Supravegherea bancara in Romania si UE

Banca Nationala a Romaniei a fost cea care s-a ocupat de supravegherea in sistemul
bancar, inca de la infiintarea sa. In perioada interbelica a functionat, in cadrul BNR un Consiliu
Bancar Superior a carui functie era de a aplica legile referitoare la activitatea bancara. Pe data de
8 mai 1934 a intrat in vigoare legea bancara, numita si legea pentru organizarea si reglementarea
comertului de banca conform careia (Vijoli A., 1980):

 Se infiinteaza Consiliul Superior Bancar care urma sa functioneze pe langa Banca

Nationala a Romaniei. Acest Consiliu avea si atributii de natura jurisdictionala. Deciziile
Consiliului erau definitive si executorii, nefiind supuse decat recursului la Inalta Curte de Casatie
si Justitie;

 Nici o banca nu poate lua fiinta fara aprobarea Consiliului. Bancile noi si cele vechi
trebuie inscrise in registrul societatilor bancare, infiintat prin acesta lege;

 Bancile trebuie sa aiba un capital minim destul de insemnat. Acesta nu se poate

constitui prin aporturi in natura sau debitori in cont, ci, chiar de la inceput, cel putin jumatate din
capital trebuia varsat in numerar;

 Atat administratorii cat si cenzorii trebuiau sa posede un procent destul de mare din
actiunile bancii, care trebuiau depozitate la sediul bancii cu titlu de garantie;

 In vederea asigurarii lichiditatii bancilor, acestea nu puteau achizitiona imobile decat

pentru uzul propriu;

 Daca din cauza pierderilor suferite, capitalul social al unei banci scadea la jumatate si
nu se luau masuri de reintregire, Consiliul Superior Bancar poate decide lichidarea acestei banci;

 La constatarea oricarei abateri de la legea bancara, Consiliul Superior Bancar putea

decide limitarea operatiunilor bancii sau chiar lichidarea acesteia.

In ce priveste UE, responsabilitatea directa pentru supravegherea bancara si stabilitatea

financiara revine autoritatilor competente ale fiecarui stat membru, insa tratatul i-a incredintat
SEBC misiunea de „a contribui la buna desfasurare a politicilor promovate de autoritatile
competente in ceea ce priveste supravegherea prudentiala a institutiilor de credit si stabilitatea
sistemului financiar”. Indeplinirea acestei atributii presupune trei linii principale de actiune. In
primul rand, SEBC monitorizeaza si evalueaza stabilitatea financiara la nivelul zonei euro si al
Uniunii Europene. Aceasta activitate completeaza si sprijina activitatea paralela la nivel national,
desfasurata de bancile centrale nationale si de autoritatile de supraveghere in scopul mentinerii
stabilitatii financiare in statul respectiv.

In al doilea rand, SEBC ofera institutiilor financiare consiliere cu privire la definirea si

revizuirea cerintelor de reglementare si de supraveghere. Aceasta activitate se desfasoara in mare
parte prin participarea BCE la organismele internationale si europene de reglementare si de
supraveghere relevante, cum ar fi Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancara, Comitetul
bancar european si Comitetul european al autoritatilor de supraveghere in domeniul bancar. In al
treilea rand, BCE promoveaza cooperarea intre bancile centrale si autoritatile de supraveghere pe
probleme de interes comun (de exemplu, supravegherea sistemelor de plati, gestiunea crizelor
financiare). Aceste activitati se desfasoara cu asistenta Comitetului pentru supraveghere bancara,
care reuneste experti ai bancilor centrale si ai autoritatilor de supraveghere din Uniunea
Europeana.

Supravegherea bancara era exercitata de regula, pana la sfarsitul anilor ’90, de bancile
centrale. Celelalte segmente ale pietei financiare – in principal piata de capital si piata
asigurarilor – erau supravegheate de entitati separate. In cazul pietelor financiare foarte
sofisticate, numarul acestor entitati putea fi foarte mare; astfel, in Marea Britanie functionau in
1996 nu mai putin de 9 autoritati de supraveghere ale pietei financiare.

In favoarea modelului FSA au fost aduse mai multe argumente, cele mai importante fiind:

 structurile separate de supraveghere au fost create in anumite momente istorice in

care arhitectura sistemelor financiare era cu mult mai simpla si cu separatii mult
mai clare intre diferitele tipuri de institutii.
 obiectivele supravegherii au devenit mai complexe. Realizarea lor prin
intermediul mai multor agentii creste costul supravegherii, cu impact asupra
competitivitatii entitatilor supravegheate. Unificarea supravegherii ar genera
economii de costuri, atat administrative prin eliminarea duplicarii serviciilor
 logistice, cat si sub aspectul sistemelor informatice pentru obtinerea raportarilor
de la entitatile supravegheate;
 separarea supravegherii in cadrul unor agentii specializate impiedica sau cel putin
face mai dificila diseminarea invatamintelor rezultate in urma unor crize in
interiorul unui subsistem financiar, limitand astfel posibilitatile de reactie in viitor
ale celorlalti supraveghetori;
 gradul din ce in ce mai mare de interdependenta intre sectoare face ca focalizarea
ingusta pe un anumit sector sa fie uneori ineficienta in prevenirea riscurilor
sistemice
 in ceea ce priveste supravegherea bancara, exista perceptia unui conflict de
interese intre scopul fundamental al oricarei banci centrale – asigurarea stabilitatii
preturilor - si rolul de supraveghere acordat acesteia sub aspectul calitatii de
imprumutator de ultima instanta.
 realizarea unei mai mari flexibilitati si acoperirea mai buna a „zonelor gri”.

Argumentele in favoarea mentinerii supravegherii bancare in interiorul bancii centrale

sunt si ele puternice:

 in cele mai multe tari dezvoltate, si cu deosebire in interiorul Uniunii Europene, banca
centrala se bucura de un inalt grad de independenta. Acest lucru ii permite sa adopte deciziile
dificile cerute de functiile de supraveghere bancara fara a fi supusa presiunilor de ordin politic,
asa cum s-ar putea intampla in cazul unei alte institutii;

 credibilitatea Bancii Centrale;

 Banca Centrala este institutia care detine cele mai multe dintre informatiile necesare
pentru identificarea din timp a principalilor factori de risc privind sistemul bancar;

 in toate economiile dezvoltate, banca centrala exercita supravegherea asupra sistemelor

de plati de importanta sistemica

 separarea rolului de imprumutator de ultima instanta (detinut, in majoritatea tarilor, de

banca centrala) de rolul de supraveghetor bancar poate genera intarzieri in rezolvarea in faza
incipienta a unor crize si implicit poate contribui la escaladarea acestora.