Romania la a doua jumatatee a secolului al xix-lea

Reformele agrare
Societatea româneasca se caracteriza printr-o puternica ruptura între minoritatea bogata si
populatia satelor si comunitatilor rurale. Ponderea principala în viata politica o detinea mosierimea
din rândul careia proveneau majoritatea deputatilor, senatorilor, functionarilor superiori, membrilor
cabinetelor ministeriale. Partidele politice care dominau viata politica a tarii erau partidul liberal
(1875) si partidul conservator (1880).
Anul 1848 a propulsat problema agrara în prim-planul transformarilor sociale în toate teritoriile
locuite de români, iar crearea statului national modern român (1859) a repus la ordinea zilei cu o noua
acuitate înfaptuirea reformei agrare. Astfel, în 1864 a fost promulgata Legea Rurala de catre primul
ministru, Mihail Kogalniceanu.
Formarea si dezvoltarea capitalului industrial în aceasta perioada s-a produs pe caile cele mai
variate :
- angajarea unor mestesugari saraciti de catre cei înstariti ;
- subordonarea de catre negustori a unor mestesuguri si a unor domenii ale industriei casnice ;
- transferarea în activitati cu caracter industrial a numeroase capitaluri acumulate prin comert,
camata, banci sau în agricultura ;
- transformarea de catre stat a unor însemnate parti din impozitele percepute de la populatie în
capital investit în industra extractiva si prelucratoare, dar mai ales în cai ferate ;
- patrundere de capital strain în industrie, banci, comert, transporturi.
Din punct de vedere al veniturilor taranesti, ele exprimau clar atît pauperizarea masiva a
taranimii cît si contradictia predominanta antagonista dintre taranime luata în ansamblu si mosierime.
Astfel, pentru cumpararea de animale, cheltuielile unei familii de tarani înstariti erau de 6 ori mai mari
decît ale unei familii de tarani saraci. Semnificativ este si faptul ca venitul mediu al unei familii
taranesti era de 94 de lei pe an, pe cînd cel al unei familii de mosieri era de 40.278 lei pe an.
În anul urmator (1908) se adopta o lege împotriva trusturilor de arendasi, fixîndu-li-se o
suprafata maxima de 4.000 ha, dar mentinîndu-se contractele deja existente. Tot în acest an se
înfiinteaza o institutie speciala, Casa Rurala, menita a sprijini cumpararile de pamînt de catre tarani,
dar si aceasta, în practica, nu a dat rezultatele scontate, favorizînd mai ales taranimea înstarita