Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Germania
Republica Federală Germania
Bundesrepublik Deutschland (germană)
Deutschland (germană)
MENIU
0:00
Localizarea Germaniei (verde închis)
Geografie
Suprafață
- totală 357.121 km²
Cel mai înalt punct Zugspitze (2.962,06 m)
Cel mai jos punct Neuendorf-Sachsenbande (-4 m)
Prezență online
site web oficial
Foursquare Labs, Inc.
Modifică date / text
Republica Federală Germania[8] (în germană Bundesrepublik Deutschland
ascultă (ajutor·info)),[9] acronim RFG,
colocvial, Germania (în germană Deutschland; pronunție germană: /ˈdɔɪ̯ʧlant/), este un
stat în Europa Centrală. Face parte din organizații internaționale importante,
precum: Consiliul Europei (1951), OCDE, Uniunea Vest-
Europeană (1954), NATO (1955), Uniunea Europeană (1957), ONU (1973), OSCE, și
din zona euro. Se învecinează: la nord - cu Marea Nordului, Danemarca și Marea
Baltică; la est - cu Polonia și Republica Cehă; la sud - cu Austria și Elveția; iar la vest -
cu Franța, Luxemburg, Belgia și Olanda. Teritoriul Germaniei acoperă 357.021 de
kilometri pătrați (137.847 mile pătrate), într-o zonă cu climat temperat. Germania are
cea mai mare populație dintre statele membre ale Uniunii Europene (82 de milioane de
locuitori).
Diferite triburi germanice au ocupat nordul Germaniei încă din antichitate. În
timpul epocii migrațiilor, triburile germanice s-au extins spre sud. Începând din secolul al
X-lea, teritoriile germane au format o parte centrală a Sfântului Imperiu Roman.[10] În
secolul al XVI-lea, regiunile germane din nord au devenit centrul Reformei protestante.
Creșterea pan-germanismului în interiorul confederației germane, care a fost ocupată
de Franța, a dus la unificarea majorității statelor germane în 1871 în Imperiul German.
După Primul Război Mondial și Revoluția germană din 1918-1919, imperiul a fost
înlocuit de Republica parlamentară de la Weimar. Înființarea celui de-al treilea Reich în
1933 a dus la al doilea război mondial și a Holocaustului. După 1945, Germania a
pierdut o parte din teritoriul său și a fost împărțită în două state, Germania de
Est și Germania de Vest. În 1990, la scurt timp după revoluțiile care au dus la căderea
comunismului în Germania de Est și în restul Europei de Est, Germania a
fost reunificată.
Germania este o republică federală parlamentară alcătuită din 16
state numite Landuri (în limba germană Länder). Capitala federală și cel mai mare oraș
este Berlin. Industria germană este una din cele mai dezvoltate din lume. Germania
este unul din principalele state exportatoare, deține o poziție-cheie în Uniunea
Europeană și menține o multitudine de parteneriate strânse la nivel global.
[11]
Cercetarea științifică și tehnologică din Germania este recunoscută ca cercetare de
vârf, la nivel mondial.[12]
Germania a fost un membru fondator al Comunităților Europene în 1957, care a
devenit Uniunea Europeană în 1993. Acesta face parte din Spațiul Schengen, și a
devenit un co-fondator al zonei euro în 1999. Germania este membru al Organizației
Națiunilor Unite, NATO , G8, G20, și OCDE. Cunoscută pentru istoria și cultura sa
bogată, Germania a produs numeroși artiști, filozofi, muzicieni, antreprenori, oameni de
știință și inventatori.
Cuprins
1Etimologie
2Istorie
o 2.1Triburi germanice
o 2.2Sfântul Imperiu Roman (962-1806)
o 2.3Restaurație și revoluție (1814-1871)
o 2.4Imperiul German (1871-1918)
o 2.5Republica de la Weimar (1919–1933)
o 2.6Al Treilea Reich (1933–1945)
o 2.7Istoria modernă
o 2.8Germania unificată și integrarea în UE (1990–prezent)
o 2.9Evenimente politice recente, prezentate sumar
o 2.10Papi germani
3Geografie
o 3.1Climă
o 3.2Biodiversitate
o 3.3Mediul încojurător
4Guvernul și politica de stat
o 4.1Componența actuală a guvernului
o 4.2Parlament
o 4.3Alte organe ale statului german
5Organizarea politico-administrativă
o 5.1Ierarhia administrativă (reprezentare simplificată)
6Legislație
o 6.1Legislația de stat
o 6.2Particularități ale regulilor de circulație
7Relații externe
o 7.1Ajutor pentru dezvoltare
8Armata
9Demografie
o 9.1Religie
o 9.2Papi germani
o 9.3Limbi
o 9.4Orașe
10Economie
o 10.1Infrastructură
11Cultură
12Știință
13Sport
14Sărbători publice
15Note
16Lectură suplimentară
17Legături externe
18Vezi și
Etimologie
Cuvântul „Germania” în limba română, provine de la cuvântul din limba
latină „Germania”. Numele „Germania” a fost utilizat după ce Iulius Cezar l-a adoptat
dintr-un termen galic pentru popoarele din partea de est a Rinului care ar fi însemnat
„vecin”.[13]
Istorie
Articole principale: Istoria Germaniei și Istoria Germaniei postbelice.
Triburi germanice
Fondarea Germaniei moderne la Versailles, Franța, 1871. Bismarck se află în centru, într-o uniformă albă.
Imperialismul Germaniei s-a extins până în afara granițelor statului și s-a alăturat
celorlalte puteri europene, cerând partea lor din Africa. Conferința Congoului de la
Berlin (1884-1885), mediată de Bismarck, a împărțit Africa între puterile europene.
Profitând de o situație politică favorabilă (prietenie cu Austro-Ungaria, Italia și Rusia,
înțelegere cu Franța), Germania a întemeiat următoarele protectorate: Africa Germană
de Sud-Vest (1884), Togo și Camerun (1884), Africa Germană de Est (1885), inclusiv
coloniile germane din Mările Sudului: Kaiser Wilhelmland (achiziționată, în 1880, de la
Noua Guinee), Arhipelagul Bismarck, Insula Marshall. Cearta între puterile imperialiste
pentru dominația Africii și altor teritorii a provocat continue tensiuni între Marile Puteri,
care, prin acumulare, au fost una dintre cauzele care au contribuit la
declanșarea Primului Război Mondial.
Asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei, la data de 28 iunie 1914, a constituit
pretextul pentru declanșarea Primului Război Mondial. Ca stat inițiator și principala forță
a Triplei Alianțe (Puterile Centrale), Germania a dus greul războiului contra Puterilor
Aliate (Antantei) și a suferit pierderi grele într-unul dintre cele mai sângeroase conflicte
ale tuturor timpurilor, numărând aproximativ 5.989.758 de victime germane (1.773.700
morți și 4.216.058 răniți).[20]
În toamna anului 1918, situația grea de pe front și mișcările revoluționare interne l-au
determinat pe împăratul Wilhelm al II-lea să abdice și să plece în exil, în Olanda.
Socialiștii au preluat puterea și au proclamat republica. Pentru a împiedica invadarea
țării, aceștia au semnat, la 11 noiembrie, armistițiul cu Puterile Aliate, care a pus capăt
războiului iar, ulterior, Tratatul de la Versailles, în iunie 1919, atrăgându-și ostilitatea
naționaliștilor care refuzau să recunoască înfrângerea din Primul Război Mondial.
Tratatul a fost perceput în Germania ca o continuare umilitoare a războiului prin alte
mijloace, iar asprimea sa este, de obicei, considerată ca având un rol important în
nașterea și creșterea ulterioară a curentului revanșist și nazismului în țară.[21]
Republica de la Weimar (1919–1933)
Articol principal: Republica de la Weimar.
La începutul revoluției germane, Germania a fost proclamată republică, iar monarhia
abolită. Cu toate acestea, lupta pentru putere a continuat, comuniștii radicaliști de
stânga ajungând la putere în Bavaria, dar eșuând să preia controlul din întreaga
Germanie. Revoluția s-a sfârșit în august 1919, când Republica de la Weimar a fost
înființată oficial. La 11 august 1919, Constituția Weimar a intrat în vigoare odată cu
semnarea acesteia de către președintele Friedrich Ebert.
Suferind din cauza crizei economice, a condițiilor aspre de pace dictate de Tratatul de la
Versailles, precum și a succesiunii unor guverne mai mult sau mai puțin stabile, poporul
Germaniei s-au lipsit din ce în ce mai mult de identificarea cu sistemul lor politic și cu
„Înființarea Partidelor” în parlamentul lor democratic. Acest lucru a fost agravat pe scară
largă de extrema dreaptă (monarhism, völkisch și nazism) Dolchstoßlegende, care
promova ideea că Germania a pierdut Primul Război Mondial datorită eforturilor și
influenței celor care doreau să răstoarne guvernul. Cea mai mare acuzație adusă
guvernului de la Weimar a fost trădarea națiunii germane, prin semnarea Tratatului de
la Versailles, în timp ce comuniștii radicaliști de stânga, precum Liga
Spartakistă (Grupul Spartakist), doreau o revoluție având drept țintă principală
abolirea capitalismului în favoarea unui Räterepublik.
Cu toate acestea, nemulțumirea față de noul guvern de la Weimar a provocat
creșterea Partidul Comunist din Germania. Mulți conservatori au fost atrași de
revoluționarea în spirit revanșard a dreptei politice, în special Partidul Muncitoresc
German Național-Socialist - Partidul nazist. Până în 1932, aceste două partide au
controlat majoritatea parlamentului, (296 de scaune parlamentare până în iulie 1932).
După câteva serii de cabinete de scurtă durată, președintele Paul von Hindenburg a
luat o decizie crucială: având puține alternative și presat de consilierii de dreapta, la 30
ianuarie 1933, von Hindenburg l-a numit pe Adolf Hitler cancelar al Germaniei,
îndeplinind cererea lui Hitler.
Al Treilea Reich (1933–1945)
Articol principal: Germania Nazistă.
Comunitatea și limba germană au apărut cu mii de ani în urmă, însă, ca stat, Germania
a apărut abia în 1871, când, sub conducerea cancelarului Otto von Bismarck, s-a
format Imperiul German, înglobând partea de nord a Germaniei actuale - Confederația
Germană de Nord (dominată de Prusia, în germană: Preußen), apoi Bavaria (în
germană: Bayern) precum și diferite alte regiuni, excluzând, însă, părțile vorbitoare de
germană din Austria. Acesta a fost cel de al doilea Reich german, tradus de obicei ca
„imperiu”. Primul Reich — cunoscut timp de multe secole sub denumirea Sfântul
Imperiu Roman de Națiune Germană — provenea din divizarea Imperiului Franc în 843,
existând sub diverse forme până în anul 1806. Cel de-al Treilea Reich (și ultimul) a fost
cel al naziștilor; el a durat doar 12 ani (din 1933 până în 1945).
Germania, devenită una dintre marile puteri europene, s-a implicat în Primul Război
Mondial (1914 - 1918) alături de aliatul ei, Austro-Ungaria. La începutul conflagrației,
Germania a invadat Belgia și a pătruns în Franța, până aproape de Paris, nereușind,
însă, să obțină o victorie hotărâtoare, deoarece războiul a devenit unul de uzură, care i-
a secat resursele materiale și umane. Războiul s-a încheiat în 1918 și, drept urmare,
împăratul Germaniei a fost forțat să abdice. În Tratatul de la Versailles, încheiat după
război, Germania a fost considerată responsabilă pentru provocarea conflagrației.
Unii politicieni consideră condițiile grele impuse Germaniei prin Tratatul de la
Versailles din 1919, precum și problemele economice datorate crizei economice
mondiale începute în 1929 ca fiind factori care au permis partidului nazist al
lui Hitler (NSDAP) să obțină un procentaj mare din sufragii și, în cele din urmă, să
formeze, la 30 ianuarie 1933, un nou guvern cu Adolf Hitler în funcția de cancelar.
Istoricii, fără a respinge implicarea certă a factorilor de natură conjuncturală (precum
obligația de a despăgubi statele agresate de către Germania în Primul Război Mondial
pentru imensele pierderi provocate, sau criza mondială cu punct de plecare în crahul
bursier din SUA) subliniază importanța istoriei recente a țării (perioada din timpul și
după unificarea Germaniei, când tendința liberală a fost brutal marginalizată sau doar
cooptată de tendințele politice naționaliste) în ascensiunea nazismului; în primul volum
al trilogiei sale dedicate fenomenului, istoricul britanic Richard J. Evans, de exemplu,
găsește originea derivei naziste în caracteristicile evidente ale societății germane,
precum: militarismul, prevalența valorilor și instituțiilor aristocratice (în contrast cu
valorile liberale și democratice care se răspândiseră cu mai mult succes în țări precum
Franța sau Marea Britanie), precum și moștenirea conservatorismului politic al
"cancelarului de fier" Otto von Bismarck și influența durabilă a acestuia asupra
mentalului colectiv (anume dorul intens pentru un leader puternic care să conducă
națiunea ca un părinte sever, dar inspirat). Plecând de la faptul că rădăcinile derivei
naziste sunt adânc înfipte în istoria țării, cel puțin cât să ajungă până la jumătatea
secolului XIX, alți istorici (precum francezul Georges Bensoussan [23]) subliniază și ei
faptul plin de semnificații că națiunea germană a fost strânsă laolaltă în 1871 de niște
politicieni, și așa s-a întâmplat, de altfel, întotdeauna în istoria laxelor forme statale
federalizatoare pe teritoriile germanofone, neexistând așa, cum s-a întâmplat în Franța,
de exemplu, un moment de simbolism național unificator și egalizator, precum revoluția:
națiunea n-are ce celebra ca moment în care s-a unificat "de jos" (cum e 14 iulie 1790
în Franța, cu "la Fête de la Fédération"), căci ea a fost unificată "de sus." [24] De aceea,
în Germania secolului al XIX-lea, referința-far este un politician, birocrat și chiar militar
aristocrat, precum von Bismarck, nu cum se întâmpla în Franța aceluiași secol, unde
referința-far a fost un scriitor popular (prin naștere, dar și dedicare), anume Victor Hugo.
[25]
Faptul că unificarea a trebuit să fie câștigată prin război contra străinilor (francezi, de
exemplu) și aceasta i-a făcut pe germani naționaliști, marcați profund și durabil de
mentalitatea asediatului)) și ținând cont de valorile pe care Franța le încarna pe
continent la acel moment, ostilitatea străinilor la unificarea națiunii i-a făcut pe nemți și
antilberali, de unde una dintre explicațiile eșecului liberalilor în timpul revoluției de la
1848 pe teritoriile germanofone și, mai ales, la Berlin. [25]
În 1934 Hitler a preluat tot controlul, devenind șeful statului și scăpând de opoziție prin
violență. În 1935, antisemitismul a devenit o politică oficială de stat în Germania,
justificată, formal, prin Legile de la Nürnberg (Nürnberger Gesetze). Un moment
important în istoria Germaniei îl reprezintă unirea cu Austria. Evenimentul, cunoscut sub
numele de Anschluss („alipire”), s-a petrecut la 12 martie 1938 și reprezintă unul din
pașii importanți ai regimului nazist din Germania spre război. Germania făcut, apoi, o
alianță cu Italia și Japonia, numită Axa Berlin-Roma-Tokio.
La 23 august 1939 Hitler a încheiat chiar și cu Stalin un tratat de neagresiune, cu urmări
importante asupra lumii și României, numit Pactul Ribbentrop-Molotov. În virtutea
acestui pact, politica lui Hitler de a anexa țările vecine a culminat, la 1 septembrie 1939,
prin cotropirea Poloniei și izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial.
În prima parte a războiului, Germania a avut succese militare fulgerătoare, câștigând
controlul asupra principalelor teritorii din Europa, unei mari părți a URSS și a nordului
Africii. În 1941 naziștii au pus în aplicare Holocaustul ca politică de stat, bazată pe
argumente și pretexte rasiste, de exterminare în masă a milioane de evrei și alte
naționalități. Între 1942-1943, balanța în război s-a schimbat, succesele trecând de
partea Aliaților împotriva Germaniei, printre care URSS, Marea Britanie și Statele Unite
ale Americii. La finele lunii aprilie 1945, Hitler și-a recunoscut eșecul total și s-a sinucis.
La 8 mai 1945, Germania a capitulat necondiționat.
În urma cererilor făcute de Stalin la conferințele de la Ialta și Potsdam, provinciile
germane de până atunci situate la est de râurile Odra (Oder) și Neisse (Neiße)
- Pomerania, Silezia, orașul hanseatic Danzig (astăzi Gdansk în Polonia), Prusia
Răsăriteană, Prusia Apuseană și Țara Sudeților (Sudetenland) - au fost alipite
la Polonia, URSS și Cehoslovacia. Începând cu ofensiva Armatei Roșii de la 12 ianuarie
1945 și până în 1948, cei mai mulți locuitori germani ai acestor regiuni, aproximativ 12
milioane înainte de război, au fost expulzați spre vest sau și spre Siberia, în condiții
brutale. În jur de 2 milioane dintre aceștia și-au pierdut viața în război și în cadrul
procesului de expulzare („Vertreibung”).
În urma războiului, teritoriul Germaniei de azi a fost împărțit în patru „zone de ocupație”,
controlate de puterile aliate Franța, URSS, Regatul Unit și Statele Unite. Berlinul a fost,
de asemenea, divizat în patru sectoare controlate de aceste puteri. Scindarea a
culminat prin constituirea, în 1949, pe teritoriul Germaniei de azi a două state germane:
partea de apus s-a numit Republica Federală Germania, RFG sau Germania de
Vest (germană: Bundesrepublik Deutschland), iar partea de răsărit, orientată
spre URSS, s-a numit Republica Democrată Germană, RDG, Germania de Est sau de
Răsărit (germană: Deutsche Demokratische Republik sau DDR). Germania de Vest și-a
recuperat rapid nivelul de dinaintea războiului, devenind o putere economică importantă
a Europei.
Germania unificată și integrarea în UE (1990–prezent)
Vezi și articolele: Istoria Germaniei postbelice, Zonele aliate de ocupație din
Germania, Expulzarea germanilor după al doilea război mondial.
În 1999 Germania a adoptat moneda euro.
Geografie
Articol principal: Geografia Germaniei.
Hartă topografică
Teritoriul Germaniei acoperă 357,021 km², dintre care 349223 km² sunt terenuri, relieful
fiind preponderent muntos, iar 7798 km² sunt ape. Se plasează, după suprafață, pe
locul șapte în Europa și pe locul 63 la nivel global. Altitudinea variază de la altitudinile
Munților Alpi (cel mai înalt punct: Zugspitze la 2962 metri) în sud, până la țărmurile Mării
Nordului (Nordsee), în nord-vest și Marea Baltică (Ostsee), în nord-est. Între acestea se
află zonele de munte împădurite din Germania Centrală și terenurile joase din nord (cel
mai jos punct: Wilstermarsch la 3.54 metri sub nivelul mării), traversate de câteva fluvii
ale Europei, precum Rinul, Dunărea și Elba.[29]
Germania are cele mai multe granițe cu țările europene, decât oricare alt stat din
Europa. Se învecinează în nord cu Danemarca, în est cu Polonia și Republica Cehă, în
sud cu Austria și Elveția, în sud-vest cu Franța și Belgia iar în nord-vest cu Olanda.
Capitala Germaniei este Berlin.
Climă
Germania are o climă temperată, cu o temperatură medie anuală de 9 °C. Temperatura
medie în ianuarie variază de la -6 °C până la +1 °C (în funcție de localitate și altitudinea
ei), în timp ce temperatura medie a lunii iulie variază între 16 și 20°C. Precipitațiile sunt
mai mari în sud, unde se înregistrează 1.980 mm pe an, majoritatea sub formă de
zăpadă.
Peisaj alpin în Bavaria
Din punct de vedere fitogeografic, Germania este partajată între provinciile Atlanticului
European și Europei Centrale a Regiunii Circumboreale în cadrul Regatului Boreal.
Teritoriul Germaniei poate fi subdivizat în două ecoregiuni: pădurile montane mixte ale
Mediteranei europene și reciful marin ale Atlanticului nord-estic. [32] Majoritatea
Germaniei este acoperită fie din teren arabil (33%), fie silvicultură și regiune păduroasă
(31%). Numai 15% este acoperit de pășuni constante.
Aproximativ o treime din teritoriul Germaniei este acoperit de păduri: Munții Pădurea Turingiei
Plantele și animalele sunt, în general, comune celor din perioada medievală. Fagi,
stejari, și alte esențe de foioase constituie o treime din păduri; pădurile de conifere sunt
în creștere ca urmare a reîmpăduririlor. Molidul și bradul predomină în munții de sus, în
timp ce pinul și laricele se găsesc în sol nisipos. Există multe specii de ferigi, flori,
ciuperci, și mușchi. Peștii abundă în râuri și în Marea Nordului. Printre animalele
sălbatice, se găsesc cerbul, mistrețul, muflonul, vulpea, bursucul, iepurele, și un număr
mic de castori. Diverse păsări migratoare străbat Germania primăvara și toamna.
Parcurile naționale ale Germaniei includ Parcurile naționale Wattenmeer, Parcul
național Jasmund, Parcul național Vorpommersche Boddenlandschaft, Parcul național
Müritz, Parcul național Unteres Odertal, Parcul național Harz, Parcul național
Sächsische Schweiz și Bayerischer Wald.
Germania este cunoscută pentru numeroasele sale grădini zoologice, parcurile faunei
sălbatice, acvarii, și parcuri de păsări,[33] mai mult de 400 de grădini zoologice și parcuri
de animale sunt administrate în această țară, număr care o plasează pe primul loc în
lume[34] Gradină zoologică de la Berlin este cea mai veche grădină zoologică din
Germania și deține cea mai numeroasă colecție de specii din lume. [35]
Mediul încojurător
Cea mai mare fermă eoliană și a capacității de energie solară din lume este instalată în
Germania.[36] Germania este cunoscută pentru conștiința propriului mediu înconjurător.
[37]
Mulți germani consideră cauzele antropice a fi un factor semnificativ la încălzirea
globală.[38] Germania participă, în cadrul Protocolului de la Kyoto și în alte tratate de
promovare a biodiversității, aplicând riguros standardele de emisii scăzute, programele
de reciclare și utilizare a energiei regenerabile și sprijinind dezvoltarea durabilă la nivel
global.[39]
Guvernul german a inițiat numeroase activități pentru reducerea emisiilor iar totalul
emisiilor țării sunt în descreștere.[40] Cu toate acestea, emisiile de dioxid de carbon pe
cap de locuitor din Germania sunt printre cele mai ridicate din UE, deși ele sunt
semnificativ mai mici decât cele din Australia, Canada, Arabia Saudită și Statele Unite.
Emisiile provenite din industrie și utilitățile de ardere a cărbunelui contribuie la poluarea
aerului. Ploile acide care rezultă din emisiile de dioxid de sulf devastează pădurile.
Poluarea din Marea Baltică a apelor reziduale și a reziduurilor industriale de la râuri din
fosta Germanie de Est au fost reduse. Guvernul cancelarului Schröder a anunțat
intenția de a pune capăt utilizării energiei nucleare pentru producerea energiei electrice.
Germania lucrează pentru respectarea angajamentelor UE pentru a identifica zonele de
conservare a naturii, în conformitate cu Directiva de Habitat a Uniunii Europene privind
flora și fauna. Ca urmare a încălzirii globale, ultimii ghețari din regiunea alpină a
Germania se topesc. Pericole naturale sunt inundațiile de primăvară și vijeliile
furtunoase care au loc în toate regiunile.
Parlament
Reichstagul Germaniei
Membrii parlamentului sunt aleși de către cetățeni la fiecare patru ani printr-un vot
proporțional personalizat. La acest sistem de vot, alegătorii dispun de 2 voturi, care pot
fi date și la partide diferite. Cu primul vot se hotărăște după un sistem majoritar care
anume candidat să reprezinte circumscripția electorală respectivă în parlament
(candidat ales direct); cu al doilea vot se alege, după un sistem proporțional, partidul
dorit în parlament.
Un candidat ales direct capătă, în orice caz, un loc în parlament (mandat); acest fapt
poate duce la depășirea numărului de locuri care s-ar cuveni unui partid conform numai
votului al doilea. Situația se numește Überhangmandat (mandat suplimentar). Această
situație a avut loc la fiecare alegere federală din 1949 încoace. Totuși, în 2008,
tribunalul constituțional federal, Bundesverfassungsgericht, a decis că acest procedeu
contravine constituției federale (Grundgesetz), deoarece așa se poate încălca
reprezentarea proporțională democratică necesară, și i-a impus legislativului să
corecteze legea alegerilor până cel târziu în 2011.
Alte organe ale statului german
Un alt organ constituțional german important (legislativ) se numește „Bundesrat”
(Consiliul Federal) și este format din membrii guvernelor celor 16 landuri (țări
constituente ale federației). Pe câteva domenii de activitate (de exemplu, învățământ,
poliție), Bundestag-ul trebuie să coopereze cu Bundesrat-ul.
Puterea judiciară are ca organ superior Curtea Constituțională Federală supremă
(Bundesverfassungsgericht), care poate să declare un act legislativ sau de administrație
drept anticonstituțional, caz în care actul trebuie revizuit.
Organizarea politico-administrativă
Articol principal: Landurile Germaniei.
În constituția germană, numită Grundgesetz (lege fundamentală), Germania
(Deutschland) este definită ca fiind o republică federală (Bundesrepublik) formată din
următoarele landuri (țări ale federației):
Saxonia Inferioară
Bremen
Hamburg
Mecklenburg-
Vorpommern
Saxonia-
Anhalt
Saxonia
Brandenburg
Berlin
Turingia
Hessen
Renania de Nord-
Westfalia
Renania-
Palatinat
Bavaria
Baden-
Württemberg
Saarland
Schleswig-
Holstein
Suprafață (km²
Land Capitală Locuitori (2011)
)
Mecklenburg - Pomerania
Schwerin 23.174 1.636.000
Inferioară
Legislație
Articol principal: Sistemul judiciar al Germaniei.
Sistemul judiciar al Germaniei este autonom față de ramura executivă și cea legislativă.
Germania are un statut civil sau sistem de lege care se bazează pe dreptul roman, cu
unele referiri la legislația germană. Bundesverfassungsgericht (Curtea Constituțională
Federală), cu sediul în Karlsruhe. În Germania, Curtea Supremă este responsabilă
pentru probleme constituționale, cu o putere de control jurisdicțional. [42] Aceasta
acționează ca cea mai înaltă autoritate legală și se asigură că practica legislativă și
judecătorească este conformă cu Legea fundamentală pentru Republica Federală
Germania (Legea de bază). Aceasta acționează în mod independent de alte organe de
stat, dar nu poate acționa în numele său propriu.
Sistemul Curții Supreme a Germaniei, numit Oberste Gerichtshöfe des Bundes, este
specializat. Pentru cazurile civile și penale, cea mai înaltă instanță de recurs
este Curtea Federală de Justiție, situată în Karlsruhe și Leipzig. Stilul sălii de ședință
este inchizitorial. Alte tribunale federale sunt Curtea Federală a Muncii din Erfurt, Curtea
Federală Socială din Kassel, Curtea Federală a Finanțelor din München și Curtea
Federală Administrativă de la Leipzig.
Dreptul penal și dreptul privat sunt codificate la nivel național în Strafgesetzbuch și,
respectiv, Bürgerliches Gesetzbuch. Obiectivul Sistemului Penal German este
reabilitarea criminalului; al doilea este protecția publicului. [43] Pentru a realiza acest din
din urmă obiectiv, un criminal condamnat poate fi închis preventiv
(Sicherungsverwahrung), în cazul în care este considerat a fi o amenințare la adresa
publicului. Völkerstrafgesetzbuch reglementează consecințele de crime împotriva
umanității, genocid și crime de război. Acesta oferă instanțelor germane competență
universală în cazul urmăririi penale de către o instanță din țara în care infracțiunea a
fost comisă, sau nu este posibilă de către o instanță internațională.
Legislația de stat
Articol principal: Poliția Germană.
Polițist în Hamburg
Puterea legislativă este împărțită între federație și stat (land). Legea fundamentală
presupune că toată puterea legislativă rămâne la nivel de stat, cu excepția dacă este
desemnată de către însăși Legea fundamentală.
Orice lege federală are prioritate față de dreptul de stat, în cazul în care puterea
legislativă se află la nivel federal. Un exemplu celebru este cazul oferit de prevederea
din legislația landului Hessa privind pedeapsa cu moartea, care, nefiind în conformitate
cu Legea fundamentală, a fost infirmată. Bundesratul este organul federal, prin care
landurile participă în legislația națională. Participarea landurilor la legislația federală
este necesară în cazul în care legea intră în zona de putere legislativă concurentă,
cerând landurilor să administreze regulamentele federale, astfel cum sunt ele
desemnate de Legea fundamentală. Fiecare land are propria curte
constituțională. Amtsgerichte, Landgerichte și Oberlandesgerichte sunt instanțe de stat
cu competență generală. Ele sunt competente dacă acțiunea este bazată pe legea
federală sau de stat.
Multe dintre problemele fundamentale de drept administrativ rămân în jurisdicția
statelor, deși majoritatea landurilor își pun bazele pe propriile reglementări din acea
zonă, conform Verwaltungsverfahrensgesetz din 1976 (Legea contenciosului
administrativ), acoperind puncte importante de drept administrativ.
Oberverwaltungsgerichte sunt cel mai înalt nivel administrativ de competență privind
administrațiile de stat, cu excepția cazului în care problema se referă la dreptul
legislației federale sau dreptul de stat identic cu legea federală. În astfel de cazuri, este
posibil recursul final la Curtea Federală de administrație.
Particularități ale regulilor de circulație
În cazul unui blocaj pe autostradă, autovehiculele se deplasează spre stânga și spre
dreapta pentru a facilita trecerea. Vehiculele mai lente sunt obligate să dea posibilitatea
vehiculelor din spate să le depășească. Au prioritate autobuzele care pleacă din stație
și, uneori, tramvaiele. Lumina verde a semafoarelor este precedată de galben. În estul
Germaniei mai există semafoare care arată două culori odată: galben și verde
înseamnă "liber", galben și roșu semnifică "stop". Luminile de ceață pot fi folosite numai
dacă este ceață sau ninsoare cu vizibilitate sub 50 m. Iarna, vehiculul trebuie să fie
dotat cu pneuri corespunzătoare - universale sau de iarnă, cu adâncimea striațiilor de
cel puțin 4 mm, iar spălătorul de parbriz trebuie să conțină un amestec antigel.
Vehiculele parcate pe drumurile publice în afara zonelor construite trebuie să fie
luminate în față și în spate. Noaptea, remorcile parcate trebuie să fie întotdeauna
luminate. Este valabil certificatul de invalid gradul III (însoțitor), împreună cu pictograma
căruciorului pe fond albastru. În rulotă sau în automobilul locuibil este permisă
înnoptarea la marginea drumurilor doar în cazuri inevitabile și doar în refugii. În aceste
cazuri, trebuie respectate regulile locale.[44]
Relații externe
Articol principal: Relațiile externe ale Germaniei.
Armata
Articol principal: Bundeswehr.
Mecklenburg-Vorpommern participând într-o operațiune UNIFIL II în largul coastei Libanului
Demonstrație de zbor Eurofighter
Cu o populație de 82 de milioane de locuitori, Germania este cea mai populată țară din
Uniunea Europeană. Rata fertilității este una din cele mai scăzute din Europa, cu doar
1.41 de copii pentru fiecare femeie.[29] Germania are numeroase orașe mari, cele mai
populate fiind Berlin, Hamburg, Munich, Köln, Frankfurt și Stuttgart. Cea mai mare
conurbație este regiunea Rhein-Ruhr (12 milioane),
inclusiv Düsseldorf (capitala Renaniei de Nord-Westfalia) și
orașele Köln, Essen, Dortmund, Duisburg și Bochum.
Germana este limba oficială și predominant vorbită în Germania. [78] Este una din cele 23
de limbi oficiale ale Uniunii Europene, precum și una din cele trei limbi de lucru
ale Comisiei Europene, alături de engleză și franceză. Limbile native minoritare
recunoscute sunt daneza, sorabele, romani și frizonele. Acestea sunt protejate oficial
de Carta Europeană a Limbilor Minoritare sau Regionale. Cele mai utilizate limbi de
imigranți sunt turca, polona, limbile balcanice și rusa.
Fondul principal de cuvinte (standardul german) este un limbaj vest-germanic și este
strâns legat și clasificat alături de engleză, olandeză, precum și limbile frizone. Într-o
măsură mai mică, este, de asemenea, legat de cel estic (dispărut) și de limbile
scandinave. Mare parte din vocabularul german provine din ramura germanică
(aparținând familiei de limbi indo-europene). [79] Minorități semnificative de cuvinte sunt
derivate din latină și greacă, cu o cantitate mai mică din limba franceză și, cel mai
recent, din limba engleză (cunoscut sub numele de Denglisch). Germana se scrie
folosind alfabetul latin. În plus, față de cele 26 de litere standard, germana are trei
vocalele cu treme, și anume ä, ö, și ü, precum și esțet sau scharfes S (s ascuțit) care
este scris „ß”.
Dialectele germane se deosebesc de limba germană standard. Dialectele germane sunt
limbile tradiționale locale și provin de la diferite triburi germane. Multe dintre ele nu sunt
ușor de înțeles de cineva care cunoaște doar standardul german, deoarece, adesea,
acestea diferă - din punct de vedere lexical, fonologic și sintactic - de standardul
german .
La nivel mondial, limba germană este vorbită de aproximativ 100 de milioane de
vorbitori nativi și, de asemenea, aproximativ 80 milioane nu sunt vorbitori nativi.
[80]
Germana este limba principală a aproximativ 90 de milioane de oameni (18%) din
UE. 67% dintre cetățenii germani pretind a fi capabili să comunice în cel puțin o limbă
străină, 27% în cel puțin două alte limbi decât ale lor. [78]
Orașe
Articol principal: Lista orașelor din Germania.
vizualizare • discuție • modificare
vizualizare • discuție • modificare
Hamburg
Economie
Articol principal: Economia Germaniei.
Centrală eoliană în Wehrda, Germania este cel mai mare producător de energie eoliană din Uniunea
Europeană.
Germania a fost exportatorul mondial nr. 1 de mărfuri în 2007.
Germania are cea mai mare economie națională din Europa, a patra din lume
ca PIB nominal, și a cincea din lume în funcție de paritatea puterii de cumpărare,
conform datelor din 2008[81]. De la începuturile erei industriale, Germania a fost un lider,
inovator și beneficiar al unei economii din ce în ce mai globalizate. Germania este lider
mondial în exporturi, exportând bunuri în valoare de 1,133 trilioane de dolari
în 2006 (incluzând țările din zona Euro), și generează un surplus comercial de 165 de
miliarde[82]. Succesul economiei germane este cu atât mai meritoriu, dacă ținem cont de
faptul că aceste rezultate pozitive se obțin în condițiile în care doar în Europa există
șase economii mai performante decât cea germană, în timp ce muncitorii germani - care
nu excelează în termeni de productivitatea muncii când îi compari cu alți muncitori ai
lumii dezvoltate (OCDE) - muncesc cel mai puțin când îi compari cu muncitorii celorlalte
economii ale OCDE-ului (mai puțin Olanda), în timp ce copiii germani petrec mai puțin
timp la școală decât copiii celor mai mulți dintre vecini. În opinia unor analiști, succesul
recent al Germaniei stă în moneda comună, euro, care a făcut produsele germane mai
ieftine decât erau înainte de adoptarea monedei comune europene. [83] Sectorul servicii
contribuie cu aproximativ 70 % la PIBul total, sectorul industrie cu 29,1 % și sectorul
agricultură cu 0,9 %. Majoritatea produselor sunt din domeniul ingineriei, în special:
automobile, instalații mecanice, metalurgice și produse ale industriei chimice [29].
Germania este cel mai mare producător de turbine eoliene și de tehnologi de exploatare
a energiei solare din lume. Cele mai mari târguri și congrese internaționale
de comerț din fiecare an au loc în orașe germane, cum ar
fi Hanovra, Frankfurt și Berlin[84].
Frankfurt este un centru financiar major, sediul Băncii Centrale Europene, și un centru de transport aerian la
nivel mondial.
În topul celor mai mari 500 de companii din lume listate la bursă, top organizat în funcție
de veniturile companiilor, există 37 de companii cu sediul în Germania. În 2007 cele mai
mari dintre acestea erau Daimler, Volkswagen, Allianz (compania cea mai
profitabilă), Siemens, Deutsche Bank (a doua companie ca
rentabilitate), E.ON, Deutsche Post, Deutsche Telekom, Metro Cash & Carry,
și BASF [85]. Printre companiile cu cei mai mulți angajați se numără Deutsche Post,
Robert Bosch GmbH și Edeka [86]. Companii și, în același timp, mărci de produse
germane renumite pe tot globul sunt Adidas, Audi, BMW, Mercedes
Benz, Nivea, Porsche, SAP, Volkswagen și multe altele [87].
Germania este o susținătoare a integrării economice și politice europene, iar politicile ei
comerciale sunt, din ce în ce mai mult, determinate de acordurile dintre membrii Uniunii
Europene și de legislația europeană privind piața comună. Germania a adoptat moneda
europeană unică euro, iar politica ei monetară este stabilită de Banca Centrală
Europeană, cu sediul la Frankfurt pe Main. După reunificarea Germaniei din 1990,
nivelul de trai și veniturile anuale au rămas sensibil mai mari în fosta Germanie de
Vest[88]. Modernizarea și integrarea economiei din estul Germaniei de azi continuă să fie
un proces de lungă durată și se prevede că acesta va dura până în 2019, transferurile
anuale de la vest la est fiind până acum de aproximativ 80 de miliarde de dolari, în total.
Rata șomajului a scăzut începând cu 2005, ajungând la una foarte scăzută: 3,8 % în
iulie 2011[89]. Acest procentaj diferă, însă, între fosta Germanie de Vest și fosta
Germanie de Est. Guvernul cancelarului Gerhard Schröder a inițiat, la începutul anilor
2000, o serie de reforme privind piața forței de muncă și instituțiile legate de bunăstarea
publică, în timp ce guvernele următoare (negru-roșu și negru-galben) au adoptat o
politică fiscală restrictivă și au redus numărul de locuri de muncă din sectorul public.
În intervalul 1990 – 2009 Germania a primit Investiții străine directe (ISD) de 700 de
miliarde de dolari[90]. În anul 2009 investițiile străine directe în Germania au fost de 36
miliarde dolari[90]. Totodată, Germania a generat ISD pentru alte state în valoare de 62,7
miliarde de dolari în 2009[90].
Creștere PIB 1,7 %
Forța de muncă distribuită pe sectoare agricultură: 2,8 %, industrie: 33,4 %, servicii: 63,8 %
Germania este un punct central de transport important, datorită poziției sale centrale.
Acest lucru poate fi observat în rețelele numeroase și moderne de transport. Rețeaua
extinsă de autostrăzi (Autostradă) care se plasează pe locul trei la nivel mondial după
lungimea totală și este caracterizată prin lipsa de limită a vitezei pe majoritatea
drumurilor.[91]
Germania a construit o rețea policentrică a trenurilor de mare
viteză. InterCityExpress sau ICE este categoria cea mai avansată de servicii Deutsche
Bahn și operează în orașele germane majore, precum și în destinații spre țările vecine.
Viteza maximă a trenului variază între 160 km/h și 300 km/h. Conexiunile sunt oferite la
fiecare 30 de minute sau la intervale de două ore. [92]
Trenul ICE 3
Germania este al cincilea mare consumator de energie, iar două treimi din energia
primară a fost importată în 2002. În același an, Germania a fost cel mai mare
consumator de electricitate din Europa, în valoare totală de 512.9 terawatt-ore. Politica
guvernului promovează conservarea energiei și dezvoltarea surselor de energie
regenerabilă, precum energia solară, eoliană, biomasă, hidroelectrică, precum
și geotermică. Ca urmare a măsurilor de economisire a energiei, eficiența energetică a
fost îmbunătățită de la începutul anilor 1970. Guvernul a stabilit obiectivul de a obține
din surse regenerabile, până în 2050, jumătate din cererile de energie ale țării.
În anul 2000, guvernul și industria nucleară germană au fost de acord să elimine, până
în 2021, progresiv, toate centralele nucleare.[93] Energia regenerabilă încă joacă un rol
tot mai modest în consumul de energie. În 2006, consumul de energie a fost îndeplinit
de către următoarele surse: petrol (35,7%); cărbune, inclusiv lignit (23,9%); gaze
naturale (22,8%); nucleare (12,6%); hidroelectrică și eoliană (1,3%); și altele (3,7%). Cu
toate acestea, ponderea energiei regenerabile în furnizarea de energie electrică a
crescut rapid, atingând 14% în 2007. Guvernul german a stabilit un nou obiectiv de a
crește, până în 2020, acest procent la 27% .
Cultură
Contribuțiile germane la cultura mondială sunt numeroase. Germania a fost locul de
naștere al unor renumiți compozitori, precum Ludwig van Beethoven, Johann Sebastian
Bach, Johannes Brahms și Richard Wagner; poeți precum Johann Wolfgang von
Goethe și Friedrich Schiller; filosofi ca Immanuel Kant, Georg Hegel, Karl
Marx sau Friedrich Nietzsche.
O mică selecție de aspecte culturale specifice:
Muzica Germaniei
Bundesliga - liga întâia de fotbal a Germaniei
Oktoberfest
Știință
Articol principal: Știință și tehnologie în Germania.
Germania este una din țările cu cei mai cunoscuți cercetători în diverse domenii
științifice.[94] Premiul Nobel a fost înmânat celor 103 laureați germani. Munca lui Albert
Einstein și Max Planck a fost decisivă pentru fondarea fizicii moderne, pe care Werner
Heisenberg și Max Born au dezvoltat-o ulterior.[95] Aceștia au fost precedați de fizicieni
precum Hermann von Helmholtz, Joseph von Fraunhofer și Gabriel Daniel
Fahrenheit. Wilhelm Conrad Röntgen a descoperit razele X, care sunt denumite în
limba germană Röntgenstrahlen (Razele Röntgen). Această realizare l-a făcut primul
câștigător al Premiului Nobel pentru Fizică în 1901.[96]
Inginerul Wernher von Braun a construit prima rachetă spațială iar, mai târziu, a fost un
membru remarcabil în NASA, construind racheta lunară Saturn V, care a pavat calea
spre succes a programului american Apollo. Lucrarea lui Heinrich Rudolf Hertz în
domeniul Radiației electromagnetice a fost importantă pentru
dezvoltarea telecomunicației moderne.[97] Datorită construirii primului său laborator de
la Universitatea din Leipzig, în 1879, Wilhelm Wundt a fost creditat cu
fondarea psihologiei ca știință empirică independentă.[98] Lucrarea lui Alexander von
Humboldt, ca om de știință și explorator, a fost fundamentală în biogeografie.[99]
Sport
Echipa națională de fotbal a Germaniei, după ce a câștigat Campionatul Mondial pentru a patra oară în 2014.
Sărbători publice
Sărbători publice
Dată Nume în română Nume local Note
Christi
variabil Înălțarea Domnului
Himmelfahrt
50 zile de
Rusaliile Pfingsten
la Paști
în Bavaria, Baden-Württemberg, Hessa, Renania
de Nord - Westfalia, Renania-
variabil Corpus Christi Fronleichnam
Palatinat, Saarland și în unele comunități
din Saxonia și Turingia.
25 Erster
Prima zi de Crăciun
decembrie Weihnachtstag
26 Zweiter
A doua zi de Crăciun
decembrie Weihnachtstag
Sfântul
31 Conform legislației muncii, ziua de 31 decembrie
Silvestru (ultima zi a Silvester
decembrie este zi lucrătoare.
anului, revelionul)
Note
1. ^ „„Definiție: german"”. DEX online. Accesat în 28 martie 2010.
2. ^ Ein Fünftel der Bevölkerung in Deutschland hatte 2010 einen
Migrationshintergrund
3. ^ Statistisches Bundesamt: Bevölkerung auf Grundlage des Zensus
2011. Retrieved 22 June 2013.
4. ^ a b c d „World Economic Outlook Database, April 2019”. IMF.org(în
engleză). Fondul Monetar Internațional. Accesat în 11 iunie 2019.
5. ^ „Gini coefficient of equivalised disposable income - EU-SILC
survey”. ec.europa.eu/eurostat (în engleză). Eurostat. Accesat în 11
iunie 2019.
6. ^
7. ^ Bevölkerungsstand (în germană), DESTATIS[*]
8. ^ Denumirea oficială a țării în limba română
conform https://berlin.mae.ro/ — AMBASADA ROMÂNIEI în Republica
Federală Germania.
9. ^ Max Mangold (ed.), ed. (1995). Duden, Aussprachewörterbuch
(Duden Pronunciation Dictionary) (în germană) (ed. 6). Mannheim:
Dudenverlag (Bibliographisches Institut & F.A. Brockhaus AG.
pp. 271, 53f. ISBN 3-411-04066-1.
10. ^ The Latin name Sacrum Imperium (Holy Empire) is documented as
far back as 1157. The Latin name Sacrum Romanum Imperium(Holy
Roman Empire) was first documented in 1254. The full name "Holy
Roman Empire of the German Nation" (Heiliges Römisches Reich
Deutscher Nation) dates back to the 15th century.
Zippelius, Reinhold (2006) [1994]. Kleine deutsche
Verfassungsgeschichte: vom frühen Mittelalter bis zur
Gegenwart[Brief German Constitutional History: from the Early Middle
Ages to the Present] (în German) (ed. 7th). Beck. p. 25. ISBN 978-3-
406-47638-9.
11. ^ „The leader of Europe? Answers an ocean apart” (în engleză). 4
aprilie 2008. Arhivat din original la 4 aprilie 2008. Accesat în 6
noiembrie 2009.
12. ^ „Confidently into the Future with Reliable Technology” (în
engleză). 6 mai 2008. Accesat în 6 noiembrie 2009.
13. ^ Schulze, Hagen. Germany: A New History (în engleză). Cambridge,
MA: Harvard University Press. p. 4.
14. ^ The Cambridge Ancient History, vol. 12, p. 442. ISBN 0-521-30199-
8.
15. ^ The Great Famine (1315-1317) and the Black Death (1346-1351).
Lynn Harry Nelson. The University of Kansas.
16. ^ The Thirty-Years-War, Gerhard Rempel, Western New England
College.
17. ^ The Thirty Years War (1618–48), Alan McFarlane, The Savage Wars
of Peace: England, Japan and the Malthusian Trap (2003)
18. ^ Fulbrook, Mary: A Concise History of Germany, Cambridge
University Press 1991, p. 97. ISBN 0-521-54071-2
19. ^ Martin, Norman. German Confederation 1815–1866 (Germany)Flags
of the World. 5 octombrie 2000. Retrieved 2006, 12-07.
20. ^ David Crossland (22 ianuarie 2008). „Last German World War I
Veteran Believed to Have Died” (în engleză). Accesat în 13 noiembrie
2009.
21. ^ Lee, Stephen J. (2003). Europe 1890–1945 (în engleză).
Routledge. p. 131. ISBN 0415254558.
22. ^ Deutsches Historisches Museum. „Das Ermächtigungsgesetz
1933” (în germană). Deutsches Historisches Museum. Accesat în 14
noiembrie 2009. An der Abstimmung nicht teilnehmen konnten die 81
Abgeordneten der Kommunistischen Partei Deutschlands (KPD). Ihre
Mandate waren auf Basis der Reichstagsbrandverordnung bereits am
8. März 1933 annulliert worden.
Roderick, Stackelberg (1999). Hitler's Germany: origins,
interpretations, legacies (în engleză). Routledge.
p. 103. ISBN 0415201144.
Raffael, Scheck. „Establishing a Dictatorship: The Stabilization of Nazi
Power” (în engleză). Colby College. Accesat în 14 noiembrie 2009.
23. ^ http://fr.wikipedia.org/wiki/Georges_Bensoussan_(historien)
24. ^ "Philosophie Magazine", Hors-Série: "Les Philosophes Face Au
Nazisme" (février-mars 2012), p. 8 ("Une Histoire Allemande",
Entretien Avec Georges Bensoussan)
25. ^ a b Philosophie Magazine Hors-Série: "Les Philosophes Face Au
Nazisme" (février-mars 2012), p. 8 ("Une Histoire Allemande",
Entretien Avec Georges Bensoussan)
26. ^ „Landtag einstimmig gegen Komplettumzug” (în germană).
WDR. 14 septembrie 2006. Accesat în 20 noiembrie 2009.
27. ^ „Deutschlands heimliche Hauptstadt” (în germană). WDR. 20 iunie
2009. Accesat în 20 noiembrie 2009.
28. ^ Dempsey, Judy (31 octombrie 2006). „Germany is planning a
Bosnia withdrawal” (în engleză). The New York Times. Accesat în 14
noiembrie 2009.
29. ^ a b c d „Rank Order - GDP (purchasing power parity)” (în engleză).
CIA Factbook 2005. Accesat în 11 decembrie 2009.
30. ^ Olson, Donald (2007). Germany For Dummies, 3rd Edition (în
engleză). Wiley. ISBN 978-0-470-08956-9.
31. ^ „German Climate and Weather” (în engleză). Word Travels. Accesat
în 20 noiembrie 2009.
32. ^ „List of Ecoregions: Terrestrial Ecoregions” (în engleză). WWF.
Accesat în 21 noiembrie 209. Verificați datele pentru: |access-
date= (ajutor)
33. ^ „List of famous Zoological gardens in European countries” (în
engleză). Europe Guide. Accesat în 21 noiembrie 2009.
34. ^ „Some interesting zoo facts” (în engleză). Zoofacts. Accesat în 21
noiembrie 2009.
35. ^ „Tierstatistik 2008” (în germană). Zoo Berlin. Accesat în 21
noiembrie 2009.
36. ^ „German lessons” (în engleză). The Economist. Accesat în 21
noiembrie 2009.
37. ^ „Starting points and focus of environmental communication” (în
engleză). German Federal Environmental Foundation. Accesat în 21
noiembrie 2009.
38. ^ PIPA (24 septembrie 2007). „All Countries Need to Take Major
Steps on Climate Change: Global Poll” (PDF). BBC World service Poll,
carried out by Globescan (în engleză). Program on International
Policy Attitudes at the University of Maryland, College Park. Accesat
în 21 noiembrie 2009. Eighty-seven percent of German respondents
agree that human activity is a significant cause of climate change and
95 percent think it is necessary to take measures to deal with the
problem.
39. ^ „Reinforcing Germany's environmental protection industry” (în
engleză). Umweltbundesamt. Accesat în 21 noiembrie 2009.
40. ^ „Germany greenest country in the world” (în engleză). Times of
India. Accesat în 21 noiembrie 2009.
41. ^ „Christian Democratic Union/Christian Social Union” (în engleză).
U.S. Library of Congress. Accesat în 21 noiembrie 2009.
42. ^ „Federal Constitutional Court” (în engleză).
Bundesverfassungsgericht.de. Accesat în 22 noiembrie 2009.
43. ^ „§ 2 Strafvollzugsgesetz” (în germană). Bundesministerium der
Justiz. Accesat în 22 noiembrie 2009.
44. ^ Atlas Rutier. Europa. Reader's Digest. Bucuresti, 2009. Sectiunea
"Calatorind fara griji", subsectiunea "Calatorind prin Europa", p. 50.
45. ^ „Declaration by the Franco-German Defence and Security
Council” (în engleză). Elysee.fr. 13 mai 2004. Accesat în 29
noiembrie 2009.
46. ^ Manuela Glaab (2003). „German Foreign Policy” (în engleză).
Internationale Politik. Accesat în 29 noiembrie 2009.
47. ^ „The Berlin Wall, Ostpolitik and Détente” (PDF) (în engleză). German
Historical Institute. 2003. Accesat în 2 decembrie 2009.
48. ^ „Germany's New Face Abroad” (în engleză). Deutsche Welle. 14
octombrie 2005. Accesat în 2 decembrie 2009.
49. ^ „Background Note: Germany” (în engleză). U.S. Department of
State. iunie 2009. Accesat în 2 decembrie 2009.
50. ^ „Ready for a Bush hug?” (în engleză). The Economist. 6 iulie 2006.
Accesat în 2 decembrie 2009.
51. ^ a b „U.S.-German Economic Relations Factsheet” (PDF) (în engleză).
U.S. Embassy in Berlin. mai 2006. Accesat în 2 decembrie 2009.
52. ^ „German Still Most Frequently Reported Ancestry” (în engleză). U.S.
Census Bureau. 30 iunie 2004. Accesat în 2 decembrie 2009.
53. ^ „Kaiserslautern, Germany Overview” (în engleză). U.S. Military.
Accesat în 2 decembrie 2009.
54. ^ „Aims of German development policy” (în engleză). Federal Ministry
for Economic Cooperation and Development. Accesat în 3 decembrie
2009.
55. ^ „Germany is a leader in development funding” (în engleză). Young
Germany. 16 aprilie 2008. Accesat în 3 decembrie 2009.
56. ^ „Xa. Verteidigungsfall” (în germană). Deutscher Bundestag. Accesat
în 4 decembrie 2009.
57. ^ „Einsatzzahlen – Die Stärke der deutschen Einsatzkontingente”(în
germană). Bundeswehr. Accesat în 5 decembrie 2009.
58. ^ Derek Scally (4 noiembrie 2009). „Taboo broken as minister says
German troops at war” (în engleză). IRISHTIMES. Accesat în 5
decembrie 2009. 'Certain traditional choices of words do not really
work in the current situation. In parts of Afghanistan, there are, without
question, conditions that are like a war,' said Mr zu Guttenberg
yesterday.
59. ^ „zu Guttenberg: Kriegsähnliche Zustände in Teilen Afghanistan
(verbatim)”. Regierung online (Government Online) (în germană).
Guvernul Germaniei. 3 noiembrie 2009. Accesat în 5 decembrie
2009. zu Guttenberg: Ich will ganz offen sein. In Teilen Afghanistans
gibt es fraglos kriegsähnliche Zustände (zu Guttenberg: I will be quite
frank. In parts of Afghanistan, there are, without question, conditions
like a war)
60. ^ „Menschen mit Migrationshintergrund – neue Definition, alte
Probleme” (în germană). BiBB. Accesat în 7 decembrie 2009.
61. ^ „Bevölkerung nach Migrationshintergrund” (în germană). German
Federal Statistical Office. Accesat în 8 decembrie 2009.
62. ^ „State of World Population 2006” (în engleză). United Nations
Population Fund. Accesat în 7 decembrie 2009.
63. ^ „Erstmals seit 1990 weniger als 600 000 Ausländer zugezogen”(în
engleză). Statistiches Bundesamt Deutschland. Accesat în 8
decembrie 2009.
64. ^ „U.S. Census Bureau, 2005 American Community Survey” (în
engleză). Accesat în 8 decembrie 2009. Citare cu parametru depășit |
coauthors= (ajutor) Recensământul din 1990 prezintă 57.9 milioane
sau 23,3% din populația SUA.
65. ^ „A Imigração Alemã no Brasil Deutsche Welle” (în portugheză).
Passeiweb. Accesat în 8 decembrie 2009.
66. ^ „2001 Canadian Census” (în engleză). Ethno-Cultural Portrait of
Canada, Table 1. Accesat în 8 decembrie 2009. 2001 Canadian
Census gives 2.742.765 total respondents stating their ethnic originas
partly German, with 705,600 stating "single-ancestry"
67. ^ „Fewer Ethnic Germans Immigrating to Ancestral Homeland” (în
engleză). Migration Information Source. Accesat în 8 decembrie 2009.
68. ^ a b „EKD-Statistik: Christen in Deutschland 2007” (în engleză).
Evangelische Kirche in Deutschland. Accesat în 9 decembrie 2009.
69. ^ „Christen in Deutschland 2005” (în germană). Evangelische Kirche
in Deutschland. Accesat în 9 decembrie 2009.
70. ^ „Religionen in Deutschland: Mitgliederzahlen” (în germană).
Religionswissenschaftlicher Medien- und Informationsdienst. Accesat
în 9 decembrie 2009.
71. ^ „Germany Has 1 Million More Muslims than Previously Thought”(în
engleză). Spiegel Online. Accesat în 9 decembrie 2009.
72. ^ „Religionen in Deutschland: Mitgliederzahlen” (în germană).
Religionswissenschaftlicher Medien- und Informationsdienst; date=31
octombrie 2009. Accesat în 9 decembrie 2009.
73. ^ „Islam in Germany” (în engleză). Euro-Islam.info. Accesat în 3
aprilie 2010.
74. ^ Mariah, Blake (10 noiembrie 2006). „In Nazi cradle, Germany marks
Jewish renaissance” (în engleză). Christian Science Monitor. Accesat
în 9 decembrie 2009.
75. ^ „The Jewish Community of Germany” (în engleză). European
Jewish Congress. Accesat în 9 decembrie 20009. Verificați datele
pentru: |access-date= (ajutor)
76. ^ Die Zeit 12/07, pagina 13
77. ^ „Eurobarometer on Social Values, Science and technology
2005” (PDF). p. 11. Accesat în 9 decembrie 2009.
78. ^ a b Comisia Europeană (2006). „Special Eurobarometer 243:
Europeans and their Languages (Survey)” (PDF). Europa (web portal).
Accesat în 11 decembrie 2009.
Comisia Europeană (2006). „Special Eurobarometer 243: Europeans
and their Languages (Executive Summary)” (PDF). Europa (web
portal). Accesat în 11 decembrie 2009.
79. ^ Comisia Europeană (2004). „Many tongues, one family. Languages
in the European Union” (PDF). Europa (web portal). Accesat în 11
decembrie 2009.
80. ^ National Geographic Collegiate Atlas of the World (în engleză).
Willard, Ohio: R.R Donnelley & Sons Company. 2006. pp. 257–
270. ISBN Regular:0-7922-3662-9, 978-0-7922-3662-7. Deluxe:0-
7922-7976-X, 978-0-7922-7976-1 Verificați valoarea |isbn=: invalid
character (ajutor).
81. ^ Rank Order - GDP (purchasing power parity) CIA Factbook 2005.
Accesat 31 decembrie 2006.
82. ^ German trade surplus hits record, BBC, 8 februarie 2006, Accesat 3
ianuarie 2007.
83. ^ http://www.bbc.co.uk/news/business-18868704
84. ^ Wind Power Federal Ministry of Economics and Technology
(Germany) Accesat 30 noiembrie 2006.
85. ^ Global 500 Germany, CNN Money, Accesat 26 noiembrie 2007.
86. ^ Global 500 Biggest Employers, CNN Money, Accesat 26 noiembrie
2007.
87. ^ The 100 Top Brands 2006, Businessweek, Accesat 26 noiembrie
2007.
88. ^ Berg, S., Winter, S., Wassermann, A. The Price of a Failed
Reunification Spiegel Online International. 5 septembrie 2005. Accesat
28 noiembrie 2006.
89. ^ Arbeitslosenzahl unter 3,2 Millionen gesunken(germană)
Tagesschau, Accesat 1 iulie 2008.
90. ^ a b c Top 10 tari din UE care au atras cele mai mari investitii.
Romania, locul 14, 26 iulie 2010, wall-stret.ro, accesat la 23 august
2010
91. ^ „Autobahn-Temporegelung” (PDF) (în germană). ADAC. octombire
2007. Accesat în 14 decembrie 2009. Verificați datele pentru: |
date= (ajutor)
92. ^ „Geschäftsbericht 2006 der Deutschen Bahn AG” (în
germană). Deutsche Bahn. Accesat în 14 decembrie 2009.
93. ^ „Germany split over green energy” (în engleză). BBC. Accesat în 14
decembrie 2009.
94. ^ „Learning From Germany” (în engleză). Atlantic Council. 17
noiembrie 2009. Accesat în 28 martie 2010.
95. ^ Roberts, J. M. (2002). The New Penguin History of the World (în
engleză). Penguin History. p. 1014. ISBN 0-14-100723-0.
96. ^ „W.C. Roentgen (1845-1923) from Germany was the first Nobel
Prize Winner in Physics” (în engleză). STUDENT LOAN
CONSOLIDATION. Accesat în 28 martie 2010.
97. ^ „Historical Figures in Telecommunications” (în engleză).
International Telecommunication Union. Accesat în 31 martie 2010.
98. ^ „Wilhelm Maximilian Wundt” (în engleză). Standord Encyclopedia of
Philosophy. 16 iunie 2006. Accesat în 31 martie 2010.
99. ^ „The Natural History Legacy ofAlexander von Humboldt (1769 to
1859)” (în engleză). Humboldt Field Research Institute. Accesat în 31
martie 2010.
100. ^ Zuse, Horst. „The Life and Work of Konrad Zuse” (în engleză).
EPEMag Online. Accesat în 3 aprilie 2010.
101. ^ „The Zeppelin” (în engleză). U.S. Centennial of Flight Comission.
Accesat în 3 aprilie 2010.
102. ^ „Leibniz Prize 2010: Ten Winners Receive Honour, Prize Money
and "Idyllic Freedom"” (în engleză). DFG. 18 noiembrie 2009. Accesat
în 4 aprilie 2010.
103. ^ „Germany Info: Culture & Life: Sports”. Germany Embassy in
Washington, D.C. Accesat în 28 martie 2011.
Lectură suplimentară
Statele Uniunii Europene. Mică enciclopedie, Ioan Mărculeț
(coord.), ISBN 978-973-0-16211-0, București, 2014 (online)
Legături externe
Portal Germania
Puteți găsi mai multe informații despre Germany prin căutarea în proiectele similare ale Wikipediei, grupate sub denumirea
generică de „proiecte surori”:
Citate la Wikicitat
Manuale la Wikimanuale
Vezi și
Locuri din patrimoniul mondial UNESCO
Limba germană
Strămutarea germanilor după al doilea război mondial
Evacuarea Prusiei Răsăritene
Deportarea germanilor din România în Uniunea Sovietică
Președinții Germaniei
Cancelar federal al Germaniei
Republică federală
[arată]
Articole despre Germania
[arată]
Parteneriat internațional
[arată]
v • d • m
Dunărea
450924
2205186t (data)
1882-4
0125931
nz: 85752fda-13c4-31a3-bee5-0e5cb1f51dad
044480
61571
35889
030685435
116956
Identities (via VIAF): 189116956
Categorii:
Organizația Mondială a Comerțului
Germania
Țări în Europa
Națiunile G20
State membre ale Organizației Națiunilor Unite
G8
Eponime ale elementelor chimice
Meniu de navigare
Nu sunteți autentificat
Discuții
Contribuții
Creare cont
Autentificare
Articol
Discuție
Lectură
Sursă pagină
Istoric
Căutare
Căutare Salt
Pagina principală
Schimbări recente
Cafenea
Articol aleatoriu
Facebook
Participare
Cum încep pe Wikipedia
Ajutor
Portaluri tematice
Articole cerute
Donații
În alte proiecte
Wikimedia Commons
Wikinews
Wikivoyage
Tipărire/exportare
Creare carte
Descarcă PDF
Versiune de tipărit
Trusa de unelte
Ce trimite aici
Modificări corelate
Trimite fișier
Pagini speciale
Navigare în istoric
Informații despre pagină
Element Wikidata
Citează acest articol
În alte limbi
Български
Deutsch
Ελληνικά
English
Español
Français
Magyar
Српски / srpski
Türkçe
Încă 273
Modifică legăturile
Ultima editare a paginii a fost efectuată la 12 aprilie 2020, ora 18:31.
Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în
condiții identice; pot exista și clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.
Politica de confidențialitate
Despre Wikipedia
Termeni
Dezvoltatori
Statistics
Cookie statement
Versiune mobilă