TEORIA, PRACTICA ŞI VOCAŢIA (extrase)

Radu Paraschivescu
traducător

Pentru profani, traducătorul pare un fel de funcţionar care „bifează“ o activitate

monotonă sau un om care ştie limbi străine. În interiorul breslei, există păreri diferite
despre „fişa postului“ şi există o veche dispută între adepţii traducerii exacte şi
riguroase, cât mai apropiată de original, şi adepţii traducerii creatoare. Radu
Paraschivescu este necruţător în ţintirea calităţilor esenţiale traducătorului: „În
ordinea descrescătoare a importanţei: 1) competenţă (cunoaşterea amănunţită a
limbii din care traduci şi pe a celei în care traduci); 2) supleţe (capacitatea de a
produce o traducere în care să nu se vadă cusătura limbii române, o traducere care
să pară un text original); 3) inspiraţie (arta de a intra pe lungimea de undă a
autorului tradus şi de a-i respecta matricea stilistică, fără să dai impresia de
colaborare obraznică); 4) umilinţă (asumarea conştientă a secundariatului, a rolului
de dublură profesionistă, de cascador textual); 5) punctualitate (pentru ca editura
care te solicită să nu aibă de suferit din punctul de vedere al planului editorial).
Rigoarea e bună, nimic de zis, dar dacă o cultivi cu încăpăţânare şi nu ai
discernământul necesar, rişti să produci un text prost irigat, dacă nu uscat de-a
binelea. O doză de expresivitate e necesară în demersul acesta. Gândiţi-vă,
bunăoară, ce s-ar alege dintr-o poezie tradusă farmaceutic. Am ajunge iute la
formula lui Arghezi: «O poezie tradusă este ca un schelet cu ciorapi».
Meseria se învaţă parţial în tihna de acasă, unde trebuie să citeşti enorm. Şi
texte originale, şi traduceri. Nici confruntările cu originalul nu sunt de lepădat. În felul
acesta îţi dai seama de stridenţele şi de hibele traducerilor şi îţi oferi soluţii
personale.
Traducătorul din zilele noastre este un executant cu bătaie limitată sau un
cunoscător al culturii din care traduce?“
 Extrase din Dilema veche

Traducerea literară solicită creativitatea şi simţul limbii mult mai cuprinzător,

deplin chiar, în raport cu orice alt tip de traducere.
Traducerea literară cere o extraordinară cunoaştere a limbii de destinaţie.
De aceea, cei mai buni traducători de literatură nu sunt profesorii universitari, care
vorbesc foarte bine limba străină, dar dedicaţi unui registru lingvistic standardizat,
diferit de cel literar. Traducătorul de literatură trebuie să traducă dintr-o limbă în
alta, dar în acelaşi registru de limbă: cerşetorul român este fratele cloşardului
francez, ţăranul german devine un ţăran român — muntean, dacă se poate.
Capacitatea traducătorului de a se transpune în reprezentarea lingvistică a
personajelor este esenţială şi echivalează cu talentul unui actor de a putea interpreta
partituri cât mai variate.
Traducerea literară de calitate reia limba pentru a ne îndrăgosti de ea.