Recenzie

Lucrarea lui Jacqueline Russe „ Metodele în

filosofie” tradus de Vasilie Tanaie: „Definiţia
desertaţiei filosofice” compus din două
paragrafe:
1. Ce nu este diseraţia filosofică;
2. Specificitatea sa .pag. 101-108.

Multitudinea problemelor ne centralizează prin impunerea ideii ca să

descoperim soluţiile, asupra acestora pluteşte în permanenţă o notă de
necomformism.
Apare o dilemă ce impresionează pe mulţi filosofi: Care este difinţia
disertaţiei filosofice? Răspunsul acestei întrebări va încerca să ni-l ofere
Jacqueline Russe în desfăşurarea celor două paragrafe:
1. Ce nu este disertaţia filosofică.
2. Specificitatea sa.
Autoarea va încerca cu tot dinadinsul să ne ofere dovezi clare conform
cărora disertaţia ar fi „demonstraţie-argumentatie”, fiind deseori asociată cu un
exrciţiu spiritual.
În primul paragraf „Ce nu este disertaţia filosofică”, autoarea ne face câteva
remarci la adresa definirii disertaţiei filosofice, definire care nicidecum nu e
simplistă.
Jacqueline Russe consideră că disertaţia reprezintă un exerciţiu
priveligiat,deoarece se interpune asupra unei conotaţii deosebite.
Apare o banalitate şi un impas în definirea disertaţiei, deoarece nicidecum
nu pare cu un exerciţiu de educaţie. Autoarea încearcă să depisteze esenţa rigidă a
termenului a raţiona, ajungând la ideea că nu reprezintă o defilare de doctrine şi
teorii ,ci mai degrabă o integrare a cunoştinţelor cu ştiinţele în cadrul unei reflecţii
libere şi personale.

1
 A raţionaliza este conceperea unei realităţi bine gândite şi nicidecum a ceva
iraţional pentru aceasta avem nevoie de prezentarea oricărui lucru din toate
aspectele .
Având un conţinut cu caracter argumentativ , prin aceasta autoarea încearcă
să compare disertaţia filosofică cu genuril literare, deoarece există o similitudine
totuşi.
Astfel disertaţia filosofică nu reprezintă doar o aglomerare de doctrine care
nu ar avea un anumit ţel , care parcă ar dori impunerea unui element de
conservatism ,spre deosebire de alte elemente caracteristice pentru orice alte genuri
disertaţia filosofică are un caracter mult mai integral şi concis.
A construi o disertaţie nu e deajuns o juxtapunere de cunoştinţe, este
necesară o nuanţă de invenţie, reflecţie , prin aceste reflexii se trasează un câmp de
desfăşurare ce impune o abordare complexă.
Nu oricine poate crea o disertaţie filosofică este nevoie ne un profund proces
de cercetare şi de analiză a celor ce au fost asimilate , mai apoi toate aceste
cunoştinţe sunt supuse analizei minuţioase, şi după aceasta informaţiile obţinute
trebuie să treacă prin criteriul verificării ca astfel rezultatul să fie unul complex şi
profund.
Disertaţia filosofică nu este reprezentată de un exerciţiu literar, deoarece
este ireductibilă la un gen literar şi la disertaţia de literatură. Construcţia disertaţiei
filosofice totuşi se aseamănă cu a celei literare dar vizarea scopului diferă.
În pofida existenţei unei diferenţe vizibile între acestea putem să trasăm
tangenţe, care constau în faptul că:
 introducerea nu e nici prea lungă, nici prea scurtă, este necesar o cale
de mijloc care nici de cum să nu manifeste o nuanţă de exces sau din
contra de insuficienţă;
 a doua caracteristică este reprezentată astfel: dezvoltarea să fie
compusă din câteva părţi, argumentul propriu să fie apropiat de cel
standard;

2
  următoarea caracteristică constă în faptul că trebuie să existe o
concluzie care să ofere ajungerea la o sinteză şi realizarea unui bilanţ
care să includă unitatea cercetărilor întreprinse până acum
Regulile date sunt caracteristice şi disetaţiei filosofice. Cu toate că prin
prezenţa acestor reguli se creează o confundare între disertaţie filosofică şi cea
literară, în cazul celei prime se caracterizezază prin prezenţa unor exigenţi formale
precise.
Astfel pentru a nu cădea pradă unei erori în delimitarea disertaţiei filosofice
de cea de literatură este necesar de atras atenţia asupra modului de organizare a
concluzie precum şi modul de argumentare, deoarece disertaţiei filosofice îi este
caracteristică şi argumentarea.
La formă s-ar părea că disertaţia filosofică se aseamănă cu un eseu, dar nu
este un eseu, eseul fiind o lucrare în proză, o temă liberă care tratează despre un
subiect, fiind totodată alcătuit de un şir de reflecţii sau meditaţii, punând acentul
mare pe improvizaţie.
Acestă libertate a eseului ne oferă o distincţie între eseu şi disertaţia
filosofică care este construită printr-o „demonstraţie-argumentaţie”, ce ignoră orice
fărâmă de improvizaţie, deci în cadrul disertaţiei în nici un caz nu putem să vorbim
de prezenţa unei improvizaţii.
Latura logică şi demonstrativă diferă mult de stilul mult mai liber al eseului.
Între aceste deosebiri există şi o asemănare cum este obiectivul de a pune o
întrebare sau o problemă şi încercarea de a găsi o rezolvare sau cel puţin o idee
care ar putea organiza soluţia, în desfăşurare apar şi deosebirile vizibile în timp ce
eseul vrea să creeze un climat care îl antrenează pe cititor; demonstraţia doreşte să
finalizeze rezolvarea problemei printr-un raţionament riguros, argumentat şi
progresiv.
Disertaţia filosofică nu e nici o demonstraţie de tip matematc, care iniţiază
de la premise sigure şi se desfăşoară supunându-le normelor logicii.
Disertaţia filosofică se bazează pe argumentaţie şi demonstraţie, în timp ce
cadrul matematic numai pe demonstraţie.

3
 În cea ce priveşte cadrul filosofic spre deosbire de cel matematic nu e
deajuns doar o demonstraţie este nevoie şi de argumentaţie. Cadrul filosofic este
mult mai desăvâşit decât cel matematic, primul are libertate de mişcare pe când în
matematică se ţine cont de constrângerea datelor standard. Demonstraţia
matematică de la o prima vedere este limitată în activitate, deoarece se stabilezte
pe un singur unghi de acţiune.
La finalul acestui paragraf autoarea ajunge la concluzia că disertaţia
filosofică este o argumentaţie- demonstraţie, în timp ce cea matematică este doar
demostraţie.
Al doilea paragraf este „Specificitatea sa”, unde autoarea doreşte să prezinte
specificul disertaţiei filosofice.
Disertaţia filosofică este un exerciţiu spiritual, desemnând astfel o activiate a
gândirii. Prin gândire se ajunge la obţinerea unui tezaur de cunoştinţe, gândirea îţi
oferă o perspectivă asupra generalului, şi nicidecum a particularului.
Mecanismele gândirii îţi oferă scopul ce duce spre atingerea finalităţilor
vizate, astfel se obţine o capacitate viguroasă plasându-se în cadrul raţionalizării
realităţii existente cu o realitate precedentă.
Dacă recapitulăm ajungem la ideea că disertaţia filosofică nu este un eseu,
nici o demonstraţie matematică, dar este înrudită cu exerciţiu spiritual şi este o
demonstraţie progresivă, riguroasă şi coerentă, astfel ea poate fi definită ca un
intinerar mobil şi dinamic, care se finisează cu o concluzie prin intermediul unei
problematici şi al unei discuţii organizate.
Astfel disertaţia filosofică este acea dovadă bine argumentată care invocă
regulile supreme şi definitorii ce ne permite analizarea unei probleme din
perspectivă multilaterală.
Oferirea unei demonstraţii asupra unei disensiuni, se reduce doar la o
încercare de a crea o improvizaţie seacă , constând din lipsa de poate cea mai
temeinică latură pe care o reprezintă argumentaţia .
Prin argumentaţie se trasează un unghi de reflectare viabil ce priveşte în
unanimitate specificul disertaţiei filosofice.

4
 Cum am remarcat mai înainte la o primă vedere se creează totuşi o confuzie
la nivelul peceperii diferenţilor dintre disertaţia filosofică şi eseu, structura şi
forma în cele mai dese cazuri se aseamănă, dar conţinutul diferă integral.
Specificitatea disertaţiei filosofice constă în faptul că ea tratează argumentat
orice problemă de orice nivel de dificultate spre deosebire de eseu care se axează
mai mult pe o abordare individuală şi nu tocmai coerentă şi fireşte corectă.
Autoarea Jacqueline Russe ar trebui să ofere mai multe exemple referitor la
susţinerea ideii că disertaţia filosofică este o demonstraţie argumentată, este nevoie
de mai multe trăsături pentru a se fundamenta o argumentare temeinică şi în cadrul
comparării cu alte demonstraţii să se ofere mai multe elemente comune precum şi
distinctive pentru a observa mai bine specificul disertaţiei filosofice.
Ar mai fi nevoie de a stabili mai multe diferenţe între disertaţia filosofică şi
celelalte genuri literare, în pofida acestor doleanţe autoarea ne prezintă un tablou
general al specificităţii disertaţiei filosofice, oferindu-ne un atuu, un model ce ţine
de crearea unei disertaţii filosofice.
Studiu lui Jacqueline Russe este necesar pentru întâmpinarea cu succes a
unei confuzii la adresa formării unei disertaţii filosofice.