MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA ,,ȘTEFAN CEL MARE”

FACULTATEA DREPT,ORIDNE PUBLICĂ ȘI SECURITATE
CIVILĂ
Catedra “Științe manageriale, socio-umane și comunicare profesională”

Referat
Tema: Problematica Sociologiei

A elaborat: A verificat:
Studenta grupei 193
Cerguța Marcela asistent universitar,
master în drep
comisar
Buciușcan Liudmila

Chișinău 2020
 PLANUL

Introducere
1. Specificul și importanța sociologiei juridice

2.Problematica sociologică și aparatul ei

conceptual
3. Viziunea sociologilor asupra problematicii
sociologiei

Concluzie
Bibliografie
 INTRODUCERE

Termenul de sociologie provine din cuvântul latin „socius“, în traducere, social

sau societate, şi cuvântul grec „logos“ care înseamnă ştiinţă. La un nivel foarte
general, sociologia este ştiinţa despre social.
Termenul de sociologie apare pentru prima oară, în 1838, la filosoful francez
Auguste Comte în Cours de philosophie positive, 1830-1842. Émile Durkheim a
conferit sociologiei statutul de „ştiinţă a faptelor sociale“. Max Weber a considerat
sociologia ca ştiinţa care studiază acţiunea socială. Sociologia cuprinde o arie de
probleme de o mare complexitate şi diversitate. Studiul acestor teme s-a diferenţiat
şi s-a aprofundat, conturându-se un sistem de discipline sociologice, care s-a extins
treptat, ajungându-se până la aproape 100 de discipline sociologice.
Enumerăm câteva dintre ele: sociologia culturii, sociologia politică, sociologia
civilizaţiilor, sociologia economică, sociologia cunoaşterii, sociologia familiei,
sociologia devianţei, sociologia comunităţilor, sociologia morală, sociologia
juridică, sociologia limbii, sociologia artei, sociologia literaturii, sociologia
educaţiei, sociologia muncii, sociologia industrială, sociologia rurală, sociologia
urbană, sociologia religiei, sociologia mass media etc.
Sociologia generală şi disciplinele sociologice abordează problemele sociale în
temeiul unei paradigme, al unui ansamblu de concepte, propoziţii, metode şi
tehnici de cercetare, instituite ca un model de investigaţie. Circumscrierea
sociologiei de alte ştiinţe socio-umane se reflectă în obiectul de studiu şi în
problematica specifică celorlalte ştiinţe.
Cu ce se îndeletniceşte sociologia? Ea studiază realitatea socială dincolo de
aspectele ei particulare. Finalitatea sociologiei stă în cunoaşterea, explicarea şi
înţelegerea ştiinţifică a structurii şi funcţionării societăţii globale. În acelaşi timp,
sociologia caută răspuns la o chestiune esenţială, şi anume, relaţia dintre individ şi
societate sub toate aspectele.
 1.Specificul și importanța sociologiei juridice

Pentru a putea contura mai precis specificul sociologiei ca ştiinţă de contact, de

graniţă între drept şi sociologie, este necesar să pornim de la ideea că între cele
două ştiinţe există o relaţie preferenţială deoarece:

 subsistemul juridic are un loc aparte în cadrul sistemului social global,

îndeplinind o funcţie reglatorie atât în raport cu acesta cât şi în raport cu
toate componentele sale;
 normele juridice consfinţesc, consacră şi apără, prin intermediul unor
instituţii specializate ale statului, normele, relaţiile şi valorile sociale
fundamentale fiind, în acelaşi timp, o expresie a acestora şi trebuind, prin
urmare, să fie concordante cu ele.
 Dreptul şi sociologia sunt, desigur, ştiinţe autonome, între ele fiind
deosebiri în privinţa domeniului de investigaţie, metodelor de investigaţie şi
finalităţilor specifice, cum ar fi:

 dacă dreptul studiază normele, raporturile şi instituţiile juridice, precum şi

subiecţii de drept cu drepturile, obligaţiile şi competenţele
acestora, sociologia studiază societatea ca totalitate, ca ansamblu coerent,
unitar şi dinamic al faptelor fenomenelor, relaţiilor şi proceselor sociale, al
grupurilor, colectivităţilor, organizaţiilor şi instituţiilor sociale;
 în timp ce dreptul este, prin excelenţă, o ştiinţă deductivă şi analitică,
extrăgând din norme, reguli şi principii consecinţele pe care acestea le
implică, sociologia este prioritar o ştiinţă inductivă care porneşte de la
investigarea, prin metode specifice, a realităţii sociale concrete, care serveşte
drept bază pentru formularea de teorii generale explicative;
 sociologia analizează acţiunile sociale ale actorilor sociali, încercând să
desprindă semnificaţia acestora, în timp ce dreptul studiază persoanele care
întreprind anumite acţiuni, respectiv subiecţii de drept;
  dacă sociologia este preocupată, aşa cum am mai arătat, de studiul
ansamblului faptelor, proceselor, relaţiilor sociale, dreptul, ca disciplină
normativă, este interesat doar de acele fapte, relaţii sau acţiuni sociale care
produc efecte juridice;
 în timp ce sociologia este preocupată de identificarea şi explicarea formelor
de sociabilitate, motivaţiilor şi scopurilor acţiunilor individuale, ştiinţa
dreptului este interesată de analiza formei juridice pe care o iau relaţiile
sociale sau interpersonale;

 În acelaşi timp, între cele două ştiinţe există şi multiple elemente de

convergenţă cum ar fi:

1. ştiinţa dreptului este, structural, o ştiinţă unitară, ea reunind atât

elementele cu un caracter teoretic-juridic cât şi elemente având un
caracter filosofic şi sociologic-juridic şi altele cu un caracter tehnic-
juridic. Ştiinţele juridice trebuie, prin urmare, să abordeze, pe lângă
sistemul juridic propriu-zis, atât realităţile sociale complexe care-l
inspiră şi instituţionalizează ci şi consecinţele reglementărilor juridice
asupra vieţii sociale;
2. sociologia studiază acţiunile, relaţiile şi structurile sociale, încercând
să desprindă regularităţi şi legităţi sociale, în timp ce ştiinţele
dreptului îşi propun să traducă tehnic-normativ aceste realităţi sub
forma unor reglementări juridice.

  Sociologia juridică depăşeşte abordarea „în sine” sau „pură” a dreptului, a

normei juridice, abordare ce nu poate răspunde în mod adecvat unor probleme
majore ale teoriei şi practicii juridice. Ea studiază mediul social în care fiinţează
dreptul, care influenţează dreptul şi care, la rândul său, este influenţat de acesta,
permiţând, în acelaşi timp, utilizarea unor metode şi tehnici ale sociologiei în
cercetarea fenomenelor juridice.
            Ramura specializată a sociologiei care studiază juridicul din perspectivă
sociologică este denumită de către unii autori sociologie juridică, iar de către
alţii sociologia dreptului. După cum sublinia prof. N. Popa, este preferabilă
denumirea de sociologie juridică din următoarele motive:

1. Sfera juridicului este mai largă decât sfera dreptului (adică a ansamblului de

norme instituite şi sancţionate de stat), ea cuprinzând întreaga viaţă socială a
dreptului, adică:

 aspecte specifice ale conştiinţei juridice:

 cadrul social de referinţă al normelor juridice;
 factorii de configurare a dreptului;
 atitudinea cetăţeanului şi a funcţionarului faţă de lege;
 modul în care se formulează dreptul în societate;
 efectele sociale ale dreptului;
 modul în care se produce modificarea dreptului.

1. Sociologia juridică este necesar să definească locul juridicului (în sens

larg) în cadrul celorlalte dimensiuni ale socialului, să stabilească locul şi
rolul lui în cadrul sistemului social global şi interrelaţiile dintre subsistemul
juridic şi cel politic, economic, moral etc.;
2. Deşi dreptul nu poate exista decât în şi prin social, iar toate fenomenele
juridice sunt, implicit, şi fenomene sociale, nu toate fenomenele sociale cu
caracter juridic sunt de acelaşi tip. Unele dintre ele au un caracter pregnant
juridic, fiind denumite fenomene juridice primare (care datorită caracterului
lor evident juridic – legi, activitate jurisdicţională etc. – sunt identificate cu
dreptul).

Studiind fenomenul juridic în toată complexitatea sa, sociologia juridică este

interesată în cercetarea, cu metode şi tehnici specifice, a:
  relaţiilor, normelor şi instituţiilor juridice sub aspectul determinării şi
implicaţiilor sociale ale apariţiei, funcţionării şi modificării acestora;

 modului în care acestea se reflectă în conştiinţa oamenilor (sub aspectul

gradului cunoaşterii şi valorizării lor şi al atitudinii faţă de acestea);
 modului de respectare a normelor şi reglementărilor juridice şi a cauzelor şi
implicaţiilor încălcării acestora;
 specificului normelor, reglementărilor juridice şi al raportului acestora cu
alte tipuri de norme şi reglementări.

2.Problematica sociologică și aparatul ei conceptual

Tentativa firească a omului de a cunoaşte tot ceea ce îl înconjoară au

constituit elemente stimulatorii pentru cunoaşterea şi înţelegerea vieţii sociale, a
societăţii în ansamblu. Naşterea sociologiei a însemnat punerea sub semnul
întrebării a simţului comun în abordarea şi interpretarea fenomenelor şi a proceselor
cu care ne confruntăm zilnic. Sociologia este, în mod esenţial, studiul realităţii
sociale în totalitatea ei, precum şi a unor părţi, fenomene şi procese ale acestei
realităţi în legăturile lor multiple, variate şi complexe cu întregul. Sociologia
studiază societatea în totalitate sa, natura şi esenţa, structurile şi funcţiile ei, modul
în care ea evoluează. Sociologia are ca obiect de studiu realitatea socială şi
procesul devenirii şi realizării acesteia.
La prima vedere, obiectul sociologiei - societatea - pare a fi simplu de
desemnat; mai dificil este să identificăm varietatea înfăţişărilor şi alternativele
obiectului, adică problematica. Dacă nu există abilitatea şi metodologia de a
anticipa producerea unui fenomen social înainte ca el să devină o problemă pentru
societate, se impune forţa evidenţei şi el devine, astfel, o problemă pentru ştiinţa
sociologică.
 Problematica abordată de sociologie revendică participări interdisciplinare. O
schiţă generală a obiectului sociologiei, echivalentă cu un model de organizare a
problematicii fundamentale în acest domeniu, este prezentată de multe ori prin
referinţă la planurile principale ale analizei dimensiunilor sau componentelor vieţii
sociale. După Alex Inkeles, sociolog american, problematicile principale în
prezentarea sociologiei sunt următoarele:
- cultura şi societatea umană în perspectiva sociologică;
- unităţile primare ale vieţii sociale (acte şi relaţii sociale, persoana,
grupurile, comunităţile urbane şi rurale, asociaţiile şi organizaţiile, populaţia,
societatea);
- instituţiile sociale fundamentale (familia şi relaţiile de rudenie, economia,
politica şi dreptul, religia, educaţia şi ştiinţa etc);
- procesele sociale fundamentale: diferenţierea şi stratificarea, cooperarea,
acomodarea, asimilarea, conflictele sociale, comunicarea, controlul social,
integrarea socială etc.
H.Stahl elaborează o matrice cu probleme ale sociologiei care cuprinde
cinci capitole:
• Natura fizică şi umanizată (caracteristicile fizice ale mediului, zonele de
muncă, zonele rezidenţiale etc);
• Populaţia (caracteristicile biopsihice, volumul, densitatea, mobilitatea,
structura etc);
• Viaţa economică (relaţii şi activităţi productive, structura forţei de muncă,
tipologia mijloacelor de muncă, sfera ocupaţiilor etc);
• Viaţa politică şi juridică (formele de organizare politică, tradiţiile politice şi
juridice, formele de conducere etc);
• Viaţa culturală (modelul şi stilul cultural, gradul de realizare a cunoaşterii,
valorile culturale vehiculate etc).
Problematica sociologiei poate fi analizată şi după alte criterii, cum ar fi:
opţiunile marilor personalităţi ale sociologiei, preferinţele şcolilor sau ale
curentelor sociologice; preponderenţa problemelor în funcţie de perioadele
evoluţiei acestei ştiinţe etc.
Dimensiunea factuală impune structurarea unor domenii proprii cercetării
sociologice, solicitând în acelaşi timp elaborarea unui aparat conceptual adecvat,
specific sociologiei. Conceptele sociologice au o dublă valoare: teoretică şi
practico-empirică. Specificitatea conceptelor depinde, în primul rând, de
particularităţile obiectului sociologiei, de însuşirile diverse ale acestuia, de
condiţiile în care are loc investigaţia concretă, precum şi de modalităţile
demersului teoretic, caracteristic elaborării oricărui concept. în funcţie de gradul
lor de abstractizare şi de cadrul teoretic referenţial, conceptele sociologiei pot fi
grupate în trei categorii:
- concepte generale, cu un grad înalt de abstractizare, proprii unei teorii
sociologice cu caracter general-teoretic (societate, integrare, mobilitate socială
etc);
- concepte particulare, proprii teoriilor particulare, aplicabile unor domenii
determinate ale sistemului social (în sociologia rurală: comunitate sătească,
recensământ etc);
- concepte speciale, utilizate în domeniul cercetării empirice propriu-zise
(eşantionare, cote, intervievator etc.)
Raportate la componentele sociologiei, ca şi la configuraţia din cadrul
acestei discipline socioumanistice, conceptele sociologice pot fi grupate după
cum urmează:
- concepte societate, referitoare la ansamblul social şi la componentele sale
principale: comunităţi, situaţie socială, macrogrup, microgrup etc;
- concepte culturale, folosite în analiza sistemului de valori materiale şi
spirituale ale societăţii: patern, aculturaţie, contracultură, integrare culturală,
subcultură, şoc cultural etc;
- concepte procesuale, caracteristice cercetării dinamicii sociale: socializare,
asimilare, alienare etc;
- concepte structurale, specifice dimensiunilor sincronice ale socialului: status
sociometric, funcţie, disfuncţie, structură formală, structură neformală etc;
- concepte relaţionale, generate de relaţii definitorii între componentele
socialului: rol, status, interacţiune etc;
- concepte comportamentale, aplicabile definirii tipurilor de reacţii
acţionale ale indivizilor într-o structură socială dată;
- concepte organizaţionale, decurgând din studiul modalităţilor specifice de
structurare a diverselor domenii ale societăţii (politic, economic, cultural etc):
anarhie, democraţie, organizaţie neformală şi formală etc;
- concepte ecologice, definind dimensiunile naturale şi istorice ale societăţii
şi ale componentelor ei: mediu natural, ecosistem, cadru istoric, medii sociale etc;
- concepte metodologice, referitoare la modalităţile concrete de cercetare a
realităţii sociale: anchetă, interviu etc.
Conceptele fixează cadrul necesar explicaţiei fenomenelor sociale, prin care
gândirea sociologică trebuie să-şi asigure autonomie. Gândirea sociologică
presupune posibilitatea de a integra faptele pe care le studiază într-un cadru,
ansamblu, univers, într-o lume particulară reală cu o oarecare coerenţă relativă.

4.Viziunea sociologilor asupra problematicii sociologiei

Sociologia s-a afirmat ca o ştiinţă a societăţii globale, preocuparea sa

concentrându-se asupra modului de constituire..... în ansamblul ei. În aceste
condiţii se pune problema utilizării unor paradigme explicative, validate de
cunoaşterea ştiinţifică modernă, dar aplicată în mod specific. Şi în utilizarea
respectivelor modele teoretice se va constata o anumită evoluţie în timp
determinată de ponderea şi importanţa pe care au avut-o în anumite etape istorice
diverse fenomene naturale.
În cadrul sociologiei au existat și există o multitudine de orientări teoretice și
doctrinare determinate de complexitatea societății, obiectul ei de studiu.
În ceea ce privește perioada constituirii sociologiei ca stiință, există mai multe
opinii.
 Astfel, unii cercetători consideră că sociologia iși găsește originile în scrierile
filosofice ale lui Platon și Aristotel. De asemeni s-a considerat că sociologia a
apărut ca știintă în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, întemeietorii săi
fiind considerați Auguste Comte, Emile Durkheim, Gustave Tarde si H.Spencer.
O altă orientare consideră sociologia drept rezultat al puseului empirist din
stiințele sociale americane în perioada postbelică, în timp ce, în fine, un alt punct
de vedere propune o sociologie înca neconstituită ca stiință de sine stătătoare.
Cea mai mare parte a istoricilor acestei discipline au căzut de acord asupra
celui de-al doilea punct de vedere, conform căruia sociologia s-a născut în a doua
jumătate a secolului al XIX-lea, ca o necesitate impusă de dezvoltarea societății
industriale moderne și de problemele socio-umane induse de aceasta.
Marele sociolog Emile Durkheim menționa, sociologia trebuie să
îndeplinească doua condiții pentru a se constitui ca stiință: să își definească
obiectul propriu de cercetare și faptele sociale deosebite de obiectul altor stiințe,
fiind observate și explicate cu aceeași rigurozitate metodologică.
Cea dintai problemă care se pune sociologului este de a defini faptul social,
în acest sens trebuind să aibă două caracteristici: să fie exterior individului și
să se impună individului cu o forță coercitivă.
Este fapt social orice fel de a face, fixat sau nu, capabil să exercite asupra
individului o constrîngere exterioară, sau care este general pentru o întreagă
societate dată, avînd totuși o existență proprie, independentă de manifestările sale
individuale. (Durkheim). Astfel, faptul social se delimitează în mod clar de faptul
biologic, fiind reprezentare sau acțiune și de faptul psihic, fiind exterior
individului, impunîndu-se cu o forță de constrîngere.
Faptele sociale sunt se diferențiază și în fapte normale și fapte patologice,
această clasificare având la bază tot criterii statistice. Faptele normale sunt
caracteristice majorității indivizilor în timp ce faptele patologice sau anomice apar
la un număr relativ restrîns de indivizi și au o condiționare spațio-temporală.
 Astfel, anumite fenomene considerate patologice, precum crima sau suicidul,
devin normale din punctul de vedere al lui Durkheim, o societate fără crime sau
sinucideri fiind imposibilă, iar aceste fapte trecînd în rîndul normalității.
Prin urmare voi menționa pe Max Weber, afirmînd că sociologia este o
știință care își propune să înțeleagă prin interpretare activitatea socială și prin
aceasta să explice cauzal desfășurarea și efectele activității sociale.
Astfel, sociologia este o știintă comprehensivă și explicativă a faptelor sociale.
Ea are obligația înțelegerii acestor fapte și apoi a explicării lor prin interpretare.
Sarcina sociologiei este de a reduce formele cooperării umane la o activitate
comprehensibilă.

CONCLUZIE

Trăgînd o linie concluzivă, putem menționa că tema abordată în acest referat

joacă un rol semnificativ și foarte important în întreg universul, deoarece ea este
temelia societății.
Dacă ar fi să menționăm mai succint atunci problematica sociologiei are
menirea de a se confrunta de anumite problematici ce țin de cultura şi societatea
umană în perspectiva sociologică ,de unităţile primare ale vieţii sociale (acte şi
relaţii sociale, persoana, grupurile, comunităţile urbane şi rurale, asociaţiile şi
organizaţiile, populaţia, societatea), de instituţiile sociale fundamentale (familia şi
relaţiile de rudenie, economia, politica şi dreptul, religia, educaţia şi ştiinţa etc), de
procesele sociale fundamentale: diferenţierea şi stratificarea, cooperarea,
acomodarea, asimilarea, conflictele sociale, comunicarea, controlul social,
integrarea socială etc.
De asemenea putem menționa, o generalizare a obiectului sociologiei,
echivalentă cu un model de organizare a problematicii fundamentale în acest do-
meniu, este prezentată de multe ori prin referinţă la planurile principale ale analizei
dimensiunilor sau componentelor vieţii sociale.
 BIBLIOGRAFIE

1. Vlăduț Ion , Introducere în sociologia juridică, Ediția a IV-a ,

Ed. Lumina Lex, București, 2003.
2. Vlăduț Ion , Sociologie juridică, București, 2000.
3. Nilă Stratone Cristiana Mirela, Sociologie juridică. Elemente de
bază, Ed. Hamangiu, București, 2010.
4. Ciuca V., Lecții introductive de sociologie juridică generală, Iași,
1991.
5. Rădulescu S., Teorii sociologice în domeniul devianței și ale
problemelor sociale, București, 1998.
6. Popescu S., Sociologie juridică, Ed. Lumina Lex, București,
2001.