Gheorghe Gheorghiu s-a născut într-o familie de muncitori bârlădeni, tatăl era

Tănase Gheorghiu și mama sa, Ana. La vârsta de doi ani a fost înfiat de unchiul
său Nicolae Gheorghe Ionescu din Moinești, Bacău și a urmat învățământul
gimnazial în actuala școală nr. 1 „Ștefan Luchian”.[11] După terminarea școlii a
lucrat la o fabrică de cherestea, la o țesătorie, iar apoi s-a angajat la meșteri dogari
din Piatra Neamț și Moinești.[12]. S-a calificat în meseria de electrician la societatea
petrolieră „Steaua Română” Moinești, iar apoi a lucrat la atelierele CFR Galați.
[11]
 A participat la greva generală a muncitorilor din Valea Trotușului, în anul 1920.
Între anii 1919 și 1921 a lucrat ca electrician la Câmpina, după care s-a întors
la Galați, unde s-a angajat ca electrician la o stație de triaj.Transferul de la stația
din Galați la stația de triaj din orașul Dej (ca urmare a acuzației de „agitație
comunistă”) i-a adus și supranumele „Dej”. De-a lungul timpului, i se va spune
„Machiavelli al Balcanilor” pentru că avea o „formidabilă capacitate de intrigă și
manipulare”.[13]
În 1926 s-a căsătorit la Galați, cu Maria Stere Alexe, fiica unui sifonar. Au avut
două fiice: Vasilica (viitoarea actriță de cinema Lica Gheorghiu, n. 15 martie 1928)
și Constanța („Tanți”), născută în 1931.[14]
În 1930 a intrat în rândurile Partidului Comunist Român. Este arestat între
martie 1933 și august 1944, ca urmare a rolului jucat în organizarea grevei de la
Atelierele CFR Grivița din București.
La 2 februarie 1933, muncitorii ceferiști de la Atelierele CFR Grivița din București
au declanșat o grevă, după ce guvernul anulase înțelegerile mai vechi cu privire la
condițiile de muncă. Greva s-a extins și la ceferiștii din Cluj și Iași. La 14 februarie
au fost arestați Gheorghiu-Dej și alți membri ai Comitetului Central de Acțiune, iar
în 15 februarie au avut loc ciocniri violente între muncitori și poliție în care au
murit câțiva ceferiști. Dej a fost judecat ca instigator, alături de Constantin
Doncea, Chivu Stoica, Dumitru Petrescu, Ilie Pintilie și Gheorghe Vasilichi și de
alți 100 de „agitatori”. La 19 august 1933[15] a fost condamnat prin Sentința nr. 571
la 12 ani de muncă silnică, în urma procesului de la Craiova, începându-și ispășirea
pedepsei în închisoarea Doftana, lângă Câmpina, trecând și la penitenciarul
din Caransebeș și lagărul de la Târgu Jiu. În 1936 este ales în absență, membru
al CC al PCR, devenind lider al facțiunii din închisori a partidului (termenul face
distincția dintre comuniștii încarcerați în țară și cei aflați în exil în Uniunea
Sovietică – facțiunea moscovită). Și-a consolidat autoritatea în interiorul
organizației de partid a închisorilor cu ajutorul unui grup de agenți sovietici închiși
în România: Pintilie Bodnarenko-Pantiușa, Serghei Nikonov - Nicolau, Petea
Gonciaruk, Vasile Bucikov, Mișa Posteuca etc.[16]