Satul Cândeşti, comuna Cândeşti

Satul Cândeşti este o aşezare veche, într-un document de pe vremea lui Alexandru voievod se precizează: „Io Alexandru voievod,
Domnu Ţării Moldovei, însemnare facem cu această a noastră carte tuturoru câţi pre dânsa ar căuta ori citindu-să ar auzi... că, ai noştri
credincioşi boieri Giurgiu, Stefu şi Mândru, au venit înaintea a loru noştri moldoveneştilor boieri şi cu a lor bună voie au împărţit
satele părintelui lor loan Jumătate. Jupanului Stef s-au dat Cândeaştii pe Siret, de lângă Rogojeşti şi în jos de Călineşti" 1. Documentul
poartă data de 7 iulie 1430. Un alt document care atestă acest sat a fost emis la 15 septembrie 1480. Din conţinutul acestuia aflăm că
„satul Cândeşti de pe Siret (pe vremuri în comuna Dersca) ţin. Dorohoi, aparţine neamului de boieri „Jumătate" până târziu, poate
până sub Ştefan cel Mare" 2. La 15 septembrie 1480 (6988) Ştefan cel Mare voievod întăreşte panului Duma, clucer, satele Cândeşti
pe Siret cu moară pe Siret între Rugăjeşti şi Călineşti şi Lozna 3. în Culegerea de documente moldoveneşti găsim şi precizarea:
„Cândeştii este satul din (fosta comună Dersca) ţinutul Dorohoi. A fost înstrăinat de Maruşca, fiica panului Stefu Jumătate şi
cneaghinei panului Ştibor care l-au vândut cu 300 zloţi tătărăşti lui Petru Brăescu cum se vede din uricul dat la 1480 (6988)". Satul
a fost proprietatea lui Mihail de la Dorohoi 4.

Ştefan confirmă clucerului Duma şi soţiei sale Nastii, fratelui ei lurie şi surorilor ei Fedora şi Oliuşca, copiii lui Petru Brăescu
stăpânirea peste satele: a. Cândeştii pe Siret, lângă Grămeşti şi Călineşti cu moară pe Siret, cumpărate de Petru Brăescu cu 300 de zloţi
tătăreşti de la Maruşca, fata lui Stefu Jumătate, soţia lui Ştibor; b. Lozna, un sat de baştină a lui Petru Brăescu 5.

La 8 ianuarie 1523 (7030) Ştefan cel Tânăr voievod întăreşte uric slugii sale Toader cămăraş a patra parte din satul Cândeşti,
cumpărată cu 200 zloţi tătărăşti de la nepoţii lui Cânde ce parte de sat o stăpânise cu privilegii de la Ştefan Vv., străbunul lui Ştefan
cel Tânăr 6.

La 31 mai 1542 (7050), Petru Rareş voievod întăreşte lui Ignat şi altora o altă parte din satul Cândeşti 7, iar la 30 mai 1571 (7079),
Bogdan Lăpuşneanu voievod procedează şi el ca şi domnitorul dinaintea lui 8. Ultimele două documente nu poartă şi denumirea
ţinutului, lucru ce ne dă dreptul să le socotim probabile şi nu sigure.

La 1572 - 1574, februarie, fără zi, „Io, Ion voievod... dau întăritură domnească pentru satul Cândeşti (de) pe Siret, moştenit de
la pan Mihailaş, Catrinei şi surorilor ei" 9.

La 12 martie 1617 (7125), Radu voievod întăreşte lui Constantin Roşea, mare vistier, trei părţi din satul Cândeşti. Prezentăm
fragmentele care ne interesează cu deosebire: „... Io Radu voievod Mihnea, Domnul Ţării Moldovei. Facem cunoscut cu această carte
a noastră tuturor celor ce o vor vedea sau o vor auzi citindu-să, că acest adevărat boier credincios al nostru, pan Constantin Roşea,
mare vistier ne slujeşte drept şi credincios. Deci noi, văzând slujba lui dreaptă şi credincioasă, l-am miluit cu deosebita noastră milă
şi i-am dat şi i-am întărit în ţara noastră, Moldova, ocina lui dreaptă, a treia parte din satul Gândeşti, din jos de Călineşti, pe Siret şi
cu vad de moară la Siret, ţin. Suceava, care această a treia parte îi este schimb... pentru a patra parte dintr-un sat din ţin. Hotin şi încă
i-am dat 130 de taleri, bani gata şi doi boi şi un tămbar (manta căptuşită cu blană) de postav turcesc. Pentru aceea să-i fie lui şi de la
noi aceasta a treia parte din Cândeşti cu tot venitul"'.

La 12 martie 1627 (7135) Radu Mihnea voievod, domn al Ţării Moldovei dă lui Constantin Roşea a treia parte din satul Cândeşti,
partea de jos, cu vad de moară la Siret 10.

Din alt document aflăm că satul Cândeşti a fost proprietatea familiei Racoviţă. La 1667 martie 9 copiii lui Toma (Cantacuzino)
vornicul şi a soţiei sale Ana, anume Nastasia şi Catrina, căsătorită cu Ion Racoviţă, împart între ei moşiile părinţilor lor. Catrina
primeşte satul întreg Cândeştii, ţin. Suceava, cu mori şi case 11.

La 1668, iunie 30, laşi, boierii divanului împart averea lui Toma Cantacuzino, vornic. Velicico Costin şi soţia sa Catrina primesc
satul întreg Cândeşti pe Siret, ţin. Suceava .

1
I. Bogdan, Documentele lui Ştefan cel Mare, voi. X (1457 - 1492), Bucureşti, 1913, p. 245-247, doc. sept. 1480.
2
Documente privind istoria Românilor „A" Moldova, veac. XVI, voi. I, p. 217 -218; Catalogul documentelor moldoveneşti din arhiva istorică centrală a statului, (1387 - 1620), voi. I, p. 98.
1
Documente privind istoria României „A" Moldova, veac. XVI, voi. I, p. 407.
4
Documente privind istoria României „A" Moldova, veacul XVI, voi. III, p. 1 -2.
5
I. Bogdan, Documentele lui Ştefan cel Mare, voi. X (1457 - 1492), Bucureşti, 1913, p. 245-247, doc. sept. 1480.
6
Documente privind istoria Românilor „A" Moldova, veac. XVI, voi. I, p. 217 -218; Catalogul documentelor moldoveneşti din arhiva istorică centrală a statului, (1387 - 1620), voi. I, p. 98.
1
Documente privind istoria României „A" Moldova, veac. XVI, voi. I, p. 407.
8
Documente privind istoria României „A" Moldova, veacul XVI, voi. III, p. 1 -2.
9
Paul Mihailovici, Mărturii româneşti din Bulgaria si Grecia, Chişinău, 1933, Tipăritura Uniunii Clericilor Ortodocşi, voi. II, p. 6 -9.
10
Teodor Balan, Documente bucovinene, voi. III (1573 - 1720), Cernăuţi, 1937, p. 144-145.
11
Teodor Balan, Documente bucovinene, voi. IV (1720 - 1745), 1938, p. 17.
 La 1708, octombrie 7, Mihai Racoviţă, Domnul Moldovei, dăruieşte sihastrului Lazăr o prisacă în satul Cândeşti, ţin. Sucevii. II
prezentăm: „Io Mihai Racoviţă voievod... m-am milostivit pre un svântu părinte săhastru anume Lazăr şi l-am miluit cu o prisacă de
stupi a noastră ce iaşte la Cândeşti, la ţin. Sucevii, care sat ne este nouă dreptu de moşie de la moşii şi părinţii noştri. Mihai Racoviţă
voievod.", în testamentul lui Ion Paladi, mare vornic, (1727 -1733), se preciza: „Călineştii pe Siret din gios de Cândeştii lui Mihai
Vodă... au rămas al surorii lui Ion Paladi, anume Aniţa, căsătorită cu Miron Darie, spătar." 12.

Satul Cândeşti mai este atestat de documentul dat la 23 ianuarie 1735 şi semnat de Constantin N, Mavrocordat voievod.
Prezentăm actul: „Noi Constantin Nicolae voievod... scriem domnia mea la credincioşi boierii noştri dumnealor Ion Balşe biv vel
vor(nic)i Şerban Cantacuzino biv vel med(elnicer), facem şt(i)re domniilor voastre că domniile meale s-au jeluit rugătoriul nostru
Tofan egumenul şi cu tăt soborul de la sfânta m(a)n(ă)stire Homorul pentru moşia anume Dersca la ţinutul Sucevii care i să hotărăşte
cu satul Cândeşti a dom(niei) sale lui Mihai Vodă şi s-au făcut m(a)n(ă)stirii mare strâmbătate pentru o bucată de loc ce să cheamă
Covalca de către oamenii din Cândeşti, oprind acea bucată de loc arătând că s-ar hi făcut o moarte de om pe acea bucată şi au plătit-o
ei, de care călugării dau seamă cum ei nu ştiu nimica... nici au dat acei oameni nemică şi acea bucată de loc iaşte dreaptă a
m(ă)n(ă)stirii de hotarul Derscăi având şi mărturia hotarnică, deci dară şi pentru moşia aceasta după dresele şi hotarnică m(ă)n(ă)stirii
să luaţi dumneavoastră samă cu bună dreptate şi precum viţ(i) adevări faceţ(i)i o mărturie ca să aveţi şt(i)re."'. Acest document are o
dublă importanţă. Ne arată că acest sat a avut ca stăpân şi pe un voievod al Moldovei, Mihai; ni se spune că satul Cândeşti a fost multă
vreme în ţinutul Suceava. Şi suntem siguri că nu despre alt sat cu acest nume poate fi vorba, dându-se ca vecin moşia Derscăi şi, ca
toponim, Covalca, o bucată de loc cuprinsă între Rediu, Bahnă, Japar şi moşia Lozna 2 .

La 1 martie 1752, Constantin Racoviţă voievod dăruieşte măn. Dobrovăţ satul Cândeşti, ţin. Sucevii (documentul este o
traducere după o copie germană). „Am primit scrisoarea sfiinţiilor voastre şi am cunoscut ce ni s-a scris. Găsindu-se sf. măn.
Dobrovăţ în aşa stare (rea) iată că suntem îndemnaţi, fiind înmormântaţi aici părinţii noştri şi i-am dăruit satul Cândeşti, ţin. Suceava,
cu întreg hotarul şi cu un vad de moară pe apa Siretului. De aceea să cunoaşteţi că am şi făcut scrisoarea noastră şi o trimitem sfinţiei
sale egumenului alu sfintei mănăstiri amintite mai sus ca să-i fie satu de ajutor. 7260. Constantin voievod." 13.

La 18 august 1753 Matei Ghica voievod întăreşte lui Daniil egumenul şi întregului sobor al măn. Dobrovăţu satul Cândeşti.
Partea de sus a satului începe la apa Siretului, la vadul Rugăjeştilor, de aici la răstoace, la Fântâna de piatră a lui Roman, prin pădure,
peste râu, la obcină, Fântâna Putredă, la Ruda, la Colţul Rudoaiei, pârâul Hliboca, în sus, la hotarul Călineştilor .

Cândeştii, în Recensământul din 1774 figura cu 60 de locuitori din care 40 birnici şi 20 scutiţi (dintre care 2 volintiri, un turc
botezat, 10 argaţi ai lui Ianachi, căpitan şi ai lui Scripile, 4 femei sărace şi trei preoţi, dascăli, diaconi) .

După anul 1775, satul Cândeşti din ţin. Dorohoi, primul traversat de apa pârâului Molniţa a fost împărţit în două: cea de peste
Molniţa din Bucovina răpită şi cealaltă parte de lângă Dorohoi. A fost încorporat în comunele Mihăileni, Cândeşti, Dersca şi Lozna.
Din acelaşi mănunchi de documente, aflat la Arhivele statului Cernăuţi, mai aflăm că „Alexandru Ilschi, membru în comisiunea
austriacă, a declarat la 8 februarie 1782 că principele Racoviţă, luând de soţie pe o fată din familia Cantacuzino, a moştenit multe sate
având patru fii şi trei fiice, care toţi au murit pe rând; a dăruit mănăstirii satele sale". în sfârşit, despre satul Cândeşti mai vorbesc şi
alte documente: la 19 octombrie 1803 Serafim, egumenul măn. Dobrovăţ, s-a plâns că i se împresoară moşia Cândeşti, ţin. Suceava 14;
la 30 iunie 1804, măn. Dobrovăţ, stăpâna satului Gândeşti, ţin. Suceava, e în conflict cu Teodor Balş, stăpânul satului Rugăjeşti. Se
trimit boieri să cerceteze hotarul satului Cândeşti 15. Mănăstirea Dobrovăţ se găsea în ţin. Vaslui.

Din actele pe care le-am prezentat putem conchide că satul Cândeşti a depins fie de ţin. Dorohoi, în cadrul căruia se află de fapt,
fie de ţinutul Siret ori Suceava. Apoi, istoricul loan Bogdan ne lasă informaţia că „alţi Cândeşti sunt în Bucovina ţinutul Siretului" 16.

In sfârşit, există şi nominalizarea Cândeşti I, cu populaţie ucraineană şi Cândeşti II cu populaţie română. In pachetul de
documente privind aşezarea Cândeşti, din Arhivele statului Cernăuţi, se află relaţia următoare: „Din cauza hotarului Bucovinei care
a fost tras prin mijlocul satului, jumătatea de sus cu circa 30 (de) case a rămas în Bucovina, restul în Moldova. Partea din Bucovina
se hotărăşte cu satele (moşiile) Călineşti şi Rugăseşti, în apropierea pârâului Molniţa, care desparte Bucovina de Moldova" 17. Teodor
Bălan în legătură cu aceasta nota: „D-l Mihail Costăchescu 18, neştiind că notarul austriac a tăiat în jumătate satul Cândeşti. a crezut
în existenţa a două sate Cândeşti, deşi - în altă parte - acelaşi istoric a întărit că „de fapt lângă Târgul Sirete n-a fost decât un singur

12
Teodor Balan, Documente bucovinene, voi. IV (1720 - 1745), 1938, p. 17.
13
Moldova în epoca feudalismului. Chişinău, 1975, voi. VII, partea I,
p. 339.
14
St. Berechet, Documente vechi. 1490- 1827. Chişinău, 1928, p. 56 - 57, no. XXV.
15
St. Berechet, Documente vechi, 1490- 1827. Chişinău, 1928, p. 57 -58. no. XXVI.
16
loan Bogdan, Documentele lui Ştefan cel Mare. 1913, p. 414 - 415.
17
Arh. st. Cernăuţi, pac. satul Cândeşti.
18
loan Bogdan, Documentele lui Ştefan cel Mare. 1913, p. 414 - 415.
sat cu acest nume" 19. Deci, ideea că ar fi vorba de două sate Cândeşti este falsă. Faptul că există azi două cătune denumite Cândeşti
I, ucr. şi Cândeşti II, românesc, respectiv populaţie de două naţionalităţi explică măsura (probabil) folosită de statul austriac în trecut,
de a îndepărta populaţia română de pe lângă linia de frontieră 20.

Satul Cândeşti avea în 1803 = 96 locuitori impuşi la 1964 de lei „suma peste tot a birului anului" şi repartizaţi câte 491 de lei
pentru un sfert 21. Proprietarul satului Cândeşti din acei ani era Mănăstirea Dobrovăţul.

în Catagrafia din 1820, satul Cândeşti este înregistrat cu 101 liuzi - birnici care achitau pe sfert 365 de lei. Se mai găseau şi
câteva bresle: liuzi 3, bejenari 3, în tagma bisericească 5 22.

în Catagrafia din anul 1832, întâlnim trecut satul Cândeşti cu următoarele categorii de oameni: 4 preoţi în slujbă, 2 dascăli, 1
vătăjel de moşie, 7 bătrâni nevolnici, 16 văduve, 155 birnici, 12 căpătăieri şi 3 jidovi orândari. Proprietar, tot, mănăstirea Dobrovăţ
.

în documentele Isprăvniciei Dorohoi, din acei ani, se află numeroase procese ce privesc probleme ale oamenilor din Cândeşti.
Dăm câteva: I. Jalba văduvei Măria din satul Cândeşti pentru nişte bani ce avea pe la unii locuitori din această aşezare 23; 2. Jalba
locuitorilor din satul Cândeşti împotriva căminăresei Măria Bălan, care i-ar fi trimis la satul Văculeşti unde era epizootie pentru a ara
25 de fălci moşie 24; 3. Corespondenţa în legătură cu pretenţia locuitorilor din Cândeşti pentru a li se da produsele semănăturilor pe
care ei le-au avut pe moşia Lozna"; suntem de părere că eroii acestor dosare sunt din partea de sat locuită de cetăţeni de origine
română iar următorul este din partea de aşezare locuită de ucraineni. 4. Ion Rusneac din satul Cândeşti, pentru un loc ce i se
împresoară de Vasile Ţicaliuc din acel sat 25.

Satul Cândeşti este înregistrat, cu 113 locuitori, în lista hărţii ruse din 1835 26.

In 1845, într-o altă catagrafie, satul Cândeşti apare cu 3 preoţi, 1 diacon, 2 dascăli, I vătăjel de la moşia boierească, 10 bătrâni
nevolnici, 19 văduve şi 116 birnici. Proprietarul a rămas acelaşi 27. Această populaţie stăpânea în 1849: în locul boierescului - arătură
şi semănătură pe anul 1849: grâu 1 falce, popuşoi 50 de fălci, secară 80 de fălci, orz 60 de fălci, ovăz 20 de fălci, imaş 20 de fălci,
fâneaţă 30 de fălci. în locul locuitorilor - arătură în 1849 = 200 de fălci, imaş 120 de talei, fâneaţă 30 de fălci. Vite de arat: boi
boiereşti 36, ai locuitorilor 120, cai boiereşti

24. Vite tamazlâc şi de hrană: cornorate boiereşti 20, cornorate ale locuitorilor 100, oi ale locuitorilor 120 .

în secolul al XlX-lea proprietatea moşiei este a lui Stoianovici, care, în 1853 28, zideşte biserica din sat cu hramul „Adormirea
Maicii Domnului" 29.

Satul Cândeşti apare înscris şi în Harta Principatelor Unite (1864) 30.

In 1864 satul Cândeşti (şi de data aceasta credem că este vorba de Cândeştiul românesc) număra 105 locuitori dintre care 2 cu
patru boi, 77 cu 2 boi şi 27 palmele 31.

Din satul Cândeşti, care era ataşat comunei Vârfu Câmpului, au fost împroprietăriţi, din moşia Cândeşti proprietatea statului, în
1864, un număr de 155 de clăcaşi dintre care: 2 preoţi cu câte 8 fălci şi 40 de prăjini, plus câte 12 prăjini şi jumătate ca loc de casă şi
grădină fără răscumpărare; 4 clăcaşi cu câte 4 boi trăgători ce au primit câte 5 fălci şi 40 de prăjini pământ plus câte 12 prăjini şi
jumătate ca loc de casă şi grădină; 53 de clăcaşi pălmaşi au primit câte 2 fălci şi 40 de prăjini pământ plus câte 12 prăjini şi jumătate
ca loc de casă şi grădină; 86 de clăcaşi cu câte 2 boi trăgători au primit câte 4 fălci plus cât 12 prăjini şi jumătate ca loc de casă şi
grădină; 10 clăcaşi ce primesc numai câte 12 prăjini şi jumătate ca loc de casă şi grădină 32.Satul Cândeşti, ce ţinea de comuna Dersca,
în 1896 este înscris în Indicatorul comunelor urbane şi rurale din Regatul României 33.

19
Teodor Bălan, Documente bucovinene. voi. V (1745 - 1760), Cernăuţi, 1939, p. 84.
20
St. Berechet, Documente vechi. 1490- 1827. Chişinău, 1928, p. 56 - 57, no. XXV.
21
St. Berechet, Documente vechi, 1490- 1827. Chişinău, 1928, p. 57 -58. no. XXVI.
22
loan Bogdan, Documentele lui Ştefan cel Mare. 1913, p. 414 - 415.
23
Documente moldoveneşti, voi. I, p. 301 - 302.
' Arh. st. Iaşi, Ţin. Dorohoi, Oc. Barhomete, Tr. 1772, opis 2020, dos. 15871, fii. 74-75.
25
D.G.J.D., Iaşi, 1891, p. 40; Constantin Ciocoiu, Monografia bisericilor din judeţul Dorohoi, Iaşi, 1893 - 1894; M.D.G.R., voi. II, p. 88.
26
Institutul de istorie şi arheologie „A. D. Xenopol" Iaşi, bibliotecă.
27
D.G.J.D., Iaşi, 1891, p. 40; Constantin Ciocoiu, Monografia bisericilor din judeţul Dorohoi, Iaşi, 1893 - 1894; M.D.G.R., voi. II, p. 88.
28
Arhiepiscopia laşilor, 2005, p. 94.
29
D.G.J.D., Iaşi, 1891, p. 40; Constantin Ciocoiu, Monografia bisericilor din judeţul Dorohoi, Iaşi, 1893 - 1894; M.D.G.R., voi. II, p. 88.
30
Institutul de istorie şi arheologie „A. D. Xenopol" Iaşi, bibliotecă.
31
Arh. st. Botoşani, Dep. Dorohoi, dos. 102, p. 288 - 289.
32
Arh. st. Botoşani, Dep. Dorohoi, Dosar cu împroprietărirea clăcaşilor, din 1864.
' M.O. (...), Bucureşti, 1896, p. 142.
 Reţeaua şcolară cunoaşte, şi aici, următoarea dezvoltare: în 1880 se înfiinţează şi va funcţiona în local de închiriat şcoala din
grupul de case cunoscut sub numele de Cândeştii Vechi: în 1907 se înfiinţează o unitate şcolară şi în satul Cândeştii Noi şi va
funcţiona în local propriu".

Din 1912 satul are o nouă biserică 34, cu hramul „Sf. Dumitru".

După un timp vorbim despre satul Cândeşti de pe Molniţa întregit: Cândeştii Vechi şi Cândeştii Noi, sate, comuna Cândeşti
(decret 1925); Cândeştii, sate, unul în comuna urbană Mihăileni, altul în comuna Cândeşti 2 (decret 1932); Cândeştii, sate, unul în
comuna urbană Mihăileni, altul în comuna Rogojeşti (tablou 1939); Cândeştii, sate, unul în comuna urbană Mihăileni, altul în comuna
Cândeşti 2 (decret 1945); Cândeştii Vechi. Dorohoi şi Cândeştii Noi. Rădăuţi, ambele în comuna Cândeşti (împărţirea administrativă
35
1950); Cândeştii. sat unificat, în comuna Mihăileni (1968).

Din 2003 şi în prezent este cunoscut ca si centru de comuna, in componenta careia sunt satele:

Cândeşti, Viţcani, Călineşti si Talpa.

Despre numele aşezării

Satul discutat mai sus poartă numele primului său întemeietor sau al celui dintâi om care s-a stabilit şi aici a fost, în mod sigur,
Cânde. La acest nume propriu s-a adăugat sufixul personal -eşti. Numele satului Cândeşti

(de pe Siret) are legătură cu Toma Cândea, boier de credinţă al lui Ştefan cel Mare 36.

Satul Viţcani, comuna Cândeşti

Se află pe moşia cu asemenea numire de pe culmea dealului Viţcani cu întinse vederi, fiind străbătut de pâraiele Viţcanu şi
Viţcănelu. în documentele vechi nu-1 găsim, probabil că a fost alăturat altui sat vecin. Nu este o aşezare prea veche.

Sătenii contemporani ca şi probabil cei din trecut ştiu că satul Viţcani era împărţit în două părţi: a. Pe Pârâul de Sus (Viţcanu)
şi b. Pe Pârâul de Jos (Viţcănelu) care împarte în două Gârla Popii. Locul pe care-l ocupă azi satul Viţcani a fost poiană de pădure iar
împrejurimile, pădure de codru. Pe sub pădure exista o permanentă păşune pentru oi 1 . Prin satul Viţcani se păstrează şi o legendă în
care personajul principal este Ciobanul Viţcu de la care satul şi-a luat numele.

Un document important care vorbeşte despre existenţa satului Viţcani este lista hărţii ruse din 1835. Este trecut împreună cu
Slobozia şi Tali un alt grup de case în jurul proprietarului Taly şi care totalizau 33 locuitori". Taly este diminutivul numelui
proprietarului (evreu).

în 1857 noiembrie 23, este terminată biserica din satul Viţcani. Ctitorul ei este Măria Marinov fostă călugăriţă la Mănăstirea
Văratec 37. Satul Viţcani figurează în Harta Principatelor Române (din I864) 38.

în 1875 a fost centru de comună şi a cuprins satele: Călineşti, Dersca, Cândeşti, Lozna, Pârâul Negru, Talpa şi Vlădeni. A fost
desfiinţată după doi ani 39.

Către sfârşitul secolului al XlX-lea proprietarul satului era Meier Veisingrin, evreu şi el. Sătenii împroprietăriţi aveau 247 ha, 94
ari pământ, iar proprietatea 171 ha, 86 ari câmp. Numărul locuitorilor, la acea dată, era de 68 de familii şi 270 suflete (1890 -

1891). Hotarul moşiei: Călineşti, Cândeşti, Pârâul Negru şi Dersca 40.

Dintre proprietarii moşiei Viţcani mai amintim pe Barbu Dumitrescu, iar ca arendaş pe Froim Fischer .

Satul Viţcani figurează trecut în Indicatorul comunelor urbane şi rurale din Regatul României (1896) 41, în anul 1919, în satul
Viţcani ia fiinţă o şcoală primară 42.

' Arhiepiscopia Iaşilor, 2005, p. 94.

35
Tezaurul toponimic al României. Moldova. Editura Academiei Române, 1991, voi. I, partea I, p. 248.
' M.O. (...), Bucureşti, 1896, p. 142.
1
Biserica satului Viţcani din comuna Mihăileni, monografie.
38
Institutul de istorie şi arheologie „A. D. Xenopol" Iaşi, bibliotecă.
39
Tezaurul toponimic al României. Moldova, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1992, voi. I, partea a 2-a, p. 1666.
40
D.G.J.D., Iaşi, 1891, p. 360-361.
 Satul se dezvoltă frumos în ultimii cincizeci de ani. Din 2003 şi în prezent apartine de comuna Cândeşti.

Referitor la numele aşezării

Satul Viţcani poartă numele pârâului ce-1 brăzdează, iar acestea pe al unui locuitor al câmpurilor din această zonă. Deci,
dintr-un substantiv Viţcu şi un sufix -ani. Viţcu este o variantă a numelui de familie Viţcu, întâlnit şi azi în zonă.

Satul Călineşti, comuna Cândeşti

Satul Călineşti este una din multele aşezări vechi de pe malul stâng al Râului Siret. „Călineştii se află lângă Lozna pe coasta văii
Siretului din ţin. Dorohoiului" 43 . Pentru dovedirea vechimii dăm câteva fragmente şi texte întregi dintr-o serie de documente
consacrate.

La 7 februarie 1437, „Ilie şi Ştefan voievozi întăresc slugilor lor credincioase Dragomir şi Simeon, satul Călineşti... spre a le fi
uric cu tot venitul, lor şi copiilor lor şi nepoţilor lor şi răstrănepoţilor lor" 44.

Este menţionat, în treacăt, şi într-un document dat în 1430 alături de satele Cândeşti, Rogojeşti şi altele, din ţin. Dorohoi 45. în
notele de Ia subsolul documentului, M. Costăchescu nota: „Călineştii sunt în comuna Lozna, ţin. Dorohoi, în apropiere de Cândeşti".

La 15 septembrie 1480 (6988), din Suceava, se dă un alt document din care aflăm că Ştefan voievod, Domnul Ţării Moldovei
dăruieşte unei slugi credincioase, panului Duma clucer, mai multe sate printre care Lozna şi Cândeşti de lângă satul Călineşti 46.
Documentul menţionat aici atestă existenţa aşezării. (Documentul, pe larg, în schiţa Lozna)

Alte două documente vorbesc şi ele despre satul Călineşti: unul a fost emis la 15 martie 1490 (6998) şi altul la 17 martie 1492
(7000) 47. M. Costăchescu precizează că „satul Călineşti era şi în veacul al XIV-lea". Este menţionat şi în documentul emis la 20
aprilie, fără an, pe vremea lui Bogdan Lăpuşneanu.

Satul Călineşti din ţinutul Dorohoiu este atestat şi de documentul dat de către Ştefan Tomşa, domnul Ţării Moldovei, la 18
octombrie 1614 (1723) din Iaşi 48. [în schiţa satului Ionăşeni, comuna Vârfu Câmpului.]

Ştefan Tomşa Vv. fiul lui Ştefan Tomşa dăruieşte, între anii 1621 - 1623 mănăstirii Solea, zidită de el, următoarele sate: Lozna,
o jumătate de Culiceni, două părţi din satul Dersca, două părţi din Călineşti, toate din ţinutul Suceava, pe Siret. Aceste sate sau părţi
de sate fusese ale lui Vasile Stroicel, ce a pierit în viclenie când s-a ridicat contra domniei la Jijia. Ştefan Tomşa a mai dat, atunci,
mănăstirii Solea o jumătate din lonăşeni, ţinutul Sucevei, care fusese a lui Grigoraş Arbore, paharnic..." 49.

La 12 aprilie 1623 (7131), Ştefan voievod întăreşte uric lui Mihai Tăutu, pârcălab de Hotin, mai multe sate, printre care Călineşti
pe Molniţa cu loc de moară pe Siret şi pe Molniţa, ţin. Suceava, cumpărate de la lonaşco Stroici logofăt .

Un document dat între anii 1623 - 1626 de către Domnul Moldovei întăreşte mănăstirii Solea câteva sate printre care şi satul
Călineşti 50.

La 24 martie 1624 (7132), Radu Mihnea voievod întăreşte satul Călineşti aceleiaşi mănăstiri Solea. Este un document foarte
preţios drept care îl prezentăm aproape în întregime: „... Io Radul voievod,..., domn al Ţării Moldovei, facem cunoscut, cu această
carte a noastră tuturor celor ce o vor vedea sau o vor auzi citindu-se, cum iată dăm şi întărim rugătorilor noştri călugări de la sfânta
mănăstire Solea,... satul Călineşti care a fost mai înainte al lui Vasilie Stroici şi 1-a pierdut în hiclenie când au venit cu sabie şi foc
asupra ţării acesteia şi asupra lui Ştefan Voievod mare mulţime de Ieşi şi cazaci..., să fie şi de la domnia mea danie şi întărire, uric şi
ocină sfintei mănăstiri Solea cu tot venitul, neclintit lor niciodată în vecii vecilor. Iar hotarul acelor mai sus scrise... să le fie hotar din

41
M.O., Bucureşti, 1896, p. 142.
42
Anuarul învăţământului primar din regiunea XIV Cernăuţi. 1929, Cernăuţi, p. 110.
43
1. lonescu, Agricultura română a judeţului Dorohoi. Bucureşti, 1866, p. 298.
44
C. C. Giurescu, Istoria românilor de la Mircea cel Bătrân si Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazu, partea a 11-a, p. 518; Dicţionar ştiinţific al României, voi. I, p. 356.
45
M. Costăchescu, Documentele moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, voi. L, p. 299.
" Documente privind istoria României „A" Moldova, veacul al XV-lea, voi. II, p. 21 v-22.
M. Costăchescu, Documente moldoveneşti, voi. I, p. 301 şi 304.
Documente privind istoria României „A" Moldova, veacul al XVII-lea, voi. 111(1610- 1615), p. 178- 181, doc. 275.
46
Judeţele României Socialiste. Ed. Pol., Bucureşti, 1969, p. 134.
47
lorgu Iordan, Toponimia românească, 1963, p. 423.
48
1. lonescu, Agricultura română a judeţului Dorohoi. Bucureşti, 1866, p. 298.
' Miron Costin, Opere complete (editate de V. Urechia), Bucureşti, 1888, tip. Acad. Române, voi. II, p. 538 - 539.
50
T. Bălan, Documente bucovinene. voi. I (1507 - 1653), Cernăuţi,
toate părţile după hotarul lor vechi pe unde au folosit din veac... iar pentru mai mare putere şi întărire am poruncit credinciosului
nostru boier Dumitraşco Ştefan mare logofăt să scrie şi pecetea noastră să o lege la această adevărată (carte a noastră)" 51.

La 5 iunie 1634 (7142), Vasilie vv. întăreşte lui Tăutu logofăt satul Călineşti pe Siret, ţin. Suceava, cumpărat de la lonaşco, fiul
lui Stroici logofăt, în vremea lui Gaşpar voievod, pentru care a avut pâră cu mănăstirea Dragomirna, al căreia fusese satul în prima
danie a lui Alexandru lliaş 52.

La 20 februarie 1722 se face împărţirea moşiilor lui Toader Paladi de către Onu Paladi fiu şi Miron Dare, ginere. Dare primeşte,
prin învoială, satul Călineşti în întregime. Documentul este semnat de lucu Paladi, biv vel spătar, şi Miron Dare, fost sărdar 53.

In testamentul lui Ion Paladi, mare vornic, 1727 -1733, se menţionează: „Călinestii pe Siret, din gios de Cândeştii lui Mihai
Vodă... au rămas al surorii lui Ion Paladi anume Aniţa, căsătorită cu Miron Dare - spătar" 54.

Satul Călineşti este amintit, când se fac referiri la hotarul dintre Bucovina şi Moldova, pe marginea documentului din 1753, luna
august, ziua 18 55.

El este înscris în Recensământul populaţiei Moldovei din anul 1774, 10 iunie. Avea 12 case locuite de zece birnici, un preot şi
un diacon . Călineştii mai figurează în Recensământul din 1774, iunie 28, cu 19 case locuite de 19 liuzi din care 7 iertaţi de Măria fiica
lui Miron; 3 iertaţi de Ion Gherghel; 2 volintiri; un jidov botezat; cinci ţigani şi o femeie săracă".

Satul mai este atestat de un document încheiat la 2 iunie 1783 56.

La 7/18 octombrie 1798, din Cernăuţi, Măria Ghergheloaia soţia răposatului Ioniţă Gherghel, postelnic, împreună cu fiul ei
Ştefan Gherghel din Călineşti pe Siret, în Moldova, vinde lui Petre von Vlahovici o parte de Călineşti rămasă pe apa Molniţei, care se
rupe din satul Călineşti pre apa Molniţei în această parte în Bucovina, care este situată între matca Siretului şi apa Molniţei şi care se
hotărăşte din sus cu Cândeşti a mănăstirii Dobrovăţului, din jos cu gura Molniţei (deschizătura prin care iese sau se varsă o apă
curgătoare), această parte fusese a răposatului Grigore Talpă, postelnic. Preţul 3000 lei bani turceşti 57.

In Condica liuzilor din 1803, satul Călineşti figurează cu 36 de locuitori obligaţi să plătească 420 de lei „suma peste tot a birului
anului" revenind câte 105 lei pe sfert. Aşezarea a fost înregistrată sub numele de „Călineştii lui Ştefanache Gherghel". La observaţii
se adăuga: 5 liuzi fără bir scutiţi de către însuşi Ştefanache Gherghel; „oamenii se ocupau cu lucrul pământului. Loc, îndestul." 1 .

Catagrafia din 1820 înregistrează satul Călineşti, cu 21 birnici, 2 bresle, 3 odăi şi bejenari fără bir şi 4 oameni în tagma
bisericească".

La 26 decembrie 1824 Theodosius Ritter von Bruchental ia de soţie pe Elena, fiica Iui Hristodulo Petrino, tatăl. Teodor
Dobrovolski Ritter von Bruchental, dă fiului său Theodosius toată moşia Rogojeşti şi parte de Călineşti pe gura Molniţei, cumpărată
de la Peter Vlahovici .

La 17/19 ianuarie 1826 Teodor Dobrovolski Ritter von Bruchental (reia şi întăreşte o dăruire) dăruişete fiului său Theodosius
toată moşia Rogojeşti şi parte de Călineşti pe Molniţa cumpărată de la Peter von Vlahovici 58.

în 1831 apar în satul Călineşti 22 de liuzi 59.

în Catagrafia din 1838, satul Călineşti avea următoarele categorii de oameni: 1 preot în slujbă, 2 dascăli, un vătăjel de moşie, trei
bătrâni nevolnici, 2 văduve, 23 birnici şi 2 jidovi orândari. Proprietatea era a căminarului Mihalache Holban 6 .

Satul Călineşti ne apare în lista hărţii ruse din 1835 7 , într-o altă catagrafie, din 1845, în satul Călineşti existau: 1 preot, 2 dascăli,
un vătăjel la moşiile boiereşti, 1 bătrân nevolnic, 5 văduve şi 25 birnici. Proprietarul moşiei era tot Mihalache Holban 60.

' Miron Costin, Opere complete (editate de V. Urechia), Bucureşti, 1888, tip. Acad. Române, voi. II, p. 538 - 539.
52
Catalogul documentelor moldoveneşti, voi. II, p. 45.
53
T. Bălan, Documente bucovinene. voi. I (1507 - 1653), Cernăuţi,
1933, p. 181 - 184.
Muzeul regional Suceava nr. 105; Documente privind istoria României „A" Moldova, veacul al XVII-lea, voi. V, p. 272 şi 274; + loc rupt în original.
2
Catalogul documentelor moldoveneşti, voi. II, p. 210-211. T. Bălan, Documente bucovinene. voi. IV, (1720 - 1745). Cernăuţi 1938, p. 15-17.
4
T. Bălan, Documente bucovinene. voi. IV, (1720 - 1745), Cernăuţi
1938, p. 17.
55
T. Bălan, Documente bucovinene. voi. V (1745 - 1760), Cernăuţi
1939, p. 84.
56
T. Bălan, Documente bucovinene. voi. IV (1720 - 1745), Cernăuţi, 1938, p. 134.
57
T. Bălan, Documente bucovinene. voi. VI (1760 - 1833),
58
T. Bălan, Documente bucovinene. voi. VI (1760 - 1833),
Bucureşti, 1942, p. 202.
 în 1849, populaţia satului Călineşti avea: în locul boierescului = 10 fălci pădure mică; în locul locuitorilor = arătură 3 fălci, imaş
10 fălci, fâneaţă 9 fălci; vite de arat: boi ai locuitorilor 6; vite de tamazlâc si de hrană: cornorate boiereşti 16, cornorate ale
locuitorilor 12; oi boiereşti 40, oi ale locuitorilor 60. Acareturi: una piatră de moară". In 1854 s-a construit biserica din sat , într-o
situaţie de răspuns la ordinul prefecturii nr. 5421 derivată din ordinul ministerului de interne no. 2477/1864, iunie 2, subprefectura
Berhomete raporta în legătură cu satul Călineşti: numărul locuitorilor în total 22. Dintre aceştia 2 cu 4 boi, 11 cu 2 boi şi 9 pălmaşi 61.

Satul Călineşti este trecut şi în Harta Principatelor Române din 1864 62, în acei ani proprietara! moşiei era Iorgu Holban 63.

Dicţionarele geografice de la sfârşitul secolului al XlX-lea înregistrează şi ele această aşezare, cu averea locuitorilor cu tot. Unul
dintre acestea nota: „Călineşti sat, aşezare în comuna Mihăileni, cu 42 de familii şi 128 suflete se găseşte pe ridicătura unui dâmb.
Aşezările sătenilor sunt, în parte, bune. Unele, cu livezi, altele, cu grădini. Proprietatea este a lui Scarlat C. Vârnav, cumpărată de la
spătarul M. Holban. Calitatea pământului este de mijloc. Sătenii împroprietăriţi au 67 hectare iar proprietarul 7286 ha şi 44 ari câmp.
Se învecinează cu Lozna, Dersca şi Talpa.' 64'. Satul Călineşti este înscris în Indicatorul comunelor urbane şi rurale din Regatul
României (I896) 65. Ţinea de comuna Lozna. Din anul 1912 fiii oamenilor din satul Călineşti au beneficiat de o şcoală primară, în local
propriu 66. în secolul douăzeci şi, mai ales, după al doilea război mondial, satul Călineşti s-a dezvoltat continuu.

Prin legea din 1968 satul Călineşti este întâlnit în comuna Mihăileni. Din 2003 şi în prezent apartine de comuna Cândeşti.

Referitor la numele satului Călineşti

Numele satului Călineşti provine de la primul său întemeietor, Călin 67, la care se adaugă sufixul -eşti (Călineşti). Aparţine,
evident, ca antroponim şi provine din substantivul comun călin (arbust), din bulgărescul kalin.

Satul Talpa, comuna Cândeşti

Este un sat ce datează de aproximativ 200 de ani. Este situat între satele Lunca - Vârful Câmpului şi Cândeşti - Mihăileni pe
ambele părţi ale şoselei Botoşani - Rădăuţi = Bucovina, pe malul stâng al râului Siret.

în documentele mai vechi găsim doar un nume, Sandu Ion Talpă, care stăpânea teren în această zonă. Nu se pomeneşte de vreun
sat cu acest nume 68. Credem totuşi că pe moşia acestuia apare satul de care ne ocupăm.

în documentul dat la 25 aprilie 1632 (7140), Alexandru Iliaş voievod dă lui Toader Jora pârcălab o jumătate de sat luată de la
Lupu Talpă, comis .

O atestare sigură a satului Talpa rămâne ridicarea şi darea în folosinţă, în anul 1777, a bisericii din mijlocul acestei aşezări. Dacă
n-ar fi existat o aşezare, sigur că n-ar fi fost nevoie de un lăcaş bisericesc.

Ctitor a fost Toader Volinschi si reparata in 1860 de Ioan Volinschi si Aspazia Cojocaru in 2014. Biserica este din lemn 69.

în Condica liuzilor din 1803 apare sintagma „Slobozia lui Talpă a lui loniţă Bănui", cu 18 liuzi impuşi la 256 de lei „suma peste
tot a birului anului", revenind câte 64 de lei pe sfert 70.

Tot „Slobozia lui Talpă" se chema acest sat în 1820 cum apare în Catagrafia pe acel an. Cuprindea 21 de liuzi birnici planificaţi
să plătească 53 de lei pe sfert. Satul mai avea 4 bresle, 2 bejenari fără bir şi 2 liuzi în tagma bisericească".

Satul Talpa este înscris în lista hărţii ruse din 1835,

cu 24 locuitori .

în 1831 satul Talpa ori Slobozia lui Talpă avea 28

60
D.G.J.D.. Iaşi, 1891, p. 41 şi urm.
61
M. Costăchescu, Documentele moldoveneşti înainte de Ştefan cel
Mare, voi. I, p. 229 şi 307.
Ion Ionescu, Agricultura română în judeţul Dorohoi. Bucureşti, 1866, p. 298.
64
D.G.J.D.. Iaşi, 1891, p. 41 şi urm.
65
M.O., Imprimeria statului, Bucureşti, 1896, p. 142.
66
Anuarul învăţământului primar din regiunea XIV Cernăuţi, Cernăuţi, 1929, p. 128.
67
M. Costăchescu, Documentele moldoveneşti înainte de Ştefan cel
1
Condica Episcopiei de Roman. Tom. I, p. 3.
69
C. Ciocoiu, Monografia bisericilor din judeţul Dorohoi. 1893 -1894, p. 80 şi urm.
70
Th. Codrescu, Uricariu. XXII, p. 110.
de liuzi 71.

în 1838 satul Talpa avea 2 preoţi, I diacon, 2 dascăli, 1 vătaf de moşie, 2 văduve, 42 de birnici şi 1 jidov orândar. Proprietatea
era a lui Teodor Volinschi, supus austriac 72.

Cu câţiva ani mai târziu (1845), satul avea următoarele categorii de oameni: 1 preot, 1 diacon, 2 dascăli, 3 văduve şi 32 birnici.
Proprietar, acelaşi Toader Volinschi .

în 1849 aceşti locuitori dispuneau de: în locul boierescului - arătură şi semănătură în 1849: popuşoi 25 de fălci, secară 20 de
fălci, ovăz 5 talei, loc de arătură nearat 10 fălci; în locul locuitorilor: arătură 15 falci,fâneaţă 7 fălci; vite de arat: boi ai locuitorilor
6 capete, cai boiereşti 4; vite de tamazlâc şi de hrană: cornorate ale locuitorilor 8, oi ale locuitorilor 50 şi 1 piatră de moară 73.

Satul Talpa în 1864 avea 27 de locuitori, dintre care 5 cu 2 boi, iar 22 fără vite de tracţiune, pălmaşi .Satul Talpa se află
înregistrat şi în Harta Principatelor Române din 1864 74.Proprietatea moşiei Talpa, în suprafaţă de 220 de fălci, devine de prin aceşti
ani (1864) a lui losif Ohrinovschi şi Luchian Balinschi (partea răzăşească) 75.

Aceştia o preiau de la Ion Volinschi care în 1860 a reparat biserica din sat ridicată de bunicul său şi de mai mulţi răzeşi. Către
sfârşitul secolului al XlX-lea proprietatea moşiei Talpa aparţinea, o parte lui Iordache şi Profirei Vârnavu şi cealaltă parte lui
Veisingrin, evreu. „Pământul este bun şi pe şesul Siretului se obţine un fân foarte căutat". Sătenii împroprietăriţi aveau 56 ha şi 57 ari
pământ şi proprietatea stăpânea 372 ha şi 37 ari câmp 76.

Din satul Talpa care era arondat comunei Vârfu Câmpului au fost împroprietăriţi un număr de 16 clăcaşi din care 15 clăcaşi
pălmaşi, cu câte două fălci şi patruzeci de prăjini, plus câte 12 prăjini şi jumătate ca loc de casă şi grădină şi un clăcaş ce primeşte
numai 12 prăjini şi jumătate ca loc de casă şi grădină 77.

Constatăm într-un fond de documente ale arhivelor statului un plan foarte preţios privitor la moşia Talpa (un singur trup) din
1869. Proprietar era Grigore Holban 78.

La 1798 octombrie 7/18 Cernăuţi, Măria Ghergheloaia soţia răposatului Ioniţă Gherghel postelnic, împreună cu fiul ei Ştefan
Gherghel din Călineşti pe Siret în Moldova, vinde lui Petre von Vlahovici o parte de Călineşti rămase pe apa Molniţei care se rumpe
din satul Călineşti prin apa Molniţei în această parte în Bucovina, care este situată între matca Siretului şi apa Molniţei şi care se
hotărăşte din sus cu Cândeşti a Mănăstirii Dobrovăţului, din jos cu gura Molniţei, această parte fusese a răposatului Grigore Talpă
postelnic. Preţul era 3000 lei, bani turceşti'.Satul Talpa este înregistrat în Indicatorul comunelor urbane si rurale din Regatul
României (1896). Era la comuna Lozna 79.

în 1899 satul Talpa avea 42 de familii şi 168 suflete 80. în apropiere de satul Talpa există seliştea Dobronăuţi ce aparţine de satul
Lunca (Hăpăi) din comuna Vârful Câmpului.

Şcoala din sat a luat fiinţă în anul 1908 în local propriu 81, iar biserica noua datează din 2003 .

în anii noştri, satul Talpa, comuna Mihăileni, a devenit un sat frumos. Din 2003 şi în prezent apartine de comuna Cândeşti.

Aşezarea de care ne ocupăm s-a chemat la început „Slobozia lui Talpă"; apoi „Cătunul lui Uhrinovschi ,, ; după aceea „Talpa", aşa
cum se numeşte şi azi. A depins de comunele Vârful Câmpului, Viţcani, Lozna şi, de prin 1943, aparţine de comuna Cândeşti, iar din
1968 este satul comunei Mihăileni .Referiri la numele satului în discuţie Satul Talpa îşi are numele de la întemeietorul său. Ei au avut
moşii prin aceste locuri Sandu Ion Talpă 82, postelnicul Grigore Talpă (1798) 83 şi alţii. De altfel, denumirea „Slobozia lui Talpă",
denumire cu care apare la începuturile sale, nu ne spune altceva. Talpă era familie de mazil din Bucovina. Antroponimul era o poreclă
şi avea la bază apelativul talpă, de origine maghiară (tâlp).

71
Documenta Romaniae Histórica „A" Moldova, volumul XXI, Bucureşti, 1971, p. 36 -37.
1
Condica Episcopiei de Roman. Tom. I, p. 3.
73
Arh. st. Iaşi, Ţin. Dorohoi, Oc. Berhomete, Tr. 1772, opis 2020, dosarul 15871, fii. 74 şi 75.
74
Institutul de istorie şi arheologie „A. D. XenopoPIaşi, bibliotecă.
75
Arh. st. Botoşani, Depozitul Dorohoi, dos. 102, p. 288 - 289; I. lonescu, Agricultura română din judeţul Dorohoiu. Bucureşti, 1866, p. 296 - 298.
76
D.G.J.D., Iaşi, 1891, p. 329.
77
Arh. st. Botoşani, Depozitul Dorohoi. Dosar cu împroprietărirea clăcasilor din 1864.
78
Arh. st. Iaşi, Ţin. Dorohoi, Oc. Berhomete, Tr. 1772, opis 2020, dosarul 15871, fii. 74 şi 75.
79
Institutul de istorie şi arheologie „A. D. XenopoPIaşi, bibliotecă.
80
Arh. st. Botoşani, Depozitul Dorohoi, dos. 102, p. 288 - 289; I. lonescu, Agricultura română din judeţul Dorohoiu. Bucureşti, 1866, p. 296 - 298.
81
Institutul de istorie şi arheologie „A. D. XenopoPIaşi, bibliotecă.
temeiul hărţii ruse din 1835. p. 230.
1
Biserica satului Viţcani din comuna Mihăileni, monografie.