Universitatea POLITEHNICA din București

Facultatea de Inginerie Mecanică și Mecatronică

DEPARTAMENTUL ECHIPAMENTE PENTRU PROCESE INDUSTRIALE

Lucrare științifică nr.1

Tema: Cercetari cu privire la reciclarea deseurilor medicale in Romania

Conducător științific,

Prof.univ.dr.ing. Mariana-Florentina ȘTEFĂNESCU

Masterand,

Ghita (Toader) Georgiana

An univ. 2015-2016
 CUPRINS

Introducere ..............................................................................................................................3

Capitolul 1. Generalitati..........................................................................................................4

1.1. Definitie deseuri medicale UE si OMS............................................................................4

1.2. Clasificarea deseurilor medicale......................................................................................4

1.3. Surse majore de generare a deseurilor medicale...........................................................5

Capitolul 2. Particularitati deseuri medicale.........................................................................6

2.1. Legislatia privind deseurile medicale..............................................................................6

2.2. Statistici privind situatia deseurilor medicale in Romania...........................................8

Capitolul 3. Norma tehnica privind gestionarea deseurilor medicale...............................10

3.1.Minimizarea cantitatii de deseuri...................................................................................12

3.2.Colectarea deseurilor medicale la locul de producere..................................................12

3.3.Ambalarea deseurilor medicale......................................................................................12

3.4.Stocarea temporara a deseurilor rezultate din activitatile medicale...........................16

3.5.Transportul deseurilor rezultate din activitatea medicala...........................................17

Capitolul 4. Metode de tratare a deseurilor medicale.........................................................19

4.1. Metode de tratare a deseurilor medicale in UE...........................................................19

4.2. Metode alternative de tratare a deseurilor medicale existente la nivel European....29

4.3. Metode de tratare a deseurilor medicale in Romania.................................................34

Capitolul 5. Organizatii implicate in tratarea deseurilor medicale in Romania.............36

Capitolul 6. Practici generale de minimizare a deseurilor medicale.................................39

Concluzii..................................................................................................................................40

Bibliografie..............................................................................................................................41

2
 INTRODUCERE

Problema depozitării , neutralizării si reciclarii deşeurilor medicale periculoase se

pune din ce în ce mai acut în societatea actuală. În ultimii ani, o dată cu schimbările climatice
produse pe plan mondial şi a apariţiei de noi tipuri de afecţiuni, autoritatile au determinat
luarea de decizii pentru minimizarea oricărei surse de poluare sau cu impact asupra mediului.
Toate activităţile umane produc deşeuri mai mult sau mai puţin periculoase. O
gestionare neconformă a deşeurilor, în general, duce la efecte negative asupra mediului şi a
sănătăţii umane
Deşeurile medicale provin din toate activităţile medicale din sistemul naţional de
sănătate publică: spitale, centre de îngrijire, case de copii, centre de sănătate, cabinete
medicale umane şi veterinare, cabinete stomatologice, centre hematologice, laboratoare de
sănătate publică, centre de cercetare în domeniu.
Pentru a reduce sau pentru a elimina potenţialul periculos al deşeurilor medicale, se
utilizează diferite metode de tratare menite să schimbe caracterul biologic sau compoziţia
oricărui deşeu medical periculos.
Cea mai răspândită metodă de tratare a acestor tipuri de deşeuri este incinerarea.
Incinerarea este o metodă tradiţională combustibilă de tratare, cu principiu de funcţionare
simplu: arderea deşeurilor într-un cuptor şi tratarea, în continuare a efluenţilor.
Incineratoarele reduc volumul de deşeuri până la 95-96%, aceste procente depinzând de
compoziţia materialelor.

3
 CAPITOLUL 1. GENERALITATI

1.1. Definitie deseuri medicale UE şi OMS (Anexa III a Directivei Europene

98/2008)

Potrivit documentelor OMS deşeuri medicale înseamnă materiale aruncate (şi

netratate), rezultate din activităţi de îngrijire a sănătăţii la om sau animale, care au potenţial
de transmitere a agenţilor infecţioşi la om. Acestea includ materiale sau echipamente scoase
din uz pentru diagnosticul, tratamentul şi prevenirea bolilor, evaluarea stării de sănătate sau
în scopuri de identificare, care au fost în contact cu sânge şi derivatele sale, ţesuturi, fluide
sau excreţii tisulare sau deşeuri de la secţiile de boli infecţioase.
Deşeurile generate de deseurile medicale includ o gamă largă de materiale, de la ace
şi seringi folosite până la pansamente, fragmente anatomice, prelevate pentru diagnostic,
sânge, produse chimice, farmaceutice, dispozitive medicale şi materiale radioactive.
Slaba gestionare a deşeurilor medicale expune potenţial personalul de îngrijire a
sănătăţii, persoanele care manipulează deşeurile, pacienţii şi întreaga comunitate la infecţii,
efecte toxice şi leziuni şi la riscurile de poluare a mediului. Este esenţial ca toate materialele
medicale să fie separate la punctul de generare, tratate corespunzător şi eliminate în condiţii
de siguranţă.

1.2. Clasificarea deseurilor medicale

1.Deseuri nepericuloase:
-Deşeuri asimilabile cu cele menajere :ambalajele materialelor sterile, flacoanele de perfuzie
care nu au venit în contact cu sângele sau cu alte lichide biologice, ghipsul necontaminat cu
lichide biologice, hârtia, resturile alimentare (cu excepţia celor provenite de la secţiile de boli
contagioase), sacii şi alte ambalaje din material plastic, recipientele din sticlă care nu au venit
în contact cu sângele sau alte lichide biologice etc.
2.Deseuri periculoase:
-Deşeuri anatomo-patologice şi părţi anatomice :părţi anatomice, material biopsic rezultat din
blocurile operatorii de chirurgie şi obstetrică (fetuşi, placente), părţi anatomice rezultate din
laboratoarele de autopsie, cadavre de animale rezultate în urma activităţilor de cercetare şi
experimentare.;
-Deşeuri infecţioase : deşeuri care conţin sau au venit în contact cu sângele ori alte fluide
biologice, precum şi cu viruşi, bacterii, paraziţi şi/sau toxinele microorganismelor de
4
exemplu: seringi, ace, ace cu fir, catetere, perfuzoare cu tubulatură, recipiente care au sânge
sau alte lichide biologice, câmpuri operatorii, mănuşi, sonde şi alte materiale de unică
folosinţă, comprese, pansamente şi alte materiale contaminate, membrane de dializă, pungi de
material plastic pentru colectarea urinei, materiale de laborator folosite etc;

- Deşeuri înţepătoare-tăietoare: ace, ace cu fir, catetere, seringi cu ac, branule, lame de
bisturiu de unică folosinţă pipete, sticlărie de laborator ori altă sticlărie spartă sau nu, care au
venit în contact cu material infecţios ;
- Deşeuri chimice şi farmaceutice : deşeuri care includ serurile şi vaccinurile cu termen de
valabilitate depăşit, medicamentele expirate, reziduurile de substanţe chimioterapive, reactivii
şi substanţele folosite în laboratoare, substanţele de curăţenie şi dezinfecţie deteriorate ca
urmare a depozitării necorespunzătoare sau cu termen de valabilitate depăşit.

1.3. Surse majore de generare a deseurilor medicale

1.Producatori mari:
-Spitalele judeţene şi municipale, Clinici universitare, Institute de cercetare medicală şi
farmaceutică, Agenţia Naţională a Medicamentului, Institute de medicină legală,Serviciile
judeţene de medicină legală, Unităţile preclinice din universităţile şi Facultăţile de medicină
şi farmacie, Unităţile de producţie, depozitare şi păstrare a medicamentelor şi a produselor
biologice.
2.Producatori medii:
-Centrele de transfuzii,Centrele de diagnostic si tratament,Centrele de recoltare si conservare
a sangelui, Laboratoarele, Serviciile de prosectura a spitalelor , Spitalele de
pneumologie,Cabinetele medicale de orice specialitate si Cabinetele stomatologice ,Spitalele
si Clinicile particulare.
3.Producatori mici:
-Laboratoarele de sanatate mintala,Laboratoarele de tehnica dentara,Spitalele de bolnavi
psihici cronici,Spitalele de recuperare, Bazele de tratament balnear,Salile de pregatire a
cadavrelor din cadrul serviciilor funerare,Centrele de plasament,Centrele de ingrijire si
asistenta,Cabinetele medicale din institutii ,Intreprinderi,Scoli,Licee si Gradinite,Cabinetele
pentru realizarea tatuajelor,Centrele pentru tratamente cosmetic/infrumutesare,Unitatile
farmaceutice –farmacii,drogherii,Centrele de optica medicala,Centrele de acupunctura.

5
 CAPITOLUL 2.PARTICULARITATILE DESEURILOR MEDICALE

2.1.       Legislatia privind deseurile medicale

Cadrul legislativ specific privind gestionarea deşeurilor rezultate din activitatea

medicală :
-Ordin nr. 219 din 01.04.2002 (MO nr. 386 partea I din 06.06.2002) pentru aprobarea
Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţile medicale şi a
Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate
din activităţile medicale, modificat şi completat prin Ordinul nr. 997din 11.08.2004 şi
Ordinul nr. 1029 din 18.08.2004. Ordinul se află în prezent în procedura de revizuire.
Prin care se aprobă normele tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţile
medicale, metodologia de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile
rezultate din activităţile medicale, condiţiile de colectare prin separare la locul producerii, pe
categoriile stabilite a deşeurilor rezultate din activităţile medicale, utilizarea pictogramei
„Pericol biologic”.
-NORME TEHNICE din 1 aprilie 2002 (MO nr. 386 din 06.06.2002) emis de Ministerul
Sănătăţii şi Familiei, privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţile medicale,
actualizat de S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic SA Piatra Neamţ până la data de 17
septembrie 2004, cu modificările şi completările aduse de Ordinul nr. 997/2004 şi Ordinul
nr.1029 /2004, norme tehnice care reprezintă reglementarea modului în care se colectează, se
ambalează, se depozitează temporar, se transportă şi se elimină aceste deşeuri, o atenţie
deosebită acordându-se deşeurilor periculoase pentru a preveni astfel contaminarea mediului
şi afectarea stării de sănătate .
-METODOLOGIE din 1 aprilie 2002 (MO nr. 386 din 06.06.2004) emis de Ministerul
Sănătăţii şi Familiei privind culegerea datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile
rezultate din activităţile medicale, actualizată de S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic
SA Piatra Neamţ până la data de 23 August 2004, cu modificările şi completările aduse de
Ordinul nr. 997/2004. Culegerea datelor referitoare la deşeurile rezultate din activităţile
medicale se va face prin metoda investigaţiei sondaj şi este necesară pentru completarea bazei
naţionale de date privind deşeurile şi pentru evidenţa gestiunii deşeurilor conform Hotărârii
Guvernului nr. 155/1999 .
-Ordin nr. 698 /940/2005 (MO nr.858 din 23.09.2005) al ministrului Mediului şi
Gospodăririi Apelor şi al ministrului Sănătăţii privind aprobarea Criteriilor de evaluare a
echipamentelor de neutralizare prin sterilizare termică a deşeurilor rezultate din activitatea
medicală modificată cu Ordinul nr. 1248 din 07.12.2005 şi Ordinul nr. 456 din 11.05.2006.
Prin elaborarea prezentelor criterii se urmăreşte selectarea celor mai bune echipamente de
sterilizare termică a deşeurilor medicale periculoase, ţinându-se cont de procedeul utilizat de
neutralizare prin sterilizare termică, de performanţele echipamentelor de tratare, precum şi de
impactul acestora asupra sănătăţii umane şi asupra mediului.

6
-Ordin nr.916/2006 din 27/07/2006 (MO nr. 759 din 06/09/2006) privind aprobarea Normele
de supraveghere, prevenire şi control al infecţiilor nosocomiale în unităţile sanitare Emis de
ministrul sănătăţii publice având în vedere prevederile art. 168 alin. (1) din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătăţii şi ale Hotărârii Guvernului nr. 862/2006 privind
organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii Publice, văzând Referatul de aprobare al
Autorităţii de Sănătate Publică nr. E.N. 2.476 din 27 iulie 2006.
Fiecare unitate sanitara va avea în vedere:
*Depistarea/identificarea, înregistrarea şi declararea/raportarea infecţiilor nosocomiale
*Elaborarea unui program anual propriu de supraveghere, prevenire şi control al infecţiilor
nosocomiale.
*Fondurile necesare îndeplinirii activităţilor din programul prevăzut se vor regăsi distinct în
structura bugetului unităţii
*Costurile aferente activităţilor de supraveghere, prevenire şi control al infecţiilor
nosocomiale se vor regăsi în valoarea serviciilor medicale decontate de fiecare
plătitor/asigurător/finanţator aflat în relaţie contractuală cu unităţile sanitare, pentru fiecare
dintre pacienţii eligibili asistaţi.
*În toate unităţile sanitare activitatea de supraveghere şi prevenire a infecţiilor nosocomiale
face parte din obligaţiile profesionale ale personalului şi va fi înscrisă în fişa postului fiecărui
salariat.
*Orice daună adusă pacienţilor prin nerespectarea prevederilor prezentului ordin sau a
normativelor profesionale privind asigurarea calităţii îngrijirilor medicale acordate pacienţilor
în scopul prevenirii infecţiilor nosocomiale atrage responsabilitatea individuală sau, după caz,
instituţională, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.
-Ordin nr. 613/2009 din 15/05/2009 (MO nr.343 din 22/05/2009 privind aprobarea
Metodologiei de evaluare a autovehicolelor utilizate pentru transportul deşeurilor periculoase
rezultate din activitatea medicală.Emis de ministrul sănătăţii publice având în vedere
Referatul de aprobare al Direcţiei generale de sănătate publică, asistenţa medicală şi
programe din cadrul Ministerului Sănătăţii nr. IB 4.901/2009, în temeiul Hotărârii Guvernului
nr. 1.061/2008 referitoare la transportul deşeurilor periculoase şi nepericuloase pe teritoriul
României şi prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.718/2008 privind organizarea şi
funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare. Ordinul
prevede următoarele:
*Utilizarea autovehiculelor pentru transportul deşeurilor periculoase rezultate din activitatea
medicală se realizează pe baza unui referat tehnic eliberat de unul dintre institutele de
sănătate publică din Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi sau Timisoara.
*Categoriile de deşeuri periculoase rezultate din activitatea medicală, acceptate la transportul
cu autovehicule, cu denumiri din Catalogul european al deşeurilor, aprobat prin Hotararea
Guvernului nr. 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei
cuprinzand deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase, cu modificările ulterioare sunt
urmatoarele:
a) deşeuri anatomopatologice şi părţi anatomice, care corespund codului 18 01 02, respectiv
fragmente şi organe umane, incluzând recipiente de sânge şi sânge conservat; b) deşeuri
infecţioase, care corespund codului 18 01 03, respectiv deşeuri ale căror colectare şi

7
eliminare fac obiectul unor măsuri speciale privind prevenirea infecţiilor; c) deşeuri
inţepătoare-tăietoare, care corespund codului 18 01 01, respectiv obiecte ascuţite; d) deşeuri
farmaceutice, care corespund codului 18 01 09, respectiv medicamente, altele decat cele
specificate la 18 01 08 (medicamente citotoxice si citostatice).
*Autovehiculul utilizat pentru transportul deşeurilor periculoase rezultate din activitatea
medicală trebuie să indeplineasca cerinţele prevăzute la art. 24 din Hotărârea Guvernului nr.
1061/2008 privind transportul deseurilor periculoase si nepericuloase pe teritoriul Romaniei.
*In funcţie de categoriile de deşeuri transportate, autovehiculul va fi dotat cu aer condiţionat
sau echipament frigorific.
*Referatul tehnic are o valabilitate de 2 ani, după care se solicită un nou referat tehnic.
*Orice modificare a documentaţiei ce a stat la baza elaborarii referatului tehnic anuleaza
valabilitatea acestuia.
*Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, prin structurile de
control, verifică indeplinirea condiţiilor şi valabilităţii, stipulate in referatul tehnic pentru
autovehiculele utilizate pentru transportul deseurilor periculoase rezultate din activitatea
medicala, eliberat de institutele de sanatate publica.
Legislaţii conexe activităţii medicale :
-Ordin nr. 570/2007 din 29/03/2007 (MO nr. 225 din 02/04/ 2007) al ministrului sănătăţii
publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru aprobarea
Normelor tehnice privind implementarea, evaluarea şi finanţarea programelor naţionale de
sănătate, responsabilităţile în monitorizarea şi controlul acestora, detalierea pe subprograme
şi activităţi, indicatorii specifici, precum şi unităţile sanitare prin care se derulează acestea în
anul 2007 .
-Ordonanţa de Urgenţă OUG nr. 162/2008 din 12/11/2008 (MO nr. 808 din 03/12/2008
privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii
Publice către autorităţile administraţiei publice locale.

2.2.Statistici privind situatia deseurilor medicale in Romania

Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică, elaborează anual

Sinteza naţională „Monitorizarea sistemului de gestionare a deşeurilor rezultate din
activitatea medicală” şi actualizează baza naţională de date privind deşeurile rezultate din
activitatea medicală. Baza de date privind deşeurile rezultate din activitatea medicală este
realizată la nivelul INSP, printr-un sistem de raportare trimestrială a datelor colectate de
unităţile sanitare cu paturi, sub coordonarea direcţiilor de sănătate publică locale, pe baza
metodologiei de colectare a datelor.
Principalele obiective ale bazei naţionale de date sunt:
- evaluarea periodică a sistemului de gestionare a deşeurilor, derulat în unităţile sanitare cu
paturi,
- determinarea calitativă şi cantitativă a deşeurilor produse în unităţile sanitare cu paturi,
- identificarea riscurilor ce pot fi generate de această categorie de deşeuri,

8
- minimizarea cantităţii de deşeuri medicale generate de unităţile sanitare,
- propunerea unor măsuri ce vizează îmbunătăţirea sistemului de gestionare a deşeurilor
produse în unităţile sanitare.
Din datele statistice rezultă că între:
- 75 - 90 % din deşeurile medicale pot fi asimilate ca deşeuri nepericuloase (menajere), fiind
transportate la depozitele de deşeuri nepericuloase şi ele provin în principal din activităţile
administrative ale instituţiilor spitaliceşti şi pot include de asemenea deşeuri generate în
timpul întreţinerii
- 10 - 25 % din deşeurile medicale sunt considerate periculoase reprezentând riscuri asupra
sănătăţii şi mediului.

Cantitati de deseuri Valori medii(tone/an)

medicale
2007 14.080
2008 12.918
2009 11.862
2010 10.669

Tabelul 1. Evolutia cantitatilor de deseuri medicale periculoase pe perioada 2007-2010

Comparativ cu anul 2009, în anul 2010 se constată o scădere cu cca. 10% a cantităţi
de deşeuri periculoase provenită din activitatea unităţilor sanitare cu paturi. Colectarea,
transportul şi depozitarea temporară a deşeurilor medicale în interiorul unităţilor medicale se
realizează în conformitate cu reglementările specifice în vigoare, stabilite de autoritatea
publică centrală pentru sănătate.

Figura 1. Structura deseurilor medicale

9
 CAPITOLUL 3. NORMA TEHNICA PRIVIND GESTIONAREA
DESEURILOR MEDICALE

La baza gestionarii deseurilor stau urmatoarele principii generale:

1) principiul utilizarii numai a proceselor si metodelor de gestionare a deseurilor care un
pun in pericol sanatatea populatiei si a mediului inconjurator;
2)  principiul “poluatorul plateste”;
3)  principiul responsabilitatii producatorului;
4)  principiul utilizarii celor mai bune tehnici disponibile, fara antrenarea unor costuri
excesive (O.U. 78/2000).

Normele tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale

reglementează modul în care se realizează colectarea separată pe categorii, ambalarea,
stocarea temporară, transportul, tratarea şi eliminarea deşeurilor medicale, acordând o atenţie
deosebită deşeurilor periculoase pentru a preveni contaminarea mediului şi afectarea stării de
sănătate.
Prezentele norme tehnice se aplică de către toate unităţile sanitare, indiferent de forma
de organizare, în care se desfăşoară activităţi medicale în urma cărora sunt produse deşeuri,
denumite în continuare deşeuri medicale. Producătorul de deşeuri medicale este răspunzător
pentru gestionarea deşeurilor medicale rezultate din activitatea sa. Unităţile elaborează şi
aplică planuri, strategii de management şi proceduri medicale care să prevină producerea de
deşeuri medicale periculoase sau să reducă pe cât posibil cantităţile produse.
Producătorii de deşeuri medicale au următoarele obligaţii:
a) prevenirea producerii deşeurilor medicale sau reducerea gradului de periculozitate a
acestora;
b) separarea diferitelor tipuri de deşeuri la locul producerii/generării;
c) tratarea şi eliminarea corespunzătoare a tuturor tipurilor de deşeuri medicale
produse.
Normele se aplică şi unităţilor care desfăşoară activităţi conexe celor medicale
(cabinete de înfrumuseţare corporală, îngrijiri paleative şi îngrijiri la domiciliu etc.),
indiferent de forma de organizare a acestora.
Deşeurile medicale radioactive sunt gestionate cu respectarea prevederilor Ordonanţei
Guvernului nr. 11/2003 privind gospodărirea în siguranţă a deşeurilor radioactive,
republicată, cu modificările ulterioare.
Prezentele norme tehnice nu se referă la managementul deşeurilor de medicamente
(din categoria 18 01 08* - medicamente citotoxice şi citostatice şi 18 01 09 - medicamente,
altele decât cele specificate la 18 01 08) rezultate din următoarele unităţi, indiferent de forma
de organizare a acestora:
a) farmacii, drogherii, unităţi autorizate pentru vânzarea sau distribuţia
medicamentelor şi produselor farmaceutice;
b) unităţi de producţie, depozitare şi păstrare a medicamentelor şi a produselor
biologice;

10
 c) institute de cercetare farmaceutică;
d) unităţi preclinice din universităţile şi facultăţile de farmacie;
e) Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.
Gestionarea deşeurilor de medicamente prevăzute la alin. (1) va fi reglementată prin
ordin al ministrului sănătăţii, conform prevederilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în
sănătate publică, cu modificările şi completările ulterioare.

În vederea unei bune gestionări a deşeurilor medicale se utilizează codurile din anexa
nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2002, cu completările ulterioare. Tipurile de deşeuri,
inclusiv cele periculoase prevăzute în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2002, cu
completările ulterioare, întâlnite frecvent în activităţile medicale, sunt exemplificate în tabelul
următor:

NOTĂ: Deşeurile periculoase sunt marcate cu un asterisc (*) conform prevederilor anexei nr.
2 "Lista cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase" la Hotărârea Guvernului nr.
856/2002

Tabelul 2. Deseuri periculoase

11
 3.1.Minimizarea cantităţii de deşeuri

Separarea pe categorii a deşeurilor rezultate din activităţile medicale şi, implicit,

reducerea cantităţii de deşeuri reprezintă un principiu de bază pentru introducerea metodelor
şi tehnologiilor de tratare a deşeurilor medicale.
Avantajele minimizării cantităţii de deşeuri sunt reprezentate de protejarea mediului
înconjurător, o mai bună protecţie a muncii, reducerea costurilor privind managementul
deşeurilor în unitatea sanitară şi îmbunătăţirea relaţiei de comunicare cu membrii comunităţii.
Minimizarea cantităţii de deşeuri implică următoarele etape:
a) reducerea la sursă a deşeurilor se poate realiza prin:
- achiziţionarea de materiale care generează cantităţi mici de deşeuri;
- utilizarea de metode şi echipamente moderne ce nu generează substanţe chimice
periculoase, cum ar fi: înlocuirea metodei clasice de dezinfecţie chimică cu dezinfecţia pe
bază de abur sau de ultrasunete, înlocuirea termometrelor cu mercur cu cele electronice,
utilizarea radiografiilor computerizate în locul celor clasice;
- gestionarea corectă a depozitelor de materiale şi reactivi;
b) separarea la sursă prin asigurarea că deşeurile sunt colectate în ambalajele
corespunzătoare fiecărei categorii;
c) tratarea deşeurilor prin utilizarea metodei de decontaminare termică la temperaturi
scăzute;
d) eliminarea finală în condiţii corespunzătoare; după reducerea pe cât posibil a
cantităţii de deşeuri, deşeurile tratate se elimină prin metode cu impact minim asupra
mediului.

3.2.Colectarea deşeurilor medicale la locul de producere

Colectarea separată a deşeurilor este prima etapă în gestionarea deşeurilor rezultate

din activităţi medicale. Producătorii de deşeuri medicale au obligaţia colectării separate a
deşeurilor rezultate din activităţile medicale, în funcţie de tipul şi natura deşeului, cu scopul
de a facilita tratarea/eliminarea specifică fiecărui deşeu. De asemenea au obligaţia să nu
amestece diferite tipuri de deşeuri periculoase şi nici deşeuri periculoase cu deşeuri
nepericuloase. În situaţia în care nu se realizează separarea deşeurilor, întreaga cantitate de
deşeuri în care au fost amestecate deşeuri periculoase se tratează ca deşeuri periculoase.

3.3.Ambalarea deşeurilor medicale

Recipientul în care se face colectarea şi care vine în contact direct cu deşeurile periculoase
rezultate din activităţi medicale este de unică folosinţă şi se elimină odată cu conţinutul.
Codurile de culori ale recipientelor în care se colectează deşeurile medicale sunt: a) galben
- pentru deşeurile medicale periculoase, astfel cum sunt definite la art. 7 şi clasificate la art. 8;

12
b)negru - pentru deşeurile nepericuloase, astfel cum sunt definite la art. 7. Pentru deşeurile
infecţioase se foloseşte pictograma "Pericol biologic". Pentru deşeurile periculoase clasificate
la art. 7 prin codurile 18 01 06* - chimicale constând din sau conţinând substanţe periculoase
se folosesc pictogramele aferente proprietăţilor periculoase ale acestora, conform anexei nr. 4
la Legea nr. 211/2011, cu modificările ulterioare, respectiv: "Inflamabil", "Coroziv", "Toxic"
etc. Pentru deşeurile infecţioase care nu sunt obiecte ascuţite identificate prin codul 18 01
03*, conform art. 8, se folosesc cutii din carton prevăzute în interior cu saci galbeni din
polietilenă sau saci din polietilenă galbeni ori marcaţi cu galben. Atât cutiile prevăzute în
interior cu saci din polietilenă, cât şi sacii sunt marcaţi şi etichetaţi în limba română cu
următoarele informaţii: tipul deşeului colectat, pictograma "Pericol biologic", capacitatea
recipientului (l sau kg), modul de utilizare, linia de marcare a nivelului maxim de umplere,
data începerii utilizării recipientului pe secţie, unitatea sanitară şi secţia care au folosit
recipientul, persoana responsabilă cu manipularea lor, data umplerii definitive, marcaj
conform standardelor Naţiunilor Unite (UN), în conformitate cu Acordul european referitor la
transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase (ADR). Cutiile din carton prevăzute
cu saci de plastic în interior trebuie stocate temporar pe suprafeţe uscate. Sacii trebuie să aibă
o rezistenţă mecanică mare, să se poată închide uşor şi sigur, utilizând sigilii de unică
folosinţă. Termosuturile trebuie să fie continue, rezistente şi să nu permită scurgeri de lichid.
La alegerea dimensiunii sacului se ţine seama de cantitatea de deşeuri produse în intervalul
dintre două îndepărtări succesive ale deşeurilor. Atunci când nu este pus în cutie de carton
care să asigure rezistenţă mecanică, sacul se introduce în pubele prevăzute cu capac şi pedală
sau în portsac, fiind obligatoriu ca şi acesta din urmă să aibă capac. Înălţimea sacului trebuie
să depăşească înălţimea pubelei, astfel încât sacul să se răsfrângă peste marginea superioară a
acesteia, iar surplusul trebuie să permită închiderea sacului în vederea transportului sigur.
Gradul de umplere a sacului nu va depăşi trei pătrimi din volumul său. Pubelele cu pedală şi
capac trebuie să fie inscripţionate cu pictograma "Pericol biologic". Grosimea polietilenei din
care este confecţionat sacul este cuprinsă între 50-70 ÎĽ. Cutiile din carton prevăzute în
interior cu saci galbeni din polietilenă sau sacii din polietilenă galbeni (sau marcaţi cu galben)
trebuie să fie supuse procedurilor de testare specifică a rezistenţei materialului la acţiuni
mecanice, în conformitate cu standardele europene specifice pentru astfel de recipiente.
Testele de încercare trebuie să fie realizate de către laboratoare acreditate.
Atât deşeurile înţepătoare-tăietoare identificate prin codul 18 01 01, cât şi prin codul
18 01 03* conform art. 8 se colectează separat în acelaşi recipient din material plastic rigid
rezistent la acţiuni mecanice. Recipientul trebuie prevăzut la partea superioară cu un capac
special care să permită introducerea deşeurilor şi să împiedice scoaterea acestora după
umplere a recipientului, fiind prevăzut în acest scop cu un sistem de închidere definitivă.
Capacul recipientului are orificii pentru detaşarea acelor de seringă şi a lamelor de bisturiu.
Recipientele trebuie prevăzute cu un mâner rezistent pentru a fi uşor transportabile la locul de
stocare temporară şi, ulterior, la locul de eliminare finală. Recipientele utilizate pentru
deşeurile înţepătoare-tăietoare infecţioase au culoarea galbenă şi sunt marcate cu pictograma
"Pericol biologic".
Recipientul destinat colectării deşeurilor înţepătoare-tăietoare trebuie să aibă
următoarele caracteristici:
a) să fie impermeabil, să prezinte etanşeitate, un sistem de închidere temporară şi

13
definitivă. Prin sistemul de închidere temporară se asigură o măsură de prevenţie
suplimentară, iar prin sistemul de închidere definitivă se împiedică posibilitatea de
contaminare a personalului care manipulează deşeurile înţepătoare-tăietoare şi a mediului,
precum şi posibilitatea de refolosire a acestora de către persoane din exteriorul unităţii
sanitare;
b) să fie marcat şi etichetat în limba română cu următoarele informaţii: tipul deşeului
colectat, pictograma "Pericol biologic", capacitatea recipientului (l sau kg), modul de
utilizare, linia de marcare a nivelului maxim de umplere, data începerii utilizării recipientului
pe secţie, unitatea sanitară şi secţia care au folosit recipientul, persoana responsabilă cu
manipularea lui, data umplerii definitive, marcaj conform standardelor UN, în conformitate
cu ADR;
c) să fie supus procedurilor de testare specifică a rezistenţei materialului la acţiuni
mecanice, testele de încercare urmând a fi realizate de către laboratoarele acreditate pentru
astfel de testări, care să ateste conformarea la condiţiile tehnice prevăzute de Standard SR
13481/2003: "Recipiente de colectare a deşeurilor înţepătoare-tăietoare rezultate din activităţi
medicale. Specificaţii şi încercări" sau cu alte standarde europene;
d) să prezinte siguranţă şi stabilitate pe masa de tratament sau acolo unde este
amplasat, astfel încât să se evite răsturnarea accidentală a acestuia şi împrăştierea
conţinutului.
Pentru deşeurile infecţioase de laborator se folosesc cutii din carton rigid prevăzute în
interior cu sac galben de polietilenă, marcate cu galben, etichetate cu următoarele informaţii:
tipul deşeului colectat, pictograma "Pericol biologic", capacitatea recipientului (l sau kg),
modul de utilizare, linia de marcare a nivelului maxim de umplere, data începerii utilizării
recipientului pe secţie, unitatea sanitară şi secţia care au folosit recipientul, persoana
responsabilă cu manipularea lui, data umplerii definitive, marcaj conform standardelor UN, în
conformitate cu ADR. Al doilea recipient în care se depun sacii, cutiile şi recipientele pentru
deşeurile periculoase este reprezentat de containere mobile cu pereţi rigizi, aflate în spaţiul
central pentru stocarea temporară a deşeurilor din incinta unităţii sanitare. Containerele
mobile pentru deşeuri infecţioase, anatomopatologice şi părţi anatomice şi înţepătoare-
tăietoare au marcaj galben, sunt etichetate "Deşeuri medicale" şi poartă pictograma "Pericol
biologic". Containerele trebuie confecţionate din materiale rezistente la acţiunile mecanice,
uşor lavabile şi rezistente la acţiunea soluţiilor dezinfectante. Containerul trebuie să fie etanş
şi prevăzut cu un sistem de prindere adaptat sistemului automat de preluare din vehiculul de
transport sau adaptat sistemului de golire în instalaţia de procesare a deşeurilor.
Dimensiunea containerelor se alege astfel încât să se asigure preluarea întregii cantităţi de
deşeuri produse în intervalul dintre două îndepărtări succesive. Este strict interzisă depunerea
deşeurilor periculoase neambalate (vrac).
Deşeurile anatomo-patologice încadrate la codul 18 01 02 (18 01 03*) destinate
incinerării sunt colectate în mod obligatoriu în cutii din carton rigid, prevăzute în interior cu
sac din polietilenă care trebuie să prezinte siguranţă la închidere sau în cutii confecţionate din
material plastic rigid cu capac ce prezintă etanşeitate la închidere, având marcaj galben,
special destinate acestei categorii de deşeuri, şi sunt eliminate prin incinerare. Recipientele
vor fi etichetate cu următoarele informaţii: tipul deşeului colectat, pictograma "Pericol
biologic", capacitatea recipientului (l sau kg), modul de utilizare, linia de marcare a nivelului

14
maxim de umplere, data distribuirii recipientului pe secţie, unitatea sanitară şi secţia care au
folosit recipientul, persoana responsabilă cu manipularea lui, data umplerii definitive, marcaj
conform standardelor UN, în conformitate cu ADR. La solicitarea beneficiarului, părţile
anatomice pot fi înhumate sau incinerate în condiţiile legii, pe baza unei declaraţii pe propria
răspundere a acestuia, ce se depune atât la unitatea sanitară respectivă, cât şi la direcţia de
sănătate publică judeţeană. Direcţia de sănătate publică judeţeană eliberează un certificat în
acest sens. Părţile anatomice sunt ambalate şi refrigerate, după care se vor depune în cutii
speciale, etanşe şi rezistente. Deşeurile periculoase chimice rezultate din unităţile sanitare
identificate prin codul 18 01 06* se colectează în recipiente speciale, cu marcaj adecvat
pericolului ("Inflamabil", "Coroziv", "Toxic" etc.) şi se tratează conform prevederilor legale
privind deşeurile periculoase.
Deşeurile chimice sunt colectate şi ambalate în recipiente cu o capacitate care să nu
depăşească 5 l pentru substanţe lichide şi 5 kg pentru substanţe solide. Aceste recipiente pot fi
introduse într-un ambalaj exterior care, după umplere, nu trebuie să depăşească greutatea de
30 de kg. Deşeurile periculoase chimice rezultate din unităţi sanitare se colectează separat şi
se elimină prin incinerare (după ce, în prealabil, a fost testată reactivitatea termică a acestor
deşeuri), tratare chimică sau sunt returnate la furnizor, cu acordul expres al acestuia.
Recipientele în care se colectează deşeurile chimice trebuie să fie proiectate şi realizate în aşa
fel încât să împiedice orice pierdere de conţinut, cu respectarea următoarelor condiţii:
a) materialele din care sunt executate recipientele şi sistemele de închidere ale
acestora nu trebuie să fie atacate de către conţinut şi nici să formeze cu acesta compuşi
periculoşi;
b) toate părţile recipientelor şi ale sistemelor de închidere ale acestora trebuie să fie
solide şi rezistente, astfel încât să excludă orice defecţiune şi să răspundă în deplină siguranţă
la presiunile şi eforturile normale de manipulare;
c) recipientele prevăzute cu sistem de închidere trebuie să fie proiectate în aşa fel
încât ambalajul să poată fi deschis şi închis în mod repetat, fără pierdere de conţinut.
Deşeurile chimice periculoase aflate în stare lichidă se colectează în recipiente
speciale, impermeabile, iar evacuarea lor se realizează de către o firmă autorizată. Deşeurile
chimice, dacă se află în ambalajul lor original (sticlă, folie etc.), pot fi împachetate în
recipiente care nu corespund standardelor UN, în conformitate cu ADR. În cazul în care
aceste deşeuri nu se mai află în ambalajul original, ele se stochează şi ambalează în recipiente
care corespund standardelor UN, în conformitate cu prevederile ADR.
Pentru a evita acumularea în unităţile sanitare a unor cantităţi mari de deşeuri
farmaceutice (de exemplu: medicamente expirate), acestea se pot returna, pe baza unui
contract, farmaciei sau depozitului de produse farmaceutice în vederea eliminării finale.
Deşeurile chimice nepericuloase identificate prin codul 18 01 07 rezultate din unităţi sanitare
se colectează separat în ambalajul original. În cazul deşeurilor de la aparatele de diagnoză, ce
conţin substanţe chimice periculoase în concentraţii neglijabile, sunt urmate instrucţiunile
specifice echipamentului respectiv. Aceste deşeuri se valorifică sau se elimină ca deşeuri
nepericuloase. Deşeurile stomatologice identificate prin codul 18 01 10* reprezentate de
amalgamul dentar se colectează separat în containere sigilabile şi sunt preluate de firme
autorizate în vederea valorificării
Deşeurile rezultate în urma administrării tratamentelor cu citotoxice şi citostatice

15
reprezentate de corpuri de seringă cu sau fără ac folosite, sticle şi sisteme de perfuzie,
materiale moi contaminate, echipament individual de protecţie contaminat etc. trebuie
colectate separat, ambalate în containere de unică folosinţă sigure, cu capac, care se elimină
separat. Recipientele trebuie marcate şi etichetate cu aceleaşi informaţii specificate mai sus,
pentru alte tipuri de deşeuri. Acest tip de deşeu se elimină numai prin incinerare, cu
respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 128/2002, cu modificările şi completările
ulterioare.
Deşeurile nepericuloase se colectează în saci din polietilenă de culoare neagră,
inscripţionaţi "Deşeuri nepericuloase". În lipsa acestora se pot folosi saci din polietilenă
transparenţi şi incolori.

3.4. Stocarea temporară a deşeurilor rezultate din activităţile medicale

Stocarea temporară, trebuie realizată în funcţie de categoriile de deşeuri colectate la

locul de producere. Este interzis accesul persoanelor neautorizate în spaţii destinate stocării
temporare si abandonarea, descărcarea sau eliminarea necontrolată a deşeurilor medicale. În
fiecare unitate sanitară trebuie să existe un spaţiu central pentru stocarea temporară a
deşeurilor medicale. În cazul construcţiilor noi, amenajarea spaţiului pentru stocarea
temporară a deşeurilor medicale trebuie prevăzută prin proiectul unităţii. Unităţile care nu au
fost prevăzute prin proiect cu spaţii pentru stocare temporară a deşeurilor trebuie să
construiască şi să amenajeze aceste spaţii în termen de 6 luni de la adoptarea prezentelor
norme tehnice. Spaţiul central de stocare a deşeurilor trebuie să aibă două compartimente:
a) un compartiment pentru deşeurile periculoase, prevăzut cu dispozitiv de închidere
care să permită numai accesul persoanelor autorizate;
b) un compartiment pentru deşeurile nepericuloase, amenajat conform Normelor de
igienă şi recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei, aprobate prin Ordinul
ministrului sănătăţii nr. 536/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Spaţiul central destinat stocării temporare a deşeurilor periculoase trebuie să permită
stocarea temporară a cantităţii de deşeuri periculoase acumulate în intervalul dintre două
îndepărtări succesive ale acestora.
Spaţiul de stocare temporară a deşeurilor periculoase este o zonă cu potenţial septic
şi trebuie separat funcţional de restul construcţiei şi asigurat prin sisteme de închidere.
Încăperea în care sunt stocate temporar deşeuri periculoase trebuie prevăzută cu sifon de
pardoseală pentru evacuarea în reţeaua de canalizare a apelor uzate rezultate în urma curăţării
şi dezinfecţiei. În cazul în care locaţia respectivă nu dispune de sifon de pardoseală din
construcţie, suprafaţa trebuie să fie uşor lavabilă, impermeabilă şi continuă, să nu existe un
surplus mare de apă uzată, astfel încât dezinfecţia şi curăţarea să se realizeze cu materiale de
curăţenie de unică folosinţă considerate la final deşeuri medicale infecţioase.Spaţiul de
stocare temporară a deşeurilor periculoase trebuie prevăzut cu ventilaţie corespunzătoare
pentru asigurarea temperaturilor scăzute care să nu permită descompunerea materialului
organic din compoziţia deşeurilor periculoase. Trebuie asigurate dezinsecţia şi deratizarea
spaţiului de stocare temporară în scopul prevenirii apariţiei vectorilor de propagare a
infecţiilor (insecte, rozătoare).
Durata stocării temporare a deşeurilor medicale infecţioase în incintele unităţilor

16
medicale nu poate să depăşească un interval de 48 de ore, cu excepţia situaţiei în care
deşeurile sunt depozitate într-un amplasament prevăzut cu sistem de răcire care să asigure
constant o temperatură mai mică de 4°C, situaţie în care durata depozitării poate fi de
maximum 7 zile. Amplasamentul trebuie să aibă un sistem automat de monitorizare şi
înregistrare a temperaturilor, ce va fi verificat periodic. Deşeurile infecţioase încadrate la
categoria 18 01 03* generate de cabinete medicale trebuie stocate temporar pe o perioada de
maximum 7 zile, cu asigurarea unor condiţii frigorifice corespunzătoare, adică să se asigure
constant o temperatură mai mică de 4°C. Condiţiile de stocare temporară a deşeurilor
rezultate din activităţile medicale trebuie să respecte normele de igienă în vigoare. Durata
pentru transportul şi eliminarea finală a deşeurilor medicale infecţioase nu trebuie să
depăşească 24 de ore. Se interzice funcţionarea staţiilor de transfer şi a spaţiilor de stocare
temporară a deşeurilor medicale pe amplasamente situate în afara unităţilor sanitare sau care
nu aparţin operatorilor economici care realizează operaţii de tratare sau eliminare a deşeurilor
medicale.

3.5.Transportul deşeurilor rezultate din activităţile medicale

Transportul deşeurilor medicale periculoase în incinta unităţii în care au fost produse

se face pe un circuit separat de cel al pacienţilor şi vizitatorilor. Deşeurile medicale
periculoase sunt transportate cu ajutorul unor cărucioare speciale sau cu ajutorul
containerelor mobile. Atât autovehiculele, cât şi cărucioarele şi containerele mobile se curăţă
şi se dezinfectează după fiecare utilizare în locul unde are loc descărcarea, utilizând produse
biocide autorizate, fapt demonstrat de un document scris. În scopul protejării personalului şi a
populaţiei, transportul deşeurilor medicale periculoase până la locul de eliminare finală se
realizează cu mijloace de transport autorizate şi cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Deşeurile medicale periculoase şi nepericuloase se predau, pe bază de contract, unor operatori
economici autorizaţi conform legislaţiei specifice în vigoare. Transportul deşeurilor medicale
periculoase se realizează pe bază de contract cu operatori economici autorizaţi pentru pentru
desfăşurarea acestei activităţi. Producătorii de deşeuri periculoase au obligaţia să elaboreze,
în condiţiile legii, planuri de intervenţie pentru situaţii deosebite şi să asigure condiţiile de
aplicare a acestora.
În situaţia în care o unitate sanitară este formată din mai multe clădiri situate în locaţii
diferite, transportul deşeurilor medicale periculoase se realizează prin intermediul
operatorului economic contractat de unitatea sanitară respectivă.
Transportul deşeurilor medicale periculoase în afara unităţii sanitare în care au fost
produse se face prin intermediul unui operator economic autorizat potrivit legii şi care se
conformează prevederilor:
a) Legii nr. 211/201, cu modificările ulterioare;
b) Hotărârii Guvernului nr. 1.061/2008 privind transportul deşeurilor periculoase şi
nepericuloase pe teritoriul României;
c) Hotărârii Guvernului nr. 1.175/2007;
d) Ordinului ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 396/2009 privind

17
înlocuirea anexei la Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr.
2.134/2005 privind aprobarea Reglementărilor privind omologarea, agrearea şi efectuarea
inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor destinate transportului anumitor mărfuri periculoase
- RNTR 3;
e) Ordinului ministrului sănătăţii nr. 613/2009 privind aprobarea Metodologiei de
evaluare a autovehiculelor utilizate pentru transportul deşeurilor periculoase rezultate din
activitatea medicală, cu care unitatea sanitară încheie un contract de prestări de servicii sau
prin mijloace de transport proprii autorizate potrivit legii;
f) Ordinul ministrului mediului şi dezvoltării durabile nr. 1.798/2007 pentru aprobarea
Procedurii de emitere a autorizaţiei de mediu, cu modificările şi completările ulterioare;
g) altor prevederi legale în domeniu.
Unitatea sanitară, în calitate de generator şi expeditor de deşeuri, are obligaţia să se
asigure că, pe toată durata gestionării deşeurilor, de la manipularea în incinta unităţii,
încărcarea containerelor în autovehiculul destinat transportului, până la eliminarea finală, sunt
respectate toate măsurile impuse de lege şi de prevederile contractelor încheiate cu operatorii
economici autorizaţi.

18
CAPITOLUL 4. METODE DE TRATARE A DESEURILOR MEDICALE

4.1. Metode de tratare a deseurilor medicale in UE

Cea mai răspândită metodă de tratare a acestor tipuri de deşeuri este incinerarea.
Incinerarea este o metodă tradiţională combustibilă de tratare, cu principiu de funcţionare
simplu: arderea deşeurilor într-un cuptor şi tratarea, în continuare a efluenţilor.
Incineratoarele reduc volumul de deşeuri până la 95-96%, aceste procente depinzând de
compoziţia materialelor.
Incinerarea în instalaţii moderne
Incinerarea este o metodă de eliminare a deşeurilor medicale periculoase prin arderea
lor fiind una din metodele de tratare termică la temperaturi ridicate şi include arderea în:
-Incinerator cu cuptor cu vatră fixă;
-Incinerator cu cuptor cu grătare statice sau mobile;
-Incinerator cu cuptor rotativ;
-Incinerator cu cuptor în strat fluidizat;
-Incinerator pirolitic
Potrivit EPA, 90% din deşeurile medicale sunt incinerate în incineratoare moderne şi
reprezintă arderea controlată a deşeurilor medicale în incineratoare de deşeuri medicale
dedicate. În statele membre ale Uniunii Europene, eliminarea deşeurilor medicale periculoase
a fost externalizată, aceasta realizându-se în instalaţii de mare capacitate, amplasate în afara
zonelor de locuit şi care, de obicei, incinerează şi deşeuri industriale periculoase. Incinerarea
poate reprezenta o foarte bună, dar şi foarte controversată unealtă atât pentru reducerea
cantităţii de deşeuri depozitate, cât şi pentru neutralizarea acestora. Anumite organizaţii de
protecţie a mediului privesc incinerarea ca pe un transfer al poluanţilor de pe sol în atmosferă
şi împrăştierea lor necontrolată, cu efecte devastatoare asupra sănătăţii populaţiei. În
condiţiile vechilor instalaţii de incinerare, chiar aveau dreptate. Între timp, pentru asigurarea
sănătăţii populaţiei şi implementarea conceptului de „dezvoltare durabilă”, cerinţele
legislative în domeniul emisiilor în aer şi apă s-au modificat considerabil şi, odată cu ele, şi
instalaţiile de incinerare, aplicarea tehnologiilor de depoluare (tehnologii curate) devenind o
necesitate. Principalul obiectiv al aplicării acestora este ca emisiile din aer, apă şi deşeuri
rezultate în urma funcţionării incineratoarelor să corespundă reglementărilor în vigoare.
In managementul modern al deşeurilor, incinerării îi revine sarcina de a trata
deşeurile care nu mai pot fi valorificate, astfel încât să se ajungă la:
– inertizarea deşeurilor, minimizând emisiile în aer şi apă;
– distrugerea materialelor nocive organice, respectiv concentrarea materialelor anorganice;
– reducerea masei de deşeuri de depozitat, în special a volumului;
– folosirea valorii calorifice a deşeurilor în vederea protejării resurselor de energie;

19
– transferarea deşeurilor în materii prime secundare în vederea protejarii celorlalte resurse
materiale.
Incinerarea este singura soluţie pentru a elimina definitiv deşeuri organice cum ar fi
deşeuri spitaliceşti, deşeuri farmaceurice, deşeuri uleioase, deşeuri de origine animală, toate
tipurile de deşeuri industriale periculoase. În figura 4 este prezentată diagrama fluxului pentru
procesul tehnologic de incinerare a deşeuroilor medicale. Incinerarea poate fi definită ca
oxidarea controlată la temperaturi ridicate a compuşilor, în marea lor majoritate organici,
pentru a produce CO2 şi apă: Deşeuri organice →incinerare→ CO2 + H2O + produşi
secundari Incinerarea deşeurilor medicale se poate realiza fie în instalaţii dedicate, al căror
scop principal îl reprezintă distrugerea termică a deşeurilor, fie în instalaţii de coincinerare, al
căror scop principal este generarea de energie sau producţia unor materiale (ex. ciment). În
funcţie de tipul deşeurilor acceptate incineratoarele sunt proiectate special. Pentru deşeurile
periculoase incineratoarele trebuie să atingă o temperatură de ardere mult mai ridicată decât
în cazul incinerării deşeurilor nepericuloase. Structura de principiu şi modalitatea de
funcţionare a unei instalaţii de incinerare a deşeurilor este explicată în baza câtorva
componente şi agregate ale instalaţiei. Acestea sunt oferite de numeroşi producători, fiecare
execuţie diferind corespunzător. Insă derularea principală a incinerării şi fluxul materialelor
diferă de la o instalaţie la alta, iar pentru deverşi producători numai în mica masura.

Figura 2. Diagrama fluxului pentru procesul tehnologic de incinerare a deşeurilor medicale

O instalaţie de incinerare a deşeurilor constă din următorele domenii de funcţionare,

expuse în continuare.
- preluarea deşeurilor;
- stocarea temporară, pretratarea (dacă este necesară);
- alimentarea în unitatea de incinerare;
- eliminarea şi tratarea cenuşei reziduale;
- tratarea şi valorificarea emisiilor.

20
 Avantajele incinerării :
- Eliminarea în siguranţă a tuturor organismelor infecţioase la temperaturi de peste 7000C;
- Flexibil astfel că se pot accepta deşeuri patologice şi în funcţie de tehnologie deşeuri
chimice;
- Reziduurile nu sunt recunoscute;
- Reducerea deşeurilor cu până la 95% în volum sau 83 la 95% din masă: de obicei cenuşa
reprezintă 5-17% din masa deşeurilor;
- Tehnologie foarte bine experimentată;
- Nu necesită pre-mărunţire;
- Nu există cerinţe speciale pentru ambalarea deşurilor;
- Dezinfectare completă, (dacă temperaturile sunt menţinute ridicate), şi cantitatea de cenuşă
este adecvată. Nu este necesară monitorizarea eficienţei sterilizării.
Dezantajele incinerării :
- În mod normal costurile de investiţii necesare pentru incineartor şi sistemul de epurare a
gazelor arse este mai ridicat, comparativ cu tehnologiile non-incinerative;
- Emisii din surse punctiforme imediat în aer (spre deosebire de emisiile atenuate de CH4 şi
CO2 din depozitul de deşeuri pe o perioedă de zece ani);
- Costul ridicat al monitorizării emisiilor de gaze pentru demonstrarea conformităţii cu
standardele de emisie;
- Subprodusele solide şi lichide trebuie tratate ca potenţiale deşeuri periculoase (nu se aplică
la cenuşă în czul în care deşeurile sunt bine sortate, şi a reziduurilor de la FGC (Flue Gas
Cleaning - epurare gaze de ardere) tratate separat;
- Incinerarea este percepută negativ de multe secţiuni ale comunităţii;
- PVC din deşeuri oferă o încărcătură semnificativă de poluanţi asupra sistemului de epurare
a gazelor iar metalele grele asupra cenuşii;

21
Figura 3. Schema bloc pentru o instalaţie modernă de incinerare a deşeurilor medicale

Incinerarea propriu-zisă
Incinerarea este o metodă termică de eliminare a deşeurilor medicale prin oxidare
completă la temperaturi înalte. Instalaţiile de incinerare a deşeurilor medicale folosesc, de
regulă, cuptoare de ardere cu grătar sau cuptoare rotative. În urma incinerării se obţin căldură,
gaze, abur şi cenuşă. Instalaţiile de incinerare sunt cuptoare prevăzute cu grătar cu împingere
inversă sau directă, cuptoare rotative, sau cuptoare verticale. Ele pot trata (arde) deşeuri cu
putere calorifică mică, de doar 10 MJ/kg. Cele mai uzuale sunt cuptoarele rotative sau cu
grătare mobile prevăzute cu instalaţii de injecţie a deşeurilor lichide sau gazeificatoarele.
Alegerea tipului de cuptor se face în principal în funcţie de capacitatea necesară şi de tipul de
deşeuri ce va fi incinerat.

Incinerator - cuptor cu grătare statice sau mobile

Cuptoarele cu grătare mobile sunt acelea în care înaintarea deşeurilor se face pe un

plan mobil, compus din grătare, lanţuri, tamburi sau bare care favorizează combustia prin
amestecarea permanentă a deşeurilor, lucru ce permite ca aerul să intre în contact cu
deşeurile. Suportul de combustie combină funcţia de avansare a deşeurilor şi de amestecare
cu cea de extracţie a zgurii. Indiferent de grătarul folosit, structura de bază a cuptorului este
caracterizată de un grătar de ardere la bază, pereţii camerei de ardere şi în partea superioară

22
un plafon. Grătarul poate fi orizontal sau puţin înclinat. In cazul grătarului înclinat cea mai
întâlnită versiune este cea a cuptorului cu grătar cu acţiune inversă. În ambele cazuri, barele
grătarului sunt mişcate continuu pentru a asigura arderea completă a deşeurilor şi transferul
acestora în cuptor. Barele grătarului pot fi răcite cu aer cau apă. Cuptorul este format din 5
zone de combustie:
1 .uscarea: în partea superioară a grătarului deşeurile se încălzesc până la peste 1000C prin
radiaţie sau convecţiei, astfel având loc îndepărtarea umezelii;
2.degazarea: prin continuarea procesului de încălzire până la temperaturi de peste 2500C se
exclud materiile volatile. Procesul de piroliză are loc la presiune atmosferică scăzută şi la
creşterea temperaturii;
3.arderea completă: în cea de-a treia parte a grătarului se atinge temperatura de ardere
completă a deşeurilor
4.gazarea: numai o mică parte din deşeurile arse sunt oxidate în procesul de piroliză, cea mai
mare parte a deşurilor se oxidează în parte superioară a camerei de incinerare la 10000C;
5. post-combustia: pentru minimizarea gazelor reziduale rămase neincinerate şi a CO din
emisii există mereu o cameră de post-combustie. Aici se adaugă aer sau gaz rezidual
desprăfuit în vederea realizării incinerării complete. Timpul de păstrare în aceasta este de
minim 2 secunde la 8500C. Alimentarea cu aer se face atât prin barele grătarului de jos în sus
(alimentare primară), cât şi cu ajutorul unor dispozitive suplimentare prevăzute în camera de
ardere (alimentare secundară). Trecerea de la o fază la alta depinde de compoziţia şi valoarea
calorică a deşeurilor de incinerat.

Fig.4 Incineratorul cu cuptor rotativ SURSA:( http://www.parsianmedical.com/index.htm;

http://www.francegreentech.com/)

23
 Incineratorul cu cuptor rotativ reprezintă cea mai folosită tehnologie de tratare a
deşeurilor periculoase la temperaturi înalte. Este recomandat deşeurilor cu putere calorifică
redusă de compoziţie şi stare de agregare (solidă, semisolidă şi lichidă) variabilă. Cuptoarele
rotative de ciment, spre exemplu, se pot folosi – şi se folosesc – pentru incinerarea sau
coincinerarea de deşeurilor periculoase. Cuptoarele rotative sunt construite dintr-un tambur
înclinat, prevăzut cu şicane, în care sunt introduse prin partea superioară deşeurile ce ard
înaintând spre ieşire sub acţiunea rotativă a cuptorului. Această rotaţie permite un bun contact
aer-combustibil, prin bascularea continuă a deşeurilor. Cuptoarele rotative folosite pentru
distrugerea deşeurilor sunt de regulă destul de scurte (10–12 m) şi au un diametru de 3,5–5 m.
Raportul între lungime şi diametru este între 2:1 şi 10:1, viteza periferică de rotire fiind
cuprinsă între 0,3 şi 3m/min. În cazul incinerării cu cuptor rotativ temperatura atinsă în
camera de ardere este mult mai ridicată faţă de incineratoarele cu grătar. Incineratorul cu
cuptor rotativ cu cameră de post-combustie reprezintă cea mai folosită tehnologie de tratare a
deşeurilor periculoase la temperaturi înalte. În figura 5 şi 6 este prezentată instalaţia de
incinerare cu cuptor rotativ, respectiv fluxul tehnologic al instalaţiei de incinerare cu cuptor
rotativ .
Principalele avantaje ale cuptorului rotativ pentru incinerarea deşeurilor periculoase
sunt:
- Aplicare universală;
- Cerinţe minime cu privire la sortarea şi pregătirea deşeurilor;
- Gamă largă de deşeuri care pot fi incinerate simultan;
- Incinerare continuă;
- Temperaturi ridicate de ardere, de până la 14000C;
- Uşor de controlat timpul de retenţie a deşeurilor în camera de combustie.
Datorită rotirii continue şi înclinaţiei uşoare a cuptorului, transferul deşeurilor dintr-
un capăt în altul al cuptorului este realizat uşor. În cazul unor temperaturi de 11500C cenuşa
este aglomerată, iar la temperaturi de peste 13000C cenuşa este topită şi vitrifiată. De
asemenea, cenuşa de fund şi cenuşa recuperată din filtre poate fi reintrodusă în cuptorul
rotativ penrtu aglomerare şi vitrifiere.

24
Figura 5. Incinerator rotativ SURSA: BIC Group Belgia (http://www.bic.be/); JOSEPH
EGLIAG Elveţia http://www.jeag.com/

Figura 6. Incinerator rotativ SURSA: BIC Group Belgia (http://www.bic.be/); JOSEPH

EGLIAG Elveţia http://www.jeag.com/

Deoarece temperaturile de ardere în cuptorul rotativ sunt cu mult mai ridicate,

instalaţiile secundare, cum ar fi camera de post-combustie, sau echipamentele de recuperare a
energiei, trebuie proiectate pentru a rezista la astfel de temperaturi ridicate. Indiferent de
cuptorul ales pentru incinerarea deşeurilor, următoarele etape întâlnite în procesul de

25
incinerare a deşeurilor, cum ar fi eliminarea cenuşei, tratarea emisiilor, recuperarea energiei,
etc. sunt asemănătoare.
Caracteristicile deşeurilor medicale adecvate pentru incinerare :
-Valoare calorică minimă: peste 2000 kcal/kg (8370 kj/kg) pentru incineratoare cu o singură
cameră, şi peste 3500 kcalk/kg (14640 kj/kg) pentru incineratoarele pirolitice cu două
camere.
-Conţinut de material combustibil peste 60%.
-Conţinut de solide non-combustibilă sub 5%.
-Conţinut de particule non-combustibile sub 20%.
-Umiditate sub 30%.
Deşeuri medicale care nu pot fi incinerate :
-Recipiente, containere cu gaze sub presiune;
-Cantităţi mari de deşeuri chimice;
-Săruri de argint şi deşeuri fotografice sau radiografice;
-Deşeuri din material plastic halogenat, cum ar fi PVC;
-Deşeuri cu conţinut ridicat de mercur sau cadmiu, cum ar fi termometre, baterii uzate, etc.;
-Fiole sigilate sau fiole cu conţinut de metale grele;
-Deşeuri radioactive.

Incinerarea pirolitică

Piroliza, ca şi incinerarea, reprezintă un proces termic de tratare deşeurilor medicale,

prin care se obţine o descompunere termică a produşilor chimici şi în special a produşilor
organici la o temperatură ridicată şi în absenţa oxigenului. În figura 7 se prezintă o instalaţie
de incinerare pirolitică modernă cu două sisteme de spălare umedă a gazelor.
În practică acest procedeu este denumit şi degazare. Sub efectul temperaturii ridicate
se produce o sciziune şi o structură diferită a moleculelor organice, ceea ce face ca, după
piroliză deşeurilor, acestea să se transforme în substanţe combustibile gazoase, lichide şi
solide.
Incinerarea deşeurilor medicale presupune alimentarea prin uşa de încărcare în camera
de combustie primară (CCP) (1) în care are loc încălzirea şi gazeificarea deşeurilor în absenţă
de oxigen. Gazele şi produsele volatile, care sunt formate, trec apoi în camera de ardere
secundară (CCS) (2), în care acestea sunt complet arse la o temperatură foarte mare în
prezenţă de aer în exces. Un rol important este jucat de ejectorul (4) şi ventilatorul (9) de aer
de combustie. Datorită ejectorului (4) şi ventilatorului (10) conectat la ejector, gazele de
ardere se răcesc înainte ca acestea să fie eliminate în mediul înconjurător. Această răcire
rapidă previne formarea de dioxine şi furani. Ejectorul (4) menţine o mică depresiune în
incinerator, permiţînd astfel încărcarea incineratorului în timp ce funcţionează. Cenuşa din
camera de combustie primară este sterilă şi poate fi îndepărtată prin uşa de descărcare a
cenuşei. În camera de combustie primară este prevăzută o cameră separată de cenuşă pentru
deşeuri care au un conţinut ridicat de cenuşă.

26
 Caracteristicile incineratoarelor pirolitice
Incinerarea pirolitică este adecvată pentru următoarele categorii de deşeuri:
*Deşeuri infecţioase (inclusiv obiecte ascuţite) şi deşeuri patologice - tratament eficient,
elimină toţi agenţii patogeni.
*Reziduuri farmaceutice şi chimice - dezintegrează aproape toate aceste reziduuri, cu toate
acestea numai cantităţi mici (de exemplu, 5% din încărcătura totală de deşeuri) din aceste
reziduuri trebuie incinerate în acest proces, din cauza valorii calorice scăzute care trebuie să
depăşească 3500 kcal/kg (14650 kj/kg).
Inadecvată pentru următoarele deşeuri:
*Deşeuri medicale non-risc, similare deşeurilor urbane - incinerarea pirolitică a acestora ar
irosi resursele.
*Deşeuri genotoxice - tratament neeficient.
*Deşeuri radioactive - tratamentul nu afectează proprietăţile radioactive şi pot dispersa
radiaţii.
Deşeuri care nu trebuie incinerate pirolitic:
*Recipiente sub presiune - pot exploda în timpul incinerării şi provaca deteriorarea
echipamentului.
*Deşeuri din material plastic halogenat, cum ar fi PVC - gazele de ardere pot conţine acid
clorhidric şi dioxine.
*Deşeuri cu conţinut de metale grele - incinerarea va genera emisii de metale toxice (de
exemplu, plumb, cadmiu, mercur) în atmosferă.

27
Figura 7. Vedere instalaţie de incinerare pirolitică modernă, cu două sisteme de spălare
umedă a gazelor - funcţionează şi în România la spitalul clinic de copii, ORADEA SURSA:
http://www.nikaengg.com

28
 1. Cameră combustie primară 13. Deşeuri 25. Ventilator aer diluţie
(CCP)
2. Cameră combustie secundară 14. Cenuşă 26. Scruber Venturi
(CCS)
3. Cameră colectare cenuşă 15. Grătar cu bare* 27. Vas recirculare

4. Ejector venturi 16. Sonde de temperatură 28. Pompă recirculare

5. Arzător primar
6. Arzător secundar
7. Uşă încărcare deşeuri
8. Uşă descărcare cenuşă
9. Ventilator aer combustie
10. Ventilator ejector
11. Clapetă control aer
combustie
12. Distribuitor aer combustie
apă
17. Căptuşeală ignifugă turnată 29. Scruber cu
umplutură**
18. Izolaţie termică 30. Pompă recirculare
apă
19. Cărămizi refractare 31. Separator picături
20. Manta oţel 32. Conductă căptuşită
cu cauciuc
21. Clapetă by-pass 33. Vas soluţie sodă***
22. Coş de avarie 34. pompă dozatoare
soluţie sodă
23. Clapetă scruber 35. Ventilator evacuare
gaze arse
24. Conductă de gaze arse 36. Coş gaze arse

4.2 Metode alternative de tratare a deşeurilor medicale existente la nivel european

Diversele metode utilizate în mod frecvent pentru tratarea deşeurilor periculoase

provenite din activităţile medicale au ca scop obţinerea unui produs final prietenos mediului
şi sănătăţii. Cea mai răspândită metodă de tratare a acestor tipuri de deşeuri incinerarea, a
generat numeroase discuţii şi îngrijorări de-a lungul timpului, fiind o sursă majoră de poluanţi
organici persistenţi (POP) şi alţi poluanţi, cum ar fi metalele grele. Din experienţa statelor
membre ale uniunii Europene, cenuşa rezultată de la incinerarea deşeurilor municipale ridică
probleme din cauza conţinutului ridicat de cloruri şi sulfaţi cu mult peste valoarea limită
prevăzută (Decizia 2003/33/CE) pentru a fi acceptate la depozitare. De exemplu, Suedia a
reclamat costurile ridicate pentru eliminarea acesteia fiind nevoită să o exporte. Având în
vedere impactul asupra mediului a metodei de incinerare a deşeurilor medicale, s-au dezvoltat
instalaţii alternative necombustibile pentru tratarea acestor tipuri de deşeuri.
Ca o alternativă la acestea, s-au dezvoltat instalaţii care nu folosesc arderea, iar astăzi
se cunosc peste 23 de metode alternative de tratare a deşeurilor medicale, dintre care, cele
mai utilizate sunt sterilizarea cu abur, microundele, tratamentul chimic, tratamentul
termic (piroliza prin plasmă). Viabilitatea instalaţiilor alternative a crescut în ultimul timp
datorită costului crescut al incinerării, dificultăţile de acceptare a populaţiei şi a emisiilor
provenite de la incineratoare. Instalaţiile de tratare alternative costă mai puţin şi degajă mai

29
puţine emisii decât incinerarea. Este important să recunoaştem că, deseori, este necesară mai
mult de o instalaţie pentru gestionarea tuturor componentelor din fluxul de deşeuri medicale
(de exemplu incinerarea deşeurilor patologice care nu pot fi sterilizate termic). În figura 8 se
prezintă fluxul de tratare a deşeurilor provenite din activitatea medicală cu menţiunea că
unele tehnologii non-incinerare pot trata şi deşeuri anatomo-patologice.

Figura 8. Fluxul de tratare a deşeurilor provenite din activitatea medicala SURSA: Baldwin,
A., Kristiansen, T., Selection of HCRW Treatement Technologies for Gauteng,
http://www.hjulmandweb.dk/HCRWCD/ Visual%20Presentations/D%20Baldwin.ppt,

Tehnologii alternative disponibile pentru tratarea deşeurilor medicale

Deşeurile asimilabile celor menajere provenite din spitale nu necesită tratamente

speciale şi se includ în ciclul de eliminare a deşeurilor municipale. Practicile alternative la
arderea deşeurilor în incineratoare pot fi instalaţiile necombustibile sprijinite pe următoarele
metode de bază:
I-Metode termice;
II- Metode chimice;
III- Metode pe bază de radiaţii ionizante;
IV- Metode biologice.
O subclasificarea a acestor metode este necesară deoarece la temperaturi medii şi
înalte se produc modificări fizice şi chimice semnificative. Procesele termice la temperaturi
scăzute (sterilizarea termică) utilizează energia termică pentru decontaminarea deşeurilor
periculoase fără să producă modificări chimice, neavând loc procese de piroliză sau de
combustie. În figura 9 sunt enumerate schematic metodele de neutralizare a deşeurilor
periculoase provenite din activitatea medicală.

30
Figura 9. Metodele de neutralizare a deşeurilor periculoase provenite din activitatea medicală.

31
I.Metode termice
Metodele termice sunt bazate pe energie termică necesară distrugerii agenţilor
patogeni conţinuţi în deşeurile medicale. Această categoria se împarte în procese termice la
temperaturi scăzute, medii şi ridicate.
A.Metodele termice la temperaturi scăzute utilizează energia termică ca să
decontamineze deşeurile fără să producă modificări chimice, neavând loc procese de piroliză
sau combustie. Metodele termice la temperaturi scăzute se pot realiza în intervalul 930C –
1770C, prin căldură umedă (abur) şi căldură uscată (aer cald).
Tratamentul termic cu abur implică utilizarea de abur pentru a dezinfecta deşeurile şi
frecvent, are loc într-o autoclavă. Tratamentul prin microunde poate fi cu căldură umedă sau
căldură uscată. Tratamentul termic cu microunde prin căldură umedă este în esenţă, un proces
de dezinfectare cu abur, deoarece se adaugă apă peste deşeuri, iar dezinfectarea are loc prin
acţiunea căldurii umede şi aburului generate de energia microundelor. Tratamentul termic cu
microunde prin căldură uscată nu utilizează abur sau apă în proces. În metodele de tratare cu
aer cald nu se adaugă apă sau abur. În schimb, deşeurile sunt încălzite de conducţie, convecţie
naturală sau forţată, şi/sau radiaţia termică folosind încălzitoare cu radiaţii infraroşii.
B. Metodele termice la temperaturi medii au loc la temperaturi cuprinse între
1770C şi 3700C şi implică defalcarea chimică a materialului organic. Acestea includ
polimerizarea inversă folosind microunde cu energie de mare intensitate şi depolimerizarea
termică ce utilizează căldură şi presiune înaltă.
C. Metodele termice la temperaturi ridicate funcţionează, la temperaturi de 5400C
până la 83000C sau mai mult. Această căldură ridicată este furnizată de rezistenţa electrică,
inducţia, gazele naturale şi/sau energia plasmei. In plus, se produc modificări chimice şi
fizice, atât materialelor organice, cât şi celor anorganice rezultând distrugerea totală a
deşeurilor, precum şi minimizarea masei şi a volumului deşeurilor.
II. Metode chimice
Metodele chimice sunt recomandate în special pentru tratarea deşeurilor lichide.
Pentru deşeurile medicale solide se impun operaţiuni de mărunţire, tocare şi amestecare a
deşeurilor înainte sau în timpul tratării. Aceste procese folosesc dezinfectanţi ca: dioxid de
clor dizolvat, varul, acidul peracetic sau substanţe chimice anorganice cu scopul de a mări
expunerea deşeurilor la agentul chimic. În cazul tratării deşeurilor periculoase medicale există
procedee de reţinere a dezinfectantului din deşeu şi reutilizarea acestuia.
III. Metode prin iradiere
Metodele pe bază de radiaţii ionizante implică fasciculi de electroni, Cobalt-60 ori
radiaţii ultraviolete. Aceste instalaţii necesită măsuri sporite pentru protecţia personalului.
Radiaţiile cu fasciculi de electroni se realizează prin bombardarea cu electroni de înaltă
energie pentru a distruge microorganismele din deşeuri. Eficienţa metodei este dată de doza
de radiaţii absorbită de deşeuri. Doza de radiaţii depinde de densitatea deşeurilor şi energia
electronilor. Radiaţiile ultraviolete cu unde scurte (UVC) sunt utilizate ca procedeu
suplimentar la diferite instalaţii de neutralizare. Se impun, de asemenea, operaţiuni de tocare
sau mărunţire pentru ca deşeurile să fie de nerecunoscut.

32
IV. Metode biologice
Metodele biologice folosesc enzime pentru a distrugerea materiei organice. Doar
câteva instalaţii de neutralizare se bazează pe aceste procese. În tabelul 12 Sunt prezentate
mediile de tratare folosite în neutralizarea deşeurilor periculoase medicale pentru tehnologiile
alternative.

Tabelul 3. Mediile de tratare folosite în neutralizarea deşeurilor periculoase medicale

pentru tehnologiile alternative.

Metode mecanice Procesele mecanice cum ar fi mărunţire, măcinarea, amestecarea,

separarea lichid-solid, de transport (benzi transportoare, şnecuri), de compactare sunt procese
suplimentare. Distrugere mecanică poate face deşeurile de nerecunoscut şi este folosită pentru
a distruge ace şi seringi, astfel încât să reducă la minimum pericolul de leziuni sau pentru a le
face inutilizabile. În cazul unor procese termice sau chimice dispozitivele mecanice, cum ar fi
tocătoarele si mixerele pot îmbunătăţi, de asemenea, rata de transfer de căldură sau pentru a
mări suprafaţa expusă dezinfectantelor chimice. Un proces mecanic este suplimentară şi nu
poate fi considerat un proces de tratament în sine şi nu ar trebui să fie utilizat înainte ca
deşeurile să fie decontaminate, cu excepţia cazului în care tocătoarele, şi alte procese
mecanice de distrugere sunt o parte integrantă a unui sistem de tratare închis. În caz contrar,
lucrătorii ar fi expuşi la agenţii patogeni eliberaţi în mediul înconjurător. Dacă procesele
mecanice sunt parte dintr-un sistem, tehnologia ar trebui să fie proiectate în aşa fel încât aerul
în şi din procesul mecanic să fie dezinfectat înainte de a fi eliminat în mediu. Acest lucru este
adesea realizat cu ajutorul unui ventilator care menţine o presiune negativă în camera de
prelucrare mecanică; aerul preluat din procesul mecanic trece prin camera de dezinfecţie sau
printr-un filtru de înaltă eficienţă pentru reţinerea particulelor din aer.

33
 4.3. Metode de tratare a deseurilor medicale in Romania

România produce anual peste 10.000 tone de deşeuri medicale periculoase, pe care
este obligată, conform angajamentelor asumate prin aderarea la Uniunea Europeana (UE), să
le ardă ca să nu afecteze sănătatea populaţiei.
În România existau 346 instalaţii de tratare termică a deşeurilor, (crematorii),
amplasate în incinta unităţilor sanitare, 31 din aceste instalaţii se aflau în Bucureşti.
Închiderea acestora s-a realizat gradual, în prima etapă fiind închise crematoriile foarte mici,
iar deşeurile generate au fost transferate către cele rămase în funcţiune. Jumătate din
crematorii s-au închis până în 2007, restul trebuiau să se închidă până la 31.12.2008, dar
România a cerut prelungirea termenului până în 2009. Până la data închiderii tuturor
crematoriilor – atât noile instalaţii de strerilizare termică, conforme cu legislaţia Uniunii
Europene, cât şi cele vechi au funcţionat în paralel. Vechile crematorii nu au mai fost
autorizate pentru distrugerea deşeurilor medicale. Activitatea lor a fost preluată de
incineratoarele moderne, autorizate.
Pe de alta parte, s-a deschis perspectiva pentru afacerea de sterilizare şi transport a
deşeurilor, colectarea şi depozitarea temporară, precum şi pentru livrarea de aparatură
modernă în acord cu normele europene. Reprezentantii Ministerului Mediului sustin ca "cele
mai multe dintre aceste crematorii, situate în incinta spitalelor, funcţionau într-un sistem de
ardere mocnită şi aveau capacitaăţi de incinerare foarte mici". În plus, acestea nu puteau fi
retehnologizate, drept pentru care au fost închise.
Conform reglementărilor actuale în domeniul protecţiei mediului, instituţiile sanitare
riscă amenzi de sute de milioane de lei vechi în cazul în care deşeurile medicale generate de
acestea nu sunt arse într-un incinerator ecologic. Acestea sunt obligate să semneze contracte
cu operatorii privaţi care deţin incineratoare şi sterilizatoare conforme normelor UE. Strategia
de Gestionare a Deşeurilor elaborată de Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, precum
şi Ordinul ministrului apelor şi protecţiei mediului nr. 1215/2003 pentru aprobarea
"Normativului tehnic privind incinerarea deşeurilor" prevăd excluderea de incineratoare în
fiecare unitate medicală sau a mai multor incineratoare de capacitate mică. Activitatea de
eliminare a deşeurilor medicale periculoase a fost externalizată şi are loc în instalaţii
conforme de capacitate mare, amplasate în afara zonelor rezidenţiale (minimum 500 metri
distanţă), acestea fiind prevăzute să funcţioneze la capacitate maximă.
Ţinând cont şi de experienţa Uniunii Europene, MMGA din România a prevazut în
Programul Naţional de Gospodărie a Deşeurilor incinerarea a circa 30% din deşeurile
medicale periculoase în instalaţii pentru deşeuri industriale periculoase. Prin această metodă
se reduc şi investiţiile de realizare a incineratoarelor. În prezent în spitalele din România sunt
utilizate ca şi metode de neutralizare a deşeurilor medicale periculoase: sterilizarea termică cu
căldură umedă – autoclavarea pentru deşeurile infecţioase, deşeurile înţepătoare/tăietoare,
deşeurile chimice şi farmaceutice, dar şi incineraea nu numai pentru deşeurile anatomo-
patologice şi părţile anatomice, ci şi pentru celelalte tipuri de deşeuri medicale periculoase.
Incinerarea deşeurilor medicale periculoase (deşeurile infecţioase, deşeurile
înţepătoare/tăietoare, deşeurile chimice şi farmaceutice) altele decât deşeurile anatomo-

34
patologice şi părţile anatomice poluează grav mediul înconjurător din cauza emisiilor de noxe
periculoase de tip dioxină şi furani. Unele unităţi spitaliceşti neutralizează deşeurile medicale
periculoase prin sterilizare termică – autoclavare, urmată de mărunţire în mori speciale, în
instalaţii proprii montate la sediul spitalelor, având contract cu firmele de colectare numai
pentru deşeurile anatomo-patologice şi părţile anatomice, care obligatoriu trebuie incinerate.
Sunt însă şi spitale ce nu au echipamente proprii pentru neutralizarea eficientă a deşeurilor
medicale periculoase, şi care au contracte cu firme de colectare.
Din nefericire, firmele ce au contracte de colectare a deşeurilor cu marile spitale deţin
monopolul pe piaţă şi blochează introducerea noilor tehnologii în domeniu. Deci aşa cum
prevedea tratatul de aderare al României în anul 2009 s-a finalizat cu succes planul de
închidere/demolare ecologizare a crematoriilor utilizate pentru tratarea deşeurilor
periculoase/nepericuloase spitaliceşti fiind asigurate şi capacităţile conforme de
tratare/eliminare necesare. Prin urmare activitatea celor 346 de crematorii, desfiinţate, este
suplinită de agenţi economici autorizaţi pentru eliminarea prin incinerare.

CAPITOLUL 5 .
35
ORGANIZATII IMPLICATE IN TRATAREA DESEURILOR
MEDICALE IN ROMANIA

36
Tabelul 4. Organizatii autorizate pentru eliminarea deseurilor medicale prin incinerare la 4
martie 2011

37
Tabelul 5.Organizatii autorizate pentru eliminarea deseurilor medicale prin sterilizare
termica –autoclavare la 1 august 2011

38
CAPITOLUL 6. PRACTICI GENERALE DE MINIMIZARE A
DESEURILOR MEDICALE

Figura 10. Schema de minimizare a deseurilor medicale

CONCLUZII

39


Deşeurile generate de activităţile medicale includ o gamă largă de materiale, de la ace
şi seringi folosite până la pansamente, fragmente anatomice, prelevate pentru diagnostic,
sânge, produse chimice, farmaceutice, dispozitive medicale şi materiale radioactive.
Slaba gestionare a deşeurilor medicale expune potenţial personalul de îngrijire a
sănătăţii, persoanele care manipulează deşeurile, pacienţii şi întreaga comunitate la infecţii,
efecte toxice şi leziuni şi la riscurile de poluare a mediului.
Deseurile medicale pot avea un efect direct asupra mediului prin contaminarea
solurilor şi apelor subterane. În timpul incinerării, dacă nu se efectuează o filtrare adecvată,
aerul poate de asemenea să fie poluat, cauzând îmbolnăvirea populaţiei din vecinătate. La
alegerea modalităţii de tratare, ca şi a modalităţii de depozitare a deşeurilor trebuie ţinut
seama de necesitatea efectuării unei evaluări rapide a impactului asupra mediului . Este
esenţial ca toate materialele medicale să fie separate la punctul de generare, tratate
corespunzător şi eliminate în condiţii de siguranţă.
Deşeurile asimilabile celor menajere nu necesită tratamente speciale şi se includ în
ciclul de eliminare a deşeurilor municipale. Excepţie fac resturile alimentare provenite din
spitalele de boli contagioase, care necesită autoclavare înainte de a fi preluate de serviciile de
salubritate.
Incinerarea ca metodă de eliminare finală a deşeurilor medicale periculoase trebuie să
respecte normele şi standardele în vigoare privind emisiile de gaze în atmosferă şi pe cele
privitoare la produsele secundare rezultate din procesul de incinerare. În spaţiile largi, puţin
populate (ex. Australia) este normal să se acumuleze în mari concentrări de deşeuri (landfills
– gropi ecologice), dar în spaţii dens populate, cu suprafaţă mică (Japonia, de exemplu)
incinerarea este metoda tradiţională şi actuală.
Incinerarea presupune distrugerea prin ardere simplă şi se aplică pe scară mică la fel
de mult ca şi pe scară largă (fiind obligatorie în anumite situaţii- deşeuri biologice medicale,
de exemplu). Este o metodă energofagă, neeficientă (distruge materii prime valoroase etc.),
risipitoare (se pierd cantităţi mari de energie termică) şi poluantă (generează produse toxice).
În ţările dezvoltate se extinde formula incineratoarelor cu plasmă, unde se recuperează unele
materii rezultate după ardere.
Depozitare în depozitul de deşeuri - înainte de a fi eliminate final prin depozitare în
depozitul de deşeuri, deşeurile medicale periculoase trebuie supuse tratamentelor de
neutralizare prin metode alternative (necombustibile). Dintre metodele alternative
(necombustibile)sterilizarea cu abur şi microunde sunt cele mai utilizate metode
necombustibile, putând fi utilizate atât la sursă, cât şi pe un amplasament de tratare. Aceaste
metode pot trata numeroase tipuri de deşeuri medicale.

BIBLIOGRAFIE

40
1. Bara, A., Tratarea deşeurilor medicale infecţioase, revista Green report, 22 august 2007,
http://www.green-report.ro/revista/tratareadeseurilor- medicale-infectioase
2. Cadariu, Arinda, Curea, Oana, Vasiliu, F., Metode de minimizare şi eliminare a deşeurilor
medicale periculoase rezultate din activitatea unităţilor sanitare, publicaţie eleborată în cadrul
proiectului Reducerea emisiilor de Poluanţi Organici Persistenţi şi eficientizarea sistemmului
de management al fluxului deşeurilor medicale în Judeţul Constanţa, ianuarie, 2006
3. http://www.ecolotec.com/index.html
4. Hotărârea Guvernului nr. 1470/2004 privind aprobarea Strategiei naţionale de gestionare a
deşeurilor şi a Planului naţional de gestionare a deşeurilor, cu modificările şi completările
ulterioare, publicat în Monitorul Oficial nr. 954 bis din 18.10.2004.
5. Ordinul ministerului sănătăţii şi familiei nr. 219/2002 pentru aprobarea Normelor tehnice
privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţile medicale şi a Metodologiei de culegere
a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţile medicale, cu
modificările şi completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial nr. 386 din 6 iunie 2002.
6. „Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor – SNGD şi Planul Naţional de Gestionare
a Deşeurilor - PNGD” Ministerul Mediului şi Pădurilor
7. „Raport anual privind starea mediului ]n România ]n anul 2010” Agenţia Naţională pentru
Protecţia Mediului ANPM – Bucureşti 26.10.2011
8. Anişoara Popescu, Cătălina Iordan „Aspecte strategice ale gestionării deşeurilor medicale”
Buletinul AGIR http://www.agir.ro/buletin/937.pdf
9. Anişoara Popescu „Tratarea, prin metode alternative, a deşeurilor periculoase provenite din
unităţile sanitare” Buletinul AGIR http://www.agir.ro/buletin/937.pdf
10. Anişoara Popescu „Aplicarea metodelor statistice pentru analiza deşeurilor periculoase
din unităţile sanitare” Buletinul AGIR http://www.agir.ro/buletin/937.pdf
11. „Gestionarea deşeurilor medicale” Proiect PHARE RO 2006/018-147.03.03 /04.08
Asistenţă tehnică pentru îmbunătăţirea sistemului intern de gestionare a deşeurilor
periculoase generate de unităţile sanitare, conform prevederilor standardelor europene.
12. http://www.mmediu.ro/legislatie/gestiune_deseuri.htm
13. Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 858/23.09.2005, Ordinul Ministrului Sanatatii
nr. 940/01.09.2005 si al Ministrului Mediului si Gospodaririi Apelor nr. 698/10.08.2005
privind aprobarea Criteriilor de evaluare a echipamentelor de neutralizare prin sterilizare
termica a desurilor rezultate din activitatea medicala
14. Monitorul Oficial al Romaniei, nr. 21/10.01.2006, Ordinul nr. 1248/1426/2005 al
Ministrului Mediului si Gospodaririi Apelor si al Ministrului Sanatatii pentru modificarea
anexei la Ordinul Ministrului Mediului si Gospodaririi Apelor si al Ministrului Sanatatii nr.
698/940/2005 privind aprobarea Criteriilor de evaluare a echipamentelor de neutralizare prin
sterilizare termica a desurilor rezultate din activitatea medicala.

41