Observam ca, desi personajul nu este chiar cel mai important din roman,

autorul are grija sa-i construiasca o evolutie cat se poate de credibila:

dezamagita si insingurata la propria nunta,certata si dispretuita in
momentul aproape sacru al nasterii,certata permanent de soacra, Ana
devine treptat apatica,indiferenta,pana cand aceasta apatie care ii
ascunde iremediabila disperare se intalneste cu imaginea mortii.Manata
de o curiozitate aproape bolnavicioasa, Ana se duce sa-l vada pe
carciumarul Avrum care s-a spanzurat, inregistrand cu o atentie toate
detaliile trupului atarnat. De aici, drumul obsesieieste clar si rapid – Ana a
gasit singura ei posibilitate de a scapa de indiferenta, singuratate si acea
violenta din familie care nu este neaparat rautate, ci doar o forma a
neplacerii cauzate de prezenta ei in casa. Ana a gasit usa care duce la
moarte.
Romanul lui Rebreanu dezvaluie,fara indoiala, o realitate dura,dar,
probabil, cat se poate de adevarata referitoare la conditia femeii de la
tara din acele timpuri, o fiinta ale carei alegeri erau limitate, rolul ei fiind
mai mult pasiv, ca o prelungire, indiferent daca acceptata sau nu, a
hotararilor luate de barbati. Se construieste astfel imaginea datelor unei
vieti limitate de societate si de prejudecati.
Pusa in relatie cu tema generala a romanului, cea a averii, a dragostei
pentru pamant, Ana apare ca victima cea mai lipsita de sanse si cea mai
putin vinovata. Singura ei vina este de a fi ascultat de “Glasul iubirii.”
In romanul interbelic “Enigma Otiliei”, personajul feminin,Otilia
Marculescu,fiica vitrega a lui Costache Giurgiuveanu,este construit printr-
o tendinta de surprindere a unor detalii, este un personaj care se
contureaza treptat si nu total.
Evolutia Otiliei nu este pentru cititor asa de “enigmatica” precum ne lasa
titlul sa banuim.Otilia este o fiinta inteligenta si destul de discreta, pentru
care Felix poate nu reprezinta chiar marea dragoste. De aici si atitudinea
ocrotitoare fata de tanar, ca de sora mai mare. Atractia ei catre
Pascalopol,pe de alta parte, este de mai mult timp. Cel care se poarta
fata de ea ca un tata, ii va deveni sot si o va elibera tot ca un tata sa-si
gaseasca fericirea reprezinta tot ceea ce Felix inca nu este: siguranta
materiala,ingaduinta pentru rasfaturile ei,reusita sociala, simtul estetic
afirmat cu tarie in toate amanuntele personajului-
imbracaminte,apartamentul de langa Biserica Alba,conacul de la
tara.Chiar si faptul ca Pascalopol nu este acaparator, ii lasa libertatea
alegerii mult timp,il prezinta Otiliei ca pe sotul ideal.
Otilia nu este nici o fata usuratica,nici chiar interesata, Faptul ca ea insasi
nu intervine pentru a solicita lui Costache averea pe care o avea de la
mama ei este elocvent. Este doar prea comoda, poate chiar optimista in
privinta posibilitatilor ei de alegere.Se observa ca autorul constuieste in
roman si un personaj total opus Otiliei –Aurica: lipsita de atractie,avida.
Trebuia, de accea ca Otilia sa aiba cel putin aparenta superficialitatii.
Testul final la care il supune pe Felix este in fapt gandit de o
femeie inteligenta si , mai ales, generoasa: faptul ca Felix imparte
cu ea patul ca un frate