You have downloaded a document from

The Central and Eastern European Online Library

The joined archive of hundreds of Central-, East- and South-East-European publishers,

research institutes, and various content providers

Book: Starea excepțională și alerta ordinii de drept. Implicații juridice ale crizei sanitare generată
de pandemia Covid-19
The state of emergency and the alert of the rule of law. Legal implications of the sanitary
crisis generated by the Covid-19 pandemic
Location: Romania
Author(s): Ion Craiovan
Title: Despre societate și drept în criza socială contemporană
On Society and Law in the Contemporary Social Crisis
URL: https://www.ceeol.com/search/chapter-detail?id=1021156
CEEOL copyright 2024

Comunicări susținute în cadrul Secțiunii – Teoria Generală a Dreptului, Filosofia şi Sociologia dreptului 97

Despre societate şi drept în criza socială contemporană

[On Society and Law in the Contemporary Social Crisis]

Dr. Ion CRAIOVAN

Abstract: All societies involve a minimum general agreement on values but certainly on the existence of conflicts. The
disasters and injustices that people face in various parts of the globe are not just misfortunes that must be endured, but
legitimate grounds for action compliance with culturally desirable normative models of the behaviors of most individuals
and social groups. This complex and contradictory process is shaped by the interference of various processes of socialization,
adaptation, integration and social control. The contemporary social crisis, with one of its acute expressions created by the
pandemic situation created by Corona Virus, requires in the highest degree the mobilization and rethinking of knowledge
resources related to society, its contemporary physiognomy, the strategy of orienting the functions of law in times of
instability , conflict and social slippage. In this sense, we try some reflections that can be capitalized in the process of
elaboration and application of the law in the current situation.

Key words: society, law, the functions of law, the social crisis

I. Societate şi individ sub semnul complexităţii

Autorul A. Giddens1 apreciază că, între abordările teoretice moderne de investigare a modalităţilor de
studiu a vieţii sociale, de explicare a funcţionării societăţilor, de surprindere a sensului societăţii în
schimbare, funcţionalismul, abordarea conflictualistă şi interacţionismul simbolic au avut un rol deosebit
de important. În acest sens, se poate sintetiza:
Funcţionalismul susţine că societatea este un sistem complex, ale cărui elemente distincte lucrează
împreună pentru a produce stabilitate şi solidaritate. Conform acestei abordări, sociologia ar trebui să
investigheze relaţiile dintre elementele sociale, precum şi relaţiile acestora cu societatea ca întreg. Aşadar
a studia funcţionarea unei practici sau instituţii sociale înseamnă a analiza contribuţia, prestaţia acţională,
pe care această practică sau instituţie o aduce evoluţiei societăţii. Funcţionalismul pune accentul pe
importanţa consensului moral în menţinerea ordinii şi a stabilităţii în societate. Iar consensul moral există
atunci când majoritatea oamenilor dintr-o societate împărtăşesc aceleaşi valori. Talcott Parsons
(1902-1979) şi Robert K. Merton (1910-2003) au fost cei mai importanţi adepţi ai funcţionalismului.
Merton făcea distincţia dintre funcţiile manifeste şi funcţiile latente, între funcţii şi disfuncţii în societate.
Se poate reproşa funcţionalismului accentul nejustificat de mare asupra factorilor care conduc la coeziune
socială în dauna celor care produc divizări şi conflicte cât şi minimalizarea rolului acţiunii creative în
interiorul societăţii. Analiza funcţională atribuie uneori societăţilor calităţi sociale pe care acestea nu le au,
precum trebuinţe şi scopuri, chiar dacă aceste concepte au sens numai când se aplică fiinţelor umane
individuale.
Abordarea conflictualistă accentuează, de asemenea, importanţa structurilor din interiorul societăţii,
susţine şi un model inteligibil pentru explicarea felului în care funcţionează societatea, respinge însă,
accentul funcţionalist pus pe consens, insistând în schimb asupra diviziunilor, pe problemele puterii, a
inegalităţilor şi luptei, tinzând să vadă societatea ca un amestec de grupuri distincte ce îşi urmăresc propriile
lor interese. În acest sens abordarea marxistă fiind deosebit de influentă, dar nu singura. Astfel R.
Dahrendorf susţine că gânditorii funcţionalişti au luat în considerare numai aspectele sociale de armonie şi
acord, dar sunt importante şi domeniile marcate de conflict şi divizare. Marx a văzut diferenţele de interese
în principal în termeni de clasă, iar Dahrendorf le leagă mai mult de autoritate şi putere, de sciziunea între
cei care deţin autoritatea şi cei care sunt excluşi în masă de la ea.
Interacţionismul simbolic (G. H. Mead ) provine din preocuparea pentru limbaj şi sens. Limbajul, cu
elementul cheie –simbolul- ne permite să devenim fiinţe conştiente de sine, capabile să ne vedem din
exterior, aşa cum ne văd alţii. Cuvintele, gesturile sau formele de comunicare non-verbală, sunt
simboluri-ceva care semnifică altceva-iar oamenii se bazează pe simboluri şi pe înţelesuri ,fac schimb de

 cercetător științific de onoare, Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române;
icraiovan@yahoo.com
1
Giddens, A., Sociologie, Editura All, București, 2010, pp. 4-24.

CEEOL copyright 2024

CEEOL copyright 2024

98 Starea excepţională şi alerta ordinii de drept. Implicaţii juridice ale crizei sanitare generată de pandemia COVID-19

simboluri, atunci când interacţionează unii cu ceilalţi. S-a relevat astfel rolul interacţiunii directe în
contextele vieţii cotidiene, accentuând rolul acesteia, a acţiunilor individuale în formarea societăţii şi a
instituţiilor sale. Această abordare a fost criticată pentru ignorarea problemelor majore referitoare la putere
şi la structura societăţii precum şi a felului în care acestea pot constrânge acţiunea individuală.
A. Giddens mai remarcă faptul că perspectivele sociologice se mai deosebesc şi prin nivelul de analiză
care poate fi macrosociologic sau microsociologic. Macrosociologia implică analiza sistemelor sociale
ample, precum sistemul politic sau ordinea economică. Ea include şi analiza proceselor de schimbare pe
termen lung, aşa cum este, de pildă, industrializarea. Microstudiile sunt necesare pentru clarificarea
modelelor instituţionale ample. Se poate remarca însă legătura strânsă dintre cele două abordări.
Problema consensului şi conflictului în societate. Conform lui Durkheim, pentru ca o societate să aibă
existenţă continuă în timp, instituţiile sale specializate - aidoma unor organe ale unui organism
biologic - trebuie să lucreze în armonie unele cu celelalte. Astfel, continuitatea unei societăţi depinde de
cooperare, care presupune, în schimb, un consens general între membrii săi asupra valorilor fundamentale.
Autorii care se axează în principal pe conflict, ca de exemplu abordarea lui Marx asupra conflictului de
clasă, asupra inerenţei luptei de clasă sau abordările în care conflictul este promovat între facţiunile politice
sau grupurile rasiale, consideră societatea, în mod esenţial conflictuală, plină de tensiune. Evaluarea acestei
dileme trebuie să aibă în vedere că, cele două poziţii nu sunt incompatibile. Toate societăţile implică un
acord general minimal asupra valorilor dar cu siguranţă şi existenţa conflictelor. Din punct de vedere
sociologic se cere examinate relaţiile dintre consens şi conflict în interiorul sistemelor sociale. Valorile
susţinute de diferite grupuri şi scopurile care le urmăresc reflectă adesea un amestec de interese comune şi
opuse. Un concept util în analiza interrelaţiei conflict - consens este cel de ideologie - în sens de valori şi
credinţe care ajută la securizarea grupurilor mai puternice pe seama celor slabe.

II. În ce societate trăim?

Controversele teoriei sociologice privind evoluţia societăţilor moderne au trecut dincolo de
perspectivele-importante de altfel, propuse de Marx sau Weber, mai ales după colapsul comunismului din
Estul Europei.
Alţi sociologi contemporani, precum Jurgens Habermas, Ulrich Beck, Manuel Casstells şi Anthony
Gidddens au adus contribuţii importante în privinţa înţelegerii proceselor generale din lumea actuală, care
ne pot ajuta să intervenim pentru modelarea ei într-un fel pozitiv, contrar ideilor principale ale
postmoderniştilor care susţin că nu este posibil acest lucru.
Astfel, J. Habermas consideră că nu există alternativă la capitalism - şi nici nu ar trebui să
existe - deoarece capitalismul şi-a dovedit capacitatea de a genera o bunăstare enormă. Cu toate acestea,
unele din problemele fundamentale pe care Marx le-a identificat în economia capitalistă, precum tendinţa
de a produce depresiuni economice sau crize, rămân actuale. Trebuie să restabilim controlul nostru asupra
proceselor economice şi să nu le mai lăsăm să ne controleze ele, pe noi. Una din principalele căi propusă
de Habermas este revigorarea a ceea ce el numeşte" sfera publică”. Aceasta reprezintă cadrul esenţial al
democraţiei. Procedurile democratice tradiţionale, susţine Habermas, care implică parlamente şi partide nu
ne asigură o bază suficientă ca făuritori de decizie colectivă. Putem reînnoi sfera publică prin reforma
procedurilor democratice şi a unei implicări mai consistente a agenţilor comunităţii şi a altor grupuri locale.
Media contemporană,- televiziunea publică, radioul, internetul - cu toate efectele nocive - oferă multiple
posibilităţi pentru dezvoltarea dialogului şi a discuţiilor deschise.
După U. Beck, lumea în care trăim este într-o „a doua modernitate”, prin faptul că instituţiile moderne
devin globale, în timp ce viaţa de zi cu zi se eliberează de tradiţie şi cutumă. Vechea societate industrială
dispare şi este înlocuită de „societatea riscului”. Managementul riscului este trăsătura principală a ordinii
globale. Acum riscurile ţin mai mult de incertitudinile create de propria noastră dezvoltare şi de dezvoltarea
ştiinţei şi a tehnologiei şi nu mai sunt restricţionate spaţial, temporal sau social. Beck susţine că
statul-naţiune nu mai este capabil să facă faţă unei lumi a riscului global. În schimb, trebuie să existe o
cooperare transnaţională între state. Idealul lui este un sistem cosmopolit, bazat pe recunoaşterea şi
acceptarea diversităţii culturale. Responsabilitatea managementului riscului nu poate fi lăsată doar în seama
politicienilor sau a oamenilor de ştiinţă, grupurile şi mişcările care se dezvoltă pe scena subpoliticii au o
mare influenţă asupra mecanismelor politice oficiale.

CEEOL copyright 2024

CEEOL copyright 2024

Comunicări susținute în cadrul Secțiunii – Teoria Generală a Dreptului, Filosofia şi Sociologia dreptului 99

Conform lui M. Castells, societatea informaţională este marcată de ascensiunea reţelelor şi a economiei
reţelei. Noua economie, capitalistă în esenţă, nu se mai bazează, în principal pe clasa muncitoare sau pe
fabricarea bunurilor materiale, cum considera Marx. În schimb telecomunicaţiile şi computerele constituie
baza producţiei. Castells numeşte noua economie globală „automaton” şi crede că noi nu mai controlăm
lumea care am creat-o. Coşmarul umanităţii - preluarea controlului asupra lumii noastre de către
maşini - este pe cale a se produce, ca sistem electronic al tranzacţiilor financiare. Este totuşi posibil să se
recâştige mai mult control real al pieţelor de desfacere globale prin intermediul eforturilor colective ale
organizaţiilor internaţionale şi ale ţărilor care au un interes comun în reglementarea capitalismului
internaţional.
A. Giddens remarcă faptul că, noţiunea de încredere ar trebui în contemporaneitate să fie considerată,
de asemenea, de risc. Într-o lume a transformării rapide, formele tradiţionale de încredere tind să dispară.
Este nevoie să dovedim încredere în autorităţi, care sunt abstracte în raport cu noi. A trăi în era informaţiei
înseamnă o amplificare a reflexivităţii sociale. Aceasta înseamnă că trebuie să ne gândim în mod constant
la, sau să reflectăm asupra circumstanţelor în care ne desfăşurăm vieţile. Din această perspectivă ne putem
întreba, - în ce societate trăim? -: „Societatea inertă, al cărei canal refuză, în general, sau anihilează
informaţiile din afară şi oferă universului un minim de răspuns. Societatea receptivă care priveşte cu
aviditate informaţia pe care o asimilează constituie o memorie bogată, dar reacţionează slab în afară.
Societatea difuză care acceptă informaţiile, reţinând foarte puţine, transmiţându-le cu foarte puţine
modificări proprii. Societatea activă care caută informaţia, o organizează, o utilizează şi construieşte
răspunsuri care influenţează puternic mediul. Societatea explozivă a cărei viaţă nu cunoaşte proporţii
normale între fluxul informaţiilor exterioare şi cele interioare"2. O societate a cunoaşterii? o societate
informaţională? o societate a conştiinţei( în devenire...)3 ? A. Giddens abordează globalizarea ca una dintre
cele mai mari schimbări sociale din istoria societăţii, din ce în ce „mai accelerată". Se consideră că trei
factori principali au influenţat schimbarea socială: factorii culturali, mediul înconjurător natural şi
organizarea politică. Termenul de globalizare configurează o singură lume în care indivizii, grupurile şi
naţiunile devin interindependente. Din perspectivă economică globalizarea relevă: rolul corporaţiilor ale
căror operaţiuni masive trec de graniţele naţionale, influenţând procesele de producţie şi distribuţia
internaţională a muncii; integrarea electronică a pieţelor financiare globale şi volumul enorm de fluxuri
globale de capital; spaţiul şi amploarea fără precedent al comerţului mondial. Economia fără
greutate, - economia electronică - ca nouă economie, câştigă teren. În multe privinţe, economia funcţionează
prin reţele care de cele mai multe ori depăşesc limitele naţionale, iar participarea la reţelele de distribuţie
din lumea întreagă devine esenţială pentru a face afaceri într-o piaţă globală aflată în permanentă mişcare.
La aceştia se pot adăuga: impactul ameţitor al progresului tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor care
realizează interconectări în timp real şi comprimă timpul şi spaţiul; fluxurile informaţionale care leagă
direct şi continuu individul la lumea din afară, oameni şi evenimente din locuri îndepărtate. Oamenii
conştientizează mai mult că responsabilitatea socială nu se opreşte la graniţele naţionale, ci merge dincolo
de acestea. Dezastrele şi nedreptăţile cu care se confruntă oamenii în diverse părţi ale globului nu sunt doar
nişte nenorociri care trebuie îndurate, ci temeiuri legitime pentru acţiune. În acelaşi timp, perspectiva
globală conduce oamenii din ce în ce mai mult, în formarea propriului simţ al identităţii, către alte surse
decât statul naţiune4.
În contextul social actual, al suprasolicitărilor multiple reacţia dreptului, ca sistem normativ specific, a
devenit ad-hoc, inadecvată, mereu depăşită de realităţi. S-a apreciat că dreptul este în criză, că teoria
dreptului trebuie să renunţe la dogmatism, să promoveze dreptul deschis, flexibil, anticipativ,
multiplicitatea nivelurilor juridice, pluralismul ordinilor juridice, multiculturalismul, transgresiunea şi
integrarea5. Este puternic solicitată dimensiunea şi gestionarea juridică a schimbării, crizei, conflictului, a
problemelor globale. În termenii modernismului şi postmodernismului s-a relevat că Dreptul trebuie să

2
O. Onicescu, Principes de logique et de philosophie matematique, Edition de l 'Academie de la Roumanie, Bucarest,1971,
în V. Stancovici, Filosofia integrării, București, Editura Politică,1980, pp. 268-270.
3
V. Stănescu, Drumul spre libertate. De la cunoașterea senzorială la transcunoaștere, Editura Universul Juridic, București,
2014, pp. 24-25.
4
A. Giddens, op. cit., pp. 29-71.
5
W.Twining, General Jurisprudence, Law and Justice in a Global Society, (Universidad de Granada, Mayo 2005),
pp. 609- 644.

CEEOL copyright 2024

CEEOL copyright 2024

100 Starea excepţională şi alerta ordinii de drept. Implicaţii juridice ale crizei sanitare generată de pandemia COVID-19

părăsească o imagine reductivă, iluziile modernităţii, accesul clar şi distinct la temeiuri, la autolegitimare,
la progres neîntrerupt şi programat, la ipostaza de sistem închis şi autonom.
Condiţia postmodernă solicită constatarea multitudinii de alternative incomensurabile, a imposibilităţii
de a întemeia noncontigent categorii precum morala, adevărul sau dreptatea, luarea în calcul a unor criterii
a căror aplicativitate este adecvată doar la nivel local şi contingent. Se produce astfel un impact major
asupra identităţii indivizilor şi asupra limitelor conduitei umane. Cunoaşterea postmodernă rafinează
sensibilitatea noastră la diferenţe şi ne întăreşte capacitatea noastră de a suporta incomensurabilul6. Un drept
care are diverse ipostaze, la nivel naţional, regional sau global. Un drept care , nu de puţine ori trebuie să
conexeze şi să integreze, naţionalul, regionalul, globalul, să inoveze.7

III. Despre funcţiile dreptului în perioada crizelor sociale

Relaţia dreptului ca normativitate imperativă cu conflictul şi criza este inerentă. Dreptul însuşi este o
reacţie socială reglatoare.
Comentând despre nevoia de drept în societate, Eugeniu Speranţia sublinia: „Dacă viaţa oamenilor nu ar
fi veşnic dependentă de satisfacerea unor cerinţe, dacă ea n-ar presupune urmărirea unor finalităţi, dacă nu ar
fi rezumabilă la tendinţa de posesiune a unor valori şi dacă în tendinţa aceasta nu s-ar putea isca rivalităţi şi
conflicte între oameni, Dreptul n-ar avea raţiunea de a fi”8.
Acelaşi autor remarca, în continuare, că divergenţele, discordia, vrăjmăşia din societate, ca urmare a
tendinţei de posesiune a valorilor, pot conduce la primejduirea convieţuirii, deoarece aceasta, prin natura
ei, implică un minimum de convergenţă armonică a conştiinţelor. În această optică, dreptul este „un sistem
deductiv de norme sociale destinate ca printr-un maximum de justiţie realizabilă să asigure un maximum
de socialitate într-un grup social determinat”9. Adevărata menire a dreptului, scrie E. Speranţia, este aceea
de a ajuta socialitatea în ceea ce îi face natura ei: afirmarea şi expansiunea spiritualităţii.
Coerenţa, coezivitatea, funcţionalitatea şi echilibrul dinamic al societăţii nu reprezintă un dat, ci mai
degrabă un rezultat care presupune conformitatea cu modelele cultural-normative dezirabile ale
comportamentelor majorităţii indivizilor şi grupurilor sociale. Acest proces complex şi contradictoriu se
conturează la interferenţa diverselor procese de socializare, adaptare şi integrare, control social, acesta din
urmă vizând corespondenţa dintre rolurile prescrise şi cele efectiv jucate şi incluzând un ansamblu de
modalităţi, mijloace şi mecanisme culturale, morale şi normative prin care societatea impune individului o
serie de constrângeri şi interdicţii pentru a-l obliga să se conformeze normelor şi valorilor de bază ale
societăţii10. Noţiunea de control social a fost inclusă în vocabularul sociologiei juridice de către şcoala
americană a „jurisprudenţei sociologice” (O.W. Holmes, L. Brandeis, E.A. Ross, R. Pound), în legătură cu
identificarea mecanismelor şi pârghiilor principale prin care orice societate îşi asigură coeziunea, stabilitatea
şi funcţionalitatea. În concepţia generală a şcolii „jurisprudenţei sociologice” un rol important a fost acordat
dreptului, considerat a fi cel mai perfecţionat mijloc de control social.
În acest context, în care, aşa cum remarca N. Bobbio, teoria sociologică a dreptului examinează dreptul
ca sistem dependent de sistemul social global, funcţiile ca prestaţii acţionale care satisfac o nevoie sistemică.
În opinia profesorului italian V. Ferrari, dreptul realizează:
a) funcţia de reglementare socială;
b) funcţia de tratare a conflictelor declarate;
c) funcţia de legitimare a puterii11.
Analiza punctului de vedere exprimat de L. Friedman în această materie subliniază faptul că în această
opinie se relevă interacţiunea dintre sistemul juridic şi contextul social care este condiţionată şi dirijată de
cultura juridică, dreptul nefiind însă o entitate independentă şi autonomă, ci este sensibil la presiuni externe,

6
J.F. Lyotard, Condiția postmodernă. Raport asupra cunoașterii - Postmodern condition. Report on
knowledge-(Babel-trans.), Editura Babel, București,1993 pp. 15-17.
7
A. Garapon, Judges, at the crossroads between worldwide and univesal dimension, in Papers Plenary sessions, IVR 24 th
World Congress, (September 15-20, 2009 Beijing, China) pp. 71-91.
8
Speranția,E. Introducere în filosofia dreptului, Editura Tipografia ,Cluj,1946 p. 347.
9
Ibidem, p. 373.
10
M. Voinea, D. Banciu, Sociologie juridică, Universitatea Româno-Americană, București, 1933, p. 107 și urm.
11
V. Ferrari, Funzioni del dirito. Saggio critico ricostructivo, Bari, 1987.

CEEOL copyright 2024

CEEOL copyright 2024

Comunicări susținute în cadrul Secțiunii – Teoria Generală a Dreptului, Filosofia şi Sociologia dreptului 101

reflectând dorinţele şi puterea forţelor sociale care primează12. Funcţiile sistemului juridic după L. Friedman
fiind:
a) atenuarea conflictelor;
b) soluţionarea controverselor;
c) controlul social;
d) ingineria socială;
e) schimbarea comportamentelor.
Amintim, de asemenea, şi distincţia lui N. Bobbio între funcţia represivă a dreptului prin care se consacră
libertatea şi ordinea prin intermediul sancţiunii juridice şi funcţia stimulativă prin care se condiţionează
comportamentul uman, având în vedere nivelul complex al sancţiunii juridice, nu numai punitiv ci şi pozitiv,
stimulativ13.

Concluzii
Analiza dimensiunii teleologice în drept în relaţie cu conflictul şi criza socială relevă, între altele : relaţiile
de determinare, influenţare şi interacţiune între interesul general, voinţa generală oficializată, sistemul
normelor juridice; multiplele condiţionări ale dreptului ca produs intenţional, călăuzit de către un scop, dar şi
legităţile interne şi autonomia relativă a dreptului care excede posturii de simplu instrument al controlului
social; poziţia extrem de semnificativă a dreptului în sistemul controlului social care nu trebuie însă
denaturată, redusă la unele note definitorii ca imperativitate şi represibilitate ci văzute şi valenţele
social-constructive ale dreptului, interacţiunile complexe pe care le are cu politica, morala, ştiinţa, educaţia,
religia, arta;
Sunt numai câteva consideraţii teoretice privind dreptul în relaţie cu societatea, cu impact major în
orientarea politicii juridice, elaborării şi aplicării dreptului, în funcţie de diferitele contexte sociale.
Desigur că, stă în sarcina factorului politic decizional, a specialiştilor în materie, dar şi a unor echipe
pluridisciplinare, să filtreze critic această viziune, să renoveze şi să inoveze, asumându-şi responsabilitatea
configurării unei strategii, în funcţie de întregul sistem normativ social, de un spaţiu social concret, de
context, de timpul istoric pe care îl parcurgem.

12
Ibidem, p. 108-109.
13
N. Bobbio, Della Structura alla funzione, Nuovi Studii di teoria del Diritto, Milano, 1977, p. 110.

CEEOL copyright 2024