Hidrokinetoterapia

Metoda exerciţiilor kinetice în apă.

Există două modalităţi bine distincte de hidrokinetotenapie:
a) parţială: imersia doar a unui membru sau segment de membru;
b) generală: imersia întregului corp.
a) Hidrokinetoterapia parţială este utilizată aproape exclusiv pentru
creşterea mobilităţii articulare prin mişcări pasive, pasivo-active sau active.
Această utilizare se bazează pe efectele apei calde: sedarea durerilor, relaxarea
musculară, creşterea complianţei ţesuturilor moi, a distensibilităţii acestora.
Hidrokinetoterapia parţială se execută în băile parţiale de mîini sau de
picioare.
b) Hidrokinetoterapia generală se realizează prin imersia întregului corp în
bazine individuale, în bazine mai mari colective sau în piscine. Utilizarea
kinetoterapiei în apă se bazează pe două fenomene: plutirea corpului şi rezistenţa
opusă de masa lichidiană pe anumite direcţii de mişcare. Plutirea este consecinţa
principiului lui Arhimede. Descărcarea de greutate a corpului este determinată de
raportul dintre greutatea specifică apei, care este 1, și greutatea specifică a
corpului. Datorită acestui fenomen, hidrok inetoterapia permite utilizarea de forţe
musculare reduse pentru mobilizarea articulară, creșterea capacităţii de relaxare
musculară pentru postura ortostaticăși mers, pentru scăderea durerii articulare prin
diminuarea presiunii intraarticulare.
Fenomenul de plutire poate fi accentuat prin utilizarea de flotoare de,
diverse mărimi şi materiale pentru întreg corpul sau doar pentru unele segmente.
Orice mişcare executată de jos în sus, deci în sensul flotării, va fi facilitată,
putîndu-se executa cu un minimum de forţă musculară.
Fenomenul de rezistenţă opusă de apă se manifestă la mişcările laterale sau
la cele de sus în jos. Rezistenţa crește cu viteza mișcării şi cu suprafaţa frontală de
contact. Această suprafaţă poate fi mărită prin aplicarea pe corp sau membre de
plăci mai mult sau mai puţin late, care, îngreuind mișcarea, determină creşterea
forţei şi rezistenţei musculare.
 Căldura apei scade vîscozitatea tisulară, dar scade şi vîscozitatea apei, ceea
ce va scădea rezistenţa opusă de apă. Pentru a creşte efortul muscular în apă s-au
utilizat diverse substanţe, care, dizolvate în apă, îi cresc viscozitatea.
Durata unei şedinţe de hidrokinetoterapie este foarte variabilă, de la 10 – 15
minute pînă la 1 oră. Exerciţiile fizice executate în cadrul acestei metode au la bază
aceleaşi tehnici ca şi cele executate în aer, ţinînd seama însă de principiile şi
avantajele oferite de mediul acvatic. Uneori, există o serie de dificultăţi în ceea ce
priveşte poziţionarea pacienţilor pentru unele exerciţii. Pentru a uşura execuţia
acestora s-au imaginat o serie de piese de ”mobilier”, pentru bazinele de
kinetoterapie (mese, scaune, planşete înclinate, suporturi, bare de susţinere fixe şi
mobile etc.).
Piscinele mari sînt destinate în special kinetoprofilaxiei, înotului terapeutic
sau agrementului-relaxare.
Hidrokinetoterapia are puţine contraindicaţii absolute: dermatozole.
Contraindicațiile relative sunt date de unele afecțiuni cardiovasculare, crizele
comițiale, vîrsta avansată, hipotensiunea habituală mare.