Ce este un fapt social

Émile Durkheim

Stoica Andreea-Georgiana
Regulile metodei sociologice

➢ Cartea lui Durkheim este una complexă si plina de idei, de multe ori
prezentate într-un mod contradictoriu cu cele ale altor autori
➢ Stilul abordat de autor este unul complicat și necesită un nivel mai
ridicat de concentrare
➢ Regulile metodei sociologice face referire în numeroase rânduri la
anumite idei din alte opere ale autorului și anume ’’Diviziunea muncii
sociale’’(1893) și ’’Despre sinucidere’’(1897).
➢ Sociologul francez pleaca de la premisa ca faptele sociale trebuie
considerate lucruri și studiate ca atare
➢ Faptul social este baza oricărei analize sociologice
Capitolul I - Ce este un fapt social

➢ Trebuie sa știm care sunt faptele pe care le denumim astfel, deoarece acest termen este atribuit unui registru
vag de acțiuni, dar care nu sunt fapte sociale (mâncatul, dormitul, bautul). “Dacă aceste fapte ar fi sociale,
sociologia n-ar avea obiectul ei propriu, iar domeniul său s-ar confunda cu acela al biologiei sau al
psihologiei.’’ (Durkheim, 2002, p. 35)
➢ Nu ești obligat sa ții seama de obiceiurile țării sau sa nu vorbești aceeași limbă cu locuitorii țării tale,
deoarece vei simții o constrângere, indirectă dar la fel de puternică, iar încercarea acestor lucruri va pune
presiune pe tine. Nesupunerea la convențiile lumii duce la excluderea individului din societate. Nu poți să
ieși îmbracat diferit față de clasa socială pe care o reprezinți, deoarce vrei provoca râsete care te vor
constrânge la rândul lor să revii la ’’normal’’.
Socialul

➢ Faptele sociale derivă din tipare, din moduri specifice de a acționa, de a gândi și de a simți exterioare individului și care
au o capacitate de constrângere ce le oferă posibilitatea de a se impune. Ar fi greşit să asimilăm faptele sociale fenomenelor
biologice (deoarece sunt compuse din reprezentări și acțiuni), dar şi fenomenelor psihice (întrucât acestea există doar în
conștiința individului și prin ea). Aceste fapte formează o specie nouă şi aparte de fenomene care primesc atribuitul de
sociale.Acest calificativ li se potrivește în întregime deoarece au ca unic substart: societatea şi nu individul. În acelaşi timp,
calificativul li se potrivește doar lor, căci atributul de social desemnează doar acele fenomene care nu intră în nici una din
categoriile de fapte deja constituite şi denumite anterior. Ele sunt astfel domeniul propriu al sociologiei. Majoritatea ideilor,
aspiraţiilor, normelor la care ne raportăm astăzi nu sunt originale şi nu ne aparţin în totalitate, ci apar ca influenţe exterioare
pe care noi doar le transformăm, le reformulăm. Ele apar sub forma unor tendinţe care pătrund în gândirea noastră prin
impunere, dar această impunerenu exclude neapărat personalitatea individuală.
Constrângerea

➢ Autoritatea unui fapt social se distinge după capacitatea de constrângere externă pe care o poate exercita asupra
indivizilor; prezența acestei puteri se observă, la rândul ei, fie după existența unor sancțiuni anterior stabilite, fie
după rezistența pe care faptul o opune oricărei acţiuni individuale care ar încerca să-l atace.Constrȃngerea este ușor
de remarcat în situaţiile în care apar reacții directe ale societǎții la anumite acţiuni ale indivizilor, aşa cum se
întâmplă în cazul dreptului, moralei, credinței, obiceiurilor, modei.Există însă şi situaţii în care aceste reacţii sunt
indirecte(precum cele exercitate de un tip de organizare economicǎ) ele devenind mai greu de observat. Putem
remarca cum un anumit mod de a acţiona se generalizează, deşi el nu se regăseşte în conștiințele fiecărui individ în
parte, iar acest fapt se explică numai prin fenomenul de impunere. Unii indivizi se vor conforma acestei impuneri
(deoarece rezonează cu ideea respectivă, au credinţe similare) astfel că puterea de impunere va fi resimţită de către ei
foarte puţin sau deloc, devenind chiar inutilă în aceste cazuri. Cu toate acestea constrȃngerea nu dispare, ea rămâne o
caracteristicǎ intrinsecǎ a acestor fapte, iar mărturia acestui fenomen este puterea cu care riposteză atunci când
cineva încearcă sǎ i se ȋmpotrivească.
Curente sociale

➢
Într-o adunare (în situaţia mişcărilor spontane de revoltă împotriva sistemului, de susţinere a unei cauze, de compasiune) punctul de plecare
nu se regăseşte în conştiințele individuale ale participanţilor. Pornirile vin fiecăruia dintre indivizi din exteriorul fiecăruia şi îi dirijează fără
voia lor. Dacă un singur individ,sau un grup restrâns din cei care participă la mişcarea respectivă, încearcă să se opună uneia dintre aceste
manifestări colective, credinţele negate de către aceştia se vor întoarce împotriva lor. Exprimarea acestei forţe de a răspunde într-o manieră
constrângătoare în cazurile de opoziţie demonstrează că această forţă există (chiar dacă nu este complet conştientizată) şi în celelalte cazuri.
➢ Un sentiment colectiv care izbucnește într-o adunare nu exprimă întocmai ceea ce este comun pentru toate sentimentele individuale. El este
doar un vector al vieții comune, un produs al acțiunilor şi reacțiunilor care au loc între conștiințele individuale. Dacă toate sentimentele,
gândurile individuale se armonizează nu trebuie să deducem că avem de-a face cu o înţelegere prestabilită, un acord anterior, ci, mai degrabă
că există o forță care le atrage în aceeaşi direcţie. Putem astfel observa că fiecare individ în parte este antrenat de grupul căruia îi aparţine.
Curente sociale

➢ Aceasta definiție a faptului social poate să fie confirmată prin modul în care sunt crescuți copiii. Ei sunt
învățați de mici să gândească într-un anume fel, să vadă într-un anumit fel și să simtă într-un mod în care el
nu ar fi ajuns să o facă. El este constrâns să mănânce la anumite ore, să doarmă la ore regulate, să asculte și
să se supună. El este învățat și să tină cont de celălalt, să respecte obiceiurile, convențiile, chiar și
constrângerea la muncă.
➢ Prin prisma lui Spencer, aceste lucruri sunt total greșite, el spune că o educație rațională ar trebui să
respingă aceste constrângeri, iar copilul trebuie să aibă libertate deplina.
➢ Cum această teorie nu a fost niciodată practicată de niciun popor cunoscut, ea nu constituie decât un
desideratum personal, nu un fapt care să poată fi opus faptelor precedente.
 Finalul

“Este fapt social orice fel de a face, fixa sau nu, suscepibil să
exercite asupra individului o constrângere exterioară; sau, mai
mult, care este general pentru o întreagă societate data, având în
același timp o existență proprie, independentă de manifestările
sale individuale. “