Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Pr. Eftimie de La Huta - Intre Marturisire Si Prigoana PDF
Pr. Eftimie de La Huta - Intre Marturisire Si Prigoana PDF
PĂRINTELE EFTIMIE
DE LA HUTA
între mărturisire şi prigoană
* articole de colecţie *
3
www.mirem.ro
www.dorubrudascu.blogspot.com
www.rostonline.org/blog/claudiu
www.oiftime.googlepages.com
www.bogdanstanciu.eu
ISBN 978-973-1825-16-8
© Editura VICOVIA
Bacău
2008
4
CU PRIN S
5
„
Zicând acestea, Iisus a ieşit cu ucenicii Lui dincolo de
pârâul Cedrilor, unde era o grădină, în care a intrat El şi
ucenicii Săi. Iar Iuda vânzătorul cunoştea acest loc,
pentru că adesea Iisus şi ucenicii Săi se adunau acolo.
Deci Iuda, luând oaste şi slujitori, de la arhierei şi farisei,
a venit acolo cu felinare şi cu făclii şi cu arme. Iar Iisus,
ştiind toate cele ce erau să vină asupra Lui, a ieşit şi le-a
zis: Pe cine căutaţi? Răspuns-au Lui: Pe Iisus
Nazarineanul. El le-a zis: Eu sunt. Iar Iuda vânzătorul
era şi el cu ei.
(Ioan 18.1-5)
6
DESPRE NOUA RĂSTIGNIRE A
ORTODOCŞILOR „ÎNVECHIŢI”
8
nu făceau nimic rău... Cum să loveşti – auzi, cu biciul – nişte
sărmani negustori ce făceau mai practic şi mai uşor serviciul
templului... Cum să provoci atâta zarvă, sminteală şi tulburare
oamenilor ce se rugau în tihnă şi cu evlavie pentru „dreptatea şi
pacea” lumii, pentru „unitate în diversitate”... O, vai, nu e bine şi
deloc frumos...
Cu adevărat, ortodocşii progresişti, de şcoală nouă, cei
osârdnici în a schimba Creştinismul după chipul lumii de astăzi,
au împlinit cu prisosinţă cuvintele Mântuitorului: «Râvna casei
Tale mă mistuie» (Ioan 2.17).
Acesta este, fraţilor, chipul ortodocşilor ecumenişti care Îl
răstignesc a doua oară pe Hristos crezând că fac un bine,
nesocotindu-I poruncile şi Legea. Blestemata dorinţă „de bine” se
arată iarăşi a fi chipul prin care şarpele muşcă din inima omului
idolatru al acestei lumi.
Însă binele mincinos şi adevărul prefăcut nu vor reuşi decât să
scoată la lumină adevăraţii mărturisitori şi vrednicii iubitori de
Hristos, singurii care vor sta neîmpăcaţi şi hotărâţi împotriva
falselor creştinisme, biserici şi religii ale acestei lumi.
Dincolo de scena „întâmplărilor” arătate aici, vom vedea cum
duhul unionismului universal mână sufletele sărmanilor
„credincioşi” la a ridica o nouă ortodoxie şubredă şi laşă,
spălăcită şi nemântuitoare, în care politica şi „diplomaţia”
hotărăsc creştinismul în care vrând-nevrând trebuie să ne
„integrăm”.
Atâta timp cât Ortodoxia cea veche înseamnă jertfă, răstignire,
unire cu Biserica cea Una, răzvrătire împotriva păcatului şi
neîmpăcare cu duhul acestei lumi, iar Ortodoxia cea nouă
înseamnă schimbarea rânduielilor, înnoirea învăţăturilor de
credinţă, transformarea Creştinismului în creştinisme şi a
Bisericii în biserici, nemărturisirea adevărului, împăcarea cu
apostazia şi apostaţii acestui veac -, cu uşurinţă vom putea
deosebi adevărul de minciună, lumina de întuneric, calea strâmtă
9
către Împărăţia Cerurilor de drumul universal şi
„nediscriminatoriu” către iad.
Ca să învieze, Hristos a murit răstignit de mâna celor care Îl
aşteptau să I se închine. Ca să fie răstignit, Hristos a fost trădat de
cel care ar fi trebuit să-L propovăduiască lumii. Dacă Adevărul a
stat întemniţat în numele „dreptăţii”, dacă umaniştii au ucis pe
Fiul Omului şi Creatorul a fost scuipat şi pălmuit de făptură,
înseamnă că Ortodoxia - în creştinismul său - este cea mai de preţ
„nebunie” şi „rebeliune”, este de fapt răsturnarea „normalităţii”
şi „virtuţilor” acestei lumi.
Şi dacă în vremurile noastre „un preot atipic, cu mâinile băşicate
de coada toporului, cu şubă flocoasă şi bocancii mustind de noroi, asta
pentru că în capul văii Finişului, unde vieţuiesc călugării schitului
Huta, nu este nici încălzire centrală, nici curent electric” - după cum
redutabilul jurnalist Dan Simai descria într-un recent articol
figura părintelui Eftimie – a ajuns să fie declarat „teroristul
ortodoxiei”, inamicul public numărul unu al „creştinismului
oficial”, credem că lumea ne pune iarăşi în faţa unei dovezi de
„nebunie” şi „rebeliune” pentru Hristos.
Ispitele Părintelui de la Huta sunt de fapt ispitele noastre, cu
care alegem să ne luăm sau nu la trântă, ispitiri care arată doar
vârful ascuţit al unui aisberg ecumenist care caută să scufunde în
adâncurile pierzaniei corabia şi corăbierii Bisericii.
A sosit în sfârşit vremea cernerii, a unor noi prigoniri şi
viclene defăimări ale adevăraţilor ortodocşi, venite din partea
„fraţilor” care au trădat demult adevărul şi iubirea dreptei
credinţe întru Hristos Cel Răstignit şi Înviat. X
10
© BIHOREANUL – săptămânal de Oradea
11
„
Deci arhiereul L-a întrebat pe Iisus despre ucenicii Lui şi
despre învăţătura Lui. Iisus i-a răspuns: Eu am vorbit pe
faţă lumii; Eu am învăţat întotdeauna în sinagogă şi în
templu, unde se adună toţi iudeii şi nimic nu am vorbit în
ascuns. De ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă pe cei ce au
auzit ce le-am vorbit. Iată aceştia ştiu ce am spus Eu. Şi
zicând El acestea, unul din slujitorii, care era de faţă, I-a
dat lui Iisus o palmă, zicând: Aşa răspunzi Tu
arhiereului? Iisus i-a răspuns: Dacă am vorbit rău,
dovedeşte ce este rău, iar dacă am vorbit bine, de ce Mă
baţi? Deci Anna L-a trimis legat la Caiafa arhiereul.
(Ioan 18.19-24)
12
BĂTĂLIA PENTRU
SCHITUL HUTA
Carol Harsan
Stâna de Vale,
caz tipic pentru strategia greco-catolică
14
catolic), Horia-Traian Ungur (fiul judecătorului Horea Ungur,
cel care, coincidenţă sau nu, a dat sentinţele favorabile
retrocedării), Bandi Pista Narcis Fekete (patron la „Jurnalul de
dimineaţă” Oradea, ziar ce a publicat multe articole favorabile
greco-catolicilor), Vile Beverly Hills SRL Arad (firma lui Bandi
Fekete, principalul constructor de vile în Stâna de Vale), Dan
Călin Bologan (director al Băncii Italo-Române Oradea), George
Dragoş (inginer cadastral, piesa-cheie în mecanismul
retrocedărilor), Teodor Traian Maghiar (ex-rector la
Universitatea Oradea, membru PSD în Consiliul Judeţean
Bihor), Teodor Leuca Teodor (prorector Universitatea Oradea),
Eva Budău (funcţionară la Cadastru, alt personaj-cheie în
mecanismul retrocedărilor). „Donarea” s-a făcut legal în fiecare
caz, prin contracte de vânzare-cumpărare.
15
scotocit prin arhive şi descoperit faptul că mai bine de jumătate
din terenurile retrocedate acum Bisericii Române Unite cu Roma
au fost expropriate în anii 1928-1931, iar statul roman a plătit
despăgubiri la acea dată. În aceste condiţii sunt de anticipat alte
procese, cu efecte profitabile pentru unii, dar perdante pentru
imaginea României. Redacţia „România liberă” a intrat în
posesia documentaţiei de expropriere şi despăgubire.
16
„Eşti naiv, nu vezi că Dumnezeu e doar în predici? Restul se
rezumă numai la bani”
Dumitru Sălăjan:
„Nu există nici un conflict cu schitul Huta”
17
PS Virgil Bercea: „Am certitudinea că diferendul se va
rezolva”
Informaţii contradictorii
18
Întâmplările din Bihor demonstrează ce diferenţă există între
declaraţiile - reclamaţii pentru străinătate şi realitatea din teren.
Trecutul se răzbună
19
„
Deci L-au adus pe Iisus de la Caiafa la pretoriu; şi era
dimineaţă. Şi ei n-au intrat în pretoriu, ca să nu se
spurce, ci să mănânce Paştile. Deci Pilat a ieşit la ei,
afară, şi le-a zis: Ce învinuire aduceţi Omului Acestuia?
Ei au răspuns şi i-au zis: Dacă Acesta n-ar fi răufăcător,
nu ţi L-am fi dat ţie. Deci le-a zis Pilat: Luaţi-L voi şi
judecaţi-L după legea voastră. Iudeii însă i-au răspuns:
Nouă nu ne este îngăduit să omorâm pe nimeni; Ca să se
împlinească cuvântul lui Iisus, pe care îl spusese,
însemnând cu ce moarte avea să moară.
(Ioan 18.28-32)
20
CU CĂRŢILE PE FAŢĂ
Bogdan I. Stanciu
21
Deocamdată, marii perdanţi sunt nu numai ortodocşii, care nu
prea au avut cum să învârtă rotiţa politică, ci întreg poporul
român - ale cărui păduri şi terenuri au ajuns să fie date la
„export” prin trecerea în certificatele de proprietate ale Bisericii
greco-catolice ... adică pe numele Papei de la Roma.
Dacă pe la 1700 catolicismul „încreştina” pe ortodocşii
transilvăneni cu tunul, făcându-i robi pe pământ românesc, astăzi
legiuni de avocaţi corupţi restaurează cotropirea ţării într-un chip
mult mai „legal” şi mai „corect” decât armatele lui Bucov.
Ne-am aştepta ca după toate acestea, oficialii ortodocşi să
realizeze că „diplomaţia” creştină, întrunirile inter-religioase şi
sclifositele îmbrăţişări ecumeniste nu aduc altceva decât profit
pentru unii şi păcăleală pentru alţii.
Însă mărturia părintelui Eftimie ne răstoarnă cu totul
afirmaţia de mai sus – anume că mai-marii ortodocşi - cu
tezaurele Bisericii pierdute şi cu bisericile luate de „fraţii”
catolici -, nu numai că nu caută să păstreze ultimul lucru de preţ
– credinţa cea dreaptă – dar au ajuns să prigonească pe cei care
cutează să o apere.
Astfel, episcopul Sofronie al Oradiei afirmă cu seninătate că
monahii sunt antiecumenişti pentru că sunt inculţi şi analfabeţi
şi că Arsenie Papacioc şi Iustin Pârvu, unii din ultimii noştri
mari duhovnici, trebuiesc evitaţi pentru că „fac tulburări”. Tot
pentru că sunt antiecumenişti, evident. Cu alte cuvinte,
mântuirea e a celor cu diplome mai multe…
Dar să dăm curs scrisorii părintelui Eftimie.
22
mănăstirii gazdă, a cerut binecuvântarea arhierească a acestuia,
după ce i-a sărutat mâna. Când episcopul unit a ajuns în dreptul
meu, l-am întrebat: „Cu ce gânduri aţi venit?”, acesta răspunzând
că a venit cu gânduri bune. Bineînţeles că gândurile lui bune ne
tulburau pe noi de ani de zile, şi anume PROCESELE. Întrebarea
mea a fost catalogată de către PS Sofronie ca „obrăznicie” la
adresa musafirului.
În introducere, s-a citit cererea Episcopiei Greco-Catolice de
Oradea de restituire a unor imobile (case parohiale, biserici etc.)
de către Biserica Ortodoxă. În timpul conferinţei, mi-am
manifestat nemulţumirea, vorbind cu un preot care stătea lângă
mine despre pretenţiile exagerate ale greco-catolicilor, dar mai
ales faţă de procesele pe rol. Fiind în rândul din faţă, cele rostite
s-au auzit până la masa Prea Sfinţitului Sofronie, motiv pentru
care am fost criticat de către ierarhul ortodox. Mi-am cerut scuze
pentru că am vorbit neîntrebat.
Şedinţa a decurs în linişte şi pace, la sfârşitul întrunirii
semnându-se, între cei doi episcopi, un document care nu a ajuns
şi la noi. Ceea ce ştim din presă este că cei doi episcopi şi-au
recunoscut reciproc „demnitatea eclesiastică”.
Marţi, 13 noiembrie 2007, în cadrul şedinţei preoţeşti de la
Beiuş, s-a discutat despre înnoire în biserică, iar PS Sofronie a
prezentat aspectul „pozitiv” al ecumenismului şi necesitatea
înfiinţării unor episcopii şi mitropolii ortodoxe peste Prut. Cu
acest prilej, PS Sofronie a amintit preoţilor prezenţi că, în timp ce
se afla la o întrunire interconfesională la Bruxelles, a fost felicitat
de organizatori pentru rezultatele ecumenice dintre ortodocşi şi
catolici, în urma conferinţei din 31 octombrie 2007 de la
mănăstirea Sfânta Cruce din Oradea.
În a doua parte a şedinţei, PS Sofronie a povestit preoţilor
despre unii „răzvrătiţi” care nu se supun directivelor Sfântului
Sinod în ceea ce priveşte ecumenismul. În acest sens a pomenit
mănăstirea Petru-Vodă, pe care a prezentat-o ca „turbulentă”,
dând de înţeles preoţilor prezenţi că ar trebui să evite această
23
chinovie şi să nu mai caute cuvânt de folos din partea părintelui
Iustin Pârvu.
Unul dintre preoţii de faţă a afirmat: „Dar în România, peste
90% din călugări şi călugăriţe sunt împotriva ecumenismului”.
Răspunsul ierarhului a fost pe măsură: „Nu mă miră, deoarece
90% dintre monahii din România sunt analfabeţi şi inculţi”.
În continuare, PS Sofronie a vorbit despre necesitatea
pregătirii viitorilor monahi în şcolile teologice. 1 Acelaşi preot a
mai spus că multe dintre cărţile care combat ecumenismul sunt
apărute cu binecuvântarea unor membri ai Sfântului Sinod, la
care PS Sofronie a zis: „Dacă aceşti ierarhi vor mai da binecuvântare
pentru astfel de cărţi, se vor trezi mutaţi de canon într-o mănăstire”.
În acel moment în sală s-a aşternut tăcerea. Mulţi dintre
preoţii de faţă se îngrijorau ca nu cumva acesta să fie începutul
unei noi dictaturi sub masca ascultării.
Atunci, m-am întrebat până unde merge ascultarea şi de unde
începe dictatura... Sfinţii Părinţi spun că ascultarea este până la
păcat. La final mi s-a dat cuvântul, dar nu am apucat să termin
nici măcar prima frază când mi s-a spus autoritar: „Tu să taci. Ştiu
ce duh te stăpâneşte. Vorbim după şedinţă între patru ochi. Tu ca şi
monah trebuie sa fii smerit, nu să mă contrazici pe mine. Eu sunt
episcop”.
În acest moment bănuiala că urmează o nouă dictatură s-a
întărit mai mult. Am încercat să cer doar dreptul de a mă
exprima, dar nu mi s-a dat voie. La sfârşitul şedinţei, PS Sofronie
m-a chemat în birou, unde am discutat într-un cadru mai
restrâns. Am fost avertizat din nou.
A doua zi m-am trezit cu hotărârea episcopului de demitere
din funcţia de egumen şi de a nu mai avea voie să slujesc şi să
predic în satele învecinate.
Cu toate că PS Sofronie spune că Sfinţii Părinţi sunt
ecumenişti, nu a demonstrat până acum aceasta. Şi o întrebare:
1
Din păcate, majoritatea acestor instituţii sunt afectate de erezia ecumenistă, scopul lor
fiind acela de a-i forma pe absolvenţi într-o gândire globalistă şi sincretistă.
24
Părintele Stăniloae este „incult”? Căci a spus limpede că
„ecumenismul este produsul masoneriei” …
Nu mă simt cu nimic vinovat în convingerile ortodoxe. Îmi
voi pierde funcţia, chilia sau straiele…, dar sufletul îl voi păstra
doar pentru Hristos. Nu sunt ecumenist!
25
2. Ce studii aţi urmat şi absolvit în teologie?
În teologia Sfinţilor Părinţi am „absolvit” până acum zece ani
de ascultare necontenită în mănăstire. Vedeţi, motivele se leagă
de lipsa diplomelor şi nu explicit de afirmaţiile mele. Unora le e
frică de ceea ce spun şi de aceea îmi interzic să vorbesc. Dacă am
greşit teologic, să dovedească greşeala, dar să acuzi pe cineva că
nu are dreptate fiindcă nu are diplome ... este argumentul penibil
al celor ce se tem de adevăr.
PS Ioan mi-a sugerat în mai multe rânduri să fac facultatea,
dar am considerat că nu este nevoie, ţinând seama de vârsta
înaintată pentru a începe o facultate. Aveam atunci 31 de ani. I-
am spus PS Ioan că fac preoţia din convingere şi nu ca pe o
meserie, unde ai nevoie de o diplomă. Un alt motiv e cel al
atmosferei din şcolile teologice, dăunătoare rânduielii monahale.
Majoritatea profesorilor sunt ecumenişti. Astăzi, dacă nu eşti
ecumenist, sau măcar să te prefaci că eşti, nu poţi face „carieră” în
domeniu. I-am arătat PS Ioan temerile mele, a spus că mă
înţelege şi că este de acord cu mine.
26
particip la diferite slujbe, în mod special unde sunt secte şi greco-
catolici, dar şi bolnavi sau oameni cu diferite probleme. În
predici încercam să propovăduiesc adevărata ortodoxie şi să-i
întăresc pe oameni în dreapta credinţă. Acum vor să mă izoleze
cât mai mult.
27
episcopiei nu am avut neînţelegeri, nu cred că ar avea de ce să fie
supăraţi pe mine.
*
28
© Bogdan I. Stanciu
29
„
Deci i-a zis Pilat: Aşadar eşti Tu împărat? Răspuns-a
Iisus: Tu zici că Eu sunt împărat. Eu spre aceasta M-am
născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau
mărturie pentru adevăr; oricine este din adevăr ascultă
glasul Meu. Pilat I-a zis: Ce este adevărul? Şi zicând
aceasta, a ieşit iarăşi la iudei şi le-a zis: Eu nu găsesc în
El nici o vină; Dar este la voi obiceiul ca la Paşti să vă
eliberez pe unul. Voiţi deci să vă eliberez pe regele
iudeilor? Deci au strigat iarăşi, zicând: Nu pe Acesta, ci
pe Baraba. Iar Baraba era tâlhar.
(Ioan 18.37-40)
30
AM ŞI EU DREPTUL
SĂ GÂNDESC ?
Fabian Seiche
32
demnitatea umană. De condamnat este lupta personală, care a dat
deja primele victime, e vorba de un stareţ schimbat din funcţie şi
considerat „neascultător”, căci nu se conformează directivelor
impuse. Pentru că a avut tăria de a-şi exprima punctul de vedere,
egumenul Eftimie de la Huta a fost schimbat sub pretextul că nu
are studii corespunzătoare în teologie, deşi este absolvent al
facultăţii de inginerie.
Personal sunt pentru dialogul interconfesional, dar nu sunt
pentru ecumenismul care se manifestă în forma actuală, pe care-l
consider panerezia timpului nostru, aşa cum îl consideră şi
părintele Iustin Popovici, care urmează să fie canonizat la sârbi,
precum şi părinţii athoniţi şi ruşi etc. Părintele Dumitru
Stăniloae spunea că „ecumenismul este produsul masoneriei”.
Niciodată în Sfântul Munte Athos nu au fost daţi afară
credincioşii de alte confesiuni care au vizitat acest loc sfânt al
ortodoxiei, dar Chinotita athonită (adunarea supremă a Muntelui
Athos formată din toţi stareţii mănăstirilor existente acolo) a
condamnat şi condamnă ecumenismul drept erezia ereziilor.
Facem o diferenţă clară între persoanele umane şi diferitele
erezii pe care acestea le împărtăşesc, aşa cum trebuie să facem
diferenţa între bolnavi şi boală. Pe omul bolnav ne luptăm să-l
vindecăm, iar boala încercăm să o stârpim. Sfântul Ioan Gură de
Aur are o omilie la Psalmul 141 foarte grăitoare în acest sens:
„Haideţi să dăm drumul cu luare-aminte corăbiei care niciodată nu
piere, nici nu naufragiază. Dar fiţi cu luare-aminte la cele ce au să se
spună. Psalmul de azi ne duce la luptă cu ereticii, nu ca să-i doborâm
că stau în picioare, ci ca să-i ridicăm că zac la pământ. Aşa e lupta
noastră! Nu face din vii morţi, ci din morţi vii! E plină de bunătăţi, de
multă blândeţe! Nu prigonesc cu fapta, ci cu cuvântul! Nu pe eretici, ci
erezia. Nu urăsc pe om, ci rătăcirea şi vreau să o nimicesc. Nu lupt cu
omul, că omul e lucrarea lui Dumnezeu, ci cu gândirea pe care a
stricat-o diavolul şi vreau să o îndrept. Aşa vindecă doctorul bolnavul.
Nu se luptă cu trupul bolnavului, ci stârpeşte răutatea trupului. Şi eu,
dar, dacă mă lupt cu ereticii, nu mă lupt cu oamenii înşişi! Vreau să
33
scot din ei rătăcirea, să curăţ puroiul. Obişnuit sunt să fiu prigonit, nu
să prigonesc; să fiu izgonit, nu să izgonesc. Aşa biruia Hristos, nu
răstignind ci fiind răstignit, nu pălmuind ci fiind pălmuit”.
Aşadar facem o diferenţă clară între omul eretic şi erezia ca
dogmă. Pe omul eretic îl tratăm cu toată dragostea, încercăm să-l
aducem la adevăr, încercăm să-l salvăm, căci Dumnezeu nu vrea
moartea păcătosului, ci să fie viu şi să se întoarcă, dar fără să-i
încălcăm libertatea.
Un lucru este clar, noi trebuie să avem dragoste faţă de toţi
oamenii, indiferent de confesiune, pentru că aşa ne învaţă
Mântuitorul Iisus Hristos, fără a le impune cu forţa crezul nostru,
pentru că şi dacă vom încerca nu vom reuşi, căci că a impune cu
forţa nu este în duhul lui Hristos.
Încă o întrebare pe care vreau să o adresez acelui ierarh
ortodox, pe care îl admir pentru calităţile incontestabile pe care le
are, cum ar fi zelul misionar, bun predicator, bun liturghisitor,
dar să revin la întrebare: de ce nu mai au voie preoţii, călugării şi
mirenii să meargă la mănăstirea Petru Vodă?
Eu ştiu că mănăstirea este canonică, iar părintele Iustin Pârvu
a suferit ani grei în închisorile comuniste din dragoste de neam şi
de Biserică. Eu aş avea respect pentru anii de temniţă pe care
părintele i-a suferit în perioada ateistă şi nu i-aş ameninţa pe
preoţi şi pe călugări cu alte viitoare suferinţe... X
34
35
„
Deci atunci Pilat a luat pe Iisus şi L-a biciuit. Şi ostaşii,
împletind cunună din spini, I-au pus-o pe cap şi L-au
îmbrăcat cu o mantie purpurie. Şi veneau către El şi
ziceau: Bucură-te, regele iudeilor! Şi-I dădeau palme. Şi
Pilat a ieşit iarăşi afară şi le-a zis: Iată vi-L aduc pe El
afară, ca să ştiţi că nu găsesc în El nici o vină.
(Ioan 19.1-4)
36
P.S. SOFRONIE
ÎNCEPE VÂNĂTOAREA DE
ANTIECUMENIŞTI
Claudiu Târziu
37
oprit să slujească şi să predice în satele învecinate, pentru că a
ridicat glas contra „ecumenismului”. Pretextul a fost că părintele
Eftimie Mitra nu are studii teologice, ca şi cum asta primează în
monahism. După cum bine ştim, părintele Cleopa şi alţi sfinţiţi
slujitori ai noştri n-au avut şcoală mai de loc, dar s-au dovedit
mari duhovnici şi stareţi iubiţi.
Părintele Eftimie este cunoscut pentru activitatea sa
publicistică bazată pe învăţătura creştină adevărată, nutrită din
Sfânta Scriptură şi din Sfânta Tradiţie, ca şi pentru atitudinea
antiecumenistă făţişă.
Pentru că a încercat să vorbească pe aceeaşi temă la şedinţa cu
preoţii de la Beiuş, din 13 noiembrie 2007, părintele Eftimie a
fost admonestat de PS Sofronie Drincec, Episcopul Oradiei, care
a doua zi l-a demis şi i-a interzis să mai slujească şi să mai predice
în satele bihorene.
PS Sofronie este cea mai proaspătă surpriză neplăcută a
Sfântului Sinod. Afirmat ca un episcop tradiţionalist, patriot şi
vrednic la Gyula, în Ungaria, PS Sofronie a fost susţinut pentru a
deveni episcop al Oradiei de către unii dintre cei mai
înduhovniciţi şi cu autoritate ierarhi ai noştri.
Însă, imediat după ce a fost ales la Oradea, PS Sofronie a
început să-şi dea arama pe faţă. Mai că l-a pus sub arest la
domiciliu pe fostul episcop Ioan Mihălţan, pensionat şi retras din
scaun din pricina bolii, l-a exilat într-un capăt de judeţ pe
Episcopul Vicar Petroniu Sălăjanul şi a început să tune şi să
fulgere împotriva călugărilor antiecumenişti.
Este de prisos să mai spun cui a făcut PS Sofronie campanie
electorală pentru alegerea ca patriarh.
Acum, PS Sofronie încearcă să impună politica ecumenistă cu
forţa.
În şedinţa de pe 13 noiembrie 2007, PS Sofronie a făcut
următoarele afirmaţii grave:
• că preoţii şi călugării care se opun ecumenismului sunt
„răzvrătiţi”;
38
• că mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ este „turbulentă”
şi trebuie ocolită;
• că nu trebuie luate în seamă cuvintele duhovniceşti ale
părintelui Iustin Pârvu, stareţul de la Petru Vodă, ca şi acelea
ale părintelui Arsenie Papacioc de la Techirghiol (doi dintre
uriaşii duhovnici pe care îi mai are ortodoxia romanească), şi
alţi „aşa-zişi duhovnici care nu fac altceva decât tulburări”;
• că monahii antiecumenişti sunt „analfabeţi şi inculţi”;
• că ierarhii care vor mai da binecuvântare pentru cărţi care se
opun eresului ecumenist vor fi maziliţi, adică, în limbajul
diplomatic pe care l-a folosit PS Sofronie, „se vor trezi mutaţi
de canon într-o mănăstire”!
Demiterea unui egumen mai poate fi acceptată, chiar dacă s-a
făcut fără un motiv valid. Dar vorbirea de rău a unor trăitori şi
apărători ai Ortodoxiei, ca părintele Iustin sau părintele Arsenie,
or ameninţarea unor episcopi, nu pot fi tolerate.
Să fiu iertat, dar dacă aşa înţeleg unii sinodali să impună la noi
„ecumenismul”, mă tem că vor fi pricină de mare smintire. Să nu
fie! X
39
„
Deci a ieşit Iisus afară, purtând cununa de spini şi
mantia purpurie. Şi le-a zis Pilat: Iată Omul! Când L-
au văzut deci arhiereii şi slujitorii au strigat, zicând:
Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! Zis-a lor Pilat: Luaţi-L
voi şi răstigniţi-L, căci eu nu-I găsesc nici o vină. Iudeii
i-au răspuns: Noi avem lege şi după legea noastră El
trebuie să moară, că S-a făcut pe Sine Fiu al lui
Dumnezeu. Deci, când a auzit Pilat acest cuvânt, mai
mult s-a temut. Şi a intrat iarăşi în pretoriu şi I-a zis lui
Iisus: De unde eşti Tu? Iar Iisus nu i-a dat nici un
răspuns.
(Ioan 19.5-9)
40
NU ESTE CORECTĂ DECIZIA
PREASFINŢIILOR VOASTRE!
41
părintele Cleopa şi alţi sfinţiţi slujitori ai noştri n-au avut şcoală
mai deloc, dar s-au arătat aleşi povăţuitori ai neamului şi
nepreţuiţi rugători!
Ne întrebăm cu durere în suflet, de ce acest cuvios părinte
trebuie să sufere de pe urma ecumenismului dorit de mai marii
bisericii noastre ortodoxe? Aşa ne păstrăm noi, oare, credinţa
noastră strămoşească, credinţa plătită cu jertfe de sânge de Sfinţii
noştri Martiri şi Mărturisitori? Din păcate, conducerea
Episcopiei Bihorului nu ţine cont de ceea ce spune Scriptura, şi
anume: „Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma,
întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstraţi Biserica
lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său” (Fapte
20.28).
Această conducere uită de Canonul 58 Apostolic, care vorbeşte
despre „datoria sfântă a ierarhilor de a învăţa poporul în credinţa lui
în dogmele dreptei credinţe şi să-l conducă la credinţa adevărată!”
După cum se ştie, canoanele leagă conţinutul adevărului de
credinţa care trebuie transmisă credincioşilor, constând în
învăţătura revelată păstrată în Sfânta Scriptură, statornicită prin
canoanele 60, 85 Apostolice, 2 Trulan, 59 şi 61 Laodiceea, 24
Cartagina, 91 Sfântul Vasile cel Mare şi să urmeze predania dată
de Sfinţii Părinţi.
Conducerea Episcopiei uită de afurisenia care se poate pune
asupra celor care nu îi feresc pe credincioşi de erezii şi nu îi
întăresc în credinţă. De ce îi prigoniţi pe mărturisitorii credinţei
ortodoxe? Acest Preacuvios Părinte Eftimie este printre puţinii
care luptă împotriva ecumenismului. Nu este corectă decizia
Preasfinţiilor Voastre!
De peste 70 de ani, Ortodoxia participantă la mişcarea
ecumenistă se face părtaşă la rătăcire. Mişcarea ecumenistă a
susţinut toate guvernele de stânga şi s-a ferit să ia apărarea
preoţilor şi a credincioşilor martirizaţi pentru dreapta credinţă.
Sfinţii Părinţi de la Muntele Athos numesc mişcarea ecumenistă
cea mai mare erezie a secolului nostru.
42
Despre ecumenism părintele Cleopa vorbeşte: „Biserica
neortodoxă nu va renunţa niciodată la credinţa ei ca să vină la Biserica
Ortodoxă, niciodată nu va exista o unire între biserici. Dacă Sfinţii
Părinţi întruniţi la cele 7 Soboare ale Bisericii şi cele 11 Sinoade
Locale în primele veacuri creştine nu ar fi vegheat asupra apărării
dogmelor şi învăţăturilor dreptei credinţe ortodoxe, noi, astăzi, poate nu
mai eram creştini ortodocşi. Deci, să fim cu luare aminte ca jertfa
sfinţilor noştri părinţi să nu fie zadarnică. Astfel, ne pierdem şi noi
mântuirea şi îi dezbinăm şi pe credincioşii Bisericii Ortodoxe atât de
statornici, evlavioşi şi devotaţi!”
Părintele Dumitru Stăniloae, de asemenea, atrage atenţia
asupra metodei Bisericii Catolice de a camufla cât mai abil
încercarea de a adormi conştiinţele ortodoxe sub masca „nobilă şi
generoasă” a ecumenismului!
Tot pe această cale, dorim să atragem atenţia asupra faptului că
ieromonahului Visarion Tuderici, tot de la Schitul Huta, i se
interzice să urmeze medicina. De asemenea, pe raza satului Fiziş,
localitate apărţinătoare de comuna Finiş, la fel ca Schitul Huta,
nu se acordă binecuvântare pentru întemeierea unei obşti
monahale de maici. De ce? Probabil pentru că şi creştinii
ortodocşi din Fiziş, la fel ca şi cei din împrejurimi, luptă să-şi
păstreze credinţa ortodoxă strămoşească!
Nădejdea noastră este ca preoţii, credincioşii şi monahii să
ceară Patriarhiei Ortodoxe Române să părăsească mişcarea
ecumenistă, în care se prăbuşesc unii preoţi şi chiar ierarhi,
căutând mai mult slava oamenilor, decât slava lui Dumnezeu.
Părinte Eftimie, cu noi este Dumnezeu, să nu ne temem de
ceea ce ne vor face oamenii!
Semnează,
Un grup de credincioşi ortodocşi din comuna Finiş, localitatea
Beiuş şi celelalte împrejurimi ale Beiuşului
X
43
„
Deci Pilat i-a zis: Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am
putere să Te eliberez şi putere am să Te răstignesc? Iisus
a răspuns: N-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu
ţi-ar fi fost dat ţie de sus. De aceea cel ce M-a predat ţie
mai mare păcat are. Pentru aceasta, Pilat căuta să-L
elibereze; iar iudeii strigau zicând: Dacă Îl eliberezi pe
Acesta, nu eşti prieten al Cezarului. Oricine se face pe
sine împărat este împotriva Cezarului. Deci Pilat,
auzind cuvintele acestea, L-a dus afară pe Iisus şi a şezut
pe scaunul de judecată, în locul numit pardosit cu pietre,
iar evreieşte Gabbata.
(Ioan 19.10-13)
44
JOCURI DE CULISE
Episcopul Sofronie Drincec îşi pune în
aplicare o tactică diplomatică
Cristian Marc
45
credincioşii”. Auzind acestea, părintele Antim l-a ameninţat pe
Eftimie că dacă nu va pleca de bună voie, va fi trimis în
consistoriu la Patriarhie, pe motiv că a părăsit mănăstirea fără
binecuvântarea episcopului. Martori în acest sens s-au pus
protopopul de Beiuş, părintele Ioan Balint, şi părintele Antonie
Pinta din Oradea, care au declarat că, în timp ce îl căutau pe
părintele Eftimie la schit, acesta era în satul vecin, la Fiziş.
Oamenii lui Sofronie caută motive serioase să îl pună la punct pe
părintele Eftimie, deja pornindu-se un război în toată regula, în
care ambiţiile ierarhului sunt mai presus de orice. Cu toate că
majoritatea preoţilor şi credincioşii din zona sunt de partea lui
Eftimie, pentru cei de la Episcopia Oradiei asta nu mai contează
absolut deloc.
A treia acuzaţie adusă părintelui Eftimie e aceea că a colaborat
cu anumite secte, cum ar fi „Biserica secretă”. Cu toate că
părintele Eftimie a declarat că nu are nimic în comun cu această
sectă, părintele Antim insistă să aducă în continuare această
acuză. Pentru a-i închide gura lui Antim, părintele Eftimie a dat
în scris o declaraţie că nu are nici o legătură cu această sectă şi a
cerut ca acuzele să fie dovedite. Nici până astăzi oamenii
episcopului nu au reuşit să-şi argumenteze acuzaţiile.
Nefiind vinovat, părintele Eftimie a cerut scuze că a furnizat
informaţii presei legate de prigonirea sa, dând dovadă de
smerenie şi înţelepciune. În ceea ce priveşte ecumenismul,
părintele Eftimie a refuzat să îşi retragă cuvintele, susţinând că
aceasta este mărturisirea sa de credinţă. De asemenea, din ziua în
care a primit decizia chiriarhală de a fi destituit, a predat
părintelui Visarion Tuderici conducerea schitului, rămânând în
propria ctitorie ca un simplu vieţuitor, fără a face vreo contestaţie
forurilor ierarhice superioare sau a-l acţiona în instanţă pe PS
Sofronie pentru abuzul în funcţie şi nedreptatea făcută.
Ziarele care au avut curajul să prezinte acest subiect sunt
Bihoreanul şi Crişana. X
46
© Bogdan I. Stanciu
47
„
Şi era Vinerea Paştilor, cam la al şaselea ceas, şi a zis
Pilat iudeilor: Iată Împăratul vostru. Deci au strigat
aceia: Ia-L! Ia-L! Răstigneşte-L! Pilat le-a zis: Să
răstignesc pe Împăratul vostru? Arhiereii au răspuns: Nu
avem împărat decât pe Cezarul. Atunci L-a predat lor ca
să fie răstignit. Şi ei au luat pe Iisus şi L-au dus ca să fie
răstignit.
(Ioan 19.14-16)
48
„OCHIUL DRACULUI“
A DEZBINAT CLERICII BIHORENI
Alex Muscaliu
49
ecumenism (mişcare religioasă ce urmăreşte scopul de a unifica
toate bisericile aşa-zis creştine, n.ed.), adevăratul motiv al
demiterii sale a fost refuzul predării terenurilor pe care se află
mănăstirea ce o conduce.
În fapt, totul a început din momentul în care preotul Dumitru
Sălăjan a renunţat la ortodoxie. El a fost caterisit pentru
apostazie, adică în termeni populari, a trădat credinţa, după ce a
trecut, împreună cu enoriaşii săi, la greco-catolicism înaintea
Paştelui din anul 2006. Motivele invocate de către Sălăjan au fost
problemele pe care le-a avut cu Episcopia Ortodoxă Oradea.
Împreună cu el, dintre cei aproximativ 400 de localnici pe care
îi păstorea, 350 au semnat tabelul de trecere la Biserica Greco-
Catolică, fiind nemulţumiţi de nedreptăţile pe care Episcopia
Oradea le-a pricinuit păstorului lor. Dorinţa de mutare a
sătenilor a fost acceptată şi astfel a fost constituită legal o nouă
parohie. Mai grav este faptul că locaşul de cult construit pentru
Biserica Ortodoxă a devenit proprietatea Bisericii Greco-Catolice,
instituţia din urmă motivând că, datorită faptului că a fost
construit de către enoriaşi, ei au tot dreptul să o păstreze.
Întreaga manevră a fost făcută, susţine presa locală, profitând
de neînţelegerile dintre săteni care, în loc să fie amortizate de
păstor, au fost amplificate şi au degenerat într-un scandal care a
determinat populaţia să treacă la catolicism. Sălăjan, imediat
după ce şi-a schimbat credinţa, a fost numit, datorită „revelaţiei”
pe care a avut-o şi populaţiei pe care a convertit-o la catolicism, în
funcţia de inspector peste pădurile şi domeniile recent dobândite
de greco-catolicii din Bihor.
Apoi, pentru a-şi consolida poziţia în rândul instituţiei
religioase la care a trecut, Sălăjan i-a făcut o vizită lui Eftimie
Mitra în încercarea de a-l convinge să renunţe la credinţa
ortodoxă şi să intre în rândurile catolicilor, căci „se schimbă doar
stăpânul, nu şi biserica”. Persoana care trebuia convinsă era cea
care, în 1991, a obţinut dreptul de proprietate asupra poienii
„Topliţa”.
50
Dumitru Sălăjan: „Nu vezi că Dumnezeu e doar în predici?”
51
Eftimie, demis pe baza înţelegerilor dintre Sofronie, Biserica
Catolică şi Sălăjan
52
aşezat în primul rând, i-a şoptit unui prieten de-al său că
pretenţiile pe care greco-catolicii le-au emis sunt exagerate.
Discuţia însă a fost auzită de Prea Sfinţitul Sofronie care, în
mijlocul şedinţei, i-a criticat dur pe cei doi „comentatori”, spre
satisfacţia episcopului greco-catolic. Întâlnirea s-a desfăşurat în
continuare, între ierarhi fiind semnat un document prin care-şi
recunoşteau reciproc „demnitatea eclesiastică”.
După acest eveniment, a urmat un altul, petrecut în data de 13
noiembrie 2007 unde, în cadrul unei şedinţe preoţeşti la Beiuş,
PS Sofronie a prezentat aspectul pozitiv al ecumenismului şi
necesitatea înfiinţării unor episcopii şi mitropolii ortodoxe peste
Prut. Tot în acest context, PS Sofronie a explicat faptul că există
mai mulţi preoţi „răzvrătiţi” care nu sunt supuşi Sfântului Sinod,
în ceea ce priveşte ecumenismul.
53
mine. Eu sunt episcop”. După aceste cuvinte, ierarhul nu a mai
spus nici un cuvânt şi a lăsat lucrurile să curgă de la sine, de
parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
În ziua ce a urmat, Eftimie a primit hotărârea episcopului prin
care a fost demis din funcţia de egumen, interzicându-i-se
explicit de a mai sluji şi predica în satele învecinate.
54
© BIHOREANUL – săptămânal de Oradea
55
„
Şi ducându-Şi crucea, a ieşit la locul ce se cheamă al
Căpăţânii, care evreieşte se zice Golgota, unde L-au
răstignit, şi împreună cu El pe alţi doi, de o parte şi de
alta, iar în mijloc pe Iisus. Iar Pilat a scris şi titlu şi l-a
pus deasupra Crucii. Şi era scris: Iisus Nazarineanul,
Împăratul iudeilor! Deci mulţi dintre iudei au citit acest
titlu, căci locul unde a fost răstignit Iisus era aproape de
cetate. Şi era scris: evreieşte, latineşte şi greceşte. Deci
arhiereii iudeilor au zis lui Pilat: Nu scrie: Împăratul
iudeilor, ci că Acela a zis: Eu sunt Împăratul iudeilor.
Pilat a răspuns: Ce am scris, am scris.
(Ioan 19.17-22)
56
DESPRE PRIGONIREA PĂRINTELUI
EFTIMIE MITRA SAU DESPRE
DETURNAREA IUBIRII
Oana Iftime
58
unei mişcări care cocoloşeşte neadevărul strecurat în credinţă??
Se vede, însă, că nu se gândesc la nimic din toate acestea. Altfel, li
s-ar cutremura sufletul şi n-ar mai îndrăzni.
Să revenim la cronica zilei de 13 noiembrie. Relatarea faptelor
care îl implică pe părintele Eftimie nici măcar nu pare
halucinantă. Cel puţin în ceea ce mă priveşte, pot spune că mă
aşteptam la asemenea lucruri, având în vedere ardoarea cu care se
promovează, din ce în ce mai des, ecumenismul. Deşi mă
aşteptam, tristeţea tot a venit, peste mine, exact ca atunci când
ştii că undeva este război şi că mor oameni şi, deodată, ţi se arată,
la ştiri, fotografia unuia dintre cei ucişi. Impactul personalizării,
al identificării precise a cuiva care tocmai a lăsat gol un loc, în
lume, în chip iremediabil. Iată, am spus, o victimă nominalizată a
războiului nevăzut, de pe unul din fronturile principale.
Citim că părintele a participat, pe 13 noiembrie, la o întâlnire a
preoţilor, unde a fost admonestat de către ierarhul său pentru
poziţia antiecumenistă. A doua zi, pe 14, părintele Eftimie a fost
depus din funcţia de egumen şi plasat sub interdicţia de a mai
predica în satele învecinate schitului în care vieţuieşte. Evident,
pretextele oficiale din actul de depunere sunt cu totul altele,
anume că părintele nu ar avea studii teologice, ceea ce, până în 13
noiembrie 2007, nu constituise un impediment. Şi, de altfel, lipsa
studiilor teologice formale (în toate sensurile termenului) nu a
împiedicat pe cei merituoşi înaintea lui Dumnezeu să fie stareţi
şi/sau călăuzitori ai poporului (s-a şi dat exemplul părintelui
Cleopa, oierul cu două clase, îl adaug şi eu doar pe cel al
părintelui Porfirie).
Cum poate un episcop să poarte într-o mână Crucea şi în
cealaltă bâta, fără a risca să pocnească oamenii cu crucea, sau să-i
binecuvânteze cu bâta? Ceea ce s-ar zice că nu se face, nici una,
nici cealaltă.
Cum poate cineva să asuprească pe altul, pe motiv că acesta din
urmă nu are dragoste de fraţi??? Chiar nu sesizează nimeni
ridicolul, paradoxul, suceala nătângă a situaţiei? Nu se vede
59
ingineria demonică, la lucru, încurcând minţile oamenilor? Ce se
întâmplă cu noi?
Oare nu realizează, măcar cei care „l-au pus la punct” pe
Eftimie cel cu gură (prea) mare că îşi dinamitează propria poziţie,
prin asemenea manifestări? Deja se simte o nerăbdare din parte
promotorilor ecumenismului, care le periclitează noul Babel,
construit în ani şi ani de zile, de pe vremea primelor „comisii de
dialog”, termen de care, dacă ar fi să întrebăm pe vreun cetăţean
al cerului, cel mai probabil că va spune că nu a auzit: „Eu ştiu de
sinoade, ce-i aia comisie de dialog interconfesional?? Mă
depăşeşte subiectul, încercaţi dedesubt…”
Râdem cu fiere, pentru a nu plânge cu lacrimi de sânge. Poate,
cine ştie, ceva va avea, totuşi, impact? ... Ironia, dacă nu tonul
serios, trasul copilăresc - răutăcios de mânecă, dacă nu abordările
retorice standard…Ce să mai facem, dragilor, ca să vă deşteptaţi?
Să nu vă îndoiţi că intenţia de dincolo de toate acestea este
curată, chiar dacă vă exasperează figurile noastre, vocea noastră,
stilul, sau mai ştiu eu ce. Suntem cu toţii oameni, ai Aceluiaşi
Dumnezeu şi e sfâşietor să vezi cum cineva este deturnat,
„scăpat” din năvodul iubirii adevărate. Nu e libertate în larg, de
data aceasta, ci moarte, mişună prădătorii pe acolo. Mai bine vă
lăsaţi prinşi, de Cel Care umbla cu pescarii şi Care prin Apostoli a
vânat lumea, cum spune troparul Ortodoxiei. O singură plasă are,
nu mai multe, o singură Biserică, nu nx, în funcţie de ce nouă
„grupare creştină” se mai înregistrează la stat.
Se vorbeşte atâta de iubire, pe care s-ar întemeia ecumenismul
şi pe care nu ar avea-o antiecumeniştii. Dar, este aceasta iubire,
sau o batjocorire a ei?
Amintiţi-vă, ereziile sunt numite şi bârfe, fiind defăimări ale
Adevărului, iar începătorii ereziilor sunt numiţi de către Biserică
„bârfitori”. Nu vorbim despre „neînţelegeri”, „erori”, teologia nu
este filozofie sau ştiinţă, iar Dumnezeu nu este un concept
abstract sau un sistem de ecuaţii, ci Persoană, pe care ereticii O
clevetesc, despre care spun lucruri neadevărate, lucruri prin care
60
îndepărtează pe oameni de El. Recunoaşteţi trăsăturile şi
„funcţiile” clevetirii, ca şi colportare de neadevăruri, ducând la
dezbinare?
Cum se face că atunci când cineva insultă pe mama sau pe tatăl
nostru, soţia, soţul, fratele, sora, fie şi pe vreun prieten de care nu
ne leagă sângele, sărim în sus, reacţionăm, nu acceptăm,
vociferăm, ba, mai dăm şi cu pumnul, uneori? Iar atunci când ne
este insultat Tatăl nu mişcăm nici limba, nici vreun deget?
Mânia faţă de insultarea unui om se poate întemeia pe orgoliu, şi
nu pe iubire rănită, dar nu cred că se poate pretinde, în nici un
caz, că iubirea lipseşte cu totul. Mânia faţă de insultarea lui
Dumnezeu este curată şi arde numai din iubire. Este, poate, unul
dintre cele mai lipsite de osteneală moduri de a ne apropia de
mântuire, n-avem a da decât vorbe, fie şi o singură frază de
împotrivire la hulă.
Dar iată că nu ne cuprinde, mânia aceasta, ci lâncezim fără de
grijă, între o mâncărică gustoasă şi un talk-show. Vorbele cu
pricina ar costa, se vede că, de fapt, cu mult mai mult decât îmi
închipui, în naivitatea mea. Dacă cineva ne va lua drept bigoţi?
Sau necivilizaţi? Dacă se supără cutare cunoscut, care nu este
ortodox? Dacă se supără altul, care se consideră ortodox, dar
ecumenist?
Iar unii chiar cred sincer că a lăsa pe ceilalţi să stăruie în păreri
greşite despre credinţă înseamnă iubire. „Doar”, zic ei,
„Dumnezeu e bun, nu poate lipsi pe oameni de mântuire fiindcă
nu sunt ortodocşi, ci tot vreun soi de creştin”. Aşa ceva zicea şi
Origen, propagând ideea de apocatastază, de mântuire universală,
inclusiv a demonilor, la sfârşitul lumii. Şi a fost condamnat,
fireşte, ca eretic, de către Biserică. De ce, dacă ideile sale erau atât
de generoase, de pline de iubire, iar iubirea este de la Dumnezeu
şi a lui Dumnezeu prin excelenţă? Voi oferi un indiciu simplu -
Hristos Însuşi vorbeşte despre focul cel veşnic, în Evanghelie,
aşadar, cum să aibă dreptate Origen şi cum să fie considerat
dreptcredincios cineva care dezminte spusele Mântuitorului?
61
Şi mă tem că aceeaşi este situaţia cu fiecare „deosebire” de
credinţă în parte. Fiecare idee de acest gen face mincinos pe
Hristos, sau pe Duhul Sfânt, care a inspirat pe sfinţii care ne-au
lăsat învăţătura de credinţă ortodoxă. Or, cum să contrazici, să
faci mincinos, pe Adevărul, oameni buni? Ce întreprindere
aberantă este aceasta? Cum să te faci mai cunoscător decât
Dumnezeu Însuşi, „răscroind” ceea ce El şi nu altcineva a lăsat?
Revenind la iubire, cred că răspunsul este clar. „Iubirea”
ecumenistă nu este iubire, ci o batjocorire a ei.
Nimic din ceea ce batjocoreşte pe Dumnezeu nu are cum fi
adevărat şi în sensul său propriu, nici „iubirea”, nici „bunătatea”,
nici „frumuseţea”. Vezi şi „bunătatea” din care unul ajută pe altul
la păcat, spre despărţirea de Dumnezeu, care este Bunătatea, sau
„arta” hulitoare, demonică, pretinsă a fi „frumuseţe”.
Nimic din ceea ce batjocoreşte pe Dumnezeu nu are cum fi
spre binele omului, binele cel adevărat, cel din veci, nu
mincinosul răsfăţ al unei societăţi oarecare. Cordialitatea
ecumenistă, întemeiată fiind pe neiubirea de Dumnezeu este
iluzie demonică, întovărăşire la păcatul hulei, falsă bună-
înţelegere păstrată în numele unei răstălmăciri a unui fundament
al creştinismului. Dacă iubesc, dintâi pe Dumnezeu, după
poruncă, apoi pe aproapele meu, mă voi strădui să-i deschid
acestuia ochii, atunci când umblă să-l înşele falsele iubiri.
După cum a încercat a-şi însuşi Crucea, ca fur de cele sfinte,
ecumenismul a încercat a-şi însuşi iubirea. Nici una, nici cealaltă
nu sunt cele adevărate şi mântuitoare.
După cum se îmbracă diavolii în „lumină”, spre înşelarea
oamenilor trufaşi, s-a îmbrăcat şi ecumenismul în „iubire”, spre
înşelarea tot a celor cu iubire de sine. Fiindcă acesta este, cel mai
probabil, motivul adânc pentru care cineva ar susţine
ecumenismul - iubirea de sine. Iubirea de sine, care „protejează”
pe om de eventualele conflicte în care l-ar implica mărturisirea.
Iubirea de sine, care este satisfăcută de avantajele materiale care
ar putea decurge din susţinerea ecumenismului. Iubirea de sine,
62
piedica dintâi în calea Iubirii adevărate, venind să ne lumineze
sufletul şi să ne răpească lui Hristos Dumnezeu. Deja nu prea mai
cred în ecumenistul naiv, o fi existând, dar şi în acest caz tot
vinovat este, fiindcă nu pune mâna să afle învăţătura Bisericii.
În orice caz, nu pe părintele Eftimie îl plâng, în aceste zile, ci
pe noi, ceilalţi. Părintele se va număra printre cei prigoniţi
pentru Hristos, a căror plată multă este în ceruri. Unde ne vom
număra noi, dacă nu ne lepădăm de toropeala ucigătoare de suflet
în care ne aflăm, este altă poveste, de semn complet opus.
Hai să ne trezim! Să nu ne mai lăsăm drogaţi cu vorbe de
„dragoste” mincinoasă. Suntem oameni, avem raţiune, ne iubeşte
nemărginit Dumnezeu, şi noi suntem capabili, din fire, de
iubirea cea adevărată, de ce să ne pierdem în amăgiri?
Hai să alungăm demonii, cu semnul cel drept al Sfintei Cruci,
pe care să nu îndrăznim a o folosi ca simbol al neiubirii şi nici să
mai lăsăm pe alţii să facă asta.
Oameni cu care am mai discutat îndemnau la rugăciune.
Desigur, şi la rugăciune îndemn şi eu, măcar că mi se pare uşor
truistic, sau, altfel spus, ce este acela creştinul care nu se roagă.
Dar rugăciunea nu exclude acţiunea de a lua atitudine prin viu
grai sau în scris. Dacă sfinţii martiri s-ar fi rugat, numai, în
sufletul lor, în timp ce cu mâna ar fi adus jertfă demonilor… Sau
dacă Sfinţii Părinţi nu s-ar fi împotrivit ereticilor, ci numai s-ar fi
rugat, în timp ce aceia umblau prin cetate, smintind lumea…
Şi degeaba ar veni cineva să-mi atragă, „smerit”, atenţia, că
pretind să ne raportăm la sfinţi, fiindcă, dragilor, din dar de la
Dumnezeu, însă şi cu faptele lor s-au sfinţit, aceia. Nu au aşteptat
să devină sfinţi (eventual, să-şi dea seama că au devenit…) pentru
a face faptele credinţei, între care împotrivirea la hulă. În afară de
asta, atrag şi eu atenţia că ortodoxia ne „pretinde”, de fapt, ceva
încă şi mai „deplasat”- a ne raporta la Însuşi Hristos. Sau, cumva,
trebuie să aşteptăm, în chip aberant şi hulitor, să devenim
dumnezei, ca Acela, prin fire, pentru a încerca să urmăm modelul
Mântuitorului? Periculoasă gândire. Să nu fie! Să nu mai fie, în
63
general, nimic din toate acestea - falsa iubire, falsa bunătate, falsa
frumuseţe, falsa dreptate, falsa smerenie, falsa ascultare şi orice
altă sucire demonică a valorilor creştine.
Iubirea adevărată nu arată neiubitor pe Dumnezeu fiindcă a
gătit focul cel veşnic, demonilor şi următorilor lor de bunăvoie.
Bunătatea adevărată nu-L arată pe El ca lipsit de bunătate,
fiindcă nu se vor mântui toţi oamenii, indiferent de credinţă.
Frumuseţea adevărată nu arată ca urâcioase învăţătura sau
slujirea ortodoxă, umblând să le facă „operaţii estetice”, după
gustul demonilor.
Dreptatea adevărată nu nedreptăţeşte pe Dumnezeu.
Smerenia adevărată nu zace pe sine, lăsând să fie hulit Cel
Care pentru noi S-a smerit până la moarte.
Iar ascultarea adevărată se face dintâi faţă de Dumnezeu. X
64
65
„
După ce au răstignit pe Iisus, ostaşii au luat hainele Lui
şi le-au făcut patru părţi, fiecărui ostaş câte o parte, şi
cămaşa. Dar cămaşa era fără cusătură, de sus ţesută în
întregime. Deci au zis unii către alţii: Să n-o sfâşiem, ci
să aruncăm sorţii pentru ea, a cui să fie; ca să se
împlinească Scriptura care zice: „Împărţit-au hainele
Mele loruşi, şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorţii".
Aşadar ostaşii acestea au făcut.
(Ioan 19.23-24)
66
DEZAMĂGIRE CRUNTĂ LA ORADEA 2
Dan Ciachir
2
Articol preluat de la adresa http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-07-26&id=
224440
67
datorez câteva ceasuri de convorbiri pe cât de plăcute, pe atât de
folositoare.
După retragerea Prea Sfinţitului Ioan Mihălţan, a fost ales şi
apoi instalat la cârma eparhiei care cuprinde judeţele Bihor şi
Sălaj, în primăvara aceasta, Prea Sfinţitul Sofronie Drincec, fost
titular al mini-eparhiei Gyula, păstor al comunităţii românilor
din Ungaria. Alegerea sa a constituit o satisfacţie unanimă. În
sfârşit, un ierarh tânăr, unul care studiase Medicina, iar apoi
fusese ucenicul marelui stareţ Sofronie de la Essex (acelaşi care l-
a format şi pe Părintele Rafail Noica). Bucuros am fost şi eu.
Avusesem prilejul să-l cunosc la Curtea de Argeş în urmă cu şase
ani. Impresie superlativă.
Aflu că, în decurs de câteva luni, PS Sofronie, ierarhul smerit
şi deschis, la care uşor nepotrivite mi se păreau doar burticica de
fişpan şi Mercedesul de culoarea prunei vineţii, cam lung, a intrat
cu buldozerul în clerul eparhiei. Patru protopopi schimbaţi, iar al
cincilea, protoiereul de Beiuş, îşi aşteaptă rândul, după ce noul
chiriarh s-a dispensat de un om de o reală personalitate şi valoare
bisericească: părintele vicar Vasile Bota, om tânăr, de 42 de ani,
ctitorul impunătoarei biserici Sfântul Andrei din Oradea...
În urmă cu doi-trei ani am străbătut toate protopopiatele
Episcopiei Oradiei; aş îndrăzni să spun că le cunosc mai bine
decât proaspătul lor episcop. Mi-am notat atunci că din cele 67 de
parohii ale protopopiatului Marghita, doar jumătate din ele aveau
peste o sută de familii. Măsura abnegaţiei preoţeşti extreme am
avut-o însă în satul Reghea, parohie cu numai douăzeci de familii
de credincioşi, unde şcoala se năruia, însă biserica era în curs de
restaurare şi repictare. Într-o altă comună, Bogăi, cei doi preoţi
ridicau o biserică nouă din cărămidă refolosibilă, iar în orăşelul
Marghita se construia o biserică frumoasă şi mare din iniţiativă
protopopului Gheorghe Ciobai...
Câteva luni mai târziu constatam condiţiile în care părintele
Neamţu, cleric admirabil, realmente se „nevoia”, într-un
apartament de bloc din Jibou, unde îşi avea sediul nou-înfiinţatul
68
protopopiat... Mi-a plăcut concordia care exista la Beiuş, atât de
rară la noi, între fostul protoiereu şi cel nou, acela care îşi
aşteaptă acum rândul la destituire. Le ţin minte cultura
duhovnicească, deopotrivă cu a tânărului secretar eparhial,
părintele Varga... Mă întreb dacă nu a fost schimbată şi stareţa
Mănăstirii Voievozi, chinovie ridicată pe ruinele unei exploatări
miniere...
În acest avânt demolator, PS Sofronie nu este nici măcar
original. Maestrul Dan Puric îmi spunea, indignat, că PS Lucian
Mic a schimbat un stareţ care în decurs de câţiva ani restaurase
mănăstirea Piatra Scrisă.
Ierarhii tineri instalaţi în ultima perioadă nu vor să audă de
continuitate. Ei se simt nişte premieri care vin la putere cu
propriul guvern.
Îl înţeleg până la un punct pe PS Sofronie că ţine să-i
înfiinţeze o eparhie în judeţul Sălaj arhiereului-vicar de la
Oradea, ca să rămână singur acolo.
Dar de aici şi până la zicala: „Ţiganul când s-a văzut împărat,
Mai întâi pe taică-su l-a tăiat”, credeam că este o cale mai lungă. În
cazul Prea Sfinţitului Sofronie, desigur. X
69
„
După aceea, ştiind Iisus că toate s-au săvârşit acum, ca
să se împlinească Scriptura, a zis: Mi-e sete. Şi era acolo
un vas plin cu oţet; iar cei care Îl loviseră, punând în
vârful unei trestii de isop un burete înmuiat în oţet, l-au
dus la gura Lui. Deci după ce a luat oţetul, Iisus a zis:
Săvârşitu-s-a. Şi plecându-Şi capul, Şi-a dat duhul.
(Ioan 19.28-30)
70
NOI SCHIMBĂRI ÎN EPARHIA ORADIEI
Mircea Gavra
71
văzut pe acesta trăind în lux şi mâncând doar delicatese, dar
îndemnând la sărăcie şi milostenie.
Schimbările promise de noul vlădică nu s-au oprit aici. În ziua
de Bobotează, PS Sofronie a oficiat slujba de „sfinţire” a
Aghesmei Mari împreună3 cu omologul său greco-catolic, Virgil
Bercea, acţiune ce a atras după sine criticile unor teologi
ortodocşi şi nemulţumirea mai multor preoţi şi intelectuali din
eparhia Oradiei.
Două zile mai târziu au fost schimbaţi din funcţie patru preoţi
din conducerea episcopiei: secretarul eparhial pr. Liviu Inţe,
inspectorul eparhial pr. Laurian Ungur, consilierul administrativ
pr. Titus Scurtu şi fostul exarh, arhimandritul Iorest Grebenea.
Cei patru, care nu au participat la aşa-zisa „sfinţire” a apelor
Crişului, au fost înlocuiţi rapid de clerici tineri şi uşor şantajabili,
dacă e să ţinem seama şi de lipsa de experienţă, dar şi de trecutul
pătat al unora dintre aceştia. Cum e şi cazul noului exarh Antim
Oprea, cel care s-a perindat prin mai multe mănăstiri,
petrecându-şi viaţa monahală mai mult în civilie decât în
mănăstire (trăind comod într-un apartament din Oradea), iar în
timpul Preasfinţitului Ioan Mihălţan a fost oprit de la slujire
pentru abateri grave de la vieţuirea călugărească.
Noile schimbări au fost anunţate cu mult fast în catedrala
episcopală din Oradea, în prezenţa credincioşilor prezenţi şi a
celor invitaţi special pentru a participa la acest „moment însemnat
din istoria eparhiei noastre”, după cum însuşi spunea PS Sofronie
Drincec.
3
Referitor la această împreună-slujire amintim Canonul 10 al Sfinţilor Apostoli: „Dacă
cineva s-ar ruga, chiar în casă, cu cel afurisit (scos din comuniune bisericească) acela
să se afurisească” şi Canonul 45 al Sfinţilor Apostoli: „Episcopul sau preotul sau
diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească, iar dacă le-a
permis acelora să săvârşească ceva ca şi clerici (să slujească asemenea preoţilor
dreptcredincioşi) să se caterisească”. Catolicii sunt eretici deoarece mărturisesc în
credinţa lor învăţături potrivnice dogmei ortodoxe, cum ar fi, de exemplu: filioque,
purgatoriul, primatul papal, imaculata concepţie, azima (în unele locuri, greco-catolicii
folosesc şi ei azima) etc. Aceste erezii au fost condamnate soborniceşte printr-o
Enciclică a Bisericii Ortodoxe semnată de toţi patriarhii, la anul 1848.
72
Firesc, nu competenţa a stat la baza noilor schimbări, ci cu
totul alte motive. Atât cei patru, cât şi noul vicar eparhial, Mihail
Tărău, afirmă că între cele petrecute la Bobotează şi destituiri nu
este nici o legătură. Surse din cadrul episcopiei spun că PS
Sofronie a fost nemulţumit de prezenţa redusă, în raport cu a
catolicilor, a preoţilor şi credincioşilor ortodocşi din oraş.
Motivele destituirii nu se cunosc nici azi, dar cert este că noii
aleşi în funcţiile de secretar eparhial şi consilier administrativ au
participat la misterioasa „sfinţire” de pe malul Crişului. Expresia
de misterioasă nu e întâmplătoare, căci au fost şi curioşi care au
dorit să ia din apa „sfinţită” pentru a vedea dacă se strică. În mod
straniu, PS Sofronie a interzis ca cineva să ia acasă vreo picătură
din vasul asupra căruia a rostit împreună cu episcopul catolic
rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt 4.
Mâhnit de toate aceste pogorăminte ce silnicesc dogmatic şi
canonic cele ortodoxe, profesorul teolog Daniel Munteanu
comentează cele petrecute:
„Nu ştiu cum PS Sofronie Drincec poate vorbi despre iubirea
de aproapele, când pe subalternii săi îi prigoneşte şi îi tratează, de
multe ori, ca pe ultimii oameni. Oare iubirea sa e doar faţă de
puternicii zilei? Conform Canoanelor Bisericii Ortodoxe, dacă
acestea s-ar mai respecta de către sinodali, ierarhii care au slujit
cu catolicii ar trebui să fie caterisiţi. Se spune destul de limpede,
pentru cine vrea să priceapă, că slujirea cu ereticii se pedepseşte
cu depunerea din treaptă. Nu există vreun canon care să spună că
slujirea este admisă în anumite situaţii, doar la ierurgii sau
tedeum.
Justificările cum că nu am săvârşit Taine, ci doar o mică
rugăciune sunt de-a dreptul ridicole. Le recomandăm celor ce au
săvârşit aceste păcate să mai studieze canoanele sau să se căiască.
În faţa scaunului de Judecată justificările sunt inutile.” X
4
Ne întrebăm, pe care Duh Sfânt l-au invocat, cel care purcede numai din Tatăl sau „şi
din Fiul”...?
73
„
Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul,
nu era cu ei când a venit Iisus. Deci au zis lui ceilalţi
ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu
voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi
pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune
mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. Şi după opt zile,
ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu
ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc
şi a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul
tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune
în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios. A
răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul
meu! Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut.
Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!
(Ioan 20.24-29)
74
ECUMENISMUL,
ÎNTRE BUNUL SIMŢ ŞI COMPROMIS
Nicolae Artene
A
flând din presă despre controversele privind
atitudinea P.S. Sofronie Drincec - episcopul
Oradiei - faţă de părintele Eftimie Mitra de la
Schitul Ortodox Huta, mi-a fost greu să cred că
un ierarh, de la care ne-am aştepta să apere Biserica şi turma pe
care o păstoreşte, a ajuns să-i prigonească pe cei care gândesc şi
cuvântează cele ale ortodoxiei.
Sperând că totul este doar o exagerare jurnalistică, am dorit să
aflu nişte răspunsuri.
Personal i-am căutat pe P.S. Sofronie şi Părintele Eftimie, dar
niciunul nu mi-a oferit vreun detaliu, firesc, din motive diferite.
Părintele Eftimie primise ascultare de la mai-marii săi ierarhi
să nu mai vorbească nimănui despre a sa demitere, iar la uşa
75
episcopiei, după ce am petrecut câteva ore bune, mi s-a răspuns
sec: „Preasfinţitul e ocupat şi nu vă poate primi”.
Dacă nimeni din partea episcopiei nu a vrut să dezlege în
vreun fel misterul ce plana asupra acestui subiect, am invitat
atunci la discuţii pe câţiva dintre fiii duhovniceşti ai părintelui
Eftimie, care s-au arătat deschişi să mă lămurească asupra
oricăror nedumeriri.
În cele ce urmează vă prezentăm un fragment din dialogul
purtat cu Ioan Brage, Violeta Abrudan şi absolventa în teologie
Viviana Zaharia, în data de 14 ianuarie 2008.
76
- Dar şi Patriarhul a participat la astfel de slujbe.
- Tocmai… Sunt mulţi ierarhi astăzi în România care se supun
politicii globaliste, cea care stă la baza ecumenismului oficial, aşa
cum până-n 1989 existau ierarhi care se supuneau politicii
comuniste.
Dacă patriarhul, anumiţi ierarhi sau preoţi participă la
rugăciunile ecumeniste, aceasta nu este o garanţie că acţiunile lor
sunt şi mântuitoare. Prins în hora ecumenistă, orice cleric ar fi,
stă în contradicţie cu hotărârile Sfinţilor Apostoli, iar poporul
credincios este pus în situaţia de a alege şi urma două învăţături
total diferite: ale ortodocşilor ecumenişti sau ale Sfinţilor
Apostoli... Şi de aici vine slăbirea credinţei.
Dacă înainte de 1989, unii ierarhi ai BOR prigoneau preoţii
care nu se supuneau politicii comuniste, astăzi, în acelaşi duh,
sunt sinodali care îi persecută pe preoţii care se opun globalizării
ecumeniste. Deşi ni se tot spune că ecumenismul înseamnă
deschidere şi reconciliere, din ce în ce mai des preoţii şi monahii
care ridică semne de întrebare ecumenismului, în predici sau în
scrieri, sunt catalogaţi de către proprii lor ierarhi drept
extremişti, schismatici, provinciali, răzvrătiţi sau
fundamentalişti.
Nu înţelegem de ce nu se discută deschis, pe faţă, problemele
credinţei, în locul folosirii neuitatului arsenal securist în care cei
„tradiţionalişti” sunt avertizaţi, intimidaţi, şantajaţi, iar dacă nu
urmează linia care li se impune sunt opriţi de la slujire, daţi afară
din parohie sau mănăstire ori destituiţi, cum e şi cazul părintelui
Eftimie sau a celor patru consilieri de la Episcopia Oradiei, care
au refuzat să participe la slujba ecumenistă de Bobotează la
Oradea. 5
5
Sfântul Ierarh Marcu al Efesului (+1445) spune despre acei care caută să se facă
stăpâni ai turmei, încălcând dogmele şi canoanele Bisericii: „Nimeni să nu ne
stăpânească în credinţa noastră: nici un împărat, nici un ierarh, nici un mincinos sinod, nici
altcineva, ci numai Unul Dumnezeu, şi apăraţi sfânta ortodoxie care atât prin Hristos Iisus cât
şi prin Apostolii Săi ne-a fost dăruită nouă”.
77
- În ce constă această slăbire a credinţei?
- Dacă te rogi sau te împărtăşeşti împreună cu cel care nu
mărturiseşte aceeaşi învăţătură a Bisericii celei Una, îl laşi să
trăiască cu impresia că şi el deţine harul şi adevărul de credinţă,
că există mai multe „biserici” sau „creştinisme”, ceea ce e fals.
Să luăm de exemplu chestiunile dogmatice legate de Judecata
de Apoi. După 1054, catolicii spun că există purgatoriu6, în timp
ce ortodocşii nu au acceptat niciodată această învăţătură. Firesc,
nu pot şi unii şi alţii să aibă dreptate, căci nu pot exista în acelaşi
timp două adevăruri care să se contrazică. Lăsând impresia că toţi
care „cred” au dreptate, indiferent de cum Îl înţeleg pe Hristos, ai
slăbit credinţa cea adevărată, cea una, sfântă şi sobornicească a
Bisericii.
Părintele Eftimie spunea că diavolul, faţă de perioada primelor
veacuri când creştinii erau obligaţi să slujească idolilor, şi-a
schimbat tactica de a-i înşela pe oameni. Creştinii care rezistau
persecuţiilor deveneau mucenici. Astăzi, diavolul nu mai vrea să
facă martiri, ci lucrează la felul de gândire al oamenilor.
Lepădarea de credinţă nu se mai face prin violenţă şi vărsări de
sânge, ci prin schimbarea înţelegerii privind Creştinismul, când,
în mod viclean, li se imprimă maselor idei eretice prin formulări
aparent „creştine”: că „toţi avem acelaşi Dumnezeu”, că „toate
religiile sunt bune”, „ca să ne mântuim trebuie numai să iubim”,
să fim „toleranţi”, creştinism înseamnă „unirea Bisericilor” etc.
6
Purgatoriul este inventarea, contrar Scripturii, unui al treilea loc, între iad şi rai, unde
sufletul se „purifică” o vreme. Ideea continuă justificarea indulgenţelor, Catolicismul
oferind practic o a doua şansă în câştigarea mântuirii. Credinciosul nu mai are de ce să se
„silească” spre propriile fapte bune, când oricum se va mântui stând o vreme în
„purgatoriu” sau până când urmaşii lui achită o taxă „vicarului lui Hristos pe pământ”.
Profitul material şi amăgirea sunt evidente.
78
fecioriei Maicii Domnului, existenţa mai multor „biserici” sau
„creştinisme”, reîncarnarea, evoluţionismul ş.a.
8
Care nu întâmplător este şi membru al sumbrei organizaţii catolice „Opus Dei”.
80
Pe listele de susţinători ai părintelui Eftimie se află şi
reformaţi, greco-catolici, penticostali etc. Sunt protestanţi şi
maghiari faţă de care părintele Eftimie s-a purtat ca un prieten,
iar atunci când au avut necazuri, le-a fost alături; după cum şi ei
au venit să dea o mână de ajutor atunci când a fost nevoie:
lemnăria acoperişului arhondaricului a fost făcută de o familie de
reformaţi maghiari, un baptist a tencuit o cameră, sau
credincioşii de alte confesiuni care au participat, alături de cei
ortodocşi, la ajutorarea schitului.
De aceea vorbim de un ecumenism al civismului şi bunului-
simţ. Între părintele Eftimie şi locuitorii din zonă există o relaţie
de respect reciproc, indiferent de religie sau etnie. Aş putea să vă
dau multe exemple asemenea celor de mai sus.
81
ce, pe neobservate, introduceau în bisericile ortodoxe cultul şi
ereziile catolice.
În felul acesta, preoţii ortodocşi au ajuns să săvârşească botezul
ca la catolici, prin stropire sau turnare, nu prin întreita afundare
aşa cum hotărăsc Canoanele Apostolilor9. Din prea multă râvnă
ecumenistă, preoţii ortodocşi îndeamnă pe credincioşi să-i
cinstească pe aşa-zişii „sfinţi” catolici sau să postească marţea. În
bisericile ortodoxe găseşti statui, tablouri religioase sau obiecte
de cult catolice, cum ar fi rozariul, nicidecum metanierul
tradiţional ortodox, pe care-l aveau Sfinţii Părinţi din pustia
Egiptului şi din alte vetre de sihăstrie ortodoxă.
Pentru orice dreptcredincios, cele de mai sus înseamnă
secularizare, catolicizarea Ortodoxiei, decăderi semnalate şi de
părintele Eftimie în diverse articole şi predici rostite prin satele
şi parohiile unde era invitat. Cu toată râvna cuvenită unui ierarh
ortodox, P.S. Ioan Mihălţan10 totdeauna îl îndemna pe părintele
Eftimie să scrie şi să-i înveţe pe oameni dreapta credinţă, dându-i
binecuvântare să predice şi să slujească oriunde este chemat în
cadrul eparhiei, să combată toate ereziile şi practicile necanonice.
Tocmai ceea ce noul episcop, Sofronie Drincec îi interzice,
odată cu demiterea din funcţia de egumen al schitului.
9
În Pidalion citim despre Canonul 50 Apostolic care hotărăşte: „Dacă vreun Episcop sau
Presbiter nu va săvârşi trei afundări ale Tainei, ci o afundare, care se dă întru Moartea
Domnului, să se caterisească. Că nu a zis Domnul întru Moartea mea botezaţi «ci mergând,
învăţaţi pe toate neamurile, botezându-i pe ei în Numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului
Duh» [Matei 28: 19]”. În învăţătura Bisericii, botezul prin turnare sau stropire este
acceptat doar în caz de excepţie, dacă copilul e pe moarte şi nu mai are timp să ajungă la
biserică pentru a primi botezul. Acest caz de excepţie nu se aplică pentru cazurile
normale, iar preoţii care săvârşesc din uşurătate botezul ortodox prin stropire sau
turnare, cad sub caterisirea canonului de mai sus.
10
Episcopul care l-a hirotonit şi l-a investit ca egumen la Schitul Huta, în prezent
pensionat.
82
lor sunt pomenite şi astăzi în slujba şi calendarul Bisericii.
Nimeni dintre cei care au făcut diplomaţie, politică, afaceri sau
compromisuri cu Catolicismul nu au fost trecuţi în rândul
sfinţilor.
Indiferent de ce se va întâmpla, vom păstra neîntinată credinţa
sfinţilor mucenici români, care şi-au vărsat sângele în acest colţ
de ţară pentru ca Ortodoxia să nu fie batjocorită şi amestecată.
Pentru a avea o imagine cât mai clară despre cum a avut loc,
din punct de vedere al legilor în vigoare şi al regulamentului
bisericesc, destituirea părintelui Eftimie, am considerat că cel
mai potrivit este să stăm de vorbă cu un specialist în drept.
Astfel, avocatul Mihai Pop, prieten apropiat al părintelui, a
binevoit să ne răspundă la câteva întrebări:
83
toţi stareţii şi egumenii de mănăstiri şi schituri care nu au
absolvit nici măcar liceul, s-a hotărât să fie demis din funcţie
tocmai părintele Eftimie, absolvent al unei facultăţi de inginerie.
În noile regulamente bisericeşti se spune despre pregătirea
teologică a monahilor şi monahiilor care sunt obligaţi să facă
studii, cu specificaţia ca aceştia să fie îndemnaţi să urmeze
cursurile de specialitate şi nicidecum să fie demişi. Nici un
regulament bisericesc nu precizează ca stareţul sau egumenul,
dacă nu are studii, să fie înlăturat.
Dacă e lege, să fie aceeaşi pentru toţi, cu atât mai mult cu cât
părintele Eftimie era deja înscris în anul întâi al Facultăţii de
Teologie Ortodoxă din Oradea.
84
priveşte istoria greco-catolicismului în Ardeal, nu putea fi
combătut de nici un catolic din zonă, iar în disputele legate de
retrocedările unor biserici, aducea mereu dovezi solide. De aceea
„căluşul în gură” nu i-l puteau pune decât superiorii săi ierarhici,
sub pretextul ascultării. Aşa se face că punctul IV din
documentul demiterii îi interzice total propovăduirea credinţei
ortodoxe în zonă. Deocamdată are voie să slujească doar în
bisericuţa de la Huta.
85
în cadrul acelui azil să facă şi un cabinet medical pentru săraci,
unde să activeze ca medic ucenicul său, părintele Visarion. PS
Sofronie îşi dăduse binecuvântarea verbală şi pentru azil şi
pentru ca Visarion să facă medicina. Odată cu celelalte restricţii,
Episcopul Oradiei a sistat şi ridicarea azilului, iar sub pretextul
ascultării i-a interzis părintelui Visarion să continue facultatea de
medicină.
86
oamenii să nu poată distinge diferenţa schimbării. Firesc, atâta
timp cât preoţii şi credincioşii din parohiile respective nu se lasă
păcăliţi de acest lucru, se va crea o anumită tulburare socială.
Primim deja semnale de nemulţumire din partea unor preoţi
ortodocşi din Bihor, cărora li s-a cerut, pe cale ierarhică, să
cedeze nejustificat în favoarea catolicismului.11
11
Pentru mai multe detalii a se vedea excelentul articol scris de jurnalista Raluca Avram
în Bihoreanul din 5 februarie 2008, sau la http://www.bihoreanul.ro/general/
afisare_articol.php?id_obiect=18120&cat=243.
12
Nu ar fi primul caz de acest gen. Nu demult, Patriarhia Ierusalimului sub călăuzirea
fostului patriarh ecumenist Teofil (acum caterisit) s-a trezit cu o pagubă de miliarde de
dolari de pe urma unor tranzacţii de vânzare a proprietăţilor bisericii, sume
(nerecuperate până astăzi) care au intrat în conturile personale ale numitului ierarh.
87
Aici şi experienţa îşi spune cuvântul, iar Sfântul Sinod ar fi
trebuit să chibzuiască mult mai bine înainte de a trimite în
eparhiile din Ardeal, unde sunt multe probleme de acest gen,
episcopi aşa de tineri şi neîncercaţi.
88