MINISTERUL EDUCAȚIEI,CULTURII SI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

CENTRUL DE EXCELENȚĂ ÎN ENERGETICĂ ȘI ELECTRONICĂ

CATEDRA:TELECOMUNICAȚII

Referat
Disciplina:Fizica/Astronomia
Tema: Stelele,caracteristici principale

A elaborat elevul grupei: A verificat profesoara:

TT-0117 Antoniuc Vladimir Deliu Elena

Chișinau 2020

1)Enumerați caracteristicile stelelor .

Caracteristicile stelelor:
1) Atmosfera stelară
2 ) Magnitudinea stelelor
3) Luminozitatea stelelor
4)Spectrul stelar
5) Temperatura efectivă a stelelor
6 )Mărimea stelelor
7)Temperatura

2)Difiniți noțiunea de magnitudine aparentă a stelelelor .

Magnitudinea aparentă (notată cu m) este o mărime din domeniul astronomiei care
caracterizează strălucirea unui corp ceresc așa cum apare el unui observator uman.
Valoarea depinde de strălucirea absolută a obiectului precum și de distanța dintre
corpul ceresc și observator.

3)Găsiti deosebire dintre stelele de magnitudinea 1 și magnitudinea

6.
Deosebirea dintre stelele de magnitudinea 1 și magnitudinea 6 este că
stelele de magnitudinea aparentă 1m sunt mai strălucitoare de 100 de ori decât
stelele de magnitudinea 6

4)Difiniți nouțiunea de luminozitatea a stelelor .

Energia radiată de o stea în unitatea de timp în toate direcţiile pe toate
lungimile de undă este numită luminozitate.
5)Clasficați stelele după stralucire și culoare .
Stelele au străluciri și culori diferite. Strălucirea stelelor depinde de
dimensiunile lor și de distanţa la care se află, iar culoarea – de
temperatura lor. Din observaţii s-a stabilit că stelele au temperaturi
cuprinse între 2 500 și 50 000 K. Cele mai fierbinţi sunt stelele albastre,
urmate de stelele albe care sunt mai reci, apoi de cele galbene, portocalii.
Cele mai reci se consideră stelele roşii. Stele albe sunt, de exemplu,
Vega (constelaţia Lira) și Altair (con stelaţia Vulturul), vizibile la noi
vara și toamna, Sirius (constelaţia Câinele-Mare) – cea mai stră lucitoare
stea de pe cer, vizibilă iarna. Cele mai cunoscute stele roşii sunt
Betelgeuse (constelaţia Orion) și Alde baran (con stelaţia Taurul),
vizibile iarna, Antares (constelaţia Scorpionul) – vizibilă vara. Dintre
stelele albastre vom menţiona Spica (constelaţia Fecioara). Soarele
nostru face parte din categoria stelelor galbene. O altă stea galbenă este
Capella (constelaţia Vizitiul), vizibilă iarna.
În funcţie de spectrele lor, stelele au fost împărţite în așa-numite clase
spectrale, notate cu litere ale alfa betului latin: O-B-A-F-G-K-M și 10
subclase (de la 0 la 9). În această clasificare Soarele face parte din clasa
spectrală G2. Studiind spectrul stelelor, se pot determina astfel de
parametri ca presiunea și compoziţia chimică a gazului din atmosferele
lor, perioada de rotaţie a stelei în jurul axei proprii, prezenţa câmpului
magnetic, viteza radială ș.a.

6)Analizați dependența dintre spectrul stelei și luminozitatea ei.

7)Difiniți stelele duble și variabile și aratați deosebirea dintre ele.

În astronomie, o stea dublă reprezintă o pereche de stele care văzute printr-
un telescop optic apar ca fiind foarte apropiate. Dacă stelele sunt conectate
gravitațional una de cealaltă se poate vorbi de un sistem binar sau de o stea binară;
iar dacă nu sunt conectate și sunt la distanță mare apărând împreună doar din cauza
alinierii observatorului terestru, atunci ansamblu se numește stea dublă optică[1][2]..
Stelele variabile sunt stelele căror strălucire variază pe o scară de la citeva zile la
citeva luni.
Deosebirile dintre ele:

8)Enumerați și caracterizați cele 3 tipuri de stele variabile.

Există trei tipuri de stele variabile:
pulsante – stele a căror rază se contractă și se dilată alternativ datorită
proceselor naturale de evoluţie a stelelor;
eruptive – stele pe suprafaţa cărora se produc erupţii, cum ar fi
protuberanţe sau ejectări de materie;
cataclismice – stele care își schimbă proprietăţile în urma unor ca taclis
me, cum se întâmplă cu novele și supernovele.

9)Ce reprezintă novele și supernovele.

Stelele Nove
In fazele tarzii de evolutie, unele stele sufera explozii puternice, prin care
invelisurile de la suprafata stelei sunt expulzate in spatiu. O asemenea explozie are
consecinte catastrofale pentru stea, care nu mai poate reveni, dupa explozie, la
starea anterioara de echilibru. In timpul exploziei luminozitatea creste de zeci de
mii-sute de mii de ori. Exista nove la care s-au observat doua sau mai multe eruptii
numite nove recurente. Printr-o explozie de nova se elibereaza o energie de 1038-
1039 J, iar materia expulzata in spatiu se imprastie cu viteze de ordinul a
1000km/s. Intre explozii o nova se prezinta ca o stea pitica albastra (stea fierbinte,
dar de mica luminozitate, fiind pitica; inainte de explozie steaua nu este
"remarcata", fiind observata numai in timpul exploziei, de unde si denumirea -
improprie - de nova). Dupa una sau mai multe explozii steaua se transforma intr-o
pitica alba. Observatiile arata adesea ca novele sunt componente ale unor sisteme
binare stranse ( ex. N Her 1934).

In prezent se cunosc peste 300 de nove, din care aproximativ 150 se gasesc in
Galaxia noastra si peste 100 in galaxia din Andromeda. Cele sapte nove recurente
cunoscute au produs vreo 20 de explozii. Energia eliberata printr-o exoplozie de
nova este comparabila cu energia radiata de Soare in 104-105 ani. O asemenea
explozie expulzeaza un invelis stelar superficial cu masa de 10-4 - 10-5 mase
solare. Dupa explozie din acest invelis se formeaza o nebuloasa in jurul novei.

- Stelele supernove. Sunt stele variabile explozive asemanatoare novelor, dar

explozia are un caracter mult mai violent si nu se mai repeta. In timpul exploziei
magnitudinea aparenta scade cu aproape 20m, adica luminozitatea creste de circa
108 ori. Fenomenul de supernova este rar, el apare odata la 350-400 de ani intr-o
galaxie. Asemenea explozii pot suferi, in stadiile tarzii de evolutie, stelele cu masa
initiala mare. Dupa explozie nucleul stelar se transforma intr-o stea neutronica sau
intr-o gaura neagra (gaurile negre sunt obiecte in colaps gravitational - prabusire
gravitationala - aceasta fiind o contractie gravitationala violenta a nucleului stelar).
In Galaxia noastra o explozie remarcabila de acest fel a avut loc, dupa cronicile
chineze, in anul 1054. Resturile ei se observa astazi sub forma unei nebuloase in
expansiune cu viteza de 1000 km/s, cunoscuta sub numele de nebuloasa Crabul in
constelatia Taurul. In centrul nebuloasei s-a descoperit un pulsar, adica o stea
neutronica.
Energia unei explozii de supernova este fantastica, de ordinul 1041 - 1042 J, de
aceea asemenea explozii se pot observa si in alte galaxii. Pana in prezent s-au
observat vreo 60 de supernove in alte galaxii, uneori stralucirea exploziei fiind
comparabila cu stralucirea galaxiei in care se produce.
Dintre supernovele cunoscute (observate) in Galaxia noastra, pe langa supernova
care a produs nebuloasa Crabul, mai mentionez novele din 1572, observata de
Tycho Brahe (in constelatia Cassiopeia) si din 1604 observata de Kepler (in
constelatia Ophiucus).

10)Caracterizați stelele nestaționare .

Stelele nestaţionare. În stadiile finale de evoluţie, stelele se transformă
în obiecte cu proprietăţi neobiș nuite: pitice albe, stele neutronice și
găuri negre.
Piticele albe reprezintă stele foarte compacte având masa de ordinul
masei Soarelui, însă raza de 100 de ori mai mică. Din această cauză ele
au densităţi enorme, care ating mai multe tone pe centimetru cub.
Piticele albe au temperaturi înalte care ating 70 000 K, însă
luminozitatea lor e slabă datorită dimensiunilor mici.
În diagrama „Hertzsprung–Russell” ele se situează în partea stângă jos
(fig. XVII, planșa color, p. 163). Piticele albe sunt lipsite de surse
termonucleare de energie, de aceea ele se răcesc lent pentru că radiază
energia termică stocată în adâncurile lor la etapele anterioare de evoluţie.
Masa piticelor albe nu poate depăși valoarea de 1,44 mase solare. Dacă
masa acestora trece peste această limită, ele devin instabile și trec în
starea de contracţie rapidă, numită colaps, care în unele cazuri se
sfârșește cu apariţia unei stele neutronice.
Masa minimă a stelelor neutronice este de 0,1 mase solare. Procesele de
transformare a materiei stelare în neutroni devin dominante la densităţi
foarte mari, fiind însoţite de radiaţia de neutrini. Întrucât raza stelei cu
masa dată este de circa 10-15 km, densitatea ei constituie cca 2∙1017
kg/m3, adică aproape de densitatea materiei nucleare. Studiile teoretice
arată că stelele neutronice nu pot avea mase mai mari de 2-2,5 mase
solare. Atunci când o stea obișnuită prin contracţie gravitaţio nală
(colaps) devine stea neutronică, câmpul ei magnetic se intensifică rapid,
atingând valori de mii de ori mai înalte decât în interiorul atomului. În
anul 1967 a fost înregistrată o radiaţie radio de origine cosmică, emisă
de o sursă punctiformă sub formă de impulsuri scurte care se repetau la
intervale strict constante de timp. Aceste obiecte cerești au fost numite
pulsari. În prezent se cunosc cca 1 000 de pulsari, având perioade de la
1,5 ms la 4,5 s. Radiaţia radio a pulsarilor este puternic polarizată și nu
este de natură termică. Pulsarii sunt obiecte relativ apropiate, aflate în
Galaxia noastră. Unul dintre cei mai remarcabili pulsari coincide cu una
din cele două stele existente în centrul nebuloasei Crab.
În cazul când masa unei stele este de câteva ori mai mare decât masa
Soarelui, forţele de presiune interioară nu se mai pot opune forţelor gra
vi ta ţionale. Contracţia gravitaţională (colapsul) a stelei continuă până
când raza stelei se apropie de valoarea critică numită raza gravitaţională
Schwarz schield, Rgrav = 2GM/c2, unde G este constanta gravitaţională,
M – masa stelei. Viteza parabolică (a doua viteză cosmică) pe stea
devine egală cu viteza luminii în vid, c. Dacă raza obiectului este mai
mică decât raza gravitaţională, lumina nu mai poate părăsi obiectul, el nu
mai radiază și deci nu poate fi observat. Aceste corpuri cerești prezise pe
cale teore tică sunt numite găuri negre. În interiorul găurii negre și în
apropiere de suprafaţa ei exterioară legile fizicii clasice ale lui Newton
nu mai sunt valabile. În acest caz este necesară aplicarea legilor teoriei
relativităţii generalizate a lui Einstein
11)Determinați cauza apariției găurilor negre.
Dacă miezul stelei care se prăbuşeşte este de trei ori mai mare decât masa Soarelui,
colapsul este complet, formându-se o gaură neagră: un obiect cu o densitate infinită
a cărui gravitaţie este atât de mare încât nimic din imediata sa vecinătate nu-i poate
scăpa, nici măcar lumina. Fiindcă instrumentele astronomice sunt concepute pentru
a observa fotoni, găurile negre nu pot fi detectate decât indirect. Observaţiile
indirecte sunt posibile, căci câmpul gravitaţional al unei găuri negre este atât de
puternic încât orice materie din vecinătate – deseori straturile exterioare ale unei
stele perechi – este capturată înăuntrul găurii negre. Pe măsură ce materia se
prăbuşeşte în interiorul unei găuri negre, se formează un disc încălzit la temperaturi
enorme şi care emite cantităţi semnificative de radiaţii X şi gama, ce trădează astfel
prezenţa găurii negre.