Organizatiile

La nivelul organizatiilor se fixeaza obiectivele concrete prin care se asigura functionarea

sistemului social global, dar care corespund si intereselor membrilor care le compun; aceste
interese pot fi: materiale sau spirituale, directe sau indirecte, explicite sau implicite, imediate
sau de perspectiva, de natura economica, politica, educationala, morala, religioasa, culturala,
de aparare e.t.c..
Tot la nivelul organizatiilor se elaboreaza strategiile care sa asigure realizarea
obiectivelor, sistemele de plenificare, coordonare si control ale activitatilor desfasurate,
normele care regleaza interactiunile dintre membri si statutul acestora, criteriile de eficienta
si modelele care intruchipeaza valorile promovate de organizatie.

Conceptul de organizatie poate fi abordat si definit din trei perspective:

1. Dimensiunea logic principala - releva regulile de rationalitate care fundamenteaza

activitatile sistematice ale colectivitatilor umane.
- formata din principii de rationalitate (principii organizationale), pe baza carora oamenii
interactioneaza intr-un mod sistematic si coerent realizand fixarea, planificarea, coordonarea
si finalizarea activitatilor.
2. Dimensiunea functional-procesuala - reflecta dinamica desfasurarii in timp a sistemului
de interactiuni prin intermediului carora organizatiile se formeaza, se dezvolta si se
manifesta activ in viata sociala.
- desfasurarea procesuala a interactiunilor pe baza unor reglementari explicite constituie
continutul activitatilor de organizare cat si activitatile de fond prin care acestea isi vor
indeplini obiectivele constitutive care sunt ratiunea lor de a fi.
- organizarea ca proces reprezinta atat factorul generativ al oricarei structuri organizationale
cat si conditia necesara pentru functionarea acesteia.
3. Dimensiunea structural-obiectuala - exprima sistemul concret si stabil de interactiuni
dintre elementele ansamblului (persoane, grupuri).
- din acesta perspectiva, organizatiile sunt obiecte sociale, adica subsisteme concrete,
compuse dintr-un numar de membrii si grupuri care interactioneaza sistematic dupa anumite
reguli, in vederea realizarii in comun a unor obiective specifice care sunt ratiunea lor de a fi.

Definitie: Organizatiile ne apar ca un ansamblu de persoane care interactioneaza

sistematic, pe baza unor reguli concrete care sa asigure eficienta activitatii comune de
atingere a obiectivelor propuse

Caracterizarea organizatiilor:
a) ansambluri umane construite in care se desfasoara interactiuni sistematice si ordonate
pe baza unui model explicit (organigrama);
b) au obiective bine formulate la care adera toti membrii organizatiei, acestea avand rol
constitutiv si de legitimare atat pentru procesul de structurare interna, cat si pentru activitatea
organizatorica aferenta realizarii sarcinilor;
c) dezvolta o structura interna care reflecta pozitiile, ierarhiile si relatiile functionale
dintre acestea (organigrama: anterioara constituirii organizatiei/rezultata ca urmare a
desfasurarii in timp a interactiunilor functionale si a activitatilor specifice);
 d) prezinta o diferentiere interna a pozitiilor, functiilor, atributiilor, rolurilor si
activitatilor prin care se realizeaza diferitele componente ale obiectivului comun;
diferentierea se manifesta atat pe orizontala in raporturile de coordonare a partilor, cat si pe
verticala, in raporturile de subordonare;
e) manifesta o dinamica structurala si functionala in stransa legatura cu gradul de realizare
a obiectivelor constitutive, a evolutiei raporturilor impersonale interne si a raporturilor cu
mediul social extern;
f) poseda anumite grade de libertate in raport cu starile pe care le poate adopta, atat in
plan intern, cat si extern (autonomie organizationala);
g) pastreaza raporturi dinamice cu mediul extern (institutii, alte organizatii, grupuri sau
persoane), pe fondul unei autonomii organizatorice si functionale
h) dezvolta multiple mecanisme de autoreglare interna si externa, ceea ce le confera
calitatea de sisteme cibernetice adaptative.

Clasificarea organizatiilor
1) dupa natura obiectivului urmarit: economice (intreprinderi industriale si comerciale);
financiare (banci, fonduri mutuale sau de investitii); politice (partide, grupuri ideologice
militante); religioase (biserica nationala, sectele religioase); culturale (uniuni artistice, teatre,
asociatii de promovare a valorilor culturale); educationale (sistemul de scoli, universitati);
militare (armata, politia, garzi nationale, grupuri paramilitare); juridice (judecatorii,
tribunalele); umanitare; sportive; civice; administrative e.t.c;
2) in functie de gradul de structurare interna si de modul in care se realizeaza aceasta :
formale (grad inalt de structurare pe baza unor reglementari stricte provenite de la o instanta
superioara sau eleborate de organizatorii sistemului; ex: organizatiile militare, politice,
juridice, politice); informale (grad redus de structurare, caracteristic lor fiind raporturile si
activitatile spontane; flexibilitatea relatiilor interne si externe este mult mai mare, exista un
grad de libertate mai mare in evolutia sistemului, in prezenta unei normativitati reglatoare;
ex: organizatiile umanitariste, de sprijin reciproc sau loisir);
3) dupa directia de structurare a raporturilor functionale dintre membri : pe orizontala
(raporturi de coordonare reciproca: organizatiile civice); pe verticala (structuri piramidale
ierarhice, fiecare nivele ste subordonat functional celui superior: structuri administrative,
economice, militare);
4) in functie de relatiile cu mediul social extern: inchise (obiectivele, reglementarile si
normele de functionare sunt elaborate exclusiv in perimetrul organizatiei, selectarea si
adeziunea membrilor fiind controlata din interior: serviciile de informatii); deschise
(adeziunea membrilor este libera, pe fondul unor obiective si reglementari care deriva dintr-
un spatiu organizational mai larg decat cel strict organizational: organizatiile civice); nu
exista organizatii absolut inchise sau deschise – se poate vorbi de un anumit grad de
deschidere;
5) dupa durata de functionare: temporare (existenta lor este legata de un proiect care odata
realizat se va desfiinta: cazul Fondului Proprietatii de Stat); permanente (nu au inclus in
proiectul de infiintare un anumit termen de functionare: statul, partidele politice, sectele
religioase);
6) dupa gradul de transparenta in ceea ce priveste obiectivele si normele de functionare:
transparente (org. administrative, civice); semitransparente (serviciile de informatii, unele
secte religioase); oculte (Masoneria);
7) in functie de temeiurile pentru care oamenii accepta legitimitatea autoritatii:
a) organizatia orientata pe lider: exercitarea aurotitatii se bazeaza pe calitatile personale ale
liderului (trasaturi deosebite de personalitate, carisma, inteligenta sociala, intuitie,
capacitatea de decizie spontana, experienta);
b) organizatiala patriarhala: autoritatea este acceptata in virtutea traditiei si datinilor unanim
acceptate de membrii colectivitatii ( rangul, pozitia sociala, relatiile de rudenie si cutuma);
c) organizatia birocratica: sistem de autoritate rational-legala in care regulile, normele si
criteriile de functionare sunt riguros si explicit formulate in vederea eficientizarii activitatii
specifice;
8) in functie de alte criterii:
a) relatia de dependenta fata de structuri organizatorice (autonome sau dependente);
b) raportul cu sustemul legislativ al tarii unde functioneaza (organizatii legale si ilegale);
c) gradul de marime (mici -100 membri; mijlocii intre 100 si 1000 membri; mari peste 1000
membri);
d) pozitia in cadrul unui ansamblu organizational (primare sau “de baza”; secundare sau
supraordonate).

Functiile psihosociale ale organizatiilor (in calitatea lor de componenta a sistemului social
global, dar si de veriga de legatura intre macrosocial si microsocial):
A. in plan macrosocial, organizatiile operationalizeaza si asigura indeplinirea obiectivelor
generale ale unei societati care evolueaza in conditii naturale si istorice determinate; ac, ob.
tin de asigurarea conditiilor materiale, spirituale necesare supravietuirii si evolutiei societatii,
conservarea si promovarea valorilor socioculturale, impunerea normelor si modelelor prin
care se regleaza raporturile generale din cadrul comunitatii respective;
B. in plan microsocial, organizatiile asigura conditiile formarii si integrarii sociale a
membrilor societatii, oferind atat un sistem coerent de valori, norme si medele si repere
existentiale, cat si conditiile necesare integrarii, participarii si afirmarii individuale la viata
sociala, pe fondul satisfacerii diferentiate a trebuintelor psihoindividuale (materiale,
spirituale, de securitate si recunoastere sociala, de manifestare creatoare a propriei
personalitati);
C. in plan intern, organizatiile racordeaza bilateral si dinamic imperativele generale ale
societatii, particularizate, obiectivate in sarcini concrete de activitate, cu cerintele si
trebuintele psihoindividuale si de grup ale membrilor organizatiilor respective.
Paralel cu indeplinirea acestor functii derivate din imperativele sociale si trebuintele
psihoindividuale si de grup, organizatiile dezvolta pe parcursul functionarii lor si anumite
functii specifice de autoconservare, mentinerea limitelor si dezvoltare.

Principale functii ale organizatiilor intelese ca subsisteme sociale dinamice

- ordoneaza si structureaza viata sociala pe diferitele ei coordonate: civice, juridice,
politice, educationale, militare, sportive, culturale, religioase;
- asigura formularea si indeplinirea unor categorii de obiective sociale, in termeni de
realism si eficienta;
 - racordeaza problematica macrosociala la cea microsociala, realizand puntea de legatura
dintre imperativele generale ale sociatatii si trebuintele, aspiratiile si particularitatile
psihosociale ale grupurilor si mebrilor societatii;
- influenteaza sistemul institutional in sensul optimizarii acestuia pe criteriile oferite de
realitatea vietii sociale si in functie de trebuintele psihosociale ale membrilor si grupurilor;
- asigura cadrul integrarii sociale si modelarii psihosociale a membrilor societatii, oferind
si impunand un ansamblu de valori, norme si modele comportamentale si actionale, paralel
cu asigurarea mecanismelor psihosociale prin intermediul carora aceste elemente sunt
invatate, interiorizate si exercitate in plan individual si de grup;
- dezvolta mecanisme psihosociale specifice prin care se realizeaza autoconservarea,
mentinerea limitelor sistemului si dezvoltarea adaptativa a organizatiilor.

Analiza structural-functionala a organizatiilor:

Etape

a) evidentierea si caracterizarea elementelor si subsistemelor componente: persoane, grupuri,

ateliere, sectii si sectoare; spatii, dotari, tehnologii;
b) relevarea relatiilor dintre elementele si subsistemele componente, relatii care pot fi: de
natura materiala, energetica sau informationala; temporare sau permanente;
c) identificarea functiilor/rolurilor indeplinite de fiecare dintre componentele sistemului
organizational; acestea pot fi : principale sau secundare; de realizare a obiectivelor
constitutive ale organizatiei, de mentinere a limitelor acesteia sau de satisfacere a
trebuintelor psihosociale ale membrilor; temporare sau permanente;
d) evidentierea si analiza mecanismelor de planificare, coordonare si control a activitatilor
specifice organizatiei respective;
e) identificarea si caracterizarea mecanismelor de instituire si exercitare a puterii in cadrul
organizatiei si in afara acesteia, corelativ cu analiza stilului general de conducere;
f) analiza mecanismelor de automentinre si autocorectie, atat la nivelul sistemului
organizational global, cat si la nivelul subsistemelor componente.

Structura interna a organizatiilor.

Indiferent de natura si marimea sa, orice organizatie presupune existenta a doua categorii de
unitati componente :
1. unitati structurale de natura psihosociala: persoane, grupuri primare si secundare,
configuratii interpersonale diadice/poliadice;
2. unitati functionale: ateliere, sectii, sectoare si servicii.
In forma sa cea mai generala, structura functionala a unei organizatii implica urmatoarele
componente principale: sistemul de conducere, compartimentele de servicii tehinice,
financiare si administrative, compartimentele activitatilor de baza.
Modul de structurare si functionare al diferitelor compartimente va fi diferit in cazul unei
organizatii structurate pe verticala, cu subordonari ierarhice precise (institutiile militare), in
raport cu organizatiile structurate preponderent pe orizontala, in care prevaleaza raporturile
de coordonare si colaborare si in care functiile de conducere sunt distribuite sau pleaca direct
de la nivelul diferitelor sectoare (organizatiile civice/ecologiste).
Caracteristicile structurale ale organizatiilor, W. Ouchi si altii:

Marimea :
-influenteaza complexitatea, formalizarea si extinderea organizatiilor
-dilema organizationala- cu cat numarul membrilor unei organizatii este mai mare, cu atat
complexitatea acesteia va creste, existand tendinta unei accentuate structurari pe verticala
paralel cu o diferentiere si specializare functionala tot mai mare la nivelul compartimentelor
si subcompartimentelor. Specializarea determina o mai mare autonomie in luarea deciziilor
ceea ce va ingreuna comunicarea pe orizontala
-o consecinta este puterea reala si virtuala
-pentru evaluarea marimii se folosesc atat indicatori cu valoare absoluta cat si cu valoare
relativa

Complexitatea :
-este data de gradul de diferentiere structurala si specializare functionala in raport cu natura
obiectivelor constitutive
-prestigiul intern si extern se afla in stransa legatura cu gradul de complexitate si dificultate a
sarciniilor pe care le are de rezolvat-
-controlul social este mai greu de realizat asupra acestor organizatii
-modalitatile de evaluare a complexitatii introduc in calcul indicatorii de marime,
caracteristicile, dificultatea relativa a sarcinii, distributia geografica a activitatilor, densitatea
relatiilor introrganizationale impuse de realizarea obiectivelor sale.

Formalizarea :
-exprima masura in care activitatea organizationala este reglata explicit de un sistem formal
de reglementari si reguli comportamentale, corelativ cu modalitatile de impunere a acestora.
-atunci cand organizatia este puternic formalizata poate capata caracteristicile negative ale
unui sistem birocratic
Intensitatea administrativa
-depinde de marime si de nivelul de formalizare organizationala, cat si de natura functiilor
profesionale si sociale ale sistemului
- indicatorul care exprima intensitatea administrativa este dat de raportul dintre marimea
personalului de conducere, cel administrativ si cel de executie.

Centralizarea :
-exprima nivelul si gradul de concentrare a puterii, deciziei si controlului, in functie de
configuratia structurala a organizatiei
-in org. descentralizate deciziile se iau la nivelul unitatilor structurale componente, in org.
centralizate deciziile se iau la nivelul ierarhic cel mai inalt; responsabilitatile sunt dispersate
in primul caz si concentrate in al doilea caz
-in cadrul org. descentralizate coerenta, continuitatea si eficienta generala sunt reduse fiind
compensate de un grad mai inalt de implicare personala, o mai puetrnica motivatie,
creativitate si flexibilitate organizationala
-in cadrul org. puternic centralizate se asigura o puternica coerenta actionala, o mai buna
coordonare a eforturilor, o prompta concentrare pe sarcinile imediate
Extinderea :
-exprima gradul de acoperire spatiala a unui teritoriu in care o organizatie este indrituita sa-si
desfasoare activitatea.

Activismul :
-exprima proportia si intensitatea activitatilor specifice desfasurate de personalul unei
organizatii in cadrul acesteia
-cunoasterea acestui indicator este importanta pentru deciziile privind organizarea si
desfasurarea diferitelor categorii de activitati in cadrul unei organizatii

Deschiderea :
-reprezinta un indicator calitativ al tipului de relatii existente intre organizatie si mediul
social extern
-gradul de deschidere al unor organizatii poate varia intre limite largi, in functie de natura lor
si de legile care le reglementeaza functionarea.

Dinamica organizationala.
Organizatiile au o dinamica specifica manifestata atat la nivelul formarii si evolutiei in timp,
cat si la nivelul proceselor si fenomenelor psihosociale pe care le implica functionarea, in
planul diferitelor sunsisteme componente si pe diferitele trepte ale structurarii si evolutiei
acestora.
Etape parcuse de organizatie: proiectare, cristalizare, evolutie, functionare matura,
transformare, destructurare sau dizolvare.
Principiul reproducerii organizationale: institutiile si organizatiile supraordonate tind sa-si
transfere caracteristicile la nivelul tuturor formelor de organizare pe care le initiaza sau pe
care le controleaza.
1. Etapa cristalizarii: se asigura conditiile materiale ale desfasurarii activitatilor, se
selecteaza si se formeaza personalul in raport cu organigrama, se elaboreaza regulamente
interne de functionare si incep sa se precizeze principalele directii functionale ale
organizatiei, in conditiile particulare oferite de o anumita situatie politica, economica si
sociala. Aceste configurari initiale au loc prin intermediul unui nucleu de personal, selectat si
numit de la un nivel ierarhic superior;
2. Etapa de evolutie: va incheia definitivarea activitatii de completare si foemare a
personalului pentru toate compartimentele, paralel cu desfasurarea progresiva a activitatilor
specifice, conforme obiectivelor respectivei organizatii. Se vor forma, pe coordonatele lor
principale, structurile informale la nivelul intregului sistem, existand tendinta ca acestea sa
reproduca structurile informale nucleare, aparute in etapa cristalizarii organizatiei.
Disfunctionalitatile aparute in aceasta perioada vor fi greu de inlaturat datorita ascendentei
morale, structurale si functionale pe care o vor capata microgrupurile formate de la inceput
in cadrul organizatiei.
3. Etapa functionarii mature: activitatile organizatiei vor fi orientate aproape exclusiv pe
directia realizarii obiectivelor constitutive, pe fondul existentei unui echilibru relativ stabil
intre structurile formale si cele informale, dupa ce in prealabil s-a reusit satisfacerea
diferentiata a trebuintelor psihoindividuale si psihosociale ale membrilor.
4. Etapa reorganizarii sau dizolvarii: ca urmare a evolutiilor si mutatiilor aparute in planul
general al vietii sociale, a efectelor inertiei si conservatorismului organizational asupra
eficientei interne, organizatiile ajung intr-o situatie care impune cu necesitate reorganizarea
sau dizolvarea; acest moment este precedat de o etapa involutiva in care apar si se amplifica
performantele profesionale, apar frecvent situatii de criza institutionala, cu efecte in plan
economic, politic si social.

Procese psihosociale implicate in dinamica organizationala

a)     procese psihosociale fundamentale: procese de realizare a sarcinii, , de comunicare, de
influenta, socioafective, motivational-atitudinale si participativ-axiologice;
b)     procese si fenomene psihosociale secundare: de integrare si participare, de coeziune, de
conflictualitate, de stil de conducere, de climat psihosocial;
Aceste procese psihosociale ale organizatiilor sunt legate de actiunea a doua categorii de
factori:
- modul de structurare a grupurilor conexe (gr. secundare);
- influenta directa a institutiilor sun incidenta carora s-au format organizatiile respective,
precum si modul de exercitare a controlului social asupra lor.

Procesul de realizare a sarcinii.

Structura relatiilor de conexitate dintre compartimente depinde d natura sarcinii.
Categorii de sarcini (3 dimensiuni complementare):
a) dimensiunea fizico-substantiala – reflecta natura elementelor materiale si a transformarilor
fizico-mecanice pe care le implica realizarea sarcinii ;
b) dimensiunea structurala – modul optim de de divizare a sarcinii care pot fi realizate
independent in cadrul compartimentelor ;
c) dimensiunea functionala – configuratia necesara a relatiilor fnctionale dintre membrii
grupurilor si dintre compartimente care asigura realizarea optima a sarcinilor generale si
particulare.
In functie de natura sarcinii generale si a tehnologiilor folosite, intre sarcinile particulare
distribuite spre realizarea diferitelor compartimente vor aexista anumite relatii functionale 
de tip : aditiv, convergent, conjunctiv, disjunctiv, compensator. Pentru fiecare tip de sarcina,
performanta potentiala a organizatiei va depinde de anumite raporturi optime intre
componenetele sistemului de relatii functionale solicitate de realizarea obiectivelor generale.

Tipul sarcinii :
- aditiva : relatii functionale independente, de acelasi tip ; ex : asamblarea paralelela a unor
dipsozitive – activitati similare desfasurate paralel in mai multe sectoare (compartimente) ;
- complementare : r.f. independente de tip diferit ; ex : sectoare mixte care permit diviziunea
muncii, fiecare sector actionand specializat ;
- convergente: r.f. prin interconditionare, converg catre acelasi obiectiv; ex: sectoare de
proiectare sau de creatie orientate pe subansambluri ; unitati militare cu diferite specialitati ;
- conjunctive : r.f. dispuse in lant ; ex : lucrul la rulanta ; sectoare care prelucreaza produse
semifinite oferite de alte sectoare ;
- disjunctive : r.f. au mai multe puncte succesive de convergenta ; ex : organizatii cu structuri
functionale dispuse ierarhic ; servicii de informatii ;

- compensatorii : r.f. complexe, bilaterale, cu bucle circulare si feed-back permitand corectii ;

ex : activitati de proiectare si creatie in grup ; executie de prototipuri ; elaborare de strategii.

Pornind de la analiza sarcinii, parametrii conexit[tilor, a caracteristicilor tehnologiilor

folosite pentru realizarea sarcinii si a capacitatilor profesionale ale membrilor grupurilor se
poate determina o structura functionala optima pentru un anumit sistem organizational.

Procesele de comunicare.
Desfasurarea tuturor activitatilor din cadrul unei organizatii este conditionata in mod esential
de calitatea proceselor comunicatioale care au loc la nivel interdepartamental, intergrupal si
interpersonal. Informatia vehiculata in cadrul unei organizatii poate de fi de mai multe
tipuri : tehnologica, organizatorica, de evaluare si control, de coordonare sociala si de
consum psihologic ; pentru fiecare tip de organizatie se se statueaza in mod formal sau se
formeaza spontan in mod informal anumite retele de circulatie a informatiei .

Parametrii retelei : forma de structurare, capacitatea informationala, gradul de centralitate,

viteza de transmitere, fidelitate si capacitatea de corectie a erorilor de mesaj.

forma de structurare : sub forma de lant, cerc, stea, ramificata sau mixta ; la nivelul
organizatiilor se intalnesc mai ales configuratiile in forma de stea, cele ramificate si cele
mixte ;
gradul de centralitate : configuratia sursei de informatii ; poate fi o singura persoana in
cazul unor structuri ierarhice rigide sau poate fi constituita din mai multe persoane sau
grupuri in cazul organizatiilor descentralizate ;
capacitatea informationala : raportul dintre cantitatea de informatie transmisa si
receptionata in unitatea de timp ; viteza de transmitere (indicator complementar) indica
timpul necesar pentru ca o informatie sa ajunga la destinatar, fara distorsiuni care sa
depaseasca redundanta mesajului ;
fidelitatea informationala : gradul de similitudine dintre informatia transmisa si cea
receptionata ; distorsionarea mesajului poate fi cauzata de natura tehinica, organizatorica,
psihosociala sau psihoindividuala ; standardizarea mesajelor, eliminarea verigilor
informationale inutile, o pregatire profesionala superioara, verificarea prin feed-back a
mesajelor receptionate, eliminarea incongruentelor structurilor de grup, asigurarea unei
motivatii superioare sunt modalitati care asigura fidelitatea mesajelor.
capacitatea de corectie a erorilor : este conditionat de raportul dintre numarul de conexiuni
directe si cele inverse, luandu-se in calcul si nivelurile ierarhice intre care se realizeaza feed-
back-urile.

Procesele de influenta.
Orice forma de organizatie presupune intotdeauna si in mod necesar un sistem de autoritate,
care sistem consta din ansamblul factorilor psihosociali prin care se orienteaza, cotroleaza si
influenteaza comportamentele, atitudinile, motivatiile si sentimentele membrilor unei
organizatii. Acest sistem poate fi : formal/informal, concentrat/difuz,
personalizat/impersonal, material/spiritual, real/invocat, cu actiune permanenta sau
pemporara, cu autoritate exrcitata direct sau prin mandat.
Sistemul de autoritate implica 3 componente principale :
a) o componenta functionala rezultata din necesitatea obiectiva de coordonare a actiunilor
persoanelor implicate in realizarea unei sarcini comune, in conditii determinate de ordin
material, tehnologic sau social ;

b) o componenta psihosociala determinata de mecanismul interactional (interpersonal si

intergrupal) declnsat de de imperativele actiunii in comun pentru realizarea unei sarcini;
c) o componenta psihologica constand din ansamblul vectorilor motivationali care pot fi
satisfacuti prin participarea la viata unei organizatii.

* implicarea in realizarea unor obiective prin intermediul unei organizatii presupune

acceptarea unui sistem de coordonare si control a carei rigoare este in stransa dependenta de
natura obiectivelor, semnificatia si importanta acestora in plan individual si social; aceasta
componenta a sistemului de autoritate are in general un caracter impersonal; cu cat sarcina
este mai dificila, cu cat aceasta are o semnificatie sociala este mai inalta, si cu cat este mai
concordanta cu activitatile individuale si de grup, cu atat persoanele din sistemul de
conducere au o mai mare autoritate de ordin functional, perceputa de membrii organizatiei ca
o conditie a obiectivelor urmarite.
* cadrul organizational creeaza premisele structurarii microgrupurilor sociale a caror
componente socioafective si de influenta informala vor interactiona dinamic cu elementele
functionale ale autoritatii mentionate anterior; autoritatea se personalizeaza, liderii formali
intra intr-un sistem de relatii socioafective si de comunicare interpersonala care va constitui
fundalul exercitarii atributiile legate de coordonarea si controlul activitatilor de baza.
* orice organizatie, prin obiectivele pe care le propune, prin valorile pe care le promoveaza,
si prin cadrul psihosocial pe care il creeaza face posibila satisfacerea nor trebuinte
psihoindividuale: de integrare, de control si de relationare sociala; trebuinte socioafective; de
protectie, de recunoastere sociala si valorizare sociala; capacitatea de satisfacere a acestor
trebuinte confera sistemului de autoritate o dimensiune psihoindividuala importanta:
organizatia capata o semnificatie anume in sistemul personal de valori, putandu-se ajunge la
o totala identificare a persoanei cu organizatia ca entitate sociala, cu obiectivele, normele si
valorile sale; apar si factori motivationali secundari: apartenenta la o organizatie cu un inalt
prestigiu social poate exercita o mare forta de atractie care sa minimalizezez chiar si
nesatisfacerea unor vectori motivatinali primari; anumite organizatii au capacitatea de a-si
crea o aura care le confera un prestigiu deosebit, iar aceasta aura se transfera si asupra
membrilor organizatiei si este cu atat mai vizibil cu cat pozitia ocupata in organizatiei este
mai inalta.

Procesele socioafective.
Personalul unei organizatii se structureaza functional ca un grup secundar, format din mai
multe grupuri primare, aflate in raporturi de conexitate. Prin intermediul metodelor clasice se
poate stabili statutul sociometric al fiecarui membru, iar acesta se raporteaza la statutul
formal din structura autoritatii sau la cel strict functional, derivat din structura activitatilor de
realizare a sarcinii; performantele, climatul psihosocial, nivelul de conflictualitate vor fi
determinate de congruenta dintre aceste structuri, in corelatie cu structurile de conducere
practicate de liderii formali.
Este necesara determinarea configuratiei sociometrice la nivelul grupului secundar structurat
pe compartimente de rang superior: sectii, sectoare, servicii; grupul secundar rezulta in urma
conexarii functionale a mai multor grupuri primare, prin intermediul unor puncte de
articulatie care, la randul lor, sunt caracterizate de indicele de conexitate.Calitatile
profesionale si psihosociale ale zonelor de conexare dintre mai multe grupuri primare sunt
cele sunt cele ce vor conditiona in mod esential prformantele in cadrul respectivului
compartiment.

Procesele motivationale.
In cadrul organizatiilor interfereaza si se conditioneaza reciproc trei categorii de factori
motivationali:
a) factori specifici structurii motivationale individuale, cu valoare infrastructurala, intre care
vom gasi trebuintele, motivele, interesele si aspiratiile care ii sunt specifice unei persoane
formate in ontogeneza in afara cadrului organizational;
b) factori motivationali de grup, generati si modelati prin intermediul proceselor psihosociale
de grup, care se manifesta exclusiv in acest cadru;
c) factori motivationali generati exclusiv ca urmare a apartenentei la o anumita organizatie,
cu o valoare suprastructurala in raport cu celelalte doua categorii, pe care le influenteaza
selectiv, in functie de pozitia ocupata la un moment dat in cadrul sistemului.
Corelativ vectorilor motivationali se manifesta si atitudinile interpersonale fata de activitate
si organizatie ca intreg, astfel ca se poate vorbi si de o structura motivational-atitudinala care
exprima cu fidelitate raporturile intra si intergrupale, capacitatea sarcinii de a polariza
eforturile membrilor, functionalitatea sistemului de conducere, coeziunea organizationala,
potentialitatea de conflict intern.

Procesele participativ-axiologice.
Dinamica constituirii organizatiei se desfasoara in doua planuri distincte dar interdependente:
un plan care evidentiaza evolutia sistemului organizational in ansamblu si un plan care
evidentiaza procesul integrarii individuale a membrilor in cadrul sistemului organizational
aflat pe o anumita treapta a evolutiei sale.
T.M. Mills spune ca dinamica integrarii si participarii la viata de grup implica 5 niveluri
calitativ distincte, interdependente functional:
1) nivelul comportamental: constituirea spontana si progresiva a unui sistem de interactiuni,
in care fiecare membru participant desfasoara un rol strict comportamental-actional, derivat
din natura sarcinii asumate, impusa grupului spre rezolvare;
2) nivelul emotional: aparitia si manifestarea unor emotii si sentimente de grup, pe fondul
interactiunilor comportamentale; starile afective se structureaza in raport cu ceilalti membri,
cat si in ceea ce priveste obiectivele activitatii, conditiile desfasurarii acesteia, rezultatele
obtinute sau evenimentele care pot aparea in acest context;
3) nivelul normativ: cuprinde un ansamblu organizat de reprezentari, idei si reguli,
impartasite de membri, despre tot ceea ce constituie aspecte ale vietii de grup si organizatie
(ce trebuie facut, cum trebuie reactionat in anumite imprejurari, ce norme trebuie sa regleze
raporturile interpersonale si activitatile comune, criteriile de acordare a recompenselor si
sanctiunilor, sentimentele care sunt considerate firesti fata de situatii, evenimente, persoane,
alte grupuri sau organizatii);
4) nivelul teleologic: aparitia si adoptarea unui set de reprezentari si idei despre ceea ce
constituie obiectivele si scopurile fundamentale ale grupurilor si organizatiei de apartanenta,
precum si despre modul in care aceste obiective trebuie indeplinite pentru a justifica
existenta, afirmarea si recunoasterea publica a respectivelor structuri sociale;
5) nivelul axiologic: set de interpretari despre ceea ce este grupul sau organizatia, despre
ceea ce ar fi de dorit sa devina, despre ceea ce ar trebui facut pentru a atinge acest ideal
valoric.