Capitol Costion Nicolescu Model

Costion Nicolescu și suplimentul de spiritualitate creștină
„Alfa și Omega”
Prezentare bio-bibliografică
Născut în anul 1946, Costion Nicolescu este un nume de referință al culturii
contemporane și o personalitate respectată în viața ortodoxiei românești. Este îndeobște
cunoscut prin activitatea sa publicistică, care constă în peste douăzeci de cărți, zeci de eseuri și
sute de articole. De asemenea, este remarcabilă activitatea lui Costion Nicolescu de la
suplimentul lunar de spiritualitate creștină Alfa și Omega al ziarului „Cotidianul”1, pe care l-a
editat în perioada noiembrie 1992 - octombrie 1997, în care au fost publicate 60 de numere şi
care a coincis cu primii ani de studenție ai autorului la Facultatea de Teologie Ortodoxă din
București. Costion Nicolescu a avut, totodată, o activitate mediatică intensă, participând la zeci
de emisiuni Radio-TV, fiind invitat adesea la conferințele ASCOR în perioada anilor 1990.
Cât timp a fost editor al suplimentului Alfa și Omega, a intervievat și a dialogat cu
numeroase personalități şi nume reprezentative ale Bisericii Ortodoxe Române: ierarhi precum
Bartolomeu Anania, Antonie Plămădeală, Andrei Andreicuț; părinți precum pe Ioanichie Bălan,
Iustin Marchiș, Dumitru Popescu, Dumitru Stăniloae, Teofil Părăian, Iulian Stoicescu, John
Breck; laici implicați în viața Bisericii, ca Olivier Clement, Cristian Mandeal, Andrei Pleșu, Ion
Grigorescu, Horia Bernea, Horia-Roman Patapievici, Teodor Baconschi, Mihai Urzică etc.
Astfel, a luat naștere și cartea Sarea pământului. Încrucișări, întâlniri, însoțiri, în care sunt
amintite aproximativ o sută de chipuri ale Bisericii – sfinți, clerici și mireni –, fiecare pus în
lumină cu admirație necondiționată, râvnă, înțelepciune, îngăduință, seninătate și diplomație.
Absolvent al Universităţii Politehnice din București, Facultatea de Energetică, a
practicat meseria de inginer proiectant timp de 20 de ani. Cu toate acestea, scriitorul mărturisea
că nu se simte cu adevărat inginer. Până în ianuarie 2011, a fost cercetător ştiinţific principal la
Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti (numit aici la propunerea lui Horia Bernea, cu care a
colaborat îndeaproape), fiind apoi cunoscut ca etnolog și antropolog. Cu toate acestea, Costion
Nicolescu nu s-a considerat un expert în domeniu, ci, dimpotrivă, mărturisea despre sine că s-a
simţit „uşor impostor sub aceste «etichete»”2, după cum însuși Costion Nicolescu
1
Răzvan CODRESCU, Evanghelia după Tarkovski, 2013, http://razvan-codrescu.blogspot.ro/2013/10/evanghelia-
dupa-tarkovski.html, (10.12.2020).
2
Informații care provin din interviul luat lui Costion Nicolescu în data de 2 decembrie 2020.
1
Cariera teologică a lui Costion Nicolescu a debutat în toamna anului 1990, când a fost
admis la Facultatea de Teologie din București, experiență despre care va declara: „Până la urmă,
pentru mine teologia ţine mai mult de o trăire poetică a întîlnirii şi convorbirii cu Dumnezeu
(cu toată rigoarea dogmatică şi canonică!), decât de rigida disciplină universitară, chiar dacă, la
nevoie, am respectat-o”3. În anul 2006, a obținut doctoratul în teologie la Institutul de Teologie
Ortodoxă Saint Serge din Paris, cu o lucrare despre Sfântul Efrem Sirul, intitulată Le Christ –
l’Abri, la Nourriture, le Vêtement et le Remède de vie de l’homme et de l’humanité sur le chemin
du salut. Le contenu spirituel des besoins corporels vitaux chez saint Éphrem le Syrien (Hristos
– adăpostul, veșmântul, hrana, doctorul și leacul omului și al omenirii pe calea mântuirii).
Teza de doctorat este de o complexitate aparte, autorul tratând aspecte de hristologie,
antropologie, spiritualitate și poezie4.
Costion Nicolescu este un mare admirator și exeget al lui Tarkovsky, despre care a scris
lucrarea Credința, nădejdea și iubirea în viața și opera lui Andrei Tarkovski. Între anii 1991-
1996, autorul a colaborat cu Dan C. Mihăilescu la ziarul „Cotidianul”, valorosul critic literar
caracterizându-l pe Costion Nicolescu drept unul dintre acei „oameni-punte între maluri,
capabili să conducă duhul creştinismului, tradiţia şi valorile ortodoxiei spre lumea laică, întru o
cât mai eficientă, reciproc-avantajoasă alchimie. Şi invers: să permeabilizeze naturala reticenţă-
rezistenţă a Bisericii faţă de cerinţele mai mult sau mai puţin reformatoare, secularizante şi,
oricum, păcătoase, venite, cu bună sau rea-voinţă, dinspre intelectualitatea situată extra muros
(din exterior). Costion are o seducătoare alură adolescentină, iuțeală în reacții și un amestec
atașant de priviri melancolice și ironie subtilă, de înțelepciune, activism, smerenie, austeritate
monahală și vitalitate, nu l-ai vedea decât pe la 30 și ceva în plină afirmare și dăruire de sine.
Apoi, câți oameni cu amplitudinea social-religioasă și culturală, în sensul cel mai larg, al lui
Costion Nicolescu avem și de câte astfel de valori ale ortodoxiei bine-scriitoare și îndesat
făptuitoare are parte păgânia noastră?”5.
Activitatea literară şi publicistică a lui Costion Nicolescu este extrem de bogată şi
diversă, reflectând pe deplin preocupările intelectuale şi gândirea pătrunzătoare ale autorului.
Astfel, sunt de menționat cele 17 de cărți de autor publicate, la care se adaugă o serie de prefeţe
la cărţi, precum şi multiplele materiale publicate în volume colective, după cum urmează:
Cărţile de autor scrise de Costion Nicolescu sunt:
3
Răzvan CODRESCU, Evanghelia după Tarkovski, 2013, http://razvan-codrescu.blogspot.ro/2013/10/evanghelia-
dupa-tarkovski.html, (10.12.2021).
4
Costion NICOLESCU, Informații pentru profil, 2011, http://reteaualiterara.ning.com/profile/CostionNicolescu,
(14.02.2021).
5
Dan C. MIHĂILESCU, Articole, 2010-2021 http://www.dancmihailescu.ro/favorite.htm, (18.02.2021).
2
- Crucea, Ed. Muzeul Țăranului Român, București 1993.
- Icoane, Ed. Muzeul Țăranului Român, București 1994.
- Spre o cultură liturgică, Ed. Anastasia, 1999.
- Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință. Viața, minunile, legendele și
obiceiurile (cu texte scrise sau selectate de autor), co-editare a Muzeului Țăranului Romăn cu
Editura România Creștină, 1999.
- Cine se teme de Biserică?, Ed. Christiana, 2002.
- Riscul de a fi ortodox (interviuri), Ed. Sophia, București, 2002.
- Sufletul între rai și iad. O viziune tradițional românească asupra judecății particulare
(cercetare), Ed. Vremea, București 2003.
- Teologul în cetate. Părintele Stăniloae și aria politicii, Ed. Christiana, București, 2003.
- Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Viața, minunile, legendele și
obiceiurile (cu texte scrise sau selectate de autor), co-editare a Muzeului Țăranului Român cu
light&gabrielmedia, București, 2004.
- Elemente de teologie țărănească, Ed. Vremea, București, 2005.
- Bucuria convorbirii (interviuri), Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2006.
- Chipul ca o catapeteascmă (studii și eseuri), Ed. Sophia, București, 2009.
- Mic tratat de iubire. Urmat de alte iubitoare studii și eseuri. Ed. Doxologia, Iași, 2012.
- Sarea pământului. Încrucișări, întâlniri, însoțiri. Ed. Doxologia, Iași, 2012.
- Credința, nădejdea și iubirea în viața și opera lui Andrei Tarkovski, Ed. Lumea
Credinței, 2013.
- Et in Athos Ego. Muntele sfințit. Ed. Sophia, București, 2013.
- Carte pentru îndrăgostiții care vor să se împrietenească, Ed. Sophia, București, 20146.
Prefețele la cărți redactate de Costion Nicolescu sunt7:
- Îngrijirea primelor 6 volume ale colecției Duhovnici români contemporani, Ed.
Bizantină (Părintele Paisie de la Sihla, 1999; Un preot de foc – Părintele Iulian, 2000;
Părintele Iachint al Putnei, 2001; Părintele Dimitrie cel necunoscut, 2001; Părintele Dometie
de la Râmeți, 2001; Părintele Alexie – preotul lui Dumnezeu, 2002).
- „Bucureștii – Cetate a lui Dumnezeu”, studiu introductiv la vol. Enciclopedia
lăcașurilor de cult din București, Ed. Universalia, București, 2005.
6
(14.02.2021).
7
(14.02.2021).
3
- „Un părinte al bucuriei entuziaste, nestăvilită și contagioasă”, la vol. Părintelui Teofil
Părăian, Gândiți frumos, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2006.
- „Chemarea la nuntă”, prefaţă la vol. de poezii scris de Monica Patriche, Dar de nuntă,
Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2007.
- „Cosmina degli angeli”, prefaţă la vol. scris de Maria Cosmina Dragomir, Oraşul înfiat
– Oraşul înviat, Un portret de cetate văzut de copii, Bucureşti, 2007.
- „Despre toleranţă şi intoleranţă: o perspectivă de pe versantul însorit al dreptei
credinţe”, la vol. Zeul toleranţei şi descreştinarea creştinismului, Ed. Christiana, Bucureşti,
2009.
Studiile semnate de Costion Nicolescu și apărute în volume colective sunt:
- „Timpul şi timpurile tinereţii”, într-un volum colectiv coordonat de pr. Ignatie (Ilie)
Trif, Paradoxul creştin şi cartea tinereţii, Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, 2008.
- „Colecţia particulară Constantin Niţu”, în vol. colectiv Robii frumosului, Muzee şi
colecţii săteşti din România, Ed. Martor, 2008.
- „Părintele Ioanichie, mare vistier de mari duhovnici”, în vol. colectiv Părintele
Ioanichie Bălan, cuviosul cronicar al sfinţilor – in memoriam, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2008.
- „Hrănire şi mântuire”, în volumul colectiv Moşteniri culturale, cuprinzând referatele
Colocviului de Etnografie şi Folclor, ediţia a V-a, mai 2008, Alba Iulia, Ed. Reîntregirea, Alba
Iulia, 20098.
La acestea, se adaugă o activitate media intensă atât în presa scrisă, cât şi în cea
audiovizuală:
- editor al suplimentul lunar de spiritualitate creştină Alfa şi Omega al ziarului
„Cotidianul” (noiembrie 1992 - octombrie 1997, 60 de numere); .
- realizator al emisiunii interactive în direct Invitatul Special, seară dedicată religiei
(canalul naţional Radio România Cultural, decembrie 1996 - februarie 1999, 36 de emisiuni);
- realizator al emisiunii Minuni şi false minuni (canalul PAX TV, februarie - iunie 2005,
20 de emisiuni);
- numeroase materiale (eseuri, editoriale, articole, interviuri, studii, traduceri etc.) în
publicaţiile: Alfa şi Omega (fostul supliment de spiritualitate creştină al „Cotidianului”), Litere,
arte & idei (fostul supliment cultural al „Cotidianului”), Transilvania, Deisis, Renaşterea,
Altarul Banatului, Scara, Chemarea credinţei, Românul liber, Puncte cardinale, Schimbarea
la faţă, Epifania, Adevărul literar şi artistic, Vestitorul Ortodoxiei, Ziua, Calendarul
8
(14.02.2021).
4
Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Timişoarei, Adevărul Harghitei, Cuvântul Nou (Sfântul
Gheorghe), Flux (Chişinău), Contacts (Paris), Arhitext, Tribuna învăţământului, Evenimentul
(de Moldova), Grai, Rost, Revista Muzeelor, Inter, Tabor, Orthografitti, Lumea monahilor,
Formula AS, Ortodoxia, Ziarul Lumina, Lumina de duminică, Axa etc9.
Apariția suplimentului religios Alfa și Omega

Studiile teologice s-au intersectat, încă din primele luni, cu pasiunea jurnalistică, oferind
posibilitatea lui Costion Nicolescu să îşi dezvolte, de pe băncile facultăţii, preocuparea pentru
acest domeniu. Astfel, pe când era student în anul I al Facultății de Teologie, scriitorului Costion
Nicolescu i-a fost propusă realizarea unui supliment cu caracter religios de către co-fondatoarea
ziarului „Cotidianul”, Doina Bâscă. Pe aceasta, scriitorul o cunoștea de la cursurile lui Ioan
Alexandru, în mod special de la cursurile de ebraică. Costion Nicolescu a avut la dispoziție timp
de două luni pentru editarea primului număr10. Astfel, data de 13 noiembrie 1992 marchează
începutul suplimentului de spiritualitate creștină al ziarului „Cotidianul”, intitulat Alfa și Omega
primul număr fiind dedicat evenimentului împlinirii a 90 de ani (de fapt erau 89 de ani!) de
către părintele Dumitru Stăniloae.
Așa cum am scris la începutul acestuii capitol, suplimentul a avut un total de 60 de
numere, editate între anii 1992-1997, fiind publicat în a treia vineri a fiecărei luni și cuprinzând
câte 8 pagini fiecare, în format A3. Textele erau aranjate într-un mod echilibrat și elegant, plăcut
din punct de vedere vizual, cu titluri atractive, scrise cu font mare. Dintre aceste numere, foarte
atractive au fost primul număr, dedicat aniversării a 90 de ani de la nașterea părintelui Dumitru
Stăniloae, numărul jubiliar (50) al suplimentului, în care editorul ne oferă dezvăluri despre
modul cum a luat naștere Alfa și Omega, precum şi ultimul număr (60), dedicat celor patru ani
de la moartea aceluiași părinte Dumitru Stăniloaie.
Suplimentul era publicat și vândut împreună cu „Cotidianul”, primul ziar românesc
privat înființat după anul 1989, al cărui tiraj atingea în perioada anilor 1990 numărul de 50000
de exemplare. Perioada în care a apărut acest supliment era marcată de căderea regimului
comunist şi, implicit, de promovarea libertăţii de exprimare şi trăire a credinței. Așa a fost
posibilă apariția în anul 1990 a paginii Lumea creștină din cotidianul „România Liberă”, cea
care, din anul 1993, a fost redenumită Calea, Adevărul și Viața, a cărui existență încetează în
1997. De asemenea, trebuie amintit periodicul „Vestitorul Ortodoxiei Românești”, al cărui prim
9
(14.02.2021).
10
Informații care provin din interviul luat lui Costion Nicolescu în data de 2 decembrie 2020.
5
număr a apărut în 29 decembrie 1989, care s-a făcut remarcat prin consistența teologică a
articolelor. El apare fără întrerupere și astăzi cu titlul „Vestitorul Ortodoxiei”. Totodată, ziarul
„Renașterea” este o altă periodic de succes, foarte apreciat și a cărui apariție a fost salutată și
de către Costion Nicolescu într-unul dintre numerele suplimentului său. Tot în perioada primilor
ani după 1989, Dan Ciachir scria săptămânal articole cu conținut religios în suplimentul
Cuvântul din „Revista Săptămâna”11.
În ultimul număr al suplimentului Alfa și Omega (apărut în 1997), Costion Nicolescu
făcea o analiză succintă și lucidă a presei religioase în primul deceniu postcomunist: „După
unele sondaje mai recente, creștinii nu beneficiază astăzi de o publicație destinată lor care să le
fie la îndemână, adică s-o poată găsi oricând la chioșcuri și pe tarabe. Se va ivi vreodată un om
care să investească într-un cotidian creștin, care să privească lumea și evenimentele ei, să le
comenteze apoi din perspectivă creștină? Cred că un astfel de ziar ar găsi o audiență destul de
mare”12. Dat fiind contextul deosebit de favorabil, un supliment creștin precum Alfa și Omega
era binevenit și apreciat în acea perioadă de către laici și clerici.
În mod clar, suplimentul Alfa și Omega se distingea însă de toate celelalte publicații.
Astfel, aproape toate aparițiile din acea vreme, inclusiv zecile de publicații eparhiale sau locale,
aveau un caracter, în general, „oficios” şi ezitau în a ataca direct problemele existente în viața
de zi cu zi a Bisericii. În plus, difuzarea lor era locală, iar audiența redusă. Pe de altă parte,
suplimentul Alfa și Omega era o revistă menită să pună „în dezbatere cu curaj, responsabilitate
și profesionalism, problemele spirituale ale societății noastre”13. De aceea, scopul acestui
supliment a fost în primul rând oglindirea cât mai fidelă a stării spirituale din societatea
românească, văzută prin ochii marilor duhovnici aflați în viață. Un al doilea scop, la fel de
important, era acela de adaptare la provocările contemporane, aspect declarat, de altfel, în chiar
conținutul suplimentului: „să arătăm astfel frământările, slăbiciunile, dar și forța noastră, să
înlesnim accesul cititorilor la valori ale teologiei contemporane (…); nu vom ocoli aspectele
delicate sau incomode, ci, dimpotrivă, le vom supune dezbaterii. Nu suntem neutri, ci ne situăm
ferm pe pozițiile dogmatice și canonice ale Bisericii Ortodoxe”14, aflăm din prima pagină a
numărului 50 din supliment.
În ceea ce privește titlul suplimentului, sub literele grecești simbolice alfa și omega (α
și ω), Costion Nicolecu afirmă că se ascunde plenitudinea lui Dumnezeu. Conform propriei
11
Răzvan BUCUROIU, După 20 de ani, 2009, http://www.lumeacredintei.com/editoriale/dupa-20-de-ani/,
(14.02.2021).
12
Alfa și Omega, supliment de spiritualitate creștină, nr. 60 din anul 1996, p. 8.
13
14
6
mărturisiri a editorului, atât în ceea ce privește alegerea titlului, cât și realizarea suplimentului
Alfa și Omega, s-a inspirat din suplimentul lui Dan C. Mihăilescu al aceluiași „Cotidianul”,
numit Litere, arte, idei. După mai multe încercări de a alege un titlu perfect, decisivă a fost
răsfoirea unei cărți cu imagini de inscipții vechi, unde a regăsit o piatră funerară veche cu cele
două simboluri α și ω, iar reprezentarea grafică a venit să completeze simbolistica titlului: „Am
umplut golurile laterale, adăugând o exprimare extrem de puternică, din punct de vedere grafic
și simbolic, a Treimii și a lumii și a crucii, aflată pe o cahlă (placă de teracotă sau de faianță
folosită la construcția sobelor, n.n.) transilvană din secolul XVIII. Așa am ajuns la formula de
astăzi care mi se pare satisfăcătoare”15, recunoaște Costion Nicolescu în același număr 50 al
suplimentului Alfa și Omega.
În ciuda unei tendințe paradoxale de autocenzură din partea presei scrise românești a
anilor 1990, văzută şi ca o reminescenţă a perioadei comuniste, Costion Nicolescu s-a bucurat
de libertate deplină în realizarea suplimentului Alfa și Omega, cu o singură excepție, dar care
nu a făcut decât să întărească aprecierile despre caracterul original al publicaţiei. Astfel, Ion
Rațiu, proprietarul ziarului „Cotidianul”, de confesiune greco-catolică, a plecat câteva zile la
Muntele Athos. A fost atât de impresionat de călătorie, încât la întoarcerea sa în țară a cerut cu
insistență lui Costion Nicolescu să-l întervieveze. Astfel, avem mărturia vie a politicianului Ion
Raţiu despre impactul pe care vizita în Sfântul Munte a produs-o în cazul său.
În ceea ce privește structura suplimentului „Alfa și Omega”, acesta era format din:
 editoriale (ex: „Naștere spre Înviere”, „Nevoie de duhovnici”, „Dincolo de
simbol” etc.);
 materiale legate de sărbătoarea sau sărbătorile mai importante din cursul lunii în
care apărea suplimentul (ex: Învierea lui Hristos, Nașterea Domnului, Buna Vestire etc.);
 texte inedite din părinți care nu erau traduși în limba română (ex: Fericitul
Augustin, Antonie Bloom, Sfântul Efrem Sirul etc.);
 interviuri cu laici implicați în viața Bisericii (ex: Andrei Pleșu, Horia-Roman
Patapievici etc.) și diferiți clerici;
 alte subiecte de actualitate religioasă, cum era cazul problemelor legate de
ecumenism, documentul de la Balamand etc.;
 după moartea părintelui Stăniloae, în fiecare număr editat, pagina 8 era dedicată
acestuia (începând cu nr. 29)
15
7
 sinaxar (actualizat și tradus din limba franceză) cu viețile sfinților cinstiți în ziua
apariției suplimentului (de ex: Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu – în nr. 29 din 17 martie
1995 sau Sfinții Flor și Lavru – în nr. 34 din 18 august 1995 etc.);
 subiecte și din domenii complementare: muzică, literatură, iconografie.
În ceea ce privește tehnoredactarea, această sarcină a revenit lui Remus Andrei Ioan cu
care, de altfel, Costion Nicolescu a colaborat în mai multe proiecte. A fost acordată o atenție
deosebită iconografiei, astfel că, în fiecare număr, se regăseau fotografii cu icoane de înaltă
calitate și claritate. S-a dorit, în felul acesta, ca suplimentul să reprezinte un model pentru ziarele
eparhiale care „aveau o prestație destul de mâloasă, uneori chiar catastrofală, fiind promovate
imagini cu caracter neoprotestant”16.
Pentru realizarea acestui supliment, Costion Nicolescu a primit numeroase aprecieri, dar
a atras și unele critici, inclusiv din partea unor apropiaţi. El făcea parte dintr-un grup de
intelectuali format din mai multe personalități, precum Horia Bernea, Sorin Dumitrescu, aceștia
din urmă având păreri împărțite cu privire la supliment. În mare parte, criticile mergeau „în
direcția unei atemporalități a suplimentului, a unor materiale prea dificile, prea lungi, puțin
jurnalistice, care ar ține mai degrabă de stilul unei reviste”17. Alți critici spuneau că „spiritul
abordat nu este destul de critic, (...) tonul e prea critic, iar partea de traduceri este prea mare în
raport cu scrierile originale”18. În activitatea sa, Costion Nicolescu a fost încurajat și îndemnat
să continue de către Înalt Preasfințitul Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului în acea vreme,
și de părintele stareț al schitului Prodromul din Muntele Athos, Petroniu Tănase.
Din cauza crizei financiare pe care o traversa ziarul „Cotidianul”, data de 17 octombrie
1997 reprezintă apariția ultimului număr al suplimentului Alfa și Omega. La un moment dat,
Ion Rațiu achiziționase o tipografie nouă cu ajutorul căreia mai recupera din pierderile
financiare provocate de nevânzarea ziarului. Pe parcurs, însă, tipografiile s-au înmulțit, au
apărut și alte publicații, concurența a crescut foarte mult, pentru ca, în cele din urmă, ziarul să
cadă într-un adevărat colaps financiar. Drept consecință, echipa de conducere s-a schimbat, iar
o primă măsură decisă de noua structură managerială a fost renunțarea la suplimentul de
spiritualitate creștină Alfa și Omega, cu toate că publicarea lui însemnat o cheltuială infimă din
ansamblul cheltuielilor ziarului.
În ciuda acestui deznodământ nefericit, suplimentul Alfa și Omega a reprezentat, pe
durata editării sale, un important mijloc de promovare a conştiinţei creştine, de creare a unei
16
17
18
8
legături între clericii și mirenii acelor vremuri, de catehizare a creștinilor după o perioadă
îndelungată în care Biserica și creștinii au fost marginalizați, discreditați și prigoniți de către
regimul comunist ateu.
Prin articolele publicate, suplimentul a reușit să cultive interesul publicului cititor atât
pentru perspectiva istorică a unor evenimente cu semnificație religioasă, cât și dorința de
cunoaștere profundă a credinței creștine. Astfel, de-a lungul timpului, au fost publicate în
cuprinsul documentului predici și cuvinte ziditoare de suflet, aspecte inedite și minuni din
viețile sfinților mai puțin cunoscuți, interviuri cu clerici recunoscuți pentru angajamentul lor
public curajos și mărturisitor. De asemenea, au fost traduse fragmente din cărți, aspect deosebit
de important, mai ales pentru că literatura religioasă din România era modestă, chiar aproape
inexistentă, în anii 1990: „Cam asta este suplimentul. O împreună călătorie în care câțiva
prieteni săraci cinăm cuvinte pe hârtie de ziar, cu gândul la Dumnezeu”19.
Exemple de articole cu conținut pastoral, catehetic și liturgic

În primul număr al suplimentului, apare, pe prima pagină, un scurt cuvânt al Sfântului
Ioan Gură de Aur despre semnificația și importanța postului. El aseamănă pregătirea pentru post
cu pregătirea pentru căsătorie. După cum mirele împodobește camera de nuntă cu perdele, o
curăță și alungă toate slujinicele rele pentru a aduce mireasa în casă, și creștinul trebuie să se
pregătească de post prin renunțarea, pe de o parte, la petreceri, iar, pe de altă parte, prin strădania
de a curăți cugetul și a dobândi virtuțile. „Din moment ce doctorii poruncesc pacienților bolnavi
la stomac să se înfrâneze de la mâncare pentru ca aceasta să nu fie un obstacol în tămăduire, cu
atât mai mult noi ar trebui să utilizăm postul, care este un leac pentru curățirea cugetului”20.
În același număr, este tradus un fragment din cartea părintelui John Meyendorff,
intitulată Căsătoria – o perspectivă ortodoxă. Conform spuselor acestuia, căsătoria și nașterea
pruncilor reprezintă o binecuvântare a lui Dumnezeu. Dacă într-o căsătorie nu este dorința de a
da naștere pruncilor, înseamnă că aceasta este bazată pe o dragoste imperfectă și, mai mult decât
atât, este carnală. Pentru că tocmai una dintre consecințele iubirii dintre o femeie și un bărbat
este nașterea de prunci. Prin acest lucru, omul imită actul creator al lui Dumnezeu. În caz
contrar, el respinge pe Creatorul său și „își desfigurează propria umanitate, căci nu există
umanitate fără chipul și asemănarea lui Dumnezeu”21. Părintele Meyendorff recomandă
creștinilor „să se încredințeze providenței lui Dumnezeu și să nu renunțe la nașterea pruncilor
19
20
21
9
din cauza unei situații financiare mai dificile. Să nu uităm îndemnul Mântuitorului: «Nu vă
adunați comori pe pământ (Matei 6, 19)». Dragostea dintre două persoane căsătorite nu trebuie
rezumată doar la plăcerea sexuală, pentru că, altfel, ea este una neinteresată și egoistă”22.
În cuprinsul primului număr din supliment, atrage atenţia și un fragment al
Mitropolitului de Suroj, Antonie Bloom, care scrie despre sentimentul absenței lui Dumnezeu
pe care oamenii îl trăiesc uneori, când strigă „la un cer pustiu, de la care nu vine niciun
răspuns”23. El este un Dumnezeu viu și este prezent mereu, însă uneori oamenii resimt acest
sentiment al absenței Lui, iar Mitropolitul Antonie explică care ar putea fi cauza acestui
sentiment. În primul rând, este important ca oamenii să conștientizeze că rugăciunea este o
întâlnire și o relație care nu poate fi impusă lor sau lui Dumnezeu. Această relație trebuie să ia
naștere într-o libertate reciprocă. Privită dintr-o perspectivă corectă, se poate observa „că
Dumnezeu se poate plânge de noi cu mult mai mult decât noi de El”24, pentru că timpul pe care
omul îl acordă într-o zi dialogului cu Dumnezeu se limitează la doar câteva minute, în timp ce
în restul celorlalte 24 de ore, Dumnezeu bate la ușa inimii noastre, iar omul răspunde: «Sunt
ocupat, îmi pare rău!», sau nu răspunde deloc pentru că nu aude ciocănitul la ușa inimii sau la
ușa minții. În concluzie, nu este justificat ca oamenii să fie nemulțumiți de absența lui
Dumnezeu, pentru că ei sunt cu mult mai mult absenți decât Dumnezeu. În al doilea rând, o
întâlnire față în față cu Dumnezeu este mereu un moment de judecată pentru om. „Să mulțumim
lui Dumnezeu pentru că nu ni se arată”25, îndeamnă Mitropolitul Antonie, considerând că
oamenii nu ar fi capabili să îndure o asemenea întâlnire. Din Sfânta Scriptură se cunoaşte că
Dumnezeu este putere, adevăr și puritate. Prin urmare, este foarte greu să stai față în față cu
Dumnezeu. El oferă șansa oamenilor de a se judeca pe ei înșişi, de a înțelege și de a nu veni în
apropierea Lui într-un moment în care ar putea osândi. În continuare, cuvintele Mitropolitului
sunt destul de dure, dar au menirea să trezească conștiința: „Ne-ar plăcea să-I acoperim ochii
lui Dumnezeu și să-L lovim în libertate, fără a fi văzuți. Nu facem asta când ignorăm prezența
divină, când acționăm după stările noastre? Astfel cum putem ajunge în prezența Lui? Putem,
cu adevărat, în pocăință, cu inima zdrobită; dar nu putem veni cu dorința de a fi imediat primiți
cu dragoste, cu prietenie”26. Alteori, când oamenii se roagă cu înflăcărare, intensitatea din
rugăciune nu este născută din credința în El sau din dorul pentru El, ci din interes personal.
Alteori, oamenii nu recunosc starea lor decăzută, fapt pentru care Dumnezeu nu se poate apropia
22
23
24
Alfa și Omega, supliment de spiritualitate creștină, nr. 1 din anul 1992, p. 2
25
26
10
de ei, pentru că, în acele momente, oamenii sunt „o personalitate fictivă, o persoană ireală (...).
Nu suntem pregătiți să vindem tot ce avem pentru a cumpăra perla de mare preț. Atunci cum să
obținem această perlă de mare preț?”27.
Un alt exemplu elocvent de mărturie vie este interviul realizat cu părintele Ilie Cleopa,
din numărul 3 al suplimentului Alfa şi Omega, pe tema modelului de duhovnic şi rolul acestuia
în îndrumarea credincioşilor. Astfel, potrivit renumitului duhovnic de la Sihăstria, un preot
duhovnic trebuie să fie lent precum un melc, când ar vrea să pedepsească, și ca un delfin, când
vrea să ierte: „Un delfin înoată în ocean foarte repede, tot astfel un duhovnic ar trebui să fie
gata să ierte pe acela căruia îi pare rău cu adevărat și își îndreaptă greșelile”28.
De asemenea, merită amintit editorialul intitulat „Nevoia de duhovnici”, publicat în
numărul 5 din suplimentul Alfa și Omega. Costion Nicolescu, autorul acestui editorial, afirmă
că fiecare creștin are nevoie de un duhovnic care îl va ajuta la mărturisirea păcatelor lui în fața
lui Dumnezeu. Fără El, omul este un orfan. „Un om este apreciat după duhovnicul său. Legătura
cu un duhovnic este un fel de logodnă pe viață cu el. Îl poți părăsi doar în momentul în care s-
a abătut canonic în mod grav sau a deviat de la învățăturile de credință ale Bisericii. Calitatea
spirituală a unui neam este direct proporțională cu calitatea și numărul marilor ei duhovnici”29.
Spovedania este încărcată de semnificație în Biserica Ortodoxă, dat fiind faptul că mărturisirea
păcatelor se realizează față către față. E nevoie de această deplină smerire în fața unui chip făcut
după chipul divin, a unei persoane care a atins o anumită asemănare cu Modelul său. Prin
urmare, un duhovnic trebuie să fie transparent, pentru ca ucenicul/ucenica să aibă sentimentul
că se află în fața lui Dumnezeu. De asemenea, el trebuie să fie un model de viețuire în Hristos,
să aibă putere în rugăciune, întrucât este responsabil pentru mântuirea fiilor săi duhovnicești.
Un duhovnic bun este recunoscut după „lumina care îi plutește pe față, după atmosfera pe care
o degajă în jurul lui”30. Între ucenic și duhovnic trebuie să existe o legătură tainică și trainică.
Cum mai trebuie să fie relația dintre un ucenic și părintele său duhovnic? La această întrebare
răspunde părintele Dimitrie Balaur: „Ca între un tată și fiul său. Ca duhovnic, trebuie să
procedezi așa cum o faci cu propriul fiu, să-ți simtă dragostea, să nu-i dai impresia că-i pierdut
definitiv. Și niciodată nu va fi pierdut”31. Cu privire la această temă, regăsim într-una din cărţile
lui Costion Nicolescu o analiză a principalelor îndatoriri ale preoților. Astfel, autorul face
referire la Prea Sfințitul Justinian Chira care spune că sunt în număr de două, adică păstrarea
27
28
29
30
31
11
dreptei credințe și grija de a păstra integritatea unității Bisericii, pentru că dacă Biserica
Ortodoxă „ar fi dusă în eroare, atunci n-ar mai rămâne nimic pe pământ, decât haosul”32.
În numărul 29 din 1995, au fost publicate în suplimentul Alfa şi Omega câteva dintre
aforismele duhovnicești ce aparțin părintelui Sofronie Saharov, de o profunzime şi limpezime
aparte. Simpla lor publicare a reprezentat o invitație la cateheză pentru cititorii de atunci:
 După cădere, omul a devenit câmp de bătaie între Dumnezeu și vrăjmaș;
 N-aveți prea multă încredere în educația superioară pe care ati primit-o în lume.
Civilizația în care trăim este o cultură a căderii;
 Eu nu cunosc un Hristos grec, rus, englez, arab… Hristos pentru mine este totul,
Ființa supracosmică;
 Cel care-L iubește pe Hristos, care asimilează și poartă în el trăirile care erau în
Iisus Hristos, trăiește lumea ca Adam, se roagă pentru Adam-ul total. Iată adevăratul creștinism;
 Este mai bine, desigur, să nu păcătuiești. Dar pocăința este ca o flacără, poate
restaura orice pierdere;
 În viața creștină noi nu suntem fericiți pentru alt motiv decât datorită lui Hristos,
prin conștiința că El este Adevărul;
 Știința teologică nu ne dă cunoașterea lui Dumnezeu. Cunoașterea lui Dumnezeu
vine din viața în Dumnezeu, care se naște în străfundul inimii;
 Nu trebuie sa ne comparăm cu nimeni. Fiecare din noi, oricât de mic ar fi, este
mare în fața veșniciei. Dumnezeu a stabilit cu fiecare ființă umană o relație cordial și unică;
 Cel mai bine este să nu ne aplecăm atenția la gânduri, ci să ne cufundăm în
rugăciune, să vorbim cu Dumnezeu în rugăciunea noastră;
 Dacă pasiunile sunt puternice și un gând teribil, păcătos nu vrea să ne părăsească,
nu ne rămâne decât să luptăm prin plâns, atât de mult timp până când acest duh rău va pleca;
 Dacă vorbim de prezența lui Dumnezeu în sufletul nostru, nu înseamnă că-L
vedem pe Dumnezeu, ci că Dumnezeu ne vede. Iată atitudinea corectă: noi lucrăm în prezența
lui Dumnezeu care ne privește;
 O cunoaștere fără iubire nu poate mântui pe nimeni;
 Fără duh de pocăință, fără experiența adevăratei ascultări, nu poți deveni un
adevărat teolog sau preot, adică o persoană capabilă să-i învețe pe alții adevărata cale creștină;
32
12
 Prin slujire, iar nu prin dominare, devii asemenea Domnului. Hristos a arătat
calea în timpul Cinei celei de Taină. El era Domnul și a spălat picioarele ucenicilor Săi33.
Cu relevanţă pentru misiunea preoţilor şi duhovnicilor în viaţa credincioşilor este şi un
alt articol din suplimentul Alfa şi Omega care prezintă un interviu cu Mitropolitul Banatului,
Înalt Preasfințitul Nicolae Corneanu. Acesta din urmă răspunde acuzelor aduse la adresa
preoților, considerați a fi nevrednici. Potrivit ierarhului, mulți oameni îi critică și observă doar
ce este rău și imoral la ei. Un prim răspuns al Mitropolitului în apărarea acestora este că și
preoții sunt oameni, fără ca aceasta să reprezinte însă o scuză pentru respectivii clerici. De
asemenea, ierarhul scoate în evidenţă faptul că preoții reflectă imaginea societăţii din care
provin şi care este una decadentă, dominată de compromisuri şi de absenţa unor repere
fundamentale de comportament. Sfatul Mitropolitului este acela de a nu mai judeca sau a
observa doar răul, pentru că „dacă te obișnuiești să observi doar răul, te obișnuiești cu el. De ce
nu încercați să vedeți și ceva bun?”34. În acelaşi timp, ierarhul atrage atenţia asupra unei alte
tendinţe periculoase care derivă din acest tip de gândire: oamenii urmăresc să-și justifice
păcatele și să-și liniștească conștiința, gândind că din moment ce un om care se presupune că
ar trebui să viețuiască asemenea unui sfânt păcătuiește, atunci și ei (oamenii) pot păcătui.În
contrapondere, un creștin care și-a curățit inima simte compasiune pentru întreaga lume.
Cunoscându-l pe Dumnezeu, omul are milă față de toți semenii lui și încetează să-i mai judece
și să-i mai vadă răi și păcătoși, ci îi vede ca pe propriile mădulare. Pentru un sfânt nu mai există
deosebire între oameni, ci se roagă pentru toți, fie ei buni sau răi. Hristos spune în Evanghelia
Sa: Dumnezeu face să răsără soarele și peste cei buni. Și peste cei răi, aduce ploaie și peste cei
drepți, și peste cei nedrepți (Matei 5, 45). Trebuie să-L „lăsăm liber pe Dumnezeu în noi, să
fim ca El, cu această bunătate, sensibilitate, compasiune pentru toți oamenii”35, după cum spune
și Înalt Prea Sfințitul Serafim Joantă.
Alte teme importante reflectate în articolele suplimentului Alfa şi Omega se referă la
Euharistie şi la puterea rugăciunii. Astfel, într-un interviu, Prea Sfințitul Serafim Joantă
vorbește despre perioada primară a Bisericii, în care unitatea acesteia se vedea în unitatea
Euharistiei. Numai episcopul era cel care săvârșea această Sfântă Taină în biserica episcopală,
în timp ce, în celelalte parohii ale episcopiei, se slujeau doar celelalte slujbe și laude ale
Bisericii. Așadar, într-o biserică locală exista o singură Euharistie adusă de episcop, înconjurat
de ceilalți clerici. Mai târziu, când creștinismul a pătruns la sate și numărul bisericilor a crescut,
33
34
35
13
episcopul a delegat preoți să săvârșească Sfânta Liturghie în parohii. Pentru ca oamenii să nu
creadă că preotul dublează sau multiplică Euharistia, episcopul trimitea un fragment din
Euharistia slujită de el pentru a se vedea că era aceeași Jertfă. Mai târziu, acest fragment a fost
înlocuit cu antimisul, care simboliza, printre altele, prezența episcopului36.
Oamenii râvnesc la Sfânta Împărtășanie pentru că vor fi „tineri în loc de învechiți, și
veșnici în loc de vremelnici. El ne dă nemurirea și ne face să înflorim pentru totdeauna (…).
Noi suntem transformați în purpură împărătească când ne apropiem de Taine. Mai mult, suntem
transformați în sânge și trup de împărat în vederea unei dumnezeiești filiații (…), dăruindu-ne
după făgăduință puterea de a străluci ca soarele la venirea Tatălui nostru”37.
Tot Înalt Prea Sfințitul Serafim Joantă vorbește despre rugăciune, pornind de la
îndemnul părintelui Sofronie Saharov, „Roagă-te, și iar roagă-te, și iar roagă-te!”. Astfel,
Mitropolitul Serafim consideră că „rugăciunea însăși te va învăța cum să te angajezi în Biserică
sau în societate și în lume. Totul izvorăște, pornește de la rugăciune, este inspirat de rugăciune,
totul este impregnat de puterea rugăciunii”38. Rugăciunea este esențială pentru că ea este care
ne oferă puterea să împlinim voia lui Dumnezeu. Totul trebuie început și continuat cu
rugăciunea. Rugăciunea este „punerea în priză, în contact a omului cu aceste energii
dumnezeiești care ne vin prin puterea rugăciunii și ne pun în comuniune cu Dumnezeu și apoi
cu semenii noștri”39. În context, Î.P.S. Serafim atrage atenția asupra teologilor, la care a observat
un regres. Mulți tineri intră la Facultățile de Teologie și, în mod paradoxal, își pierd treptat
credința și evlavia. Se îmbogățesc intelectual și raționalizează pe Dumnezeu, dar uită și
încetează să-L „mai cunoască pe Dumnezeu în Duhul Sfânt”, după cum spunea și Părintele
Sofronie. Potrivit ierarhului, este necesar astăzi ca teologii să întrupeze spiritualitatea,
rugăciunea și viața creștină. Teologia este continuarea Liturghiei. În lipsa rugăciunii,
exprimarea noţiunilor şi conceptelor teologice devine rigidă, abstractă. Mai mult decât atât,
preoții trebuie să cunoască pe fiecare om din parohia sa, să caute oaia pierdută, bolnavă, pentru
că, probabil, credinciosul ispitit și bolnav, „nici nu știe că trebuie să meargă la biserică. Nu știe,
nu-i vine în cap”40. Nu oaia bolnavă se duce la păstor, ci acesta se duce la oaia bolnavă.
Din aceeaşi gamă de subiecte ziditoare de suflet face parte şi articolul referitor la asceză,
pe care îl regăsim într-unul din numerele suplimentului Alfa şi Omega. Despre importanța și
semnificația ascezei vorbește un călugăr dominican, părintele Joseph-Marie Perrin. Din
36
37
Alfa și Omega, supliment de spiritualitate creștină, nr. 26, din anul 1994, p. 2.
38
39
40
14
perspectiva lui, cea mai mare asceză este de a trăi creștin în viața socială, în viața de familie.
De asemenea, acesta consideră că asceza înseamnă discernământ, încercarea de a acţiona
permanent în slujba binelui. Potrivit părintelui, nu abținerea de la mâncare și băutură este cea
mai importantă, ci efortul de a fi alături de aproapele, disponibil mereu pentru el și de a-i sluji
lui, aceasta fiind de altfel și cea mai mare asceză. „Să înțelegem că nu ne aparținem nouă înșine,
ci lui Iisus Hristos și unii altora”41.
Un alt subiect cu relevanţă abordat în paginile suplimentului este cel despre semnificația
credinței. Conform lui Christos Yannaras, în experiența Bisericii, a avea credință este echivalent
cu a avea încredere. În limba greacă, termenul „pistis” (credință) este „epistoi” (încredere). Prin
urmare, a fi credincios înseamnă a avea încredere în Mântuitorul Hristos. Chiar dacă, în
soceitatea contemporană, relația omului cu Hristos este departe de cum ar trebui să fie, oamenii
manifestă totuşi încredere în mărturisitorii Lui, adică în părinții Bisericii și în duhovnicii noștri.
Pentru a înțelege mai bine, Yannaras oferă un exmplu din economia de piață în care credința
(„pistis”) înseamnă credit. Când împrumutăm bani unei persoane, îi oferim bani pentru că are
credit în fața noastră, avem încredere în ea că îi va înapoia. Această credință se bazează pe
cunoașterea respectivei persoane. Credința în Dumnezeu este asemenea acestui sentiment de
încredere. Oamenii au încredere în El pentru că îl cunosc prin propria experiență. În caz contrar,
dacă nu L-au întâlnit, au încredere în Apostolii Săi, în părinții duhovnici42.
Depăşind sfera pur teologică a temelor abordate în suplimentul editat de Costion
Nicolescu, regăsim într-unul din numerele publicaţiei un interviu cu Horia-Roman Patapievici,
în care acesta vorbește despre raportul dintre iubire și prietenie. În opinia lui, „iubirea pentru o
femeie are nevoie de trup, în timp ce prietenia are nevoie de un ideal (...). Fără prieteni se poate
trăi, dar e mai greu să-ți salvezi umanitatea fără ei (…). Iubirea este o flacără pură, nu foarte
rară în tinerețe, dar rară odată cu vârsta. Este un dar și un har”43.
În același interviu acordat, Horia-Roman Patapievici vorbește despre misiunea
creștinului ortodox în lume. Acesta trebuie să fie o prezență vie, capabilă să transmită bunătate
și dezinvoltură prin modul de a fi și de a se comporta. Ortodoxia este „un model de a fi, un fel
de a simți și de a te mișca, un mod de a răspândi și unul de a simți miresmele, un mod de a fi în
legătură cu lumea. Ortodoxia este mai degrabă o savoare”44.
41
42
43
44
15
În concluzie, îl putem considera pe Costion Nicolescu un fin și credibil pedagog în
transmiterea credinței creștine în primul deceniu din România postcomunistă. Prin misiunea
complexă de editor al suplimentului Alfa şi Omega pe care și-a asumat-o cu multă
responsabilitate, prin subiectele actuale, atractive și pertinente pe care această publicaţie le-a
abordat de-a lungul celor 5 ani de apariţie neîntreruptă, asistăm la un apostolat modern, adaptat
unei societăţi în profundă schimbare, care pledează însă pentru menținerea reperelor esenţiale
în viaţa unui creştin: dragostea adevărată față de Dumnezeu și față de semeni, cunoașterea și
trăirea propriei identități religioase.
Bibliografie
Cărți:
1. Nicolescu, Costion, Bucuria convorbirii, Ed. Teognost, Cluj Napoca, 2006.
2. Nicolescu, Costion, Riscul de a fi ortodox, Ed. Sophia, București, 2002.
Periodice:
3. „Alfa și Omega”, supliment de spiritualitate creștină al ziarului Cotidianul, nr. 1
din 1992.
din 1993.
din 1993.
din 1993.
7. „Alfa și Omega”, supliment de spiritualitate creștină al ziarului Cotidianul, nr.
10 din 1993.
15 din 1994.
24 din 1994.
26 din 1994.
29 din 1995.
16
31 din 1995.
39 din 1996.
50 din 1996.
60 din 1997.
Surse electronice:
16. Bucuroiu, Răzvan, După 20 de ani,
http://www.lumeacredintei.com/editoriale/dupa-20-de-ani/, (14.02.2021).
17. Codrescu, Răzvan, Evanghelia după Tarkovski, 2013, http://razvan-
codrescu.blogspot.ro/2013/10/evanghelia-dupa-tarkovski.html, (10.12.2021).
18. Mihăilescu, Dan C., Articole, http://www.dancmihailescu.ro/favorite.htm,
(18.02.2021).
19. Nicolescu, Costion, Informații pentru profil,
http://reteaualiterara.ning.com/profile/CostionNicolescu, (14.02.2021).
17

Capitol Costion Nicolescu Model

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Capitol Costion Nicolescu Model

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Costion Nicolescu și suplimentul de spiritualitate creștină

Apariția suplimentului religios Alfa și Omega

Exemple de articole cu conținut pastoral, catehetic și liturgic

S-ar putea să vă placă și