Pastorală de Ziua

Învierii Domnului nostru Iisus Hristos

Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi.
Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele;
că Tu cu mine eşti.
Şi mila Ta mă va urma în toate zilele vieţii mele,
ca să locuiesc în casa Domnului, întru lungime de zile.1

Hristos a Înviat!

Dreptslăvitori Creștini și Creștine,

Dacă pornim pe cărările de sub licăritul stelelor de pe bolta Cerului,

singuri, doar cu Domnul Dumnezeu, sau cu noi înșine, în glasul neodihnit
al privighetorii, care înalță imn de slavă Atotcreatorului Dumnezeu, gândul
nostru, străbătut de uimire binecuvântată, încearcă să înțeleagă, pe cât ne
este cu putință, ceea ce David, Proorocul, cu trei mii de ani înainte, ne-a
lăsat scris în Dumnezeiasca Scriptură: Cerurile spun slava lui Dumnezeu
și facerea mâinilor Lui o vestește tăria. Ziua Zilei spune cuvânt, și
noaptea nopții vestește știință.2
În chip cu totul tainic, auzim mereu duhul nostru, cuprins de uimire,
care ne șoptește: Doamne, Dumnezeul nostru, Care ne-ai zidit pe noi și ne-
ai adus în această viață, Cel ce ne-ai arătat nouă căile spre mântuire și
ne-ai dăruit nouă descoperirea tainelor cerești... după mulțimea milei
Tale!3
Dacă nu ne-am făcut un obicei ca zilnic și în fiecare noapte, să
ridicăm ochii spre ceruri, este acum momentul potrivit să o facem și să
medităm la minunea creației și la Autorul acestor minuni: Cel ce ești,
Stăpâne, Doamne, Dumnezeule, Părinte Atotțiitorule Cel închinat, vrednic
cu adevărat și drept, și cuvenit lucru este pentru marea cuviință a
sfințeniei Tale, pe Tine a Te lăuda, Ție a-Ți cânta, pe Tine a Te
binecuvânta, Ție a ne închina, Ție a-Ți mulțumi, pe Tine a Te slăvi, Cel ce
singur ești Dumnezeu cu adevărat, și Ție a-Ți aduce această slujbă
duhovnicească a noastră, de a gândi cu inima înfrântă și sufletul smerit,
că Tu ești Cel ce ne-ai dat nouă cunoașterea adevărului Tău... Stăpâne al
tuturor... Cântare de biruință cântând, strigând, glas înălțând și grăind:
Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot. Plin este cerul și pământul de mărirea
1
Psalmul 22, 1; 4; 7.
2
Psalmul 18, 1.
3
Sfântul Vasile cel Mare, Liturghierul, Editura I.B.M.B.O.R., București, 1987, p. 207.
Ta. Osana întru cei de sus! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele
Domnului! Osana întru cei de sus!4
Suntem bucuroși, că Sfântul Vasile cel Mare ca un heruvim cu ochi
mulți și cu multă hăruire de la Domnul Dumnezeu, ne-a lăsat aceste
mărturii dătătoare de speranță. Și acum, în Împărăția Cerurilor fiind,
dimpreună cu toți sfinții, ne îndeamnă în rugăciune a mărturisi și a zice:
...Cu aceste fericite Puteri, Stăpâne, Iubitorule de oameni și noi păcătoșii
strigăm și grăim: Sfânt ești cu adevărat și Preasfânt, și nu este măsură a
măreției sfințeniei Tale, și drept ești întru toate lucrurile Tale; căci cu
dreptate și cu chibzuire adevărată ne-ai adus toate; că zidind pe om,
luând țărână din pământ, și cu chipul Tău Dumnezeule, cinstindu-l, l-ai
pus în raiul desfătării, făgăduindu-i întru paza poruncilor Tale viață fără
de moarte și moștenirea veșnicelor bunătăți.5

Dreptmăritori creștini români,

iubitori ai Învierii Domnului Iisus Hristos,
Primind atâtea daruri dumnezeiești, strămoșul nostru Părinte, a crezut
că toate i se cuvin și tot bucurându-se fără încetare, de atâta bucurie a uitat
de poruncile lui Dumnezeu, așa cum uităm și noi de atunci și până astăzi,
bucurându-ne de darurile dumnezeiești atât de bogate și încredințate nouă
tuturor, fără niciun efort.
Dumnezeu dăruiește, și nu face negustorie cu darurile Sale cele
veșnice!
Este cunoscut lucru, că strămoșii noștri, părinții Adam și Eva, nu
aveau de Stăpân decât pe Creatorul lor și al nostru, Domnul Dumnezeu,
Cel în Treime lăudat, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.
După căderea din ascultarea lui Dumnezeu, aud un glas clar și
luminat: Dar neascultându-Te pe Tine, Adevăratul Dumnezeu, Care l-ai
făcut pe dânsul (pe om), și amăgirii șarpelui supunându-se și dat fiind
morții pentru păcatele sale, l-ai izgonit pe dânsul din Rai în lumea aceasta
și l-ai întors din pământul din care a fost luat, rânduindu-i lui mântuirea,
cea din a doua naștere, cea prin Însuși Hristosul Tău.
Drama și tragedia căderii din ascultarea Domnului Dumnezeu vine
din faptul că aceasta nu a fost doar o cădere oarecare, ci a însemnat
înstrăinarea și căderea din iubirea cea dintâi, cu care a zidit Dumnezeu pe

4
Ibidem, pp. 212-213.
5
Ibidem, p. 216.
om. Cu toate acestea, omul nu a recunoscut iubirea cu care a fost investit,
și chiar de ar fi recunoscut în sinea sa, iubirea dumnezeiască era prea
copleșitoare, ca să poată rămâne în văzduhul ei suprapământesc.
Știm, Doamne, Dumnezeule, că în Atotiubirea Ta învestită cu atâta
dăruire: Nu te-ai întors până la sfârșit de la zidirea Ta, pe care ai făcut-o,
Bunule, nici n-ai uitat lucrurile mâinilor Tale, ci în multe chipuri le-ai
cercetat pentru îndurările milei Tale.6
Ca un Atotbun și mult Milostiv, Domnul Dumnezeu, întru prea multa
Lui răbdare, a pregătit un adevărat Program de Salvare pentru omenirea
căzută în păcate, de la Adam. Vedem deslușit că Tu, Doamne,
Dumnezeule: prooroci ai trimis, minuni ai făcut prin Sfinții Tăi, care au
bineplăcut Ție, din fiecare neam; grăitu-ne-ai nouă prin gura proorocilor,
slujitorii Tăi, mai înainte vestindu-ne mântuirea ce avea să fie; Legea ne-
ai dat spre ajutor; îngeri ai pus păzitori. Iar când a venit plinirea vremii 7,
ne-ai grăit nouă prin Însuși Fiul Tău, prin Care și veacurile le-ai făcut.
Care, fiind strălucirea slavei Tale și chipul ipostasului Tău 8 și purtând
toate cu cuvântul puterii Sale, nu răpire a socotit a fi asemenea Ție, lui
Dumnezeu-Tatăl, ci Dumnezeu fiind mai înainte de veci, pe pământ S-a
arătat și cu oamenii a petrecut; și din Sfânta Fecioară întrupându-Se, s-a
smerit pe Sine, chip de rob luând 9, făcându-se pe Sine asemenea cu chipul
smeritului nostru trup, ca să ne facă pe noi asemenea chipului slavei Sale.
Că de vreme ce prin om (Adam cel vechi) a intrat păcatul în lume și prin
păcat, moartea, a binevoit Unul-Născut Fiul Tău... Să se nască din
femeie, din Sfânta Fecioară Maria, făcându-se sub Lege, ca să se
osândească păcatul în trupul Său, pentru ca cei morți întru Adam (cel
vechi) să învieze întru Însuși Hristosul Tău (Adam cel Nou).10
Așadar, Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, S-a făcut asemenea cu
chipul smeritului nostru trup, afară de păcat, ca să ne facă pe noi asemenea
chipului slavei Sale.
Ce lucrare a avut Iisus Hristos, Domnul, venind și viețuind cu noi
aici, în vatra fiecăruia dintre noi!
Iată cum se zăresc luminile Învierii și ale Vieții lui Iisus Hristos,
după cum citim în scrierile Marelui Sfânt Vasile: Și viețuind (Iisus
Hristos) în lumea aceasta, dându-ne porunci de mântuire, scoțându-ne pe
6
Ibidem, p. 217.
7
Galateni 4, 4.
8
Evrei 1, 3.
9
Filipeni 4, 4-11.
10
Sfântul Vasile cel Mare, Liturghierul, ed.cit., p. 217.
noi din rătăcirea idolilor, ne-a adus la cunoașterea Ta, a Adevăratului
Dumnezeu și Tată, agonisindu-ne pe noi Sieși popor ales, preoție
împărătească, neam sfânt. Și curățindu-ne prin apă și sfințindu-ne cu
Sfântul Duh, S-a dat pe Sine schimb morții, în care eram ținuți, fiind
vânduți spre păcat.

Dreptslăvitori Creștini și Creștine,

Potrivit hotărârii Sfintei Treimi și gândului lui Iisus Hristos, El S-a

smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte pe
Cruce.11
Dar a venit vremea: Și pogorându-Se, prin Cruce (scară către iad) în
iad, ca să plinească toate ale Sale, a nimicit durerile morții. Și înviind a
treia zi, și cale făcând oricărui trup la învierea cea din morți, că nu era cu
putință a fi ținut sub stricăciune Începătorul vieții, făcutu-S-a începătură
celor adormiți, Întâi-Născut din morți, ca să fie Însuși Începătorul tuturor
în toate. Și suindu-Se la ceruri, a șezut de-a dreapta slavei Tale, întru
înălțime. Care iarăși va să vină ca să răsplătească fiecăruia după faptele
sale. Și ne-a lăsat nouă aduceri aminte de pătimirile Sale cele
mântuitoare, Acestea pe care le-am pus înainte, după poruncile Lui.12
Iată imaginea vie și mântuitoare în care fiecare, după putere, vedem și
înțelegem, că Iisus Hristos S-a dat pe Sine Însuși pentru viața lumii, căzută
prin greșeala lui Adam, ca să mântuiască pe cei care cred în Iisus Hristos,
Fiul lui Dumnezeu, mărturisit de oameni, dar și de demoni. 13
Ca și atunci, și noi, astăzi, mărturisim că avem mare primejdie peste
viața noastră, primejdia numeroaselor păcate săvârșite, boli și suferințe
care străbat meridianele, paralelele și văzduhurile Pământului: Atunci s-a
arătat Domnul lui Solomon, noaptea... De voi încuia cerul și nu va fi
ploaie, de voi porunci lăcustei să mănânce țara, sau voi trimite vreo boală
molipsitoare asupra poporului Meu. Și se va smeri poporul Meu, care se
numește cu numele Meu, și se vor ruga și vor căuta fața Mea, și se vor
întoarce de la căile lor cele rele, atunci îi voi auzi din cer, le voi ierta
păcatele lor și le voi tămădui țara!14

11
Filipeni 2, 8.
12
Sfântul Vasile cel Mare, Liturghierul, ed.cit., p. 218.
13
Marcu 1, 24; 3, 11; Matei 8, 29.
14
I Paralipomena 7, 13-14.
 Toate relele vin asupra noastră: Pentru că Tu n-ai slujit Domnului
Dumnezeului tău cu veselia și cu bucuria inimii, când erai îmbelșugat de
toate.15
Îndepărtarea de Domnul Dumnezeul nostru, prin păcate de tot felul,
aduce felurite încercări. Pentru a ne izbăvi de toate relele, trebuie să ne
ostenim și, în regim de urgență, să ascultăm porunca și sfatul lui Elifaz
către Dreptul Iov: Împacă-te cu Dumnezeu și cazi la pace. Atunci bine va
fi de tine. Primește, te rog, învățătura din gura Lui și pune la inimă
cuvintele Lui.16
Iezechiel, proorocul, ne arată calea de urmat: Domnul Dumnezeu zice:
pocăiți-vă și vă întoarceți de la toate nelegiuirile voastre... Lepădați de la
voi toate păcatele voastre cu care ați greșit și vă faceți o inimă nouă și un
duh nou. De ce să muriți voi? Căci Eu nu voiesc moartea păcătosului,
zice Domnul Dumnezeu; întoarceți-vă, deci, și trăiți!17
Așa înțelegem mai bine că suntem păcătoși, chiar și conștiința ne
mustră mereu și este nevoie grabnic de îndreptare, adică părăsirea
păcatelor, părere de rău (căință) și hotărâre de a pune început bun vieții
noastre și să nu rămânem doar la o dorință declarată de îndreptare.
Să strigăm din răsputeri:
Doamne, sunt în mare cumpănă, nu mă lăsa!
Doamne, prin îndrumarea Ta se bucură omul de viață, prin ea mai
am și eu suflare; Tu mă tămăduiești și-mi dai iarăși viață!18
Iubiți frați și surori în Domnul,
Asupra lumii, dar mai ales, asupra României s-au abătut în decursul
timpului multe încercări: cutremure, războaie, incendii, năvăliri de
neamuri, boli, ape năvalnice și alte rele de neînchipuit. Uneori, bolile au
decimat la jumătate țara, ca în 1347, când capitala Țării Românești de la
Argeș, fiind cuprinsă de ciumă, s-a mutat la Câmpulung Muscel, în oraș
nemairămânând țipenie de om.
Cum era prin anul 1829, deci acum aproape 300 de ani, în viața Tării
Românești? Iată episodul: La Focșani se ivise epidemia ciumei, tocmai în
acea vreme, adusă, probabil, de oștirile străine. Guvernul general de la
Odesa, printr-un ordin de la 7 ianuarie 1829 dispunea ce anume măsuri
sanitare să se ia în Focșani și în alte părți, pentru combaterea epidemiei 19.
15
Deuteronom 28, 47.
16
Iov 22, 21-22.
17
Iezechiel 18, 30-32.
18
Isaia 38, 14; 16.
19
Arhivele Statului, Chișinău, pachet 94, dosar 566/1829.
Și în Basarabia se iviseră cazuri; de aceea și Consistoriile Iași și Chișinău
trimit instrucții protopopilor și locuitorilor cum să se ferească de această
lipicioasă boală20. Până și scrisorile ce treceau Prutul se dezinfectau prin
dese înțepături. Creștinii din București n-au avut voie să se împărtășească
în lunile Mai și Iunie 1829; s-au dezinfectat biserici, veșminte, cărți și
icoane. Cu banii bisericești s-a ajutat la zidirea spitalului Mărcuța, în
noiembrie 182921. Iar la bisericile Radu Vodă, Mihai Vodă și Șerban Vodă,
ce erau cuprinse de spital, nu putea să intre niciun creștin, ci numai
preoții.22
Iată că nu-i nimic nou sub soare. Ciuma din anul 1829 a ținut peste o
jumătate de an. Trebuie să ne pregătim de răbdare mai îndelungată. Pe
vremea aceea era ciumă, dar lumea umbla pe drumuri. Episodul s-a
petrecut când Grigore al IV-lea, Mitropolitul Țării Românești, a fost
mazilit și trimis iarna în surghiun, în Basarabia. Însoțitorul său de drum a
fost cuprins de ciumă și a rămas la Buzău în carantină.
Vremuri grele! Încercări! Vremuri de pocăință! Vremuri de
îndreptare!
Tocmai pentru îndreptarea noastră a venit Iisus Hristos, Domnul, ca
să fim salvați, iar noi să strigăm cu inima plină de umilință și recunoaștere
a greșelilor: Doamne, sunt în grea cumpănă, nu mă lăsa! Doamne prin
îndurarea Ta se bucură omul de viață, prin ea mai am și eu suflare; Tu
mă tămăduiești și-mi dai iarăși viață! Iată că boala mea se schimbă în
sănătate. Tu ai păzit viața mea de adâncul mistuitor! Tu ai aruncat
înapoia Ta toate păcatele mele!23
Să ne rugăm stăruitor Domnului Iisus Hristos și de Ziua Învierii
Sale, să ne ierte de toate nelegiuirile noastre, să ne tămăduiască de toate
bolile din lume și să ne dăruiască spor binecuvântat în toate lucrările,
pentru a ne face inimă nouă și duh nou, ca să domnească din nou sănătatea
trupului și a sufletului, pacea sfântă între popoare, dar și pacea în Casa
noastră strămoșească, România, Grădina Maicii Domnului!!

Hristos a Înviat!
Al Vostru frate rugător către Domnul Dumnezeu,

† Calinic Argeșeanul,
20
Arhiva Consistoriului Duhovnicesc Chișinău, dosar 4 și 66 /1829.
21
Bis. Ort. Rom. XXVIII, p. 1372.
22
Academia Română, mss. 1071, f. 215.
23
Isaia 38, 14; 16-17.
 Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului

Dată în Reședința Noastră Arhiepiscopală

Curtea de Argeș
19 aprilie 2020