Întrebări de întărire a cunoștințelor:

Care sunt modele de intervenţie acordat persoanelor dependente?

1. La nivel de terapie
2. La nivel de recuperare medicala si reabilitare psihosociala
3. La nivel de reinserţie,reintegrare familiala so socio-profesionala

Clasificare

1. Modelul de intervenţie de factură medicală

2. Modelul de intervenţie de factură psihologică
3. Modelul de intervenţie de factură sociologico-antropologică

O alta clasificare

1. Modelul premodern al abordării persoanelor cu comportament adictiv

2. Modelul spitalicesc tradiţional
3. Modelul clinicii de boli adictive

În ce constă fiecare nivel?

1.Modelul medical, promovează ideea că temelia adicţiilor ar consta în dereglarea unor

mecanisme neuropsihologice, în acest model se recomandă ca în terapie să se lucreze cu aceste
mecanisme neuropsihologice dereglate: alcoolul afectează şi metabolismul. Acestă intervenţie se
concretizează în cure de dezintoxicare, de fortificare a organismului demineralizat şi devitaminizat
(întrucât alcoolul nu conţine decât glucide, iar un alcoolic îşi obţine aportul caloric în urma acestui
consum dar în realitate organismul este secătuit de minerale şi vitamine) şi de intervenţii
medicamentoase asupra stărilor la nivel psihoafectiv determinat de consum/servraj.

2. Modelul psihologic se pliază pe ideea că există un comportament/conduită cu risc adictiv şi că

există un model psihic, adică persoana cu conduită cu risc pentru adicţii are caracteristici psihologice
precum: sindromul amotivațional (absenţa unor scopuri, viziuni puternice în viaţă, absenţa unui ţel bine
conturat, prezintă un risc major pentru a face o adicţie iar în mod contrar, o persoană cu un ţel înalt în
viaţă, bine conturat reprezintă un factor protectiv anti adicţii, chiar dacă aceste persoane vor bea, nu se
va instala dependenţa deoarece munca pe care o au de realizat este mai presus decât orice), o altă
caracteristică este imaturitatea afectivă, iar imaturitate ne duce cu gândul la o caracteristică proprie
copilului (care este prin excelenţă imatur), ce înseamnă acestă imaturitate afectivă: faptul că persoana
în cauză consideră că are toate drepturile dar nicio datorie, responsabilitate; cu acest lucru se luptă
persoana înainte şi după adicţie (o persoană nu devine cu adevărat matură până când nu trece cu
succes printr-o decepţie afectivă), slaba rezistenţă la frustrare este o altă trăsătură a personalităţii cu
risc major la adicţii şi se referă la faptul că persoana în cauză nu poată să amâne satisfacţia (Mihai Ralea-
eseist, filosof, psiholog, sociolog etc. afirma că: ”ceea ce-l deosebeşte pe om de animal, este capacitatea
de amânare”), adevărul este că satisfaţia vine în timp, după îndelung efort şi răbdare. Iar din acest punct
de vedere, recomandrea specialiştilor este intervenţia în raport cu aceste trăsături de personalitate,
acea modificabilitate cognitivă (cunoaşterea fiind o modalitate de adaptare, dacă înţelegi un lucru te
poţi adapta foarte uşor în orice situaţie ( cea mai bună pregătire pentru o bună practică este o bună
teorie)
3. Modelul socio-antropologic are la bază ideea că: comportamentul adictiv este determinat de
modele, cultură, valori, norme, stiluri de viaţă proprii unei civilizaţii. Ponderea manifestării unui adicţii în
societate depinde de factorii socio-antropologici. Modelul cultural accentuează ideea următoare: dacă o
societate corelează sărbătorile cu manifestările bahice, împinge oarecum individul înspre adicţia de
alcool, sau dacă acest model cultural susţine ideea conform căreia fericirea este undeva înafara noastră
şi nu în noi înşine, oarecum societatea va trimite indivizii înspre soluţii ce vizează comportamente
adictive sau dacă modelele umane de succes definitorii pentru o generaţie sunt vedetele, acest lucru
poate deveni un făcător de risc pentru tineri care pot prelua acest model, mai ales dacă se promovează
consumul de droguri şi alcool.

Care este specificul intervenției psihologice?

La nivelul acestei intervenţii se lucreză cu terapia raţional-emotivă, ideea de fond fiind

următoarea: în structura psihologică a persoanelor există cogniţia şi afectele, ce depind una de cealaltă,
dar totuşi sunt distincte între ele, cognitiviştii afirmă că, de fapt totul se reduce la cogniţie şi că afectele
sunt tot o expresie a cogniţiei (dar un exemplu în acest sens, ar fi că nivelul cognitiv aceepta mai repede
realitatea-ieşirea dintr-o decepţie, în timp ce afectul ţine individul în loc) aşadar se impune munca la
dublu nivel: de cogniţie şi de afecte, pentru a produce efecte la nivel motivaţional.
Modelul psihologic insistă foarte mult (prin tradiţie) pe psihoterapie individuală şi psihoterapie de
grup (totuşi acest model nu răspunde în suficientă măsură la considerarea adicției că o boală de familie,
de relaţie; dacă adicţia este o boală de relaţie nu o poţi aborda numai prin psihoterapie individuală ci
este nevoie şi de abordări ce implică ceilalţi membrii ai familiei).