Sunteți pe pagina 1din 35

Centrul de Pregătire în Informatică

MODULUL 1.1

„NOŢIUNI FUNDAMENTALE DESPRE REŢELE DE


CALCULATOARE, SERVICII ŞI

CONECTIVITATE”

DIN TEMATICA:

“ADMINISTRARE REŢEA DE CALCULATOARE”

Conţinutul acestei platforme de instruire a fost elaborat în cadrul Centrului de Pregatire în Informatică S.A., fiind destinat în
exclusivitate pentru activităţi de instruire a cursanţilor CPI S.A. Utilizarea acestui conţinut în scopuri comerciale şi/sau de alte
persoane neautorizate nu este permisă. Pentru orice probleme, nelămuriri, sugestii, informaţii legate de aspectele de mai sus
1
vă rugăm să utilizaţi adresa de email: sca@cpi.ro. Acest material a fost elaborat de o echipă de experţi din S.C. Centrul de
Pregatire în Informatică S.A. coordonată de Remus Tudorică şi compusă din: Mihaela Tudose, Veronica Iuga, Lidia Băjenaru,
Rodica Majaru, Cristian Oftez. Versiune material de instruire: 1.1
Centrul de Pregătire în Informatică

CUPRINS

1. NOŢIUNI FUNDAMENTALE DESPRE REŢELE DE CALCULATOARE, SERVICII ŞI CONECTIVITATE ............................. 3

NOŢIUNI FUNDAMENTALE DESPRE REŢELE DE CALCULATOARE .............................................................................. 3

Tipuri de reţele ............................................................................................................................................................ 3

Modele de referinţă ..................................................................................................................................................... 6

Modele funcţionale pentru reţelele de calculatoare .................................................................................................. 8

INTERCONECTAREA CALCULATOARELOR. ADAPTOARE PENTRU REŢEA ................................................................ 11

Protocoale de comunicaţii. Protocolul TCP/IP ....................................................................................................... 13

INTERNET PROTOCOL VERSIUNEA 6 - IPV6 ........................................................................................................... 22

Adrese IPv6 ................................................................................................................................................................. 23

CONECTIVITATE ..................................................................................................................................................... 29

Reţeaua Internet ........................................................................................................................................................ 33

SERVICII ................................................................................................................................................................. 35

Conţinutul acestei platforme de instruire a fost elaborat în cadrul Centrului de Pregatire în Informatică S.A., fiind destinat în
exclusivitate pentru activităţi de instruire a cursanţilor CPI S.A. Utilizarea acestui conţinut în scopuri comerciale şi/sau de alte
persoane neautorizate nu este permisă. Pentru orice probleme, nelămuriri, sugestii, informaţii legate de aspectele de mai sus
2
vă rugăm să utilizaţi adresa de email: sca@cpi.ro. Acest material a fost elaborat de o echipă de experţi din S.C. Centrul de
Pregatire în Informatică S.A. coordonată de Remus Tudorică şi compusă din: Mihaela Tudose, Veronica Iuga, Lidia Băjenaru,
Rodica Majaru, Cristian Oftez. Versiune material de instruire: 1.1
Centrul de Pregătire în Informatică

1. Noţiuni fundamentale despre reţele de


calculatoare, servicii şi conectivitate
Noţiuni fundamentale despre reţele de calculatoare
Tehnologia care a marcat lumea secolului al XX–lea a fost cu siguranţă cea legată de colectarea,
prelucrarea şi distribuirea informaţiei. Instalarea reţelelor de telefonie, invenţia radioului şi a
televiziunii, folosirea calculatoarelor, toate sunt borne ale evoluţiei tehnologice începute în secolul
trecut. Ca urmare a progresului tehnologic, aceste domenii converg; pe măsură ce posibilităţile de
colectare, prelucrare şi distribuire a informaţiei cresc, cresc şi cererile pentru prelucrări din ce în ce
mai sofisticate.

Întrepătrunderea dintre calculatoare şi telecomunicaţii a stat la baza constituirii şi folosirii reţelelor


de calculatoare.
O reţea de calculatoare se compune dintr-un grup de calculatoare autonome, interconectate, care pot
comunica între ele cu scopul de a transmite şi de a primi date. Calculatoarele pot partaja o serie de
resurse, atât hard cât şi soft (de exemplu: hard-discuri, aplicaţii, structuri de date sau imprimante).
Pentru clasificarea reţelelor de calculatoare nu există încă un set de criterii unanim acceptate. Două
dintre criterii sunt însă considerate cele mai importante în clasificarea reţelelor: tehnologia de
transmisie şi scara la care operează.

Tipuri de reţele
În funcţie de tehnologia de transmisie a datelor, reţelele pot fi clasificate în două categorii:
1. reţele cu difuzare de mesaje
2. reţele punct la punct
Reţelele cu difuzare se bazează pe existenţa unui mediu comun la care au acces toate dispozitivele,
a unui singur canal de comunicaţii, partajat de toate maşinile (calculatoarele) din reţea. Orice
maşină poate transmite mesaje (numite şi pachete de date) care sunt primite de toate maşinile din
reţea. Pachetul de date este însoţit de o informaţie specifică prin care se poate identifica
destinatarul, respectiv maşina căreia îi este adresat pachetul. La recepţionarea unui pachet de date
din reţea, maşina verifică adresa care-l însoţeşte şi dacă îi este adresat îl reţine şi-l prelucrează; dacă
nu, îl ignoră. Pachetul de date poate fi însoţit de o adresă specială considerată validă pentru orice
maşină din reţea, astfel încât mesajul va fi captat şi prelucrat de toate maşinile interconectate.
Reţelele punct la punct dispun de numeroase conexiuni între perechi de maşini individuale. Un
pachet de date care pleacă de la o maşină sursă ar putea să treacă prin mai multe maşini
intermediare pentru a ajunge la destinaţie. Este posibil de asemenea, ca un pachet de date să poată
ajungă la destinaţie pe mai multe rute posibile, aşa încât, în astfel de cazuri, este necesar un
algoritm de dirijare a pachetelor pe o rută optimă.

Conţinutul acestei platforme de instruire a fost elaborat în cadrul Centrului de Pregatire în Informatică S.A., fiind destinat în
exclusivitate pentru activităţi de instruire a cursanţilor CPI S.A. Utilizarea acestui conţinut în scopuri comerciale şi/sau de alte
persoane neautorizate nu este permisă. Pentru orice probleme, nelămuriri, sugestii, informaţii legate de aspectele de mai sus
3
vă rugăm să utilizaţi adresa de email: sca@cpi.ro. Acest material a fost elaborat de o echipă de experţi din S.C. Centrul de
Pregatire în Informatică S.A. coordonată de Remus Tudorică şi compusă din: Mihaela Tudose, Veronica Iuga, Lidia Băjenaru,
Rodica Majaru, Cristian Oftez. Versiune material de instruire: 1.1
Centrul de Pregătire în Informatică

În general, pentru reţelele de mică întindere se adoptă modelul reţelelor cu difuzare de mesaje;
pentru cele de largă acoperire modelul cel mai des folosit este punct la punct; există bineînţeles şi
excepţii.
În funcţie de scara la care operează reţeaua, există trei tipuri principale de reţele de calculatoare:
1. reţele locale (Local Area Network - LAN);
2. reţele metropolitane (Metropolitan Area Network - MAN);
3. reţele de largă întindere (Wide Area Network - WAN).
Reţelele locale (Local Aria Network – LAN), denumite în general LAN-uri, sunt reţele private,
aflate de regulă într-o singură clădire. Scopul acestor reţele este conectarea calculatoarelor şi a
echipamentelor în vederea partajării resurselor şi pentru schimbul de informaţii. Reţelele LAN se
diferenţiază faţă de alte tipuri de reţele prin (1) mărime, (2) tehnologie de transmitere şi (3)
topologie.
LAN-urile utilizează frecvent, ca tehnologie de transmisie, difuzarea de pachete pe un singur cablu
la care sunt ataşate toate maşinile. LAN-urile tradiţionale funcţionează la viteze cuprinse între 10 şi
100 Mbps1 (mega biţi pe secundă), au întârzieri mici şi produc foarte puţine erori. LAN-urile mai
noi pot lucra la viteze de 10 Gbps. În cazul LAN-urilor cu difuzare sunt posibile mai multe
topologii.
Topologia magistrală (bus) este cea în care maşinile sunt
conectate la aceeaşi magistrală sau cablu liniar. În fiecare
moment de timp, cel mult una dintre ele poate transmite
(difuza) date. Când se întâmplă ca două sau mai multe
maşini să încerce să transmită simultan atunci intervine un
mecanism de arbitrare. Dacă pachetele intră în coliziune, atunci, fiecare dintre calculatoarele
implicate aşteptă un timp aleatoriu şi încearcă din nou.
Al doilea tip de reţea cu difuzare este cel care foloseşte
topologia inel (ring). Un nod al reţelei se conectează la
alte două, formând un inel. Datele trec de la un nod la altul,
în aşa fel încât fiecare pachet de date va parcurge inelul
până ce ajunge la destinatar.
Reţelele metropolitane (Metropolitan Aria Network- MAN) servesc un oraş întreg.

Reţelele de largă întindere (Wide Aria Network-WAN)


sunt reţele ce acoperă arii geografice întinse, chiar de
dimensiunea unui continent.

1
1Mbps reprezintă aprox.1 000 000 de biţi pe secundă. 1Gbps este egal cu aprox. 1000 Mbps
Conţinutul acestei platforme de instruire a fost elaborat în cadrul Centrului de Pregatire în Informatică S.A., fiind destinat în
exclusivitate pentru activităţi de instruire a cursanţilor CPI S.A. Utilizarea acestui conţinut în scopuri comerciale şi/sau de alte
persoane neautorizate nu este permisă. Pentru orice probleme, nelămuriri, sugestii, informaţii legate de aspectele de mai sus
4
vă rugăm să utilizaţi adresa de email: sca@cpi.ro. Acest material a fost elaborat de o echipă de experţi din S.C. Centrul de
Pregatire în Informatică S.A. coordonată de Remus Tudorică şi compusă din: Mihaela Tudose, Veronica Iuga, Lidia Băjenaru,
Rodica Majaru, Cristian Oftez. Versiune material de instruire: 1.1
Centrul de Pregătire în Informatică

Reţelele fără fir nu sunt neapărat o invenţie recentă. Încă din 1901 Guglielmo Marconi a realizat o
legătură între un vapor şi un punct de pe coastă folosind telegraful fără fir şi codul Morse. Sistemele
radio actuale au performanţe mult mai bune, dar fundamental ideea este aceeaşi. Tehnologiile fără
fir pot fi utilizate la: (1) conectarea componentelor unui sistem, (2) construirea LAN-urilor fără fir,
(3) construirea WAN-urilor fără fir.

Conectarea componentelor unui sistem se referă numai la componentele unui calculator care pot fi
conectate folosind unde radio cu rază mică de acţiune. Monitorul, tastatura, mouse-ul, imprimanta
se pot conecta la unitatea centrală prin cabluri fără fir, prin conexiuni Bluetooth. Tot prin Bluetooth
pot fi conectate camera digitală, căştile, scanner-e, prin simpla poziţionare a echipamentelor în aria
de acoperire a reţelei.

Următoarea categorie o reprezintă reţelele locale fără fir. Acestea sunt sisteme în care fiecare
calculator dispune de un modem radio şi o antenă cu care poate comunica cu alte calculatoare
dotate similar. De multe ori există o antenă – staţie de bază – prin care comunică toate
componentele reţelei fără fir. Dacă sistemele sunt suficient de apropiate, calculatoarele pot
comunica unul cu celălalt într-o configuraţie punct la punct. Reţelele locale fără fir devin din ce în
ce mai utilizate şi se pretează ori de câte ori instalarea unei reţele Ethernet este considerată prea
complicată: în clădiri vechi unde nu se pot instala cabluri şi în încăperile unde au loc conferinţe.

A treia categorie se referă la reţelele fără fir răspândite pe arii geografice largi (Wide Area
Network). Reţeaua radio utilizată de telefonia mobilă este un exemplu de sistem fără fir care
foloseşte unde ultrascurte. Generaţia a treia, aflată acum în funcţiune, este digitală şi este utilizată
atât pentru voce cât şi pentru date.

Inter-reţelele (internet) sunt colecţii de reţele interconectate. O inter-reţea se obţine prin legarea a
două reţele diferite. Legarea a două LAN-uri formează o inter-reţea. Conectarea reţelelor se obţine
folosind maşini numite gateway (poartă). Pentru că în lume există multe reţele cu echipamente şi
software foarte diferite, aceste gateway-uri asigură conversiile necesare, atât în termeni de
hardware cât şi de software. Termenul de internet (inter-reţea) va fi folosit în continuare cu sens
diferit faţă de Internet (un internet special). Internet este reţeaua mondială al cărei nume va fi scris
întotdeauna cu majusculă.

Conţinutul acestei platforme de instruire a fost elaborat în cadrul Centrului de Pregatire în Informatică S.A., fiind destinat în
exclusivitate pentru activităţi de instruire a cursanţilor CPI S.A. Utilizarea acestui conţinut în scopuri comerciale şi/sau de alte
persoane neautorizate nu este permisă. Pentru orice probleme, nelămuriri, sugestii, informaţii legate de aspectele de mai sus
5
vă rugăm să utilizaţi adresa de email: sca@cpi.ro. Acest material a fost elaborat de o echipă de experţi din S.C. Centrul de
Pregatire în Informatică S.A. coordonată de Remus Tudorică şi compusă din: Mihaela Tudose, Veronica Iuga, Lidia Băjenaru,
Rodica Majaru, Cristian Oftez. Versiune material de instruire: 1.1
Centrul de Pregătire în Informatică

Modele de referinţă
În proiectarea primelor reţele de calculatoare erau foarte importante echipamentele, în timp ce
programele erau trecute oarecum cu vederea sau, în cel mai bun caz, erau plasate în plan secund. În
momentul de faţă situaţia este diferită: programele de reţea au devenit foarte bine structurate. Pentru
a reduce complexitatea proiectării, protocoalele de reţea sunt organizate sub forma straturilor sau a
nivelurilor, fiecare strat sau nivel fiind construit peste cel situat dedesubt. Numărul de niveluri,
numele fiecărui nivel, conţinutul şi funcţia variază de la un model la altul. Între două niveluri
adiacente există o interfaţă ce defineşte operaţiile şi serviciile oferite de nivelul inferior către cel
superior. Nivelul n de pe o maşină conversează cu nivelul n de pe altă maşină. Regulile şi
convenţiile utilizate în conversaţie poartă numele de protocolul nivelului n. O mulţime de niveluri
şi protocoale este numită arhitectură. Specificaţia unei arhitecturi conţine informaţii care permit
unui proiectant să scrie programele sau să construiască echipamentele asociate fiecărui nivel.
Detaliile de implementare şi specificaţiile interfeţelor nu fac parte din arhitectură. Lista
protocoalelor unei arhitecturi, câte un protocol pentru fiecare nivel, formează stiva protocoalelor.
Un serviciu este un set de operaţii pe care un nivel le furnizează nivelului de deasupra sa. Serviciul
defineşte ce operaţii poate să realizeze nivelul, dar nu specifică modul în care sunt implementate
aceste operaţii. Prin contrast, un protocol este setul de reguli care guvernează formatul şi
semnificaţia cadrelor, pachetelor sau a mesajelor schimbate între ele de entităţile pereche ale
aceluiaşi nivel.

Modelul de referinţă OSI se bazează pe o propunere dezvoltată de Organizaţia Internaţională de


Standardizare (International Standards Organization – ISO) şi este primul pas în încercarea de
standardizare a protocoalelor folosite pe diferite niveluri. OSI este acronimul pentru Open Systems
Interconnection, în traducere Interconectarea Sistemelor Deschise. Sistemul deschis se referă, în
acest caz, la deschiderea către comunicarea cu alte sisteme, de acelaşi fel sau diferite.

Conţinutul acestei platforme de instruire a fost elaborat în cadrul Centrului de Pregatire în Informatică S.A., fiind destinat în
exclusivitate pentru activităţi de instruire a cursanţilor CPI S.A. Utilizarea acestui conţinut în scopuri comerciale şi/sau de alte
persoane neautorizate nu este permisă. Pentru orice probleme, nelămuriri, sugestii, informaţii legate de aspectele de mai sus
6
vă rugăm să utilizaţi adresa de email: sca@cpi.ro. Acest material a fost elaborat de o echipă de experţi din S.C. Centrul de
Pregatire în Informatică S.A. coordonată de Remus Tudorică şi compusă din: Mihaela Tudose, Veronica Iuga, Lidia Băjenaru,
Rodica Majaru, Cristian Oftez. Versiune material de instruire: 1.1
Centrul de Pregătire în Informatică

Nivelul fizic tratează transmiterea biţilor prin


canalul de comunicaţii.
Nivelul legătura de date este responsabil de
accesul la mediul de comunicaţii şi obligă
emiţătorul să descompună datele în cadre şi să
le transmită secvenţial.
Dacă serviciul este sigur, receptorul confirmă
fiecare cadru prin trimiterea înapoi a unui cadru
de confirmare.
Nivelul reţea se ocupă de controlul funcţionării
reţelei (subreţelei), problema majoră fiind
determinarea modului în care pachetele vor fi
dirijate către destinaţie.
Nivelul transport acceptă date de la nivelul
sesiune, le descompune, le transferă nivelului
reţea şi se asigură că toate fragmentele sosesc
corect la celălalt capăt.

Nivelul sesiune permite utilizatorilor de la maşini diferite (atât hardware cât si din punctul de
vedere al sistemelor de operare folosite) să stabilească sesiuni între ei.
Nivelul prezentare se ocupă de reprezentarea datelor şi tratează sintaxa şi semantica informaţiilor
transmise, inclusiv în situaţia în care maşini diferite folosesc reprezentări diferite ale datelor.

La nivelul aplicaţie se găsesc cele mai frecvent utilizate protocoale, ca de ex. HTTP (HyperText
Transfer Protocol), cel care stă la baza serviciului www (World Wide Web). Acesta este nivelul la
care funcţionează aplicaţiile şi serviciile din reţea.

Conţinutul acestei platforme de instruire a fost elaborat în cadrul Centrului de Pregatire în Informatică S.A., fiind destinat în
exclusivitate pentru activităţi de instruire a cursanţilor CPI S.A. Utilizarea acestui conţinut în scopuri comerciale şi/sau de alte
persoane neautorizate nu este permisă. Pentru orice probleme, nelămuriri, sugestii, informaţii legate de aspectele de mai sus
7
vă rugăm să utilizaţi adresa de email: sca@cpi.ro. Acest material a fost elaborat de o echipă de experţi din S.C. Centrul de
Pregatire în Informatică S.A. coordonată de Remus Tudorică şi compusă din: Mihaela Tudose, Veronica Iuga, Lidia Băjenaru,
Rodica Majaru, Cristian Oftez. Versiune material de instruire: 1.1
Centrul de Pregătire în Informatică

Modelul de referinţă TCP/IP este cel


care stă la baza majorităţii reţelelor
actuale şi a reţelei Internet.
Nivelul transport este situat deasupra
nivelului reţea, numit şi internet. TCP
(Transmission Control Protocol) este un
protocol sigur, orientat pe conexiuni şi
care permite ca un flux de octeţi trimişi
de la o maşină să ajungă fără erori la o
altă maşină din inter-reţea (internet).
Protocolul împarte fluxul de octeţi în
mesaje şi transmite fiecare mesaj la
nivelul reţea (internet). La destinaţie mesajele sunt reasamblate. UDP (User Datagram Protocol)
este un protocol nesigur, fără conexiuni, destinat aplicaţiilor care folosesc propria lor
secvenţializare a datelor, deci nu pe cea de la TCP.
Modelul TCP nu conţine nivelurile sesiune şi prezentare. Nivelul aplicaţie se află chiar deasupra
nivelului transport. Aici se găsesc protocoalele de nivel înalt.

Modele funcţionale pentru reţelele de calculatoare

Dezvoltarea reţelelor de calculatoare s-a produs în timp, începând cu anii 1950 şi a parcurs o serie
de etape semnificative pentru modul de evoluţie al conceptelor în raport cu dezvoltarea tehnică.
Soluţiile alese pentru realizarea reţelelor de calculatoare au condus la conturarea unor modele
conceptuale specifice. Tehnologiile de reţea s-au dezvoltat în jurul cerinţelor impuse de următoarele
modele: centralizat, distribuit şi colaborativ.
Modelul centralizat este legat de începuturile utilizării calculatoarelor. Începând din anii '50
organizaţiile au început să folosească calculatoarele în scopul gestionării informaţiei. Datorită
nivelului de dezvoltare al tehnologiei la acel moment, calculatoarele erau foarte mari şi foarte
scumpe.
Calculatoarele centrale, numite mainframe-uri, erau utilizate la stocarea şi organizarea datelor.
Oamenii introduceau datele pe mainframe-uri folosind dispozitive locale numite terminale. Un
terminal încorporează un dispozitiv de intrare (tastatura) şi hardware de comunicaţie, în aşa fel
încât un mainframe să poată servi cereri de la mai multe terminale. Aceste conexiuni la distanţă
între terminale şi mainframe-uri nu implică existenţa unei reţele de calculatoare. În modelul
Conţinutul acestei platforme de instruire a fost elaborat în cadrul Centrului de Pregatire în Informatică S.A., fiind destinat în
exclusivitate pentru activităţi de instruire a cursanţilor CPI S.A. Utilizarea acestui conţinut în scopuri comerciale şi/sau de alte
persoane neautorizate nu este permisă. Pentru orice probleme, nelămuriri, sugestii, informaţii legate de aspectele de mai sus
8
vă rugăm să utilizaţi adresa de email: sca@cpi.ro. Acest material a fost elaborat de o echipă de experţi din S.C. Centrul de
Pregatire în Informatică S.A. coordonată de Remus Tudorică şi compusă din: Mihaela Tudose, Veronica Iuga, Lidia Băjenaru,
Rodica Majaru, Cristian Oftez. Versiune material de instruire: 1.1
Centrul de Pregătire în Informatică

centralizat, mainframe-ul furnizează toate serviciile de stocare de date şi de prelucrare a lor, în timp
ce terminalele reprezintă simple dispozitive de intrare/ieşire.
Reţelele au apărut atunci când organizaţiile au dorit realizarea comunicării între mainframe-uri.
Pe măsură ce industria calculatoarelor s-a maturizat, persoane individuale îşi asumă controlul total
asupra propriilor calculatoare. Din această putere crescândă a calculatoarelor a rezultat un nou
model, modelul distribuit.
Acest model mută sarcinile de prelucrare de la un calculator central (mainframe) către mai multe
calculatoare autonome. În competiţia cu modelul centralizat, modelul distribuit utilizează reţelele de
calculatoare pentru partajarea informaţiilor, resurselor şi serviciilor între diferite calculatoare. Acest
model capătă, în ultima perioadă, o importanţă din ce în ce mai mare. Filozofia acestui model
presupune partajarea capacităţilor de procesare între membrii reţelei. Spre deosebire de simpla
partajare a datelor, acest model propune utilizarea a două sau mai multe computere, în scopul
realizării unei anumite sarcini de procesare.
În zilele noastre reţelele de calculatoare includ calculatoare şi sisteme de operare asociate tuturor
celor trei modele discutate mai sus.

Reţele peer - to - peer


Reţelele peer-to-peer (P2P, egal la egal) sunt cunoscute şi sub numele de grupuri de lucru
(workgroups). Într-o reţea peer-to-peer toate calculatoarele care o compun sunt, principial vorbind,
egale între ele: pot oferi acces la resurse care au fost făcute disponibile în reţea şi, în egală măsură,
pot cere acces la resurse aflate la distanţă, în reţea. Resursele disponibile în reţea sunt în general
fişiere şi imprimante.

Client - server
Reţelele client – server sunt acele reţele unde apar serverele, componente care servesc cereri
provenite de la clienţi. De cele mai multe ori clienţii şi serverele operează pe maşini diferite: unele
sunt configurate ca servere altele sunt clienţi. Pe maşina care îndeplineşte rolul de server rulează un
program de tip server care face ca resursele acesteia să fie disponibile (partajate) în reţea. Clienţii
nu-şi partajează resursele: ei cer acces la resursele aflate la server. Clienţii sunt cei care iniţiază
sesiuni de comunicaţii cu serverele şi care aşteaptă răspunsurile ce le sunt destinate.
Iată în continuare câteva tipuri de servere:
 Server de fişiere – controlează accesul la structurile de date organizate sub formă
de fişiere. Clienţii pot cere acces la fişiere dar serverul oferă accesul doar dacă
cererea este corect formulată şi dacă clientul are suficiente drepturi şi/sau
permisiuni.
 Server de tipărire (printing) - destinat gestionării resurselor de tipărire
(imprimante), controlează cererile de tipărire provenite de la clienţi.
Conţinutul acestei platforme de instruire a fost elaborat în cadrul Centrului de Pregatire în Informatică S.A., fiind destinat în
exclusivitate pentru activităţi de instruire a cursanţilor CPI S.A. Utilizarea acestui conţinut în scopuri comerciale şi/sau de alte
persoane neautorizate nu este permisă. Pentru orice probleme, nelămuriri, sugestii, informaţii legate de aspectele de mai sus
9
vă rugăm să utilizaţi adresa de email: sca@cpi.ro. Acest material a fost elaborat de o echipă de experţi din S.C. Centrul de
Pregatire în Informatică S.A. coordonată de Remus Tudorică şi compusă din: Mihaela Tudose, Veronica Iuga, Lidia Băjenaru,
Rodica Majaru, Cristian Oftez. Versiune material de instruire: 1.1
Centrul de Pregătire în Informatică

 Server de aplicaţii - specializat pentru a pune la dispoziţia clienţilor componenta


server a aplicaţiilor de tip client/server, precum şi date corespunzătoare.
 Server pentru baze de date – stochează, centralizat, cantităţi mari de informaţii
organizate în baze de date. Utilizatorii pot interoga, de la distanţă, baza de date în
vederea obţinerii informaţiilor de care au nevoie.
 Server de poştă electronică (e-mail) - gestionează cutiile poştale ale utilizatorilor
şi asigură distribuirea mesajelor electronice de la expeditor la destinatari.
Destinatarii sunt identificaţi prin adresa de e-mail.
 Server de fax - legat la o linie telefonică; acceptă documente pe care le transformă
în fax-uri şi pe care le transmite către destinatari. În acelaşi timp, printr-o procedură
asemănătoare, acceptă fax-uri din exterior pe care le transformă în documente.

Conţinutul acestei platforme de instruire a fost elaborat în cadrul Centrului de Pregatire în Informatică S.A., fiind destinat în
exclusivitate pentru activităţi de instruire a cursanţilor CPI S.A. Utilizarea acestui conţinut în scopuri comerciale şi/sau de alte
persoane neautorizate nu este permisă. Pentru orice probleme, nelămuriri, sugestii, informaţii legate de aspectele de mai sus
10
vă rugăm să utilizaţi adresa de email: sca@cpi.ro. Acest material a fost elaborat de o echipă de experţi din S.C. Centrul de
Pregatire în Informatică S.A. coordonată de Remus Tudorică şi compusă din: Mihaela Tudose, Veronica Iuga, Lidia Băjenaru,
Rodica Majaru, Cristian Oftez. Versiune material de instruire: 1.1
Centrul de Pregătire în Informatică

Interconectarea calculatoarelor. Adaptoare pentru reţea


Pentru a realiza comunicarea între calculatoare este necesar să fie asigurate condiţiile hardware şi
software cerute de transferul de date de la o maşină la alta. În
consecinţă, fiecare calculator participant în reţea va dispune de un
adaptor de reţea care să asigure aranjarea informaţiilor în formatul
corespunzător transmiterii în reţea. Transportul datelor se va face
printr-un mediu de comunicaţie.
Placa de reţea, adaptorul de reţea, adaptorul LAN sunt numele sub
care sunt cunoscute aceste componente hardware. Ele fac posibilă
comunicarea în reţea. Nivelurile OSI acoperite de acest echipament
sunt nivelurile 1 şi 2, respectiv nivelul fizic şi legătura de date. Calculatoarele pot fi conectate fie
prin cabluri, fie prin medii fără fir (wireless).
Deşi există şi alte tehnologii, Ethernet este tehnologia cea mai răspândită. Fiecare placă de reţea
Ethernet dispune de un număr serial pe 48 de biţi, numită adresa MAC (Media Access Control),
înscrisă în memoria ROM a plăcii de reţea. Fiecare calculator dintr-o reţea Ethernet trebuie să fie
echipat cu o placă de reţea unic identificabilă prin adresa MAC. Oricare două plăci de reţea nu vor
putea avea aceeaşi adresă MAC, pentru că fabricanţilor li s-au alocat blocuri de adrese din care
asignează, în mod unic, fiecărei plăci o adresă.
Placa de reţea conţine circuitele electronice necesare comunicării folosind un anumit standard
pentru nivelurile 1 şi 2, nivelul fizic şi legătura de date. Ethernet este unul dintre aceste standarde.
Placa sau adaptorul de reţea reprezintă interfaţa fizică dintre calculator şi mediul de transmisie. Aici
are loc conversia în biţi a semnalelor electrice recepţionate din mediul de transmisie precum şi
gruparea logică a şirurilor de biţi în pachete. În vederea transmiterii unui pachet prin mediul de
comunicaţii va avea loc operaţia inversă: pachetul va fi transformat într-o înşiruire de biţi care vor fi
transmişi prin mediul de comunicaţii.
La începuturile sale, Ethernet s-a bazat pe calculatoare care
comunicau între ele printr-un cablu coaxial, numit şi mediu de
transmisie prin difuzare (broadcast).
Analogiile cu sistemele radio păreau atunci evidente şi de aici şi
numele de eter, respectiv Ethernet.

Între timp, Ethernet–ul a evoluat şi a devenit o tehnologie de reţea complexă, folosită în majoritatea
LAN-urilor. Cablul coaxial a fost înlocuit cu legături punct la punct în
care apar concentratoarele (hub). Au fost reduse costurile de instalare,
a crescut fiabilitatea. Cablurile coaxiale au fost înlocuite cu perechile
de cabluri răsucite (twisted pair) care conectează calculatorul la hub.

Conţinutul acestei platforme de instruire a fost elaborat în cadrul Centrului de Pregatire în Informatică S.A., fiind destinat în
exclusivitate pentru activităţi de instruire a cursanţilor CPI S.A. Utilizarea acestui conţinut în scopuri comerciale şi/sau de alte
persoane neautorizate nu este permisă. Pentru orice probleme, nelămuriri, sugestii, informaţii legate de aspectele de mai sus
11
vă rugăm să utilizaţi adresa de email: sca@cpi.ro. Acest material a fost elaborat de o echipă de experţi din S.C. Centrul de
Pregatire în Informatică S.A. coordonată de Remus Tudorică şi compusă din: Mihaela Tudose, Veronica Iuga, Lidia Băjenaru,
Rodica Majaru, Cristian Oftez. Versiune material de instruire: 1.1
Centrul de Pregătire în Informatică

Hub sau repetor este echipamentul multiport unde sunt concentrate conexiunile prin cablurile bifilare
răsucite (twisted pair).

În jurul concentratorului se dezvoltă o topologie de tip stea. Topologia


stea (star) a devenit cea mai comună dintre soluţiile actuale de conectare
a calculatoarelor. În forma ei cea mai simplă, reţeaua de tip stea se
compune dintr-un echipament central (concentrator, hub, repetor) către
care vin şi de unde pleacă mesajele. Topologia stea face ca reţelele să
devină fiabile: reţeaua în întregul ei nu este pusă în pericol dacă nu
funcţionează comunicaţia dintre un nod şi concentrator.

Conţinutul acestei platforme de instruire a fost elaborat în cadrul Centrului de Pregatire în Informatică S.A., fiind destinat în
exclusivitate pentru activităţi de instruire a cursanţilor CPI S.A. Utilizarea acestui conţinut în scopuri comerciale şi/sau de alte
persoane neautorizate nu este permisă. Pentru orice probleme, nelămuriri, sugestii, informaţii legate de aspectele de mai sus
12
vă rugăm să utilizaţi adresa de email: sca@cpi.ro. Acest material a fost elaborat de o echipă de experţi din S.C. Centrul de
Pregatire în Informatică S.A. coordonată de Remus Tudorică şi compusă din: Mihaela Tudose, Veronica Iuga, Lidia Băjenaru,
Rodica Majaru, Cristian Oftez. Versiune material de instruire: 1.1
Centrul de Pregătire în Informatică

Protocoale de comunicaţii. Protocolul TCP/IP

Un protocol este un set de reguli ce guvernează comunicarea dintre calculatoarele unei reţele. Este o
convenţie sau un standard care asigură conectarea, comunicaţia şi transferul datelor între
calculatoare. Setul de reguli al protocolului se referă la sintaxă, semantică şi sincronizarea
comunicaţiei. Protocoalele pot fi implementate prin hardware, software sau o combinaţie a lor. La
nivelul cel mai de jos, un protocol defineşte comportamentul conexiunii hardware. Protocoalele
folosite în reţea sunt grupate, mai multe împreună, într-o stivă de protocoale, care indică astfel
combinaţia specifică de protocoale ce lucrează împreună. Prin comparaţie, modelul de referinţă
(vezi modelul OSI sau modelul TCP) este o arhitectură software care prezintă fiecare nivel şi
serviciul pe care îl oferă nivelului următor. Modelul OSI este folosit pentru a conceptualiza o stivă
de protocoale şi entităţile pereche.
Iată o listă a unora dintre cele mai cunoscute protocoale:
1. IP - Internet Protocol
2. UDP - User Datagram Protocol
3. TCP - Transmission Control Protocol
4. DHCP - Dynamic Host Configuration Protocol
5. HTTP - Hypertext Transfer Protocol
6. FTP - File Transfer Protocol
7. Telnet - Telnet Remote Protocol
8. POP3 - Post Office Protocol 3
9. SMTP - Simple Mail Transfer Protocol
10. IMAP Internet Message Access Protocol

TCP/IP (Transfer Control Protocol / Internet Protocol), a apărut întâi în mediile Unix, motiv pentru
care istoria sa se împleteşte cu istoria reţelelor Unix. Prima aplicaţie Unix de reţea a fost "bătrânul"
UUCP (Unix to Unix Copy), un program de copiere de fişiere de la un sistem Unix la altul (1976-
1978). Pe la sfârşitul anilor '60 si începutul anilor '70, DARPA (Defense Advanced Research
Projects Agency) din departamentul apărării al SUA sponsoriza dezvoltarea reţelei ARPANET, ce
includea instituţii militare, universităţi şi centre de cercetare.
În 1980 DARPA lansează un proiect pentru dezvoltarea familiei de protocoale TCP/IP; numele
exact la familiei de protocoale fiind atunci DARPA Internet protocol suite. Noul protocol va fi
implementat sub Unix-BSD pe calculatoare VAX. În '83 se lansează Unix BSD 4.2 care avea
integrată prima versiune de TCP/IP, ceea ce a determinat o creştere a reţelei. În '86 DARPA împarte
ARPANET în două reţele distincte: ARPANET (pentru cercetare experimentală) şi MILNET pentru
scopuri militare. Cercetarea iniţiată de DARPA a condus în final la interconectarea mai multor reţele
individuale. Acest ansamblu apărea în exterior ca fiind o singură reţea mare, o inter-reţea, în limba
engleză internetwork, care a primit numele de INTERNET. Practic, actualmente, toate
calculatoarele cuplate la Internet folosesc familia de protocoale TCP/IP.
Conţinutul acestei platforme de instruire a fost elaborat în cadrul Centrului de Pregatire în Informatică S.A., fiind destinat în
exclusivitate pentru activităţi de instruire a cursanţilor CPI S.A. Utilizarea acestui conţinut în scopuri comerciale şi/sau de alte
persoane neautorizate nu este permisă. Pentru orice probleme, nelămuriri, sugestii, informaţii legate de aspectele de mai sus
13
vă rugăm să utilizaţi adresa de email: sca@cpi.ro. Acest material a fost elaborat de o echipă de experţi din S.C. Centrul de
Pregatire în Informatică S.A. coordonată de Remus Tudorică şi compusă din: Mihaela Tudose, Veronica Iuga, Lidia Băjenaru,
Rodica Majaru, Cristian Oftez. Versiune material de instruire: 1.1
Centrul de Pregătire în Informatică

Structura pachetului TCP/IP

Stiva protocoalelor TCP/IP conţine o parte relativ stabilă: nivelul reţea şi nivelul transport. În ceea
ce priveşte nivelul aplicaţie, lucrurile se diversifică: aplicaţiile standard sunt mereu extinse şi se
adaugă altele noi. Nivelul legătură de date aparţine mai puţin TCP/IP şi mai mult driverelor şi
plăcilor de reţea, acestea fiind primele componente care trebuie înlocuite la schimbarea tehnologiei
de transmisie.

Nivelul legătură de date


Tehnologia de comunicaţie evoluează extrem de rapid, introducând tipuri de legături cu viteze din
ce în ce mai mari. În acelaşi timp, vechile legături sunt încă funcţionale şi probabil vor mai fi multă
vreme. În consecinţă, la acest nivel vom întâlni :
 linii telefonice lucrând la 57.6 Kbs
 fibre optice de 1.544Mbs
 conexiuni ethernet la 10Mbs sau fastethernet la 100Mbs, 1Gbs
 legături seriale RS 232 la viteze 1200 bps si 56000bps
 linii asincrone prin SLIP (Serial Line Internet Protocol)
 legături PPP (Point to Point Protocol) care permit folosirea conexiunilor seriale sincrone
sau asincrone;
 legături prin satelit, radio, laser.

Nivelul reţea
IP (Internet Protocol) asigură transmiterea nefiabilă a pachetelor prin intermediul unor adrese
Conţinutul acestei platforme de instruire a fost elaborat în cadrul Centrului de Pregatire în Informatică S.A., fiind destinat în
exclusivitate pentru activităţi de instruire a cursanţilor CPI S.A. Utilizarea acestui conţinut în scopuri comerciale şi/sau de alte
persoane neautorizate nu este permisă. Pentru orice probleme, nelămuriri, sugestii, informaţii legate de aspectele de mai sus
14
vă rugăm să utilizaţi adresa de email: sca@cpi.ro. Acest material a fost elaborat de o echipă de experţi din S.C. Centrul de
Pregatire în Informatică S.A. coordonată de Remus Tudorică şi compusă din: Mihaela Tudose, Veronica Iuga, Lidia Băjenaru,
Rodica Majaru, Cristian Oftez. Versiune material de instruire: 1.1
Centrul de Pregătire în Informatică

unice, specifice fiecărui nod din reţea, numite adrese internet. Caracteristica esenţială a IP este că
fiecare pachet este tratat ca o entitate independentă, fără legături cu alte pachete. Entităţile de
transmisie IP se numesc pachete sau datagrame IP. Componenta IP este intermediarul între cadrele
de la nivelul legăturii de date şi mesajul nivelului transport.
Nivelul reţea realizează livrarea datelor utilizând un serviciu fără conexiune. Spunem că este fără
conexiune pentru că nivelul consideră că fiecare datagramă este independentă faţă de celelalte.
Orice asociere între datagrame diferite trebuie să fie tratată de nivelurile superioare. Fiind
independente una de cealaltă, fiecare datagramă IP care circulă în reţea conţine adresa calculatorului
sursă şi a celui de destinaţie. Se spune despre protocolul IP că este nefiabil pentru că nu garantează
nici livrarea datagramelor la destinaţie şi nici corectitudinea conţinutului livrat de datagrame.
Verificarea completă a corectitudinii datelor este asigurată de nivelurile superioare ale stivei de
protocoale. Este sarcina protocolului de transport (TCP) să detecteze erorile şi să efectueze o
retransmisie dacă situaţia o impune.

Nivelul transport
Din punct de vedere al nivelului transport un port este un capăt al unui canal de comunicaţie. O
aceeaşi interfaţă de reţea poate fi folosită simultan de către mai multe aplicaţii, fiecare dintre ele
având alocat câte un anumit port. În acest mod pachetele recepţionate la nivel fizic vor fi distribuite
către toate aplicaţiile cărora le sunt destinate. Porturile sunt reprezentate de numere întregi cu valori
între 0 şi 65535.
UDP (User Datagrame Protocol) este un protocol de transfer nesigur, dar cu viteză mare de
transmisie. Faptul că este nesigur implică următoarele:
 nu se asigură certitudinea livrării;
 nu există mecanisme pentru detectarea pierderii sau duplicării pachetului;
Comunicaţia UDP este efectuată prin serviciu fără conexiune şi este folosită in prelucrări locale sau
în comunicaţii nu prea pretenţioase (videoconferinţe).
TCP (Transmision Control Protocol) asigură transferul sigur al datelor prin mecanisme de protecţie
faţă de pierderea sau duplicarea mesajelor. Caracteristicile principale ale TCP sunt:
 transferurile de date în flux continuu sunt realizate prin împachetarea datelor în segmente
transmise succesiv în reţea
 siguranţa transmisiei se obţine prin recuperarea pachetelor transmise cu erori, a celor
pierdute sau a celor duplicate
 are loc controlul fluxului de date

Porturile sunt clasificate în 3 categorii astfel:

Porturi bine-cunoscute (well known ports) – între 0 şi 1023 – sunt folosite de sistem sau de
procese rulate cu privilegii avansate.
Porturi înregistrate (registered ports) – între 1024 şi 49151 – sunt folosite de programe lansate de
Conţinutul acestei platforme de instruire a fost elaborat în cadrul Centrului de Pregatire în Informatică S.A., fiind destinat în
exclusivitate pentru activităţi de instruire a cursanţilor CPI S.A. Utilizarea acestui conţinut în scopuri comerciale şi/sau de alte
persoane neautorizate nu este permisă. Pentru orice probleme, nelămuriri, sugestii, informaţii legate de aspectele de mai sus
15
vă rugăm să utilizaţi adresa de email: sca@cpi.ro. Acest material a fost elaborat de o echipă de experţi din S.C. Centrul de
Pregatire în Informatică S.A. coordonată de Remus Tudorică şi compusă din: Mihaela Tudose, Veronica Iuga, Lidia Băjenaru,
Rodica Majaru, Cristian Oftez. Versiune material de instruire: 1.1
Centrul de Pregătire în Informatică

useri
Porturi private sau dinamice (private or dynamic ports) – între 49152 şi 65535 – nu sunt folosite
pentru scopuri specifice

In tabelul de mai jos este prezentata o listă a celor mai comune porturi:
20/tcp FTP - file transfer protocol - data

21/tcp FTP - file transfer protocol - control

22/tcp SSH

23/tcp Telnet

25/tcp SMTP - Simple Mail Transfer Protocol (E-mail)

53/tcp DNS - Domain Name Server

53/udp DNS - Domain Name Server

67/udp DHCP - Dynamic Host Configuration Protocol (Server)

68/udp DHCP - Dynamic Host Configuration Protocol (Client)

80/tcp HTTP - HyperText Transfer Protocol (WWW)

88/tcp Kerberos Authenticating agent

110/tcp POP3 - Post Office Protocol (E-mail)

Combinatia dintre port si adresa IP se numeste socket.

Conţinutul acestei platforme de instruire a fost elaborat în cadrul Centrului de Pregatire în Informatică S.A., fiind destinat în
exclusivitate pentru activităţi de instruire a cursanţilor CPI S.A. Utilizarea acestui conţinut în scopuri comerciale şi/sau de alte
persoane neautorizate nu este permisă. Pentru orice probleme, nelămuriri, sugestii, informaţii legate de aspectele de mai sus
16
vă rugăm să utilizaţi adresa de email: sca@cpi.ro. Acest material a fost elaborat de o echipă de experţi din S.C. Centrul de
Pregatire în Informatică S.A. coordonată de Remus Tudorică şi compusă din: Mihaela Tudose, Veronica Iuga, Lidia Băjenaru,
Rodica Majaru, Cristian Oftez. Versiune material de instruire: 1.1
Centrul de Pregătire în Informatică

Nivelul aplicaţie
Nivelul aplicaţie al modelului TCP nu este identic cu cel al modelului OSI. Nivelul aplicaţie al TCP
tratează la un loc problemele legate de reprezentarea datelor, codificarea şi controlul dialogului.
Înainte ca datele să fie transmise trec
printr-o serie de transformări, numite
generic încapsulare. Încapsularea adaugă
la fiecare nivel informaţii specifice,
înscrise în antet sau în trailer (remorcă),
după caz.
Prin încapsulare, protocoalele de pe
fiecare nivel fac posibilă comunicarea
între sursă şi destinaţie, independent de
celelalte niveluri. Încapsularea datelor are
loc pentru a asigura transmiterea de date
de la calculatorul sursă la destinaţie. La
destinatar are loc decapsularea.

Adrese Ipv4 şi clase de adrese

O adresă Ipv4 se compune dintr-un şir de 32 de biţi care identifică reţeaua şi staţia (calculatorul,
host, dispozitiv) din reţeaua respectivă. Forma în care sunt folosite adresele IP nu este însă cea
binară. Adresele IP folosesc reprezentarea decimală a patru octeţi separaţi prin trei puncte.

În vederea găsirii unei reguli pentru interpretarea adreselor IP au fost folosite întâi clasele de adrese.
Există trei clase principale de adrese: A, B şi C. Clasa D este rezervată pentru multicast, iar cea de-
a cincea clasă, E, este folosită de aplicaţii deosebite. Pentru fiecare clasă de adrese funcţionează câte
o regulă pentru regăsirea în corpul adresei IP a identificatorului reţelei şi a identificatorului staţiei
din reţea.

Conţinutul acestei platforme de instruire a fost elaborat în cadrul Centrului de Pregatire în Informatică S.A., fiind destinat în
exclusivitate pentru activităţi de instruire a cursanţilor CPI S.A. Utilizarea acestui conţinut în scopuri comerciale şi/sau de alte
persoane neautorizate nu este permisă. Pentru orice probleme, nelămuriri, sugestii, informaţii legate de aspectele de mai sus
17
vă rugăm să utilizaţi adresa de email: sca@cpi.ro. Acest material a fost elaborat de o echipă de experţi din S.C. Centrul de
Pregatire în Informatică S.A. coordonată de Remus Tudorică şi compusă din: Mihaela Tudose, Veronica Iuga, Lidia Băjenaru,
Rodica Majaru, Cristian Oftez. Versiune material de instruire: 1.1
Centrul de Pregătire în Informatică

O adresă IP de reţea este adresa pentru care toţi biţii de staţie sunt 0.
O adresă IP de difuzare (broadcast) este adresa pentru care toţi biţii de staţie sunt 1. Un
pachet destinat unei astfel de adrese va ajunge la toate staţiile din aceeaşi reţea.
Clasa A a fost proiectată pentru a satisface cerinţele reţelelor de mari dimensiuni. Identificatorul
reţelei ocupă primul octet, din care primul bit este deja specificat; identificatorul staţiei (host) ocupă
trei octeţi. Sunt identificate 126 de reţele distincte şi în jur de 16,7 milioane de staţii în fiecare reţea.
În clasa A nu sunt incluse adresele de reţea 0.0.0.0 şi 127.0.0.0.
Câmpul de reţea pentru clasa B cuprinde primii doi octeţi, din care primii doi biţi sunt deja fixaţi.
Rămân disponibili pentru identificarea reţelei 14 biţi, adică 16.384 de reţele. Pe fiecare reţea se pot
afla 65.533 de staţii.
Clasa C alocă 3 octeţi pentru identificarea reţelei şi numai un octet pentru identificatorul staţiei.
Primii trei biţi din primul octet sunt deja ocupaţi. Numărul reţelelor din clasă C depăşeşte 2
milioane. În fiecare reţea din clasa C nu pot exista decât cel mult 254 de calculatoare.
Valoarea primului octet este deosebit de importantă în reprezentarea cu clase adreselor IP:
i. Valori între 1 şi 126 indică adrese din clasa A
ii. Valori între 128 şi 191 indică adrese din clasa B
Conţinutul acestei platforme de instruire a fost elaborat în cadrul Centrului de Pregatire în Informatică S.A., fiind destinat în
exclusivitate pentru activităţi de instruire a cursanţilor CPI S.A. Utilizarea acestui conţinut în scopuri comerciale şi/sau de alte
persoane neautorizate nu este permisă. Pentru orice probleme, nelămuriri, sugestii, informaţii legate de aspectele de mai sus
18
vă rugăm să utilizaţi adresa de email: sca@cpi.ro. Acest material a fost elaborat de o echipă de experţi din S.C. Centrul de
Pregatire în Informatică S.A. coordonată de Remus Tudorică şi compusă din: Mihaela Tudose, Veronica Iuga, Lidia Băjenaru,
Rodica Majaru, Cristian Oftez. Versiune material de instruire: 1.1
Centrul de Pregătire în Informatică

iii. Valori între 192 şi 223 indică adrese din clasa C


iv. Valori între 224 şi 239 indică adrese din clasa D
v. Valori între 240 şi 255 indică adrese rezervate din clasa E

Gruparea adreselor în clase predefinite şi fixarea cu această ocazie a valorii câtorva biţi au condus
la ocuparea neeficientă a spaţiului de adrese şi la epuizarea rapidă a adreselor iniţial neocupate,
nealocate. Aşa se face că, în 1985, a fost introdus un nivel ierarhic în formatul de adresare IP.
Adresele IP au în continuare 32 de biţi, dar în afara câmpurilor pentru identificarea reţelei şi a
staţiei, apare un câmp nou: masca de subreţea. Prin folosirea măştii de subreţea a apărut distincţia
între adresarea care ţine cont numai de clase şi noul tip de adresare în care nu se mai folosesc clase
(adresare classless, fără clase). Adresarea classless a căpătat între timp un loc central în noua
arhitectură a Internetului. Masca de subreţea (numită, între timp, chiar masca de reţea) însoţeşte
fiecare adresă IP asociată unui adaptor de reţea şi permite definirea de spaţii de adresă de lungimi
diferite faţă de cele de lungimi fixe din clasele A, B şi C. Consecinţa cea mai importantă o
reprezintă posibilitatea împărţirii unei clase de adrese în mai multe reţele distincte, de dimensiuni
variabile, ceea ce conduce la utilizarea mult mai eficientă a spaţiului total de adrese.
Soluţia radicală faţă de obstacolele mai noi şi mai vechi ale adreselor IP ar putea fi rescrierea pe alte
baze a protocolului IP. Noul protocol, IPv6, are deja câţiva ani de testare dar nu a devenit atât de
popular cum se spera la începutul anilor ’90. Vechiul protocol IPv4, însoţit de rezolvarea classless
care se preconiza a fi doar provizorie, se dovedeşte o soluţie pe termen lung.
Masca de reţea este un şir de 32 de biţi care, în conjuncţie logică (ŞI logic) cu o adresă IP, separă
adresa de reţea prin anularea biţilor de staţie. Fiecare bit din masca de reţea are valoarea binară 1 în
poziţiile ce corespund identificatorului reţelei şi valoarea 0 acolo unde se află identificatorul staţiei
din reţea. Prin similitudine cu adresele IP, cea mai des folosită reprezentarea a măştii de reţea este
cea decimală.
Iată în continuare măştile de reţea standard:
255.0.0.0 – masca implicita pentru adresele de clasa A
255.255.0.0 – masca implicita pentru adresele de clasa B
255.255.255.0 – masca implicita pentru adresele de clasa C

O altă reprezentare a măştilor de reţea este cea dată numărul care indică câţi biţi sunt folosiţi într-o
adresă IP pentru identificarea reţelei. De exemplu, adresa IP 10.10.3.1/8, arată că numai 8 biţi din
adresă sunt folosiţi pentru identificarea reţelei. Cu alte cuvinte, adresa reţelei este 10.0.0.0 şi nodul
(staţia, host) 10.10.3.1 este o componentă a acestei reţelei. Masca de reţea este în acest caz
255.0.0.0.
CIDR (Classless Interdomain Routing) elimină conceptul de clasa de adrese, permite agregarea
rutelor şi supernetting, reducând astfel dimensiunea tabelei de rutare.
VLSM (Variable Length Subnet Mask) este un procedeu care presupune precizarea unei măști de
rețea pentru fiecare adresă asociată unei interfețe. Acest lucru permitea împărțirea unei clase de
Conţinutul acestei platforme de instruire a fost elaborat în cadrul Centrului de Pregatire în Informatică S.A., fiind destinat în
exclusivitate pentru activităţi de instruire a cursanţilor CPI S.A. Utilizarea acestui conţinut în scopuri comerciale şi/sau de alte
persoane neautorizate nu este permisă. Pentru orice probleme, nelămuriri, sugestii, informaţii legate de aspectele de mai sus
19
vă rugăm să utilizaţi adresa de email: sca@cpi.ro. Acest material a fost elaborat de o echipă de experţi din S.C. Centrul de
Pregatire în Informatică S.A. coordonată de Remus Tudorică şi compusă din: Mihaela Tudose, Veronica Iuga, Lidia Băjenaru,
Rodica Majaru, Cristian Oftez. Versiune material de instruire: 1.1
Centrul de Pregătire în Informatică

adrese în mai multe rețele de dimensiuni diferite, micșorând astfel irosirea de adrese IP.
Network ID contine bitii de 1 din adresa, pe lungimea mastii (cati biti de 1 sunt in masca),
completat cu zerouri.
Adresa de broadcast de subretea contine bitii de 1 din adresa, pe lungimea mastii (cati biti de 1 sunt
in masca), completata cu 1.
Doua calculatoare din aceeasi subretea trebuie sa aila aceeasi lungime a mastii, acelasi Network ID,
diferenta dintre adrese fiind realizata prin Host ID.
De exemplu pentru adresa 192.168.11.109/27, cu lungimea mastii 27, avem urmatoarele:

Rezultat Format Zecimal Format Binar (net-bits|host-bits)

Adresa IP 192.168.11.109 110000001010100000001011011|01101

Lungimea
27 -
măștii

111111111111111111111111111|00000
Masca de
255.255.255.224 ultimul octet are valoarea 11100000, care in
subrețea
baza 10 inseamna 224

Adresa in
192.168.11.109/27
notația CIDR

110000001010100000001011011|00000

Network ID 192.168.11.96 ultimul octet are valoarea 01100000, adica


96 zecimal, primii 3 biti fiind preluati din
adresa IP si ultimii 5 fiind zerouri

01101
Host ID -
ultimii 5 biti din adresa (5=32-27)

110000001010100000001011011|11111
Broadcast de ultimul octet are valoarea 01111111, adica
192.168.11.127
subretea 127 zecimal, primii 3 biti fiind preluati din
adresa IP si ultimii 5 fiind 1

Adresa de 11111111111111111111111111111111
255.255.255.255
broadcast 32 de 1, are aceasta valoare independent de
limitat subretea

Conţinutul acestei platforme de instruire a fost elaborat în cadrul Centrului de Pregatire în Informatică S.A., fiind destinat în
exclusivitate pentru activităţi de instruire a cursanţilor CPI S.A. Utilizarea acestui conţinut în scopuri comerciale şi/sau de alte
persoane neautorizate nu este permisă. Pentru orice probleme, nelămuriri, sugestii, informaţii legate de aspectele de mai sus
20
vă rugăm să utilizaţi adresa de email: sca@cpi.ro. Acest material a fost elaborat de o echipă de experţi din S.C. Centrul de
Pregatire în Informatică S.A. coordonată de Remus Tudorică şi compusă din: Mihaela Tudose, Veronica Iuga, Lidia Băjenaru,
Rodica Majaru, Cristian Oftez. Versiune material de instruire: 1.1
Centrul de Pregătire în Informatică

Atribuirea adresei poate fi realizată manual (static) sau automat, folosind serverul DHCP
(Dynamic Host Configuration Protocol). Serviciul DHCP este cel mai comod mod de a gestiona
schema de adresare IP pentru reţele mari. Serverul DHCP asigură configurarea dinamică a adresei
IP pentru calculatoarele client DHCP. Se elimină astfel multe probleme apărute în urma unor
configurări manuale, cum ar fi adrese IP duplicate, sau posibilitatea reconfigurărilor accidentale
incorecte. Serverul DHCP deţine domeniul adreselor IP care vor fi oferite la cerere clienţilor
DHCP.
Adresele IP pot face parte fie dintr-un spaţiu de adrese publice fie dintr-un spaţiu privat. Adresele
publice sunt adrese unice recunoscute în reţeaua Internet. Spaţiul adreselor private, ce pot fi folosite
numai în interiorul reţelelor locale, cuprinde următoarele intervale:
10.0.0.0 – 10.255.255.255 host-ID ocupă 24 de biţi, reprezentat si ca 10.0.0.0/24
172.16.0.0 – 172.31.255.255 host-ID ocupă 20 de biţi, reprezentat si ca 172.16.0.0/20
192.168.0.0 – 192.168.255.255 host-ID ocupă 16 biţi, reprezentat si ca 192.168.0.0/16

Atribuirea adresei IP unui calculator nu este întotdeauna operaţia suficientă pentru buna funcţionare
a calculatorului în reţea. De cele mai multe ori este nevoie şi de configurarea altor opţiuni care
însoţesc adresa IP. De exemplu, dacă aplicaţiile folosite cer rezolvarea de nume, cu alte cuvinte cer
identificarea unei resurse din reţea prin adresa IP nu prin nume, atunci este nevoie ca acest
calculator să fie clientul unor servere de rezolvare de nume, servere DNS şi/sau WINS. În
eventualitatea că resursele disponibile sunt în alte reţele decât cea din care face parte acest
calculator, atunci ar mai fi nevoie şi de adresa calculatorului de legătură, respectiv de adresa unui
default gateway, rol îndeplinit de cele mai multe ori de un router.

Pentru a se asigura accesul la Internet a retelelor locale in care se folosesc adrese private, iesirea
trebuie efectuata printr-un NAT (network address translation - translatarea adresei de rețea), prin
care antetul pachetelor IP este modificat pentru a transforma adresa IP sursă sau destinație într-o
alta, de tip public, vizibilz in Internet. În prezent, cea mai frecventă utilizare pentru NAT consta in
maparea mai multor adrese private pe o singură adresă publică, realizandu-se si o translatare a
portului, pe langa translatarea de adresa.

Conţinutul acestei platforme de instruire a fost elaborat în cadrul Centrului de Pregatire în Informatică S.A., fiind destinat în
exclusivitate pentru activităţi de instruire a cursanţilor CPI S.A. Utilizarea acestui conţinut în scopuri comerciale şi/sau de alte
persoane neautorizate nu este permisă. Pentru orice probleme, nelămuriri, sugestii, informaţii legate de aspectele de mai sus
21
vă rugăm să utilizaţi adresa de email: sca@cpi.ro. Acest material a fost elaborat de o echipă de experţi din S.C. Centrul de
Pregatire în Informatică S.A. coordonată de Remus Tudorică şi compusă din: Mihaela Tudose, Veronica Iuga, Lidia Băjenaru,
Rodica Majaru, Cristian Oftez. Versiune material de instruire: 1.1
Centrul de Pregătire în Informatică

Internet Protocol versiunea 6 - IPv6

IPv6 este cea mai recentă versiune a protocolului IP – Internet Protocol - şi a fost proiectată
pentru a-i urma vechiului IPv4. Reţeaua globală Internet foloseşte pentru transmiterea datelor între
calculatore mici pachete de date, ce sunt rutate independent folosind protocolul IP, până ce ajung la
destinaţie. Fiecare astfel de pachet conţine două adrese: adresa de origine a pachetului (adresa
expeditorului) şi adresa de destinaţie. Începând cu anul 1981, protocolul de comunicaţii IPv4 a fost
în mod public folosit în reţeaua Internet. Creşterea dimensiunii reţelei globale Internet a condus la
creşterea nevoii de adrese noi, publice, disponibile pentru adresarea echipamentelor conectate la
Internet. Aşa se face că între timp spaţiul adreselor IPv4 a fost epuizat. La 3 februarie 2011 au fost
alocate ultimele adrese IPv4. Spaţiul adreselor IPv6 este incomparabil mai mare, dar trecerea de la
IPv4 la IPv6 ar putea să constituie un proces dificil.
IPv6 a fost dezvoltat de Internet Engineering Task Force (IETF) pentru a-l înlocui pe IPv4, pentru
care numărul adreselor libere scădea vertiginos. La fel ca şi predecesorul IPv4, noul IPv6 este un
protocol de nivel Internet, pentru interoperabilitatea reţelelor cu comutare de pachete şi asigură
transmiterea datagramelor prin reţele diferite. În timp ce vechiul IPv4 folosea adrese pe 32 de biţi,
noul IPv6 are la dispoziţie 128 de biţi, ceea ce asigură un spaţiu de 2128 adrese. Noul spaţiu de
adrese permite conectarea la Internet a unui număr foarte mare de echipamente distincte, asigurând
în acelaşi timp flexibilizarea alocării adreselor. IPv6 nu mai face necesar serviciul NAT (Network
Address Translation), dezvoltat chiar cu scopul de a traduce adrese private IPv4 în adrese publice
IPv4, recunoscute în spaţiul public al reţelei Internet.
IPv6 implementează caracteristici suplimentare, care nu sunt prezente în IPv4 şi simplifică
asignarea adreselor. Dimensiunea subreţelelor a fost standardizată prin fixarea lungimii porţiunii
identificatorului host la 64 de biţi (din cei 128) pentru a uşura mecanismul formării
identificatorului host , care poate fi derivat din adresa MAC (Media Access Control) a adaptorului
Conţinutul acestei platforme de instruire a fost elaborat în cadrul Centrului de Pregatire în Informatică S.A., fiind destinat în
exclusivitate pentru activităţi de instruire a cursanţilor CPI S.A. Utilizarea acestui conţinut în scopuri comerciale şi/sau de alte
persoane neautorizate nu este permisă. Pentru orice probleme, nelămuriri, sugestii, informaţii legate de aspectele de mai sus
22
vă rugăm să utilizaţi adresa de email: sca@cpi.ro. Acest material a fost elaborat de o echipă de experţi din S.C. Centrul de
Pregatire în Informatică S.A. coordonată de Remus Tudorică şi compusă din: Mihaela Tudose, Veronica Iuga, Lidia Băjenaru,
Rodica Majaru, Cristian Oftez. Versiune material de instruire: 1.1
Centrul de Pregătire în Informatică

de reţea sau ales aleator.


Deşi IPv6 este implementat de toate sistemele de operare majore aflate actualmente în uz, nu există
soluţii de interoperabilitate directă între IPv4 şi IPv6. Traficul de pachete între cele două tipuri de
reţele - IPv4 şi IPv6 - necesită în general implementarea unor soluţii de translatare a adreselor (de
exemplu 6to4, Teredo, ISATAP) sau folosirea unei stive duale, in care sunt disponibile ambele
protocoale . Se aşteaptă ca în următorii ani IPv4 să coabiteze cu IPv6.
La cele două protocoale diferă formatul pachetelor. IPv6 este proiectat în aşa fel încât să
minimizeze procesarea header-elor (antet) de către rutere. Antetul (header) este diferit pentru cele
două protocoale, ceea ce conduce la lipsa de interoperabilitate între ele. Din alte puncte de vedere,
IPv6 poate fi văzut însă ca o extindere a lui IPv4. Protocoalele care ocupă nivelurile transport şi
aplicaţie nu au - în general - nevoie de modificări pentru a lucra cu IPv6. Lungimea mai mare a
adresei simplifică alocarea adreselor, uşurează agregarea ierarhică a rutelor şi asigură posibilităţi
pentru caracteristici speciale. Transmiterea aceluiaşi pachet printr-o singură operaţie către mai
multe destinaţii (transmisie multicast) face parte din specificaţiile de bază ale protocolului IPv6.
IPv6 nu implementează tradiţionalul IP broadcast - transmiterea unui pachet către toate
calculatoarele din reţea - prin utilizarea adresei de broadcast. Un rezultat de tip broadcast se obţine
prin transmiterea pachetului către grupul multicast format din toate nodurile locale.
Host-urile IPv6 se pot autoconfigura automat când sunt conectate la o reţea în care funcţionează un
ruter IPv6. Ele trimit mesaje de descoperire (discovery message) folosind ICMPv6 (Internet
Control Message Protocol). Ruterul răspunde cu un pachet care anunţă parametrii de configurare.
Internet Protocol Security (IPsec) a fost dezvoltat special pentru IPv6 dar s-a răspândit mai întâi
pentru implementările IPv4. IPsec este o componentă a suitei de protocoale IPv6.

Adrese IPv6
O adresă IPv6 este o etichetă numerică folosită pentru identificarea interfeţei de reţea (adaptor de
reţea, placă de reţea) a unui calculator. Adresa este folosită cu scopul de a identifica unic interfaţa
(sau interfeţele) de reţea ale unui host, localizându-l în reţea şi asigurând transferul pachetelor între
host-uri.
Adresele IPv6 ocupă 128 de biţi şi sunt reprezentate prin opt grupe de câte patru poziţii
hexazecimale. Grupele sunt separate între ele prin două puncte (:). Un exemplu de adresă IPv6
este:
2002:0db8:85a3:0000:0000:8a2e:0ea2:9abc
Motivul pentru care adresele sunt scrise folosind valori numerice din baza 16 (hexazecimale) este
micşorarea lungimii adresei.

Conţinutul acestei platforme de instruire a fost elaborat în cadrul Centrului de Pregatire în Informatică S.A., fiind destinat în
exclusivitate pentru activităţi de instruire a cursanţilor CPI S.A. Utilizarea acestui conţinut în scopuri comerciale şi/sau de alte
persoane neautorizate nu este permisă. Pentru orice probleme, nelămuriri, sugestii, informaţii legate de aspectele de mai sus
23
vă rugăm să utilizaţi adresa de email: sca@cpi.ro. Acest material a fost elaborat de o echipă de experţi din S.C. Centrul de
Pregatire în Informatică S.A. coordonată de Remus Tudorică şi compusă din: Mihaela Tudose, Veronica Iuga, Lidia Băjenaru,
Rodica Majaru, Cristian Oftez. Versiune material de instruire: 1.1
Centrul de Pregătire în Informatică

Reprezentări numerice
Valori zecimale Valori hexazecimale Valori binare
(baza 10) (baza 16) (baza 2)
1 1 0001
2 2 0010
3 3 0011
4 4 0100
5 5 0101
6 6 0110
7 7 0111
8 8 1000
9 9 1001
10 A 1010
11 B 1011
12 C 1100
13 D 1101
14 E 1110
15 F 1111

Fiecare din cele opt grupe conţine câte 16 biţi. Fiecare grup de 16 biţi va fi împărţit în subgrupe de
câte 4 biţi; fiecare grup de 4 biţi va fi reprezentat de valoarea hexazecimală. Semnele hexazecimale
folosite sunt cifrele 0-9 şi literele a,b,c,d,e,f .
Adresele IPv6 pot fi abreviate sau prescurtate. Funcţionează în acest sens două reguli:
1. Zerourile din stânga pot fi omise. Adresa de mai sus poate fi scrisă şi ca:
2002:db8:85a3:0:0:8a2e:ea2:9abc
2. Grupurile consecutive de zerouri pot fi înlocuite prin ::. Grupul :: nu pot apărea decât o
singură dată într-o adresă. Prescurtarea adresei de mai sus este urmatoarea:
2002:db8:85a3::8a2e:ea2:9abc

Adresa este împărţită în două componente: primii 64 de biţi reprezintă prefixul reţelei (sau al
subreţelei), iar următorii 64 sunt ocupaţi de identificatorul interfeţei de reţea. Componenta de reţea
din adresa IPv6 va fi identică pentru toate calculatoarele (host) care sunt componente ale acelei
reţele. Adresa de reţea se mai numeşte şi prefixul de rutare (routing prefix).
O reţea va fi reprezentată de primii biţi din adresa IPv6 urmaţi de un slash (/) şi de o valoare (scrisă
în baza zece) care indică numărul de biţi ai prefixului. De exemplu, adresa de reţea
2001:db8:1234::/48 indică 48 de biţi în adresa IPv6 pentru identificatorul reţelei. Adresa reţelei
este 2001:db8:1234:0000:0000:0000:0000:0000. Calculatoare componente ale acestei reţele au
adrese IPv6 în intervalul 2001:db8:1234:0000:0000:0000:0000:0001 până la 2001:db8:1234:ffff:
Conţinutul acestei platforme de instruire a fost elaborat în cadrul Centrului de Pregatire în Informatică S.A., fiind destinat în
exclusivitate pentru activităţi de instruire a cursanţilor CPI S.A. Utilizarea acestui conţinut în scopuri comerciale şi/sau de alte
persoane neautorizate nu este permisă. Pentru orice probleme, nelămuriri, sugestii, informaţii legate de aspectele de mai sus
24
vă rugăm să utilizaţi adresa de email: sca@cpi.ro. Acest material a fost elaborat de o echipă de experţi din S.C. Centrul de
Pregatire în Informatică S.A. coordonată de Remus Tudorică şi compusă din: Mihaela Tudose, Veronica Iuga, Lidia Băjenaru,
Rodica Majaru, Cristian Oftez. Versiune material de instruire: 1.1
Centrul de Pregătire în Informatică

ffff: ffff: ffff: ffff . Adresa 2001:db8:a::123/64 este o adresă pe 128 de biţi, din care primii 64 sunt
ocupaţi de identificatorul subreţelei. Subreţeaua are adresa 2001:db8:a:0:0:0:0:0 sau
2001:db8:a::/64.
IPv6 poate fi folosit si pentru specificarea unei adrese URL (Uniform Resource Locator), ca de
exemplu,
http://[2001:db8:87ab:18e5:2345:a8e:1234:5687] sau
https://[2001:db8:87ab:18e5:2345:a8e:1234:5687]: 443

Clasificarea adreselor Ipv6


Adresele sunt clasificate în felul următor:
 Unicast – identifică unic fiecare interfaţă de reţea.
 Anycast – identifică un grup de interfeţe, în mod uzual aflate în locuri diferite, din care
cea mai apropiată va fi automat selectată. Un pachet trimis către o adresă anycast este livrat
numai la un singur membru al grupului de adrese, respectiv cel mai apropiat.
 Multicast – folosite pentru livrarea aceluiaşi pachet către mai mulţi destinatari. Un
pachet trimis către o adresă multicast va livrat fiecărui membru al grupului. Transmisiile
tradiţionale broadcast în reţeaua locală sunt înlocuite acum prin adresarea multicast în care
apar toate nodurile locale, respectiv grupul multicast local adresat prin convenţie cu ff02::1.

Tipuri de adrese unicast


Adrese Global Unicast

Adresele IPv6 globale (Global Unicast) sunt echivalente cu adresele publice adrese IPv4. Ele sunt
la accesibile la nivel global si rutabile in Internet-ul IPv6.
Formatul adresei Global Unicast este:

Prefix (48 de biți) primii 3 sunt ID subreţea Identificatorul interfeţei


001 16 biţi 64 de biţi

Prefixul reţelei se compune din cei mai semnificativi 64 de biţi ai adresei. Primii 3 biti din adresa
au intotdeauna valoarea 001. Se recomandă ca primii 48 să fie alocaţi prefixului de rutare.
Următorii 16 biţi sunt la dispoziţia administratorului care poate defini subreţele ale reţelei date. Cei
64 de biţi ai identificatorului interfeţei sunt fie generaţi automat din adresa MAC, fie ales alerator
fie setati manual. Se reprezinta prin 2000::/3.

Conţinutul acestei platforme de instruire a fost elaborat în cadrul Centrului de Pregatire în Informatică S.A., fiind destinat în
exclusivitate pentru activităţi de instruire a cursanţilor CPI S.A. Utilizarea acestui conţinut în scopuri comerciale şi/sau de alte
persoane neautorizate nu este permisă. Pentru orice probleme, nelămuriri, sugestii, informaţii legate de aspectele de mai sus
25
vă rugăm să utilizaţi adresa de email: sca@cpi.ro. Acest material a fost elaborat de o echipă de experţi din S.C. Centrul de
Pregatire în Informatică S.A. coordonată de Remus Tudorică şi compusă din: Mihaela Tudose, Veronica Iuga, Lidia Băjenaru,
Rodica Majaru, Cristian Oftez. Versiune material de instruire: 1.1
Centrul de Pregătire în Informatică

Adrese Link-Local
Adresele locale (link-local) sunt adrese de reţea proiectate pentru a asigura comunicarea locală cu
echipamente din vecinătate.
Formatul adresei Link-Local este:
Prefix (10 biți) zerouri Identificatorul interfeţei
1111 1111 00 54 biţi zero 64 de biţi
Prefixul are valoarea binară 1111111010, respectiv FE80::/10. Cele 54 de zerouri care urmează
aliniază prefixul reţelei la cei 64 de biţi. În reţelele în care nu funcţionează niciun ruter este nevoie
de adresele locale (link-local). Aceste adrese sunt comparabile cu adresele autoconfigurate
169.254.0.0./16 de la IPv4. Un host configurat cu IPv6 detine o astfel de adresă în mod
obligatoriu, indiferent de eventuale alte adrese deținute.
Aceste adrese incep cu FE80, fiind reprezentate ca FE80::/64.
De obicei aceste adrese sunt reprezentate in formatul adresa%nr, de exemplu
FE80::E444:387A:B2E6:2305%18. Acest nr se numeste scope ID sau zone ID si este un
identificator al interfetei asociate cu acea adresa. Este utilizat pentru a sti pe care dintre interfete sa
fie trimis mesajul cand se utilizeaza ca sursa adresa in cauza (intrucat toate adresele de tip link-
local incep cu acelasi prefix si nu putem folosi din acest motiv tabela de rutare pentru alegerea
interfetei).
De exemplu presupunem ca avem un host numit Host A, cu doua placi de retea cu adresele
FE80::210:5AFF:FEAA:20A2 %4 si FE80::260:97FF:FE02:6EA5 %3.
Pentru a testa conectivitatea cu un alt host, numit Host B, cu adresa FE80::260:97FF:FE02:6EA5,
conectat in reteaua unde se afla prima placa de retea (cea cu adr FE80::210:5AFF:FEAA:20A2 %4
) vom executa comanda ping FE80::260:97FF:FE02:6EA5%4 prin care specificam pe unde sa
fie trimis pachetul. Astfel aveam adresa destinatiei, FE80::260:97FF:FE02:6EA5 si interfata pe
unde va fi transmis acesta, %4.

Adrese Unique Local


Adressele de tip Unique Local, sunt echivalentele addreselor IPv4 private (10.0.0.0/8,
172.16.0.0/12, and 192.168.0.0/16). Ca si acestea, nu sunt la accesibile la nivel global si rutabile in
Internet-ul IPv6. Primii 8 biti din adresa au intotdeauna valoarea 1111 1101, astfel fiind
reprezentate ca FD::/8.
Acestea inlocuiesc adresele de tip Site-Local, de forma FEC0::/10.
Global ID este generat aleator, motivul fiind evitarea duplicatelor , probabilitatea de a se genera
doua Global ID-uri identice fiind foarte mica. Astfel se poate efectua fara probleme unirea
retelelor din doua organizatii diferite.

Conţinutul acestei platforme de instruire a fost elaborat în cadrul Centrului de Pregatire în Informatică S.A., fiind destinat în
exclusivitate pentru activităţi de instruire a cursanţilor CPI S.A. Utilizarea acestui conţinut în scopuri comerciale şi/sau de alte
persoane neautorizate nu este permisă. Pentru orice probleme, nelămuriri, sugestii, informaţii legate de aspectele de mai sus
26
vă rugăm să utilizaţi adresa de email: sca@cpi.ro. Acest material a fost elaborat de o echipă de experţi din S.C. Centrul de
Pregatire în Informatică S.A. coordonată de Remus Tudorică şi compusă din: Mihaela Tudose, Veronica Iuga, Lidia Băjenaru,
Rodica Majaru, Cristian Oftez. Versiune material de instruire: 1.1
Centrul de Pregătire în Informatică

Prefix (8 biți) Global ID Subnet ID Identificatorul interfeţei


1111 1101 40 biţi 16 biţi 64 de biţi

Adresa rezervate
Adresa localhost sau loopback are forma 0:0:0:0:0:0:0:1 reprezentată şi prin ::1.
Adresa 0:0:0:0:0:0:0:0 , reprezentată şi prin :: , folosita intern.

Tipuri de adrese broadcast


Si adresele de tip broadcast se impart in mai multe categorii , in functie de domeniul de vizibilitate.
Cele mai uzuale sunt:
Node-local - Interface-local scope – cu valori de forma ffx1::/16, cu vizibilitate locala hostului
Link-local – cu valori de forma ffx2::/16
Site-local – cu valori de forma ffx5::/16
Global scope – cu valori de forma ffxe::/16, rutabile in Internet

Exemple de adrese multicast uzuale


 Interface-local all-nodes group (FF01::1)
 Link-local all-nodes group (FF02::1)
 Interface-local all-routers group (FF01::2)
 Link-local all-routers group (FF02::2)
 Site-local all-routers group (FF05::2)
 All DHCP servers and relay agents on the local network site (FF02::1:2)
 All DHCP servers on the local network site (FF05::1:3)

Conţinutul acestei platforme de instruire a fost elaborat în cadrul Centrului de Pregatire în Informatică S.A., fiind destinat în
exclusivitate pentru activităţi de instruire a cursanţilor CPI S.A. Utilizarea acestui conţinut în scopuri comerciale şi/sau de alte
persoane neautorizate nu este permisă. Pentru orice probleme, nelămuriri, sugestii, informaţii legate de aspectele de mai sus
27
vă rugăm să utilizaţi adresa de email: sca@cpi.ro. Acest material a fost elaborat de o echipă de experţi din S.C. Centrul de
Pregatire în Informatică S.A. coordonată de Remus Tudorică şi compusă din: Mihaela Tudose, Veronica Iuga, Lidia Băjenaru,
Rodica Majaru, Cristian Oftez. Versiune material de instruire: 1.1
Centrul de Pregătire în Informatică

Prefixe pentru adrese Ipv6


In tabelul de mai jos sunt prezentate prefixele pentru diverse tipuri de adrese Ipv6.

Conţinutul acestei platforme de instruire a fost elaborat în cadrul Centrului de Pregatire în Informatică S.A., fiind destinat în
exclusivitate pentru activităţi de instruire a cursanţilor CPI S.A. Utilizarea acestui conţinut în scopuri comerciale şi/sau de alte
persoane neautorizate nu este permisă. Pentru orice probleme, nelămuriri, sugestii, informaţii legate de aspectele de mai sus
28
vă rugăm să utilizaţi adresa de email: sca@cpi.ro. Acest material a fost elaborat de o echipă de experţi din S.C. Centrul de
Pregatire în Informatică S.A. coordonată de Remus Tudorică şi compusă din: Mihaela Tudose, Veronica Iuga, Lidia Băjenaru,
Rodica Majaru, Cristian Oftez. Versiune material de instruire: 1.1
Centrul de Pregătire în Informatică

Conectivitate

Reţelele de calculatoare diferă între ele în funcţie de tehnologiile hardware şi software folosite
pentru interconectarea echipamentelor individuale la reţea.
Ethernet desemnează o familie de tehnologii pentru reţele LAN bazate pe transmiterea cadrelor.
Ethernet defineşte un număr de standarde de comunicaţii, cablare şi semnalizare, aparţinând
nivelurilor fizic şi legătură de date din modelul OSI. Pentru reţele cablate, Ethernet este
standardizat ca IEEE2 802.3. Cea mai folosită soluţie de cablare este versiunea twisted pair (cablu
cu două fire răsucite) a Ethernet-ului. Standardele folosite cel mai des sunt 10BASE-T, 100Base-
TX şi 1000Base-T (Gigabit Ethernet) care asigură viteze de transmitere de 10Mbps, 100Mbps şi
1000Mbps (1Gbps). Aceste trei standarde folosesc acelaşi tip de conector, iar implementările care
asigură viteze mai mari pot să suporte şi echipamente de viteză mai mică. Cu alte cuvinte,
echipamente şi tehnologii mai vechi pot lucra împreună cu cele de generaţie nouă. Conectorul
folosit poartă numele de RJ45. Cablurile cele mai folosite sunt construite din patru perechi de
cabluri bifilare răsucite (twisted pair). Standardele 10BASE-T, 100Base-TX şi 1000Base-T suportă
comunicaţii full-duplex şi half-duplex. În conformitate cu aceste standarde, lungimea maximă
admisă a cablului este de 100 m.
Numele standardelelor derivă din caracteristicile mediului de comunicaţii. Numărul asociat
numelui standardului face referire la viteza maximă teoretică exprimată în megabiţi pe secundă.
Specificaţia BASE este abrevierea pentru baseband, ceea ce înseamnă că fiecare semnal deţine
controlul complet asupra cablului, deci nu există nicio posibilitate de partajare a cablului prin
modulare de frecvenţă. Litera T indică tipul cablului şi anume twisted pair.
Cablurile de perechi răsucite au fost folosite de primul serviciu de telefonie, cel inventat de
Alexander Graham Bell în 1881. Standardele 10BASE-T, 100Base-TX şi 1000Base-T folosesc
cabluri UTP (unshielded twisted pair – pereche răsucită neecranată).

2
Institute of Electrical and Electronics Engineers
Conţinutul acestei platforme de instruire a fost elaborat în cadrul Centrului de Pregatire în Informatică S.A., fiind destinat în
exclusivitate pentru activităţi de instruire a cursanţilor CPI S.A. Utilizarea acestui conţinut în scopuri comerciale şi/sau de alte
persoane neautorizate nu este permisă. Pentru orice probleme, nelămuriri, sugestii, informaţii legate de aspectele de mai sus
29
vă rugăm să utilizaţi adresa de email: sca@cpi.ro. Acest material a fost elaborat de o echipă de experţi din S.C. Centrul de
Pregatire în Informatică S.A. coordonată de Remus Tudorică şi compusă din: Mihaela Tudose, Veronica Iuga, Lidia Băjenaru,
Rodica Majaru, Cristian Oftez. Versiune material de instruire: 1.1
Centrul de Pregătire în Informatică

Tehnologia wireless (fără fir) foloseşte ca mediu de comunicaţii undele radio. Avantajele reţelelor
fără fir sunt creşterea mobilităţii echipamentelor şi eliminarea costurilor legate de cablare.
Dezavantajele ţin şi ele tot de mediul de comunicaţii: partajarea mediului între mai multe
echipamente, distanţa limitată dintre dispozitivele care comunică, interferenţa cu alte dispozitive
care utilizează aceeaşi frecvenţă.

Standardul IEEE 802.11 descrie protocoalele de comunicaţie wireless aflate la nivelurile fizic şi
nivelul MAC (Media Access Control) din nivelul legătură de date al modelului OSI. Standardul a
fost elaborat în anii 1990, prima lui versiune fiind definitivată în 1997. Între timp au apărut versiuni
noi, iar cea din 1997 nu mai este folosită. Cele mai utilizate versiuni ale standardului 802.11 sunt
802.11a , 802.11b şi 802.11g. IEEE lucrează în prezent la versiunea 802.11n care, deşi nu este
definitivată, este deja implementată de unii furnizori de echipamente.

Wi-Fi este numele comercial pentru tehnologiile care au la bază standardele de


comunicaţii IEEE 802.11 utilizate în reţelele locale fără fir. Suportul Wi-Fi este
oferit de dispozitivele hardware şi de cele mai multe dintre sistemele de operare
folosite pentru calculatoare personale, telefoane mobile, console de jocuri.

Wi-Fi se referă, de asemenea, la certificarea de către Wi-Fi Alliance3. Produsele


care primesc certificarea Wi-Fi au fost testate şi găsite ca interoperabile cu alte
produse certificate. Calificativul Wi-Fi Certified (certificat Wi-Fi) este o garanţie a
interoperabilităţii.

Pentru ca două echipamente să poată comunica, trebuie să folosească aceeaşi frecvenţă, deci acelaşi
canal.

Distanţa maximă la care se


Nume Frecvenţa medie
Rata maximă de transfer poate realiza comunicarea
protocol de comunicaţie
(interior/exterior)

802.11a 5 GHz 54 Mbit/s 15 m /30m

802.11b 2.4 GHz 11 Mbit/s 45m/90m

802.11g 2.4 GHz 54 Mbit/s 45m/90m

5 GHz si/sau
802.11n 600 Mbit/s 70m/250m
2.4 GHz

3
Wi-Fi Alliance este asociaţia internaţională nonprofit a furnizorilor de produse conforme standardului 802.11.
Conţinutul acestei platforme de instruire a fost elaborat în cadrul Centrului de Pregatire în Informatică S.A., fiind destinat în
exclusivitate pentru activităţi de instruire a cursanţilor CPI S.A. Utilizarea acestui conţinut în scopuri comerciale şi/sau de alte
persoane neautorizate nu este permisă. Pentru orice probleme, nelămuriri, sugestii, informaţii legate de aspectele de mai sus
30
vă rugăm să utilizaţi adresa de email: sca@cpi.ro. Acest material a fost elaborat de o echipă de experţi din S.C. Centrul de
Pregatire în Informatică S.A. coordonată de Remus Tudorică şi compusă din: Mihaela Tudose, Veronica Iuga, Lidia Băjenaru,
Rodica Majaru, Cristian Oftez. Versiune material de instruire: 1.1
Centrul de Pregătire în Informatică

O limitare importantă a reţelelor Wi-Fi o constituie aria de acoperire. Ea depinde mult de


caracteristicile antenelor dispozitivelor şi de topografia particulară a zonei pe care urmăreşte reţeaua
să o acopere. Plantele absorb radiaţiile electromagnetice şi astfel instalarea unei reţele într-o zonă
împădurită (cum ar fi un parc) limitează aria de acoperire a acesteia. Pereţii de beton, ferestrele
termopan sau blocurile metalice reflectă puternic undele radio. Instalarea unei reţele într-o clădire
aduce cu sine limitarea numărului de camere ce poate fi acoperit de o singură celulă. Aria de
acoperire este mai restrânsă în cazul folosirii benzii de 5 GHz în locul celei de 2,4 GHz

În vederea conectării wireless pot fi folosite plăci de reţea dotate cu antene externe sau adaptoare ce
conţin o interfaţă USB şi o antenă radio internă.

Sunt posibile două tipuri de reţele fără fir: ad-hoc şi de tip infrastructură.

Reţelele ad-hoc sunt reţele în model egal la egal. Fiecare calculator


poate comunica direct cu toate celelalte şi pot astfel partaja fişiere
şi imprimante.

Reţelele de tip infrastructură sunt reţele în care calculatoarele comunică cu un dispozitiv central
care poartă numele de punct de acces (access point, prescurtat AP sau WAP- wireless access point).
Dispozitivul central AP are rolul de a conecta reţeaua fără fir la o reţea locală cablată (LAN).

Conţinutul acestei platforme de instruire a fost elaborat în cadrul Centrului de Pregatire în Informatică S.A., fiind destinat în
exclusivitate pentru activităţi de instruire a cursanţilor CPI S.A. Utilizarea acestui conţinut în scopuri comerciale şi/sau de alte
persoane neautorizate nu este permisă. Pentru orice probleme, nelămuriri, sugestii, informaţii legate de aspectele de mai sus
31
vă rugăm să utilizaţi adresa de email: sca@cpi.ro. Acest material a fost elaborat de o echipă de experţi din S.C. Centrul de
Pregatire în Informatică S.A. coordonată de Remus Tudorică şi compusă din: Mihaela Tudose, Veronica Iuga, Lidia Băjenaru,
Rodica Majaru, Cristian Oftez. Versiune material de instruire: 1.1
Centrul de Pregătire în Informatică

În imaginea alăturată este prezentat un laptop


care se conectează la un Access Point
(dispozitivul cu antene din dreapta) folosind un
PC card wireless.

Fiecare punct de acces are definită o distanţă maximă în cadrul căreia poate fi menţinută o
conexiune fără fir între calculatorul client şi punctul de acces. Distanţa reală diferă în funcţie de
mediu. Producătorul menţionează, de obicei, atât distanţa din interior cât şi distanţa din exterior,
pentru a da o indicaţie rezonabilă despre performanţele garantate. Dacă o singură zonă este prea
mare pentru a fi acoperită de un singur punct de acces, pot fi folosite mai multe puncte de acces sau
repetoare fără fir.
Toate reţelele folosesc echipamente de interconectare pentru a lega între ele diferitele noduri.
Aceste echipamente sunt: adaptoarele de reţea, concentratoarele (hub-uri), punţi (bridge), switch-
uri, rutere (router) şi porţi (gateway).

Echipamente de interconectare
Adaptorul de reţea (placa de reţea, interfaţa de reţea) este o componentă hardware a
calculatorului, proiectată pentru a asigura comunicaţia prin reţea. Această componentă realizează
Conţinutul acestei platforme de instruire a fost elaborat în cadrul Centrului de Pregatire în Informatică S.A., fiind destinat în
exclusivitate pentru activităţi de instruire a cursanţilor CPI S.A. Utilizarea acestui conţinut în scopuri comerciale şi/sau de alte
persoane neautorizate nu este permisă. Pentru orice probleme, nelămuriri, sugestii, informaţii legate de aspectele de mai sus
32
vă rugăm să utilizaţi adresa de email: sca@cpi.ro. Acest material a fost elaborat de o echipă de experţi din S.C. Centrul de
Pregatire în Informatică S.A. coordonată de Remus Tudorică şi compusă din: Mihaela Tudose, Veronica Iuga, Lidia Băjenaru,
Rodica Majaru, Cristian Oftez. Versiune material de instruire: 1.1
Centrul de Pregătire în Informatică

accesul fizic la mediul de comunicaţii al reţelei şi oferă un sistem de adresare prin aşa numita adresă
MAC.
Repetorul este un echipament electronic care primeşte un semnal, îl „curăţă” de zgomotul care a
interferat cu semnalul util, îl regenerează şi retransmite în aşa fel încât semnalul să acopere o
distanţă mai mare fără să sufere degradări, distorsionări. Pentru configuraţiile Ethernet prin cablu cu
perechi răsucite este nevoie de repetoare dacă cablul trebuie să acopere o distanţă mai mare de
100m.
Concentratoarele (hub-uri) conţin mai multe porturi. Când un pachet ajunge la un port el este
copiat nemodificat la toate porturile concentratorului pentru a fi transmis mai departe. Pachetul
ajunge la toate dispozitivele conectate. Destinatarul pachetului este cunoscut prin câmpul de adresă
al pachetului. În situaţia în care un calculator îşi regăseşte propria adresă în câmpul de adresă,
atunci, va reţine şi va prelucra pachetul. Altfel îl va ignora.
Punţile (bridge) conectează mai multe segmente de reţea4 la nivelul 2 (legătură de date) al
modelului OSI. Un bridge „învaţă” la ce adresă MAC se ajunge printr-un anumit port. O dată ce
puntea a construit o asociere între un port şi o adresă MAC, va trimite mai departe pachetele numai
la portul asociat adresei.
Switch-urile sunt dispozitive care transmit şi filtrează datagramele nivelului 2 (din modelul OSI)
între porturile la care sunt conectate cabluri, pe baza adresei MAC înscrisă în pachetul transmis. Un
switch are mai multe porturi şi asigură construirea unei topologii stea pentru dispozitivele conectate
sau conexiuni în cascadă (dacă se folosesc mai multe switch-uri). Trebuie să remarcăm folosirea
oarecum abuzivă, în scop de marketing, a acestui nume, pentru echipamente care includ rutere şi
punţi.
Un ruter (router) este un dispozitiv de reţea care transmite pachete între reţele folosind antetul
construit conform protocolului şi tabele cu rutele şi destinaţiile cunoscute. Ruterele aleg cea mai
bună cale (rută) care va fi parcursă pentru livrarea unui pachet. Ruterele lucrează la nivelul 3 al
modelului OSI, respectiv nivelul internet al modelului TCP/IP.
O poartă (gateway) este un nod al reţelei echipat în aşa fel încât să asigure interfaţarea dintre reţele
cu arhitecturi şi tehnologii diferite. Un echipament gateway conţine translatoare de protocoale,
translatoare de semnal şi alte componente care împreună asigură interconectarea reţelelor ce
folosesc tehnologii şi protocoale diferite.

Reţeaua Internet
Reţeaua Internet este un sistem global de reţele de calculatoare interconectate şi care folosesc stiva
de protocoale TCP/IP. Este o reţea formată din reţele private şi publice din mediul academic, de
afaceri şi guvernamental, reţele legate între ele prin cele mai variate tehnologii, în care ruterele sunt

4
Segmentul de reţea este o porţiune dintr-o reţea de calculatoare unde fiecare echipament comunică folosind acelaşi
nivel fizic.
Conţinutul acestei platforme de instruire a fost elaborat în cadrul Centrului de Pregatire în Informatică S.A., fiind destinat în
exclusivitate pentru activităţi de instruire a cursanţilor CPI S.A. Utilizarea acestui conţinut în scopuri comerciale şi/sau de alte
persoane neautorizate nu este permisă. Pentru orice probleme, nelămuriri, sugestii, informaţii legate de aspectele de mai sus
33
vă rugăm să utilizaţi adresa de email: sca@cpi.ro. Acest material a fost elaborat de o echipă de experţi din S.C. Centrul de
Pregatire în Informatică S.A. coordonată de Remus Tudorică şi compusă din: Mihaela Tudose, Veronica Iuga, Lidia Băjenaru,
Rodica Majaru, Cristian Oftez. Versiune material de instruire: 1.1
Centrul de Pregătire în Informatică

echipamentele principale. Internetul vehiculează o imensă cantitate de informaţii. Cele mai multe
sunt documentele de tipul hypertext, legate între ele şi accesibile prin World Wide Web (www) şi
mesajele transmise prin poşta electronică (e-mail).
Mediile de transmisie tradiţionale, cum sunt liniile telefonice şi serviciile radio şi TV, se redefinesc
folosind servicii din Internet. Astfel funcţionează Voice over Internet Protocol (VoIP) şi IPTV.
Publicaţiile obişnuite au căpătat formă nouă, cum sunt site-urile Web, blog-urile şi fluxurile web
feeds. Tot Internetul a impus şi formele actuale de comunicare instant, de tipul instant messaging,
forumuri, reţelele de socializare.
Originile reţelei Internet trebuie căutate în anii 1960 când, proiecte demarate în Statele Unite ale
Americii, aveau nevoie de reţele de calculatoare robuste, distribuite, fiabile, tolerante la erori.
Internetul nu este administrat centralizat, nici în privinţa tehnologiilor de reţea folosite, nici în
privinţa utilizării şi a politicilor de acces. Fiecare componentă a reţelei Internet foloseşte propriile
standarde. Pentru anul 2009 se estimează că un sfert din populaţia Terrei folosea serviciile reţelei
Internet.
Internet şi World Wide Web, deşi sunt termeni folosiţi adesea în vorbirea curentă pentru a desemna
acelaşi lucru, se referă la lucruri deosebite. Reţeaua Internet este un sistem global de comunicaţii;
este o infrastructură hardware şi software care asigură conectivitatea dintre calculatoare. WWW sau
Web este unul dintre serviciile care folosesc reţeaua Internet. WWW este o colecţie de documente şi
de alte resurse interconectate, legate între ele prin hiperlegături (hyperlink) şi adrese URL (Uniform
Resourse Location). Reţeaua Internet se consideră a fi un nume propriu din care cauză se scrie cu
majusculă.

Conţinutul acestei platforme de instruire a fost elaborat în cadrul Centrului de Pregatire în Informatică S.A., fiind destinat în
exclusivitate pentru activităţi de instruire a cursanţilor CPI S.A. Utilizarea acestui conţinut în scopuri comerciale şi/sau de alte
persoane neautorizate nu este permisă. Pentru orice probleme, nelămuriri, sugestii, informaţii legate de aspectele de mai sus
34
vă rugăm să utilizaţi adresa de email: sca@cpi.ro. Acest material a fost elaborat de o echipă de experţi din S.C. Centrul de
Pregatire în Informatică S.A. coordonată de Remus Tudorică şi compusă din: Mihaela Tudose, Veronica Iuga, Lidia Băjenaru,
Rodica Majaru, Cristian Oftez. Versiune material de instruire: 1.1
Centrul de Pregătire în Informatică

Servicii

Ştiinţa calculatoarelor foloseşte des şi pe arie largă termenul de server pentru a desemna o soluţie
hardware şi software proiectată pentru a oferi servicii clienţilor. Atunci când este folosit singur,
termenul indică un computer pe care rulează un sistem de operare de tip server, dar se referă şi la
orice componentă software sau la orice hardware dedicat, capabil să ofere servicii. Definiţia
unanim acceptată numeşte server orice proces care partajează o resursă pentru unul sau mai mule
procese client. Pentru ilustrare, exemplul clasic este cel al serverului de fişiere: simpla existenţă a
unor fişiere pe o maşină nu o transformă în server de fişiere. Mecanismul prin care fişierele sunt
partajate între mai mulţi clienţi, prin intermediul sistemului de operare, face însă ca maşina să
devină un server de fişiere. Similar putem considera şi o aplicaţie web server. Componenta software
pentru un server web se poate executa pe orice computer, fie el laptop, sau Personal Computer. În
aceste situaţii laptopul şi calculatorul personal îndeplinesc rolul de server web.
În sens hardware, cuvântul server face referire la un model constructiv de calculatoare proiectate
pentru a permite execuţia aplicaţiilor folosite în reţea. În acest model funcţionează relaţii client -
server, unde anumite maşini, numite gazde, pun la dispoziţie sau partajează informaţii. Ele sunt
maşinile server. Clienţii sunt cei care cer acces la informaţiile partajate de server. Un server dedicat
dispune de caracteristici constructive adecvate acestui mod de lucru: unul sau mai multe procesoare
de viteză mare, memorie RAM în cantitate mare şi cu performanţe deosebite, unul sau mai multe
hard discuri de capacitate mare.
Sistemele de operare moderne, cum sunt sistemele Microsoft Windows şi distribuţiile Linux, sunt
proiectate pornind de la arhitectura client – server. Sub controlul acestor sisteme de operare rulează
în fundal (background) programe numite servicii sau daemons. Programele pot sta în aşteptare până
ce un client cere acces la datele pe care le poate oferi serviciul.

Conţinutul acestei platforme de instruire a fost elaborat în cadrul Centrului de Pregatire în Informatică S.A., fiind destinat în
exclusivitate pentru activităţi de instruire a cursanţilor CPI S.A. Utilizarea acestui conţinut în scopuri comerciale şi/sau de alte
persoane neautorizate nu este permisă. Pentru orice probleme, nelămuriri, sugestii, informaţii legate de aspectele de mai sus
35
vă rugăm să utilizaţi adresa de email: sca@cpi.ro. Acest material a fost elaborat de o echipă de experţi din S.C. Centrul de
Pregatire în Informatică S.A. coordonată de Remus Tudorică şi compusă din: Mihaela Tudose, Veronica Iuga, Lidia Băjenaru,
Rodica Majaru, Cristian Oftez. Versiune material de instruire: 1.1