Leul românesc (plural: lei, codul ISO 4217: RON) este unitatea monetară a României.

Un leu este
subdivizat în 100 bani (singular: ban).[2]
Pe 1 iulie 2005, România a realizat o reformă monetară, schimbând leul anterior (codul ISO 4217:
ROL) cu un leu nou (RON). 1 RON este egal cu 10.000 ROL. România a intrat în Uniunea
Europeană pe 1 ianuarie 2007 și este de așteptat să treacă la moneda unică europeană, euro, cel
mai devreme în 2019.[3][4][5] Regimul actual al cursului de schimb al leului este cel de flotare
controlată.[6]
Cea mai veche monedă atestată pe teritoriul românesc este drahma de argint în greutate de 8
grame, emisă de pólisul (orașul) grecesc Histria în anul 480 î.Hr. Ea a fost urmată și de alte emisiuni
de monedă ale polisurilor grecești din Dobrogea. Geto-dacii foloseau monede macedonene, apoi au
început să emită monede proprii din argint, asemănătoare cu cele ale celților, pentru ca apoi să
emită celebrii kosoni de aur. De asemenea monedele romane, cum sunt denarii republicani sau
imperiali, au pătruns și ele pe teritoriul Daciei, înainte chiar de ocupația romană, dar au continuat să
circule și după retragerea aureliană, fiind apoi înlocuiți de monede bizantine.
În formațiunile statale românești, s-a emis monedă, primul voievod care a emis monede
fiind Vladislav I în Țara Românească, el bătând ducați munteni din argint, urmat de Petru
Mușat în Moldova, acesta emițând groși de argint.
Spre deosebire de Țara Românească și Moldova, Transilvania a avut emisiuni monetare de tip vest-
european: groși, oboli, dinari, creițari, guldeni, taleri și ducați, începând cu anul 1538.
Pe teritoriul românesc pătrund foarte multe monede, de-a lungul secolelor
circulând: taleri turcești, galbeni ungurești și austrieci, zloți, carboave rusești, țechini venețieni, în
total peste 100 de tipuri de monede. O emisie de monedă a costat până și capul unui domnitor. Este
vorba de Constantin Brâncoveanu, cel care a emis o monedă-medalie cu efigia sa pe ea, încălcând
astfel religia musulmană și dând motiv turcilor otomani să îi ceară capul.
Monedele Sadagura au fost primele monede comune Principatelor Române Moldova și Muntenia,
fiind puse în circulație de către armata de ocupație rusă, în timpul Războiului ruso-turc din 1768-
1774.
Prin Regulamentele Organice adoptate în 1831 în Țara Românească și în 1832 în Moldova, se
stabilesc monedele care pot fi folosite pe teritoriul românesc: galbenul austriac, sfanțul de argint
(din germană Zwanziger[7]: „denumirea monedei de 20 creițari”),
Ca o recunoaștere a Unirii, domnul Alexandru Ioan Cuza propune baterea de monedă, care să se
numească „român”, sau „romanat” (după propunerea lui Ion Heliade Rădulescu). Acest lucru însă nu
era posibil, fiind condiționat de cantitatea de metal prețios din vistieria statului, dar și de puterea
otomană, care nu accepta emisia de monede proprii a statelor vasale.
Cuza a bătut totuși în 1864 la Paris o monedă de aramă de cinci sutimi cu chipul lui, dar această
monedă n-a fost pusă în circulație din cauza opunerii Turciei. I s-a întâmplat lui Cuza ceea ce i se
întâmplase cu câțiva ani mai înainte Domnitorului Barbu Știrbei care, bătând monede fără învoirea
Turciei, a fost silit să le retragă din circulație.[8]