Sunteți pe pagina 1din 2

Credinta este importanta

eligia este credința în supranatural, sacru sau divin, și codul moral, practicile de ordin ritual,


dogmele, valorile și instituțiile asociate cu această credință. În cursul dezvoltării sale religia a luat
un imens număr de forme în diverse culturi sau persoane. Cuvȃntul “religie” în latină înseamnă
"re-legare", respectiv restabilirea relației dintre Dumnezeu și Om.

Diverse simboluri religioase, incluzând (pe primul rând) Creștin, Iudaic, Hindus, Baha'i, (pe al doilea


rând) Islamic, Tribal, Taoist, Shinto (pe al treilea rând) Buddhist, Sikhist, Hindus, Jainist, (pe al patrulea
rând) Ayyavalist, Tripla Zeiță, Crucea malteză, Pre-creștin slavonic

Cuprins

 1Definiții
o 1.1Religia ca expresie simbolică
o 1.2Religia ca tip de comportament uman
o 1.3Religia explicată de către antropologie și biologie
 2Etimologie
 3Știința și religia
 4Filozofia și religia
 5Religia ca superstiție
 6Religii moderne
 7Diferențe între confesiunile creștine
 8Argumente pro și contra religiei în epoca contemporană
o 8.1Motive moderne de aderare la o religie
o 8.2Motive moderne de respingere a religiei
 9Critică
 10Note
 11Vezi și
 12Bibliografie
 13Lectură suplimentară
 14Legături externe

Definiții[modificare | modificare sursă]
Religia ca expresie simbolică[modificare | modificare sursă]
Religia este, la nivel de discurs, expresia simbolică a unei încrederi în existența unei realități
absolute (Sacrul, Supremul, Dumnezeul) de care omul ar depinde. Această încredere este
credința religioasă. Ea permite omului să se orienteze în labirintul marilor întrebări ale vieții și dă
omului un sens existenței sale care depășește viața sa biologică.[1]

Religia ca tip de comportament uman[modificare | modificare sursă]


Religia este un tip de comportament uman (credințe, ritualuri) referitor la ființe, forțe și puteri
supranaturale. Sociologia considera ca religia a apărut și există încă pentru că ea îndeplinește
anumite funcțiuni:

1. Funcția cognitivă:
Religia este o formă de explicare a lumii, în condițiile lipsei unei cunoașteri științifice. Ca
modalitate de cunoaștere, specific religiei este forma preteoretică, mitologică. Ea are o
marcată orientare antropomorfică, proiectând caracteristicile existenței umane (prima
existență la care cunoașterea umană a avut acces), pentru explicarea tuturor celorlalte
domenii ale existenței. În această perspectivă, antropologul social englez E. B.
Taylor [2] oferă o primă teorie sistematică, fundamentată pe o mare cantitate de date.
Taylor consideră ca fiind caracteristic religiei ideea de suflet care a apărut din încercarea
omului primitiv de a explica o serie de experiențe ca aceea a viselor, transei și morții.
2. Funcția acțională:
Religia este o formă de extensie a capacităților umane limitate de acțiune. James
Fraser [3] argumentează că omul primitiv a încercat să abordeze lumea, în completarea
tehnicilor sale curente, prin magie (complex de tehnici prin care omul încearcă să
realizeze scopurile sale controlând forțele supranaturale). Religia a apărut când omul a
realizat că magia este ineficace. În loc să încerce să controleze forțele supranaturale prin
descântece, formule, ritualuri, omul încearcă să înduplece, să solicite ajutorul acestora,
subordonându-se lor.
3. Funcția de reducere a anxietății:
Latinii spuneau acum două milenii că “spaima inventează zeii” (“primus in orbe deos fecit
timor”).
Bronislaw Malinowski [4] explică că magia și religia sunt instrumente de reducere a
anxietății în situațiile care depășesc posibilitățile efective de control ale omului. Religia
reprezintă deci o "sacralizare a crizelor vieții umane". Ea este un răspuns la tragediile
vieții umane, la conflictul dintre proiectele umane și realități.
4. Funcția socială (structurantă):
Émile Durkheim [5], spune că funcția religiei este de a afirma superioritatea morală a
societății asupra membrilor ei, menținând astfel solidaritatea acesteia. Dumnezeul
clanului nu este altceva decât clanul însuși. În religie, societatea se sacralizează pe ea
însăși.
5. Funcția compensatorie:
În societățile stratificate social, Karl Marx [6] și Friedrich Engels [7], identifică o funcție
compensatorie a religiei, anume aceea de a fi un protest contra unei lumi alienante, dar
un protest neputincios, ea făcând tolerabilă lumea reală în speranța într-o compensație în
lumea iluzorie de după moarte; ea are din această cauză și o funcție de stabilitate,
menținând organizarea socială care favorizează clasele dominante. În plus, societățile
avansate sunt necesarmente complexe din punct de vedere social în contrast cu cele
arhaice, în ele acționând procese sociale greu inteligibile sau controlabile, dintre care
unele se întorc contra individului. O sursă în plus de anxietate, pentru care religia devine
o dată în plus o reacție compensatorie.
6. Funcția identitară:
Studii recente demonstrează valoarea religiei de puternic instrument al constituirii și
prezervării identității unor comunități etnice sau chiar a unor comunități constituite
exclusiv prin aderența la o credință religioasă. Religia este deci un liant al vieții sociale și
un instrument de creștere a coeziunii sociale.[