Pedagogia e ştiinţa frunţilor descreţite şi a inimilor deschise.

Pentru a apropia de persoana ta, pentru a le insufla încredere în tine,

pentru a le da curaj în înfruntarea greutăţilor drumului pe care vrei să-i
direcţionezi, trebuie să fii mereu surâzător, să porţi aureola seninătăţii.

Gheorghe Ionescu în Didacticiada (2005)

Funcţiile cercetării pedagogice sunt:

- funcţia explicativă;
- funcţia praxiologică;
- funcţia sistematizatoare;
- funcţia referenţial-informaţională;
- funcţia de perfecţionare şi inovare a învăţământului şi educaţiei;

- funcţia predictivă

Funcţia explicativă este specifică cercetării pedagogice fundamentale, orientată spre

noutate ştiinţifică, ce conduce la elaborarea unor modele teoretice explicative, necesare
cunoaşterii legităţilor fenomenelor educaţionale.

Funcţia praxiologică în sensul că, cercetarea aplicativă, prin investigaţiile empirice

contribuie la creşterea eficienţei acţiunilor educaţionale şi la inovarea practicii şcolare, prin
introducerea de noi modele acţionale.

Funcţia sistematizatoare – cercetarea pedagogică oferă baza logică de sinteză, de

organizare şi prelucrare a datelor experimentale.

Funcţia referenţial-informaţională asigură culegerea informaţiilor cu privire la

funcţionalitatea procesului instructiv-educativ, raportând datele cercetării pedagogice la un
sistem teoretic general, cu valoare explicativă.

Funcţia de perfecţionare şi inovare a învăţământului şi educaţiei, în raport cu cerinţele

dezvoltării ştiinţei, tehnicii, culturii şi economiei de piaţă.

Funcţia predictivă, adică de anticipare a unor modele educaţionale, cerute de

perspectivele dezvoltării social-economice.

Rolul cercetării pedagogice constă în: explicarea, interpretarea, generalizarea şi inovarea

fenomenului educaţional prin schimbări de structură sau prin introducerea de noi metodologii
mai eficiente.

Unul din scopurile majore ale pedagogiei e să transfere, să distribuie

iubirea profesorului pentru carte către iubrile diferenţiate ale elevilor.
 Andrei Pleşu în Dialoguri de duminică. O introducere în categoriile vieţii

Strategia didactică

Ocupă un loc central în cadrul activităţii didactice, deoarece proiectarea şi organizarea

lecţiei se realizează în funcţie de decizia strategică a profesorului.

Este concepută ca un scenariu didactic complex, în care sunt implicaţi actorii predării-
învăţării, condiţiile realizării, obiectivele şi metodele vizate.

Prefigurează traseul metodic cel mai potrivit, cel mai logic şi mai eficient pentru
abordarea unei situaţii concrete de predare şi învăţare (astfel se pot preveni erorile, riscurile şi
evenimentele nedorite din activitatea didactică).

Caracteristici ale strategiei didactice;

 implică pe cel ce învaţă în situaţii specifice de învăţare,

 raţionalizează şi aduce conţinutul instruirii la nivelul/după particularităţile
psihoindividuale,
 crează premise pentru manifestarea optimă a interacţiunilor dintre celelalte
componente ale procesului de instruire,
 presupune combinarea contextuală, originală, unică, uneori, a elementelor procesului
instructiv-educativ.

 Principalele metode de învăţământ

 1. Expunearea didactică
 2. Conversaţia didactică
 3. Conversatia euristică
 4.Conversaţia examinatoare (catehetică)
 5. Conversaţia în actualitate

Expunerea didactică

Constă în prezentarea verbală monologată a unui volum de informaţie, de către

educator către educaţi, în concordanţă cu prevederile programei şi cu cerinţele didactice
ale comunicării.

2.Conversaţia didactică

Constă în valorificarea didactică a întrebărilor şi raspunsurilor (metoda verbală, precum

expunerea dar mai activă decât aceasta)

3. Conversaţia euristică

- concepută astfel încăt să conducă la „descoperirea” a ceva nou pentru elev.

 - constă în serii legate de întrebări şi răspunsuri, la finele cărora să rezulte, ca o
concluzie, adevărul sau noutatea pentru elevul antrenat în procesul învăţării

4.Conversaţia examinatoare (catehetică)

- are ca funcţie principală constatarea nivelului la care se află cunoştinţele elevului la un

moment dat
- se deosebeşte de cea euristică, nu mai este obligatorie constituirea în sisteme sau serii
ale întrebărilor şi răspunsurilor (fiecare întrebare împreună cu răspunsul sau alcătuiesc
un micounivers de sine stătător în raport cu celelalte întrebări şi răspunsuri)