Moromeții de Marin Preda

I.
1. Încadrarea autorului în context:
Marin Preda, important romancier posbelic, se impune în literatură ca o adevarată conştiinţă, ca un autor care a
rezistat în epoca ameninţată de cenzura comunistă, prin romanele sale (Risipitorii, Delirul, Moromeţii, Cel mai iubit dintre
pământeni), care certifică rezistenţa prin cultură a autorului lor.
Romanul Moromeţii creează în manieră realist-obiectivă universul specific al satului românesc din Câmpia
Dunării, aflat la răscrucea istoriei. Romanul corespunde realismului
 prin prezentarea obiectivă a faptelor de către un narator obiectiv, omnipresent şi omniscient,
 prin aspectul social al prezentării vieţii rurale interbelice,
 prin crearea unei tipologii determinate istoric şi social,
2. Opera literara “Morometii” este publicata in doua volume, volumul 1 in 1955 si volumul al II-lea in 1967, diferenta de
12 ani dintre cele doua volume nu schimba cu nimic stilul elaborarii narrative.
3. Romanul are o geneza complexă, fiind bazat pe propria existenta a scriitorului.Mai intâi, satul Silistea Gumesti este
locul in care s-a nascut scriitorul. In al doilea rand, familia scriitorului si el insusi se regasesc in ipostaza personajelor de
roman. De exemplu, Tudor Călărasul, tatal scriitorului,este modelul dupa care este conturat personajul Ilie Moromete. Ca şi
în cazul lui L.Rebrenu, romanul cel mai important al lui M.Preda este anticipat şi pregătit de câteva exerciţii literare, de
nuvele.În volumul de debut, Întâlnirea din pământuri sunt câteva scurte naraţiuni: Dimineaţa de iarnă, O adunare liniştită,
În ceaţă, care prefigurează motive, întâmplări şi personaje din roman, ce trădează preocuparea scriitorului pentru destinul
ţăranului român.
4. Titlul operei este un substantiv propriu care, denotativ, face referire la membrii unei familii. Conotativ, titlul romanului
subliniază intenţia autorului de a urmări destinul unei colectivităţi ale cărei temelii sunt grav ameninţate de un timp viclean
ce ascunde sub aparenţa „răbdării” capcana unei „istorii frauduloase”.
5. Romanul abordează o temă fundamentală: destrămarea civilizaţiei tradiţionale ţărăneşti. Alte teme aduse în dezbatere
sunt: raportul individului cu istoria,tema paternităţii, cea a cunoaşterii, a iubirii, a morţii. Romanul Moromeţii aduce în
prim plan şi câteva mituri arhaice (al Tatălui, al fiului risipitor, al victoriei Binelui chiar şi atunci când răul, ura, violenţa,
prostia invadează lumea oamenilor. Problematica celor două volume este diferită, dar tematica este unitară, reconstituindu-
se imaginea satului românesc într-o perioadă de criză şi înregistrând transformări ale instituţiilor şi mentalităţilor.
6. Ca specie literară, ”Moromeții” de M. Preda este un roman, deoarece:
a. este o specie a genului epic de mare întindere cu mai multe fire narrative;
b. acțiunea este complex și complicate;
c.personajele sunt numeroase și caracterizată complex în evoluție;
d. predomină narațiunea;
e. se prezintă o imagine amplă și profundă asupra vieții.
Romanul ”Morometii” este obiectiv, specific realismului - curentul literar aparut in context european la mijlocul
secolului al XIX-lea a cărui estetica se baza pe reflectarea veridica a realitatii in arta, naratorul este obiectiv, iar
personajele sunt tipice în situații tipice.
7. Structura. Volumul I cuprinde 3 părţi, alcătuite din 29, 18, 28 de capitol. În prima parte timpul este dilatat, are un ritm
lent (de sâmbătă seara când Moromeţii se întorc de la câmp, până duminică noaptea, când Polina fuge cu Birică). Partea a
doua prezintă scene diverse de viaţă din existenţa câtorva familii de silişteni. În centrul atenţiei se află familia
Moromeţilor. Partea a treia cuprinde două mari episoade epice: secerişul şi conflictul lui Ilie Moromete cu fiii săi mai mari.
Al doilea volum are o compoziţie mai complicată. Cele cinci părţi sunt alcătuite dintr-un număr inegal de capitole.
Structura romanului impune 3 planuri. Planul narativ principal este cel al destinului familiei, având ca centru
de iradiere familia Moromeţilor, iar ca situaţie conflictuală, răzvrătirea fiilor împotriva autorităţii paterne (conflict de
principii şi de interese, conflict de ordin moral între generaţii: Ilie este apărătorul unor valori morale autentice, eterne în
vreme ce fiii săi mai mari aderă la „valorile” materiale ale unei lumi rapace şi agresive). Planul secund este un plan al
destinului individual, al devenirii interioare. Cel de-al treilea plan este planul destinului comunităţii ţărăneşti şi e dinamizat
de conflicte puternice: politic, economic, moral.
II. Demonstrația.
 a. Perspectiva naratorului obiectiv se completează prin aceea a reflectorilor (Ilie Moromete, în vol.I, şi
Niculae, în vol. al II-lea), ca şi prin aceea a personajelor- martor ai evenimentelor, pe care le relatează ulterior
altora, de exemplu al lui Parizianu despre vizita lui Moromete la fii, la Bucureşti. Viziunea asupra
evenimentelor este “dindărăt” adica obiectivă, fără implicare.
b. Actiunea primului volum este plasata in vara anului 1937, iar actiunea celui de-al doilea volum surprinde o
perioada temporala vasta situatia intre 1938-1962.
Incipitul prezinta locul si timpul petrecerii actiunilor, respectiv “campia Dunarii, cu cativa ani inaintea celui de-al
doilea razboi mondial”, mai exact “inceputul verii”. Motivul literar al timpului este vazut bivalent – rabdator ” se pare ca
timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare” si grabit de evenimente.
Un triplu conflict va destrama familia lui Moromete. Este mai intai dezacordul dintre tata si cei trei fii ai sai din
prima casatorie, Cel de-al doilea conflict izbucneste intre Moromete si Catrina, sotia lui Moromete vanduse in timpul
secetei un pogon din lotul sotiei, promitandu-i, in schimb, trecerea casei pe numele lui, dar amana indeplinirea promisiunii.
Al treilea conflict se desfasoara intre Moromete si sora lui Guica, care si-ar fi dorit ca fratele vaduv sa nu se recasatoreasca.
Conflictul interior cu cea mai mare importanţă în roman este cel al lui Ilie Moromete, al cărui sistem de valori este
infirmat de alegerea fiilor. Diferenta dintre concepţia de viaţă a protagonistului, autoiluzionarea lui referitoare la rezolvarea
poblemelor şi importanţa valorilor legate de viaţa spirituală, şi dificultatea de a accepta că acest sistem nu poate fi perpetuat
de copii face din Moromete, “cel din urmă ţăran în romanul deruralizării satului”.
Exista in primul volum al romanului Morometii cateva secvente narative de mare profunzime.
Scena cinei este considerata “prima schita a psihologiei Morometilor”. Ceremonialul cinei pare a surprinde un moment din
existenta familiei traditionale condusa de un tata autoritar. Ilie Moromete pare a domina o familie formata din copii
proveniti din doua casatorii, invrajbiti din cauza averii. Asezarea in jurul mesei sugereaza evolutia ulterioara a conflictului,
iminenta destramare a familiei.
O alta secventa epica cu valoare simbolica este aceea a taierii salcamului. Ilie Moromete taie salcamul pentru a
achita datoriile familiei, fara a vinde pamant sau oi. Taierea salcamului, duminica in zori, in timp ce in cimitir femeile isi
plang mortii, prefigureaza destramarea familiei, prabusirea satului traditional, risipirea iluziilor lui Moromete. Odata
distrus arborele sacru, lumea Morometilor isi pierde sacralitatea, haosul se instaleaza treptat.
In volumul al doilea, structurat in cinci parti, se prezinta viata rurala intr-o perioada de un sfert de veac, de la
inceputul anului 1938, pana la sfarsitul anului 1962. Actiunea romanului se concentreaza asupra a doua momente istorice
semnificative: reforma agrara din 1945, cu prefacerile pe care ea le aduce si transformarea “socialista” a agriclturii dupa
1949, perceputa ca un fenomen abuziv.Satul traditional intra intr-un ireversibil proces de disolutie.
c. Romanul dezvolta o serie de personaje specifice lumii rurale neatinsa insa de schimbarile majore sociale in
volumul I, in volumul al II-lea fiind surprinse tipuri umane dominate de realitati sociale ce le metamorfozeaza lumea
interioara.
Statutul personajului. Ilie Moromete este un personaj exponenţial, al cărui destin exprimă moartea unei
lumi: „cel din urmă ţăran”, reprezintă concepţia tradiţională, ţărănească faţă de pământ şi de familie. Ilie
Moromete este păstrătorul neclintit al valorilor patriarhale, ţăranul cu spirit meditativ şi contemplativ, convins de
importanţa existenţei sale. Marin Preda îşi modelează personajul prin caracterizare directă şi indirectă.
a.Direct:
· Naratorul prezinta vârsta lui Moromete, aflat la a doua căsnicie ( “acum avea acea vârstă intre tinereţe şi bătrâneţe, când
numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva”; ”Era cu zece ani mai mare decât Catrina (contingent ‘911,
făcuse războiul)”), îi conturează un vag portret fizic (“fruntea largă, descoperită de golul părului căzut de o parte şi de alta
a creştetului”), îi precizează simpatia politică pentru liberali.
· Caracterizarea făcută de alte personaje: Catrina îl vede negru la suflet “de păcate şi de tutun”, “mort după şedere şi după
tutun”, în timp ce Bălosu intuieşte spiritual duplicitar al vecinului său: “om care eu îi zic una şi el se face că n-aude”.
· Autocaracterizându-se, Ilie Moromete insistă, în finalul volumului al doilea, asupra verticalităţii sale şi a modului de
gândire tradiţionalist, neinfluenţabil: “eu totdeauna am dus o viaţă independentă”
b. Indirect: cele mai multe trăsături ale lui Ilie Moromete sunt construite indirect, prin reliefarea gândurilor, acţiunilor sau
atitudinilor sale.
  Prima scenă care conturează imaginea tatălui autoritar este cea a cinei Moromeţilor, în care este prezentat ca
“stând deasupra tuturor” şi stăpânind “cu privirea pe… fiecare”. Mediind conflicte, el este cel care refuză
şcolarizarea lui Niculae sau priveşte cu neîncredere propunerea fiilor celor mari de a pleca la Bucureşti cu oile.
 Disimularea este o trăsătură definitorie a lui Moromete. Scena dialogului dintre el şi Tudor Bălosu este
semnificativă. La intrebarea vecinului dacă s-a hotărât să-i vândă salcâmul, Moromete se gândeşte că acest lucru
este posibil, dar se comportă ca şi cum aspectul nu l-ar interesa. La fel, aflând că Paraschiv şi Nilă vor să fugă de
acasă, Moromete reuşeşte să-şi ascundă gândurile care il frământă, amânând sa intervină.
 Marin Preda creează un personaj de o inteligenţă ieşită din comun. Simţind nevoia hranei spirituale, ţăranul cu
fire reflexivă citeşte ziarele in fiecare duminică, impreună cu alţi săteni, in Poiana lui Iocan. Aici el incearcă să
clarifice ideile din articolele publicate, să descifreze sensurile profunde ale politicii vremii.
 Ironic fiind, Moromete reuşeşte în situaţii critice să atenueze gravitatea momentului. De exemplu, în scena tăierii
salcâmului nu pierde nici o ocazie de a i se adresa caustic lui Nilă, la care constată neputinţa de a raţiona în situaţii
elementare.
 Finalul volumului I prezintă drama paternităţii rănite, Moromete trebuind sa accepte plecarea fiilor şi
abandonarea statutului de ţăran, în ciuda eforturilor lui de a le insufla acelaşi sistem de valori ca al lui.
 Om al pământului şi al satului tradiţional, Ilie Moromete este considerat unanim de criticii literari drept cel mai
complex tip de ţăran din literatura română prin adâncimea şi frumuseţea spiritului său. Prin realizarea acestui
personaj, Preda a infirmat prejudecata interbelicilor potrivit căreia numai un intelectual poate fi eroul unei drame
interioare, cu revelaţii la nivelul conştiinţei.
 Volumul al II-lea il gaseste pe Ilie Moromete ca personaj secundar si ca un om dominat de timpul schimbarilor.
Fuga baietilor mai mari la Bucuresti, faptul ca este parasit de Catrina, schimbarea sociala si pierderea pamanturilor
il schimba pe Moromete, nereusind sa poata intelege cursul istoriei. Ca urmare, moartea personajului reprezinta o
stingere a lumii satului arhaic.
Niculae este in primul volum personaj secundar surprins in scena cinei ca mezinul familiei ce nu avea nici macar
un loc al lui la masa. Copilul evolueaza spre un elev dornic de invatatura, faptul ca obtine premiul 1, ducand la castigarea
respectului tatalui sau. Din acel moment in inima lui Moromete se va produce schimbarea, Niculae avand tot sprijinul
parintesc pentru a-si continua scoala.
Volumul al II-lea il contureaza ca personaj prinicipal, simbol al timpurilor noi, om cu carte dupa dorinta mamei si
a invatatorului din sat. Personajul este conturat la fel ca si Ilie Moromete: un om cu personalitate si caracter puternic ce se
poate usor adapta la niste timpuri pe care parca le intelege..
d. Ca tehnici de compoziţie, Marin Preda utilizează în primul volum tehnica decupajului şi naraţiunea lentă, iar în
cel de-al doilea apare tehnica rezumativă, cu întoarceri în timp şi eliminări de fapte. În ceea ce priveşte stilul, textul se
remarcă prin oralitate, prin îmbinarea stilului direct cu cei indirect şi cu cel indirect liber, cu rolul ambiguizării vocii
narative şi al prezentării gândurilor personajelor.Prin tehnica rezumativa, evenimentele sunt selectionate, unele fapte si
perioade de timp sunt eliminate (elipsa), timpul naratiunii cunoaste reveniri (alternanta). Monologul este semnificativ in
ansamblul romanului.
e. Scenele in care sunt prezentate aspecte din viata colectivitatii se constituie intr-o adevarata monografie a
satului traditional: hora, calusul, intalnirile duminicale din poiana lui Iocan, serbarea scolara, secerisul.Unul dintre cele
mai ilustrative episoade pentru viata rurala este secerisul care e trait in acelasi fel de intregul sat, intr-un ceremonial mitic
specific colectivitatii traditionale.
Concluzie
Romanul ”Moromeţii” reflectă estetica realismului postbelic prin tematica socială, prin caracterul de frescă a lumii
rurale ante- şi postbelice, prin persepctiva auctorială din care sunt relatate evenimentele, prin verosimilitatea faptelor.
Totodată, ambiguizarea vocii narative prin împletirea stilului direct cu cel indirect liber şi cu intervenţiile naratorului,
precum şi crearea unui nou tip de ţăran în literatura română reprezintă elemente de modernitate ale cărţii.