UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE INGINERIE MECANICĂ ŞI

MECATRONICĂ
Departamentul Echipamente pentru Procese Industriale
Disciplina: Echipamente pentru prevenirea poluării (EPP)
Master ICMIP ,Anul de studiu II, Sem. I

PROIECT

LA DISCIPLINA

,,ECHIPAMENTE PENTRU PREVENIREA POLUĂRII”

Titular de Disciplină, Titular de proiect,

Conf.dr.ing. Ion DURBACĂ Ş.l.dr.ing. Gheorghiţa TOMESCU

Masterand,
Georgiana GHITA (TOADER)

Anul universitar 2016-2017

8
 Proiect EPP

TEMA DE PROIECT

Să se întocmească proiectul aplicativ privind organizarea tehnologică și calculul de

dimensionare generală aferentă unei staţii de epurare a apelor reziduale pentru o localitate urbană cu
*)
x =………. locuitori echivalenţi (L.e) .
Lucrarea aplicativă va cuprinde în mod obligatoriu următoarele:

A. Tema lucrării;
B. Memoriul tehnic (justificativ şi de calcul):
1. Obiectivele lucrării
2. Stabilirea tehnologiei de epurare
3. Etapele procesului tehnologic de epurare şi descrierea succintă a acestora
4. Tipuri de echipamente specifice necesare
5. Considerente privind epurarea apelor uzate orăşeneşti/municipale

5.1. Poluanţii caracteristici, impactul asupra mediului şi necesitatea epurării apelor

uzate

5.2. Condiţii de calitate privind evacuarea apelor uzate. Standarde. Normative

5.3. Caracteristicile apelor uzate orăşeneşti/municipale.

6. Tehnologia adoptată pentru epurarea apelor uzate orăşeneşti/municipale:

6.1. Variante tehnologice pentru epurarea apelor uzate orăşeneşti/municipale

6.2. Factorii care influenţează selecţia operaţiilor şi proceselor unitare

6.3. Determinarea gradului de epurare necesar
6.4. Alegerea variantei tehnologice optime (cu justificarea acesteia din punct de
vedere tehnic economic şi ecologic)

6.5. Calculul concentraţiilor intermediare realizate pentru etapele de epurare mecanică

şi biologică (solide în suspensie, CBO5, CCOCr) şi verificarea realizării gradului
de epurare necesar. Descrierea determinării procesului chimic adoptat

6.6. Elaborarea schemei bloc tehnologice

2
 Proiect EPP

6.7. Materii prime auxiliare

6.8. Utilităţi şi energie
6.9. Subproduse naturale şi energetice. Deşeuri şi reziduuri.
7. Dimensionarea tehnologică a echipamentelor specifice staţiei de epurare
7.1. Calculul debitelor utilizate în staţia de epurare a apelor uzate proiectată

7.2. Calculul de dimensionare al echipamentelor din cadrul treptei mecanice şi

biologice de epurare

7.3. Alegerea tehnologiei de tratare a nămolurilor. Aspecte generale la tratarea

nămolurilor

8. Calculul preţului de cost al apei epurate prin determinarea preţurilor şi a necesarului de

personal; optimizarea staţiei de epurare

9. Managementul staţiei de epurare proiectată.

10. Impactul staţiei de epurare asupra mediului şi corelarea acesteia cu posibilităţile de

autoepurare ale cursului natural.

11. Măsuri de tehnica securităţii de protecţie şi igiena muncii la reţelele de canalizare şi

echipamentele/instalaţiile specifice staţiei de epurare proiectată.

C. Materialul grafic:

1. Schema corespunzătoare profilului tehnologic al staţiei de epurare

dimensionată. D. BIBLIOGRAFIA recomandată:
2. Durbacă, I., Echipamente pentru prevenirea poluării mediului, Note de curs. Pentru
uzul studenților, Editura Printech, București, 2011.

3. Iordache, Ghe., Metode şi utilaje pentru prevenirea poluării mediului, Editura Matrix
Rom, Bucureşti, 2003.

4. Robescu Dan, Szabolcs, L., Robescu Diana, Constantinescu, I., Tehnologii, instalaţii
şi echipamente pentru epurarea apelor, Editura Tehnică, Bucureşti, 2000.

5. Robescu Dan, Robescu Diana, Instalatii de transport hidropneumatic şi de depoluare

a apei, Îndrumar de laborator, U.P.B.,1995.

6. Stoianovici, S., Robescu, D., Procedee şi echipamente mecanice pentru tratarea şi

epurarea apei, Ed.Tehnică, Bucureşti, 1983.

7. Negulescu, M., Epurarea apelor uzate orăşeneşti, Ed.Tehnică, Bucureşti, 1978.

3
 Proiect EPP

7. * * * STAS 4162/1 - 80, Decantoare primare. Prescripţii de proiectare.

8. * * * STAS 4162/2 – 82, Decantoare secundare. Prescripţii de proiectare.

9. * * * STAS 11566-82, Bazine de aerare cu nămol activ. Prescripţii de proiectare.
10. * * * Normative NTPA 001-2002, NTPA 002-2002, NTPA 011-2005.

11. * * * Normativ pentru proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor de epurare a apelor

uzate orăşeneşti – Indicativ NP 032-1999.

*)
– Numărul [x] de locuitori echivelenţi este specificat în ANEXA 1.

4
 Proiect EPP

ANEXA 1.

Nr. Numele şi prenumele masterandului Numărul [x] de

crt. locuitori echivalenţi
1. Ghita( Toader )Georgiana 60.000

5
 Proiect EPP

CUPRINS:

A. TEMA LUCRĂRII …………………………………………………………………….................7

B. MEMORIUL TEHNIC……………………………………………………………………………8

C. MATERIALUL GRAFIC………………………………………………………………………117

D. BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………….118

6
 Proiect EPP

A.TEMA LUCRARII

Să se întocmească proiectul aplicativ privind organizarea tehnologică și calculul de

dimensionare generală aferentă unei staţii de epurare a apelor reziduale pentru o localitate urbană cu
*)
x =60.000 locuitori echivalenţi (L.e) .

7
 B. MEMORIUL TEHNIC (JUSTIFICATIV ŞI DE CALCUL)

1. Obiectivele lucrării

Epurarea apelor uzate urbane şi industriale reprezintă o necesitate a societăţii contemporane

în permanenţă dezvoltare. Creşterea populaţiei şi industrializarea continuă indispenabilă
modernizării societăţii au condus la creşterea consumului de apă, a volumului de ape uzate, a
numărului şi complexităţi poluanţilor din aceste ape uzate.

Lucrarea urmăreşte să rezolve principalele probleme generate de infrastructura apei potabile

existentă în zonele urbane, astfel încât să fie protejate atât mediul înconjurător cât şi efluentul.
Lucrarea urmăreşte proiectarea unei staţii de epurare a apelor uzate urbane, cât mai eficentă din
punct de vedere economic şi ecologic, care asigură eliminarea unei categorii de poluanţi denumiţi
refractari sau prioritari, care produc efecte economice şi ecologice negative şi care trec neschimbaţi
prin treptele de epurare mecano - biologică şi chimică (epurarea avansată).

Ca obiective, în ceea ce priveşte prezenta lucrare, se pot preciza următoarele:

- dobândirea cunoştinţelor de specialitate inginerească prin elaborarea unui studiu de caz –

staţie de epurare a apelor uzate urbane aferenta datelor specifice temei de proiect;

- însuşirea terminologiei legale referitoare la parametri şi intervalul lor optim de variaţie;

- însuşirea valorilor legale precizate prin NTPA 001, 002/2002, reactualizat în 2005 –
legea apelor – specifice în calculele inginereşti;

- dezvoltarea capacităţii de calcul inginereşti pentru procesele unitare din tehnologia de

epurare;

- însuşirea principiilor de alegere a echipamentelor specifice conform datelor calculate în

procesele unitare;

- cunoaşterea modalităţilor de abordare a aspectelor tehnico-economice (costuri de

3
investiţie, costuri de exploatare, bilanţ energetic pe staţie, preţ de cost pe m de apă
epurată).

Staţia de epurare a apelor reziduale care face obiectul prezentei lucrări are ca obiectiv
principal realizarea proiectului tehnologic aferent acesteia, pentru un oraş cu x = 60.000 L.E.
(locuitori echivalenţi).
Se presupune că staţia proiectată epurează ape reziduale orăşeneşti (de tip fecaloid-menajere
sau amestec de ape uzate menajere cu ape uzate industriale şi/sau ape meteorice, colectate în
reţeaua de canalizare a unei localităţi).

8
 Se precizează că apele uzate menajere provenite din gospodăriile populaţiei, pot fi evaluate
pe baza unor factori standard de emisie, cum ar fi locuitorii echivalenţi (x = 60.000L.E.) sau
populaţia echivalentă (P.E.):
P.E. = 60.000 · 60g CBO 5/zi =3.600.000 CBO5/zi (încărcare zilnică de substanţe organice
biodegradabile/conţinutul biochimic de oxigen la 5 zile).

De asemenea, se menţionează că apele uzate de tip fecaloid-menajere sunt ape uzate

provenite din activităţi gospodăreşti (prepararea hranei, igienizarea locuinţelor, spălatul rufelor etc.)
şi din alte activităţi (diferite servicii la restaurante, hoteluri, moteluri, spitale, unităţi administrative,
publice etc). Pentru apele uzate provenite din activităţi industriale se are în vedere epurarea
individuală a acestora la nivelul fiecărui operator industrial.

2. Stabilirea tehnologiei de epurare

Epurarea apei se realizează în mai multe trepte: primară (mecanică), secundară (biologică) şi
terţiară (chimică). Ca produşi finali ai procesului de epurare apar: apă purificată în diferite grade,
funcţie de process şi de starea ei iniţială, precum şi nămoluri. Schema generală de epurare a apelor
uzate (v. Fig. 1) cuprinde treptele şi operaţiile care intervin, în general la o staţie de epurare.

O staţie de epurare cuprinde numai treptele şi operaţiile necesare, dependente de caracteristicile

apei uzate şi de gradul de epurare solicitat de emisar. În cazul unor ape uzate menajere care se
deversează într-un emisar cu debit mare, când se poate conta pe capacitatea de autoepurare a acestuia,
staţia de
epurare se reduce doar la treapta primară. Deasemenea, pentru debite şi încărcări mici ale apelor
uzate, operaţiunile se pot grupa, aşa cum este cazul staţiilor monobloc.

Apele uzate industrial mai cuprind şi o seamă de compuşi chimici care trebuie îndepărtaţi şi
împiedicaţi să fie deversaţi fiind compuşi letali care distrug viaţa

Fig. 1. Schema generală de epurare a apelor uzate

Deşi diferă prin dimensiunile şi tehnologiile folosite, cea mai mare parte a staţiilor de epurare
a apelor uzate orăşeneşti au o schemă tehnologică apropiată. Unele staţii de epurare sunt realizate
pe verticală, tip turn, dar majoritatea sunt realizate pe orizontală. Acestea din urmă ocupă teren
(spaţiu) relativ mult, dar o parte din instalaţii se pot realiza în subteran, cu spaţii verzi deasupra.

9
 Epurarea reprezintă procesul complex de reţinere şi neutralizare a substanţelor dăunătoare
dizolvate, în suspensie sau coloidale prezente în apele uzate orăşeneşti (industriale sau menajere) în
staţii de epurare. Principalul scop este de a îmbunătăţii calitatea acestor ape pentru a putea fi
deversate în emisar fără a prejudicia flora sau fauna. După ce apa este epurată în staţii de epurare,
ea poate fi chiar refolosită în anumite domenii sau procese tehnologice.

Întrucât epurarea apelor uzate poate fi în funcţie de caracteristicile acestora şi de cerinţele

evacuării în emisar, mai mult sau mai puţin complexă, există astfel staţii de epurare simple mecano-
biologice sau staţii de epurare complexe. Apele uzate cu caracter predominant anorganic vor fi
tratate în staţiile de epurare numai prin mijloace fizico-chimice de reţinere şi neutralizare:
sedimentare, neutralizare, precipitare, coagulare, floculare, adsorbţie pe cărbune activ, schimb ionic.
Apele uzate cu un caracter predominant organic sunt epurate într-o staţie de epurare prin procedee
fizico-chimico-biologice.

În general, epurarea apelor uzate în staţii de epurare se caracterizează prin:

• reţinerea sau neutralizarea substanţelor nocive;
• prelucrarea substanţelor rezultate din prima operaţiune denumite nămoluri.

Progresele realizate în ultimele decenii în domeniul epurării apelor uzate au dus nemijlocit
la construcţia unor staţii de epurare mai judicios concepute si in special mai economice.

Epurarea apelor în staţii de epurare se urmăreşte prin determinări înainte şi după intrarea în
staţie a următorilor indicatori:

• reacţia pH;
• suspensii solide fixe si volatile;
• CBO5 – consumul biochimic de oxigen la cinci zile, în mg/l, necesar pentru oxidarea
˚
biochimică a materiilor organice la o temperatură de 20 C şi în condiţii de întuneric;

• CCO – consumul chimic de oxigen, în mg/l, pentru oxidarea sărurilor minerale oxidabile
şi a substanţelor organice, bazat pe bicromat sau permanganat de potasiu; între cei doi indicatori
există următoarele corelaţii: CCO = CBO 21, CCO = 1,46 CBO 5, iar pentru prezenţa în apa uzată a
substanţelor organice nebiodegradabile CCO > CBO21;
• prezenţa azotului întâlnit sub formă de amoniac liber, azot organic, azotaţi şi azotiţi;

• prezenţa microorganismelor, care sunt de diverse tipuri, unele contribuind la dezvoltarea

procesului de epurare, iar altele produc boli şi infecţii la oameni şi animale; prezenţa acestora
conduce la necesitatea dezinfectării apei la ieşirea din staţia de epurare.
Epurarea apei în staţiile de epurare se realizează în mai multe trepte şi anume: treapta
primară (mecanică), treapta secundară (biologică) şi treapta terţiară (biologică, mecanică sau
chimică). Ca produşi finali ai procesului de epurare dintr-o staţie de epurare rezultă: apa purificată
în diferite grade, funcţie de proces şi de starea ei iniţială, precum şi nămoluri.

Schema tehnologică de epurare trebuie să se aleagă pe baza unor calcule tehnico-economice

comparative sau studii de fezabilitate între mai multe variante realizate, prin considerarea mai
10
multor factori ca: existenţa de terenuri disponibile pentru staţii de epurare sau economic inapte
pentru alte folosinţe, posibilitatea asigurării zonei de protecţie sanitară în jurul staţiei de epurare,
obligativitatea asigurării gradului de epurare necesar, distanţa faţă de emisarul în care se deversează
apele purificate, cantităţile de nămoluri rezultate în fiecare proces de epurare şi posibilităţile de
depozitare sau de distrugere a lor, posibilitatea asigurării staţiei de epurare cu personal calificat.

Schema tehnologică de epurare se alege pe baza unor calcule tehnico-economice

comparative între mai multe variante, prin considerarea mai multor factori cum ar fi: existenţa de
terenuri disponibile pentru staţii de epurare sau economic inapte pentru alte folosinţe, posibilitatea
asigurării zonei de protecţie sanitară în jurul staţiei de epurare, obligativitatea asigurării gradului de
epurare necesar, distanţa faţă de emisarul în care se deversează apele purificate, cantităţile de
nămoluri rezultate în fiecare proces de epurare şi posibilităţile de depozitare sau de distrugere a lor,
posibilitatea asigurării staţiei de epurare cu personal calificat.

În funcţie de volumul de apă epurată zilnic şi de natura apelor se poate opta din punct de
vedere economic şi constructiv pentru rezervoare din diferite materiale sau bazine din beton.

3. Etapele procesului tehnologic de epurare şi descrierea succintă a

acestora

În funcţie de rolul pe care îl au faţă de epurarea totalităţii apelor uzate de pe un anumit

teritoriu sau centru industrial, echipamentele şi instalaţiile tehnologice specifice, clasifică staţiile de
epurare în:
-staţii de epurare locale (sau de preepurare), care au rolul de a preepura apele uzate până la
un grad de purificare necesar, pentru a fi deversate în reţelele publice, oraşeneşti sau uzinale de
canalizare, precum şi pentru reţinerea şi valorificarea anumitor substanţe utile pe care le conţin;
-staţii de epurare generale, care purifică totalitatea apelor colectate de pe întreg teritoriul
unui oraş sau centru industrial.

Preepurarea are ca obiectiv îndepărtarea poluanţilor din apele uzate direct la sursă, care este
de regulă o societate comercială industrială. Aceasta se aplică în special la apele uzate industriale, la
cele deversate în reţeaua de canalizare de la spitale, creşe, abatoare, etc. Metodele tipice acestei
etape sunt cele de prevenire a poluării, soluţii tehnologice integrate, aplicarea unor tehnologii de
epurare direct la sursă pentru reţinerea poluanţilor la nivelul cerinţelor impuse de reţeaua de
canalizare, reducerea cantităţilor de apă şi a concentraţiilor poluanţilor (cele prezentate anterior la
direcţii strategice).

Anterior celor trei trepte de epurare (primară, secundară, terţiară) există şi un procedeu tipic
de epurare preliminară, care are ca obiectiv reţinerea corpurilor mari, reducerea dimensiunilor
materialelor şi protecţia echipamentelor din aval. Metodele specifice acestui procedeu sunt:
reţinerea pe grătare, site, mărunţarea în dezintegratoare a corpurilor, până la dimensiuni ce permit
trecerea printre barele sistemului, camere speciale destinate separării nisipului, pietrişului. Eficienţa
de reţinere este redusă, de până la 3...5%.

11
 Epurarea fizică sau mecanică (treapta primară) are drept scop îndepărtarea solidelor
sedimentabile şi a celor flotante sau semiflotante, indiferent de natura lor organică sau anorganică.
Procesele de epurare mecanice se bazează pe fenomene fizice de reţinere prin blocare pe grătare a
corpurilor mari şi/sau fenomene de separare a fazelor datorită diferenţelor de greutate specifică a
mediilor dispersate în masa de apă (cazul sedimentării în decantor, deznisipator, flotaţie). Metodele
tipice utilizate la acest nivel sunt separarea gravitaţională - decantarea în bazine de sedimentare
normale sau specializate (cum este deznisipatorul cuplat cu separatorul de grăsimi şi flotaţia în
decantoare flotatoare). Eficienţa de îndepărtare atinge 40...60% la îndepărtarea suspensiilor solide,
circa 30% a încărcării organice exprimate în CBO 5, 50% din coliformi fecali, fără a reuşi reducerea
compuşilor pe bază de azot sau fosfor.

Epurarea biologică (treapta secundară) are ca obiective îndepărtarea substanţelor organice

solubile, în stare coloidală sau de suspensii fine care nu ar putea fi reţinute în treapta fizică şi a
celor adăugate special precum nămolul activ. Procesele biologice de epurare se bazează pe
activitatea metabolică a unor grupe de microorganisme care mineralizează substanţele organice
până la dioxid de carbon şi apă în prezenţa unor elemente nutritive. Metoda tipică este utilizarea
metabolismului celular al unei populaţii mixte de bacterii şi protozoare formate în nămolul activ
sau în pelicula biologică ataşata unor suprafeţe solide din biofiltru, biodisc, biotambur, bioşurub.
Eficienţa de separare este de 80...95% pentru încărcarea organică exprimată în CBO 5, 90...99%
coliformi fecaloizi şi bacterii, circa 10% pentru compuşii pe bază de azot şi fosfor.

Epurarea chimică – (treapta terţiară) este destinată reţinerii şi neutralizării substanţelor

chimice dizolvate sau în stare coloidală existente în masa de apă. Metodele tipice sunt specifice
reacţiilor chimice de neutralizare, precipitare, coagulare şi floculare stabilite şi conduse pe bază de
calcule stoechiometrice. Ele se desfăşoară în bazine de reacţie în care apa uzată vine în contact cu
reactivul şi ulterior în decantoare se va separa precipitatul format. Eficienţa de separare poate
ajunge la 80...95% dacă reacţia chimică se desfaşoara corect.

Epurarea avansată îşi propune să finiseze procesele de epurare fiind destinată îndepărtării
compuşilor pe bază de azot şi fosfor - elemente chimice nutritive care contribuie la eutrofizarea
bazinelor naturale, a altor poluanţi specifici existenţi în masa de apa în suspensie, a CBO 5 - ului
rămas şi a nămolului activ în procesul de aerare extinsă. Metodele tipice sunt adecvate fiecărui tip
de poluant. De exemplu, îndepărtarea fosforului prin procesul chimic de precipitare-coagulare-
floculare conduce la reducerea acestuia cu 80...90%. Pentru eliminarea compuşilor pe bază de azot
se poate folosi fie striparea amoniului cu eficienţă de circa 90%, fie procesul biologic de nitrificare
+ denitrificare cu acelaşi randament. Eliminarea substanţelor organice rămase în apă după tratarea
secundară se face prin trecerea apei printr-un filtru rapid cu nisip. Eficienţa de îndepărtare poate
atinge 85...98%.

Dezinfectarea se utilizează în cazuri speciale când apare necesitatea distrugerii germenilor

patogeni din apele uzate deversate din spitale, dispensare, secţii de boli infecţioase. Acestea nu
trebuie să ajungă în reţeaua de canalizare. În mod normal, treapta secundară trebuie să reuşească
această eliminare, dar dacă este necesar se face o clorinare cu o eficienţă de distrugere a
coliformilor fecali de 99,99%. Dacă doza de agent de dezinfectare: clor, dioxid de clor, fluor,
radiaţii ultra-violete, radiaţia gamma, etc. este corect calculată, eficienţa poate atinge 98...99%.
12
 Epurările speciale au drept scop eliminarea din apă a substanţelor toxice. Metodele de
epurare sunt adecvate naturii substanţei toxice şi au la bază procedeele de schimb ionic, adsorbţia
pe cărbune activ, extracţia etc. ele asigurând eficienţe mari de epurare.

Metodele instructive de epurare sunt aplicabile la concentraţii şi debite reduse când

procedeele recuperabile nu sunt economice şi nu este posibilă deversarea directă în emisar. Aceste
metode sunt:

a) arderea apelor fenolice - evaporarea apelor uzate şi trecerea vaporilor peste combustibilul
arzând - procedeu neeconomic datorită consumului mare de energie circa 20000 kJ/l apă;

b) oxidarea catalitică cu reactivi chimici ca apă oxigenată, clorul, permanganatul de potasiu,

peroxidul de sodiu;

c) folosirea apelor fenolice la stingerea cocsului cu dezavantajul reducerii calităţii cocsului,

a mirosurilor şi a eficienţei medii.

Tratarea namolului are drept scop reducerea volumului prin concentrare, stabilizarea
acestuia prin operaţii specifice care descompun substanţa organic putrescibilă şi valorificarea lui, fie
prin producerea gazului de fermentaţie, fie prin extragerea substantelor şi mineralelor utile.
Operaţiile de mai sus se realizează în contrucţii şi instalaţii specifice gospodăriei de nămol.
Metodele tipice sunt: decantarea, îngroşarea, tratarea cu coagulanţi şi floculanţi, centrifugarea,
filtrarea, deshidratarea, fermentarea anaerobă, incinerarea.

4. Tipuri de echipamente specifice necesare

În functie de volumul de apă epurată zilnic şi de natura apelor se poate opta din punct de
vedere economic şi constructiv pentru rezervoare din diferite materiale sau bazine din beton.

Din punct de vedere al tipurilor de instalaţii de epurare, se pot menţiona următoarele:

- separatoare de grăsimi (reducerea grasimilor) sunt utilizate în general de restaurante, fast

food-uri, cantine, carmangerii înainte de deversarea în canalizare sau în staţia de epurare;

- separatoare de produse petroliere/hidrocarburi (reducerea uleiurilor şi hidrocarburilor –

sunt
utilizate în service auto şi în parcări);

- staţie de epurare ape menajere individuale;

- staţie de epurare ape menajere pentru comunităţi;
- staţii de epurare conventionale sau SBR;
- staţii epurare ape industriale;
- staţii de epurare conventionale sau SBR;
- sisteme recirculare apă spălătorii auto.
13
 Corespunzător celor trei trepte de epurare menţionate anterior, se pot distinge următoarele
tipuri de echipamente specifice:

-pentru treapta primară:

 grătarele reţin corpurile plutitoare şi suspensiile grosiere (bucăţi de lemn, textile,

plastic, pietre etc.). De regulă sunt grătare succesive cu spaţii tot mai dese între lamele. Curăţarea
materiilor reţinute se face mecanic. Ele se gestionează ca şi gunoiul menajer, luând drumul rampei
de gunoi sau incineratorului.

 sitele au rol identic grătarelor, dar au ochiuri dese, reţinând solide cu diametru mai
mic.

 denisipatoarele sau decantoarele pentru particule grosiere asigură depunerea pe

fundul bazinelor lor a nisipului şi pietrişului fin şi altor particule ce au trecut de site dar care nu se
menţin în ape liniştite mai mult de câteva minute. Nisipul depus se colectează mecanic de pe fundul
bazinelor şi se gestionează ca deşeu împreună cu cele rezultate din etapele anterioare, deoarece
conţine multe impurităţi organice.

 decantoarele primare sunt longitudinale sau circulare şi asigură staţionarea apei timp
mai îndelungat, astfel că se depun şi suspensiile fine. Se pot adăuga în ape şi diverse substanţe
chimice cu rol de agent de coagulare sau floculare, uneori se interpun şi filtre. Spumele şi alte
substanţe flotante adunate la suprafaţă (grăsimi, substanţe petroliere etc.) se reţin şi înlătură
("despumare") iar nămolul depus pe fund se colectează şi înlătură din bazin (de exemplu cu lame
racloare susţinute de pod rulant) şi se trimite la metantancuri.

-pentru treapta secundară:

 aerotancurile sunt bazine unde apa este amestecată cu "nămol activ" ce conţine
microorganisme ce descompun aerob substanţele organice. Se introduce continuu aer pentru a
accelera procesele biochimice.

 decantoarele secundare sunt bazine în care se sedimentează materialele de suspensie

formate în urma proceselor complexe din aerotancuri. Acest nămol este trimis la metantancuri iar
gazele (ce conţin mult metan) se folosesc ca şi combustibil de exemplu la centrala termică.

-pentru treapta terţiară, echipamentele specifice staţiilor de epurare sunt de tipul bazinelor
pentru amestecare / floculare şi respectiv de tipul decantoarelor secundare. Această treaptă de
epurare are de regulă rolul de a înlătura compuşi în exces (de exemplu nutrienţi - azot şi fosfor) şi a
asigura dezinfecţia apelor (de exemplu prin clorinare). Deasemenea, această treaptă poate fi
biologică, mecanică sau chimică sau combinată şi utilizează tehnologii clasice precum filtrarea sau
unele mai speciale cum este adsorbţia pe cărbune activat, precipitarea chimică etc. Eliminarea
azotului în exces se face biologic, prin nitrificare.

14
 5. Considerente privind epurarea apelor uzate orăşeneşti/municipal

Se impune o precizare foarte importantă cu privire la apa uzată, asupra căreia, pe lângã
epurare, colectarea apelor uzate reprezintã cealaltã componentã inseparabilã a activitãţii de
canalizare. De aceea, colectarea apelor uzate meritã câteva precizări privind realizarea acesteia prin
instalaţii interioare şi reţele exterioare subterane, dupã caz de incintã - racord - reţea localã / reţea
publicã. Colectarea apelor uzate prin reţele de canalizare publicã devine economicã în general de la
o densitate a populaţiei de peste 35 locuitori/ha, pot fi (din punct de vedere al scopului acestei
lucrări):a)conventionale si b)alternative şi utilizeazã tehnologii artificiale bazate în exclusivitate pe
echipamente mecanice, fiind deci energointensive. Din acest motiv, tehnologiile artificiale se mai
numesc şi estensive. Aceste tehnologii se potrivesc cel mai bine aglomerărilor umane cu densitatea
mare a populaţiei (orientativ peste 100 locuitori/ha), la care lungimea specificã a reţelei publice de
canalizare exprimatã în km reţea/locuitor este mică, precum şi marii industrii, unde valoarea
terenului este foarte mare.

Metodele alternative de epurare se bazeazã preponderent pe utilizarea proceselor de epurare

ce se desfãşoarã în naturã. Ele necesitã însã suprafeţe de teren mult mai mari în raport cu cele
convenţionale, motiv pentru care se mai numesc şi extensive.

De aceea, utilizarea acestor soluţii este favorizatã în zonele rurale, unde terenurile sunt mai
ieftine, precum şi în zone izolate.

Deşi nu este o metodă de epurare, reprezintã totuşi o soluţie corespunzãtoare în multe

situaţii pentru îndepãrtarea apelor uzate.

Fig. 2. Bazin de colectare Fig. 3. Fosă septică cu 3 (3) compartimente

Cele mai importante metode de epurare, se prezintã în continuare prin schemele de principiu
menţionate în Fig. 3 .

15
 Fig. 4. Puţ de infiltrare

Fig. 5. Dren de infiltrare Fig. 6. Filtru de nisip vertical

Fig. 7. Epurare prin metoda spaţiului radicular orizontal

Fig. 8. Epurare prin metoda spaţiului radicular vertical

16
 Fig. 9. Epurare în iazuri de stabilizare (lagune).

Colectarea apelor uzate reprezintă o componentă inseparabilă a activităţii de epurare a

apelor uzate. Sistemul de canalizare este ansamblul de construcţii inginereşti care colectează apele
de canalizare, le transportă la staţia de epurare unde se asigură gradul de epurare stabilit în funcţie
de condiţiile impuse de mediu şi apoi le descarcă în receptori naturali care pot fi: râuri, lacuri, mare,
soluri permeabile cu amenajări adecvate sau depresiuni.

Având în vedere gradul redus al sectorului industrial şi în multe cazuri absenţa acestuia,
natura apelor uzate provenite de la aglomerările urbane şi rurale este menajeră sau cel mult urbană.

Apa uzată menajeră şi apa uzată urbană sunt definite astfel:

- apa uzată menajeră reprezintă apa uzată rezultată din folosirea apei potabile în scopuri
gospodăreşti, în cadrul unităţilor cu caracter social, public, ale industriei locale, stropitul spaţiilor
circulabile şi al spaţiilor verzi;

- apa uzată urbană reprezintă amestecul dintre apele uzate menajere, apele uzate tehnologice
proprii sistemului de alimentare cu apă şi de canalizare şi apele uzate industriale, respectiv
agrozootehnice preepurate sau nu, astfel încât caracteristicile lor fizice, chimice, biologice şi
bacteriologice să respecte valorile indicate în NTPA 002;

- în cazul unor staţii de epurare foarte mici, mici şi medii unde epurarea biologică se
realizează în bazine cu nămol activat, poate lipsi decantorul primar, dar trebuie prevăzută cel puţin
o treaptă de degrosisare a apelor uzate.

Epurarea biologică are loc în instalaţii special prevăzute în acest scop şi reprezintă un
complex de fenomene biochimice realizate cu ajutorul microorganismelor care mineralizează
substanţele organice pe bază de carbon aflate în apele uzate sub formă coloidală sau dizolvată,
transformându-le în material celular viu, sau biomasă, care este reţinută sub formă de nămol
biologic în decantoarele secundare.

Epurarea biologică avansată continuă procesele de epurare din treapta mecanică, contribuie
la reţinerea substanţelor organice coloidale şi dizolvate din apele uzate şi reţine substanţele sau
compuşii pe bază de fosfor şi azot.

17
 Epurarea avansată poate fi realizată prin procese încorporate în epurarea biologică destinate
eliminării compuşilor carbonului şi/sau poate fi realizată în procese independente.

Epurarea mecano-biologică a apelor uzate urbane trebuie să asigure efluenţi corespunzători

calitativ care să îndeplinească condiţiile impuse de normele de protecţia apelor aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 188/2002, cu modificările şi completările ulterioare, care transpun integral
prevederile Directivei nr. 97/271/CEE (NTPA 001, NTPA 002) privind epurarea apelor uzate
urbane.

Construcţiile, instalaţiile şi echipamentele utilizate pentru epurarea apelor uzate în

configuraţie monobloc sau compactă ofertate de către furnizorii de specialitate, vor trebui să aibă
agrementul tehnic necesar acordat de organele abilitate din domeniu.

Pentru substanţele reţinute, inclusiv nămolurile primare şi biologice, instalaţiile de pe linia

nămolului trebuie să asigure obţinerea de produse finite, igienice, valorificabile şi uşor de integrat
în mediul natural.

Elemente componente ale sistemului de canalizare şi rolul acestora

Pentru canalizarea unei aglomerări umane sau a unui centru industrial sunt necesare
următoarele grupuri de construcţii:

- obiectele sanitare şi reţeaua interioară;

- reţeaua exterioară;
- staţia de epurare;
- construcţii de evacuare.

În interiorul clădirilor de locuit, social-culturale sau administrative, există obiecte sanitare

de tip chiuvete, băi şi alte utilităţi. De la recipiente apa este condusă în instalaţii interioare prin
conducte şi preluată în reţeaua din interiorul incintelor, denumite reţele interioare. Legătura dintre
reţeaua interioară şi cea exterioară se face printr-un canal de racord şi un cămin de vizitare, numit
cămin de racord, ce serveşte pentru control şi intervenţii.

Reţeaua exterioară se compune din canale subterane şi de suprafaţă, staţii de pompare şi din
alte construcţii auxiliare amplasate între punctele de colectare şi staţia de epurare sau gurile de
vărsare în emisar.

Staţiile de pompare se construiesc în punctele joase ale teritoriului ce se canalizează, atunci

când – din cauza configuraţiei terenului – nu este posibil ca apele de canalizare să curgă
gravitaţional sau viteza de curgere nu este suficientă.

Lucrările auxiliare pe reţea sunt: guri de scurgere care primesc apele meteorice de pe străzi,
cămine de vizitare, camere de legătură, cămine de rupere de pantă, cămine de spălare, deversoare,
bazine de retenţie. deznisipatoare, treceri pe sub depresiuni şi căi de comunicaţie.

Staţia de epurare este alcătuită din totalitatea construcţiilor şi instalaţiilor prin care se
corectează parametrii de calitate ai apelor uzate influente astfel încât caracteristicele apelor uzate
epurate să corespundă normativelor în vigoare funcţie de caracteristicile receptorului.

18
 Construcţiile pentru evacuare trebuie să asigure vărsarea apelor în receptori în condiţii de
siguranţă pentru sistemul de canalizare şi receptor. În figura 10 este prezentată schema unui sistem
de canalizare.

Fig. 10 Schema sistemului de canalizare

1 - canale de serviciu (secundare); 2 - colectoare secundare; 3 - colectoare principale;

4 - sifon invers 5 - cameră de intersecţie; 6 - camera deversorului; 7 - canal deversor; 8 - staţie
de epurare nămolurilor rezultate din SE; 9 - colector de descărcare; 10 - gură de vărsare; 11 -
sisteme pentru valorificarea nămolurilor

Orice sistem de canalizare trebuie studiat în variante multiple din care proiectantul va
propune aceea variantă care va asigura:

- colectarea apelor uzate în condiţii sanitare fără risc privind sănătatea populaţiei;
- efecte minime asupra mediului înconjurător;
- costuri unitare şi energetice minime independente de factorii variabili care pot apare în
timp.
Sisteme şi procedee de canalizare

Un sistem de canalizare cuprinde:

- reţeaua de canalizare;
- staţia de epurare;
- construcţiile pentru evacuarea apelor epurate;
- sisteme pentru evacuarea substanţelor reţinute în staţia de epurare.
Colectarea şi evacuarea apelor uzate se face în unul din următoarele procedee:

a)procedeul unitar;
b)procedeul separativ (divizor);
c)procedeul mixt.
Procedeul unitar colectează şi transportă prin aceeaşi reţea de canalizare toate apele de
canalizare: menajere, industriale, publice, meteorice, de suprafaţă şi de drenaj. Are avantajul că
necesită o singură reţea de canale,costuri de operare mai reduse şi dezavantajul unor cheltuieli
iniţiale de investiţii mari.

Procedeul separativ colectează şi transportă prin minim 2 reţele diferite apele uzate
(menajere, industriale pre-epurate şi publice) şi meteorice.

19
 Curgerea apelor uzate menajere se face prin canale închise. Curgerea apelor uzate
industriale pre – epurate se face prin reţele închise. Curgerea apelor meteorice se poate face fie la
suprafaţă prin rigolele străzilor sau canale deschise (şanţuri), fie printr-o reţea de canale închise.

Canalizarea în procedeu separativ se dezvoltă pe baza:

- principiului reţinerii apei din ploi la locul de cădere şi execuţia de bazine de infiltraţie –
acumulare cu/ fără reutilizarea acestor ape;
- reducerii suprafeţelor impermeabile în amenajările urbane;
- creşterii exigenţelor de întreţinere şi curăţenie a spaţiilor urbane amenajate şi a creşterii
suprafeţelor specifice (m2/loc.) de spaţii verzi.
Reţeaua de canalizare este obiectul tehnologic din sistemul de canalizare, cu rol de colectare
şi evacuare a apei uzate sau/şi meteorice în afara aglomerării în condiţiile de siguranţă pentru
sănătatea utilizatorilor şi mediului. Aceasta asigură evacuarea apelor uzate de la folosinţe casnice, a
apelor uzate industriale pre - epurate, a apelor uzate de la folosinţe publice şi a apelor provenite din
precipitaţiile căzute pe suprafaţa deservită de reţea. Reţeaua de canalizare evacuează apele uzate de
pe o suprafaţă delimitată numită bazin de colectare. Bazinul de colectare poate fi diferit pentru
diversele categorii de ape uzate.

Reţeaua de canalizare este alcătuită din:

a) Colectoarele care asigură transportul apei colectate;

b) Construcţiile accesorii care asigură buna funcţionare a reţelei: racorduri, cămine de
vizitare, guri de scurgere, deversoare, staţii de pompare, bazine de retenţie, sisteme de control a
calităţii apei şi de măsurare a debitului de apă transportată.
Apele preluate în reţeaua de canalizare pot proveni de la:

- instalaţiile interioare ale locuinţelor, apă uzată menajeră, direct sau prin cămine de racord;
- instalaţiile interioare ale clădirilor cu destinaţie publică (şcoli, spitale, unităţi de activitate
publică, complexe sportive);
- apa uzată menajeră provenită de la grupurile sanitare ale unităţilor industriale;
- apa uzată industrială colectată direct sau provenind de la staţii de pre – epurare atunci când
condiţiile de calitate sunt diferite de cele ale apei admise în reţeaua publică;
- apa din precipitaţii, introdusă în canalizare prin gurile de scurgere (apa din ploi, apa din
topirea zăpezii, gheţii);
- apa subterană infiltrată prin defecţiunile colectoarelor sau construcţiilor anexe.
Cu excepţia apei infiltrate în canalizare toate celelalte categorii de apă au calitate normată
pentru a putea fi acceptate în reţeaua publică de canalizare. Norma de calitate este dată în NTP 002.

Pentru reţelele de canalizare din mediul rural care preiau ape uzate de la ferme
agrozootehnice, unităţi de prelucrare produse şi crescătorii de animale se va respecta acelaşi
principiu: conformarea la prevederile NTPA 002.

Preluarea oricărei categorii de calitate de ape uzate în reţeaua publică va fi condiţionată de:

- asigurarea funcţionării reţelei publice fără deteriorări, influenţe asupra materialului,

pericole sau limitări ale exploatării în siguranţă;
- limitarea oricăror influenţe negative asupra proceselor biologice din staţia de epurare;

20
 - cunoaşterea permanentă a volumelor de ape uzate şi cantităţilor de poluanţi (materii în
suspensie, substanţe organice - CBO5, N şi P).
Bazine de retenţie

Obiectivele bazinelor de retenţie sunt:

 asigurarea compensării debitelor maxime din ploi prin reducerea debitelor în aval şi
curgerea acestora în perioade mai lungi;
 reţinerea poluanţilor preluaţi de apele meteorice în prima parte a scurgerii stratului de apă;
 protecţia mediului acvatic al receptorului.
Aceste bazine se vor curăţa periodic.

Epurarea biologică naturală

Epurarea biologică naturală reprezintă totalitatea fenomenelor biochimice ce decurg din

metabolismul microorganismelor existente în apele uzate şi are ca scop reţinerea din aceste ape a
substanţelor organice coloidale sau dizolvate. Această tehnologie de epurare se bazează pe
capacitatea naturală de autoepurare a solului şi a apelor şi se realizează pe câmpuri de irigare,
câmpuri de infiltrare, filtre de nisip şi iazuri biologice (de stabilizare).

Datorită eficienţei ridicate pe care o asigură (95 - 99 %), epurarea biologică naturală este
recomandată acolo unde emisarul impune evacuarea unei ape curate, sau în acele cazuri în care
această metodă se dovedeşte avantajoasă din punct de vedere tehnico - economic.

Tehnologiile de epurare biologică naturală includ:

 câmpuri de irigare şi infiltrare;

 iazuri biologice (de stabilizare);
Câmpuri de irigare şi infiltrare

Câmpurile de irigare şi infiltrare sunt suprafeţe de teren folosite fie pentru epurare şi irigare
în scopuri agricole (cazul câmpurilor de irigare) fie numai pentru epurare (cazul câmpurilor de
infiltrare). Acestea sunt asociate câmpurilor de infiltrare, ultimele fiind folosite în special în
perioadele cu ploi abundente, când nu este nevoie de apă pentru culturi, în perioadele de strâns al
recoltei, în perioadele de îngheţ.

Răspândirea apelor uzate epurate mecanic pe câmpurile de irigare se poate utiliza numai
dacă amplasamentul şi solul sunt favorabile. Această caracteristică a solului depinde de: panta
terenului natural, textura şi permeabilitatea solului, nivelul apelor freatice, intensitatea salinizării.

5.1. Poluanţii caracteristici, impactul asupra mediului şi necesitatea

epurării apelor uzate

Apele uzate afectează calitatea apelor de suprafaţă (receptorul) în care sunt evacuate direct
proporţional cu debitul de apă uzată şi cu concentraţia poluanţilor pe care aceasta le conţine.
Influenţa asupra apelor receptorului este cu atât mai mare cu cât debitul/volumul receptorului este

21
mai mic. În cazul evacuării apelor uzate în lacuri sau în Marea Neagră trebuie ţinut cont de faptul că
evacuarea apelor uzate asupra receptorului are şi un caracter cumulativ, cantitatea de poluanţi
evacuată acumulându-se în timp.

Principalele materii poluante sunt dizolvate sau se află în suspensie. Acestea sunt de natură
anorganică (săruri minerale) sau organică (diverse substanţe organice) şi pot să fie toxice,
inhibitoare pentru procesele naturale, favorizante pentru unele procese naturale cauzatoare de efecte
nedorite pentru apele receptorului în care au fost evacuate (râuri sau lacuri). Evacuarea de ape uzate
în receptorii naturali poate conduce la degradarea sau distrugerea faunei şi/sau florei receptorului, la
scăderea cantităţii de oxigen dizolvat în apa receptorului având efecte negative asupra organismelor
ecosistemului acestuia şi/sau asupra fenomenului de epurare naturală (autoepurare) care are loc în
apa receptorului. Aceasta poate favoriza producerea unor efecte negative asupra receptorului şi
formelor de viaţă pe care le conţine (intoxicare, eutrofizare etc.).

Poluarea apei – orice alterare fizică, chimică, biologică sau bacteriologică a apei, peste o
limita admisibilă, inclusiv depăşirea nivelului natural de radioactivitate produsă direct sau indirect
de activităţi umane, care o fac improprie pentru o folosire normală, în scopurile în care această
folosire era posibilă înainte de a interveni alterarea (Legea Apelor nr. 107/1996).

Poluarea apei înseamnă introducerea directă sau indirectă (ca rezultat al activităţii umane), a
unor substanţe sau a căldurii, care pot dăuna sănătăţii umane precum şi calităţii ecosistemelor
acvatice sau celor terestre dependente de cele acvatice, activităţi care pot conduce la pagube
materiale ale proprietăţii, sau care pot dăuna sau obstrucţiona serviciile, precum şi alte folosinţe
legate de apă.

Surse punctiforme de ape uzate (apele uzate menajere, orăşeneşti, industriale, pluviale şi de
drenaj) sunt cele colectate într-un sistem de canalizare şi evacuate în receptor natural prin conducte
sau canale de evacuare.

Surse difuze de poluare reprezintă emisii evacuate în mediu în mod dispers (care nu
descarcă efluenţi uzaţi în ape de suprafaţă prin intermediul unor conducte în puncte localizate). Pe
ansamblu se disting următoarele surse majore de poluare difuză:

• agricultura;
• depunerile atmosferice;
• materialele de construcţii;
• industria;
• traficul auto;
• populaţia din mediul rural.

Din punct de vedere al modului de propagare, indiferent de geneza acestora, se disting două
categorii de surse difuze diferenţiate:
*surse locale - corelate cu solul şi scurgerile prin antrenare cu precipitaţii, în apele de suprafaţă
sau prin percolare, în apele subterane, aplicarea de pesticide şi îngrăşăminte minerale fiind un exemplu
tipic în acest sens. Sursele locale de poluare au ca provenienţă următoarele grupe ţintă:
• populaţia – cea neracordată la un sistem centralizat de canalizare;
22
 • industria;
• agricultura.
*surse regionale si transfrontiere- în această categorie sunt incluse poluările difuze transmise
la distanţă faţă de locul de geneză, prin aer, respectiv depunerile atmosferice lichide şi solide.
Elaborarea metodologiei de evaluare a impactului surselor difuze de poluare vine în sprijinul
aplicării prevederilor Directivei Cadru privind Apa, care solicită ca pentru fiecare bazin hidrografic
să se efectueze o analiză a caracteristicilor acesteia, şi de asemenea, o analiză a impactului
activităţilor umane asupra calităţii apelor de suprafaţă, precum şi Planul de gospodărire a apelor pe
bazine hidrografice (Ordinul nr. 913/2001 al Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor).

Sursele difuze de poluare reprezintă o componentă cheie în procesul de poluare a apelor de

suprafaţă. Impactul lor asupra calităţii apelor este în creştere, fiind în legătura directă cu reducerea
încărcării cu poluanţi evacuaţi direct de sursele punctiforme industriale şi comunale.

Cuantificarea poluării provenite de la sursele difuze de poluare se face cu greutate. Întrucât

încărcarea cu poluanţi de la sursele difuze de poluare nu poate fi măsurată se folosesc metode
variate de calcul sau de estimare a acestei componente la poluarea apei de suprafaţă.
Metodele existente de evaluare a surselor difuze sunt :
• metode de calcul a balanţei poluanţilor;

• metode suplimentare bazate pe calcule standard utilizând informaţii din baza de date ca şi
din modelele existente specificând încărcarea de poluanţi a unei arii din bazinul hidrografic.

Apele din sursele de emisie punctiforme se pretează epurării şi pot, de aceea, să fie analizate
statistic. Poluanţii acestor surse pot fi cuantificaţi şi controlaţi înainte de evacuarea în receptor.
Urmărirea statistică a surselor punctiforme întâmpină mai puţine probleme faţă de cea a surselor
difuze. În cele mai multe activităţi productive, emisiile sunt generate de surse punctiforme. Pentru
aceste surse, relaţia dintre parametrii de calitate ai apei afectate şi activităţile poluatoare este directă
şi, în principiu, poate fi măsurată.

Pentru caracterizarea apelor uzate sunt folosiţi următorii indicatori fizico-chimici:

Indicatorii fizici ai apelor uzate sunt:

• turbiditatea – caracteristică reprezentând diminuarea transparenţei apei, datorită, în

principal, conţinutului de materii în suspensii;

• culoarea - caracteristică specifică diferitelor tipuri de ape uzate. Astfel:

- apele uzate proaspete au culoare gri deschis;
- apele uzate în care a început fermentarea materiilor organice au culoare gri închis;
- apele uzate provenite din unele procese industriale pot avea culori diferite.
• mirosul - poate indica existenţa anumitor poluanţi în apele uzate. Astfel:
- apele uzate proaspete au miros specific insensibil;
- apele uzate cu miros de ouă clocite conţin hidrogen sulfurat (H2S);
- alte mirosuri indică, de asemenea existenţa unor substanţe chimice în apele uzate
industriale.

23
 • temperatura – caracteristică reprezentând regimul energetic, care influenţează cele mai
multe reacţii chimice şi biologice care se produc în apele uzate şi procesul de sedimentare a

materiilor în suspensie. Temperatura apelor uzate este de obicei mai ridicată decât cea a apelor de
o
alimentare cu 2-3 grade ( C).
Indicatorii chimici ai apelor uzate sunt:

-concentraţia ionilor de hidrogen (pH) – determină activitatea ionilor de hidrogen şi exprimă

intensitatea acidităţii sau alcalinităţii (SR ISO 10523-97). Parametrul pH nu reprezintă el însuşi un
contaminant dar este un parametru important de caracterizare a apelor uzate care urmează a fi
supuse unui proces de epurare biologică sau a fi evacuate în canalizarea orăşenească;

-materii în suspensie (MS) – reprezintă substanţele insolubile din apa uzată care se pot separa prin
filtrare, centrifugare sau sedimentare (cu dimensiuni de max. 2 mm) potrivit STAS 6953-
81. Materiile solide totale ca şi cele două componente ale acestora – materii solide în suspensie şi
materii solide dizolvate (<1 μm) – prezintă caracteristici importante, care servesc la stabilirea
eficienţei procesului de epurare în diferite etape. Materiile solide în suspensie, pot fi materii
separabile prin decantare (>100 μm) şi materii coloidale (între 1 si 100 μm). Materiile în suspensie
care decantează sunt măsurate cu ajutorul conului Imhoff (decantare timp de 30 minute) fiind

exprimate în ml/l. Acestea sunt determinate prin filtrare pe filtru de hârtie cu o anumită porozitate
o
(STAS 6953-81) fiind uscate la 105 C şi calculate ca diferenţă între filtrul plin si cel gol;
o
-reziduul filtrat la 105 C (STAS 9187-84) reprezintă materiile în suspensie dizolvate care pot fi
măsurate gravimetric după evaporarea probei filtrate;
-consum biochimic de oxigen la 5 zile (CBO5) – cantitatea de oxigen care se consumă pentru

degradarea oxidativă de către microorganisme a substanţelor organice conţinute, la temperatura

o
standard (20 C) şi timpul standard (5 zile) potrivit STAS 6560-82 şi SR ISO 6060/96;

-consum chimic de oxigen (metoda cu bicromat de potasiu) (CCO-Cr) – concentraţia masică de

oxigen echivalentă cu cantitatea de bicromat de potasiu consumată pentru oxidarea în mediu acid a
materiilor organice dizolvate şi în suspensie prezente în apa uzată (SR ISO 6060-96);
+
-azot amonical (NH4 ) – conţinutul de azot sub formă de ioni de NH4 + din apa uzată (STAS

8683-70);
-azot total (NTOT) - conţinutul de azot total din apa uzată (STAS 7312-83);
-
-azotaţi (NO3 ) - conţinutul de azot sub formă de ioni azotat (STAS 8900/1-71, SR ISO 7890/1-98
iar pentru apa de mare STAS 12999-91);

-)
-azotiţi (NO2 - conţinutul de azot sub formă de ioni azotit (STAS 8900/2-71, SR ISO 6777-96 iar
pentru apa de mare STAS 12754-89);

-fosfor total (PTOT) conţinutul de fosfor total (SREN 1189-99);

24
 -
-cianuri (CN ) – conţinutul de cianuri (CN-), prezente în apa uzată sub formă de cianuri simple şi
cianuri complexe (STAS 7685-79 şi SR ISO 6703/1-98);

-sulfuri şi hidrogen sulfurat (S2-) – conţinutul de sulfuri din apa uzată, care cuprind: hidrogenul
sulfurat dizolvat, sulfurile solubile în apă şi alte sulfuri prezente în materiile în suspensie şi care
sunt solubile în acizi (STAS 7510-66 si SR ISO 10530-97);
2- 2-
-sulfiţi (SO3 ) – conţinutul de sulfiţi (SO3 ) în apa uzată (STAS 7661-89);
2- 2-
-sulfaţi (SO4 ) – conţinutul de sulfaţi (SO4 ) în apa uzată (STAS 8601-70);
-fenoli antrenabili cu vapori de apă (C 6H5OH) – conţinutul de compuşi fenolici (STAS 7167-
92);

-substanţe extractibile cu solvenţi organici – conţinutul de substanţe extractibile cu solvenţi, prin

care se înţeleg: grăsimi animale şi vegetale, hidrocarburi (uleiuri minerale, hidrocarburi grele),
combinaţii cu funcţiuni hidroxilice, carbonilice, carboxilice, compuşi cu azot, insecticide, săpunuri,
ceruri, răşini şi gudroane care se extrag cu solvenţi (SR 7578-96);

-detergenţi sintetici biodegradabili – conţinutul de detergenţi sintetici anion activi prezenţi în apa
uzată sub formă de alchilsulfonaţi de sodiu, alchisulfaţi de sodiu, alchilarilsolfonaţi de sodiu,
precum şi alţi detergenţi anionactivi (SR ISO 7875/1,2-96);

2+
-plumb (Pb ) – conţinutul de ioni de plumb în apa uzată (sub formă elementară sau de compuşi
anorganici sau organici) (STAS 8673-79);

2+
-cadmiu (Cd ) – conţinutul de ioni de cadmiu în apa uzată (sub formă elementară sau de compuşi
anorganici sau organici) (SR ISOP 5961/93);

3+ 6+
-crom total (Cr + Cr ) – conţinutul de ioni de crom trivalent şi hexavalent în apa uzată
(STAS 7884-91 si SR ISO 9174-98);

6+
-crom hexavalent (Cr ) – conţinutul de ioni de crom hexalent în apa uzată (STAS 7884-91 SR ISO
11083-98);

2+
-cupru (Cu ) – conţinutul de ioni de cupru în apa uzată (sub formă elementară sau de compuşi
anorganici sau organici) (STAS 7795-80);

2+
-nichel (Ni ) – conţinutul de ioni de nichel în apa uzată (sub formă elementară sau de compuşi
anorganici sau organici) (STAS 7987-67);

2+
-zinc (Zn ) – conţinutul de ioni de zinc în apa uzată (sub formă elementară sau de compuşi
anorganici sau organici) (STAS 8314-87);

25
 2-
-mangan (Mn ) – conţinutul de ioni de mangan în apa uzată (sub formă elementară sau de compuşi
anorganici sau organici) (STAS 8662/1-96 SR ISO 6333-96);

-clor rezidual liber (Cl2) – conţinutul de clor liber în apa uzată (STAS 6364-78);

-produse petroliere – conţinutul de produse petroliere în apa uzată (SR 7277/1-95, SR 7277/2-95);

-
-cloruri (Cl ) - conţinutul de cloruri în apa uzată (STAS 8663-70);
-
-floruri (Fl ) – conţinutul de fluoruri în apa uzată (STAS 8910-71);
+
-arsen (As ) - conţinutul de arsen în apa uzată (STAS 9411-83);
2+
-calciu (Ca ) - conţinutul de calciu în apa uzată (STAS 3662-90);
2+ 3+
-fier total ionic (Fe + Fe ) - conţinutul total de ioni de fier în apa uzată (SR ISO 6332-96);

2+
-mercur (Hg ) - conţinutul de ioni de mercur în apa uzată (STAS 8045-79);
+
-argint (Ag ) - conţinutul de ioni de argint în apa uzată (STAS 8190-68);
2+
-molibden (Mo ) - conţinutul de molibden în apa uzată (STAS 11424-84);
2+
-seleniu (Se ) - conţinutul de seleniu în apa uzată (STAS 12663 –88);
2+
-magneziu (Mg ) - conţinutul de ioni de magneziu în apa uzată (STAS 6674-77 SR ISO 7980-97);

2+
-cobalt (Co ) - conţinutul de ioni de cobalt în apa uzată (STAS 8288-69).

Evaluarea emisiilor de poluanţi evacuaţi de sursele punctiforme de poluare, defalcate pe

ramuri de activitate (industriale sau menajere) se poate face ţinând cont de:
3 3
- debitul apelor uzate evacuate, exprimat in m /zi si mii m /an;
- cantitatea de poluant conţinută de apele uzate, care este exprimată astfel:
*pentru CCO, CBO5, MS, NTOT, PTOT, se utilizează unitatea de măsură tone/zi, calculată
după cum urmează: Concentraţia de poluant (t/zi) = debit mediu (m3/zi) x concentraţia medie de
poluant (mg/l) : 1000000.
*pentru metale grele se utilizează unitatea tone/an, calculată după cum urmează: Cantitatea
de ioni metalici (t/an) = debit mediu (m3/an) x concentraţia medie de ioni metalici (mg/l) :
1000000.

5.2. Condiţii de calitate privind evacuarea apelor uzate, standarde,

normative

În conformitate cu prevederile Legii Apelor, standardele pe care trebuie să le respecte apele

uzate pentru a putea fi evacuate în receptori ape de suprafaţă au fost stabilite prin Hotărârea de

Guvern nr. 188 din 28 februarie 2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare
in mediul acvatic a apelor uzate. În conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 188/2002 sunt

26
aprobate :

• Normele tehnice privind colectarea , epurarea si evacuarea apelor uzate orăşeneşti, (NTPA
011/2002);

• Normativul privind condiţiile de evacuare a apelor uzate în reţelele de canalizare ale

localităţilor si direct in staţiile de epurare, (NTPA – 002/2002);

• Normativul privind stabilirea limitelor de încărcare cu poluanţi a apelor uzate industriale si

orăşeneşti la evacuarea in receptori naturali, (NTPA – 001/2002);

Prin Hotărârea de Guvern nr. 472/2000 sunt reglementate unele măsuri de protecţie a
calităţii resurselor de apă în care sunt specificate penalităţile aplicate utilizatorilor de apă pentru
depăşirea concentraţiilor maxime admise din apele uzate evacuate pentru:

♦ indicatori chimici generali: materii totale în suspensie, cloruri, sulfaţi, sodiu, potasiu,
calciu, magneziu, azotaţi, amoniu, azot total, azotiţi, CBO5, CCO-Mn, CCO-Cr, fosfaţi, fosfor total,

mangan, aluminiu, fier total ionic, substanţe extractibile în eter de petrol şi substanţe petroliere,
o
detergenţi sintetici anionactivi biodegradabili, reziduu filtrabil uscat la 105 C;

♦ indicatori chimici specifici: sulfiţi, fluoruri, fenoli antrenabili cu vapori de apă, nichel,
crom, amoniac, bariu, sulfuri şi hidrogen sulfurat;

♦ indicatori chimici toxici şi foarte toxici: arsen, cianuri, mercur, cadmiu, plumb, argint,
6+,
crom cupru, molibden, clor rezidual liber, substanţe cancerigene (benzpirenul şi compuşii lui,
nitroderivaţii), hidrocarburi policiclice aromate (HPA), pesticide-erbicide, triazine, triazinone,
toluidine, pesticide-insecticide organoclorurate, pesticide-insecticide organofosforice,
organometalice.

În anexa 3 a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34 /21.03.2002 privind prevenirea,

reducerea si controlul integrat al poluării sunt prezentate substanţe poluante relevante pentru a fi
luate în considerare la stabilirea valorilor-limită de emisie în apă, şi anume: compuşi
organohalogenaţi şi substanţe care pot forma compuşi de acest tip în mediul acvatic, compuşi
organofosforici, compuşi organici cu staniu, substanţe şi preparate care s-au dovedit a avea
proprietăţi cancerigene sau mutagene ori proprietăţi care pot afecta reproducerea în/sau prin
intermediul mediului acvatic, hidrocarburi persistente şi substanţe organice toxice bioacumulative şi
persistente, cianuri, metale şi compuşii lor, arsenul şi compuşii lui, biocide şi produşi fitosanitari,
materiale în suspensie, substanţe implicate în procesul de eutrofizare (în special azotaţi şi fosfaţi),
substanţe care au o influenţă nefavorabilă asupra balanţei de oxigen (şi care pot fi măsurate
utilizând parametri ca CBO, CCO etc.).

Deşi la prezentarea indicatorilor fizico-chimici de caracterizare a apelor uzate sunt

specificate metodele de analiză pentru fiecare indicator specific, s-a considerat necesară
completarea cu următoarele prevederi existente în NTPA 004/97.
27
 Pentru caracterizarea fizico-chimică a probelor de ape uzate, metodele de analiză utilizate
sunt selectate pe baza următoarelor criterii:

• metoda să fie standardizată în ţară sau în străinătate, să fie utilizată în numeroase

laboratoare sau să fie suficient de testată pentru a se cunoaşte precizia acesteia;

• metoda trebuie să măsoare compusul dorit cu acurateţe şi precizie suficienta, în prezenţa

altor substanţe interferente existente în apa uzată;

• procedura trebuie să utilizeze aparatura şi mâna de lucru disponibile la nivelul de dotare al

unui laborator implicat în analizarea probelor de ape uzate;

• metoda de analiză să fie suficient de rapidă pentru a permite o succesivitate convenabilă în

analizarea unui număr cât mai mare de probe.

Determinarea indicatorilor apei uzate se realizează pe baza metodelor de analiză

standardizate, utilizând tehnici de lucru tradiţionale predominant manuale, şi aparate de tipul
colorimetrelor, pH-metrelor, conductometrelor, care sunt însoţite de metode de analiză
standardizate adaptate. Acolo unde posibilităţile financiare permit, pot fi adoptate şi alte metode de
analiză, respectiv metode instrumentale, cu precizie şi productivitate mai mari.

Dintre aceste metode se enumeră:

• metode potenţiometrice cu electrozi ioni-selectivi;
• metode de spectrofotometrie cu absorbţie atomică;
• metode gaz – cromatografice;
• metode de cromatografie în faza lichidă cu înaltă performanţă (HPLC);
• metode de cromatografie în strat subţire etc.

Metodele de analiză cuprinse în standardele româneşti sunt similare celor din normele
internaţionale (I.S.O. şi C.E.N.), cu deosebirea că în unele dintre acestea nu sunt prezentate şi
metode de analiză rapide, instrumentale, fie datorită faptului că au fost elaborate cu mulţi ani în
urmă, fie din cauza inaccesibilităţii generalizate la aparatura de înaltă performanţă.

În cazul apelor uzate, controlul calităţii se referă la determinarea cantitativă, atât a

+ 3+ 2+ 2+
substanţelor chimice individuale (de exemplu metale: Ag , Al , Cu , Cd , ş.a.), cât şi la grupe de
substanţe chimice (de exemplu: substanţe extractibile în eter de petrol sau în cloroform, fenoli
antrenabili cu vapori de apă etc.). De aceea, în mod generic, aceste substanţe şi grupe de substanţe
au fost denumite indicatori de calitate.

Desigur, indicatorii de calitate ai apelor uzate pot fi de natură fizico-chimică, biologică şi

bacteriologică. În acest ghid se prezintă numai indicatorii fizico-chimici de calitate ai apelor uzate.
Se menţionează faptul că, la determinarea indicatorilor de calitate ai apelor uzate pentru care nu
există la nivel naţional metode de analiză standardizate, se consideră oportună utilizarea metodelor
cuprinse în C.E.N. (Normele Comunităţii Europene) şi cele I.S.O., sau cele utilizate în numeroase
laboratoare din România şi care prezintă precizie şi reproductibilitate satisfăcătoare.
28
 În raport cu gradul de răspândire şi frecvenţa de determinare, indicatorii fizico-chimici de
calitate ai apelor uzate se împart în :

• indicatori globali;
• indicatori specifici.

Indicatorii globali se referă la poluanţii existenţi în aproape toate categoriile de ape uzate. Aceşti
indicatori pot prezenta, în timp variaţii mari de concentraţie. De valorile concentraţiei lor depinde,
în mod semnificativ, exploatarea sistemului de canalizare (reţea şi staţie de epurare) şi calitatea
resursei de apă în care se evacuează apele uzate. De aceea determinarea analitică a acestor
indicatori este realizată de toate laboratoarele de profil din domeniul gospodăririi apelor. Ei sunt
nominalizaţi şi limitaţi, din punct de vedere al concentraţiei, în cele două normative tehnice de
gospodărirea apelor, NTPA 001/2002 şi NTPA 002/2002. Unii dintre aceşti indicatori, ca de
exemplu materiile în suspensie şi CBO 5 constituie şi elemente de bază pentru proiectarea şi
dimensionarea obiectelor unei staţii de epurare.

Din categoria indicatorilor globali de calitate ai apelor uzate fac parte:

• pH, alcalinitate sau aciditate (după caz);
0 0
• materii în suspensie (la 105 C şi la 600 C);
• substanţe oxidabile totale (proba omogenă), sau dizolvate (proba decantată timp de 30
minute), exprimate în CCO-Cr sau CCO-Mn şi CBO5;
• substanţe extractibile în eter de petrol (amestec de grăsimi minerale, grăsimi vegetale şi
produse petroliere);
+
• azot amoniacal (N-NH4 );
• azot total (NT);
• fosfor total (PT);
• detergenţi anioniactivi (substanţa activă);
o 0
• reziduu la 105 C şi la 600 C (dacă este cazul).

Indicatorii specifici se referă la poluanţii existenţi numai în anumite categorii de ape uzate,
dar de ale căror concentraţii depinde structura staţiei de epurare (locală sau finală), funcţionarea
treptei de epurare biologică, calitatea resursei de apă - receptor a apelor uzate (brute sau epurate). Si
aceşti indicatori sunt nominalizaţi în cele două normative tehnice de protecţie a apelor (NTPA
001/2002 şi NTPA 002/2002), lista acestora putând fi completată cu alţi indicatori de interes în
acest domeniu.
Dintre indicatorii specifici, nominalizaţi până în prezent, fac parte: temperatura, azotaţi (NO 3),
- 2- 2- 2- -
azotiţi (NO2 ), sulfiţi (SO3 ), sulfuri (S ), sulfaţi (SO4 ), fenoli, produse petroliere, cloruri (Cl ),
- - 3+ 2+ 2+ 2+ 3+ 2+ 2+ 3+ 6+ 2+ 2+
floruri (F ), cianuri (CN ), metale (As , Al , Ca , Fe , Fe , Pb ,Cd , Cr , Cr ,Cu , Ni ,
2+ 2+ + 2+ 2+ 2+
Zn , Hg , Ag , As, Ma , Mn , Ca ) şi altele.

În afara celor două categorii de indicatori de calitate globali şi specifici, mai există o gamă
de indicatori utilizaţi în controlul funcţionării staţiei de epurare (locale sau finale), dar în special în
29
staţiile prevăzute cu treaptă biologică de epurare şi cu linie de prelucrare a nămolurilor rezultate din
epurare. Aceşti indicatori au fost denumiţi generic “indicatori de control a funcţionării staţiilor de
epurare” şi pot fi la rândul lor indicatori cantitativi şi indicatori calitativi.

Indicatorii cantitativi sunt:

• debitul apelor uzate;
• debitul de poluanţi;

• debitul de nămoluri – nămol primar, nămol secundar (nămol activ recirculat şi nămol activ
excedentar), nămol intrat/ieşit din fermentare precum şi cel rezultat din sistemul de deshidratare.

Indicatorii calitativi cuprind atât unii indicatori globali şi specifici ai apelor uzate, cu
ajutorul cărora se calculează anumite valori ale parametrilor funcţionali şi eficienţa realizată în
procesele de epurare, cât şi alţi indicatori utilizaţi pentru controlul proceselor de epurare şi pentru
prelucrarea nămolurilor.

Din categoria altor indicatori de control fac parte:

*pentru epurarea apelor uzate:

- volumul de nisip depus în 5-10 minute, dintr-un litru de apă influent în denisipator

(analiza poate fi efectuată de către un operator din staţie);

- volumul de materii în suspensie depus în 60 minute, dintr-un litru de apă uzată

(influent în decantorul primar);

- concentraţia de nămol (inert şi activ) aflat în suspensie în bazinul de aerare (substanţa

uscată = ş.a.);

- concentraţia oxigenului dizolvat din amestecul apă uzată-nămol, din diferite zone ale
bazinului de aerare;
- valoarea indicelui de volum a nămolului activ, IVN (sau indice Mohlman) din bazinul
de aerare;
- vârsta nămolului activ din bazinul de aerare.

*pentru prelucrarea nămolurilor:

- conţinutul procentual de substanţă uscată, respectiv umiditatea procentuală a

nămolurilor de prelucrat (w, s.u.);

- conţinutul procentual de substanţe organice (substanţe volatile) şi respectiv de

substanţe minerale a nămolurilor de prelucrat;

- pentru nămolurile care intră în procesul de fermentare metanică este de dorit a se

30
cunoaşte compoziţia sa pe grupe principale de substanţe (hidraţi de carbon, grăsimi şi proteine);

- temperatura, pH-ul, conţinutul de acizi graşi volatili (AGV) şi alcalinitatea

amestecului de reacţie din bazinul de fermentare a nămolurilor;
*pentru gazul rezultat din fermentarea anaerobă a nămolurilor:

3
- producţia de gaz (Nm /kg s.v. îndepărtată);
- concentraţia procentuală de CH4, CO2 şi alte gaze (dacă este posibil).

În Tabelul de mai jos sunt prezentati indicatorii de calitate (fizici, chimici şi bacteriologici)
corespunzători NTPA 001/2002 - Normativ privind stabilirea limitelor de incarcare cu poluanti a
apelor uzate industriale si urbane la evacuarea in receptorii naturali.

Nr.
Indicatori de calitate UM Valori limită admisibile Metoda de analiză
crt.

A. Indicatori fizici

1. Temperatura °C 35 -

B. Indicatori chimici

pH unităţi 6,5 – 8,5

2. SR ISO 10523-97
Pentru Fluviul Dunărea pH 6 5 – 9,0

3. Materii în suspensie (MS) mg/dm3 35,0 (60,0) STAS 6953-81

Consum biochimic de oxigen la mg STAS 6560-82

4. 20,0
5 zile (CBO5) O2/dm3 SR ISO 5815-98

Consum chimic de oxigen –

5. metoda cu permanganat de mg/dm3 - -
potasiu (CCOMn)

Consum chimic oxigen –

mg
6. metoda cu bicromat de potasiu 70,0 (125,0) SR ISO 6060-96
O2/dm3
(CCOCr)

7. Azot amoniacal mg/dm3 2,0 (3,0) STAS 8683-70

8. Azot total (N) mg/dm3 10,0 (15,0) STAS 7312-83

STAS 8901/1-71;

SR ISO 7890/1-98
9. Azotaţi (NO3-) mg/dm3 25,0 (37,0)
pentru apa de mare:
STAS 12999-91

31
Nr.
Indicatori de calitate UM Valori limită admisibile Metoda de analiză
crt.

STAS 8901/2-71;

SR ISO 6777-98
10. Azotiţi (NO2-) mg/dm3 1,0 (2,0)
pentru apa de mare:
STAS 12754-89

Sulfuri şi hidrogen sulfurat SR ISO 10530-97; SR

11. mg/dm3 0,5
(H2S) 7510-97

12. Sulfiţi (SO32-) mg/dm3 1,0 STAS 7661-89

13. Sulfaţi (SO42-) mg/dm3 600,0 STAS 8061-70

Fenoli antrenabili cu vapori de

14. mg/dm3 0,3 STAS R 7167-92
apă (C6H5OH)

Substanţe extractibile cu
15. mg/dm3 20,0 SR 7589-96
solvenţi organici

SR 7277/1-95
16. Produse petroliere mg/dm3 5,0
SR 7277/2-95

17. Fosfaţi (PO43-) mg/dm3 - -

18. Fosfor total (P) mg/dm3 1,0 (2,0) SR EN 1189-99

SR ISO 7825/1-96;
19. Detergenţi sintetici mg/dm3 0,5
SR ISO 7825/2-96

20. Arsen (As+) mg/dm3 0,1 SR ISO 6595-97

21. Aluminiu (Al3+) mg/dm3 5,0 STAS 9411-83

STAS 3662-90;
22. Calciu (Ca2+) mg/dm3 300
SR ISO 7980-97

23. Plumb (Pb2+) mg/dm3 0,2 STAS 8637-79

STAS 7852-80;
24. Cadmiu (Cd2+) mg/dm3 0,2
SR ISO 5961-93

25. Crom trivalent (Cr3+) mg/dm3 - -

STAS 7884-91
26. Crom total (Cr3+ + Cr6+) mg/dm3 1,0
SR ISO 9174-98

STAS 7884-91;
27. Crom hexavalent (Cr6+) mg/dm3 0,1
SR ISO 11083-98

28. Fier total ionic (Fe2+ + Fe3+) mg/dm3 5,0 SR ISO 6332-96

32
 Nr.
Indicatori de calitate UM Valori limită admisibile Metoda de analiză
crt.

29. Cupru (Cu2+) mg/dm3 0,1 STAS 7795-80

30. Nichel (Ni2+) mg/dm3 0,5 STAS 7987-67
31. Zinc (Zn2+) mg/dm3 0,5 STAS 8314-87
32. Mercur (Hg2+) mg/dm3 0,05 STAS 8045-79
33. Argint (Ag+) mg/dm3 0,1 STAS 8190-68
34. Fluoruri (F-) mg/dm3 5,0 STAS 8910-71

35. Molibden (Mo2+) mg/dm3 0,1 STAS 11422-84

36. Seleniu (Se2+) mg/dm3 0,1 STAS 12663-88
Mangan (total – NTPA nou) 1,0 STAS 8662/1-96;
37. mg/dm3
(Mn2+) SR ISO 6333-96
STAS 6674-77;
38. Magneziu (Mg2+) mg/dm3 100,0
SR ISO 7980-97

39. Cobalt (Co2+) mg/dm3 1,0 STAS 8288-69

Cianuri (totale – NTPA nou) SR ISO 6703/1-98;

40. mg/dm3 0,1
(CN-) STAS 7685-79

Clor (rezidual – NTPA nou) STAS 6364-78

41. mg/dm3 0,2
liber (Cl2)

42. Cloruri (Cl-) mg/dm3 500,0 STAS 8663-70

43. Reziduu filtrat la 105 °C mg/dm3 2000,0 STAS 9187-84
C. Indicatori bacteriologici

nr./
44. Bacterii coliforme totale - -
100 cm3

nr./
44. Bacterii coliforme fecale - -
100 cm3

Streptococi nr./
45. - -
100 cm3

nr./
46. Salmonella - -
100 cm3

Tabelul 1.Normativ privind stabilirea limitelor de incarcare cu poluanti a apelor uzate

industriale si urbane la evacuarea in receptorii naturali.

33
 În Tabelul de mai jos sunt prezentati indicatorii de calitate ai apelor uzate evacuate in
retelele de canalizare ale localitatilor si maximele admise, conform NTPA 002/2002 - Normativ
privind conditiile de evacuare a apelor uzate in retelele de canalizare ale localitatilor si direct in
statiile de epurare, publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 187 din 20 martie 2002.

Valoarea maximă
Parametru Unitatea de măsură
admisă
Temperatura grade C 40
pH Unităţi pH 6,5-8,5
Materii în suspensie mg/l 350
Consum biochimic de
mg O2/l 300
oxigen la 5 zile (CBO5)
Consum chimic de
mg O2/l 500
oxigen - CCO-Cr
Azot amoniacal (NH4+) mg/l 30
Fosfor total (P) mg/l 5,0
Cianuri totale (CN) mg/l 1,0
Sulfuri şi hidrogen
mg/l 1,0
sulfurat (S2-)
Sulfiţi (SO32-) mg/l 2
Sulfaţi (SO42-) mg/l 600
Fenoli antrenabili cu
mg/l 30
vapori de apă (C6H5OH)
Substanţe extractibile cu
mg/l 30
solvenţi organici
Detergenţi sintetici mg/l 25
Plumb (Pb2+) mg/l 0,5
Cadmiu (Cd2+) mg/l 0,3
Crom total (Cr3+ + Cr6+) mg/l 1,5
Crom hexavalent (Cr6+) mg/l 0,2
Cupru (Cu2+) mg/l 0,2
Nichel (Ni2+) mg/l 1,0
Zinc (Zn2+) mg/l 1,0
Mangan total (Mn2+) mg/l 2,0
Clor rezidual liber (Cl2) mg/l 0,5

Tabelul 2.Normativ privind conditiile de evacuare a apelor uzate in retelele de canalizare ale
localitatilor si direct in statiile de epurare
5.3. Caracteristicile apelor uzate urbane (orăşeneşti/municipale)

Cunoaşterea naturii apelor uzate este absolut necesară pentru proiectarea şi operarea
sistemelor de colectare şi epurare. Compoziţia apelor de suprafaţă şi a apelor uzate se determină
prin analize de laborator: gravimetrice, volumetrice sau fizico-chimice, conform standardelor în
vigoare pentru fiecare ţară. Caracteristicile fizice, chimice şi bacteriologice reflectă compoziţia şi
respectiv, gradul de poluare al apei uzate.

34
 Compoziţia apelor uzate este variabilă în timp şi spaţiu. O probă de apă prelevată din acelaşi
punct, la un moment dat poate prezenta caracteristici variabile datorită multitudinii de factori care
influenţează aceste caracteristici.

 O probă de apă necesită analize fizice, chimice şi bacteriologice, după cum sunt clasificaţi
şi factorii care influenţează calitatea apelor uzate.

  Caracteristicile fizice ale apelor uzate orăşeneşti/ municipale

1. Temperatura apelor uzate influenţează majoritatea reacţiilor fizice şi biochimice, care au

loc în procesul de epurare. Determinarea temperaturii se efectuează numai la locul de recoltare, prin
introducerea termometrului în apa de cercetat, iar citirea temperaturii se face după 10 minute de la
introducerea termometrului fără al scoate din apă, în paralel determinându-se temperatura aerului.

2. Turbiditatea apelor uzate este dată de particulele foarte fine aflate în suspensie, care nu
sedimentează în timp.Analizele de laborator se exprimă în grade de turbiditate. Un grad de
turbiditate corespunde unui mg SiO2 /dm3 de apă.

3. Culoare apelor uzate menajere este gri deschis, iar culoarea gri închis indică începutul
procesului de fermentare a materiilor organice existente în aceste ape. Pentru apele uzate care
prezintă alte nuanţe de culori, rezultă că amestecul cu ape uzate industrial e este dominat de cele
industriale.

4. Mirosul apelor uzate menajere proaspete este aproape imperceptibil; intrarea în

fermentaţie a materiilor organice este indicată de mirosuri de hidrogen sulfurat, de putregai sau de
alte mirosuri produse de descompunere. Apele uzate orăşeneşti pot avea mirosuri diferite imprimate
de natura şi provenienţa apelor uzate industriale.

5. Materiile solide totale care se găsesc în apa uzată pot fi în stare de suspensie şi materii
solide dizolvate. Materiile solide în suspensie, la rândul lor, pot fi separabile prin decantare şi
materii coloidale. Prin termenul general de solide se definesc materiile care rămân ca reziduu după
evaporarea apei la 103-105°C şi au în componenţă atât materii solide nefiltrabile prin filtre de 1,2
µm (solide în suspensie), cât şi materii solide filtrabile (coloizi şi compuşi dizolvaţi).

 6. Conductivitatea aduce informaţii asupra cantităţii de săruri dizolvate.

Caracteristicile chimice ale apelor uzate orăşeneşti/ municipale

 Compoziţia chimică a apelor uzate menajere este foarte mult influenţată de conţinutul de
proteine, grăsimi şi hidrocarbonaţi din produsele alimentare, însă poate conţine, în anumite limite, şi
carbonaţi, sulfaţi, fier etc.

  Caracteristici ale apelor uzate determinate prin analize anorganice

1. Aciditatea apelor uzate este determinată de prezenţa bioxidului de carbon liber, a acizilor
minerali şi a sărurilor acizilor tari cu baze slabe. Acest parametru este indicat a fi determinat pentru
apele uzate industriale care ajung în staţia de epurare urbană.

35
 2. Alcalinitatea apelor uzate este dată de prezenţa bicarbonaţilor, carbonaţilor alcalini şi a
hidroxizilor. Apele uzate menajere sunt uşor alcaline.

3. PH-ul apelor uzate poate fi acid sau alcalin şi constituie o cauză perturbatoare
a proceselor biologice din cadrul unei staţii de epurare.

 4. Potenţialul de oxido-reducere exprimă logaritmul cu semn schimbat al presiunii

hidrogenului gazos în echilibru cu hidrogenul molecular dizolvat în soluţie. În scara Redox, notaţia
rH dă indicaţii asupra puterii de oxidare sau reducere a apei uzate sau a depunerilor.

 5. Clorurile şi sulfurile din apele uzate pot influenţa procesele biologice de epurare dacă
cantităţile lor depăşesc anumite limite.

6. Metalele grele existente, în special, în apele uzate industrial sunt toxice pentru
microorganismele care participă la epurarea biologică a apelor şi la fermentarea anaerobă a
nămolurilor.

7. Substanţele radioactive creează noi probleme celor ce se ocupă cu protecţia calităţii apei.
Aceste substanţe care emit radiaţii influenţează procesele de epurare şi pot fi periculoase pentru
personalul de exploatare.

8. Detergenţii din apele uzate sunt substanţe tensioactive a căror structură moleculară este
formată din doua grupări, o grupare hidrofobă şi una hidrofilă. După felul cum disociază în apă,
detergenţii pot fi cationici, anionici şi detergenţi neionici. Detergenţii sintetici datorită modificării
tensiunii superficiale pot favoriza acţiunea nocivă a unor toxice, uşurând absorbţia acestora.

9. Nitriţii şi nitraţii sunt conţinuţi în apa uzată proaspătă în concentraţii mai reduse.

Concentraţii mai mari înregistrează staţiile de epurare.

10. Produsele petroliere, grăsimi şi uleiuri formează o peliculă plutitoare care împiedică
oxigenarea apei.Prezenţa acestor substanţe în staţia de epurare este dăunătoare deoarece pot colmata
filtrele biologice.

Caracteristici ale apelor uzate determinate prin analize organice

1. Oxigenul dizolvat este un indicator care arată în mod global gradul de poluare al apelor cu
substanţe organice. Cantitatea de oxigen care se poate dizolva în apa curată depinde de temperatură,
de turbulenţa la suprafaţa apei, de presiunea atmosferică, cantitatea de oxigen din apă, mărimea
suprafeţei de contact etc.

2. Consumul biochimic de oxigen (CBO5) exprimat în mg/dm3 reprezintă cantitatea de

oxigen consumat de către bacterii şi alte microorganisme pentru descompunerea biochimică,în
condiţii aerobe,a substanţelor organice biodegradabile la temperatură şi în timpul standard, de
obicei la 20°C şi 5 zile. În apele uzate menajere, precum şi în apele uzate industriale care au o
compoziţie apropiată cu cea a apelor uzate menajere, mărimea CBO5 variază în limitele de 100 – 
400 mg/dm3.

3. Consumul chimic de oxigen (CCO) sau oxidabilitatea apei, care reprezintă cantitatea de
oxigen în mg/dm3, necesară pentru oxidarea tuturor substanţelor organice sau minerale oxidabile,
36
fără ajutorul bacteriilor. Pentru apele industriale care conţin substanţe toxice ce distrug
microorganismele din apă şi deci nu se poate determina CBO, această determinare va constitui
singurul indicator asupra prezenţei substanţelor organice. În apele uzate industriale care conţin
cantităţi importante de substanţe organice nebiodegradabile, valoarea CCO depăşeşte pe cea a
CBO20 cu peste 50%.

4. Carbon organic total(COT) constituie o metodă de determinare a nivelului de poluare

organică a apelor uzate, care spre deosebire de determinările prin CBO şi CCO, rezultatele sunt mai
exacte datorită eliminării variabilelor care intervin în analizele CBO şi CCO.

5. Conţinutul total de oxigen (CTO) determinat pe principiul cromato-grafiei în faza gazoasă

evidenţiază toate substanţele organice şi anorganice existente în proba de ape uzate care intră în
reacţii chimice până la nivelul de oxizi slabi. În esenţă, metoda constă în oxidarea
materiilor organice şi conversia lor în bioxid de carbon şi apă.

 6. Azotul sub formă de amoniac liber, azotul organic, nitriţii şi nitraţii constituie azotul total
din apa uzată brută. Amoniacul liber constituie rezultatul descompunerii bacteriene a materiilor
organice. În apele uzate menajere amoniacul poate varia în limitele 15-50 mg/dm 3 . În general, apele
uzate menajere proaspete au un conţinut ridicat de azot organic şi scăzut de amoniac liber.

7. Stabilitatea si stabilitatea relativă a apelor menajere constituie o determinare caracteristică

a acestor ape lipsite, parţial sau total, de oxigen. Substanţele organice din apele uzate cu conţinut
foarte scăzut de oxigen suferă o descompunere anaerobă emanând un miros dezagreabil; se poate
spune că apa este putrescibilă. Inversul putrescibilităţii îl reprezintă stabilitatea apelor uzate.
Stabilitatea relativă este definită de raportul, în procente, dintre cantitatea de oxigen existentă în apă
şi cererea de oxigen pentru a satisface faza primară de consum a oxigenului.

Caracteristici bacteriologice şi biologice

 Apele uzate în compoziţia cărora se află materia organice, sunt populate şi cu specii de
organisme care valorifică resursele de hrană respective şi care, în decursul dezvoltării lor, s-au
adaptat unor condiţii unilaterale de mediu. Aceste organisme constituie indicatorul biologic ce
caracterizează pozitiv gradul de încărcare a apei cu substanţe organice sau gradul său de saprobitate.
Organismele respective sunt formate din bacterii, protozoare, alge etc. Analizând apele uzate după
toate aceste caracteristici se poate evalua gradul de toxicitatea lor, gradul de epurare necesar şi
acţiunea pe care o exercită, prin compoziţia lor, apele uzate asupra receptorilor naturali.

Apele uzate conţin şi substanţe poluante care pot fi recuperate şi revalorificate, precum şi
substanţe care pot îngreuna sau împiedica procesul de epurare, de aceea este necesară o analiză
atentă şi precisă a caracteristicilor apelor uzate. Analiza biologică nu poate furniza valori cantitative
asupra proceselor de poluare şi nici nu poate indica natura poluantului. În această situaţie, metodele
de analiză fizico-chimică a apelor uzate se completează reciproc cu metodele de analiză biologică.

Apele uzate menajere provenite din gospodăriile populaţiei, pot fi evaluate pe baza unor
factori standard de emisie, cum ar fi locuitorii echivalenţi (populaţia echivalentă = p.e.).

Locuitorii echivalenţi se determină potrivit relaţiei de mai jos:

37
 Locuitor echivalent: încărcare zilnică de substanţe organice biodegradabile de
60g
CBO5 (un locuitor echivalent - p.e. = 60g CBO5/zi).

Locuitorii echivalenţi(L.E.) = 60.000

P.E. = L.E. · 60g CBO5/zi =3.600.000 CBO5/zi (încărcare zilnică de substanţe organice
biodegradabile/conţinutul biochimic de oxigen la 5 zile)=3600 kg CBO5/zi

Nr. Încărcarea
Indicatorul de calitate UM
crt. specifică

Consum biochimic de oxigen la 5 zile

1 gO2/om.zi 60
(CBO5)

2 Consum chimic de oxigen (CCO-Cr) gO2/om.zi 120

3 Materii în suspensie (MS) g/om.zi 70

4 Azot organic g/om.zi 0

5 Azot amoniacal (NH4) g/om.zi 9

6 azot total (N) g/om.zi 11

7 Fosfor total (P) g/om.zi 2,5

Tabelul 3. Incărcările de poluanţi ai apelor brute

La un număr de 60.000 locuitori echivalenți vom avea o încprcare zilnică a apelor brute:
- CBO5 = 60.000 x 60 = 3.600 kg/zi
- CCO-Cr = 60.000 x 120 = 7.200 kg/zi
- MS = 60.000 x 70 = 4.200 kg/zi
- Azot organic = 60.000 x 0 = 0 kg/zi
- NH4 = 60.000 x 9 = 540 kg/zi
- N = 60.000 x 11 = 660 kg/zi
- P = 60.000 x 2,5 = 150 kg/zi

Avand urmatoarele date:

- debit specific de restituţie în reţeaua de canalizare quz = 150 l/zi conf. NP 032/1999-2.1;
- kzi = 1,15 – coeficient de variaţia a consumului zilnic conf SR 1343-1;
- korar = 2,0 – coeficient maxim de variaţie orară conf. SR 1343-1;
- p = 0,25 – coeficient în funcţie de nr. de locuitori conf. NP 032/1999-2.1

Calculăm debitul mediu zilnic cu relaţia:

quz ׿
1000
Quzimed = m3/zi
Quzimed = 150x60.000/1000 = 9.000 m3/zi
38
La un debit mediu zilnic de 9000 m3/zi vom avea o încărcare a apelor uzate brute conform tabelului
de mai jos:

Nr.
Indicatorul de calitate kg/zi mg/l
crt.

Consum biochimic de oxigen la 5 zile

1 3.600 400
(CBO5)

2 Consum chimic de oxigen (CCO-Cr) 7.200 800

3 Materii în suspensie (MS) 4.200 466,6

4 Azot organic 0 0

5 Azot amoniacal (NH4) 540 60

6 Azot total (N) 660 73,3

7 Fosfor total (P) 150 16,6

Tabelul 4. Incărcarea apelor uzate brute

6. Tehnologia adoptată pentru epurarea apelor uzate orăşeneşti/

municipal

6.1. Variante tehnologice pentru epurarea apelor uzate, orăşeneşti/

municipal

Pentru eliminarea compuşilor nebiodegradabili din apele uzate, grupate după tipul
procesului care stă la baza metodei, se au în vedere diverse variante de epurare a apelor uzate.
Pentru fiecare din metode se prezintă informaţii legate de desfăşurarea procesului, utilajele specifice
care se folosesc, factorii şi condiţiile care influenţează eficienţa procesului, mecanismele de reacţie.
Sunt necesare cunoaşterea avantajelor şi dezavantajelor aplicării acestor procese, mai ales
prin prisma epurării unor cantităţi mari de ape uzate, având în vedere şi aspectele economice ale
fiecărui proces.
În urma analizării avantajelor şi dezavantajelor fiecărei variante tehnologice de epurare, din
punct de vedere ecologic şi economic, ca variantă tehnologică optimă se alege staţia de epurare
mecano-chimico-biologică de epurare a apei uzate, numită şi epurarea avansată a apelor uzate.
Epurarea mecanică, chimică şi biologică nu realizează eliminarea poluanţilor prioritari, care, chiar
şi în concentraţii foarte mici, au efecte negative asupra organismelor vii şi asupra echilibrului
ecologic în natură sau care limitează posibilităţile de recirculare/reutilizare a apei în industrie,
agricultură. Dintre poluanţii prioritari care sunt reţinuţi prin procedee de epurare avansată se
menţionează: compuşii anorganici solubili, compuşii organici nebiodegradabili, solidele în
suspensie, coloizii si organismele patogene.
39
 Procedeele de epurare avansată se pot aplica fie înaintea etapei de epurare biologică sau
după aceasta, în funcţie de matricea apei uzate (concentraţia şi tipul poluanţilor).
Etapele procesului de epurare avansată sunt:
- grătare şi site, scopul grătarelor este de a reţine corpurile plutitoare şi suspensiile mari din
apele uzate (crengi şi alte bucăţi din material plastic, de lemn, animale moarte, legume, cârpe şi
diferite corpuri aduse prin plutire, etc.), pentru a proteja mecanismele şi utilajele din staţia de
epurare şi pentru a reduce pericolul de colmatare ale canalelor de legătură dintre obiectele staţiei de
epurare;
- denisipatoare, este operaţia unitară prin care se elimină pietriş şi alte materii solide cu
dimensiuni ≥ 0,2 mm., care au densitatea mult mai mare decât a apei sau a componenţilor organici
din apele uzate;
- coagularea-flocularea, sunt metode de tratare a apelor, care facilitează eliminarea
particulelor coloidale din apele brute, prin adăugarea de agenţi chimici, aglomerarea particulelor
coloidale şi respectiv separarea lor ulterioară prin decantare, flotaţie cu aer dizolvat, filtrare. În afară
de eliminarea coloizilor şi reducerea urbidităţii din apele de suprafaţă, prin coagulare se reduc
parţial culoarea, gustul, mirosul, respectiv conţinutul de microorganisme;
- decantoare primare, sunt bazine deschise în care se separă substanţele insolubile mai mici
de 0,2 mm. care se prezintă sub formă de particule floculente, precum şi substanţe uşoare care
plutesc la suprafaţa apei;
- bazine cu nămol activ, în aceste bazine epurarea apelor uzate au loc în prezenţa unui
amestec de nămol activ cu apă uzată, agitat în permanenţă şi aerat;
- decantoarele secundare, sunt o parte componentă deosebit de importantă a treptei de
epurare biologică şi au scopul de a reţine nămolul, materiile solide în suspensie, separabile prin
decantare (membrana biologică sau flocoanele de nămol activ, evacuate o dată cu apa uzată din
filtrele biologice, respectiv din bazinele cu nămol activ).
Pentru epurarea apelor reziduale orăşeneşti conform datelor de proiectare prezentate prin
temă, se au în vedere două variante tehnologice de staţii de epurare în treapta mecano-biologică
clasică: cu stabilizarea nămolului prin fermentare anaerobă (v. Fig. 11) şi respectiv, cu stabilizarea
nămolului prin oxidare aerobă (v. Fig. 12).

40
Fig. 11. Schema tehnologică a unei staţii de epurare mecano-biologice clasice, cu stabilizarea

nămolului prin fermentare anaerobă

Linia apei: DP - decantor primar; Linia nămolului: SPn - staţie pompare nămol; RFN –
rezervor de fermentare nămol; BT - bazin tampon; DM - deshidratare mecanică; CN - concentrator
de nămol

Fig. 12. Schema tehnologică a unei staţii de epurare mecano-biologice clasice, cu stabilizarea
nămolului prin oxidare aerobă
41
 Linia apei:

DP - decantor primar; Linia nămolului: SPn - staţie pompare nămol; BT – bazin tampon;
DM - deshidratare mecanică; CN - concentrator de nămol; SN - stabilizator nămol

6.2. Factorii care influenţează selecţia operaţiilor şi proceselor unitare

Selecţia proceselor şi operaţiilor unitare, în vederea alcătuirii procesului tehnologic de

epurare a apelor uzate este cea mai importantă etapă în proiectarea unei staţii de epurare a apelor
uzate.

Aspectul cel mai important, în procesul de selecţie, este evaluarea diverselor combinaţii de
operaţii şi procese unitare şi interacţiunile dintre acestea, cu referiri atât la treptele de epurare, dar şi
la egalizarea debitelor şi concentraţiilor, alternativelor de prelucrare a nămolului rezultat, bilanţul
de masă.

În general alegerea factorilor care influenţează selecţia operaţiilor şi proceselor unitare dintr-
o staţie de epurare a apelor uzate municipale sunt prezentaţi în tabelul de mai jos:

Nr.

crt Factori Observaţii

.

Posibilităţile de aplicare Sunt evaluate pe baza experienţei anterioare, a datelor din

1
a procesului de epurare literatură, din instalaţii pilot şi instalaţii în funcţiune

Procesele alese trebuie să corespundă debitului de ape uzate

2 Debitul de ape uzate estimat, de exemplu, iazurile de stabilizare nu sunt
corespunzătoare pentru debite mari

Cele mai multe procese de epurare au rezultate mai bune în

Variaţiile de debit şi condiţii relativ constante de debit şi compoziţie ale apei uzate.
3 compoziţie ale apei De cele mai multe ori se practică uniformizarea debitelor şi
uzate compoziţiei apei uzate, înainte de a se trece efectiv la epurarea
acestora

Caracteristicile şi Influenţează în mod direct tipul proceselor folosite: fizice,

4
compoziţia apelor uzate chimice, biologice, epurarea acestora

Este necesar să se identifice aceşti poluanţi în apele uzate,

Poluanţi care inhibă sau
pentru a alege în mod corespunzător schema de operare;
se menţin neschimbaţi în
5 compuşii organici nebiodegradabili inhibă desfăşurarea
cursul epurării apelor
procesului de epurare biologică, deci, trebuie eliminaţi într-o
uzate
etapa anterioară printr-o metodă de epurare avansată

6 Condiţii climatice Temperatura influenţează viteza de reacţie a multor procese

42
Nr.

crt Factori Observaţii

.

chimice şi biologice

Alegerea şi proiectarea reactorului se bazează pe consideraţii

cinetice şi termodinamice, fiind importante, de asemenea tipul
Condiţii de reacţie şi
7 de reacţie prin care se realizează eliminarea poluanţilor,
alegerea reactorului
folosirea eventuală a catalizatorilor, posibilităţi de
intensificare a transferului de masă sau căldură

Sunt de obicei, exprimate prin prisma calităţii efluentului,

8 Performanţele realizate valorile concentraţiei poluanţilor în efluent trebuind să fie
conforme cu valorile admisibile din standardele naţionale

Tipurile şi calităţile de reziduuri solide, lichide sau gazoase,

9 Reziduurile rezultate obţinute din procesul de epurare trebuie să fie cunoscute sau
estimate din studii de laborator sau la scară de pilot

Selecţia sistemului de prelucrare a nămolurilor trebuie să

Prelucrarea nămolurilor
corespundă cu sistemul de epurare ales, ţinând cont şi de
10 rezultate din procesul de
nămolul în care ar putea afecta prelucrarea nămolurilor
epurare
procesele de epurare ale apelor uzate

Direcţia vântului, zgomotului, circulaţia, distanţa faţă de zona

rezidenţială, caracteristicile emisarului, influenţează sau
11 Factorii de mediu
condiţionează respectiv unele procese sau amplasarea staţiei
de epurare

Trebuie cunoscute cantităţile, efectul chimicalelor şi modul în

Necesarul de substanţe
12 care acesta afectează costul procesului de epurare pe
chimice
ansamblul său şi de tratare a deşeurilor rezultate

Necesarul de energie şi Trebuie cunoscut necesarul energetic: energie electrică,

13
alte surse combustibil, apă de răcire a apelor rezultate.

Este important să se cunoască numărul de oameni şi nivelul

14 Necesarul de personal lor de calificare, precum şi timpul în care se poate realiza
calificarea lor

Este necesar să se cunoască condiţiile deosebite de exploatare,

Condiţii de exploatare şi
15 lucrul la temperaturi şi presiuni mari, cu substanţe toxice,
fiabilitate
necesarul şi costul temperaturii suplimentare.

Utilaje auxiliare: depozitare, pompare, transfer termic, trebuie

16 Procese auxiliare să fie cunoscute, la fel ca şi efectele nefuncţionării acestora
asupra calităţii efluentului

17 Performanţele Sunt importante performanţele pe termen lung ale operaţiilor

procesului de epurare şi proceselor unitare, influenţa concentraţiilor şoc ale
43
 Nr.

crt Factori Observaţii

.

poluanţilor asupra acestora

Sunt foarte utile informaţiile asupra completării instalaţiilor de

Complexitatea
18 epurare în condiţii obişnuite sau de urgenţă precum şi nivelul
procesului
necesar de pregătire a operatorilor.

Operaţiile sau procesele unitare pot fi compatibile cu

Compatibilitatea cu
19 instalaţiile existente, expansiunea staţiei de epurare făcându-
instalaţiile deja existente
se astfel rapid

Se preferă staţii de epurare compacte, deoarece terenurile sunt

20 Spaţiul necesar foarte scumpe. Se recomandă atât necesarul pentru instalaţiile
existente cât şi pentru dezvoltările ulterioare

Tabelul 5. Factorii care influenţează selecţia operaţiilor şi proceselor unitare dintr-o staţie de
epurare a apelor uzate municipal

Influenţa proceselor tehnologice asupra calităţii mediului, poate fi sintetizată în următorul

tabel:

Procese, Suprafaţa Controlul Controlul Poluarea Deşeuri

operaţii sau de teren calităţii
debitelor aerului rezultate
combinaţii ocupată afluentului

nisip,
Epurare
minimă bun Bun mirosul materiale
preliminară
solide

pompare minimă bun Bun mirosul nimic

Sedimentare
moderată excelent Bun mirosul nămol organic
primară

Coagulare şi
minimă bun foarte bun mirosul nămol
sedimentare

Epurare
biologică (filtre maximă bun Excellent mirosul nămol
biologice)

Epurare mirosul,
biologică cu compuşi
moderată excelent Bun nămol
nămol activ organici
convenţional volatili

Epurare minimă bun bun mirosul, nămol

biologică cu compuşi
44
 adaosuri de organici
reactivi chimici volatili

Reactor compuşi
biologic minimă nesatisfăcător Bun organici nămol
discontinuu volatili

Sisteme
compuşi
combinate
minimă excelent Bun organici nămol
aerobe/
volatili
anaerobe

Apă şi
filtrare moderată bun nesatisfăcător - sedimente

pe filtru

Adsorbţie pe emisii cărbune

moderată bun nesatisfăcător
cărbune activ gazoase epuizat

Tabelul 9. Influenţa proceselor tehnologice asupra calităţii mediului

6.3. Determinarea gradului de epurare necesar

În vederea protecţiei apelor ca factor natural al mediului înconjurător, ca element de bază

pentru viaţă şi desfăşurarea activităţilor social economice, evacuarea apelor uzate în apele de
suprafaţă, care trebuie să îndeplinească condiţiile din NTPA 001 HG 188/2002).

În tabelul următor sunt prezentaţi indicatorii de calitate cu valorile limită admisibilă conform
NTPA 001 HG 188/2002, privind evacuarea apelor uzate în apele de suprafaţă.

Nr.
Indicatori de calitate UM Valorile limite admisibile
crt.

1 Materii în suspensii (MS) mg / dm3 35

2 CBO5 mgO2 / dm3 25

3 CCO(Cr) mgO2 / dm3 125

4 Azot total (N) mg / dm3 10

Tabelul 7. Indicatorii de calitate cu valorile limită admisibilă conform NTPA 001 HG

188/2002, privind evacuarea apelor uzate în apele de suprafaţă.

45
 Conform domeniului de utilizare, apele de suprafaţă de pe teritoriul României se clasifică în
trei categorii de calitate, notate cu I, II, şi III aşa cum sunt arătate în tabelul de mai jos:

Categoria Domenii de utilizare

- alimentarea centralizată cu apă potabilă;

- alimentarea cu apă a unor procese tehnologice industriale;

- alimentarea centralizată cu apă a unităţilor de creştere a animalelor;

- alimentarea centralizată cu apă a întreprinderilor din industria alimentară

I şi din alte ramuri de activitate care necesită apă de calitatea celei potabile;

- alimentarea cu apă pentru anumite culturi agricole irigate;

- reproducerea şi dezvoltarea salmonidelor, precum şi alimentarea cu apă a

amenajărilor piscicole salmonicole;

- ştranduri organizate, bazine nautice construite;

- alimentarea cu apă a amenajărilor piscicole, cu excepţia celor

salmonicole;

II - reproducerea şi dezvoltarea fondului piscicol-natural din apele de şes;

- alimentarea cu apă a unor procese tehnologice industriale;

- scopuri urbanistice şi de agrement;

- alimentarea cu apă a sistemelor de irigaţii;

III
- alimentarea cu apă a industriilor pentru scopuri tehnologice.

Tabelul 8. Domeniul de utilizare al apelor de suprafata din Romania

Aceste categorii de apă anumite valori pentru indicele de calitate care trebuie să realizeze în
secţiunea de control situată la un km amonte de punctul sau zonă de folosinţă pentru apele de
suprafaţă din categoria I şi a II-a respectiv pentru apele uzate din categoria a III-a, în secţiunea de
evacuare a apelor uzate.

Condiţiile de calitate pentru apa de categoria a III-a, corespund şi cerinţelor de desfăşurare a

proceselor biologice care asigură autoepurarea, rezultă de aici necesitatea ca evacuările de apă uzată
să nu impurifice emisarul sub limitele categoriei a III-a de calitate.

Valorile limită ale principalelor substanţe poluante din apele uzate, corespunzătoare gradelor
de diluţie cu valori de 50 şi 100, sunt prezentate în tabelul de mai jos:

Nr. Substanţa poluantă UM Valoarea limită în funcţie

crt. sau indicatorul de
46
 de gradul de diluţie

încărcare Gradul de diluţie

1 50 100

1 Materii în suspensii mg / dm3 25 100 200

2 CBO5 mgO2 / dm3 15 60 100

Tabelul 9. Valorile limită ale principalelor substanţe poluante din apele uzate ,
corespunzătoare gradelor de diluţie cu valori de 50 şi 100

În funcţie de valoare obţinută a gradului de epurare determinat se compară cu datele din

tabelul de mai jos, care exprimă eficienţa construcţiilor şi staţiilor de epurare stabilindu-se în final
mărimea staţiei de epurare din punct de vedere a metodelor şi procedeelor de epurare ce trebuiesc
adoptate.

Eficienţa %
Procese de epurare şi construcţiile Suspensii
Respective CBO5 separabile

prin sedimentare

Mecanice

- grătare, site, etc. 5-10 5-20

- deznisipatoare, decantoare 25-40 40-70

Mecano-chimice

- instalaţii de coagulare-decantare 50-85 70-90

- staţii de clorare (apa brută sau decantată) 15-30 -

- idem (apa epurată biologic) - -

Mecano-biologice

- decantoare-câmpuri de irigare şi filtrare 90-95 85-95

Mecano-biologice artificiale

- cu filtre biologice de mare încărcare 65-90 65-92

- cu filtre biologice de mică încărcare 80-95 70-92

- bazine cu nămol activ de mare încărcare 50-75 75-85

47
 - bazine cu nămol activ de mică încărcare 75-95 85-95

Tabelul 10. Eficienţa construcţiilor şi staţiilor de epurare

Determinarea capacităţii staţiei de epurare, presupun şi eficienţa sa, sunt calculate funcţie de
valorile gradului de epurare necesare pentru principalii indicatori de calitate ai apelor uzate.

Prin grad de epurare necesar se înţelege procentul de reducere, ca urmare a epurării, a unei
părţi din elementele poluante de natură fizică chimice si biologică din apele uzate, astfel încât,
partea rămasă în apa epurată să reprezinte valoarea limită admisibilă.

Conform definiţiei, gradul de epurare se calculează cu relaţia:

Ci  Cf
GE  100
Ci [%] , în care:

Ci – reprezintă valoarea concentraţiei iniţiale a indicatorului fizic, chimic din apele uzate, pentru
care se determină gradul de epurare, (mg/L) ;

Cf – reprezintă valoarea concentraţiei finale a aceluiaşi indicator după epurarea apei uzate, (mg/L);

Un parametru care intervine în calculele de proiectare a unei staţii de epurare de ape uzate
urbane, care deversează în emisar, apa de suprafaţă este gradul sau raportul de diluţie notat cu „d” şi
care este dat de relaţia :

Q Q 5
d d= q = 0,360 =13,88
q , în care:

Q – este debitul emisarului, (m3/s),

q – reprezintă debitul maxim zilnic ape uzate, (m3/s).

1. Determinarea gradului de epurare pentru materii în suspensii:

Se va aplica formula generală de determinare a GE particularizată pentru materiale în

suspensii:

Ciss  Cf ss
GE  100
Ciss  % , în care:
Ciss - reprezintă cantitatea de materii în suspensii din apele uzate brute, ce intră în staţia de

epurare, Ciss = 466,6 mg/l;

Cf ss - reprezintă cantitatea de materii în suspensii, ce poate fi evacuată în emisar, conform

NTPA 001/2005, concentraţia limită pentru materiile în suspensie este 35 mg/l.
48
 GE= 466,6-35/466,6x100=92,499≈92,5%

2. Determinarea gradului de epurare necesar pentru substanţe organice (CBO5):

Se va aplica formula generală de determinare a GE particularizată pentru substanţe organice:

Ciss  Cf ss
GE  100
Ciss  % , în care:
Ciss - reprezintă cantitatea de substanţe organice din apele uzate brute, ce intră în staţia de

epurare, Ciss = 400 mg/l;

Cf ss - reprezintă cantitatea de substanţe organice poate fi evacuată în emisar, conform NTPA

001/2005,concentraţia limită pentru materiile în suspensie este 25 mg/l.

GE=400-25/400x100=93,75≈93,80%

3. Determinarea gradului de epurare necesar pentru consumul chimic de oxigen(CCO-Cr)

Procedând ca mai sus vom avea:

GE=800-125/800x100=84,37≈84,40%

4. Determinarea gradului de epurare necesar pentru azot total (N)

GE=73,30-10/73,30x100=86,35≈86,40

5. Determinarea gradului de epurare necesar pentru azot amoniacal (NH4)

GE=60-1/60x100=98,33≈98,30%

6. Determinarea gradului de epurare necesar pentru fosfor total (P)

GE=16.6-1/16.6x100=93,98≈94%

6.4. Alegerea variantei tehnologice optime (cu justificarea acesteia din punct
de vedere tehnic şi ecologic) pentru staţia de epurare proiectată

Schema tehnologică de epurare optimă adoptată urmăreşte în mod special, reţinerea

materiilor în suspensie, a particulelor flotante, eliminarea substanţelor organice biodegradabile
(exprimate prin CBO5) şi eliminarea compuşilor pe bază de azot şi fosfor.
Pentru aceasta, schema tehnologică de epurare va fi realizată pe o linie tehnologică, pentru
un debit mediu de 9000 m3 /zi şi va cuprinde:
- Grătar manual;
49
 - Denisipator – separator de grăsimi;
- Bazin de egalizare şi pompare;
- Debitmetru electromagnetic;
- Unitate de epurare;
- Unitate de dezinfecţie cu UV;
- Unitate de preparare şi dozare coagulant şi floculant;
- Bazin de colectare şi pompare nămol;
- Unitate de deshidratare nămol.
Fluxul tehnologic, pe linia apei, constă din:
- reţinerea materiilor grosiere, a celor în suspensie şi flotante, în grătarul manual,
deznisipator şi separator de grăsimi;
- egalizarea debitelor şi omogenizarea compoziţiei apelor uzate, operaţiune ce se realizează
în bazinul de egalizarea şi pompare. Alimentarea în mod continuu şi relativ constant cu apa uzată a
unităţii compacte de epurare tip Resetilovs sau similară îi asigură acesteia o funcţionare optimă în
treapta biologică;
- reducerea substanţelor organice prin epurare biologică în unitatea compactă de tip
Resetilovs sau similară, instalaţie ce se poate realiza prin nitrificarea – denitrificarea apelor uzate
prin secvenţe de exploatare corespunzătoare, dacă se constată creşteri ale concentraţiilor compuşilor
pe bază de azot.
Efluentul unităţii compacte Resetilovs sau similară, în urma proceselor de epurare mecano-
biologică, îndeplineşte condiţiile de calitate impuse de NTPA 001 – 2005 pentru toţi indicatorii:
- dezinfecţia apelor uzate epurate cu ultraviolete, ce se realizează într-o instalaţie ataşată
unităţii compacte Resetilovs sau similară. Această metodă de dezinfecţie este preferată clorinării,
datorită formării în cursul de apă receptor de compuşi toxici pentru flora şi fauna acvatică în situaţia
aplicării celei din urmă variante.
Fluxul tehnologic, pe linia nămolului constă din:
- evacuarea nămolului din compartimentul de decantare primară aferent unităţii compacte de
epurare tip Resetilovs sau similară (modul biologic de epurare) într-un bazin de colectare şi
pompare nămol. Un lucru deosebit de important îl constituie absenţa nămolului în exces datorită
aplicării unei tehnologii performante de epurare biologică cu unitatea compactă de tip modular.
Staţia de epurare proiectată este prevăzută cu by-pass/preaplin general, pentru situaţia
căderii alimentării cu energie electrică.
Pentru alegerea variantei optime, se consideră următoarele variante pentru care vom calcula
concentraţiile intermediare pentru solidele în suspensie, CBO5, CCOCr şi N2 pe fiecare treaptă. Se
vor compara cu valorile din NTPA 001/2002 pentru verificarea gradului de epurare necesar.

Avem următoarele caracteristici iniţiale ale influentului (apa uzată municipală):

1. Materie în suspensie C'ss = 466,6 mg/l

2. Consum biochimic de oxigen CB05 = 400 mg/l

3. Consum chimic de oxigen CCO(Cr) = 800 mg/l

4. Azot total N2 = 73,30 mg/l

50
 6.5. Calculul concentraţiilor intermediare realizate pentru etapele de epurare mecanică şi
biologică (solide în suspensie, CBO5, CCOCr) şi verificarea realizării gradului de epurare
necesar. Descrierea determinării procesului chimic adoptat

Pentru fiecare utilaj, avem eficienţa construcţiilor de epurare, exprimată în procente. Cu

ajutorul acestor grade de epurare standard, calculăm concentraţia la ieşire care reprezintă şi intrarea
în treapta următoarea treaptă.

Din formula de calcul a gradului de epurare (GE) menţionat mai sus putem calcula
concentraţia finală a fiecărui poluant la ieşirea dintr-o treaptă şi intrarea în treapta următoare:

C i−C f

GE =
Ci · 100%

GE · Ci= (Ci-Cf)·100

GE-Ci=Ci·100 - Cf·100

C i· 100−·C i
Cf = 100 mg/l

6.4.1. Varianta. A – Treapta de epurare mecanică

a.u. a.e
G/S DZ DP

G/S - grătare/site

Dz - deznisipator

DP - decantor primar

a.u – apă uzată

a.e. – apă epurată

1. Calculul concentraţiilor intermediare pentru materiile solide în suspensie:

 Grătare/site: GE = 5%;
Ci = 466,6 mg/l
Grătare /Site: Cf = 466,6x(100-5)/100=443,3 mg/l

 Deznisipator: GE = 50%;
Qv = 443,3 mg/l
Deznisipator: Cf = 443,3 x(100-50)/100= 221,65 mg/l
51
  Decantor primar GE = 50%;
C'ss = 221,65mg/l
Decantor primar: Cf = 221,65 x(100-50)/100= 110,83 mg/l

Comparând cu valoarea din NTPA 001/2002, conform căreia C'ss = 35 mg/l, se constată că
valoarea obţinută prin calcul este mai mare decât valoarea din NTPA 001/ 2002.

2. Calculul concentraţiilor pentru

CBO 5 :

 Grătare/site: GE = 0%;
Ci = 400 mg/l
Grătare/ Site: Cf = 400x(100-0)/100=400 mg/l

 Deznisipator: GE = 30-40%; se ia în calcul GE = 30%

Qv = 400 mg/l

Deznisipator: Cf = 400x(100-30)/100=280 mg/l

 Decantor primar GE = 30-40%; se ia în calcul GE = 35%

C'ss = 280 mg/l
Decantor primar: Cf =280x(100-35)/100=182 mg/l

Comparând cu valoarea din NTPA 001/2002, conform căreia C'ss = 25 mg/l, se constată că
valoarea obţinută prin calcul este mai mare decât valoarea din NTPA 001/2002.

3. Calculul concentraţiilor pentru

CCO Cr :

 Grătare/site: GE = 0%;
Ci = 800 mg/l
Grătare/ Site: Cf =800x(100-0)/100=800 mg/l

 Deznisipator: GE = 30-40%; se ia în calcul GE = 30%

Qv = 800 mg/l

Deznisipator: Cf = 800x(100-30)/100=560 mg/l

 Decantor primar GE = 30-40%; se ia în calcul GE = 35%

C'ss = 560 mg/l
Decantor primar: Cf = 560x(100-35)/100=364 mg/l

Comparând cu valoarea din NTPA 001/2002, conform căreia C'ss = 125 mg/l, se constată că
valoarea obţinută prin calcul este mai mare decât valoarea din NTPA 001/2002

4. Calculul concentraţiilor pentru N 2 :

 Grătare/site: GE = 0%;
Ci = 73,3 mg/l
Grătare/ Site: Cf =73,3x(100-0)/100=73,3mg/l

 Deznisipator: GE = 30-40%; se ia în calcul GE = 35%

Qv = 73,3 mg/l
52
 Deznisipator: Cf = 73,3x(100-35)/100=47,65 mg/l

 Decantor primar GE = 30-40%; se ia în calcul GE = 35%

C'ss = 47,65 mg/l
Decantor primar: Cf =47,65x(100-35)/100=30,97 mg/l

Comparând cu valoarea din NTPA 001/2002, conform căreia C'ss = 10 mg/l, se constată că
valoarea obţinută prin calcul este mai mare decât valoarea din NTPA 001/2002.

6.4.2. Varianta B – Epurarea mecano-chimică

au. a.e.
G/S DZ CF DP

G/S - grătare/site

Dz – deznisipator

CF – coagulare floculare

DP - decantor primar

a.u – apă uzată

a.e. – apă epurată

1. Calculul concentraţiilor pentru materiile solide in suspensie:

 Grătare/site: GE = 5%;
Ci = 466,6 mg/l
Grătare/ Site: Cf =466,6 x(100-5)/100=443,3 mg/l

 Deznisipator: GE = 50%;
Qv = 443,3 mg/l
Deznisipator: Cf = 443,3 x(100-50)/100= 221,65 mg/l

 Coagulare floculare GE = 50%;

C'ss = 221,65 mg/l
Coagulare-floculare: Cf = 221,65 x(100-50)/100= 110,83 mg/l

 Decantor primar GE = 50%;

C'ss = 110,83
Decantor primar: Cf =110,83x(100-50)/100=55,42 mg/l

Comparând cu valoarea din NTPA 001/2002, conform căreia C'ss = 35 mg/l, se constată că
valoarea obţinută prin calcul este mai mare decât valoarea din NTPA 001/2002.

2. Calculul concentraţiilor pentru

CBO 5 :

 Grătare/site: GE = 0%;
Ci = 400 mg/l
Grătare/ Site: Cf = 400x(100-0)/100=400 mg/l

53
  Deznisipator: GE = 30 - 40%; se va lua în calcul 30%
Qv = 400 mg/l
Deznisipator: Cf = 400x(100-30)/100=280 mg/l

 Coagulare-floculare GE = 50%;
C'ss = 280 mg/l
Coagulare-floculare: Cf =280x(100-50)/100=140 mg/l

Comparând cu valoarea din NTPA 001/2002, conform căreia C'ss = 25 mg/l, se constată că
valoarea obţinută prin calcul este mai mare decât valoarea din NTPA 001/2002.

3. Calculul concentraţiilor pentru

CCO Cr :

 Grătare/site: GE = 0%;
Ci = 800 mg/l
Grătare/ Site: Cf =800x(100-0)/100=800 mg/l

 Deznisipator: GE = 30 - 40%; se va lua în calcul 35%

Qv = 800 mg/l
Deznisipator: Cf = 800x(100-35)/100=520 mg/l

 Coagulare-floculare GE = 50%;
C'ss = 520 mg/l
Coagulare-floculare: Cf = 520x(100-50)/100=260 mg/l
Comparând cu valoarea din NTPA 001/2002, conform căreia CCCO-Cr = 125 mg/l, se
constată că valoarea obţinută prin calcul este mai mare decât valoarea din NTPA 001/2002.

6.4.3. Varianta C – Epurarea mecano-biologică

a.u. a.e.
G/S DZ CF DP BNA DS

G/S - grătare/site

Dz – deznisipator

CF – Coagulare floculare

D.P. - decantor primar

B.N.A. - bazin cu nămol activ

D.S. - decantor secundar

a.u – apă uzată

a.e. – apă epurată

1. Calculul concentraţiilor pentru materiile solide in suspensie:

54
  Grătare/site: GE = 5%;
Ci = 466,6mg/l
Grătare/ Site: Cf =466,6 x(100-5)/100=443,3 mg/l

 Deznisipator: GE = 30 - 40%; se va lua în calcul 35%

Qv = 443,3 mg/l
Deznisipator: Cf = 443,3 x(100-35)/100= 288,15 mg/l

 Coagulare-floculare GE = 50%;
C'ss = 288,15 mg/l
Coagulare – floculare: Cf = 288,15x(100-50)/100=144,08 mg/l

 Decantor primar GE = 50%;

C'ss = 144,08mg/l
Decantor primar: Cf =144,08x(100-50)/100=72,04 mg/l

 Bazin cu nămol activ combinat cu decantor secundar GE = 70%;

C'ss = 72,04 mg/l
BNA: Cf = 72,04x(100-70)/100=21,61 mg/l

Comparând cu valoarea din NTPA 001/2002, conform căreia materiile în suspensie = 35

mg/l, se constată că valoarea obţinută prin calcul este mai mică decât valoarea din NTPA 001/2002.

2. Calculul concentraţiilor pentru CBO5:

 Grătare/site: GE = 0%;
Ci = 400 mg/l
Grătare/ Site: Cf = 400x(100-0)/100=400 mg/l

 Deznisipator: GE = 30 - 40%; se va lua în calcul 30%

Qv = 400 mg/l
Deznisipator: Cf = Cf = 400x(100-30)/100=280 mg/l

 Coagulare floculare GE = 0%;

C'ss = 280 mg/l
Coagulare – floculare: Cf =280x(100-0)/100=280 mg/l
 Decantor primar GE = 30 – 40%; se va lua în calcul 35%
C'ss = 280 mg/l
Decantor primar: Cf =280x(100-35)/100=182 mg/l

 Bazin cu nămol activ GE = 80%;

C'ss = 182 mg/l
BNA: Cf = 182x(100-80)/100=36,4 mg/l

 Decantor secundar GE = 50%;

C'ss =36,4 mg/l
DS: Cf = 36,4x(100-50)/100=18,2mg/l

55
 Comparând cu valoarea din NTPA 001/2002, conform căreia CBO5 = 25 mg/l, se constată
că valoarea obţinută prin calcul este mai mică decât valoarea din NTPA 001/2002.

3. Calculul concentraţiilor pentru

CCO Cr :

 Grătare/site: GE = 0%;
Ci = 800mg/l
Grătare/ Site: Cf =800x(100-0)/100=800 mg/l

 Deznisipator: GE = 30 - 40%; se va lua în calcul 30%

Qv = 800 mg/l
Deznisipator: Cf = 800x(100-30)/100=560 mg/l

 Coagulare floculare GE = 50%;

C'ss = 560 mg/l
Coagulare-floculare: Cf = 560x(100-70)/100=168mg/l
 Decantor primar GE = 30 – 40%; se va lua în calcul 35%
C'ss = 168 mg/l
Decantor primar: Cf =168x(100-35)/100=109,2 mg/l

 Bazin cu nămol activ combinat cu decantor secundar GE = 80%;

C'ss = 109,2 mg/l
BNA: Cf =109,2x(100-80)/100=21,84mg/l

Comparând cu valoarea din NTPA 001/2002, conform căreia CCO-Cr = 125 mg/l, se
constată că valoarea obţinută prin calcul este mai mică decât valoarea din NTPA 001/2002.

4. Calculul concentraţiilor pentru N 2 :

 Grătare/site: GE = 0%;
Ci = 73,3 mg/l
Grătare/ site: Cf =73,3x(100-0)/100= 73,3 mg/l

 Deznisipator: GE = 30 - 40%; se va lua în calcul 35%

Qv = 73,3 mg/l
Deznisipator: Cf = 73,3x(100-35)/100=47,65mg/l

 Coagulare floculare GE = 0%;

C'ss = 47,65 mg/l
Coagulare-floculare: Cf =47,65x(100-0)/100=47,65mg/l
 Decantor primar GE = 30 – 40%; se va lua în calcul 35%
C'ss = 47,65 mg/l
Decantor primar: Cf =47,65x(100-35)/100= 30,97 mg/l

 Bazin cu nămol activ combinat cu decantor secundar GE = 80%;

C'ss = 30,97mg/l
BNA: Cf = 30,97x(100-80)/100=6,19 mg/l

Comparând cu valoarea din NTPA 001/2002, conform căreia C'ss = 10 mg/l, se constată că
valoarea obţinută prin calcul este mai mică decât valoarea din NTPA 001/2002.

56
 Justificarea alegerii variantei optime:

NTPA
Varianta 001/2002
A B C
Indicator-Cf (Valorile limite
admisibile)

Materii în suspensii,
110,83 55,42 21,61 35
mg/l

CBO5, mg O2 /l 182 140 18,2 25

CCO-Cr, mg O 2 /l 364 260 21,84 125

Azot mgN/l 30,97 - 6,19 10

Tabelul 11.Varianta optima

Dintre cele trei variante tehnologice analizate, varianta C corespunde, conform NTPA
001/2002 datorită concentraţiilor calculate în proiect, de unde rezultă că varianta este viabilă din
punct de vedere ecologic.

Pe lângă faptul că varianta corespunde din punct de vedere ecologic, este şi o metodă
economică în acelaşi timp, acesta rezultând din costuri scăzute ale întreţinerii împreună cu
simplitatea proceselor şi utilajelor.

După aceste considerente putem trage concluzia firească despre varianta aleasă, şi anume că
varianta optimă este constituită din staţia de epurare mecano-biologică de epurare a apelor uzate.

6.6. Elaborarea schemei bloc tehnologice

S-a constatat că varianta tehnologică optimă este staţia de epurare mecano-biologică.

1- nămol de recirculare G/S – grătare şi site C-F – coagulare-floculare

2- nămol in exces DZ – deznisipator DP – decantor primar

DS – decantor secundar BNA – bazin cu nămol activ

57
 Figura 13. Schema bloc

6.7. Materii prime auxiliare

Varietatea mare de filtre biologice, cu mod de funcţionare şi recirculare diferit este o

rezultantă a necesităţii de adaptare la condiţiile locale, care de multe ori sunt inconstante.

Forma în plan a filtrelor biologice depinde de tipul distribuitorului de apă uzată ales.
preferându-se forma circulară. Pereţii de susţinere sunt construiţi de obicei din beton armat dar în
funcţie de dimensiuni, se pot folosi şi alte materiale.

Stratul de material filtrant, cu o umplutură de material inert este caracterizat prin natura,
dimensiunile granulelor şi înălţimea lui. Ca material filtrant se poate folosi zgură, cocs, rocă spartă,
cărămidă, inele Raschig, materiale plastice, etc. Materialul filtrant trebuie să îndeplinească o serie
de condiţii, legate de suprafaţa de adsorbţie şi rezistenţa mecanică. Dimensiunile granulelor sunt
diferite în diverse locuri de utilizare. Se recomandă ca fiind cele mai potrivite granulele cu
dimensiuni între 40 şi 80 mm.

Ca si material auxiliare, într-o staţie de epurare pot fi considerate şi substanţele coagulante –

floculante.
58
 Ca şi coagulanţi sunt utilizate sărurile de aluminiu şi fier substanţe utilizate în mod obişnuit
ca şi coagulanţi anorganici. Ei au capacitatea de a neutraliza contaminanţii şi particulele  agregate,
facilitând separarea de apă. Coagulanţi organici (polimeri, cum ar fi poliDADMAC şi poliamine),
pot fi folosiţi pentru acelaşi scop, pe cont propriu sau în asociere cu un coagulant anorganic ajutând
la optimizarea procesului de epurare.
6.8. Utilităţi şi energie

Apa, aburul, aerul comprimat, gazele inerte şi energia electrică sunt uzual înglobate în
denumirea de utilităţi. Toate utilităţile sunt considerate ca făcând parte din sfera problemelor
energetice ale unei întreprinderi.

Apa

Funcţie de utilizarea care se dă apei se deosebesc mai multe categorii: apa tehnologică, apa
de răcire, apa potabilă, apa de incendiu, apa de încălzire. Apa de răcire poate proveni din fântâni de
adâncime, temperatura ei se menţine între 10 – 15°C în tot timpul anului, sau apa de la turnurile de
răcire, când se recirculă, având temperatura în timpul verii de 25 – 30°C. Pentru evitarea formării
crustei temperatura apei la ieşire din aparate nu trebuie să depăşească 50°C, răcirile cu apă
industrială se pot realiza până la 35 - 40°C.

Apa ca agent de încălzire poate fi:

 apă caldă cu temperatura până la 90°C;

 apă fierbinte, sub presiune până la temperatura de 130-150°C.
Apa este un agent termic cu capacitate calorică mare, uşor de procurat. Pentru încălzire se
preferă apa dedurizată cu scopul evitării depunerilor de piatră.

Aburul

Este cel mai utilizat agent de încălzire şi poate fi: abur umed, abur saturat, abur
supraîncălzit. Aburul umed conţine picături de apă şi rezultă de la turbinele cu contrapresiune sau
din operaţiile de evaporare, ca produs secundar. Este cunoscut sub denumirea de abur mort.

Aburul saturat este frecvent cunoscut ca agent de încălzire având căldura latentă de
condensare mare şi coeficienţi individuali de transfer de căldură mari. Temperatura aburului saturat
poate fi reglată uşor prin modificarea presiunii. Încălzirea cu abur se poate realiza direct, prin
barbotare, sau indirect, prin intermediul unei suprafeţe ce separă cele două fluide.

Aburul supraîncălzit cedează, în prima fază, căldură sensibilă de răcire, până la atingerea
temperaturii de saturaţie, când coeficientul individual de transfer de căldură este mic şi apoi căldura
latentă prin condensare.

Aerul comprimat

În industria chimică, aerul comprimat poate fi utilizat în următoarele scopuri:

 ca purtător de energie (pentru acţionarea aparatelor de măsură şi de reglare, în atelierul

mecanic);
 pentru amestecare pneumatică;
59
  ca materie primă tehnologică;
 ca fluid inert pentru manipulări de produse, suflări;
 pentru diferite scopuri (curăţirea utilajelor, uscare).
Gazele inerte

Se utilizează acolo unde, la manipularea unor materiale trebuie evitat contactul direct cu
aerul, sau ca fluid pentru suflarea instalaţiei la opriri, porniri sau in caz de avarie. De asemenea,
gazele inerte sunt utilizate în operaţia de uscare a unor materiale, amestecare.

Energia electrică

Aceasta reprezintă una din formele de energie cele mai folosite datorită uşurinţei de
transport la distanţe mari şi la punctele de consum şi randamentelor mari cu care poate fi
transformată în energie mecanică, termică sau luminoasă. Energia electrică transformată în energia
mecanică este utilizată la acţionarea electromotoarelor cu care sunt dotate diversele utilaje (pompe,
ventilatoare, reactoare cu agitare mecanică).

Energia electrică este folosită şi la încălzire prin transformare în căldură, folosind mai multe
tehnici:

 trecerea curentului prin rezistenţe electrice;

 transformarea energiei electrice în radiaţii infraroşii;
 folosirea curenţilor de înaltă frecvenţă, medie şi mică;
 folosirea pierderilor dielectrice;
 încălzirea în arc electric.
Avantajul încălzirii electrice constă în reglarea uşoară a temperaturii, posibilitatea generării
încălzirii într-un punct, introducerea unei cantităţi mari de căldură într-un volum mic, realizarea
unei încălziri directe, fără impurificarea mediului şi la orice presiune.

Dezavantajul utilizării energiei electrice îl constituie costul ridicat şi impunerea unor masuri
speciale de protecţia muncii.

Energia termica folosită la menţinerea temperaturii propice dezvoltării microorganismelor în

metan-tancuri. Această energie este dată de centrala termică din interiorul staţiei de epurare, ce
poate folosi gaz metan sau biogazul produs de microorganisme în metan-tancuri.

Nămoluri active

Sunt două categorii de nămoluri care intervin în funcţionarea bazinelor cu nămol activ:
nămolul de recirculare, care acţionează în bazine pentru epurarea apei şi care poate fi asemănat cu
cel care constituie membrana de pe filtrele biologice; nămolul în exces, care este îndepărtat
continuu din proces, el nu mai este util procesului şi poate fi asemănat cu membrana antrenată de
apă la trecerea ei prin filtrele biologice.

Clasificarea nămolurilor se poate face folosind diferite criterii. Astfel:

1.Din punctul de vedere al compoziţiei chimice se deosebesc:

- nămoluri minerale, la care cantitatea de materii solide totale minerale depăşeşte 50%;
- nămoluri organice, la care cantitatea de materii solide totale organice depăşeşte 50%;
2.Din punctul de vedere al provenienţei apei uzate, pot exista:
60
 - nămoluri menajere,
- nămoluri orăşeneşti;
- nămoluri industriale;
3.Din punctul de vedere al instalaţiilor din care provin, se deosebesc:
- nămoluri din decantoarele primare;
- nămoluri din decantoarele după precipitarea chimică;
- din decantoarele secundare după filtrele biologice;
- din decantoarele secundare după bazinele cu nămol activ.

6.9. Subproduse naturale şi energetice. Deşeuri şi reziduuri

În literatura de specialitate energia obţinută din materie organică, regenerativă se numeşte

bioenergie. Conversia biologică a radiaţiei solare prin intermediul fotosintezei furnizează anual, sub
formă de biomasă, o rezervă de energie evaluată la de zece ori cantitatea totală de energie
consumată pe plan mondial în fiecare an. Valorificarea potenţialului energetic din biomasă
constituie o metodă aplicată cu succes în câteva ţări cu populaţii mari din Asia. În acest sens în
China sunt peste 10 milioane de astfel de instalaţii, ceea ce face ca în regiunile rurale aceste
instalaţii să asigure peste 80 % din producţia de energie necesară. Procedeul denumit „Globar Gas
Schema” este folosit în India de peste 75 de ani, fiind aplicat în peste 80 mii de instalaţii în
funcţiune. În urma cercetărilor făcute în perioada 1940-1950 de către chimistul Ducelier şi inginerul
agronom Marcel Isman, mii de ferme echipate cu astfel de sisteme şi-a făcut apariţia şi în Europa.
Nemţii au iniţiat o acţiune pe scară largă, construind uzine biologice în care, prin prelucrarea
reziduurilor menajere şi a subproduselor agricole, obţineau biogaz şi bio- îngrăşăminte.
Tehnologiile biologice de producere a gazelor combustibile folosite în prezent în multe ţări de pe
glob tind să dezvolte acţiunea unor microorganisme cu scopul de a se obţine o biomasă bogată
convertibilă în metan. Practica arată că substraturile iniţiale cele mai adecvate pentru producerea
biogazului sunt materiile prime regenerabile cum sunt porumbul, floarea-soarelui sau secara. Astfel
gunoiul de grajd solid sau lichid dar şi deşeurile organice pentru care nu mai există nici o altă
posibilitate de valorificare permit obţinerea de biogaz dacă materiile organice conţin într-un procent
foarte mic lignină (structuri de lemn). În contextul descris mai sus obiectivul principal al
tehnologiilor biologice este de dezvoltare a unor microorganisme în condiţii de temperatură propice
fermentării (mezofil, cca. 39 ° C) pentru obţinerea unei “biomase” bogată în gaz metan. Biomasa
utilizată, supranumită substrat înmagazinează energie solară, prin procesele de fotosinteză ale
plantelor din care provine. Descompunerea substratului de origine vegetală sau animală se
realizează în natură prin microorganisme, fără a fi necesar nici-un aport energetic. Una dintre
principalele probleme de mediu ale societăţii de astăzi este creşterea continuă a cantităţii de deşeuri
organice. În multe ţări, managementul durabil al deşeurilor, precum şi prevenirea acumulării şi
reducerea cantităţii acestora au devenit priorităţi politice majore, aceasta reprezentând o contribuţie
importantă la eforturile comune de reducere a poluării, a emisiilor de gaze cu efect de seră şi
diminuării schimbărilor climatice la nivel global. Practicile din trecut ale evacuării necontrolate a
deşeurilor nu mai sunt astăzi acceptabile. Chiar şi depozitarea pe platforme de gunoi sau incinerarea
deşeurilor organice nu reprezintă cele mai bune practici, deoarece standardele de protejare a
mediului au devenit mult mai stricte în prezent, iar recuperarea energiei şi reciclarea nutrienţilor şi a
materiei organice un lucru necesar. Producerea biogazului prin digestie anaerobă (AD) este
considerată a fi tratamentul optim în cazul gunoiului animal, precum şi în acela al unei largi
61
varietăţi de deşeuri organice pretabile acestui scop, deoarece astfel respectivele substraturi sunt
transformate în energie recuperabilă şi în îngrăşământ organic pentru agricultură. În acelaşi timp,
eliminarea fracţiei organice din cantitatea totală de deşeuri creşte atât eficienţa conversiei energetice
prin incinerarea deşeurilor rămase, cât şi stabilitatea haldelor. AD reprezintă un proces
microbiologic de descompunere a materiei organice, în lipsa oxigenului, întâlnit în multe medii
naturale şi aplicat astăzi la scară mare pentru producerea de biogaz în reactoare-cisternă, etanşe
împotriva pătrunderii aerului, în mod obişnuit denumite digestoare. O largă varietate de
microorganisme sunt implicate în procesul anaerob, în urma căruia rezultă două produse finale:
biogazul şi digestatul. Biogazul este un gaz combustibil, care constă din metan, dioxid de carbon, şi
cantităţi mici de alte gaze şi microelemente. Digestatul reprezintă substratul descompus anaerob,
bogat în macro- şi micro- nutrienţi, care poate fi utilizat, prin urmare, drept îngrăşământ pentru
plante. Producerea şi colectarea biogazului rezultat în urma unui proces biologic a fost pentru prima
dată documentat în Marea Britanie în anul 1895 (Metcalf & Eddy, 1979). De atunci, acest proces a
fost continuu dezvoltat şi aplicat pe scară largă, în scopul tratării apelor reziduale şi a stabilizării
nămolurilor. Criza energetică de la începutul anilor ‘70 a adus o nouă provocare cu privire la
utilizarea combustibililor regenerabili, inclusiv a biogazului rezultat din procesele AD. Interesul
pentru biogaz a crescut până astăzi, datorită eforturilor globale de înlocuire a combustibililor fosili
utilizaţi pentru producerea energiei din surse regenerabile, precum şi a necesităţii găsirii unor soluţii
sustenabile pentru tratamentul şi reciclarea gunoiului de origine animală şi a deşeurilor organice. În
prezent, cea mai importantă aplicaţie a proceselor AD o reprezintă producerea de biogaz în instalaţii
speciale, prin procesarea substraturilor provenite din agricultură, precum gunoiul animal,
reziduurile vegetale, culturile energetice sau deşeurile organice rezultate din activităţile agro-
industriale şi din industria alimentară. Conform Agenţiei Internaţionale pentru Energie (IEA), un
număr de câteva mii de fabrici agricole care utilizează procesul AD sunt funcţionale în Europa şi în
America de Nord. Multe dintre acestea sunt reprezentate de sisteme avansate din punct de vedere
tehnologic, construite la scară mare, numărul lor cunoscând o creştere considerabilă în ultimii ani.
Numai în Germania, mai mult de 3.930 de fabrici pentru biogaz funcţionau în anul 2010. În Asia,
câteva milioane de digestoare mici, simple, pentru biogaz, sunt funcţionale în ţări precum China,
India, Nepal şi Vietnam, acestea producând combustibil pentru gătit şi iluminat. Se estimează că la
nivel european există un potenţial considerabil pentru creşterea producţiei actuale de biogaz, pe
baza activităţilor din domeniul zootehnic. După lărgirea UE, noile ţări membre ale Europei de Est
trebuie, de asemenea, să utilizeze aceste tehnologii şi să beneficieze de pe urma potenţialului lor
ridicat pentru biogaz. Implementarea tehnologiilor AD în aceste ţări va contribui la reducerea unui
număr mare de probleme de poluare a mediului, odată cu intensificarea dezvoltării durabile a
comunităţilor rurale şi a sectorului agricol în ansamblu. Biogazul produs prin procesul AD este
ieftin şi constituie o sursă de energie regenerabilă, acesta producând, în urma combustiei, CO2
neutru şi oferind posibilitatea tratării şi a reciclării unei întregi varietăţi de reziduuri şi produse
agricole secundare, a diverselor bioreziduuri, a apelor reziduale organice provenite din industrie, a
apelor menajere şi nămolurilor de canalizare, pe o cale sustenabilă şi „prietenoasă” cu mediul
înconjurător. În acelaşi timp, biogazul aduce un mare număr de beneficii de natură socio-
economică, atât pentru fermierii implicaţi în mod direct în producerea acestuia, cât şi la nivelul
întregii societăţi. Din toate aceste motive, biogazul rezultat prin procesele AD constituie una dintre
principalele priorităţi ale strategiei europene privitoare la biocombustibili şi energie regenerabilă.
Producerea biogazului prin procesul AD şi utilizarea sa furnizează multe beneficii de ordin socio-
economic, dar şi de mediu, atât la nivelul întregii societăţi, cât şi pentru fermierii implicaţi în mod
direct în această activitate. Valorizarea intrinsecă a lanţului tehnologic de producere a biogazului
62
creşte eficienţa economică locală, asigură locuri de muncă în domeniul rural şi creşte puterea de
cumpărare regională. Aceasta conduce la îmbunătăţirea standardelor de viaţă şi contribuie la
dezvoltarea socială de ansamblu a societăţii dar şi la cea economică, pentru cei angrenaţi în
activităţile din sectorul agricol.
Beneficii la nivelul societăţii:
- sursă de energie regenerabilă;
- emisii reduse de gaze cu efect de seră şi diminuarea încălzirii globale;
- dependenţă scăzută de importul de combustibili fosili;
- contribuţie la directivele UE pentru energie şi protecţia mediului;
- reducerea deşeurilor;
- crearea de noi locuri de muncă;
- utilizare flexibilă şi eficientă a biogazului;
- reducerea necesarului de apă.
Beneficii pentru fermieri:
- venituri suplimentare pentru fermieri;
- digestatul, un îngrăşământ valoros;
- circuit închis al nutrienţilor;
- flexibilitate în utilizarea diferitelor tipuri de materii prime;
- mirosuri slabe şi insecte puţine;
- securitate veterinară.

Figura 14. Circuitul sustenabil al biogazului provenit din procesul AD

7. Dimensionarea tehnologică a echipamentelor specifice staţiei de

epurare

7.1. Calculul debitelor utilizate în staţia de epurare a apelor uzate

63
 proiectată
Se dau următoarele date

- debit specific de restituţie în reţeaua de canalizare quz = 150 l/zi conf. NP 032/1999-2.1;
- kzi = 1,5 – coeficient de variaţia a consumului zilnic conf SR 1343-1;
- korar = 2,0 – coeficient maxim de variaţie orară conf. SR 1343-1;
- p = 0,35 – coeficient în funcţie de nr. de locuitori conf. NP 032/1999-2.1

 Debitul zilnic mediu se calculează cu relaţia:

quz ׿
1000
Quzimed = m3/zi
Quzimed = 150x60.000/1000 = 9.000 m3/zi =0,104 m3/s

 Debit zilnic maxim va fi calculat cu relaţia:

Quzimax = kzi x Quzimed m3/zi

Quzimax = 1,5 x 9000 = 13.500 m3/zi ≈ 0,156 m3/s

 Debitul orar maxim se calculează cu relaţia:

k
Quormax = 24 x Quzimax m3/zi

2,0
Quormax = 24 x 13.500 = 1.125 m3/zi = 0,013 m3/s

 Debitul orar minim se calculează cu relaţia:

1
Quormin = 24 x p x Quzimax m3/zi

1
Quormim = 24 x 0,35 x 13.500 = 196,87 m3/zi ≈197 = 0,002m3/s

Debitele de calcul şi verificare sunt specifice fiecărei trepte din procesul de epurare a apelor
uzate, valorile acestora fiind prezentate sintetic în tabelul de mai jos:

Utilaj Debite de calcul (Qc) Debite de verificare (Qv)

Grătare, Site 𝑄𝑐=2∙𝑄0𝑟.𝑚𝑎𝑥=0,026 𝑚3/𝑠 𝑄𝑣=𝑄0𝑟.𝑚𝑖𝑛=0,002 𝑚3/𝑠

Deznisipator 𝑄𝑐=2∙𝑄0𝑟.𝑚𝑎𝑥=0,026 𝑚3/𝑠 𝑄𝑣=𝑄0𝑟.𝑚𝑎𝑥=0,013 𝑚3/𝑠

Decantor primar 𝑄𝑐=𝑄𝑧𝑖.𝑚𝑎𝑥=0,156 𝑚3/𝑠 𝑄𝑣=2∙𝑄0𝑟.𝑚𝑎𝑥=0,026 𝑚3/𝑠

64
 Bazin cu nămol activ 𝑄𝑐=𝑄𝑧𝑖.𝑚𝑎𝑥=0,156 𝑚3/𝑠 𝑄𝑣=𝑄0𝑟.𝑚𝑎𝑥=0,013 𝑚3/𝑠

Decantor secundar 𝑄𝑐=𝑄𝑧𝑖.𝑚𝑎𝑥=0,156 𝑚3/𝑠 𝑄𝑣=𝑄0𝑟.𝑚𝑎𝑥=0,013 𝑚3/𝑠

Debitele de calcul şi verificare sunt specifice fiecărei trepte din procesul de epurare a apelor
uzate, valorle acestora fiind prezentate sintetic în tabelul nr 12

Tabelul 12. Debitele de calcul şi verificare specifice procesului de epurare

65
 7.2. Calcul de dimensionare al echipamentelor din cadrul treptei
mecanice şi biologice de epurare

7.2.1. Dimensionarea grătarelor

Grătarele, conform STAS 12431-86, se prevăd la toate staţiile de epurare, indiferent de

sistemul de canalizare adoptat şi independent de procentul de intrare a apei în staţia de epurare-
prin curgere gravitaţională sau sub presiune. În acest caz grătarele se prevăd înaintea staţiei de
pompare.

Scopul grătarelor este de a reţine corpurile plutitoare şi suspensiile mari din apele uzate
(crengi şi alte bucăţi din material plastic, de lemn, animale moarte, legume, cârpe şi diferite
corpuri aduse prin plutire, etc.), pentru a proteja mecanismele şi utilajele din staţia de epurare şi
pentru a reduce pericolul de colmatare ale canalelor de legătură dintre obiectele staţiei de
epurare.

Grătarele se confecţionează sub forma unor panouri metalice, plante sau curbe, în
interiorul căreia se sudează bare de oţel paralele prin care sunt trecute apele uzate. În funcţie de
distanţa dintre aceste bare, se deosebesc grătare rare şi grătare dese.

Grătarele rare îndeplinesc de obicei rolul de protecţie a grătarelor dese împotriva

corpurilor mari plutitoare. Distanţa între barele acestui grătar variază în limitele 50-100 mm.

Grătarele dese prezintă deschiderile dintre bare de 16-20 mm, când curăţirea lor este
manuală şi de 25-60 mm, la curăţirea lor mecanică. Cele din faţa staţilor de pompare a apelor
uzate brute au interspaţiile de 50-150 mm.

Grătarele sunt alcătuite din bare metalice. Distanţa dintre bare, grătarele pot fi:

- cu deschidere mare (2,5-5 cm.);

- cu deschidere mai mică (1,5-2,5 cm.).

Pentru grătarele plasate înaintea staţiei de pompare, distanţa dintre bare se recomandă a fi
între 5-15 cm. Înclinarea grătarelor faţă de orizontală, depinde de modul lor de curăţire (mecanic
sau manual). Se recomandă pentru grătare cu curăţare manuală înclinarea de 30-75°, iar pentru
cele mecanice, înclinarea va fi mai mare de 45-90°.Înclinările mai mici favorizează curăţirea
grătarelor mai repede şi descresc căderea de presiune pe grătar. Viteza de curgere a apei prin
grătare se recomandă a fi între 60-100 cm/s pentru a se evita depunerile.

Curăţirea manuală a grătarelor se realizează pentru instalaţii mai mici, cu cantităţi mai
reduse de reţinere şi se efectuează cu o greblă de pe o platformă situată deasupra nivelului
maxim al apei.

Grătarele cu curăţire manuală se utilizează numai la staţiile de epurare mici cu debite

pană la 0,1 m3/ s, care deservesc maximum 15000 locuitori. Curăţirea se face cu greble, căngi,
lopeţi, etc., iar pentru uşurarea exploatării se vor prevedea platforme de lucru la nivelul părţii
superioare a grătarului, lăţimea minimă a acestora fiind de 0,8 m. având în vedere variaţiile mari
de debite ce se înregistrează în perioadele ploioase sau uscate de-a lungul unui an, exploatarea va
Proiect EPP

fi mult uşurată dacă se prevăd două panouri grătare aferente debitelor respective.

Grătarul de curăţire mecanică constituie soluţia aplicată la staţiile de epurare ce deservesc

peste 15000 locuitori, deoarece, în afară de faptul că elimină necesitatea unui personal de
deservire conţină asigură condiţii bune de curgere a apei prin interspaţiile grătarului fără a exista
riscul apariţiei mirosurilor neplăcute în zonă.

Curăţirea mecanică, se realizează atunci când cantitatea de materii obţinute sunt mari,
astfel încât, este necesară curăţarea continuă şi frecventă. Se pot utiliza grătare cu curăţare
rotativă, la canale cu adâncimi mai mici de 1 m., şi greble de curăţare cu mişcări de translaţie
pentru bazinele drepte cu adâncimi mari.

Grătarul este proiectat pentru un debit de până la 9000 m 3 /zi. Curăţirea grătarului se face
cu ajutorul unei greble acţionate manual. Reţinerile sunt depozitate, într-un container.

Pentru acest debit de 9000 m3/zi se va alege un grătar cu curăţire mecanică.

Grătarele constituie obstacole hidraulice şi în consecinţă avem o pierdere de sarcină

hidraulică la trecerea apei uzate prin grătare, pierdere ce se poate calcula cu relaţia:

v2

Ah = K1-K2-K3 •— [mH2O]

2g

în care:

- Ah este pierderea de sarcină;

- v este viteza apei înainte de grătar [m/sec];
- K1 = (100 / m ) reprezintă coeficientul de îmbâcsire a grătarului, unde „m” este
procentul de trecere maxim admis, având valoarea 100 pentru un grătar curat, dar uzual se
foloseşte m = 60-90% în funcţie de modul de curăţire al grătarului, manual sau mecanizat;
- K2 este coeficientul secţiunii orizontale a barelor, valorile acestui coeficient se ia în
funcţie de secţiunea barelor;
- K3 este coeficient de trecere între bare.
Pierderile de sarcină, considerate ca admisibile, la trecerea apei prin grătare sunt cuprinse
între 0,10-0,40 m H20.

Se va alege un grătar cu bare rotunde cu diametrul d = 0,5 m. Grătarul constituit din

aceste bare realizează o frânare hidraulică în curgerea apei şi în consecinţă va trebui să stabilim
care va fi diferenţa de nivel a apei înainte şi după grătar ca urmare a rezistenţei grătarului.

Menţinerea corpurilor lipite pe grătar si evitarea antrenării lor printre barele grătarelor se
poate realiza asigurând o viteza reala de trecere a apei prin grătar de minim 0,8 m/s. Insă, de
regulă, viteza apei la trecerea prin grătar se stabileşte la viteze cuprinse între 1-1,4 m/s.

Alegem v = l,2 [m/s] în cazul curăţirii nemecanizate, cu o periodicitate bine stabilită,

Kl = 100/m

67
Proiect EPP

m = 100 pentru grătar curat

m = 90 dacă grătarul se curăţă mecanizat

m = 60 dacă grătarul se curăţă manual

în cazul nostru m = 90 -> Kl = 100/90 = 1,11

Am ales K2 = 0,37

K3 = 4

Ah = 1,11 - 0,37 – 4 x (1,22)2/2 x 9,81 = 0,437 [m H20]

Este considerat ca fiind admisibilă pierderea de sarcină hidraulică normală dacă valoarea
rezultată din calcul este cuprinsă între 0,1-0,4 [mH2O].

Grătarul mecanizat este prezentat în figura de mai jos.

Referitor la principiul de proiectare al grătarelor trebuie să se cunoască faptul că este

necesar să fie curăţate periodic de depunerile care pot să obtureze grătarul. În cazul staţiilor mici
de epurare se poate utiliza un grătar cu sistem manual de curăţire, însă la staţiile de epurare de
mari dimensiuni grătarele trebuie curăţate obligatoriu printr-un sistem mecanic. Depunerile de pe
grătar sunt depozitate ca deşeuri în depozitul de deşeuri urbane al localităţii.

Pentru prevenirea mirosului neplăcut şi realizarea unei fermentări în profunzime a

materialului grosier reţinut, este recomandat să se folosească o dată la două săptămâni substanţe
biopreparatoare sub formă de pudră furnizate de o firmă specializată. Din casa grătarului
automat, după reţinerea materiilor grosiere, apa uzată ajunge în separatorul de grăsimi/
denisipator unde are loc separarea particulelor solide/ grăsimilor.

Figura 15. Grătar mecanizat

1- ghidaje, 2- grătar; 3- greblă; 4- curăţitor greblă; 5- mecanism de antrenare; 6- jgheab pentru

eliminarea reţinerilor; 7- construcţie din beton armat.

68
Proiect EPP

7.2.2. Determinarea lăţimii grătarului

Din motive tehnice grătarele nu pot avea o lăţime mare deoarece sunt mai greu de
construit şi mai ales de întreţinut şi din acest motiv, în cazul unor debite mari de apă uzată, se
recomandă realizarea mai multor grătare plasate în paralel (în acest sistem de construcţie se
permite repararea unui grătar în timp ce celălalt grătar funcţionează).

Grătarul cu curăţire mecanizată este standardizat, iar pentru alegerea lui va trebui să
stabilim lăţimea grătarului. Pentru stabilirea lăţimii grătarului vom face calcule pornind de la
debitul de apă uzată.

Quzimax = 0,06 [m3/s]

Q 0, 06
  0, 05
Q = V x S →S = V 1, 2 m3

S=hxb

h – înălţimea apei

h = 0,5 m

b – lăţimea canalului grătarului

Având în vedere prezenţa barelor în canalul de curgere a apei va trebui să mărim

secţiunea efectivă în funcţie de lungimea grătarului şi grosimea barelor. Deoarece grosimea
barelor este apropiată de lumina grătarelor înseamnă că trebuie să dublăm suprafaţa grătarului.

Sef = 2 x S = 0,1 m2

S=hxb

h – înălţimea apei

h = 0,5 m

b – lăţimea canalului grătarului

Deoarece grătarele sunt standardizate cu mărimi de la b = 0,5 m din 10 în 10 cm până la

1,6 m, se alege din standard grătarul care corespunde secţiunii efective calculate.

Sef 0,1
  0, 2
b= h 0,5 m

7.2.3. Dimensionarea denisipatoarelor

69
Proiect EPP

Se prezintă sub forma unor bazine speciale din beton unde sunt reţinute suspensiile
granulare sub formă de particule discrete care sedimentează independent unele de altele cu o
viteză constantă.

Această viteză depinde de forma, mărimea şi greutatea particulei.

În compoziţia acestor depuneri predomină particulele de origine minerală, în special

nisipurile antrenate de apele de canalizare de pe suprafaţa centrelor populate, motiv pentru care
se numesc deznisipatoare.

Necesitatea tehnologică este justificată de protecţia instalaţiilor mecanice în mişcare

împotriva acţiunii abrazive a nisipului, de reducerea volumelor utile ale rezervoarelor de
fermentare a nămolului organic ocupate cu acest material inert, precum şi pentru a evita formarea
de depuneri pe conductele sau canalele de legătură care pot modifica regimul hidraulic al
influentului.

Amplasamentul deznisipatoarelor se va prevedea de la începutul liniei tehnologice de

epurare mecanică a apelor uzate, imediat după grătare, poate să fie precedată şi de staţia de
pompare, cu condiţia ca aceasta să fie echipată cu pompe elicoidale de tip melc.

În funcţie de modul de curăţire a depunerilor, se deosebesc deznisipatoare cu curăţire

manuală şi deznisipatoare cu curăţire mecanică şi curăţire hidraulică.

În deznisipatoare sunt reţinute şi cantităţi mici de materii organice antrenate de particule

minerale sau depuse împreună cu acestea, mai ales la viteze mici. Sunt reţinute particulele de
nisip, cu diametrul mai mare de 0,2-0,3 mm până la maxim 1 mm. Eficienţa deznisipatoarelor
scade în cazul în care particulele prezintă dimensiuni mai mici de 0,2 mm (50% din cantitatea
totală).

Se va dimensiona un deznisipator orizontal tip canal, lăţimea acestuia este puţin mai mare
ca cea a canalelor apei uzate în staţie.

Au forma în plan, dreptunghiular, cu raportul L/l=10-15, fiind prevăzut cu două sau mai
multe compartimente. La proiectarea deznisipatoarelor orizontale trebuie să se stabilească
dimensiunile corespunzătoare realizării unei eficienţe cât mai mari în sedimentarea suspensiilor
granulare.

O influenţă hotărâtoare a eficienţei în deznisipator o are suprafaţa bazinului de

sedimentare a deznisipatorului şi nu adâncimea lui.

După direcţia de mişcare a apei, în aceste bazine se deosebesc deznisipatoare orizontale

cu mişcarea apei în lungul bazinului şi deznisipatoare verticale unde mişcarea apei se face pe
verticală.

Se mai numesc şi deznisipatore tip canal deoarece lăţimea lor este puţin mai mare faţă de
cea a canalului de intrare a apelor uzate brute în staţie.

Pentru debite mici se preconizează bazine alcătuite din două compartimente separate prin
stăvilare care permit funcţionarea lor prin intermitenţă. În acest mod se asigură condiţii pentru
curăţirea manuală a fiecărui compartiment, având în vedere faptul că nisipul este reţinut la
70
Proiect EPP

suprafaţa unui material drenant sub care se prevede un dren comandat de o vană. Apa rezultată
de la golirea compartimentului ce urmează a fi curăţat este dirijată înapoi în staţie. În secţiunea
transversală, fiecare canal are formă dreptunghiulară, iar radierul are o pantă de 0,02 - 0,05 în
sens invers direcţiei de mişcare a apei.

Evacuarea manuală a nisipurilor este admisă numai pentru cantităţi de până la 0,5 m3/ zi.
În acest scop se curăţă nisipul de pe radier cu unelte terasiere, iar îndepărtarea lui se face prin
relee de lopătare sau benzi transportoare. În general deznisipatoarele sunt de 3 tipuri funcţie de
sistemul de curăţare:

- deznisipatoare cu o curăţire manual;

- deznisipatoare cu curăţire hidraulică;
- deznisipatoare cu curăţire mecanică.
Proiectarea deznisipatoarelor orizontale constă în stabilirea formei şi dimensiunilor
interioare ale bazinului, în dimensionarea instalaţiilor de evacuare a depunerilor şi în
dimensionarea dispozitivelor pentru menţinerea unei viteze constante a apei în deznisipator. Se
va proiecta un deznisipator orizontal tip canal pentru care raportul dintre lungime şi lăţime
variază între 10-15. În acest deznisipator curgerea are loc pe direcţie orizontală, viteza de curgere
fiind dependentă de modalitatea de distribuţie a influentului, dimensiunea bazinului şi
modalitatea de evacuare a apei din deznisipator.

Viteza orizontală a apei în bazin este în strânsă dependenţă de viteza critică la care este
antrenat materialul depus pe radierul deznisipatorului. Prin cercetări experimentale îndelungate
s-a ajuns la concluzia că viteza orizontală a apei trebuie să fie mai mică sau egală cu viteza
critică la care apa uzată antrenează suspensiile depuse pe fundul bazinului. Valoarea maximă a
acestei viteze orizontale este de 0,3 m/s corespunzătoare debitului orar maxim, iar valoarea
minima este de 0,05 m/s pentru debitul orar minim.

- Gradul de epurare pentru solide în deznisipator este cuprinse între 30 – 40%. Vom
alege 35%.
- Debite de calcul: Qc = 0,01 m3/s
- Debite de verificare: Qv = 0,005 m3/s
Pentru dimensionarea deznisipatorului, sunt importante ariile următoare:

Qc
Ao  B  L 
vs

Aria orizontală a deznisipatorului:

- L = lungimea deznisipatorului;
- B = lăţimea deznisipatorului;
- vs = viteza de sedimentare.
Qc
A tr =B⋅H =
va

Aria transversală a deznisipatorului:

- H = înălţimea deznisipatorului;

71
Proiect EPP

- va = viteza apei în deznisipator;

Se calculează volumul util al deznisipatorului:

V dez =Qc⋅t dez

- tdez = timpul de deznisipate care variază între 30 – 50 s. Se adoptă 50 s.

V dez =0 . 01⋅50=0,5 m3

Calculul suprafeţei orizontale:

Qc
Ao  B  L  
vsed

- α = coeficient ce ţine seama de regimul de curgere, α = 1,5.

- vsed = Viteza de sedimentare depinde de dimensiunea granulei de nisip după cum
urmează:
 pentru 0,2 mm —> 21,6 mm/sec;
 pentru 0,3 mm —>32,4 mm/sec;
 pentru 0,4 mm —> 4302 mm/sec.
- Vom lua situaţia cea mai defavorabilă, deci pentru d = 0,2 mm —> vsed = 0,0216 m/s.
0,01
Ao = 0,0216 •1,5 = 0,69 m2

Încărcarea superficială:

vs 0,0216
vs = ¿ [cm/s] = 1,5 = 0,014 m/s = 1,4 cm/s

Calculul ariei transversale:

Qc
Atr = va (m2)

Unde:
va = 0,05 – 0,3 m/s, funcţie de diametrul particulei de nisip. Se adoptă va = 0,05 m/s

0,01
=0,2
Atr = 0,05 m2

Se calculează lungimea şi lăţimea deznisipatorului:

L=
α ∙ .v a ∙.t dez [m] = 1,5 · 0,05 · 50 = 3,75 m

A0 0,69
B= L [m] = 3,75 = 0,184 m

Se calculează înălţimea deznisipatorului:

72
Proiect EPP

V dez 0,5
H = L ∙ B [m] = 3,75 ·0,184 = 0,72 m

7.2.4. Coagulare-floculare

Procesele de coagulare-floculare sunt metode de tratare a apelor, care facilitează

eliminarea particulelor coloidale din apele brute, prin adăugarea de agenţi chimici, aglomerarea
particulelor coloidale şi respectiv separarea lor ulterioară prin decantare, flotaţie cu aer dizolvat,
filtrare. În afară de eliminarea coloizilor şi reducerea urbidităţii din apele de suprafaţă, prin
coagulare se reduc parţial culoarea, gustul, mirosul, respectiv conţinutul de microorganisme.

Procesul de coagulare-floculare are loc în trei etape:

1. Neutralizarea sarcinilor electrice prin adaosul de agenţi de coagulare. În această etapă a

procesului de coagulare-floculare se realizează premiza îmbunătăţirii posibilităţilor de
aglomerare sub agitare intensă, într-un timp foarte scurt (30’-1 min.);
2. Formarea microflocoanelor prin aglomerarea particulelor lipsite de sarcina lor iniţială
aglomerarea se face întâi în microflocoane şi apoi în flocoane voluminoase, separabile prin
decantare, se numeşte floculare. După modul în care se realizează aglomerarea particulelor,
flocularea este de două tipuri:
 floculare pericinetică, această fază începe imediat după terminarea agitării rapide şi se
produce numai pentru particule mai mici de 1  m ;
 floculare ortocinetică, care conduce la formarea de microflocoane şi se produce în
practică datorită unui gradient de viteză produs prin curgerea lichidului sau prin agitare
mecanică. Aceasta fază se realizează prin agitare lentă timp de 15-30 min. Şi are ca rezultat
formarea de flocoane mari, dense şi uşor sedimentabile.
3. Separarea flocoanelor prin sedimente, filtrare sau flotaţie cu aer dizolvat. Sedimentarea
sau flotaţia cu aer dizolvat se pot realiza în acelaşi utilaj în care s-a făcut flocularea sau în utilaje
separate.
Pentru instalaţiile de coagulare clasice se realizează dimensionarea următoarelor repere:

o staţia de preparare şi dozare a reactivilor;

o camera de amestec;
o camera de reacţie.
Staţia de preparare şi dozare a reactivilor cuprinde spaţiile necesare pentru înmagazinarea
reactivilor, pentru pregătirea acestora în forma în care se administrează şi pentru dozare.

Dozele de reactivi se stabilesc pe baza testelor de laborator care se efectuează zilnic, prin
metoda „jar test”.

Al2  SO4  3
Pentru pre-dimensionarea acestor staţii se pot admit dozele orientative de
indicate în tabelul de mai jos:

73
Proiect EPP

Al2  SO4  3
Compoziţia medie a sus- Doza ,
pensiilor în apă, în mg/l
în mg/l

100 25-35

200 30-45

400 40-60

600 45-70

800 55-80

1000 60-90

Al2  SO4  3
Tabelul 13. Dozele orientative de

Necesitatea alcalinităţii apei pentru a contracara scăderea pH-ului datorită introducerii

agenţilor de coagulare se stabileşte cu formula:

Dv   0, 05  Ds  A  2   K

unde:

Dv = doza de Ca  OH  2 , respectiv Na2CO3 sau NaOH necesară, în mg/l;

Ds = doza de coagulant, în mg/l;

Ds = 50 Al2  SO4  3 mg/l

Solide în suspensie: Ciss = 466,6 mg/l,

A = alcalinitatea naturală a apei, ca duritate temporară, în grade germane;

Ca  OH  2
K = 10 mg/L pentru ; 18,3 mg/l pentru Na2CO3 ; 14,3 pentru NaOH ;

Dv   0, 05  50  1  2  10  35mg / l

Dacă Dv < 0, atunci nu este necesară adăugarea de soluţii alcaline.

La stabilirea dimensiunilor depozitelor şi a duratei de stocare a reactivilor sunt

considerate următoarele aspecte:

 posibilităţile locale de aprovizionare cu reactivi,

 consumul zilnic de reactivi.

În general, trebuie să se asigure în depozite cantitatea de reactivi corespunzătoare

consumului pentru 30 de zile.

74
Proiect EPP

Dozarea reactivilor se poate realiza:

 uscat, introducerea agentului de coagulare sub formă de pulbere prin dozatoare cu şnec,
disc;
 în soluţie, cu doză constantă sau cu doză variabilă, prin dozatoare cu plutitor, dozatoare
cu pompe, dozatoare cu orificii calibrare.
Al2  SO4  3
Dozarea se poate face direct în cazul soluţiilor de aproximativ 20%, sau
printr-o soluţie intermediară, cu o concentraţie de 5-10%, care se prepară în bazine al căror
volum se determină astfel:

QD 0,039  50
V  2, 4   V  2, 4   V  45,67  m3 
nc  5  7 1, 22 10 3
, în care:

Q = debitul apei, în m3/s;

3
D = doza de coagulant, în g/ m

n = numărul de preparări, în 24 h, (3-6); am ales n = 5;

c = concentraţia soluţiei (5-10%); am ales c = 7%;

ρ = densitatea soluţiei de concentraţie utilizată, 1,22 10

3 g / cm3 .

Camerele de amestec

Amestecul apei brute cu reactivii, se pate realiza prin procedee mecanice sau hidraulice,
după cum s-a prezentat anterior.

Înălţimea camerelor de amestec

În camerele de amestec cu şicane, alegerea elementelor constructive se face ţinând cont

de următorii factori:

 viteza v1 a apei la ieşirea din bazin se consideră între 0,4-0,6 m/s, astfel încât să se
asigure o curgere liniştită a apei spre camerele de reacţie, am ales v 1= 0,5 m/s. În spaţiile înguste
dintre şicane, viteza apei se consideră 0,8 m/s, astfel încât să se asigure un regim turbulent,
 lăţimea jgheabului, l, la plecarea apei se alege, l ≥ 6 m, am ales l = 6 m.
 înălţimea primei trepte de amestecare H0 este dată de relaţia:
Q 0, 039
H0   H0   H 0  0, 013 m
v1  l 0,5  6 , în care:
Qzi ,med = 0,039 m 3 /s
Q=

v1= 0,5 m/s;

l = 6 m.

Pierderile de sarcină H în deschiderile l1.......ln ale pereţilor în şicană sunt date de

75
Proiect EPP

formula:

v22 1,52
H     H  2,3   H  0, 2637m
2 g 2  9,81 ,

unde:

 = coeficient având valoarea 2 – 2,5 pentru înclinarea la 45° a şicanelor, am ales  = 2,3;

V2 viteza apei în orificii, 1,5 m/s;

g = acceleraţia gravitaţională, g = 9,81 m2/s.

Deschiderile pereţilor în şicană se calculează cu relaţia:

Q 0, 039
ln   ln   ln  0, 0196m
v2   H 0  n  H  1.5   0, 013  5  0, 263 

n = numărul de preparări, în 24 h. (3-6); am ales n = 5 în 24 h,

V2 = viteza apei în orificii; V2 = 1,5 m/s,

H 0 = înălţimea primei trepte de amestecare, H 0 = 0,013 m,

H = pierderile de sarcină, H =0,2637 m.

Camerele de reacţie

Camerele de reacţie în care se realizează flocularea sunt dimensionate pentru a permite

formarea flocoanelor într-un interval de timp de 5-30 min, după amestecarea reactivilor în apa
brută şi sunt adaptate tipului de decantor la care sunt utilizate.

În bazinele de reacţie trebuie să se asigure viteze suficient de mari pentru a menţine

flocoanele în suspensie, dar între anumite limite, pentru a nu contribui la dezagregarea acestora
(respectiv 0,5 m/s la intrare şi 0,2 – 0,01 m/s la ieşire)

Volumul camerei de reacţie este dat de relaţia:

V  Q  t  V  0,039 1800  V  70, 2  m3 

;

unde:

Q – debit de calcul, Q = 0,039 [m3/s],

t – timpul de staţionare a apei în bazinul de reacţie, t = 1800 [s].

76
Proiect EPP

Proiectarea decantoarelor suspensionale în care se realizează combinat procesul de coagulare-

floculare şi sedimentare consideră calcularea sau adoptarea următoarelor elemente:

 forma bazinului
 timpul de staţionare
 încadrarea hidraulică
 viteza apei în camera de amestec, reacţie şi în zona de sedimentare
 raportul de recirculare al nămolului
 concentraţia nămolului
 volumul concentratorului de nămol

Reţinerea solidelor in suspensie

CSSi = 287,1 mg/l

CSSf = 143,55 mg/l

Qc = 0,06 m3/s = 216 m3/h

Reţinerea = Qc (CSSi – CSSf )/1000  216  (287,1  143,55) /1000  31, 01

7.2.5. Dimensionarea decantorului primar

Decantoarele primare sunt bazine deschise în care se separă substanţele insolubile mai
mici de 0,2 mm. Care se prezintă sub formă de particule floculente, precum şi substanţe uşoare
care plutesc la suprafaţa apei.

În funcţie de gradul necesar de epurare a apelor uzate, procesul de decantoare poate fi

folosit, fie în scopul prelucrării preliminare a acestora înaintea epurării lor în treapta biologică,
fie ca procedeu de epurare finală.

După direcţia de deplasare a apei uzate în decantoare, acestea se împart în două grupe:

 decantoare orizontale; în decantoarele orizontale apele uzate circulă aproape orizontal;

 decantoare verticale; în decantoarele verticale apa circulă de jos în sus.
Randamentul sedimentării particulelor floculente depinde de numeroşi factori, dintre
aceştia cei mai importanţi, pot fi consideraţi, timpul de decantare, încărcarea superficială sau
viteza de sedimentare şi accesul sau evacuarea cât mai uniformă a apei din decantor.

La decantoare o deosebită semnificaţie este timpul de decantare. Durata de decantare,

conform STAS 4162/1-89 „Canalizări. Decantoare primare”, se recomandă de minimum 1,5 ore
corespunzător debitului de calcul.

În ceea ce priveşte viteza de sedimentare sau de ridicare la suprafaţă a materiilor în

suspensie, exprimată global, prin încărcarea superficială sau hidraulică, în m 3 /m2·h. Conform
STAS 4162/1-89, mărimea acestei încărcări de suprafaţă, variază în funcţie de concentraţia
iniţială a materiilor în suspensie din apa uzată şi de eficienţa decantoarelor în ceea ce priveşte

77
Proiect EPP

eliminarea suspensiilor conform tabelului:

Eficienţa reducerii Încărcarea superficială, în m3 /m2·h, pentru concentraţiile:

suspensiilor în
 200mg / dm3 200  300mg / dm3  300mg / dm3
decantor (%)

40-45 2,3 2,7 3

45-50 1,8 2,3 2,6

50-55 1,2 1,5 1,9

55-60 0,7 1,1 1,5

Tabelul 14.

În scopul măririi eficienţei de reducere a suspensiilor în decantorul primar, în afară de

decantorul primar, în afară de creşterea duratei de decantare se mai folosesc următoarele soluţii
tehnologice:

 adăugarea unor substanţe în suspensie care sedimentează uşor, în speţă nămolul activ
din decantorul secundar, care îndeplineşte rolul de adjuvant şi de bio-coagulator;
 aerarea preliminară a apelor uzate care contribuie la formarea flocoanelor, separatorul
de grăsimi care funcţionează prin flotare contribuie la pre-aerarea apelor;
 pentru apele uzate industriale se recomandă tratarea preliminară cu coagulanţi chimici
care contribuie la creşterea dimensiunilor aglomerărilor.
Eficienţa decantării primare asupra reducerii materiilor organice exprimată în CBO 5, este
de 20-25%

Pentru proiectarea decantoarelor sunt necesare studii privitoare la viteza de sedimentare

sau de ridicare la suprafaţă a materiilor în suspensie, exprimată global, prin încărcarea
superficială sau hidraulică. Conform STAS 4162-1/89, mărimea acestei încărcări de suprafaţă,
variază în funcţie de concentraţia iniţială a materiilor în suspensie din apa uzată şi de eficienţa
decantoarelor în ceea ce priveşte eliminarea suspensiilor.

Încărcarea superficială Adâncimi medii ale decantorului (m)

(m3/ m2h) 2 2,5 3

1 2 2,5 3

1,4 1,6 1,8 2,25

1,7 1,25 1,4 1,75

Tabelul 15.
78
Proiect EPP

Dimensionarea tehnologică constă în stabilirea numărului şi dimensiunilor geometrice ale

decantoarelor în conformitate cu prevederile STAS 4162/89.

 Debit de calcul:
Qc  Qzi ,max  Qc  0,12m3 / s
Qv  2  Qorar ,max  Qv  2  0, 005  Qv  0, 01m 3 / s

Se adoptă un grad de epurare pentru solide în suspensie de GEss  50% şi pentru CBO5
GECBO5  35%
de .

 Determinarea vitezei de sedimentare (vs), se face în funcţie de eficienţa sedimentării, care

se urmăreşte şi de concentraţia iniţială a suspensiilor.
În cazul acesta se adoptă vs: vs = 1,5 m/h.=0,0004166 m/s

 Se calculează încărcarea hidraulică:

Qc 0,315
vs'     vs'  1,5  vs'  0, 0016m / s
A0 288, 05 ,

unde:

α = coeficient ce ţine seama de regimul de curgere şi GE, α = 1,5.

- Viteza de circulaţie a apei prin decantor:

va = 10 mm/s = 0,01 m/s

- Timpul de staţionare în decantor:

ts  1,5  2,5h  t s  2h  t s  7200s.

 Se calculează volumul spaţiului de decantare:

Vs  Qc  t s  Vs  0,12  7200  Vs  864m 3
 Se calculează ariile transversale şi orizontale
Q 0,12
A0  c  A0   A0  288, 05m 2
vs 0, 0004166

Qc 0,12
Atr   Atr   Atr  12m 2
va 0, 01

 Se calculează lungimea decantorului

L  va  t s  L  0, 01  7200  L  720m
 Se calculează înălţimea totală a decantorului:

H=H s +H u + H d

Hs = înălţimea de siguranţă a decantorului primar, 0,2 ÷ 0,6 m; se adoptă,Hs = 0,4 m;

79
Proiect EPP

Hd = înălţimea depunerilor în decantorul primar, 0,2 ÷ 0,6 m; se adoptă 0,45;

H u  vs  ts  H u  0,0004166 ×7200  H u  2,99 m

H = 0,4 + 2,99 + 0,45  H = 3,8495 m

 Se calculează lăţimea decantorului

A 288, 05
B 0 B  B  0, 4m
L 720
 Se calculează volumul total de nămol depus
GEss 100 50 100
Vtnămol   Qc  Ciss   Vtnămol   0, 01 464,9   Vtnămol  4, 04m3
m 100  P 1150 100  95 ,
unde:

γn = densitatea nămolului, γn = 1100 ÷ 1200 kg/m3. Se adoptă γn = 1150 kg/m3;

P = umiditatea nămolului, P = 95 %;

GEss  gradul de epurare, GEss  50%;

Ciss  Ciss  464, 9mg / l.

concentraţia iniţiala a solidelor în suspensie,

7.2.6 Calculul utilajelor din cadrul treptei biologice de epurare (bazin

cu nămol activ, decantor secundar)

Dimensionarea BNA
Ipotezele considerate în proiect pentru treapta biologică sunt:

1. bazinul de nămol activ este asimilat cu un bazin cu amestecare perfectă în care se

consideră că în orice punct din bazin concentraţia substratului cât şi a nămolului activ este egală
cu cea de la ieşirea din bazin;

2. epurarea biologică se realizează în ansamblul format din bazinul de nămol activ şi

decantorul secundar;

3. procesul biologic de degradare a materiei organice care are loc numai în bazinul de
nămol activ, în decantorul secundar se realizează separarea flocoanelor biologice de apa epurată
şi recircularea unei părţi a nămolului activ în bazinul de nămol activ;

4. în decantorul secundar, nămolul activ trebuie menţinut în stare proaspătă prin

evacuarea excesului şi recircularea unei părţi de nămol activ în bazinul de nămol activ în
conformitate cu raportul de recirculare;

5. principalele caracteristici ale nămolului activ ce sunt avute în vedere în proiect în treapta
biologică, sunt:

- indicele volumetric a nămolului IVN;

- încărcarea organică a nămolului ION;

80
Proiect EPP

- materiile totale în suspensie MTS.

 concentraţia materiei organice exprimate în CBO5 ce intră în treapta biologică
CCBO =
5 181,3 mg/l

 debitul de calcul al instalaţiei de epurare biologică:

Qc  Qzi .max  0, 06m3 / s

 eficienţa epurării biologice :

- global:

 C   C 
CBO5
ib
CBO5
fb 181,3  36, 26
GEb  100  GEb  100  GEb  80%
C  CBO5
ib
181,3

 Încărcarea organică a bazinului cu nămol activ (IOB) - reprezintă cantitatea de CBO5 din
influent care poate fi îndepărtată într-un metru cub de bazin de aerare. Acesta se poate
calcula în funcţie de GE, de conţinutul de materii în suspensie şi de timpul de aerare:
 CBO5  ib
I OB   K  1  GE  I OB  5  1  0,80  I OB  2, 236 kgCBO / m3  zi
V 5 ,

K = coeficient de depinde de temperatură după cum urmează:

t = 10 – 20 °C → K = 5;

t = 20 – 30 °C → K = 6;

t = 30 – 40 °C → K = 7.

 Se calculează încărcarea organică a nămolului activ (ION)

I OB
CN = I ON kg/m3

unde:

CN = concentraţia nămolului active;

CN = 2,5 – 4 kg/m3, CN =3 kg/m3

I OB 2,236
Din relaţia de mai sus ION = CN = 3 = 0,745 kg/m3

 Indicele volumetric al nămolului (IVN)

IVN reprezintă volumul unui gram de nămol de materie totală în suspensie după 30 minute de
sedimentare.
IVN = 50 – 150 cm3/g în cazul în care nămolul activ acţionează în condiţii ce
asigură o eficienţă corespunzătoare procesului biologic de reţinere a CBO5.

81
Proiect EPP

IVN > 200 cm3/g în cazul în care nămolul activ se consideră că este „bolnav”.

 Indicele de încărcare organică:

Variază în funcţie de caracteristicile nămolului activ

 Conţinutul în materii totale solide (MTS)

1. Se calculează volumul bazinului de aerare:

V

Qc  CCBO5  ib


Qc  CCBO5  ib
V 
0, 06  86400   181,3
 420,52m3
I OB C N  I ON 3  0.745

2. Se calculează debitul de nămol activ recirculat (QR):

QR  r  Qc  QR  0, 428571 0, 06  QR  0, 026m3 / s

unde:

r = coeficient de recirculare.

CN 3
r 100 %  r  100%  r  42,857%
CR  CN 10  3

CR = concentraţia nămolului activ recirculat

Se va adopta CR = 10 kg/m3

3. Timpul de aerare
a) Când se consideră că recircularea nămolului poate fi neglijată
V 420,52
ta   ta  ta  1,947
Qc 0, 06  3600
h

b) Luând în considerare nămolul recirculat

V 420,52
tra   tra   tra  1,358
Qc  QR  0, 06  0, 026   3600 h

Se consideră că valoarea maximă ce poate fi recirculată este asigurată de o valoare rmax = 0,7.

Pentru această valoare se calculează:

Qr  rmax  Qc  Qr  0, 7  0, 06  Qr  0, 042 m3 / s

V 420,52
tra max   tra max   tra max  1,145
Qc  Qr  0, 06  0, 042  3600 h

 Se calculează debitul de nămol în exces cu relaţia Huncker

0,23 GE 80
QN exces  1, 2  I ON   LSB  QN exces  1, 2  0, 7450,23   740, 28  QN exces  664,145
100 100

82
Proiect EPP

LSB = cantitatea de CBO5 pentru apa uzată ce urmează a fi prelucrată biologic, exprimat în kg/zi

LSB  V  I OB  LSB  420,52  2, 236  LSB  940, 28 kg/zi

 Se calculează necesarul de oxigen (CO) necesar respiraţiei endogene şi în procesul de

nitrificare.
Co reprezintă necesarul de oxigen pentru respiraţia substratului şi a respiraţiei endogene a
microorganismelor, iar în cazul în care sunt luate în considerare procesele de nitrificare, se
adaugă şi necesarul de oxigen în nitrificare.

a) Calculul necesarului de oxigen se face pentru un proces de epurare fără nitrificare:

CO  a  GE  c  b  CN tot  CO  0,5  0,85  37, 7055  0,15  58, 4309  CO  24, 7894
a = coeficient corespunzător utilizării substratului de către microorganisme pentru apele
uzate orăşeneşti.

a = 0,5 kg O2 / kg CBO5

c = coeficient care defineşte cantitatea totală de materie organică adusă de apa uzată
influentă.


c  Qc  CCBO5  ib
 c  0, 06 181,3  c  10,88

b = reprezintă oxigenul consumat de către microorganismele din nămolul activ aflate în

BNA, în timp de o zi.

b = 0,15 – 0,17 kg O2/kg CBO5∙zi. Se adoptă valoare de 0,15 kg O2/kg CBO5

CN tot = cantitatea totală de nămol activ din BNA, exprimată prin fracţiunea volatilă

c 10,88
CN tot  kg CBO5  C N tot  kg CBO5  CN tot  14, 60kg CBO5
I ON 0, 745

 Capacitatea de oxigenare (CO). Reprezintă cantitatea de O2 ce trebuie introdusă prin

diferite sisteme de aerare.
1 COS K10 760 1 11,35 760
CO  CO      CO  24, 7894    0,83   CO  44, 4838
 CSA  CB KT p 0,9 7, 4  1, 75 783
kg/zi

CO = necesarul de oxigen pentru consumarea materiei organice de către microorganisme;

α = raportul de eficienţă al transferului de oxigen în apa epurată a unui sistem de oxigenare;

CO
α = 0,9; S = concentraţia oxigenului la saturaţie în condiţii standard funcţie de temperatură;

CO
S = 11,35 mg O2/l;

83
Proiect EPP

CSA = concentraţia la saturaţie a oxigenului în amestec de apă uzată şi nămol la temperatura de

lucru; CSA = 7,4 mg O2/l;

CB = concentraţia efectivă a oxigenului în amestecul de apă uzată şi nămol activ; CB = 1,5 – 2 mg

O2/l; se adoptă valoarea 1,75 mg O2/l

K10 şi KT = coeficienţi de transfer ai oxigenului în apă pentru t = 10 °C şi respectiv t = 20 °C;

Radicalul raportului este 0,83.

p = presiunea barometrică calculată ca o medie a valorilor zilnice în oraşul în care se efectuează

epurarea apelor uzate; variază între 780 şi 785 mm Hg; p = 783 mmHg.

Dimensionarea bazinului cu nămol activ

Se recomandă H bazin = 3 – 5 m., H bazin = 3 m

 Înălţimea totală a bazinului va fi:

H tot  H imersie  H s  H tot  4  0, 7  H tot  4, 7 m

H s = 0,5 – 0,8 m.

 Lăţimea bazinului:
B   1  1,5   H tot  B  1, 25  4, 7  B  5,95m

 Lungimea bazinului:
L   8  18   B  L  12  5,95  L  71, 4m

 Determinarea numărului de compartimente necesar:

V =n⋅V 1

V1  B  H tot  L  V1  5,95  4, 7  71, 4  V1  1996, 701m

V 1682,8117
n n  n  0,8
V1 1996, 701

Decantorul secundar
Decantoarele secundare sunt o parte componentă deosebit de importantă a treptei de
epurare biologică şi au scopul de a reţine nămolul, materiile solide în suspensie, separabile prin
decantare (membrana biologică sau flocoanele de nămol activ, evacuate o dată cu apa uzată din
filtrele biologice, respectiv din bazinele cu nămol activ).

Nămolul din decantoarele secundare are următoarele caracteristici:

 este puternic floculat;

 are un conţinut mare de apă;
 este uşor;
 intră repede în descompunere.

84
Proiect EPP

Dacă nămolul rămâne un timp mai îndelungat în decantoarele secundare, bulele mici de
azot care se formează prin procesul chimic de reducere, îl aduc la suprafaţă şi astfel, nu mai
poate fi evacuat.

În comparaţie cu filtrele biologice, unde evacuarea nămolului este necesar să se facă într-
un mod mai mult sau mai puţin continuu, la bazinele cu nămol activ această operaţie trebuie să
se facă, în mod obligatoriu, continuu, pentru a asigura cantitatea şi calitatea corespunzătoare de
nămol în bazine, aspect de care depinde eficienţa epurării.

Cele mai recomandate sunt decantoarele verticale; la staţiile mari de epurare se recurge la
decantoare radiale sau longitudinale. Din punct de vedere constructiv, decantoarele secundare
sunt asemănătoare cu cele primare.

Decantorul secundar radial

Particularitatea regimului de funcţionare a decantoarelor radiale constă în aceea că viteza

de circulaţie a apelor variază de la o valoare maximă în centrul decantorului până la o valoare
minimă în dreptul jgheabului periferic colector.

Din punct de vedere constructiv, decantoarele radiale se prezintă sub forma unor bazine
de beton armat având forma circulară în plan, în care apa uzată intră prin conducte (intrarea pe la
partea inferioară) sau prin canale (intrarea pe la partea superioară).

 Debit de calcul şi de verificare

Qc  Qzi.max
Qc  0, 06 m3 / s → Q = Qc +QR = 0,06 + 0,026 → QDSc = 0,086 [m3/s];
DSc

QDSc = 309,6 m3/h;

Qv  Qor .max
Qv  0, 005 m3 / s → Q = Qv +QR= = 0,005 + 0,026 → QDSv = 0,031 [m3/s];
DSv

QDSv = 111,6 m3/h;.

 Stabilirea încărcării superficiale în bazinul de decantare secundar.

Q 309, 6
vsc'  DSc  Au   Au  258m 2
Au 1, 2
QDSv 111,6
vsv'   vsv'   vsv'  0, 43m3 / m 2  h
Au 258

Au = suprafaţa utilă a decantorului radial din care s-a scăzut suprafaţa de sub jgheabul
apei decantate.

85
Proiect EPP

În general, datele din literatură stabilite pentru încărcarea superficială în decantorul

secundar au o valoare mai mică sau egală cu 1,9 m3/m2∙h pentru valori ale IVN < 100 ml/g.
' 3 2
În general v sc=1,2 m /m ⋅h

 Se calculează încărcarea superficială a decantorului secundar cu materii solide.

CN   Qc  QR  3   0, 06  0, 026 
I SS   I SS   I SS  0, 001kg / m 2  zi
Au 258
 Se determină timpul de decantare
td = 3,5 ÷ 4 h;

td = 4 h.

 Se calculează înălţimea utilă şi volumul decantorului

H u  td  vsc'  H u  4  1, 2  H u  4,8m
V  td  QDSc  V  4  309, 6  V  1238, 4 m3 ;

se alege conform STAS 4162/2-89, următorul decantor:

Au Vu da dc dn
D D1 D2 d1 d2 d3 hs hu hd H b
(m) (m2 (m3 (m (m (m
(m) (m) (m) (m) (m) (m) (m) (m) (m) (m)
) ) m) m) m)

500 400 250

28, 184
30 30,14 616 2,3 - - 0,4 3,0 - 3,4 0,8 - - -
1 8
700 600 550

Tabelul 16.

 Se calculează volumul de nămol

GEDS 100 0,70 100
Vu   Cssd  QDSc   Vu   71,8  309, 6   Vu  282,9
n 100  p 1100 100  95 m3/zi

GEDS = gradul de epurarea a decantorului secundar, GEDS = 85%

γn = densitatea nămolului, 1100÷ 1200 kg/ m3

p = umiditatea nămolului, p = 95%

CSSi = concentraţia la intrarea în treapta biologică a materiilor solide

7.3. Alegerea tehnologiei de tratare a nămolurilor. Aspecte generale la

tratarea nămolurilor

86
Proiect EPP

În vederea proiectării tehnologice a prezentei staţii de epurare se are în vedere şi

tehnologia de tratare sau prelucrare a nămolurilor rezultate din procesele de tratare şi epurare a
apelor uzate. În acest sens, un rol deosebit de important îl are reglementarea tehnică definită prin
Normativul pentru proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor de epurare a apelor uzate orăşeneşti –
Partea a V-a. Prelucrarea nămolurilor", indicativ NP 118-06.

Nămolurile reprezintă cantităţi importante de deşeuri, mai mult sau mai puţin nocive,
funcţie de provenienţa şi metoda de tratare, care trebuie stocate (depozitate), îndepărtate sau
incinerate.

Nămolul din staţiile de tratare şi epurare a apelor uzate are diferite calităţi şi poate rezulta
din mai multe surse:

 decantarea apei de consum (DAC);

 spălarea filtrelor (SF);
 nestabilizare primară (NSP)\
 stabilizare primară (SP);
 nestabilizare primară şi secundară (NSPS);
 stabilizare primară şi secundară (SPS);
 stabilizare terţiară (ST).
Cantitatea de nămol rezultată din procesele de tratare şi epurare a apelor uzate este mare
şi tendinţa este de a i se da o anumită întrebuinţare, astfel încât să se obţină şi avantaje tehnico-
economice.

Actualmente, rezolvarea problemei finale a nămolurilor se face pe următoarele căi:

 producerea gazului de fermentaţie;

 utilizare în producţia vegetală după o deshidratare prealabilă; metoda este aplicabilă
nămolurilor cu substanţe nutritive menajere, agrozootehnice, etc.;
 deshidratarea termică, prin procedeul Zimpro, Proteus, cu umiditate scăzută (22 ...
40%), putând fi utilizate pentru redarea în circuitul agricol a terenurilor cu compoziţie organică
slabă; procedeul este consumator de energie şi deci este mai puţin recomandat în contextul
actual;
 incinerarea cu recuperare a energiei termice rezultată;
 folosire ca materie primă pentru fabricarea drojdiei furajere, a materiei proteice,
vitaminei B12, etc.;
 recuperarea unor metale grele (Cr, Mn, Fe, Co, Ni, Cu, Zn, Cd, Mo, Sn, etc.) sau a unor
substanţe minerale deficitare.
Recuperarea de reactivi se efectuează asupra nămolurilor rezultate din decantarea apei de
consum şi stabilizarea terţiară. Recuperarea fierului se efectuează asupra nămolurilor de la
staţiile de deferizare, iar recuperarea de alte substanţe se efectuează asupra nămolurilor rezultate
prin nestabilizare primară şi provenite de la anumite instalaţii industriale.

Nămolurile de natură minerală, nefiind nocive, se pot restitui emisarilor, ca de exemplu în

cazul apei de consum. Nămolurile stabilizate provenite din apa uzată menajeră sau din zootehnie
se pot utiliza ca îngrăşământ sau, după caz, ca materie primă, pentru fabricarea drojdiei furajere,
a materiei proteice, etc. Nămolurile nestabilizate provenite din industrie se incinerează. Nu se
87
Proiect EPP

recomandă stabilizarea înainte de incinerarea nămolului. Din procesele de ardere rezultă cenuşă
în cantitate mică şi împreună cu celelalte tipuri de nămoluri, dacă nu sunt nocive, se pot depozita
pe fundul mărilor sau pe terenuri special amenajate.

Prelucrarea nămolurilor constituie totalitatea procedeelor tehnice pentru stabilizarea

(fermentarea) şi îndepărtarea sau arderea lor în scopul rezolvării problemei finale a deşeurilor
rezultate în urma epurării apelor uzate în staţiile de epurare.

În practica actuală se concentrează nămolurile de la toate treptele staţiei de epurare în

scopul prelucrării centralizate.

Substanţele uscate solide în suspensie din nămol au concentraţia în greutate de 1... 10%.
Se recomandă ca umiditatea nămolului să fie cât mai mică, deci nămolul să fie cât mai
concentrat, deoarece se reduce investiţia în staţia de pompare, se micşorează cantitatea de
căldură necesară pentru încălzirea bazinului de fermentare si se reduce consumul de energie la
pompare.

În toate cazurile în care evacuarea finală a nămolurilor permite utilizarea agricolă,

stocarea temporară sau punerea în depozit, este necesar ca nămolul să fie în prealabil stabilizat
astfel încât să se evite inconvenientele arătate anterior. Problema stabilizării nu se pune în
cazurile în care nămolul urmează a fi incinerat. Procesul de stabilizare biologică artificială constă
în degradarea controlată a materiilor organice astfel încât să se obţină un produs final cu un
raport mineral/organic modificat şi în care materiile organice să fie mai stabile

La baza tuturor procedeelor de tratare a nămolurilor stau două procese tehnologice şi

anume stabilizarea prin fermentare (anaerobă sau aerobă) şi eliminarea apei din nămol
(deshidratare). Între aceste două procedee de bază există diverse combinaţii de procedee a căror
aplicare se face diferenţiat în funcţie de condiţiile locale definite de calitatea şi cantitatea
nămolurilor, de posibilitatea asigurării terenurilor pentru amplasarea instalaţiilor şi construcţiilor
respective, de disponibilitatea de energie.

Clasificarea procedeelor de tratare a nămolurilor se poate face după criteriul reducerii

umidităţii, după criteriul diminuării componentei organice, după criteriul preţului de cost.

Procedeele de prelucrare conduc la obţinerea următoarelor tipuri de nămoluri:

 nămol stabilizat (aerob sau anaerob);

 nămol deshidratat (natural sau artificial);
 nămol igienizat (prin pasteurizare, tratare chimică sau compostare);
 nămol fixat, rezultat prin solidificare în scopul imobilizării compuşilor toxici;
 cenuşă, rezultată din incinerarea nămolurilor.
Principalele tipuri de nămol ce se formează în procesele de epurare a apelor uzate sunt:

 nămol primar, rezultat din treapta mecanică de epurare;

 nămol secundar, rezultat din treapta de epurare biologică;
 nămol amestecat (mixt), rezultat din amestecul de nămol primar cu nămol activ în exces;
 nămol de precipitare, rezultat din epurarea fizico-chimică a apei uzate prin adaos de
agenţi de neutralizare, precipitare, coagulare-floculare.

88
Proiect EPP

În funcţie de compoziţia chimică, nămolurile pot fi:

 nămoluri cu compoziţie predominant anorganică, care conţin peste 50 % substanţe

minerale;
 nămoluri cu compoziţie predominant organică, care conţin peste 50 % substanţe
volatile.
Ţinând seama de stadiul de prelucrare în cadrul staţiei de epurare, deosebim:

 nămol primar brut;

 nămol activ în exces proaspăt (nămol secundar);
 amestec de nămol proaspăt;
 nămol stabilizat (aerob sau anaerob).
7.3.1. Îngroşarea nămolului
Reprezintă cea mai simplă şi larg răspândită metodă de concentrare a nămolului, având
drept rezultat reducerea volumului şi ameliorarea rezistenţei specifice la filtrare. Gradul de
îngroşare depinde de mai multe variabile, dintre care cele mai importante sunt: tipul de nămol,
concentraţia iniţială a solidelor, temperatura, utilizarea agenţilor chimici, durata de îngroşare.

Constructiv, îngroşătoarele de nămol se prezintă sub forma unor decantoare verticale

(pentru staţii mici de epurare) sau decantoare radiale (soluţie curent folosită). Gradul de
îngroşare depinde de timpul de îngroşare şi de înălţimea coloanei de apă (adâncimea bazinului)
din decantor. Pentru a evita apariţia unor procese de fermentaţie a nămolului în bazine, se
impune respectarea unor valori limită ale parametrilor menţionaţi, deoarece gazele de
fermentaţie afectează procesul de îngroşare.

Pentru nămolurile activate, uşor putrescibile, adâncimea apei la perete nu trebuie sa

depăşească 2 m, iar pentru nămolurile fermentate sau pentru nămoluri cu structură granulară care
intră greu în fermentaţie, această adâncime poate fi de 2 - 5 m. Panta radierului este mai mare ca
la decantoarele obişnuite astfel încât la centrul bazinului rezultă adâncimi importante care
asigură presiuni ridicate ce compresiune a nămolurilor.

7.3.2. Deshidratarea nămolului

În mod obişnuit, nămolurile trebuie transportate cu vehicule la locul de valorificare sau
de depozitare finală. Această operaţie nu este posibilă deoarece nămolurile fermentate conţin
mari cantităţi de apă, umiditatea lor ajungând la 95 - 97%. Această situaţie impune aplicarea unui
proces de deshidratare chiar în staţia de epurare; prin aceasta volumul lor se reduce considerabil
şi devin transportabile la uscat.

Deshidratarea este procesul prin care nămolului i se reduce o mare parte din umiditate
prin procedee fizice de separare a fracţiunii solide de cea lichidă (supernatant). în aceste condiţii,
cantitatea de substanţă uscată influentă va fi egală cu cantitatea de substanţă uscată efluentă,
reducerea de volum rezultând din separarea şi eliminarea unei cantităţi importante de
supernatant.

89
Proiect EPP

În funcţie de gradul de reducere a umidităţii, deosebim următoarele metode de prelucrare

a nămolurilor:

 deshidratarea naturală cu reducerea de umiditate la 75 - 80%;

 deshidratarea mecanică, până la 50 - 75%;
 deshidratarea termică, până la 20 - 30%.
Procedeele naturale cât şi cele artificiale de deshidratare a nămolurilor rezolvă numai
parţial problema prelucrării şi îndepărtării acestora, îndeosebi în staţiile de epurare mari unde
volumele de nămol sunt importante, deoarece:

 cantităţile de materii solide totale organice sunt încă mari şi deci şi cantităţile de nămol;
 umiditatea nămolului deshidratat este încă foarte mare;
 folosirea nămolului fermentat şi deshidratat ca îngrăşământ agricol este de cele mai
multe ori puţin avantajoasă deoarece conţine insuficiente substanţe fertilizante, iar câteodată
transportul este foarte scump.
În prezent, tendinţa generală constă în găsirea unor soluţii moderne de reducere avansată
a materiilor organice din nămoluri şi de deshidratare cât mai eficace a nămolurilor pentru a le
putea manevra uşor, independent de condiţiile atmosferice. Procedeele cele mai moderne merg
până la eliminarea totală prin combustie a materiilor organice.

Cele mai folosite metode de deshidratare avansată care au drept scop reducerea parţială a
substanţelor organice sunt: tratarea termică şi oxidarea umedă, iar cele care duc la eliminarea
totală a materiilor organice sunt: arderea pe pat fluidizat şi incinerarea.

7.3.3. Valorificarea şi evacuarea finală

La fel ca şi apele uzate epurate, nămolurile brute, deshidratate sau cenuşa rezultată din
arderea lor, trebuie îndepărtate din staţia de epurare. Valorificarea nămolurilor nu constituie un
scop în epurarea apelor uzate urbane, ea trebuie considerată numai ca fiind un mijloc de
îndepărtare raţională a substanţelor nocive din apele uzate.

Nămolul din staţiile de epurare urbane conţin, în afară de gazele de fermentare, unele
substanţe care pot fi valorificate. Unele dintre acestea, cum sunt substanţele hrănitoare pentru sol
şi plante şi-au găsit o largă utilizare. în schimb, recuperarea de metale şi de alte substanţe utile se
aplică în special la nămolurile provenite din apele uzate industriale.

Folosirea nămolului în agricultură se face sub formă de nămol lichid proaspăt, nămol
lichid stabilizat aerob, nămol lichid pasteurizat, nămol deshidratat, nămol compostat, nămol
uscat, în toate cazurile fiind obligatoriu a respecta normele şi restricţiile ecologice recomandate
de agenţiile de protecţia mediului.

Pentru nămoluri ce nu se pretează la valorificare sau pentru cele care nu au încă create
condiţii de valorificare, se pune problema unei depozitări finale, în condiţii corespunzătoare de
protecţie a mediului înconjurător. în acest scop, se pot folosi iazurile de nămol, halde speciale de
depozitare în subteran, evacuarea în mare la distanţe convenabile faţă de ţărm şi la o anumită
adâncime.

90
Proiect EPP

8. Calculul preţului de cost al apei epurate prin determinarea

preţurilor şi a necesarului de personal. Optimizarea staţiei de epurare
8.1. Determinarea preţului de cost al apei epurate
Aprecierea eficienţei unei staţii de tratare a apei trebuie făcută şi din punct de vedere al
aspectelor economice. Pentru aceasta este necesar a stabili costul apei.

Exploatarea staţiilor de epurare se reflectă în costul epurării apei (lei/m 3 apă epurată), în
condiţiile în care se realizează integral indicii stabiliţi, conform normelor în vigoare pentru
primirea apelor epurate în receptor.

Cheltuielile anuale de exploatare se calculează cu relaţia:

A = a + b + c + d + e + f + g + h – V (RON),

unde:

A – totalul cheltuielilor care se fac în timp de 1 an pentru exploatarea tehnică a staţiei de epurare;

a – cotele de amortisment ale staţiei de epurare;

b – costul energiei electrice necesare pentru: pompare, mişcarea mecanismelor, iluminat,

semnalizări, încălzit tehnologic etc.;

c – costul combustibililor şi energiei calorice consumate la fermentare, deshidratare, dezgheţare

şi încălzit;

d – costul reactivilor folosiţi pentru epurare, dezinfecţie şi deshidratare;

e – costul apei potabile şi de incendiu sau alte folosinţe;

f – cheltuieli de transporturi tehnologice;

g – retribuţii şi alte drepturi băneşti ale personalului;

h – cheltuieli generale de exploatare;

V – venituri rezultate din valorificarea produselor.

Staţiile de epurare fac parte din acele construcţii a căror necesitate nu mai trebuie
justificată prin criterii economice. Obligativitatea realizării lor este prevăzută prin legea apelor şi
în consecinţă, la staţiile de epurare, comparaţia între diferitele soluţii posibile va rezulta pe baza
relaţiilor reprezentând cheltuielile totale de investiţii şi de exploatare.

În staţia de epurare se vor utiliza următorii reactivi chimici:

 pentru eliminarea fosforului se va utiliza sare feroasă la un preţ de 5 lei/l

60 litri soluţie cu sare feroasă = 300 RON/lună
91
Proiect EPP

 pentru stabilizarea nămolului se va utiliza polielectrolit la un preţ de 0,2 lei/kg

2000 kg = 400 RON/lună

 pentru dezinfectare se va utiliza soluţie de hipoclorit cu sodium la un preţ de 4,7 lei/l

100 litri = 470 RON/lună

 Costul energiei electrice - estimativ:

150 KW/zi • 30 zile • 2,8 lei/KW h = 12600 RON

Aspecte economice

Preţul de cost al apei epurate.

C = cheltuieli anuale / volum anual de apă prelucrat [lei / m3]

1. Calculul costului investiţiei:

C = 280000 RON

Ci = 0,8 • C = 0,8 • 280000 = 224000 RON - costul investiţiei în lucrări de construcţii -

montaj

C2 = 0,2 C = 0,2 • 280000 = 56000 RON - costul de investiţii în utilaje

2. Stabilirea cheltuielilor cu energie electrică'.

E = Pf • tf • e RON/an - valoarea cheltuielilor anuale necesare pentru energia electrică.

unde:

Pf = 233,132 [KWh/zi] - puterea în funcţiune a tuturor utilajelor

tf= 365 [zile/an] - durata reală de funcţiune a utilajelor

e = 2,8 [RON/KWh]

E = 233,132 -365 • 2,8 = 238261 [RON/an]

3. Stabilirea cheltuielilor cu personalul de exploatare:

S = 10000 [RON/lună] • 12 luni = 120000 [RON/an] - cheltuieli cu pala retribuţiilor şi

alte cheltuieli ale personalului care menţine sistemul de alimentare în funcţiune (personalul de
conducere, personalul tehnic, personalul de întreţinere şi de pază).

4. Cheltuieli anuale cu reactivi chimici:

r = 1170 [RON/lună] • 12 luni = 14040 [RON/an]

5. Debit mediu:

QAN - mediu = Q • 365 zile [m3/an]

QAN-mediu = 3370 x 365 = 1230050 m3/an

92
Proiect EPP

6. Total cheltuieli anuale:

CTan = i1 • CI + i2 • C2 + i3 • C3 + E + S + r [RON/an]

i1 = 0,02 - cota de amortizare pentru lucrări de construcţii - montaj

i2 = 0,075 - cota de amortizare pentru investiţii în utilaje

i3 = 0,005 - cota de întreţinere a lucrărilor

Can= 0,02 • 224000 + 0,075 • 56000 + 0,005 • 280000 + 238261 + 120000 + 14040 =
382701 RON/an

În consecinţă, se poate determina preţul apei epurate raportând volumul cheltuielilor

anuale la debitul mediu anual de apă epurată:

C = A/Qm anual = 382701 / 1230050 = 0,31RON/m3/an

9. Managementul staţiei de epurare proiectată

Staţiile de epurare funcţionează pe baza unor procese mecanice, chimice şi biologice.
Buna desfăşurare a acestor procese trebuie asigurată printr-o exploatare şi întreţinere
corespunzătoare.

Conducerea operaţiilor de exploatare trebuie încredinţată unui personal bine pregătit

profesional, care să cunoască instalaţiile pe care le mânuieşte.

Organizarea activităţii unei staţii de epurare trebuie să fie îndreptată spre obţinerea unui
randament maxim posibil al epurării, respectiv, realizarea gradului de epurare impus la toţi
indicatorii în condiţiile desfăşurării unui proces tehnologic normal.

O staţie de epurare trebuie să fie exploatată şi întreţinută corect. Pentru asigurarea

exploatării şi întreţinerii corecte este necesară aplicarea unui complex de măsuri prin care se
poate defini organizarea exploatării.

Principalele aspecte ale asigurării producţiei într-o staţie de epurare a apelor uzate se
poate clasifica în felul următor:

 organizarea locurilor de muncă;

 organizarea personalului;
 dotarea tehnico – materială;
 dotarea cu materiale documentare;
 măsurători şi analize;
 evidenţă şi exploatare;
 măsuri de tehnica securităţii muncii;
 organizarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii;
 evidenţe tehnico-economice.

93
Proiect EPP

9.1 Exploatarea staţiei de epurare a apei

Organizarea unei exploatări tehnice raţionale implică existenţa unor planuri suficient de
detaliate cuprinzând poziţia în plan orizontal şi în plan vertical a tuturor construcţiilor ce
alcătuiesc staţia de epurare.

O importanţă deosebită prezintă păstrarea unei stricte evidenţe a apelor uzate care intră în
staţie, a modului de desfăşurare a proceselor de epurare, precum şi a rezultatelor de ansamblu a
staţiei de epurare, inclusiv a influenţei apelor epurate asupra emisarului.

Paralel cu evidenţa desfăşurării proceselor de epurare trebuie să se ducă o acţiune

permanent de interpretare a rezultatelor şi de remediere a operaţiunilor sau a proceselor
deficiente, precum şi de studii pentru continua perfecţionare a epurării şi mărirea eficienţei staţiei
de epurare.

Controlul se face în mod diferit după mărimea staţiilor de epurare. Se supune controlului
periodic funcţionarea instalaţiilor şi utilajelor, repartiţia debitelor la decantoare şi alte construcţii
şi instalaţii pentru epurare scurgeri în jgheaburi şi conducte.

Funcţionarea instalaţiilor se urmăreşte prin: cantitatea de apă ce intră în staţia de epurare;

consumul de energie electrică, cantitatea de nisip şi de nămol uscat evacuat; timpul de
fermentare şi de uscare al nămolului; cantitatea de apă caldă, gaze consumate sau produse;
consumul de coagulant şi substanţe dezinfectante.

Eficienţa staţiei de epurare se stabileşte prin analiza asupra: materiilor în suspensie,

CBO5, pH, fosfor total, azot amoniacal sau a substanţelor care trebuie reţinute şi valorificate în
staţia de epurare. Analizele se fac (după mărimea staţiei) atât pe fluxul tehnologic cât şi la
intrarea şi ieşirea din staţia de epurare. Rezultatul analizelor trebuie înregistrat în registre
speciale

9.2. Inregistrări şi rapoarte

Pentru treapta mecanică se urmăreşte şi se înregistrează zilnic:

 cantitatea de substanţe obţinută, în m3/zi;

 defecţiunile şi cauzele acestora precum şi măsurile luate;
 materiale şi energie consumată;
 cantitatea de nisip evacuată zilnic sau cantitatea de nisip evacuată raportată la debitul
de apă trecut prin staţie;
 cantitatea de grăsime obţinută în m3/zi;
 cantităţi de aer şi de clor utilizate în m'/sec;
 materiale, energie, etc. consumate pentru întreţinerea şi exploatarea utilajelor.
Pentru treapta biologica în scopul exploatării şi realizării unei eficienţe cât mai ridicate,
se determină şi se înregistrează: debitul de apă uzată în influentul bazinului de aerare;
concentraţia oxigenului dizolvat în bazinele de aerare, decantoarele secundare şi sistemul de
recirculare a nămolului, cel puţin o dată pe zi; concentraţia substanţelor organice (CBO 5, CCOCr)

94
Proiect EPP

în influentul bazinului de aerare şi în efluentul decantorului secundar. Pe baza acestor

determinări se calculează

 eficienţa de epurare a treptei biologice, încărcarea organică a acesteia, necesarul de

oxigen;
 concentraţia nămolului activ exprimat ca substanţă uscată şi volatilă din bazinele de
aerare, efluentul decantorului secundar şi din nămolul recirculat;
 cantitatea de aer introdus în bazinele de aerare;
 consumul de curent electric necesar funcţionării utilajelor şi aparatelor de măsură şi
control;
 timpul necesar deservirii curente a bazinelor cu nămol active, cel necesar reparaţiilor şi
remedierilor de funcţionare.
Pentru staţiile de repompare

Toate staţiile de repompare ar trebui să fie montate cu aparate de înregistrare a debitului.

De asemenea, consumul electric trebuie înregistrat zilnic.

Înregistrările cele mai utile pentru operator sunt:

 diagramele zilnice ale debitului;

 debitul zilnic total;
 energia electrică folosită;
Din examinarea diagramelor de debit şi a consumului de energie, operatorul poate să
determine:

 debitul apelor uzate în orice moment;

 randamentul dat de fiecare pompă separată sau în combinaţie cu alte pompe;
 dacă apar sau au apărut condiţii neobişnuite de funcţionare;
 dacă trebuie făcute unele modificări pentru reglarea debitelor de scurgere, prin
schimbarea succesiunii de funcţionare a pompelor, eliminarea sau înlocuirea uneia dintre pompe,
schimbarea nivelelor de pornire sau de întrerupere a pompelor sau schimbarea suprafeţei
secţiunii transversal a bazinului de aspiraţie; cantitatea de apa uzată pompată pe kWh.

9.3 Instrucţiuni de exploatare

Lucrătorii care urmează să desfăşoare această activitate vor fi încadraţi şi repartizaţi la
posturile de lucru numai după efectuarea examenelor medicale obligatorii prevăzute de
reglementările în vigoare.

Procesul de muncă constă în exploatarea construcţiilor şi instalaţiilor utilizate la epurarea

şi evacuarea apelor uzate (grătare manuale şi mecanice, deznisipatoare, separator de grăsimi,
decantoare primare, staţie de pompare nămol primar, bazine de omogenizare şi stocare nămol,
deshidratare nămol-conversie biogaz, decantoare secundare, staţie pompare nămol activ, bazine
de aerare, metan-tanc, centrala termică, sudură în PVC, etc.). Activitatea se desfăşoară în echipă
policalificată (operator apă tehnologică, electrician, sudor, etc.).

95
Proiect EPP

La intrarea în schimbul de lucru personalul care participă la activitatea de exploatare a

staţiilor de epurare a apelor uzate va respecta următoarele instrucţiuni:

Grătare

- depunerile de pe grătare vor fi îndepărtate în fiecare tură iar atunci când necesităţile o
impun, chiar mai des;
- este necesară supravegherea permanentă în momentul curăţirii mecanice pentru a se
evita blocarea greblei între barele grătarelor;
- se va urmări în permanenţă nivelul apei uzate, astfel încât să se evite inundarea
motoarelor care acţionează greblele;
- peliculele de combustibil de calorifer sau de bitum, vor fi evacuate imediat manual
pentru a se evita înfundarea grătarelor.
Staţia de pompare

- pompele trebuie să fie astfel exploatate încât debitul de refulare să fie în permanenţă
aproape egal cu cel de alimentare;
- ori de câte ori se va constata că s-au acumulat grăsimi în camera umedă, pereţii se vor
spăla cu un jet sub presiune până la îndepărtarea totală a grăsimilor;
- pompele, motoarele, şi dispozitivele de transmisie trebuie unse cu ulei şi gresate
conform recomandărilor fabricii;
- se va urmări în permanenţă auditiv şi vizual modul de funcţionare a pompelor. Când se
constata o funcţionare anormală, să se depisteze şi să se remedieze cu promptitudine defecţiunea,
fiind inadmisibilă exploatarea unei pompe în condiţiile de mai sus;
- se va urmări periodic consumul de energie pentru a se preîntâmpina suprasolicitarea
pompei;
- este bine a se aplica metoda rotaţiei în folosirea pompelor;
- cel puţin odată pe schimb se va controla starea tehnică a echipamentului electric;
- se va evita pătrunderea de corpuri cu dimensiuni relativ mari în camera umedă,
deoarece acestea pot provoca distrugeri în carcasă şi la rotorul pompelor;
- durata de funcţionare va fi înregistrată zilnic într-un registru al utilajelor.
Deznisipatoarele

- se va urmări în permanenţă nivelul apei în deznisipatoare astfel încât viteza de curgere

prin acestea să nu depăşească 0,3 m/s;
- nisipul va fi evacuat de cel puţin de două ori pe zi la curăţirea totala a deznisipatorului;
- după fiecare evacuare se va urmări starea sistemului de drenaj din platformele de nisip
şi se va remedia ori de câte ori este nevoie, dar cel puţin o dată pe săptămână;
- se va urmări în permanenţă ca debitul care trece prin deznisipatoare să fie aproximativ
acelaşi;
- înainte de pornirea hidroelevatorului se va face o barbotare de cca. 1 min. a nisipului
prin închiderea vanei de refulare a hidroelevatorului;
- cel puţin odată la 30 zile se va controla starea tehnica a hidroelevatorului şi se va
curăţa.
Decantoare primare

- pe tot parcursul funcţionării instalaţiilor de la racloare, aceste vor fi supravegheate;

96
Proiect EPP

- zilnic se va curăţa crusta care apare la suprafaţă;

- nu este admisă apariţia de nămol plutitor sau abundenţa bulelor de gaz la suprafaţa apei,
indiciu sigur că nămolul decantat a intrat în fermentare;
- evacuarea nămolului din decantoare trebuie făcută zilnic, iar atunci când situaţia o
impune chiar mai des (5-6 ore);
- cel puţin o dată pe săptămână se va controla vaselina din reductor şi starea tehnică a
sistemului de alimentare cu energie electrică (cablu, perii, tamburi);
- se va urmări zilnic eficienţa decantorului din punct de vedere al CB0 5-lui, care trebuie
să fie 20-25 %;
- se va urmări calitatea nămolului brut;
- se va curaţi în mod regulat depunerile acumulate pe deversoarele de la ieşire;
- se curăţă în mod regulat utilajul de înlăturare a spumei – se va spală şi se vor înlătura
cât mai urgent posibil toate scurgerile de apă, de canal şi de nămol.
Bazine cu nămol active

- apa uzată brută trebuie să fie bine decantată;

- oxigenul din bazinul cu nămol activ trebuie să fie între 3-5 mg/l;
Întreţinerea instalaţiilor de epurare în bazinul cu nămol activ constă în principal din:

- verificarea funcţionării agregatelor de aerare, a lagărelor şi a zgomotelor suspecte;

- verificarea stării de curăţire a canalelor şi stăvilarelor de distribuţie şi colectare a apei;
- verificarea existenţei unor depuneri de nămol pe radier şi pe pereţi sau de crustă şi
spumă la suprafaţa apei.
Decantoare secundare

- se va scoate permanent nămol activ din decantoare;

- se va supraveghea permanent starea deversoarelor din aval şi se va înlătura orice corp
agăţat în dinţii de ferăstrău;
- se va urmări modul de funcţionare al pompelor, iar vanele de pe refulare se vor regla de
aşa natura încât să nu ducă la o suprasolicitare a utilajului de pompat;
- se va verifica cel puţin o dată pe schimb starea tehnica a echipamentului electric.
- se va urmări calitatea apei la ieşirea din decantor şi în special mirosul (care trebuie să
fie absent) şi existenţa de flocoane în suspensie, indiciu sigur al umflării nămolului.
Bazin de fermentare a nămolului (metan-tanc)

Se vor urmări permanent următoarele caracteristici ale nămolului:

- temperatura 30 – 35° C;
- valoarea pH 6,8 – 7,2;
- cantitatea de solide mineralizate din nămolul fermentat;
- introducerea si evacuarea de nămol se va face zilnic;
- crusta si spuma de la suprafaţa nămolului din metantanc se va curata la fiecare umplere;
- se va supraveghea permanent modul de funcţionare al pompelor de recirculare a
preîncălzitoarelor si agitatorului, luându-se masuri urgente de remediere a defecţiunilor apărute.
La evacuarea nămolului se va închide obligatoriu vana de pe conducta de plecare a
gazului pentru a se preîntâmpina turtirea clopotului de la gazometru. Se va evita reducerea
vitezei de scurgere a nămolului in pompe prin închiderea parţiala a vanei, ceea ce conduce la o

97
Proiect EPP

colmatare rapida a utilajului si reducerea posibilităţilor de aspiraţie. Să se înlăture cârpele si

celelalte material care înfunda pompa prin orificiul special amenajat din carcasa. Sa se prevină
aglomerarea aerului si a gazului, acestea evacuându-se din timp in timp prin robinetul de control
situat pe carcasa pompei.

Pompele de la staţia de pompare a nămolului din decantoarele primare, vor fi

supravegheate pe toată durata funcţionarii lor, indicându-se principiul rotaţiei în utilizarea lor.
Preîncălzitoarele vor fi curăţate ori de cate ori este nevoie, dar nu mai puţin de o dată pe
săptămână.

9.4 Deranjamente si remedieri în exploatarea echipamentelor staţiei de

epurare
Deranjamente de grătare – înfundarea grătarelor datorită necurăţirii uniforme

Remedieri – verificarea şi reglarea dinţilor greblei şi îndepărtarea corpurilor mari sau de

natură petrolieră, care aderă pe bare şi pe dinţii greblei

Deranjamente la staţiile de pompare – pompa nu porneşte din următoarele cauze:

- arderea siguranţelor deoarece reglarea lor nu a fost corectă, contactele întrerupătoarelor

sunt corodate sau scurt-circuitate. Motorul este scurt-circuitat sau ars, griparea sau blocarea
arderii din cauza frecării presetupelor prea strânse sau înfundării pompelor;
- legătura electrică sau siguranţa deconectată. Dacă pe conducta de refulare se constată
că debitul este redus, deşi celelalte condiţii sunt satisfăcătoare, cauzele sunt:
- pompa nu este amorsata corespunzător;
- amestec de aer in apa uzata;
- viteza motorului este prea mica;
- motorul defect;
- sarcina de refulare prea mare;
- aspiraţia este mai mare decât s-a anticipat:
- motorul înfundat;
- conducta de refulare înfundată;
- pompa se roteşte in sens greşit;
- aerul pătrunde in cutia de aspiraţie sau camera garniturilor;
- vana parţial sau in întregime închisă.
Defecţiuni la separatorul de grăsimi: barbotaj neuniform în bazin; la suprafaţa apei
lichidul este mai puţin agitat

Remedierea defecţiunilor – oprirea separatorului şi refacerea sistemului de barbotaj.

Defecţiuni la decantoarele primare – apariţia la suprafaţa apei a nămolului plutitor

datorită unui început de fermentare a nămolului în bazinul de decantare. începerea fermentării
nămolului se datorează neevacuării la timp a acestuia, motiv pentru care tot nămolul din decantor
este raclat.

Remedierea defecţiunilor – scoaterea din funcţiune a decantoarelor, golirea acestora şi

verificarea cauzelor neîndepărtării complete a nămolului, respectiv se fac remedierile necesare.

98
Proiect EPP

Alteori se constată că nămolul nu poate fi evacuat prin gravitaţie. Această deficienţă poate fi
datorată fie cantităţii mari de nisip, argile sau materiale grele, fie unor viteze mici pe conducta de
descărcare. Această deficienţă poate fi remediată fie prin operaţiuni mai dese la deznisipator si
grătare, fie prin răscolirea nămolului cu aer comprimat.

Defecţiuni la bazinele cu nămol active – calitatea necorespunzătoare a nămolului

constatată prin schimbări ale indicelui de nămol, care creşte în cazul adunării substanţelor
organice dizolvate toxice în cantităţi mari sau când oxigenul dizolvat scade în bazinul de aerare
sub 1 mg/l, ceea ce duce la îmbolnăvirea acestuia, la umflarea lui.

Remedierea defecţiunii

- reducerea debitului de nămol recirculat;

- mărirea debitului de nămol în exces;
- intensificarea aerării
- by-pasarea unei cantităţi de apă pe o perioadă de timp în emisar;
- clorinarea nămolului recirculat cu doze de 10-20 mg/l .
Ridicarea nămolului la suprafaţă în bazinul cu nămol activ se produce datorită nitrificării
excesive a apelor uzate prin ţinerea în circuit a nămolului un timp prea îndelungat în bazinul de
aerare şi decantoarele secundare. Bulele de gaz produse de către bacterii - care iau oxigenul din
nitriţii dizolvaţi în apă, rezultând producerea de azot gazos şi CO2 - scad densitatea nămolului
până când o parte sau tot nămolul pluteşte la suprafaţă. Această acţiune poate avea loc în
bazinele de decantare secundară dacă se lasă să se acumuleze pe fundul bazinului o grosime prea
mare de nămol.

Deranjamente la bazinele de fermentare a nămolului (metantanc).

Cele mai frecvente deranjamente survenite în exploatarea metantanc-ului se datorează

defecţiunilor sistemului de încălzire şi amestec al nămolului. Cauza variaţiei temperaturii
nămolului pompat şi a temperaturii acestuia între limite mari. se datorează de cele mai multe ori
pompării de nămol în cantităţi mari într-o perioadă scurtă de timp. Remedierea se face în primul
rând prin pomparea de cantităţi mici de nămol pe perioade mai lungi.

Deranjament: scăderea producţiei de gaze deşi temperatura din bazin este constantă

Cauze:

- mărirea acumulării de spumă;

- mărirea acumulării de nisip, deseori observată prin întâmpinarea de greutăţi în
evacuarea nămolului fermentat; această deficienţă în exploatare se face de obicei simţită înainte
de a se observă micşorarea producţiei de gaze;
- producţia excesivă de acizi sau condiţii acide indicate de un pH scăzut şi o creştere a
conţinutului de acizi volatili ce depăşesc 500 mg/l, având drept cauză: supraîncărcarea cu
substanţe toxice (cupru, zinc si crom).
Masuri de remediere:

- acumularea de nisip în bazinul de fermentare poate fi combătut prin intensificarea

măsurilor de înlăturarea a acestora, deznisipatoare mai multe, exploatarea mai eficientă,
preepurării, etc.;
99
Proiect EPP

- reducerea supraîncărcării organice, eliminarea substanţelor toxice si a apelor acide ,

poate fi făcută in modul cel mai eficient prin preepurării la sursele de impurificare respective.
Dacă substanţele toxice au ajuns în bazinul de fermentare, trebuie menţionat că este necesară
golirea lui şi reamorsarea.

10.Impactul staţiei de epurare asupra mediului şi corelarea acesteia

cu posibilităţile de autoepurare ale cursului natural

10.1 Autoepurarea apelor de suprafaţă

Până la un punct, apele au capacitate de purificare naturală, denumită impropriu
autoepurare sau autopurificare, şi definită prin "'capacitatea pe care o are apa naturală de a
neutraliza impurităţile ajunse în ea şi de a restabili echilibrul ecologic existent anterior impuri
licării"

Autopurificarea se realizează prin:

 procese fizice (diluare, amestec, difuzie, sedimentare, coagulare, dizolvarea de oxigen,

degajare de gaze în aer, influenţate şi de radiaţia solară IR şi UV, temperatura apei;
 procese chimice (neutralizare, oxidare, reducere, floculaţie, precipitare, adsorbţie,
absorbţie, descompunere fotochimică;
 procese biologice: prin biocenoza proprie ce concurează elementele străine, fie direct,
prin acţiune litică (bacteriofagi), filtrare (scoicile), consum (de către protozoare) sau secreţia de
substanţe toxice pentru "intruşi" (actinomicetele);
 procese biochimice
 în cadrul ciclurilor azotului, sulfului şi carbonului, pe baza activităţii
microorganismelor specific (bacterii, fungi). Acestea sunt mult influenţate de diverşi factori, cum
sunt: pH, însorirea, saturaţia în oxigen, temperatura. Aceasta din urmă acţionează conform legii
luiVanf Hoff: descompunerile se dublează la creşterea cu 10°C. Autoepurarea este influenţată
negativ de curgere lentă şi neturbulentă, de temperaturi prea joase sau prea înalte ale apei, de
concentraţii prea mari de toxice, de spume sau substanţe ce formează pelicule la suprafaţa apei,
etc. Esenţială este oxigenarea apei, care se face:
- exogen (dizolvarea oxigenului atmosferic: cele liniştite preluând 1,4 mg oxigen /zi /m2);
- endogen (prin fotosinteză: Un m3 de alge poate da ziua la temperatură optimă 23 grame
de oxigen zilnic. Acesta este factorul limitant care la eutrofizarea apei poate duce la catastrofă
prin creşterea exagerată a consumului de oxigen peste nivelul aportului posibil endogen sau
exogen. La dinamica poluării şi autoepurării apelor de suprafaţă contribuie în mod deosebit o
serie de fenomene, dintre care trebuie menţionate: difuzia, dispersia şi diluţia.
Autoepurarea care se realizează de-a lungul apelor de suprafaţă este în mare măsură
condiţionată de modul cum fenomenele menţionate acţionează în aceeaşi măsură şi eficienţele
staţiilor de epurare – respective gradele de epurare vor trebui să fie mai mari sau mai mici.

Apele uzate epurate sau neepurate, după evacuarea lor în receptori, sunt supuse unor
procese de transformare, de natură fizică, chimică şi biologică, asemănătoare celor care au loc în
staţiile de epurare.

100
Proiect EPP

Toate aceste procese conduc, în final la autoepurarea apei din receptor, care are drept
consecinţă redarea apei poluate cu materii minerale, organice, în suspensie sau soluţie,
radioactive, etc., puritatea iniţială.

Dacă procesele de epurare, care de altfel au aceeaşi natură ca şi cele de autoepurare, sunt
dirijate în mod permanent de mâna omului, cele de autoepurare se realizează în mod natural, fără
nici o intervenţie din afară.

Din punct de vedere al proceselor care intervin pentru realizarea autoepurării se poate
vorbi despre autoepurare fizico-chimică, în cadrul căreia acţionează neutralizarea, sedimentarea,
absorbţia, flocularea, etc. şi despre autoepurarea biologică, realizată prin fenomenul de oxidare
biochimică a materiilor organice. Ţinând seama de materiile poluante care pătrund în emisari
prin intermediul apelor uzate, autoepurarea poate fi:

 organică;
 anorganică;
 radioactivă;
 microbiană:
 termică (disiparea căldurii).
Ansamblul proceselor naturale declanşate după evacuarea apelor uzate într-un receptor
formează autoepurarea râului, constituindu-se ca un proces natural complex fizico-chimic,
biologic si bacteriologic prin care impurificarea de natură organică a unui râu se reduce treptat în
aval de sursa de impurificare. Capacitatea unui curs de apă de a primi şi autoepura efluenţii de
ape uzate este in funcţie de intensitatea de desfăşurare a proceselor constituente, condiţionate la
rândul lor de factorii de mediu climatici sau fizico-geografici si de amenajările hidrotehnice.

Capacitatea de autoepurare a unui curs de apa depinde de resursele sale de oxigen şi, din
acest punct de vedere, starea sa de poluare este rezultatul balanţei de resurse şi consumului de
oxigen provocat de poluarea organică. Consumul de oxigen este rezultatul reacţiilor biochimice
de oxidare a substanţelor organice, ce se petrec la nivelul celulelor bacteriene, iar completarea
necesarului de oxigen este în funcţie de aerul atmosferic şi de condiţiile de curgere, viteza,
turbulenta etc., care favorizează dizolvarea oxigenului în apa. Primul proces conduce la
dezoxigenarea apei râurilor, al doilea, care are loc concomitent, la reoxigenarea sau reaerarea sa.

Cunoaşterea capacităţii de autoepurare a unui curs de apă este necesară în activitatea de

gospodărire a resurselor de apă de suprafaţă în vederea utilizării lor atât ca emisari de ape uzate,
cât şi ca surse de prelevare. Estimarea vitezei de consum a oxigenului şi a vitezei de reaerare este
necesară în calculele de gospodărire calitativa pentru stabilirea nivelului concentraţiei oxigenului
dizolvat, impus de folosinţele râului.

Autoepurarea se realizează, în esenţă, prin îndepărtarea din apă a materiilor solide în stare
de suspensie şi prin transformarea unor substanţe pe cale chimică sau biochimică.

Aceste procese, în dinamica lor, sunt influenţate de numeroşi factori de mediu fizici,
chimici şi biologici care pot interveni în proces simultan sau într-o anumita succesiune. Astfel,
cantitatea de oxigen din apa necesară pentru procesele de oxidare a materiei organice depinde,
între altele, de cantitatea de alge, iar prezenţa acestora este condiţionată de lumina, a cărei

101
Proiect EPP

intensitate este în funcţie de gradul de turbiditate a apei s.a.m.d. Mai trebuie menţionat că unul şi
acelaşi factor de mediu poate acţiona asupra mai multor mecanisme de autoepurare.
Temperatura, de pildă, influenţează viteza unor reacţii chimice şi intensitatea unor procese
metabolice din corpul organismelor acvatice.

Dacă factorii fizico-chimici intervin in diferite moduri in procesul de autoepurare, rolul

cel mai important revine, fără îndoială, organismelor acvatice. Intre aceste organisme, bacteriile
au rolul principal in procesul de autoepurare a apelor, restul organismelor, cu puţine excepţii,
continuând transformările începute de bacterii, eventual stimulând unele dintre ele. In zonele
impurificate se întâlnesc bacterii care se dezvolta in mod normal in apa sau in sol si bacteria
provenite din tubul digestiv al animalelor.

Pe lângă bacterii, un rol deosebit in autoepurare il au protozoarele, macrovertebratele şi

plantele clorofiliene. Se considera, pe de o parte, ca toate algele, inclusiv diatomeele, sunt
capabile să absoarbă substanţele organice în stare solvită şi sa prelucreze anumiţi produşi
intermediari derivaţi din descompunerea protidelor: peptide, aminoacizi, uree, acizi graşi. Pe de
alta parte, folosind sărurile minerale pentru hrana, îndeosebi fosfaţi si azotaţi, plantele autotrofe
pot concura la restabilirea echilibrului chimic din apa.

Ţinând seamă de aceasta, s-a propus introducerea celei de-a treia trepte de epurare a
apelor uzate, reprezentată prin instalaţii biologice în care, datorită activităţii plantelor, să se
elimine excesul de săruri nutritive de azot şi fosfor care, altfel, ajunse în receptor, ar produce
fenomenul de înflorire a apei, cu consecinţe deosebit de negative.

10.2 Valorificării apelor uzate în agricultură - soluţie pentru

dezvoltarea durabilă
Valorificării apelor uzate pentru irigaţii constituie o soluţie în vederea economisirii apei
dulci în scopul asigurării cu apă potabilă a marilor aglomerări urbane, respectiv utilizarea cât mai
raţională a resurselor de apă existente la nivel planetar.

Condiţia de a aplica soluţia irigării cu ape uzate impune implementarea tehnologiilor

performante de purificare a acestor ape în scopul eliminării factorilor toxici pentru sănătate
(microorganismele, bacteriile, viruşii, metalele grele) şi pentru a respecta exigenţele în legislaţia
aferentă privind protecţia mediului înconjurător. Soluţia de epurare a apelor uzate, frecvent
aplicată, o constituie epurarea avansată (treapta terţiară).

Prin urmare, creşterea populaţiei şi implicit a necesităţii resurselor de hrană,

intensificarea fenomenului de secetă şi necesitatea satisfacerii cerinţei de apă pentru agricultură,
fac ca valorificarea apelor uzate să reprezinte o soluţie pentru satisfacerea cerinţei de apă.

Administrarea apelor uzate trebuie efectuată în condiţii optime de umiditate a solului,

pentru a se evita spălarea în profunzime a elementelor nutritive si pentru a reduce scurgerile. De
asemenea trebuie respectate următoarele măsuri:

a) nu se administrează în irigaţii ape uzate pe soluri a căror temperatură este sub 5°C;
b) norma de udare se aplică astfel încât apa uzată să se infiltreze şi înmagazineze
integral în sol;

102
Proiect EPP

c) nu se administrează în irigaţii apa uzată în zilele ploioase pentru a se evita infiltrarea

poluanţilor din apă sub zona de acţiune a sistemului radicular;
d) timpul de administrare se alege astfel încât până la semănat să aibă loc dispersia
sărurilor şi nitrificarea concentraţiilor de amoniac, în concordanţă cu nivelul de toleranţă al
culturilor;
e) înainte de administrare, apa uzată se va stoca în bazine, cel puţin 30 de zile, pentru a
reduce potenţialul epidemiologie.
La administrarea pe terenurile agricole a apelor uzate, în ceea ce priveşte volumul de apă
uzată distribuită trebuie avute în vedere textura solului, nivelul apei freatice, drenajul natural al
terenului, conţinutul în azot al apei uzate, necesarul de azot al culturilor şi cerinţele pentru apă a
culturilor.

Aspecte ecologice şi economice în cazul valorificării apelor uzate în agricultură La

utilizarea apelor uzate în irigarea culturilor agricole trebuie să se aibă în vedere:

 necesitatea nutriţională a plantelor;

 menţinerea valorii pH-ului din solurile pe care urmează a fi aplicate apele uzate la
limita de 6,5;
 efluentul folosit în irigaţii să se încadreze în limitele maxime admisibile privind
compoziţia biologică şi bacteriologică.
Cu toate că în desfăşurarea proceselor de epurare mecanică şi biologică concentraţia
microorganismelor patogene, ouă de helminţi, viruşi etc. au fost reduse şi parţial distruse, totuşi,
în efluent, rămâne o cantitate importantă de bacterii patogene. Deci, există riscul unei
contaminări bacteriologice a culturilor. Astfel că, înainte de aplicarea apelor uzate pe câmpurile
agricole, trebuie să se aibă în vedere eliminarea riscului potenţial al contaminării ecosistemului
agricol cu agenţi patogeni (bacterii, viruşi, etc.). Toate aceste procedee sunt costisitoare şi
reclamă echipamente speciale, motiv pentru care se apelează la soluţii ieftine şi uşor de verificat.

Când regimul precipitaţiilor este extrem de scăzut sau când se înregistrează perioade
îndelungate de secetă, apa uzată epurată poate fi folosită doar la culturi ce nu sunt folosite pentru
consum în hrana oamenilor sau animalelor. Astfel de culturi pot fi cele energetice (salcia
energetică, rapiţa, iarba elefantului, etc.), constituind materia primă pentru producerea de energie
ecologică (peleţi, biodisel, biometan, etc.).

Posibilitatea valorificării apelor uzate poate prezenta o soluţie eficientă pentru asigurarea
de producţii maxime în perioadele de secetă la unele culturi agricole. Pentru a evita un posibil
impact negativ asupra sănătăţii oamenilor, pe care l-ar putea prezenta produsele agricole obţinute
prin irigarea cu ape uzate, se impune un studiu aprofundat ştiinţific privind posibilitatea
valorificării acestor ape în vederea irigării culturilor energetice utilizate în producţia de biomasă.
Culturile energetice sunt culturile agricole utilizate pentru obţinerea biocombustibililor,
biocarburanţilor, energiei electrice şi termice produsă din biomasă prin cogenerare. Organizaţia
Naţiunilor Unite (ONU) estimează că în 15-20 de ani, un sfert din energia şi combustibilii
folosiţi la nivel mondial vor proveni din biomasă sau din surse alternative. în acest context,
culturile energetice (rapiţa, salcia energetică, trestia, iarba energetică, floarea soarelui, soia, etc.)
prezintă un interes din ce în ce mai mare la nivel global, în scopul obţinerii biomasei.

Riscuri şi exigenţe la irigarea cu ape uzate a culturilor agricole

103
Proiect EPP

Rezultatele obţinute în ultima perioadă, de către cercetători specialişti în diferite câmpuri

experimentale au evidenţiat faptul că irigarea cu ape uzate, practicată în mod necorespunzător
poate prezenta diferite riscuri asupra mediului dintre care cele mai importante sunt oboseala
solului, calitatea necorespunzătoare a apelor uzate, colmatarea terenurilor amenajate, riscuri
cauzate de prezenţa metalelor grele, a bacteriilor patogene.

Condiţii şi restricţii de aplicare în compoziţia apelor uzate predomină ca principali

impurificatori substanţele organice (hidraţi, proteine, lipide), produşii lor de transformare precum
şi o mare varietate a combinaţiilor între aceste substanţe. Cei mai periculoşi poluanţi sunt cei de
natură organică, deoarece aceştia intră în fermentaţie accentuând fenomenul de eutrofizare.

Cercetările recente evidenţiate în literatura de specialitate arată că în staţiile de epurare

echipate cu o treaptă mecanică şi biologică, eficienţa privind eliminarea azotului total 5 – 25%,
adică o mare parte din compuşii azotului ajung în receptori cu consecinţe negative asupra
mediului înconjurător.

11. Măsuri de tehnica securităţii de protecţie şi igiena muncii la reţelele

de canalizare şi echipamentele/instalaţiile specifice staţiei de epurare
proiectată
Stabilirea măsurilor de tehnica securităţii de protecţie şi igiena muncii specifice activităţii
de exploatare a staţiilor de epurare a apelor uzate, se face în scopul eliminării sau diminuării
pericolelor de accidentare şi/sau îmbolnăviri profesionale, existente în cadrul acestei activităţi.

Cadrul legal de referinţă al acestor instrucţiuni este Legea securităţii şi sănătăţii în muncă
319/2006 şi Normele metodologice de aplicare a Legii securităţii şi sănătăţii în muncă 319/2006,
modificate prin HG 955/2010.

Sistemul naţional de norme privind asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă este

compus din:

 norme generale de protecţie a muncii, care cuprind prevederi de securitate şi medicină a

muncii general valabile pentru orice activitate;
 normele specifice de securitate a muncii care cuprind prevederi de securitate a muncii
valabile pentru anumite activităţi sau grupe de activităţi caracterizate prin riscuri similare.
Structura fiecărei norme specifice are la baza abordarea sistemică a aspectelor de
securitate a muncii - practicată în cadrul Normelor generale - pentru orice proces de muncă.
Conform acestei abordări, procesul de muncă este tratat ca un sistem, compus din următoarele
elemente ce interacţionează reciproc:

 executantul: omul implicat nemijlocit în executarea unei sarcini de munca

 sarcina de muncă: totalitatea acţiunilor ce trebuie efectuate de executant, prin
intermediul mijloacelor de producţie şi în anumite condiţii de mediu, pentru realizarea scopului
procesului de muncă;
 mijloace de producţie: totalitatea mijloacelor de muncă (instalaţii, utilaje, maşini,
aparate, dispozitive, unelte, etc.) şi a obiectelor muncii (materii prime, materiale, etc.) care se
utilizează în procesul de muncă;

104
Proiect EPP

 mediul de muncă: ansamblul condiţiilor fizice, chimice, biologice şi psihosociale în

care unul sau mai mulţi executanţi îşi realizează sarcina de muncă.
Reglementarea măsurilor de securitate a muncii în cadrul normelor specifice, vizând,
global desfăşurarea uneia sau mai multor activităţi în condiţii de securitate, se realizează prin
tratarea tuturor aspectelor de securitate a muncii la nivelul fiecărui element al sistemului -
executant - sarcină de muncă - mijloace de producţie - mediu de muncă, propriu proceselor de
muncă din cadrul activităţii care face obiect de reglementare.

În contextul celor prezentate mai sus, Normele specifice de securitate a muncii pentru
activitatea de evacuare a apelor uzate rezultate de la populaţie şi din procesele tehnologice au
fost elaborate ţinând cont de reglementările existente pentru această activitate, precum şi de
analiza şi studiul proceselor de muncă, în funcţie de pericolele specifice, astfel încât pentru
fiecare pericol, să existe cel puţin o măsură adecvată la nivelul fiecărui element component al
procesului de muncă. în cuprinsul prezentei norme, prin activitatea de evacuare a apelor uzate se
înţelege ansamblul de lucrări şi măsuri pentru colectarea, transportul, epurarea şi evacuarea
apelor uzate provenite de la centrele populate precum şi a apelor meteorice.

Părţile componente ale sistemului de evacuare a apelor uzate la care se referă prezenta
lucrare sunt cele prin care se realizează exploatarea reţelei de canalizare şi a staţiei de epurare a
apelor uzate orăşeneşti.

Pe lângă anumite prevederi generale de securitate a muncii, care sunt comune tuturor
locurilor de muncă din cadrul sistemelor de evacuare şi epurare a apelor uzate, mai sunt stabilite
şi unele prevederi specifice fiecărui tip de activitate.

Echipamentul individual de lucru şi echipamentul individual de protecţie se acorda în

conformitate cu Normativul - cadru intern privind criteriile de acordare a ELP şi EIP
personalului din cadrul staţiilor de epurare, astfel:

 echipamentele de protecţie şi de lucru pentru activitatea de exploatare a staţiilor de

epurare a apelor uzate sunt: salopetă, cizme cauciuc, mănuşi, centură de siguranţă, cască, geacă
reflectorizanta, vestă reflectorizantă, masca cu aducţiune libera,
 purtarea echipamentelor de protecţie este obligatoriu
 echipamentele de protecţie se vor utiliza întotdeauna conform instrucţiunilor de
utilizare specifice
Reţinerea suspensiilor mari prin grătare

- spaţiile din jurul grătarelor, sitelor şi dezintegratoarelor vor fi menţinute libere, fiind
interzisă depozitarea de materiale, scule etc. pe o rază de minimum 1,5 m în jurul acestora
- in cazul curăţării manuale a grătarelor, operaţia se va face cu scule cu coadă lungă, din
spatele balustradelor, fiind interzisă aplecarea lucrătorilor peste marginea construcţiei.
- in cazul în care grătarele şi sitele sunt amplasate în construcţii închise, spaţiile
respective vor fi în permanenţă ventilate;
- se interzice fumatul în spaţiile de amplasare a grătarelor şi sitelor.
- in cazul în care este prevăzută sortarea materialelor reţinute pe grătare, operaţia se va
face cu scule adecvate.
- se interzice sortarea manuală a materialelor reţinute pe grătare.

105
Proiect EPP

Deznisiparea

- se interzice circulaţia lucrătorilor pe marginea de beton a bazinelor, aceasta făcându-se

numai în lungul balustradelor.
- îndepărtarea nisipului se va face numai cu respectarea instrucţiunilor specifice, în
funcţie de modul de lucru: manual, hidraulic, drăgi, hidroelevator etc.
- manevrarea vanelor şi stăvilarelor se va face numai de pe platformele special
amenajate, prevăzute cu balustrade.
Decantarea

- se interzice circulaţia lucrătorilor pe marginea de beton a bazinelor care constituie calea

de rulare a podului raclor;
- coborârea în bazin, pentru revizuirea construcţiilor şi a instalaţiilor (deflectoare, vane
de perete, lamele podului raclor, agitatoare, dispozitive pentru recircularea nămolului) se va face
numai după golirea completă a bazinului respectiv.
- lucrătorii care execută revizuirea construcţiilor şi a instalaţiilor menţionate la punctul
(1), vor coborî în bazine cu ajutorul scărilor fixe şi vor fi dotaţi cu cizme de cauciuc, salopetă şi
căşti de protecţie.
- revizuirea şi repararea construcţiilor şi a instalaţiilor se va face numai de pe schele bine
fixate pe fundul şi de pereţii decantorului, fiind interzis ca lucrătorii să lucreze agăţaţi de cabluri,
funii sau pe eşafodaje improvizate.
- reglarea la orizontală a pieselor metalice montate la marginea jgheaburilor de colectare
a apei decantate sau a tuburilor utilizate în acelaşi scop, se va face numai de echipe alcătuite din
cel puţin doi lucrători, dotaţi cu centuri de siguranţă fixate de parapetul decantorului sau de alte
puncte rezistente.
- manevrarea vanelor de reglare a debitului sau de evacuare a nămolului, situate la o
înălţime mai mare de 1.5 m, se face numai de pe platformele amenajate în acest scop, prevăzute
cu balustrade.
- recoltarea probelor de apă din zonele de limpezire ori de nămol, se face numai de către
personalul de specialitate al laboratorului staţiei de epurare, asistat în permanenţă de cel puţin un
lucrător din personalul de exploatare a decantoarelor.
Tratarea apei cu reactivi

- racordarea recipienţilor care conţin substanţe toxice la aparatele de dozare etc. se va

face numai prin conducte fixe, fiind interzisă utilizarea furtunurilor de cauciuc, chiar dacă
acestea sunt prevăzute cu brăţări de fixare sau racordarea se face numai de probă.
- este interzisă utilizarea recipienţilor care nu au fost verificaţi în limita termenelor
prevăzute de organele de resort pentru categoriile respective de recipienţi. pompele folosite
pentru soluţii corozive sau toxice vor avea apărători speciale şi vor fi verificate din punctul de
vedere al etanşeităţii la fiecare pornire.
- toţi recipienţii care conţin substanţe toxice sau corozive vor avea marcată, la loc vizibil,
denumirea completă a substanţelor pe care le conţin (clorură ferică, amoniac, acid sulfuric, acid
clorhidric etc.).
- toate locurile de muncă în care se lucrează cu substanţe toxice vor fi dotate cu măşti cu
cartuşe filtrante specifice, care vor fi verificate periodic, curăţate şi înlocuite înainte de expirarea
termenului de întrebuinţare.

106
Proiect EPP

- la toate locurile de muncă va exista cel puţin o mască izolantă neautonomă cu aducţiune
de aer, pentru intervenţii în cazurile de depăşire accidentală a concentraţiilor, peste limita de
eficacitate a cartuşelor filtrante.
- ambalajele provenite de la substanţele toxice vor fi neutralizate şi redate în folosinţă
numai după curăţarea lor şi verificarea de către laborator, iar cele care nu pot fi neutralizate vor
fi distruse prin ardere sau prin proceduri aprobate de organele sanitare.
- Filtrarea biologică a apei

- verificarea sprinklerelor şi curăţarea celor înfundate, a sistemelor de susţinere a braţelor

şi tiranţilor, a sifonului dispozitivului de dozare, se vor face numai cu instalaţia oprită.
- scarificarea stratului superficial al filtrului se va face numai cu greble metalice, fiind
interzise alte scule improvizate; de asemenea, se vor folosi unelte adecvate pentru curăţarea
canalelor de colectare a apei trecută prin filtru.
- la manipularea şi administrarea insecticidelor în scopul combaterii diverselor insecte
(muşte, ţânţari etc.) se vor adopta măsuri de protecţie specifice fiecărei substanţe, conform
indicaţiilor producătorului.
Aerarea apei

- circulaţia lucrătorilor în zona dispozitivelor de aerisire se va face numai pe pasarelele

special amenajate, pentru a se evita atingerea acestora de stropii de ape uzate.
- revizuirea lagărelor, a mufelor, a transmisiilor cu lanţ, a reductoarelor etc. se face
numai după oprirea aeratoarelor.
- demontarea şi remontarea aeratoarelor se va face numai cu utilaje corespunzătoare, în
funcţie de greutate şi de gabaritele pieselor respective (trepied cu palan, cărucior mobil
mecanizat, macarale - consolă etc.).
- în cazul instalaţiilor cu insuflare de aer, revizuirea dispozitivelor de distribuţie a aerului
se va face numai după oprirea suflantelor aferente şi, în funcţie de dispozitiv, cu golirea
prealabilă a bazinului.
- accesul în interiorul bazinului sau circulaţia pe marginea de beton se va face cu
respectarea prevederilor anterioare.
Fermentarea nămolului

- datorită faptului că gazele produse în rezervoarele de fermentare sunt nocive-asfixiante,

inflamabile şi în anumite proporţii cu oxigenul, explozive şi ţinându-se seama că, există pericolul
unor exfiltraţii în special la îmbinarea armăturilor, în camera vanelor se vor lua măsuri de
protecţie a personalului de exploatare, atât printr-o ventilare naturală, cât şi una forţată care va fi
pusă în funcţiune cu cel puţin 10 minute înainte de intrarea personalului în încăpere.
- ca măsură suplimentară de protecţie, staţia de epurare va fi dotată cu aparatură pentru
detectarea gazelor.
- exploatarea instalaţiilor se va face sub supravegherea şi pe răspunderea unui instalator
autorizat.
- se interzice golirea chiar şi parţială a bazinelor în vederea reparaţiilor, în timpul
funcţionării amestecătoarelor; această măsură se ia pentru a preveni exploziile ce ar putea
surveni ca urmare a unei scântei între elicea amestecătorului şi tubul de circulaţie.
- se va verifica periodic etanşeitatea tuturor părţilor expuse scăpărilor de gaze, numai cu
săpun şi apă.

107
Proiect EPP

- se interzice utilizarea oricărei surse de aprindere în aproprierea acestor construcţii.

- accesul personalului de deservire, în bazinele de fermentare goale sau aproape golite se
va face cu adoptarea următoarelor măsuri de prevenire, în vederea evitării pericolelor de explozie
şi de intoxicare cu vapori toxici: introducerea aerului condiţionat de la o suflantă portabilă printr-
o gură de acces, toate celelalte fiind deschise, ventilarea spaţiului fiind necesară în tot timpul
lucrului in interiorul cuvei; echipa de intervenţii va fi formată din cel puţin trei persoane, care se
vor supraveghea reciproc,în vederea acordării primului ajutor în caz de necesitate;
- personalul de deservire va fi dotat cu centură de siguranţă, frânghie şi mască cu furtun
conectată la o sursă exterioară de aer curat (se poate folosi o instalaţie autonomă de respirat tip
subacvatic).
- se va menţine în permanenţă o suprapresiune a gazelor în instalaţie, pentru a evita
accesul aerului în cuve şi deci formarea amestecurilor explozive.
- se interzice apropierea cu foc deschis de domul cuvelor; instalaţia electrică va fi în
construcţie antiex.
- se interzice dotarea personalului de deservire a domului şi a camerelor de manevră cu
încălţăminte cu accesorii metalice, pentru evitarea scânteilor.
- se interzice dotarea personalului de exploatare cu îmbrăcăminte, lenjerie sau alte
accesorii din fibre sintetice, Ia toate locurile cu posibile scăpări de gaze.
- se interzice demontarea părţilor componente ale instalaţiilor când bazinele sunt în
funcţiune.
- se interzic lovirea şi forţarea armăturilor cu corpuri tari, când instalaţia este în
funcţiune.
- se interzice obturarea cu diverse materiale a golurilor de ventilare.
- se interzice intervenţia personalului de exploatare la instalaţia de ventilare mecanică
aflată în funcţiune.
- este obligatorie menţinerea instalaţiei de ventilare mecanică în stare de funcţionare, prin
verificări periodice.
- ventilarea mecanică se va efectua cu cca. 10 minute înainte de intrarea personalului de
exploatare în camera de manevră şi va fi menţinută în stare de funcţionare pe tot timpul lucrului
personalului în camera de manevră.
- se vor verifica şi menţine în stare de funcţionare toate conexiunile electrice de protecţie
prin legare la pământ;
- personalul de exploatare va verifica periodic integritatea tablourilor, circuitelor
electrice şi racordurilor la utilaje, în vederea menţinerii gradului de siguranţă proiectat, pentru
fiecare element în parte, luând în considerare atât circuitele electrice funcţionale, cât şi cele de
protecţie, prin legare la pământ şi paratrăsnet.
- se vor verifica periodic rezistenţele de dispersie ale prizelor de pământ în raport cu cele
proiectate.
- vor fi înlocuite la timp componentele electrice care prezintă uzură (siguranţe,
întreruptoare, etc.).
- supapa de siguranţă din turnul de captare a gazului va fi menţinută în stare de
funcţionare, prin verificarea periodică a nivelului apei care nu trebuie să fie mai mic de 300 mm.
- etilmercaptanul din dispozitivul de odorizare, va fi menţinut permanent la nivelul
prevăzut.

108
Proiect EPP

- opritorile de flăcări prevăzute pe reţeaua exterioară de gaze vor fi menţinute în stare de

funcţionare, prin verificări permanente.
- dispozitivele de evacuare a condensului, prevăzute pe filtrele de gaz vor fi menţinute în
stare de funcţionare.
- pe pereţii bazinelor de fermentare, cât şi la toate locurile de acces spre bazine, la
locurile cu posibile pierderi de gaz, vor fi afişate tăbliţe avertizoare cu inscripţiile: "ATENŢIE,
PERICOL DE EXPLOZIE";"PERICOL DE INCENDIU"; "NU UMBLAŢI CU FOC"; "NU
APRINDEŢI ŢIGARA " etc.
- în cazul efectuării unor reparaţii la camera de manevră se vor respecta următoarele
prevederi:
 înlocuirea unei vane, garnituri sau electro-pompe se va face prin izolarea circuitului
respectiv cu ajutorul celorlalte vane, desprinderea piesei şi înlocuirea ei;
 pe tot parcursul operaţiilor va funcţiona sistemul de ventilare forţată, iar uşile vor fi larg
deschise;
 se interzice executarea piesei ce urmează a fi înlocuită în interiorul camerei de
manevră; ea va fi confecţionată în atelierul staţiei de epurare şi apoi va fi montată;
 în cazul executării unor suduri, în incinta camerei de manevră vor fi asigurate condiţii
de ventilare corespunzătoare a spaţiului respectiv;
 în cazul defectării instalaţiei de ventilare forţată se va folosi o suflantă portabilă de aer
comprimat sau aer comprimat de la o altă sursă existentă în zonă;
 se interzice trântirea pieselor înlocuite sau care urmează a fi înlocuite;
 reparaţiile privind instalaţiile electrice se vor face prin întreruperea alimentării cu
energie electrică.
În cazul efectuării de reparaţii la cuvele bazinelor de fermentare se vor respecta
următoarele prevederi:

- reparaţiile curente privesc în special instalaţiile mecanice şi electrice de deasupra

cupolei;
- atâta timp cât piesele ce urmează a fi reparate sau înlocuite nu necesită desfacerea
pieselor ce asigură etanşeitatea bazinelor, reparaţiile se vor face ca la camera de manevră;
- în cazul necesităţii desfacerii pieselor ce asigură etanşeitatea şi deci posibilitatea
accesului gazului în atmosferă, se vor lua măsuri suplimentare ca: izolarea cuvei respective de
metantanc, de gazometru şi centrala termică prin închiderea vanei; întreruperea alimentării cu
energie electrică a instalaţiei electrice de pe cupola bazinelor defermentare; controlul suplimentar
al echipamentului din dotarea personalului ce va opera în zona reparaţiei; instruirea suplimentară
a personalului asupra modului de lucru şi utilizării sculelor şi dotărilor, în scopul evitării
producerii scânteilor prin lovire, ce ar putea provoca detonarea sau aprinderea gazului;
- modul de lucru va evita lovirea pieselor metalice capabile să provoace scântei;
- nu se vor face alimentări şi recirculări cu nămol în perioada reparaţiei.
Înmagazinarea gazelor provenite din bazinele de fermentare

- în jurul gazometrului se vor afişa indicatoare de avertizare asupra pericolului de

explozie, precum şi indicatoare de interzicere a fumatului, la distanţă mai mică de 10 m de
recipient.
- se interzice montarea unor corpuri de iluminat electric în camera de vane şi pe bordura
recipientului de beton.
109
Proiect EPP

- se interzice accesul persoanelor neautorizate în camera de vane şi pe bordura

recipientului.
- se interzice accesul pe calota clopotului metalic cu gazometrul în funcţiune.
- se interzice dotarea personalului de exploatare a gazometrului cu îmbrăcăminte sau alte
accesorii din fibre sintetice.
- se interzice accesul personalului de exploatare, dotat cu încălţăminte cu accesorii
metalice (blacheuri) pe cupola şi bordura recipientului.
- pentru prevenirea intoxicaţiilor cu hidrogen sulfurat şi oxid de carbon, gaze care pot
intra în componenţa gazului de nămol (de fermentare) produs în metantanc, se vor lua
următoarele măsuri:
- în cazul reviziei interioare a gazometrului, după evacuarea apei se va face ventilarea
acestuia; personalul de intervenţie va fi dotat cu mască izolantă neautonomă cu aducţiune de aer;
lucrătorul care execută intervenţia va fi dotat cu centură de siguranţă şi frânghie şi va fi
supravegheat, în mod obligatoriu, de către un lucrător care va sta în afara mediului nociv.
- în cazul reviziei interioare a gazometrului se va face aerisirea totală a spaţiului, după
cum urmează: ventilarea naturală, prin evacuarea totală a apei din recipient şi deschiderea gurii
de vizitare de pe calota clopotului; robinetul de pe conducta de intervenţie rămâne deschis, iar
robinetul de pe conducta de acces gaze în gazometru rămâne închis. Durata de ventilare naturală
va fi de minimum 24 de ore; obligatoriu se va proceda la asigurarea aerisirii totale şi prin
ventilare forţată, cu furtun cu aer comprimat.
Deshidratarea nămolului

o Platforme (paturi) de uscare a nămolului

- se interzice fumatul în timpul spălării conductelor de alimentare cu nămol a
platformelor
- în cazul folosirii benzilor transportoare pentru evacuarea nămolului uscat, acesta
va fi încărcat pe bandă, cu lopeţi sau furci cu bare, în aşa fel încât lucrătorii să nu fie prinşi de
părţile aflate în mişcare ale instalaţiei respective.
o Instalaţii de vacuum - filtre
- curăţarea instalaţiei, indiferent de metoda folosită (cu aburi, cu peria sau cu
soluţie de detergenţi) se va face numai după oprirea instalaţiei.
- în cazul în care instalaţiile de vacuum - filtre sunt completate cu instalaţii de
tratare cu reactivi, pentru modificarea anumitor caracteristici ale nămolului, se vor respecta
prevederile menţionate anterior la capitolul „Tratarea apei cu reactivi".
o Instalaţii de filtre – presă
- în caz de defecţiuni la instalaţiile de automatizare, îndepărtarea manuală a
nămolului se va face numai după scoaterea din funcţiune a instalaţiei.
- accesul în sala filtrelor - presă este permis numai personalului specializat şi
autorizat pentru întreţinerea şi exploatarea acestor utilaje.
Măsuri de igienă a muncii şi de prevenire a accidentelor

Muncitorii dintr-o staţie de epurare sunt expuşi la următoarele pericole: leziuni fizice,
infectări ale corpului, lipsa de oxigen, gaze sau vapori nocivi, pericol de explozie.

Prevenirea leziunilor fizice

110
Proiect EPP

 piesele nu prea grele trebuie ridicate normal folosind muşchii de la picioare si nu

spatele, ceea ce va reduce mult leziunile spatelui;
 folosirea troliilor şi macaralelor pentru obiectele grele şi instruirea muncitorilor
asupra modului corect de folosire a acestora.
 evitarea căderilor prin montarea de dispozitive corespunzătoare la scări, bazine şi
pasarele, prin acoperirea gurilor de canal la încăperile subterane, prin curăţirea pardoselilor,
scărilor şi pasarelelor de uleiuri de grăsimi şi gheaţă, prin păstrarea ordinii şi curăţeniei prin
folosirea centurii de siguranţă.
 folosirea mănuşilor de lucru la manipularea pieselor grele, prevederea cu apărători
de metal pentru toate părţile mobile ale maşinilor, asigurarea iluminatului corespunzător în
zonele de lucru.
 evitarea leziunilor şi şocurilor electrice prin folosirea de mănuşi şi covoare de
cauciuc, întreruperea curentului de la întrerupătorul principal atunci când se lucrează la
echipamentele electrice ale instalaţiilor, executarea corectă a punerii la pământ a motoarelor
electrice, izolarea corectă a firelor de curent.
 apărarea staţiei contra incendiilor prin dotarea corespunzătoare şi ţinerea la zi a
panourilor contra incendiilor.
Prevenirea infectării organismului

 asigurarea unei ape de băut corespunzătoare în staţie prin evitarea oricărui contact
între reţeaua de apa potabilă şi cea de apă uzată.
 asigurarea de truse sanitare de prim ajutor pentru tratarea imediată a tuturor
tăieturilor şi rănilor mici.
 asigurarea de vestiare separate pentru hainele de lucru şi obişnuite, băi calde cu
duşuri la ieşirea din schimb, spălarea obligatorie pe mâini şi pe faţă înaintea programului de
masă
 imunizări periodice prin vaccinări contra febrei tifoide şi al tetanosului
 luarea de măsuri personale de precauţie: folosirea mânuşilor de cauciuc în timpul
curăţirii pompelor de apă şi nămol, a căminelor şi bazinelor; spălarea pe mâini şi dezinfectarea
cu alcool înainte de a mânca sau fuma.
Prevenirea asfixierilor din lipsa de oxigen

 asigurarea unei ventilări corespunzătoare a camerei;

 îndepărtarea surselor de gaze;
 ventilarea înainte de acces a camerelor ce urmează a fi vizitate, prin folosirea de
ventilatoare portabile cu furtun de aspiraţie;
 verificarea lipsei de oxigen in atmosfera respectiva înainte de acces.
Prevenirea apariţiei gazelor sau vaporilor otrăvitori si explozibili

 La căminele de canalizare, puţuri şi bazine acoperite etanş se vor efectua probe

pentru: gazele sau vaporii inflamabili sau explozivi cu un indicator portabil pentru gazul
combustibil; gazul de hidrogen sulfurat cu fiole de hidrogen sulfurat; gazul de CO cu fiole de
CO; lipsa de oxigen cu ajutorul unui indicator al lipsei de oxigen.
 La grătare trebuie să se folosească echipament electric antiexploziv, dispozitive
de oprire a fumatului sau lămpi cu flacăra liberă, precum şi echipament de ventilaţie.

111
Proiect EPP

 La bazinele de fermentare a nămolului trebuie să se evite sursele de aprindere în

apropierea acestor bazine; preîntâmpine funcţionarea continuă a sistemului de siguranţă pentru
gazele de pe acoperiş prin reglarea presiunii la arzătorul de gaze, pentru a prelua tot gazul astfel
încât să nu rămână excedent de gaze; menţinerea tot timpul a bazinelor de fermentare, pline.

112
Proiect EPP

C. MATERIALUL GRAFIC
1. Schema corespunzătoare profilului tehnologic al staţiei de epurare
proiectată

113
Proiect EPP

D. BIBLIOGRAFIE

1. Durbacă, I., Echipamente pentru prevenirea poluării mediului, Note de curs.

Pentru uzul studenților, Editura Printech, București, 2011.

2. Iordache, Ghe., Metode şi utilaje pentru prevenirea poluării mediului, Editura

Matrix Rom, Bucureşti, 2003.

3. Robescu Dan, Szabolcs, L., Robescu Diana, Constantinescu, I., Tehnologii,

instalaţii şi echipamente pentru epurarea apelor, Editura Tehnică, Bucureşti,
2000.

4. Robescu Dan, Robescu Diana, Instalatii de transport hidropneumatic şi de

depoluare a apei, Îndrumar de laborator, U.P.B.,1995.

5. Stoianovici, S., Robescu, D., Procedee şi echipamente mecanice pentru

tratarea şi epurarea apei, Ed.Tehnică, Bucureşti, 1983.

6. Negulescu, M., Epurarea apelor uzate orăşeneşti, Ed.Tehnică, Bucureşti, 1978.

7. * * * STAS 4162/1 - 80, Decantoare primare. Prescripţii de proiectare.

8. * * * STAS 4162/2 – 82, Decantoare secundare. Prescripţii de proiectare.

9. * * * STAS 11566-82, Bazine de aerare cu nămol activ. Prescripţii de proiectare.

10. * * * Normative NTPA 001-2002, NTPA 002-2002, NTPA 011-2005.

11. * * * Normativ pentru proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor de epurare a

apelor uzate orăşeneşti – Indicativ NP 032-1999

114
Proiect EPP

115