Momente esentiale ale teoriei plusvalorii

Excedent de valoare peste valoarea initiala.

Izvorul Diferenta intre valoarea muncii si valoarea fortei de munca.

Marimea m’=(timp de supramunca/timp de munca necesar) * 100%=m/v*100%.

Caile de Majorarea timpului de supramunca pe baza prelungirii zilei de munca(plusvaloarea

majorare absoluta).
Majorarea timpului de supramunca pe baza reducerii timpului de munca
necesar(plusvaloarea relativa).

Formele de
atribuire Profitul industrial, profitul comercial, dobanda, renta funciara.

Impartirea zilei de munca in timp de munca necesar si timp de supramunca nu presupune o delimitare precisa a
orelor in care muncitorul lucreaza pentru sine de orele in care lucreaza pentru capitalist. O asemenea delimitare,
mentiona Marx, este posibila numai in teorie. În practica, muncitorul lucreaza simultan si pentru sine si pentru
capitalist, astfel incat fiecare ora, minut, fiecare secunda a zilei de munca contine si munca necesara, si supramunca.
Tocmai

aceasta particularitate a productiei capitaliste de marfuri ascunde, mascheaza

exploatarea in societatea burgheza. Plusvaloarea obtinuta in procesul de

productie se imparte, ulterior, intre diferite grupe de capitalisti (industriasi,

comerciali, financiari, agricoli), luând forma profitului industrial, profitului comercial, dobanzii si a rentei funciare.

Rata plusvalorii este expresia gradului de exploatare a fortei de munca de catre capital. Determinand prin
calcule tendinta evolutiva a acestui indicator, Marx ajunge la concluzia ca capitalistii sunt niste „vampiri ce sug seva
din clasa muncitoare”, aceasta facand-o pe doua cai:

- productia plusvalorii absolute

- productia plusvalorii relative.

 Analizand producerea de plusvaloare relativa, Marx cerceteaza cele trei faze istorice principale ale sporirii
productivitaţii muncii de catre capitalism:

- cooperaţia simpla;

- diviziunea muncii si manufacura;

- masinismul si marea industrie.

Cum poate fi redus timpul de munca necesar ? Marx explica ca reducerea timpului de munca necesar poate sa
aiba loc numai prin micsorarea marimii valorii fortei de munca. La randul ei, marimea valorii fortei de munca este
determinata de timpul de munca socialmente necesar pentru producerea mijloacelor de subzistenta necesare
muncitorului si familiei sale. Ca atare, prin cresterea productivitatii muncii in ramurile care produc bunuri de consum,
precum si in cele care fabrica elementele materiale pentru producerea mijloacelor de subzistenta, se poate reduce
timpul de munca necesar. Acest proces, care se desfasoara spontan, duce la scaderea valorii sociale a marfurilor ce
intra in consumul muncitorilor, implicit la scaderea valorii fortei de munca si la cresterea plusvalorii.

Legea economica fundamentala a modului de productie capitalist, conchide Marx, este legea plusvalorii.
„Asigurati-i capitalistului 10% câstig si el va fi de acord la orice amplasare a banilor sai, la 50% el este gata sa-si puna
capul la

bataie, la 100% - incalca brutal orice legi umane, la 300% - nu exista crima la care n-ar recurge capitalistul pentru a
obtine acest cistig, chiar cu amenintarea spinzuratorii”.³