Sunteți pe pagina 1din 7

Concentrarea namolurilor

1.1. Introducere

Concentrarea nămolurilor constă în reducerea umidităţii acestora în vederea prelucrării


ulterioare a unor volume mai mici. Prin concentrare este posibilă micşorarea volumului total de
nămol cu 50 – 85%. Este în general prima etapă în prelucrarea nămolurilor. Se poate aplica tuturor
nămolurilor ce rezultă în urma epurării apelor uzate.
În funcţie de caracteristicile nămolului ce urmează a fi concentrat, se pot aplica scheme cu
sau fără condiţionarea chimică sau termică a acestuia.
Cele mai utilizate procedee de concentrare a nămolurilor provenite dintr-o staţie de epurare
sunt:
- concentarea gravitaţională ;
- concentrarea mecanică.
Concentrarea mecanică a nămolurilor se realizează cu ajutorul unor utilaje şi echipamente
specializate în instalaţii specifice precum:
- unitate de flotaţie cu aer dizolvat;
- centrifugă;
- filtru bandă;
- instalaţie de concentrare cu şnec;
- filtru cu vacuum;
- filtru presă.
Prin concentrarea gravitaţională a nămolurilor se obţine o reducere a umidităţii de 1 – 4%,
iar prin concentrarea mecanică a nămolurilor reducerea de umiditate poate atinge valori de până la
10%.

1.2. Concentrarea gravitaţională a nămolurilor

Concentrarea gravitaţională a nămolurilor este procedeul de reducere a umidităţii nămolului


prin fenomenul de separare prin decantare a fazelor lichidă şi solidă din componenţa acestuia. Este
una din cele mai utilzate metode de concentrare a nămolurilor. Se realizează, uzual, în construcţii
asemănătoare decantoarelor orizontale radiale, în care în loc de apă limpezită se evacuează
supernatant sau “apă de nămol” (fig. 1.1).
Pagina 1 din 12
Figura 1.1. – Concentrator gravitaţional de nămol [1,2]

Pagina 2 din 12
Concentratoarele gravitaţionale sunt construcţii, în general sub forma unor bazine circulare,
având radierul cu pantă spre centru. Sunt prevăzute cu echipamente mecanice cu rotire lentă (pod
raclor). Admisia nămolului se realizează în zona centrală. Nămolul sedimentează pe radier, iar
podul raclor îl dirijează în pâlnia de nămol centrală, de unde este evacuat spre următorul obiect
tehnologic de prelucrare a nămolului. Supernatantul este colectat prin deversare în rigola
perimetrală şi dirjat înainte de grătare sau de decantoarele primare. Podul raclor este de obicei
prevăzut cu bare verticale care au rolul de a sparge bulele de gaz formate în masa de nămol pe
durata concentrării.
În general, concentratoarele gravitaţionale au diametre sub 25 m, adâncimi de 3 – 4 m, şi
panta radierului de 1:6 sau 1:3 [4].
Concentratoarele gravitaţionale sunt de obicei folosite pentru concentrarea următoarelor
tipuri de nămoluri:
- primar condiţionat sau nu cu var;
- biologic de la filtrele percolatoare;
- fermentat anaerob.

1.3. Unitate de flotaţie cu aer dizolvat

Flotaţia cu aer dizolvat separă faza solidă de cea lichidă, utilizând flotaţia artificială. Se
produce când aerul este introdus în soluţie la presiuni ridicate, iar mai tîrziu este eliberat la
presiunea atmosferică. Prin destinderea aerului la presiune apropiată de cea atmosferică, se
formează bule fine care se ataşează de suspensiile fine sau sunt înglobate în flocoanele de nămol.
Diametrul bulelor de aer generate variază între 10 – 100 μm. Particulele solide cu bulele de aer
ataşate flotează la suprafaţa bazinului, unde sunt colectate cu ajutorul unui raclor de suprafaţă.
Particulele mai grele sedimentează pe radierul bazinului, de unde sunt dirijate cu ajutorul unui
raclor spre o başă de nămol.
În vederea reţinerii unui procent mai mare de materii solide pot fi folosiţi reactivi chimici de
coagulare – floculare.
Schemele cu flotaţie cu aer dizolvat pot fi;
- cu presurizarea integrală a debitul de nămol influent;
- cu presurizarea parţială a debitul de nămol influent (5 – 50% din debitul de nămol
influent);
- cu presurizarea parţială a supernatantului (5 – 50% din debitul de supernatant).

Pagina 3 din 12
În figura 1.2.se prezintă elementele componente ale instalaţiei de flotaţie cu aer dizolvat
pentru cazul presurizării integrale a debitului de nămol. .

Figura 1.2. - Schema instalaţiei de flotaţie cu aer dizolvat


cu presurizarea integrală a debitului de nămol [2]
1 - Nămol influent
2 - Bazin amestec, compensare
3 - Staţie de pompare
4 - Recipient saturare (4-10 bar)
5 - Alimentare aer comprimat
6 - Sistem dublu de reducere presiune
A,B – vane, ventile de control a presiunii
7 - Cameră de expansiune
8 - Raclor de suprafaţă
9 - Canal colector nămol de suprafaţă
10 - Rigolă colectare supernatant
11 - Raclor radier
12 - Başă de colectare şi evacuare nămol sedimentat

Pagina 4 din 12
1.4. Centrifugă

Centrifugele sunt instalaţii care pot realiza atât concentrarea cât şi deshidratarea nămolurilor
provenite din procesele de epurare a apelor uzate şi presupune, în ambele cazuri, separarea
particulelor solide din nămol prin acţiunea forţei centrifuge.
În mod normal, concentrarea nămolurilor prin intermediul centrifugării nu implică
condiţionarea chimică a acestora. În cazul în care, prin efectuarea de teste, rezultă eficienţe
semnificativ sporite prin adăugarea în nămolul influent a polielectroliţilor, se vor stabili dozele
corespunzătoare pentru care eficienţa de reducere a umidităţii este maximă. De aceea, în cea mai
mare parte a situaţiilor când în staţiile de epurare s-a prevăzut concentrare cu centrifuge, există şi
unităţi de preparare şi dozare a polielectroliţilor [3].
Utilajele de centrifugare se pot grupa în trei categorii [2], după cum urmează:
a) centrifuge cu rotor unic, care produc o bună deshidratare şi supernatant limpede, dar nu
sunt adecvate pentru materii solide fine;
b) centrifuge cu rotor cilindric, care produc supernatant limpede;
c) centrifuge cu rotor cilindro – conic, care produc şi turte bine deshidratate şi supernatant
limpede.
După destinaţia lor, centrifugele [2] se clasifică în:
a) filtrante – cu tambur perforat, folosite la epurarea materiilor în suspensie;
b) centrifuge decantoare – cu tambur neperforat, folosite la separarea materiilor în suspensie
care se filtrează greu;
c) centrifuge de separare – cu tambur neperforat, folosite pentru emulsii.
Din punct de vedere al procesului tehnologic, centrifugele pot fi cu funcţionare continuă sau
periodică.
Constructiv, centrifuga este alcătuită dintr-un cilindru lung, poziţional orizontal, în interiorul
căruia se află montat concentric, un şnec care se roteşte cu o viteză diferită de cea a cilindrului.
Alimentarea cu nămol a instalaţiei se realizează în mod continuu prin interiorul şnecului care are
prevăzute orificii ce comunică cu zona interioară a cilindrului (figura 1.3.). Datorită forţelor

Pagina 5 din 12
centrifuge generate de rotirea şnecului se produce o separare accelerată a celor două faze solidă şi
lichidă, partea solidă fiind proiectată spre exterior iar supernatantul acumulându-se în centru [3].

Figura 1.3. – Centrifugă utilizată pentru concentrarea nămolurilor [1,2]

1.5. Concentrator - filtru bandă

Echipamentul constă dintr-o bandă filtrantă tensionată acţionată de un sistem de role cu


viteză variabilă. Nămolul introdus la concentrare este distribuit într-un strat uniform pe toată
lăţimea activă a benzii. Datorită materialului filtrant din care este realizată banda, supernatantul se
separă pe cale gravitaţională şi este evacuat într-un jgheab la partea inferioară a instalaţiei. (figura
1.4.). Pe întreg parcursul traseului de deplasare a benzi, dar şi pe toată lăţimea acesteia, în zona de
concentrare, nămolul este brăzdat de către un sistem de greble. La capătul aval al benzii, nămolul

Pagina 6 din 12
concentrat este descărcat într-un jgheab colector. În zona inferioară de deplasare a benzii este
montat un dispozitiv de spălare a acesteia [3].

Figura 1.4. – Concentrator - filtru bandă [1,3]

Concentratoarele filtru bandă sunt utilizate de obicei pentru concentrarea:


- nămolului în exces de la bazinele de aerare,
- nămolurilor fermentate pe cale anaerobă sau aerobă,
- nămolurilor rezultate în urma epurării chimice a apelor uzate.
Pentru toate tipurile de nămol ce se vor concentra este necesară condiţionarea chimică a
acestora prin adaos de reactvi chimici (polimeri).

Pagina 7 din 12

S-ar putea să vă placă și