Samman Sammy,Antropologie grupa 2 seria 3

Facultatea de sociologie si asistenta sociala

Diviziunea muncii sociale

Tema diviziunii muncii sociale a fost abordată de către sociologul și filosoful francez
5 Emile Durkheim. El considera că nu există un tipar fix care să redea întotdeauna aceleași
modalități, deoarece fiecare caz este particular și necesită o analiză exhaustivă. Însă, o
concluzie generală la care putem ajunge este că aceasta evoluează în cadrul spațio-
temporal, pe măsură ce înaintăm în istorie. Fenomenul adus în discuție depinde de
anumite cauze, ce urmează a fi prezentate.
10 Cauzele și efectele diviziunii sociale nu pot fi niciodată anticipate în spectrul ordinii
sociale. Acest fapt social nu poate fi perceput de întreaga societate deoarece multă lume
nu conștientizează existența sa. În schimb, diviziunea muncii s-ar putea face simțită decât
dacă ar deveni prea avansată și greu de ignorat.
Bazele acestui concept stau în dorința omului de a fi din ce în ce mai fericit. Este
15 demonstrat, la nivel social, că atunci când odată cu divizarea muncii, crește și
randamentul. Resursele ce ne sunt puse la dispoziție sporesc, ele căpătând totodată o
calitate superioară. Știința se efectuează mai rapid și mai exact, operele de artă sunt
redate într-un număr mai mare și mai rafinat, industria reușește să producă mai mult și
mai bine. Individului de rând dorește toate aceste lucruri, iar rata fericirii individuale
20 crește odată cu deținerea mai multor obiecte, în cauză el este forțat în mod conștient să le
obțină.
Luând în considerare toate aceste fapte, putem constata că diviziunea muncii se
actualizează și ea destul de des. Progresul ei se datorează anumitor cauze strict
individuale și psihologice. În vederea structurării unei teorii nu trebuie cercetat
25 societatea, deoarece instinctul uman rudimentar expune imediat existența diviziunii
muncii. Nevoia de fericire constrânge individul tot mai mult să devină tot mai specializat
în cadrul domeniului în care activează. Bineînțeles că atingerea acestui scop presupune și
colaborarea celorlalți lucrători, fapt ce nu este posibil să se realizeze decât într-o
societate. La o analiză mai extinsă a societății putem constata faptul că ea nu reprezintă
30 decât o cauză a diviziunii muncii, o metodă ce face posibil acest fenomen social.
Cooperarea a fost așadar factorul cheie ce a dat naștere societăților, permițând astfel din
motive sociale ca diviziunea să se exercite. În ziua de astăzi este binecunoscut faptul că
plăcerea nu se afiliează cu stările de conștiință ce se manifestă mai mult sau mai puțin.
Durerea se regăsește în orice formă de activitate funcțională, fie ea notabilă sau nu.
35 Anumiți oameni de știință ce se includ în sfera fiziologică consideră că durerea reprezintă
produsul unei vibrații nervoase prea intense. Astfel, plăcerea se încadrează între aceste
două extreme. Această afirmație se poate sustrage și din legea Weber-Fechner.
Așadar, dacă diviziunea muncii sociale ar fi evoluat decât spre îndeplinirea fericirii
noastre, și s-ar fi plasat pe o scară a evoluției în corelație cu dezvoltarea umană, ambele
40 ar fi trebuit să atingă o cotă maximă până acum. O ființă a cărei plăceri se aseamănă
numai cu activități dăunătoare, nu poate să trăiască așadar într-un mediu social. Cu alte
cuvinte sănătatea contribuie la fericirea noastră. Numai indivizii cu anumite dereglări
mintale se simt fericiți când se rănesc singuri.
Creșterea diviziunii muncii se poate pune pe seama pierderii individualității din
45 structurile sociale. Între segmentele ce o țin într-o strânsă legătură apar breșe ce permit
emiterea de noi combinații.
Samman Sammy,Antropologie grupa 2 seria 3
Facultatea de sociologie si asistenta sociala

Teoria pe care o putem enunța în urma acestor considerente este următoarea:

Diviziunea muncii variază în mod direct odată cu volumul și densitatea societăților, iar
dacă aceasta progresează întotdeauna în vederea dezvoltării sociale, acest fapt se
datorează creșterii densității și volumului unei socități.