MULTIPLICAREA VIRALĂ

• Virusurile se multiplică strict intracelular.

• Multiplicarea virală este influenţată:

- potenţialul infectant al tulpinii virale;
- susceptibitatea la infecţie a celulei-gazdă.

• Etapele multiplicării virale:

1. Adsorbţia
Adsorbţia la peretele celulei gazdă;
2. Penetrarea în celulă;
3. Decapsidarea şi migrarea acidului nucleic spre locul replicării;
4. Biosinteza componentelor virale;
5. Asamblarea virionilor progeni şi maturarea acestora;
6. Eliberarea virionilor progeni în afara celulei.
MULTIPLICAREA VIRALĂ
• Adsorbţia
= legarea particulei virale de receptori specifici de la nivelul membranelor
membranelor
celulare.
celulare.
- receptorii celulari au specificitate de specie
ex: acidul neuraminic – ortomyxovirusuri;
ortomyxovirusuri; CD4 – HIV.
- celula gazdă este permisivă sau nepermisivă faţă de o specie virală în funcţie
de receptorii de pe membrana sa.
• Pătrunderea în celulă:
- Endocitoza (viropexia): este captarea virusului în interiorul unei vacuole.
- Fuziunea: constă în fuzionarea învelişului viral cu membrana celulară
celulară şi
înglobarea virusului într-un endosom.
- Translocarea: constă în simpla traversare de către virus a membranei celulare.
MULTIPLICAREA VIRALĂ
• Decapsidarea:
= eliberarea acidului nucleic din capsida virală  distrugerea
distrugerea capsomerelor prin
acţiunea proteazelor celulare.
- în funcţie de specia virală:
- la nivelul membranei celulare (ex.: enterovirusurile);
- în citoplasmă (ex.: poxvirusurile);
- în zona perinucleară (ex.: adenovirusurile).

După decapsidare, acidul nucleic liber se deplasează spre locul unde va

avea loc replicarea:
replicarea:
- în nucleu (v. ADN, cu excepţia poxvirusurilor);
- în citoplasmă (v. ARN, cu excepţia virusurilor gripale).
MULTIPLICAREA VIRALĂ
• Biosinteza componeţilor virali: pe baza informaţiei genetice din
AN viral  AN progen şi proteine virale.
- La virusurile
virusurile ADN:
ADN:
- replicarea este semiconservativă;
semiconservativă;
- transcrierea mesajului către ARNm în nucleul celular:
 etapa timpurie (înainte de replicarea ADN.) – transcrierea genelor “timpurii”, cu ARN-
polimeraze ale gazdei  sinteza proteinelor “timpurii” ce pregătesc replicarea virală (ADN-
polimeraze, nucleaze);
nucleaze);
 etapa tardivă (după replicarea ADN) – transcrierea genelor “tardive
“tardive”,
”, pentru sinteza
proteinelor "tardive" ce vor intra în componenţa capsidei.
- biosinteza
biosinteza proteinelor virale în citoplasmă (în ribozomi).
- La virusurile ARN:
ARN:
- replicarea şi transcrierea genomului cât şi sinteza proteinelor au loc în
citoplasmă (excepţie fac virusurile gripale).
MULTIPLICAREA VIRALĂ
• Asamblarea şi maturarea virală:
= asamblarea AN progen şi a proteinelor virale nou-sintetizate.
- La virusurile ADN:
ADN:
proteinele sintetizate sunt transportate din citoplasmă în nucleu, unde are loc
asamblarea.
- La virusurile ARN:
ARN:
asamblarea se produce în citoplasmă, unde au au loc replicarea ARN şi sinteza de
proteine.

• Eliberarea virionilor progeni:

- liza celulară (ex.: picornavirusuri);
- înmugurirea
înmugurirea în membrana celulară (ex.: paramyxovirusuri);
- exocitoză (ex:
(ex: v. hepatitic B).
B).
MORFOLOGIE VIRALĂ
• Virionul - particula virală completă cu infectivitatea intactă; constituie
faza extracelulară a unui virus, care nu se poate reproduce independent de o
celulă vie.
• Progrese mari - microscopia electronică, difracţia razelor X, imunologia,
biologia moleculară.
• Forma virusurilor - mare diversitate (sferic
(sferice
e - gripale şi paragripale, HIV,
HIV,
cilindrice
cilindrice - bacteriofagii, v.
v. mozaicul tutunului,
, paralelipipedice
tutunului paralelipipedic e – v. variolic,
variolic,
filamentoase
filamentoase – v. Marburg, Ebola,
Ebola, cristaliforme – v. hepatitei A,A, în formă de obuz
- rhabdovirusuri).
rhabdovirusuri).
• Mărimea virusurilor:
- de ordinul nanometrilor;
- sunt ultramicroscopice;
- sunt ultrafiltrabile;
- variază de la o familie virală la alta
- o celulă bacteriană - peste 2000 de virusuri; o celulă animală sau umană -
peste 50.000.000.
 STRUCTURA VIRALĂ
• Structura virionului:
- compactă;
- economică;
- geometrică;
- net diferită de a altor microorganisme.

• Componentele virale:
- Genomul
Genomul viral (nucleoid, miez de acid nucleic);
- Capsid
Capsida a virală;
virală;
- Învelişul
Învelişul viral (anvelopă
(anvelopă, peplos);
- Enzime
Enzime virale.
STRUCTURA VIRALĂ
• Genomul viral:
- în centrul particulei virale;
- conţine ADN sau ARN dispus liniar, circular sau încolăcit.
încolăcit.
- are structură polinucleotidică;
- la majoritatea virusurilor, este format dintr-o singură moleculă de AN
monocatenar (ADN sau ARN); ARN); există
există unele specii cu AN bicatenar (ex:
reovirusuri – 2 lanţuri ARN, legate complementar);
- mărimea
mărimea sa se apreciază în:
- daltoni
daltoni - unităţi de masă moleculară
1 Dalton = unitate de masă ~ egală cu masa atomului de H
- nr. de nucleotide sau nr. perechi de nucleotide, exprimat în
kilobaze
1 kilobază = 1000 nucleotide la monocatenare şi 1000
perechi de nucleotide la bicatenare);

STRUCTURA VIRALĂ
• Funcţiile genomului viral:
 În acidul nucleic sunt inserate genele capabile să codifice sinteze de tip
viral în celula-gazdă;
 Principalele funcţii ale genomului viral:
- depozitarea informaţiei genetice virale;
- infectivitatea – acizii nucleici intacţi au capacitatea
capacitatea de a se
autoreplica chiar în absenţa celorlalţi constituienţi;
constituienţi;
particulele virale cu acid nucleic incomplet sau absent, sunt
incapabile de replicare autonomă = virusuri defective (ex.:
virusul hepatitic ).
STRUCTURA VIRALĂ
• Capsida (lb. gr.: kapsa = cutie):
- înveleşte genomul formând cu acesta nucleocapsida;
nucleocapsida;
- este alcătuită din elemente repetitive numite capsomere - sunt unităţi
polipeptidice (1-6), asamblate prin legături noncovalente;
- compoziţia chimică a capsomerelor variazăvariază în funcţie de poziţia la nivelul
capsidei;
- dispunerea spaţială a capsomerelor în jurul genomului variază în funcţie de
familia sau specia virală;
- este antigenică;
- are funcţie de protecţie a acidului nucleic faţă de diverşi agenţi nocivi din mediu
(fizici, chimici şi biologici);
biologici);
- în funcţ
func ţ ie de aşezarea spaţială a capsomerelor şi poziţia lor faţă de nucleotidele
din genom – 3 tipuri de simetrie a capsidei.
capsidei.
STRUCTURA VIRALĂ
• Helicoidală:
v. cilindricefilamentoase şi învelite;
- mai ales la v.
- nucleocapsida formează o spirală (ex: ortomyxovirusurile).
• Icosaedrică:
- v. mici sau mijlocii (ex. picornavirusurile);
picornavirusurile);
capsomerele se dispun în grupuri de 5 sau 6 în jurul AN  icosaedru (poliedru
- capsomerele (poliedru
cu 20 de feţe egale, triunghiuri echilaterale, 30 de muchii şi 12 vârfuri)
vârfuri), nr.
nr.
capsomere  N = 10 (n1)2  2; 2; poate fi 42, 92, 162, 252.
252.
• Complexă:
- v. mari (poxvirusuri, bacteriofagii:
bacteriofagii: capul - structură icosaedrică;
icosaedrică; coada
contractilă este helicoidală).
STRUCTURA VIRALĂ
• Învelişul viral (anvelopă, peplos = manta în lb.gr.):
- înveleşte nucleocapsida la unele virusuri (v. învelite sau nude);
nude);
- la majoritatea virusurilor, este alcătuit dintr-un strat lipidic dublu, derivat din
membrana celulei-gazdă, de care sunt ataşate formaţiuni virale specifice:
- peplomere – spiculi glicoproteici
glicoproteici la suprafaţa virionilor având rol de
adsorbţie şi penetrare a virusului în celula
celula-gazdă (ex.: hemaglutinina şi
neuraminidaza virusurilor gripale, glicoproteinele 120 şi 41 ale virusului HIV);
- factori de fuziune – activaţi de proteaze, implicaţi în iniţierea infecţiei;
- proteina M – căptuşeşte la interior stratul lipidic, are masă moleculară mare
şi rol în păstrarea integrităţii virale;
Funcţiile peplosului:
- asigurarea stabilităţii nucleocapsidei;
nucleocapsidei;
- aderarea virusurilor la celula ţintă.
ţintă.
STRUCTURA VIRALĂ
• Enzimele virale
- sunt puţine
puţine (nr. redus de gene);
gene);
- prezente doar la unele virusuri;
- intervin în diverse procese biochimice:
biochimice:
- transcriptaza – paramyxovirusuri, reovirusuri;
reovirusuri;
- reverstranscriptaza – retrovirusuri;
retrovirusuri;
 - proteinkinaze – herpesvirusuri, poxvirusuri;
poxvirusuri;
- endonucleaze – v. v. oncogene;
oncogene;
- hidrolaze – ex.: poxvirusuri, reovirusuri;
- neuraminidaza – lichefiază mucusul de la nivel respirator  scindarea
acidului neuraminic din glicoproteine  pătrunderea virusurilor în celule
(ortomyxovirusuri, paramyxovirusuri) .
COMPOZIŢIA CHIMICĂ
• Acidul nucleic:
- un singur tip (ADN sau ARN);
- în genomul viral (Gmoleculară = 1,6-160 x 106 D);
- are structură polinucleotidică - guanină  citozină poate fi de 35-75 % în cazul
virusurilor;
- se poate dispune liniar, circular sau încolăcit;
- poate fi monocatenar sau bicatenar;
- poate avea polaritate pozitivă (genomul serveşte ca ARN mesager)mesager) sau
negativă (spira complementară genomului serveşte ca ARN mesager);
- este depozitarul informaţiei virale şi suportul infectivităţii.
COMPOZIŢIA CHIMICĂ
• Proteinele:
Proteinele structurale:
structurale:
- pot fi intim aderente de genom (histone) sau fac parte din structura capsidei şi
a peplosului;
- proteinele capsidale sunt organizate sub forma capsomerelor;
- proteinele din peplos sunt glicozilate şi fac parte din structura peplomerelor;
peplomerelor;
- proteina M care căptuşeşte stratul lipidic la interior;
Proteinele funcţionale:
funcţionale:
- sunt enzime prezente doar la unele virusuri:
virusuri:
transcriptază, reverstranscriptază, proteinkinaze, endonucleaze, hidrolaze, etc.),
COMPOZIŢIA CHIMICĂ
• Lipidele:
- intră în structura anvelopei virale;
- provin din membrana celulei-gazdă;
celulei-gazdă;
- rezultă din procesul de înmugurire care precede eliberarea virusului progen;
- sunt dispuse sub forma unui strat dublu;
- la nivelul lipidelor sunt ataşate formaţiunile virale specifice:
specifice:
- peplomerele;
peplomerele ;
- factorii de fuziune;
fuziune;
- proteina M.
M.
CULTIVAREA VIRUSURILOR
• Cultivarea virală:
- Virusurile nu pot fi cultivate pe medii acelulare deoarece sunt particule
acelulare, fără echipament enzimatic propriu, inerte metabolic şi parazite
absolute.
- Cultivarea virusurilor e posibilă numai în sisteme biologice vii, ca şi
protozoarele parazite şi bacteriile obligatoriu intracelulare.

- Sistemele biologice pentru cultivare virală:

- culturile celulare;
- ouăle embrionate;
- animalele de laborator.
CULTURILE CELULARE
• Scopurile utilizării:
- diagnosticul de laborator al virozelor;
- prepararea unor vaccinuri virale;
- cercetare ştiinţifică  biologia
biologia moleculară
moleculară a virusurilor.
• Alcătuire:
- explante "in vitro” de celule aflate într-un mediu nutritiv;
nutritiv; celulele vii provin din
ţesuturi umane sau animale; mediile nutritive sunt soluţii apoase care conţin
substanţe nutritive,
nutritive, un sistem tampon cu pH 7,4, un indicator de pH, pH, ser fetal de
bou 5-10 %, %, antibiotice şi antifungice.
antifungice.
• Tipuri:
(celule animaleumane adulte)
- culturi primare (celule adulte);
- culturi de celule diploide (celule animaleumane embrionare);
embrionare);
- linii celulare continue (celule malignecelule diploide atipice).
atipice).
EFECTELE MULTIPLICĂRII VIRALE
1. Efectul citopatogen: totalitatea modificărilor pe care le suferă o cultură
celulară ca urmare a multiplicării unor virusuri.
2. Hemadsorbţia: adsorbire eritrocitelor pe suprafaţa celulelor care au multiplicat
virusuri.
3. Incluziile virale: conglomerate formate prin acumularea unor cantităţi foarte
mari de material viral în celulele infectate.
4. Interferenţa: incapacitatea celulei infectate cu un anumit virus fără efecte
celulare evidente, de a replica un al doilea virus, cunoscut ca fiind cu
certitudine citopatogen.
5. Transformarea celulară: constă în multiplicarea dezordonată a celulelor din
cultură care conduce la pluristratificări..
6. Alterări cromozomiale:
cromozomiale: anomalii cromozomiale, mitoze aberante sau rupturi
de cromatide.
OUĂLE EMBRIONATE
• Scopurile utilizării:
- virusuri ce cultivă preferenţial pe acest sistem biologic;
- Virusuri ce produc leziuni caracteristice.
• Ouăle:
- ouă cu coaja albă, produse de găini Langhorn din loturi de păsări SPF (specific
pathogen free).
 OUĂLE EMBRIONATE
• Mirarea ouălor:
- examinare la ovoscop pentru a vedea dacă embrionul s-a dezvoltat;
- pentru cultivarea virusurilor se folosesc ouă de 6-14 zile.
• Căile de inoculare:
- Pe membrana chorio-alantoidiană
- În cavitatea amniotică
- În cavitatea alantoidiană
- În sacul vitelin.
• Efectele replicării virale:
- moartea embrionului (după mai mult de 24 ore);
- formarea de leziuni specifice;
- acumularea de hemaglutinine.
ANIMALELE DE LABORATOR
• Scopurile utilizării:
- izolarea virusurilor ce nu cresc pe culturi celulare;
- studiul patologiei virozelor;
- cercetarea mecanismelor imunităţii antivirale;
- producerea de seruri specifice de referinţă;
- controlul vaccinurilor.

• Dezavantajele cultivării pe animale de laborator:

- costul crescut;
- eficienţa redusă;
- dificultăţi în izolarea virusurilor din sistemul biologic;
- animalele pot fi purtătoare sănătoase de germeni.
ANIMALELE DE LABORATOR
• Căile de inoculare:
- cutanată:
- epidermic;
- intradermic;
- subcutanată;
- pe mucoase;
- intramusculară;
- intranazală;
- intravenoasă;
- intraperitoneală;
- intracerebrală;
- intratraheală;
- digestivă.