Sunteți pe pagina 1din 18

Sistemele economice

Curs. 2
Definire și forme
• André Marchal: un complex coerent de
structuri instituţionale şi sociale, economice
şi tehnice, psihologice sau mentale.

• Forme de organizare și funcționare a


economiei sociale:
– sistemul economiei naturale
– sistemul economiei de piață
– sistemul economiei de comandă
Problemele organizării economice
„ce, cum şi pentru cine”.
• Ce bunuri trebuie să fie produse, în ce
cantităţi, de ce calitate şi când?

• Cum trebuie să producem bunurile asupra


cărora ne-am hotarât prin răspunsul dat la
prima întrebare?

• Pentru cine sunt produse bunurile în cadrul


societăţii? (Cum se repartizează rezultatul?)
Tipuri fundamentale ale sistemelor
economice
• Determinate de 3 intrebări esențiale(Raymond Barre):
• a) cine decide?
• b) care sunt motivaţiile dominante ale deciziei?
• c) care sunt instituţiile cheie ale cadrului în care se
adoptă deciziile?
• S-au delimitat 3 sisteme principale(Raymond Barre):
– sistemul economiei naturale
– sistemul economiei de piață
– sistemul economiei de comandă
Sistemul economiei naturale
• Economia naturală reprezintă acel sistem economic
prin care fiecare comunitate îşi satisface necesităţile
din rezultatele propriei activităţi, fără a apela la
schimb.
• Preponderentă până la prima revoluție industriala
• Motivaţia principală a deciziilor gospodăriilor
individuale era crearea bunurilor destinate
autoconsumului, care putea lua două forme:
– autoconsum final - ce permitea satisfacerea directă a
nevoilor de viaţă ale oamenilor;
– autoconsum intermediar - destinat producerii altor bunuri.
• Instituția cheie: GOSPODĂRIA FAMILIALĂ
• GF avea o activitate diversificată
• Scop: producerea bunurilor necesare satisfacerii,
în special, a trebuinţelor elementare (biologice),
limitate de nivelul scăzut de dezvoltare existent.
• Schimbul era legat doar de surplusul obținut
• Tendință de restrângere relativă – apariția
diviziunii muncii
• În anumite forme, economia naturală persistă și
în prezent.
Economia de schimb Sistemul
economiei de piaţă
• Economia de piaţă reprezintă acel mod de
organizare a economiei care se întemeiază pe
mecanisme obiective ce pun în valoare forţele pieţei
şi în care raportul dintre cerere şi ofertă determină
principiile de prioritate în alocarea şi utilizarea
resurselor materiale, umane şi financiare
disponibile.
• În cadrul economiei de piaţă activitatea
economică este pusă în mişcare printr-un mare
număr de decizii aparent independente unele
faţă de altele, iar iniţiativa aparţine individului,
care este centrul impulsionării activităţii
economice - economia este pluripolară.
• Sectoarele economiei de piață:
– Sectorul privat: de la micile firme la marile companii
– Sectorul public: cu rol din ce in ce mai puternic în
economie
Modelul teoretic al economiei de piață
• Originea: fiziocratismul și ideile liberalismului
economic clasic
• formula "laissez faire, laissez passer, le
monde va de lui même", se baza pe
considerarea societățiilor ca organisme care se
dezvoltă după legi proprii şi nu au nevoie de
nici un amestec din exterior.
• două principii esenţiale: libera concurenţă şi
libera iniţiativă.
• Economicul era exclus din sfera de influență a
statului. Interventia acestuia era permisa doar
• Adaptarea producţiei la nevoi se opera prin
sistemul de semnale ale preţurilor –
mecanismul cererii și al ofertei
• Acest mecanism presupunea o mobilitate a
factorilor de producţie şi o concurenţă
perfectă.
• economia de piaţă, aşa cum există ea în
realitate, în prezent, nu mai prezintă
trăsăturile economiei de piaţă perfect
concurenţiale din gândirea clasică şi
neoclasică
• Trăsătura sa principală rămâne autoreglarea, piaţa
ocupând locul principal în deciziile şi comportamentul
agenţilor economici.
• Prin mecanismele sale, piaţa reprezintă condiţia generală
a funcţionării acestui tip de economie, având un rol
hotărâtor în alocarea şi utilizarea resurselor ca şi în
organizarea, gestiunea şi reglarea economiilor naţionale.
• Economia de schimb presupune existenţa mecanismului
concurenţial
• Mecanismul economiei de schimb nu conduce, în mod
automat, la o alocare a resurselor optimă sub aspect
economic, social şi uman deopotrivă.
Caracteristici ale economiei de piaţă
contemporane
1. este o economie multipolară,
2. este o economie descentralizată
3. este o economie de întreprindere
4. este o economie de calcul în expresie monetară
5. este o economie în care statul exercită, în principal,
o intervenţie indirectă şi globală,
6. este o economie în care profitul reprezintă mobilul
central al activităţilor economice.
Tipuri ale economiei de piață
• - tipul anglo-saxon ce cuprinde economiile de piaţă
cele mai liberale şi cele mai puţin înclinate spre
dirijism, cele mai reticente la intervenţia economică a
statului, adepte ale ideii de superioritate a
întreprinderii private şi liberei iniţiative;
• - tipul vest-european ce cuprinde economiile de
piaţă cu o pronunţată tentă dirijistă, variind după
coloratura politică a guvernului, adepte ale
intervenţiei active a statului în economie;
• - tipul de economie socială de piaţă ce reprezintă un sistem
economic care tinde spre reunirea libertăţii pieţei cu armonia
socială, în care sectorul privat cooperează cu cel public, cu
angajamente reciproce în vederea satisfacerii acceptabile a
unor cerinţe economico-sociale;
• - tipul de economie paternalistă - el se caracterizează prin
puternice elemente tradiţionale şi naţionale care facilitează
dezvoltarea spiritului de iniţiativă şi de competiţie al agenţilor
economici, rolul de catalizator al statului realizându-se prin
modalităţi ce reflectă transpunerea la nivel macroeconomic a
sistemului paternalist de la nivel micro-social etc.
Sistemul economiei de comandă
• A apărut ca o reacție ideologică la
disfuncționalitățile economiei de piață.
• iniţiativa deciziei economice aparţine unei
autorităţi centrale – economiei unipolară –
plan centralizat
• statul substituie relaţiile economice dintre
subiecţii economiei cu relaţii verticale de tip
administrativ - se exclude piața
• Motivaţia dominantă a oricărei decizii
economice este interesul general al
colectivităţii naţionale, preocuparea pentru
• Profitul este doar un indicator al unei bune
gestiuni, dar niciodată un stimulent al
activităţii economice.
• Instituţiile cheie ale economiei de comandă
sunt :
– proprietatea de stat asupra bunurilor de
producţie, şi
– planul central,
Rolul pieţei se reduce, în principal, la desfăşurarea
actelor de vânzare-cumpărare prin sistemul
• Pârghiile economico- financiare, precum:
preţul, creditul, dobânda, impozitele şi
taxele, cursul de schimb etc, sunt stabilite
în mod centralizat şi, prin nivelul şi evoluţia
lor, nu reflectă condiţiile reale de pe piaţa
internă sau externă.
• Probleme economice importante legate de
utilizarea cât mai raţională şi eficientă a
resurselor umane, materiale şi financiare
disponibile - studii teoretice care critică şi
• În prezent, nu există sisteme economice pure,
din punctul de vedere al celor prezentate.

• În prezent, sistemul economiei de piață se


dovedește a fi cel viabil și cu performanțele
cele mai evidente.