UNIVERSITATEA “SPIRU HARET”

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINȚELE EDUCAȚIEI BUCUREŞTI

SPECIALIZAREA: PSIHOLOGIE

ANUL UNIVERSITAR 2016/2017

FORMA DE ȊNVĂȚĂMȂNT I.F.R.

ANUL DE STUDIU I

CE ESTE UN FAPT SOCIAL?

EVALUAREA PE PARCURS NR. 2, IANUARIE 2017 LA DISCIPLINA: SOCIOLOGIE

TITULAR DISCIPLINĂ: CONF. UNIV. DR. CRISTINEL PANTELIMON

STUDENT: RUCĂREANU (NEACŞU) RALUCA MAGDALENA, CNP 2770915293155

 „Este fapt social orice fel de a face, fixat sau nu, susceptibil să exercite asupra
individului o constrângere exterioară; el este general pentru o întreagă societate
având în același timp o existență proprie, independentă de manifestările sale
individuale.” (Émile Durkheim - Regulile metodei sociologice)

Definiția faptului social poate fi cel mai uşor observată şi confirmată printr-o
experiență specifică: felul în care ne creștem copiii. Atȃt în cadrul familiei, unde are
loc educaţia informală, cât şi în cadrul formal (grădiniţe, şcoli) se derulează un
proces continuu prin care se urmăreşte impunerea unor modalităţi de a vedea, de a
simți şi de a acționa la care copilul nu ar ajunge singur, în mod automat. Cu timpul,
constrângerea se resimte tot mai puţin sau deloc, deoarece ea se transformă treptat
în obişnuinţă, ea este internalizată în ceea ce facem în mod obişnuit, astfel că ideea
de constângere nu işi mai are locul, devenind inutilă. Mediul social exercită propria lui
presiune (prin intermediul celor ce sunt educatorii copilului: părinţi, profesori)
finalitatea acestei presiuni fiind formarea copilului după o anumită imagine, un anumit
tipar pe care societatea îl consideră ca fiind normal sau cel puţin acceptabil.

Autoritatea unui fapt social se distinge după capacitatea de constrângere

externă pe care o poate exercita asupra indivizilor; prezența acestei puteri se
observă, la rândul ei, fie după existența unor sancțiuni anterior stabilite, fie după
rezistența pe care faptul o opune oricărei acţiuni individuale care ar încerca să-l
atace. Constrȃngerea este ușor de remarcat în situaţiile în care apar reacții directe
ale societǎții la anumite acţiuni ale indivizilor, aşa cum se întâmplă în cazul dreptului,
moralei, credinței, obiceiurilor, modei. Există însă şi situaţii în care aceste reacţii sunt
indirecte (precum cele exercitate de un tip de organizare economicǎ) ele devenind
mai greu de observat. Putem remarca cum un anumit mod de a acţiona se
generalizează, deşi el nu se regăseşte în conștiințele fiecărui individ în parte, iar
acest fapt se explică numai prin fenomenul de impunere. Unii indivizi se vor
conforma acestei impuneri (deoarece rezonează cu ideea respectivă, au credinţe
similare) astfel că puterea de impunere va fi resimţită de către ei foarte puţin sau
deloc, devenind chiar inutilă în aceste cazuri. Cu toate acestea constrȃngerea nu
dispare, ea rămâne o caracteristicǎ intrinsecǎ a acestor fapte, iar mărturia acestui
fenomen este puterea cu care riposteză atunci când cineva încearcă sǎ i se
ȋmpotrivească.
 Orice fenomen devine colectiv atunci când el se regăseşte la toţi sau cel puţin
la majoritatea membrilor unei societăţi. Putem spune despre acel fenomen că este
general şi are un caracter absolut, permanent dar nu pentru că aparţine fiecărui
individ în parte, ci pentru ca este adoptat de către membrii societăţii prin impunere.

Într-o adunare (în situaţia mişcărilor spontane de revoltă împotriva sistemului,

de susţinere a unei cauze, de compasiune) punctul de plecare nu se regăseşte în
conştiințele individuale ale participanţilor. Pornirile vin fiecăruia dintre indivizi din
exteriorul fiecăruia şi îi dirijează fără voia lor. Dacă un singur individ, sau un grup
restrâns din cei care participă la mişcarea respectivă, încearcă să se opună uneia
dintre aceste manifestări colective, credinţele negate de către aceştia se vor întoarce
împotriva lor. Exprimarea acestei forţe de a răspunde într-o manieră constrângătoare
în cazurile de opoziţie demonstrează că această forţă există (chiar dacă nu este
complet conştientizată) şi în celelalte cazuri.

Un sentiment colectiv care izbucnește într-o adunare nu exprimă întocmai

ceea ce este comun pentru toate sentimentele individuale. El este doar un vector al
vieții comune, un produs al acțiunilor şi reacțiunilor care au loc între conștiințele
individuale. Dacă toate sentimentele, gândurile individuale se armonizează nu
trebuie să deducem că avem de-a face cu o înţelegere prestabilită, un acord anterior,
ci, mai degrabă că există o forță care le atrage în aceeaşi direcţie. Putem astfel
observa că fiecare individ în parte este antrenat de grupul căruia îi aparţine.

Faptul social este exterior individului, el nu este nici de natură organică

(biologică) nici de natură individuală (psihologică). Un alt element definitoriu foarte
important îl reprezintă caracterul său obligatoriu, iar această constrângere se
manifestă sub forma necesităţii individului de a se conforma normelor şi convențiilor
impuse de către societate. Dovezi ale constrângerii pot fi râsul cu care este
întâmpinată o persoană, ridiculizarea sau distanța la care este ținută acea persoană
dacă nu se încadrează într-un anumit cod vestimentar, o anumită conduită sau nu
vorbește după obiceiurile locului în care se regăseşte în momentul respectiv.

Faptele sociale derivă din tipare, din moduri specifice de a acționa, de a gândi
și de a simți exterioare individului și care au o capacitate de constrângere ce le oferă
posibilitatea de a se impune. Ar fi greşit să asimilăm faptele sociale fenomenelor
biologice (deoarece sunt compuse din reprezentări și acțiuni), dar şi fenomenelor
psihice (întrucât acestea există doar în conștiința individului și prin ea). Aceste fapte
formează o specie nouă şi aparte de fenomene care primesc atribuitul de sociale.
Acest calificativ li se potrivește în întregime deoarece au ca unic substart societatea
şi nu individul. În acelaşi timp, calificativul li se potrivește doar lor, căci atributul de
social desemnează doar acele fenomene care nu intră în nici una din categoriile de
fapte deja constituite şi denumite anterior. Ele sunt astfel domeniul propriu al
sociologiei. Majoritatea ideilor, aspiraţiilor, normelor la care ne raportăm astăzi nu
sunt originale şi nu ne aparţin în totalitate, ci apar ca influenţe exterioare pe care noi
doar le transformăm, le reformulăm. Ele apar sub forma unor tendinţe care pătrund în
gândirea noastră prin impunere, dar această impunere nu exclude neapărat
personalitatea individuală.

"O stare individualǎ imitatǎ nu ȋnceteazǎ prin aceasta sǎ fie individualǎ.Orice

fapt social este imitat; el are o tendințǎ de a se generaliza, iar aceasta pentru cǎ este
social, adicǎ obligatoriu. Puterea de expansiune a faptului social nu este cauza ci
consecința caracterului său sociologic." (Émile Durkheim - Regulile metodei
sociologice)