UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIALE

SPECIALIZAREA SOCIOLOGIE

FENOMENUL DIVIZIUNII MUNCII. PERSPECTIVA

SOCIOLOGICĂ A LUI EMILE DURKHEIM

PROIECT DE SEMESTRU LA DISCIPLINA

“ISTORIA SOCIOLOGIEI II”
(evaluare semestrială)

Cadru didactic examinator: Student:

Lector.univ.dr. MOTOI Gabriela PĂDUREANU GABRIELA

Anul universitar 2019-2020, semestrul al II-lea

1
 Secțiunea 1: Prezentarea generală a teoriei analizate

Dintotdeauna, munca a avut un rol fundamental în existența omului și a comunității sociale.

Realitatea a demonstrat că munca rămâne valoarea fundamentală care prin creativitate
științifică, eficiență și moralitate caracterizează viața și evoluția umană pe diverse trepte ale
dezvoltării.

Privită în ansamblu, diviziunea muncii constituie principala sursă de dezvoltare a societății și

a propășirii materiale ale acesteia. Diviziunea muncii se realizează pe două planuri: cel
economic și cel social. De asemenea, este un proces istoric obiectiv care separă diferite tipuri
de muncă de întreaga muncă socială și o stabilește ca activitate separată.

Cadrul social-economic este constituit de dinamica transformării relațiilor de producție

determinat de o dezvoltare a forțelor de producție ce a generat o diviziune a muncii mai
complexă.

Diviziunea socială a muncii este un concept al materialismului istoric care ajută la explicarea
succesiunii modurilor de producție, a schimbărilor economice și social-politice, ideologice
intervenite în istoria societății. Ea constituie modalitatea de a diviza, de a împărți sarcinile,
astfel încât fiecare individ să fie responsabil de îndeplinirea pe deplin a sarcinilor.

Diviziunea socială a muncii reprezintă una dintre principalele forme în care se exprimă
procesul de socializare a producției și a muncii.

Începuturile teoriei diviziunii muncii au fost precizate încă din antichitatea greacă . În lucrarea
“Cutopedia” a lui Xenofon (427-355 î.e.n.), se formuleaza ideea conform căreia diviziunea
muncii influențează favorabil calitatea produselor. De asemenea, diviziunea muncii se afundă
pe măsura dezvoltării comerțului. Pe vremea lui Xenofon, avuția era privită numai ca o masă
de valori de întrebuințare.
1

1
https://administrare.info/economie/9477-teoria-diviziunii-muncii

2
 SECȚIUNEA 2: PREZENTAREA CONCEPȚIEI TEORETICE
A LUI EMILE DURKHEIM

Sociologul și filozoful francez, Emile Durkheim, a abordat tema diviziunii muncii sociale. El
consideră că nu există un model fix care să poată reproduce întotdeauna același tipar,
deoarece fiecare situație este specială și necesită o analiză amănunțită.

Din punct de vedere contemporan, sociologia lui Durkheim este un fel de moralitate cu
valoare sociologică, deoarece omul ca subiect moral al existenței sociale este societatea, sau
altfel spus, „ființa socială din om”. Durkheim consideră societatea creatorul regulii sociale și
fundamentul moralității. În această lucrare, diviziunea muncii sociale este considerată un
fenomen de bază al soartei întregii societăți, nu doar a aspectelor sale economice.

În prima parte a cărții, autorul spune că, din perspectiva conștiinței sociale, societatea a
cunoscut două momente importante în dezvoltarea sa istorică; reprezintă începutul stadiului
primitiv legat de existența și dezvoltarea pe scară largă a conștiinței comune a membrilor
societății. Conștiința comună este o serie de asemănări sociale arătate în conștiința
individuală, care, la rândul său determină unitatea mecanică simplă, antică, specifică
societății.

Odată cu dezvoltarea societății, societatea se confruntă cu un fenomen de creștere a

diferențierii sau a individualizării. Conștiința comună a început să își piardă importanța, astfel
încât conștiința individuală a apărut, iar oamenii au diferit prin ea. Aceasta din urmă a produs
solidaritate organică și este răspândită în cadrul societăților moderne. În perspectiva lui
Durkheim civilizația este doar un efect și nu o cauză a diviziunii muncii.

Durkheim face diferența între omul social și omul mediu. Omul social nu poate fi decât un
om moral, în timp ce omul mediu este comun, cel supus greșelilor și defectelor.

2
https://ro.scribd.com/doc/228532750/Diviziunea-social%C4%83-a-muncii-Adam-Smith (pag.1)

3
Durkheim a dovedit cum suprimarea sancțiunilor reflectă o societate caracterizată de unitate
mecanică. Legea penală exprimă condițiile de bază ale vieții colective în orice tip de
societate. Sancțiunile penale indică un sentiment colectiv de rezistență la un anumit tip de
infracțiune. Dacă acest comportament încalcă starea puternică și clară a conștiinței colective,
aceasta reprezintă o crimă. Toate crimele provin direct sau indirect din conștiința colectivă.

Emile Durkheim susține că “după teoria cea mai răspândită”, originea diviziunii muncii este
“dorința omului de a fi din ce în ce mai fericit”. Așadar, dacă diviziunea muncii sociale ar fi
evoluat doar spre îndeplinirea fericirii noastre, și s-ar fi plasat pe o scară a evoluției noastre în
raport cu dezvoltarea umană, ambele ar fi trebuit să atingă pragul maxim până în prezent. Pe
măsură ce nevoile umane cresc, devin mai rafinate și diversificate, diviziunea muncii a
evoluat de-a lungul timpului, care initial și-a deposit domeniul de aplicare, de la asociații
familiale la companii reale cu sute de meșteri.

De asemenea, aceasta amintește oamenilor de forme anormale de diviziune a muncii, toate

concentrându-se pe unitate:

a) Diviziunea muncii anomice. Individul se izolează în activitatea sa, uitând de relațiile

cu colegii și ceea ce înseamnă muncă colectivă. În acest caz, sistemul este in
dezechilibru;
b) Diviziunea muncii prin constrângere se produce atunci când intervine insatisfacția, iar
indivizii nu se regăsesc pe deplin în activități profesionale;
c) A treia formă anormală a diviziunii muncii apare când obiectivul de a obține o
solidaritate benefică nu reușește să funcționeze eficient.

Interpretarea lui Durkheim a dualității ființei umane este următoarea: în fiecare dintre
noi, există două tipuri de conștiință, o conștiință conține starea individuală ce
reprezintă personalitatea individului, iar cealaltă conștiință conține starea comună
tuturor indivizilor ca simbol al societății. Prin urmare, într-o societate cu un drept
penal foarte larg, moralitatea comună este un act colectiv protejat de opinia publică.
În schimb, în legea de restituire puternic dezvoltată, fiecare profesie are o etică
profesională. Responsabilitatea permanentă a individului decurge din natura scopului
ales. Ele îndeplinesc funcții familiale sau sociale și, prin urmare, își asumă o
multitudine de obligații de la care nu pot devia.

4
 Durkheim consideră că, indiferent de avantajele sale economice, diviziunea muncii
este în principal morală.

În cea de-a doua parte a lucrării sale, Durkheim explică cauzele diviziunii muncii
sociale. Potrivit economiștilor, diviziunea muncii are drept cauza nevoia creșterii satisfacției.

Diviziunea muncii sociale este proporțională cu densitatea morală socială, care crește
o dată cu creșterea densității fizice. Creșterea densității sociale poate apărea în trei
moduri:

- Mărirea concentrației spațiale a oamenilor;

- Formarea și dezvoltarea orașelor;
- Creșterea numărului și eficienței modalităților de comunicare.

Chiar dacă societățile se extind și cresc ca număr, nu crește în mod necesar

densitatea. O societate în creștere, dar numărul interacțiunilor sociale nu crește o
dată cu ea, poate fi într-o stare de subdiviziune și nu va evolua într-o diviziune a
muncii. Pe măsură ce indivizii devin mai apropiați, viața socială tinde să se
generalizeze. Diviziunea muncii sociale diferențiază pentru a uni și pentru a aduce
oamenii mai aproape. Pentru Durkheim, altruismul este calitatea de bază a
oamenilor care au produs o unitate extinsă în societatea modernă. Prin urmare,
solidaritatea socială este ceea ce constituie pacea, producția și un mediu stabil.
Sprijinirea acestor obiective este și diviziunea socială a muncii, care separă
opțiunile de carieră și profesionale, astfel încât toată lumea să poată obține cu
ușurință statutul profesional cerut.
Dacă primele două etape sunt naturale și spontane, datorită dezvoltării societății,
artizanatul devine producție, ateliere de fabrică și meșteșugari capitaliști,
angajează oameni și formează o diviziune tehnică a muncii care implică forță de
muncă industrială. Dezvoltarea ideilor capitaliste a adus, de asemenea, noi condiții
pentru piața concurențială, mai multe fabrici de același fel și mai mult comerț.

3
Cristinel PANTELIMON, DIVIZIUNEA MUNCII SOCIALE, editura Albatros, București, 2001 (pag.103)

5
 SECȚIUNEA 3: ANALIZA TEORETICĂ ÎN COMPARAȚIE
CU ALTĂ TEORIE SOCIOLOGICĂ

O atenţie deosebită a acordat problemelor diviziunii muncii Karl Marx (1818-1883) în opera
sa Capitalul (vol.l, 1867). El a analizat în detaliu esența și consecințele împărțirii forței de
muncă în diferite forme de activitate economică și a argumentat ideea: că în modul de
producţie capitalist „diviziunea socială a muncii pune faţă în faţă producătorii de mărfuri
independenţi, care nu recunosc nici o altă autoritate, în afară de autoritatea concurenţei, în
afară de constrângerea, care este un rezultat al luptei dintre interesele lor reciproce, - după
cum în lumea animalelor bellum omnium contra omne este, într-o măsură mai mare sau mai
mică, condiţia de existenţă a tuturor speciilor... în timp ce diviziunea muncii într-o societate
luată în ansamblul ei, indiferent dacă diviziunea asta e mijlocită sau nu mijlocită de
schimbul de mărfuri, este proprie celor mai diferite formaţii social-economice, diviziunea
manufacturieră a muncii este o creaţie absolut specifică modului de producţie capitalist" .

Avantajele dobândite de diviziunea muncii includ o creștere mare a productivității,

dezvoltarea competențelor lucrătorilor, o mai bună înțelegere a activităților, posibilitatea
înlocuirii anumitor operații manuale cu mașini, economisirea timpului de muncă și reducerea
costurilor de producție. Karl Marx subliniază efectele negative ale diviziunii muncii,
deoarece specializarea, consideră el, duce la abilități personale limitate și la lipsa de
entuziasm pentru muncă.

Conform teoriei lui Marx, acest proces a dus la înstrăinarea tehnicienilor, aceștia au devenit
specializați, iar munca lor monotonă, ducând astfel la o separare completă de procesul de
producție într-o oarecare măsură. De asemenea, el a vorbit despre diferența clară dintre
diviziunea muncii dintr-o perspectivă economică și diviziunea muncii dintr-o perspectivă
socială și a adus contribuții teoretice importante. El consideră că unele forme de diviziune a
muncii se datorează cererii de tehnologie, în timp ce altele sunt rezultatul controlului social
asupra claselor și al statutului ierarhic. Karl Marx susține că într-o societate comunistă
diviziunea muncii este transcendentă.4

4
https://administrare.info/economie/9477-teoria-diviziunii-muncii

6
 SECȚIUNEA 4: APLICABILITATEA TEORIEI RESPECTIVE
LA SOCIETATEA CONTEMPORANĂ

În societatea contemporană, în special în marile centre urbane, nu mai poate fi identificată o

comunitate în sensul ideii tradiționale5. În cel mai bun caz, individul poate găsi comunități
parțiale, care desfășoară numai unele dintre funcțiile relevante. În cel mai rău caz, se
identifică arii cu nivele scăzute de solidaritate și integrare normativă. Astfel, comunitatea
devine un termen care descrie arii mici, ea fiind ceea ce căutăm pentru a încerca să creăm, dar
rareori dobândim. Prin urmare, toate orașele nu pot fi considerate decât comunități într-un
sens limitat. De exemplu, în orașele mari există dificultăți de integrare. Acest lucru nu este
exclus și în cazul orașelor mai mici, deoarece, datorită scăderii solidarității, aceștia nu pot
cunoaște personal fiecare locuitor.

După cum se poate constata, situația în țara noastră este precară. De exemplu, într-o lucrare
pe șantier, doi lucrători sunt observatori imparțiali, ca să existe și martori în spiritul împărțirii
puterilor în stat, a autonomiei locale, a pluralității politice sau diviziunii sociale a muncii.

5
Berger 1978 pp.44-46