O NOUA FRONTIERA - DE LA INVATAREA ORGANIZATIONALA LA

INVATAREA COMUNITARA
Dumitru IACOB, S.N.S.P.A
Cu foarte mare probabilitate, tema invatarii este una dintre cele mai des
invocate si intens investigate teme stiintifice in ultimele cinci decenii. La
sfarsitul anilor 60 si inceputul anilor 70 din secolul trecut in lume au loc
procese extrem de interesante. Lumea se stabilizeaza realativ, chiar daca in
cheia rezboiului rece. Se incheie deceniile de reconstructie postbelica. In
viata sociala intra o generatie noua, cu un nou orizont si noi directii de
cautare spirituala.
Fapte interesante au loc jos, la firul ierbii, in firme, intreprinderi, in
societatile productive si comerciale. Depasind presiunea razboiului si a
reconstructiei, firmele intr-o conexiune tot mai vizibila cu mediile
academice reinnoada bunele practici ale deceniilor antebelice privind
interventia in organizatii si modelarea organizatiilor pentru a genera si utiliza
structuri felxibile si rationale, cat si noi relatii, coezive, culturale intre
oamenii din interiorul organizatiilor. Se intampla insa ceva nou. Mediul
extraorganizational este tot mai putin stabil. Organizatiile sunt expuse unor
turbulente si restrictii tot mai intense. Vacabularul managerial dobandeste un
concept nou schimbarea - Alvin Toffler fiind printre primii care i-au fixat
intelesurile organizationale. Asa cum s-a observat in epoca, reactia
adaptativa la schimbare este cu putinta doar daca, in continuarea invatarii
individuale, organizatia ca atare dobandeste capacitatea de invatare.
Beneficiem, in literatura academica autohtona de o trecere in revista clara a
pricipaleleor acumulari, realizate in deceniile al saptelea, al optulea si al
noulea ale secolului trecut, in perimetrul invatarii organizationale.(1) O vom
avea in vedere in cele ce urmeaza.
Acum insa vrem sa marcam un alt proces, aflat la start acum cincizeci de
ani. Lumea post-belica, iesita dintr-un al doilea razboi considerat mondial,
inregistreaza, in primul rand prin Organizatia Natiunilor Unite, o prima
forma de globalizare. O globalizare tendentiala si prioritar politica, in
numele careia insa sunt definite si proiectatate in prim planul atentiei publice
problemele globale ale omenirii . In 1968, Aurelio Peccei, presedintele
concernului Fiat, fondeaza Clubul de la Roma, organizatie care isi asuma
.

1.Cismaru, Diana-Maria (2013), Antreprenoriatul si invatarea organizationala:

caracteristici in cazul start-up-urilor, in vol. Antreprenoriat si performanta in afaceri
(coordonator Diana-Maria Cismaru), Bucuresti, Comunicare.ro, pp.19-33

diagnoza modelului global de civilizatie planetara. In 1970, este publicata

prima diagnoza, Limitele cresterei; modelul de civilizatie este fundamental
eronat; traim prin consum de resurse neregenerabile; poluarea devine
ireversibila, iar dezechilibrele dintre explozia demografica si resursele vietii
sunt tot mai grave. Lipsa corectiilor strategice, s-a spus atunci, va genera, in
cincizeci de ani, colapsul planeteiIn genere, se stie ce a urmat
Acum vrem sa amintim o extrem de interesanta replica in timp, data
primului raport catre Clubul de la Roma (Limitele cresterii), replica
explicita, realizata la peste douazeci de ani de la momentul primului raport,
de catre o echipa multinationala din care a facut parte si un ganditor roman,
Mircea Malita. Deloc intamplator, raportul s-a numit Orizontul fara limite
al invatarii. Venise vremea invatarii la nivel global, iar invatarea se
impune drept singura resursa inepuizabila. Cercul parea ca tinde sa se
inchida. Plecata de la firul ierbii, din organizatii, invatarea devine o
problema a tuturor si, poate inainte de toate, o problema a comunitatilor.
Ce s-a intamplat si ce se intampla de fapt?
Ruptura istorica de la sfarsitul anilor 80 si post- razboiul rece deschid
drumul integrarilor regionale, elibereaza si stimuleza fortele de adancime ale
globalizarii (in primul rand economia de piata si piata globala). Au trecut
peste doua decenii de la momentul rupturii. Cei nascuti in anii rupturii sunt
astazi maturi; o noua generatie intra in viata sociala. Cei tineri in anii
rupturii, sunt astazi maturi si-si asuma roluri semnificative de diriguire
sociala. Intr-un fel, se repeta situatia de acum cinci decenii, cand, reamintim,
organizatiile si-au asumat provocarile schimbarii generand strategii de
invatare organizationala. Astazi, intr-a lume obsedata de competitivitate ,
sunt tot mai intense inerogatiile si preocuparile privind capacitatea de
performanta atat a indivizilor, dar si a organizatiilor, si mai nou a
comunitatilor. In opinia noastra, ne aflam in momentele de inceput ale unui
proces complex si de durata, procesul trecerii de la invatarea organizationala
la invatarea comunitara. Natural, invatarea organizationala nu devine
desueta si nu-si va fi epuizat tintele. Pur si simplu, credem noi, invatarea
organizationala va fi continuata, imbogatita si dezvoltata prin invatarea
comunitara. Mai mult, este de asteptat ca cele doua procese de invatare,
invatarea organizationala si invatarea comunitara, sa se potenteze si sa se
sprijine reciproc.

Sprijinindu-se pe aceste presupozitii si ipoteze, in cele ce urmeaza vom

incerca sa decupam din substanta ideatica si metodologica a invatarii
organizationale situatiile de invatare prin care poate fi articulata verosimil
invatarea comunitara. Pe aceasta baza, vom incerca sa indentificam directiile
de cautare in definirea practica a invatarii comunitare, suportul epistemic si
contextele acesteia.
1. Invatarea organizationala presupozitii si modele care pot fi de folos
pentru intemeierea invatarii comunitare
Dupa cum s-a spus de multa vreme , invatarea organizationala este un
proces prin care baza de cunoastere si de valori a unei organizatii se
schimba, avand drept consecinta o imbunatatire a abilitatii de a rezolva
probleme si a capacitatii de actiune (1) In chip asemanator, prin extensie
semantica , imaginam invatarea comunitara drept procesul prin care
comunitatile valorifica experientele culturale proprii si ale altor comunitati,
fiind in masura sa genereze comprtamente comunitare performante, in
munca si in cetate.
Din start, putem observa doua note comune ale celor doua procese de
invatare. Atat in invatarea organizationala cat si in invatarea comunitara
suma cunostintelor obitnute in finalul procesului este mai mare decat suma
cunostintelor individuale. Altfel spus, in ambele procese se genereaza
valoare noua, valoare adaugata. De asemenea, ambele procese fac cu putinta
invatarea prin interactiunea dintre membrii organizatiilor, respectiv
comunitatilor.
Plecand de la aceste doua definitii ( una, cea a invatarii organizationale,
preluata din istoria problemei, cealalta, cea a invatarii comunitare, construita
cu titlu de prima ipoteza) vom incerca, asa cum am anuntat mai sus, sa
identificam, in interiorul modelelor clasice de invatare organizationala, idei
si presupozitii, chiar paradigme, care pot fi de folos pentru intemeierea
invatarii comunitare.
a) Cunostinte implicite si cunostinte explicite.
Unul dintre cele mai cunoscute, mai des invocate si chiar frecvent utilizate
modele de invatare organizationala este modelul spiralei cunostintelor,
elaborat, la inceputul anilor 90, de catre Nonaka si Takeuchi(2).
. .
1.Probst,G., Buchel, B., Organizational Learning: The competitive advantage of the
future, Prentince Hall, Ney Jersey, 1997, p13, apud Diana Cismaru, op.cit.,p.21

2. I. Nonaka, H. Takeuchi (1995), The Knowledge-Creating Company:

How
JapaneseCompanies Create the Dynamics of Innovation,
New York, Oxford University Press, pp.4-69

In esenta, modelul spiralei cunostintelor are in vedere conversia

cunostintelor individuale in cunostinte organizationale, prin transformarea
cunostintelor tacite in cunostinte explicite. Mai concret, procesul de invatare
organizationala cuprinde un ansamblu , articulat in spirala, de etape si
activitati; in linii mari, acestea sunt: socializarea ( oamenii sunt depozitarii
unor constinte concrete; este cunosterea spontana; prin interactiune, prin
socializare , oamenii construiesc si asuma reprezentari si modele mentatale
comune care raman insa implicite); externalizarea ( cunostintele sunt
formalizate, pot fi inregistrate formal, pot fi arhivate; esential aici este
macanismul prin care oamenii suntdescarcati de cunostinte, sunt ajutati
sa expliciteze lectiile invatate); combinarea ( cunostintele individuale
externalizate sunt combinate si structurate intr-o forma noua, mai lesne de
comunicat si de asumat); internalizarea ( noile cunostinte, rezultate din
combinare, sunt din nou internalizate prin actiune; prin aceasta, o spirala a
invatarii organizationale se incheie, deschizandu-se drum pentru o spirala
noua ).
In opinia noastra, conceptele de cunostinte implicite respectiv cunostinte
explicite sunt utile si binevenite in constructia invatarii comunitare.
Asemanator organizatiilor, si in comunitati oamenii genereaza, potrivit
experientelor cotidiene, reprezentari si cunostinte spontane. Este de banauit
ca procesul este mai complex, in conditiile unui referential mult mai larg.
Totodata, este de asteptat ca procesul sa fie mult mai difuz; in raport cu
organizatiile, interactiunile dintre oameni sunt mai slabe si in mai mica
masura directe; de regula, interactiunile sunt mediate, un mediator activ fiind
mass media. Oricum, desi invatarea comunitara se anunta a fi mai complexa
si difuza, cunostintele implicite generate in comunitati sunt consistente si
semnificative mai ales in situatii cu grad ridicat de relevanta sociala si
istorica schimbari sociale radicale, reforme globale si sectoriale, conflicte
si crize.
b) Jurnalistul de cunostinte
In modelul spiralei cunostintelor, in conversia cunostintelor implicite in
cunostinte explicite un rol esential realizeaza, in organizatii, jurnalistul de
cunostinte. Acesta este un specialist in tehnologiile de lucru ale firmei, un
specialist in comunicare interpersonala, un bun observator, avand capacitatea
de a sistematiza si de a construi, din detaliile cunostintelor individuale,
4

analogii, ipoteze si modele privind actiunea dezirabila si eficienta in

interiorul organizatiilor.
Daca, potrivit ipotezei anterioare, cunostintele implicite si cunostintele
explicite, respectiv conversia celor implicite in cunostinte explicite
constituie toate acestea- o prezenta fireasca si necesara in comunitati,
atunci rolul jurnalistilor de cunostinte din oranizatii trebuie replicat,
proiectat si asigurat in comunitati. Numai ca, este de asteptat, procesul este
mult mai complex si dificil, in primul rand din cauza cresterii in
complexitate a referentialului avut in vedere. Se pot inventaria actori si
situatii care contribuie, probabil doar secvential, la conversia conostintelor
comunitare implicite in cunostinte explicite , cum ar fi , de exemplu,
analizele care urmeaza si valorica sondaje complexe de opine, studii
sociologice de teren, lucrari academice de istorie recenta s.a.
Insa, repetam, conversia este realizata doar secvential si discontinuu. Drept
urmare, societatea, constructia comunitara beneficiaza in mica masura de o
resursa strategica semnificativa - experienta comunitara, inainte de toate din
cauza lipsei specialistililor in conversia cunostintelor. In opinia noastra,
putem imagina, cu titlu de ipoteza, procesul de fundamentare academica, de
formare si de utilizare sociala a specialistilor in invatare comunitara. S-ar
fundamenta o profesie noua, dar, inainte de toate, s-ar deschide accesul spre
un izvor nesecat de crestere comunitara.
c) Esecul context si combustie ale invatarii
Un alt model de invatare organizationala des invocat este cel privind
invatarea de tip single-loop (bucla simpla/singura sau invatarea cu un singur
circuit/feed - back) si invatarea de tip double-loop (bucla dubla sau invatarea
in circuit dublu, cu feed-back dublu), model elaborat de catre Argyris si
Schon (1)
In esenta, invatarea in bucla simpla are loc in conditii de schimbare
limitata, cu feed-back rapid si clar; permite ajustari de ordin tactic si
frecvent- este incarcata de iluzia autosuficientei, de ideia generarii unor
retete sigure de succes. De fapt, raspunzund adecvat unor erori de parcurs,
organizatia dovedeste capacitatea de a ramane stabila, in conditiile in care
misiunea si regulile de lucru, normele de comportamentt organizational
raman neschimbate.
Invatarea in bucla dubla este mult mai complexa, este creativa si face cu
putinta generarea unor strategii noi de crestere organizationala.

1. Argyris, C., Schon, D. (1978), Oganizational Learning: a Theory of

ActionPerspecpetive, Addison-Wesley,
Diana-Maria Cismaru. Op.cit., p.24

Reading,Masachusetss,

apud

Aceasta se intampla atunci cand presiunea turbulenta la care este supusa

organizatia este extrem de ridicata. Singura actiune inteligenta pe care o pot
face conducatorii/managerii este aceea de a admite si de a-si asuma
conflictul dintre noul context organizational si normele de lucru si de
comportament ale organizatiei. Este primul circuit al invatarii, incheiat prin
primul feed-back. La prima vedere, organizatia se indreapta spre esec,
nemaifiind capabila sa-si continue, in noile conditii, drumul. Esecul nu este
insa imanent. S-a inchis doar un drum, vechiul drum.
Conducatorii/managerii vor deschide un drum nou, prin reproiectarea
normelor de lucru si, in ultima instanta, prin reproiectarea intregii
organizatii. Suntem in cel de-al doilea circuit al invatarii, iar al doilea feedback se produce atunci cand noile norme sunt asumate si practicate de catre
membrii organizatiei. Drept urmare, conducatorii/managerii devin agenti ai
invatarii organizationale. Procesul se reia de cate ori este nevoie.
Semnificativ, in sensul discutiei noastre, este ca in interiorul invatarii in
bucla simpla , managerii sunt putin antrenati pentru a se confrunta cu
esecul, in timp ce in situatiile de invatare in bucla dubla experimentarea
esecului si gestionarea acestuia constituie un ingredient natural, fapt care
poate fi extrem de folositor in invatarea comunitara. Cum vom vedea, si vom
incerca sa argumentam, gestionarea adecvata a esecului, dar si a succesului,
vor fi componente strategice ale invatarii comunitare.
d) Invatarea ca produs cultural
In final, retinem, folosind aceeasi sursa (1), discutia privind nivelurile
invatarii organizationale ( nivelul ce/definitii; termeni de referinta; nivelul
cum/ proceduri, practici; nivelul ar trebui/norme, recomandari), cat si
structurarea studiilor din aceasta orientare in doua perspective, perspectiva
tehnica ( invatarea este procesare de informatie si poate fi gestionata prin
managemntul cunoasterii) si perspectiva sociala, potrivit careia membrii
organizatiei genereaza cunoastere noua prin capacitatea lor de a intrepreata
propria experienta de lucru, atat experienta explicita cat si cea implicita,
tacita. Apropierea de modelul spiralei cunostintelor este evidenta si poate fi
folositoare. Din punctul nostru de vedere, este de retinut aducerea in prim
plan a invatarii ca produs cultural, prin conceperea invatarii nu numai ca

proces cognitiv (procesarea informatiilor), ci mai ales ca interactiune

mentala permanenta dintre indivizi.

1. Cismaru, Diana-Maria, Op.cit., p.23

Practic este cu putinta si lucreaza efectiv ceea ce, metaforic vorbind, am
putea numi un creier colectiv. Ceva asemanator ar trebui sa se intample si
in situatiile de invatare comunitara
2. Invatarea comunitara dificultati, interogatii, probleme si directii de
cautare
Asa cum anticipam, invatarea organizationala poate oferi idei, concepte,
metode si modele care, prin adecvare la noul context, pot oferi elementele de
start in definirea si operationalizarea invatarii comunitare. Procesul cuprinde
insa dificultati dintre cele mai mari. Remarcam deja, prima si cea mai
importanta sursa de dificultati in valorificarea acumularilor existente in
invatarea organizationala deriva din complexitatea mult mai mare a
comunitatilor in raport cu organizatiile, din existenta unor contururi
comunitare difuze, din interferentele extrem de intense intre comunitati care
se suprapun si din precaritatile agregarilor si interactiunilor comunitare.
Drept urmare, in cele ce urmeaza, nu va fi cu putinta decat formularea unor
intrebari si raspunsuri preliminare, in temeiul carora vor putea fi schitate
directiile de cautare pentru definirea invatarii comunitare. Definirea ca atare
a invatarii comunitare si un prim strat de operationalizare metodologica a
acesteaia vor cu putinta printr-un demers de sine statator.
a) Comunitatile o problema de tipologie si de relationare.
La dimensiunea demersului de fata, vom retine doar tipurile mari de
agragare comunitara. Fireste, inainte de toate trebuie avute in vedere
comunitatile de proximitate, spatialitatea fiint primul item de definire a
proximitatii. In timp si in lumea de azi comunitatile de proximitate lucreaza
drept forta si forma de agragare a oamenilor in cetate ( orasul,cartierul,
satul, comuna, raionul, tinutul, regiunea). Totodata, se impun atentiei
comunitatile culturale, de o mare diversitate. Aici se include comunitatile
profesionale (asociatii si uniuni profesionale, distincte prin: natura profesieimedici, profesori, avocati s.a.m.d.; prin domeniul muncii agricultori,
mineri etc.; prin satutul social al muncii (sindicate), cat si multiple
7

comunitati ideologice (politice si religioase). Evident, toate aceste

comunitati au si exprima o cultura specifica, cu valori si comportamente
distincte. In acelasi timp, comunitatile de proximitate dobandesc o cultura
specifica (care poate fi atat etno-cultura, cat si cultura locala/spiritul
locului). In ultima instanta, toate comunitatile interfereaza realizand relatii
de co-existenta, ceea ce este mai curand natural, si de co-evolutie, ceea ce
poate fi fundamental. In opinia noastra, una dintre conditiile care fac cu
putinta invatarea comunitara si determina direct succesul acesteia este coevolutia comunitara. Este un principiu strategic, in temeiul caruia
comunitatle isi sprijina si isi potenteaza reciproc evolutia, cresterea. Natural,
procesul este in sine dificil si este, metodologic, extreme de complex.
Dificile sunt detectarea tuturor comunitatilor relevate, detectarea si
intelegerea relatiilor semnificative dintre acestea, cat si a raporturilor dintre
agragarile comunitare in care oamenii sunt cuprinsi si macro-comunitatile
contractuale ( statul si organizatiile de munca)
b) Comunitati in retele inteligente. Nodul - un spatiu al invatarii
O surmontare a dificultatii semnalate anterior privind intelegerea relatiilor
dintre comunitati este cu putinta plecand de la o observatie simpla:
comunitatile fac parte din retele comunitare, proprietatile retele influentand
modul in care comunitatile se pozitioneaza si se dezvolta.
Asa cum am avut prilejul sa remarcam, (1) metafora epistemic a Reelei,
impune distincia dintre noduri i ochiuri. n Reea, puterea, n toate
sensurile acesteia puterea minii, a banilor, a pmntului i a bunurilor se
afl concentrata mai ales n noduri, n centrele active ale Reelei (orae,
bnci, fabrici performante, universiti, cmpuri de energie grne, gaze i
petrol); nodurile sunt legate prin drumuri; existena drumurilor este vital
pentru c, prin ele, este cu putin accesul ctre puterea depozitat n noduri;
eseniale n Reea sunt nodurile i drumurile (bretelele de reea); ntre noduri
i drumuri se afl ochiuri ale reelei; n ochiurile Reelei totul este mai palid;
ritmurile sunt mai lente.
In esen, trim, noi si comunitatile de apartenenta, n Retea, ne dezvoltm,
cretem n Reea. Fora noastr de cretere este determinat de calitatea
Reelei care ne curprinde, de modul n care suntem poziionai n Reea, n
noduri, n braele sau n ochiurile Reelei, i de capacitatea noastr de a
gestiona adecvat potenialul de cretere al Reelei.
Oamenii, grupurile i comunitile exist i sunt influentai simultan de mai
multe Reele. Toate pot fi reele de apartenent. Spre pild, oamenii sunt in
inclusi ntr-o reea comunitara de proximitate (sat,comun, ora), ntr-o
reea profesional, ntr-o reea civic, politic .a.m.d. Esenial este
8

consonana i convergena reelelor. ntr-un asemenea caz, mai curand ideal,

fora de crestere a reelelor de apartenent se multiplica i se potenteaz
reciproc. Dar, repetm, cazul este mai curnd ideal.
1..Iacob,Maria; Iacob,Dumitru (2010), Fondul si forma.O poveste
culturala, Bucuresti,Tritonic, pp.219-220

n realitate., reelele de apartenen pot fi izolate ntre ele sau chiar

contradictorii. ntr-o asemenea situaie, hotrtoare devin capacitile,
deciziile i aciunile prin care sunt minimizate divergenele si sunt
maximizate convergenele dintre reelele de apartenen. Este o strategie de
invatare comunitara, de gestionare inteligenta a reelelor de apartenen.
Sunt de retinut, in opinia noastra,din cele de mai sus, doua idei care pot
construe directii de cautare: oamenii si comunitatile alcatuiesc retele
comunitare, retele care lucreaza performant doar in conditii de convergenta
comunitara; totodata, in interiorul retelelor, nodul de retea concentreaza
resursele strategice ale comunitatile. Drept urmare, daca invatarea
comunitara ar fi cu putinta, procesul ar trebui declansat si realizat in mare
masura in noduri de retea.
c) Invatatorii comunitari cine ar putea fi, ce ar trebui sa stie si ce ar
trebui sa faca?
La toate cele trei intrebari formulate mai sus este, evident, greu de raspuns.
Pot fi facute, insa ,observatii, si pot fi articulate presupozitii si directii de
cautare. Sa luam intrebarile pe rand.
Cine ar putea fi invatatorii comunitari? Primul gand merge catre liderii
de opinie din comunitati sa catre cei inclusi in mod obisnuit in categoria
notabilitatilor ( invatatorii in sens generic- din scoli; preoti/prelati;
cetateni cu proeminenta sociala, prezenti in consilii locale s.a.). De fapt, cei
avuti in vedere realizeaza de facto in comunitati o functie de invatare
comunitara. Numai ca, cu foarte mare probabilitate, aceasta functie este
realizata secvential si discontinuu. Daca insa invatarea comunitara ar fi
asumata social si s-ar profesionaliza, ar fi de asteptat ca unii dintre cei
cuprinsi in profesiile de mai sus sa-si asume si noua profesie, practicata, cel
mai probabil, prin simbioza cu profesia deja existenta.
Ce ar trebui sa stie invatatorii comunitari? Cu mare probabilitate, o
posibila curricula pentru formarea invatatorilor comunitari ar trebie sa
cuprinda module consistente de psihologie sociala si sociologie de teren, de
istorie culturala, de comunicare interpersonala, institutionala si
comunitara.In esenta, invatatorii comunitari ar trebui sa acumuleze si sa
probeze competente si capacitati privind intelegerea in profunzime a starilor
9

trecute si prezente ale comunitatilor si ale retelor comunitare, a proiectelor

dezirabile, a starii de spirit a oamenilor din microcomunitati. Esentiala ar fi,
totodata, capacitatea dialogului public.
Ce ar trebui sa faca invatatorii comunitari? Aici raspunsul poate fi
formulat mai transant. Ar trebui sa faca ceea ce fac jurnalistii de cunostinte
in organizatii. Ar trebui sa poata detecta comportamentele comunitare,
formele de socializare spontana din comunitati si liderii de opinie din microcomunitati, sa poata capta, inregistra cunostintele tacite, implicite, sa poata
sistematiza cunostinte explicite, sa poate construi si promova pe aceasta
baza- mesaje publice privind resursele cresterii si ale performantei
comunitare.
In finalul intrebarilor deja formulate, inca doua intrebari, cu raspuns foarte
dificil.
Cine si-ar putea asuma si cum ar putea fi institutionalizata invatarea
comunitara? La acest nivel al analizei si cu titlu de ipoteza, paradoxal,
raspunsul, cel putin la prima vedere, este simplu. Instanta care este in masura
sa-si asume institutionalizarea invatarii comunitare nu poate fi alta decat
comunitatea. Avem in vedere retelele comunitatilor de apartenenta cartier,
oras, sat, comuna, pana la regiunile de dezvoltare - cu toata incarcatura
culturala a acestora. Institutionalizarea s-ar realiza prin lege, nucleul sau
fiind construit, in principal, printr-o intelegere comunitara intre scoli(stat)
si biserici/culte religioase. Pe teren, in sate, orase si comune s-ar constitui ,
intr-un mod definit prin lege, structuri de invatare comunitara
Cum ar putea fi formati invatatorii comunitari? Sub rezerva dezvoltarilor
ulterioare, cel mai probabil raspuns trimite catre un program academic de
nivel masteral, realizat in cotutela/consortiu de catre
facultati de
comunicare, sociologie, psihologie, stiinte ale educatiei, stiinte militare,
asistenta sociala, teologie.
d) O ipoteza ce s-ar putea transforma intr-un proiect scoala, nucleu al
platformelor comunitare de invatare.
In finalul demersului nostru, vom incerca sa valoricam o alta distinctie
metodologica care opereaza in campul invatarii organizationale (1). Este
vorba despre distinctia dintre invatarea organizationala propriu-zisa (cu
accent, am rezuma acum, asupra invatarii ca proces in organizatii) si
organizatia care invata ( cu accent asupra structurii si asupra schimbarilor
de climat si cultura in organizatii). In chip aproape asemanator, consideram
ca poate de folos distinctia dintre invatarea comunitara (ca proces de
invatare ) si comunitati de invatare.
...
10

1. Cismaru, Diana-Maria, Op.cit., pp.29-30

Nuanta nou avuta in vedere este una simpla. Comunitatile care invata,
situatie de invatare construita prin analogie cu organizatiile care invata, pot
fi si vor fi avute in vedere, in demersuri ulterioare, cu acelasi accent spre
structura, spre climatul si cultura invatarii. Conceptul comunitatilor de
invatare, pe care il propunem acum, deschide, in opinia noastra, o
perspectiva noua si face cu putinta concentrarea discutiei privind invatarea
comunitarea asupra spatiului traditional al invatarii - scoala.
Scoala, in sens generic, incluzandu-se aici, in primul rand, invatamantul preuniversitar, dar si invatamantul univesitar, poate constitui nucleul unor
platforme comunitare de invatare. In cadrul platformei, scoala ar fi legata,
contractual si functional, de administratia publica locala, de firme si
companii, de alte institutii culturale, de institutiile de asistenta sociala si de
ONG-uri cu misiune comunitara. In acest mod, invatamantul ar deveni
aplicativ, ar fi eliberat de stigmatul lipsei de legatura cu viata, chimia, fizica,
matematica si toate celelalte stiinte n-ar fi invatate doar la tabla si,eventual,
in laborator, bugetele s-ar genera comunitar, o fractie din bugetul fiecarei
entitati comunitare ar intra in bugetul educatiei, iar mult asteptata reforma a
educatiei si invatamantului s-ar realiza prin efortul global si integrat al
comunitatilor.
Daca ideea de mai sus ar putea intemeia un proiect de dezvoltare
comunitara, proiectul oricand posibil ar trebui se se desfasoare sub tutela
simbolica a celui care a realizat prima reforma profunda a invatamantului in
Romania moderna Spiru Haret.
Bibliografie:
Argyris, C., Schon, D. (1978), Oganizational Learning: a
Theory
of
Action
Perspecpetive,
Addison-Wesley,
Reading,Masachusetss
Cismaru, Diana-Maria (2013), Antreprenoriatul si invatarea
organizationala: caracteristici in cazul start-up-urilor, in vol.
Antreprenoriat si performanta in afaceri (coordonator Diana-Maria
Cismaru), Bucuresti, Comunicare.ro
Iacob,Maria; Iacob,Dumitru (2010), Fondul si forma.O
poveste culturala, Bucuresti,Tritonic
11

Iacob, Dumitru (2014), A new frontier from

organizational lerning to community learning, in Innovation
and organizational learning ( editors Diana-Maria Cismaru,
Cristina Leovarides), Tritonic, Bucuresti, pp.137-152
Probst,G., Buchel, B. (1997), Organizational Learning: The
competitive advantage of the future, Prentince Hall, Ney Jersey
Nonaka, I., H. Takeuchi (1995), The Knowledge-Creating
Company: How
Japanese Companies Create the
Dynamics of Innovation, New York, Oxford University Press,
pp.4-69

12