MECANICA FLUIDELOR

Starea fluidă
După starea lor de agregare, corpurile se împart în trei mari categorii:
solide, lichide şi gaze. Lichidele şi gazele poartă denumirea de fluide.
Un fluid este, prin definiţie, o substanţă care poate curge şi care ia forma
vasului care o conţine.
• Lichidele sunt mărginite de suprafeţe proprii care le delimitează
volumul. Suprafaţa de separaţie dintre lichid şi gaz se numeşte
suprafaţă liberă.
• Lichidele sunt foarte puţin compresibile, densitatea lor rămânând
practic constantă.
• Lichidele prezintă frecări între straturile vecine aflate în mişcare,
care se numeşte vâscozitate.

• Gazele nu au suprafeţe de separaţie proprii, ocupând în întregime

volumul pe care îl au la dispoziţie (sunt expansibile).
• Gazele se comprimă foarte uşor, densitatea lor modificându-se rapid
sub acţiunea forţelor externe (sunt compresibile).
• La viteze de curgere mici, frecarea dintre straturi este mică (nu au
vâscozitate)
Pentru a studia comportarea fluidelor, se utilizează un model fizic numit
fluid ideal care este incompresibil şi lipsit de vâscozitate. Acest model de
fluid ideal constituie o aproximaţie satisfăcătoare pentru un număr mare
de lichide şi gaze, atâta timp cât vitezele acestora sunt mai mici decât
viteza sunetului.

Presiunea p este o mărime fizică scalară egală cu raportul dintre

valoarea forţei F care acţionează normal şi uniform distribuită pe o
suprafaţă şi aria S a acelei suprafeţe:
F
p=
S
Unitatea de măsură pentru presiune rezultă din ecuaţia de definiţie:
N
p SI = 2 = Pa (pascal)
m
4
În practică sunt utilizate şi alte unităţi de măsură pentru presiune:
- Torrul este presiunea exercitată de o coloană de mercur cu înălţimea
de 1mm, datorită greutăţii sale:
1torr=133,3N/m2
- Atmosfera tehnică reprezintă presiunea exercitată de greutatea unui
corp cu masa de 1kg pe o suprafaţă cu aria de 1cm2:
1at=9,8.104N/m2
- Atmosfera fizică reprezintă presiunea exercitată de aerul atmosferic
la nivelul mării, în condiţii normale de climă:
1atm=1,013.105N/m2

Presiunea hidrostatică
Presiunea exercitată în interiorul unui lichid aflat în echilibru în câmp
gravitaţional se numeşte presiune hidrostatică.
Un fluid, aflat în repaus, exercită forţe orientate perpendicular pe orice
suprafaţă aflată în contact cu fluidul. Considerăm un vas în care se găseşte
!
un lichid aflat în echilibru. Dacă forţa F exercitată
de lichid nu ar fi perpendiculară pe perete, am Ft Fn
putea să o descompunem într-o componentă F
! !
normală Fn şi o componentă tangenţială Ft . Sub acţiunea forţei
tangenţiale, lichidul s-ar deplasa în lungul peretelui vasului şi nu ar mai fi
în echilibru.
Suprafaţa liberă a unui lichid aflat în echilibru se orientează încât ea să fie
perpendiculară pe rezultanta tuturor forţelor. Astfel, dacă
un vas ce conţine apă este pus într-o mişcare accelerată, Fi
G a
suprafaţa apei se înclină până este perpendiculară pe
R
rezultanta dintre greutate şi forţa de inerţie.
Pentru a găsi factorii de care depinde presiunea hidrostatică
considerăm un vas ce conţine un lichid. La o adâncime h
delimităm un element de suprafaţă S. Lichidul situat deasupra
acestei suprafeţe va exercita o apăsare datorită greutăţii h
coloanei de lichid. Presiunea p la adâncimea h în lichid se S
G m.g ρ.S.h.g
calculează astfel: p= = = = ρ.g.h
S S S
Astfel, expresia de calcul a presiunii în interiorul unui lichid este:
p=ρ.g.h
5
Presiunea este independentă de orientarea suprafeţei, depinzând de
adâncimea h la care se măsoară aceasta şi de densitatea lichidului.
Într-un lichid aflat în repaus, delimităm un volum V cu o formă
paralelipipedică cu aria bazei S şi înălţimea h, care are greutatea:
G=ρ.g.S.(h2-h1)=ρ.g.S.h
p1
Presiunea exercitată de către lichid pe faţa superioară
are valoarea:
p1=ρ.g.h1 p3 p4
iar pe faţa inferioară presiunea are expresia:
p2=ρ.g.h2 p2
Pe feţele laterale presiunile sunt egale şi îşi anulează
reciproc efectele, fiind de sens opus.
Condiţia de echilibru a lichidului din volumul V este:
! ! !
F1 + F2 + G = 0
sau: p1S+ρ.g.S.h=p2S
de unde: p2-p1=ρ.g.h
unde p2-p1 este diferenţa de presiune între nivelele h2 şi h1.
Principiul fundamental al hidrostaticii:
diferenţa de presiune dintre două puncte aflate într-un lichid în echilibru
în câmp gravitaţional este direct proporţională cu diferenţa de nivel
dintre cele două puncte:
∆p=ρ.g.∆h
Se constată că presiunea hidrostatică este independentă de forma vasului
în care se află lichidul şi că este aceeaşi în toate punctele aflate la aceeaşi
adâncime în lichid.

Presiunea atmosferică
Aerul este cel mai răspândit gaz, el înconjoară toată suprafaţa Pământului
într-o pătură foarte groasă numită atmosferă terestră. Aerul este peste tot
în jurul nostru, însă noi nu-l vedem, el fiind incolor, fără gust şi fără
miros. Atmosfera este alcătuită dintr-un amestec de gaze cu vapori de apă,
cristale de gheaţă, praf şi diverse impurităţi. Masa atmosferei este enormă,
ea fiind egală cu 6.105tone. Greutatea acestei mase de aer exercită o
presiune continuă pe suprafaţa Pământului, numită presiune atmosferică.
Datorită greutăţii aerului, straturile inferioare de aer sunt comprimate de

6
către cele superioare încât densitatea atmosferică scade cu altitudinea,
aerul la înălţimi mari fiind mai rarefiat.
Forţele de presiune mari exercitate asupra corpului uman nu sunt
supărătoare deoarece organismul nostru s-a adaptat acestor condiţii de
presiune care în condiţii normale este aproximativ 105N/m2.
Presiunea atmosferică se poate determina experimental printr-o metodă
simplă propusă de către fizicianul italian Torricelli în anul 1643.
Se foloseşte un tub de sticlă cu lungimea de aproximativ un metru şi
închis la un capăt, numit tub barometric. Se umple tubul cu mercur după
care se răstoarnă cu capătul deschis într-o cuvă cu mercur. Se constată că
o parte din mercur coboară în cuvă dar în tub rămâne în final, o coloană
cu lungimea de aproximativ 76cm. Este lesne de înţeles că la echilibru,
presiunea atmosferică este egală cu presiunea dată de coloana de mercur:
p=H=ρ.g.h

Tipuri de manometre:

vid

membrană

Torricelli Manometru cu lichid Aneroid Metalic

Legea lui Pascal

Conform principiului fundamental al hidrostaticii, diferenţa presiunilor în
două puncte date ale unui lichid aflat în echilibru în câmp gravitaţional
este: p2-p1=ρ.g.h
Dacă termenul ρ.g.h este constant, orice modificare a presiunii într-unul
din cele două puncte provoacă o modificare corspunzătoare a presiunii în
celălalt punct încât: p,2 − p1, = ρ.g.h
Rezultă astfel: p ,2 − p1, = p 2 − p1 sau p ,2 - p 2 = p1, - p1
de unde ∆p2=∆p1
7
Legea lui Pascal:
Variaţia de presiune produsă într-un punct al unui lichid aflat în
echilibru în câmp gravitaţional se transmite integral în toate punctele
acelui lichid.
Este evident că legea lui Pascal este valabilă numai pentru fluide
incompresibile, lichidele având această proprietate, dar la gaze nu mai
este valabilă.
Aplicaţii ale legii lui Pascal

• Presa hidraulică

F1 F2

• Frâna hidraulică

8
 Legea lui Arhimede
O consecinţă a legii fundamentale a hidrostaticii este şi legea lui
Arhimede. Considerăm un corp cilindric cufundat
F1
într-un lichid aflat în repaus. Conform principiului
fundamental al hidrostaticii, forţele de apăsare pe
suprafaţa laterală a cilindrului îşi fac echilibru.
Rezultanta forţelor verticale de presiune, normale pe
bazele cilindrului, este:
F=F2-F1=(p2-p1).S F2
sau ţinând cont că p=ρ.g.h
obţinem: F=ρ.g(h2-h1).S=ρ.g.h.S=G"
unde h=h2-h1 este înălţimea cilindrului, ρ este densitatea lichidului,
iar G" este greutatea lichidului dezlocuit de corp.
Deci, rezultanta forţelor de presiune exercitate asupra corpului cufundat
în fluid, numită forţă arhimedică, este egală şi de sens opus cu greutatea
volumului de lichid dezlocuit de corp.
Legea lui Arhimede: un corp cufundat într-un fluid în repaus este
împins de jos în sus cu o forţă egală cu greutatea volumului de fluid
dezlocuit de acel corp.
Punctul în care se aplică forţa arhimedică se numeşte centru de presiune.
Un corp introdus într-un lichid este supus acţiunii a
două forţe: greutatea sa G aplicată în centru de
greutate al corpului şi forţa arhimedică FA aplicată în
centrul de presiune. Rezultanta acestor forţe se
numeşte greutate aparentă:
 ρ 
G a = G − FA = mg − ρ " Vg = mg1 − " 
 ρC 

Aplicaţii ale legii lui Arhimede:

• plutirea navelor
• submarinul
• densimetrul

9
 PROBLEME
1) Densitatea apei de mare este 1026kg/m3. Care este presiunea măsurată
la adâncimea de 10m?
R: p=H+ρ.g.h=2,0055N/m2

2) Un tub Torricelli de lungime "=1m este umplut complet cu mercur

dacă este înclinat cu unghiul α=49010’ faţă de orizontală. Calculaţi
presiunea atmposferică.
R: H=ρ.g.".sinα=1,0083.105N/m2

3) Un tub Torricelli este înclinat cu α=45o. Cu cât se deplasează

mercurul în tub dacă presiunea atmosferică se modifică cu ∆H=6mm
coloană de mercur?
R: ∆"=∆H/cosα=8,5mm

4) Un tub deschis la capete, cu aria secţiunii S, se introduce vertical într-

un vas în care se află un lichid cu densitatea ρ. În tub, la acelaşi nivel
cu lichidul din vas, se află un piston de masă m care închide etanş
tubul. Ce forţă este necesară pentru a ridica pistonul la înălţimea y?
R: F=ρ.S.g.y+mg

5) Pistonul mic al unei prese hidraulice are diametrul d1=1cm şi este

supus unei forţe F1=10N. Cât trebuie să fie diametrul d2 a pistonului
mare pentru a suporta o sarcină F2=10000N?
R: d2=31,6cm

6) Un vas cu baza pătrată de latură "=20cm este F

prevăzut cu două tuburi verticale de secţiuni
S1=2cm2 şi S2=4cm2. Pistoanele au mase
neglijabile. Se apasă pistonul 1 pe distanţa h2
y1=20cm. Cunoscând h1=50cm, h2=40cm şi
densitatea apei ρ=1000kg/m3 să se determine:
a) deplasarea y2 a celui de-al doilea piston h1
b) forţa necesară pentru a menţine sistemul în
echilibru
10
 c) forţa de apăsare F’ pe fundul vasului
R: y2=10cm; F=0,6N; F’=400N
7) Un pahar cilindric conţine apă pe jumătate. Cu cât se înclină suprafaţa
apei din pahar dacă acesta este mişcat cu acceleraţia a=5m/s2?
R: tgα=a/g=0,5

8) O scândură de lemn cu densitatea ρ1=800kg/m3 este aşezată pe

suprafaţa apei cu ρ2=1000kg/m3. Ce procent din grosimea scândurii
este scufundat în apă?
R: 80%

9) O bucată de gheaţă cu densitatea ρ=700kg/m3 şi masa m=14kg

pluteşte pe suprafaţa apei. Calculaţi volumul porţiunii scufundate.
R: V’=0,7V=14.10-3m3

10) Masa unui vapor este m=57800tone. Să se calculeze volumul părţii

scufundate în apă de mare cu ρ1=1028kg/m3 şi apoi în apă dulce cu
ρ2=1000kg/m3.
R: V1=56226m3 V2=57800m3

11) O bucată de gheaţă cilindrică cu aria bazei S=100cm2

se află într-un vas cu apă, ieşind deasupra cu h=1cm.
Cunoscând densitatea gheţii ρg=900kg/m3 să se
determine masa gheţii.
R: m=ρa.ρg.S.h/(ρa-ρg)=0,9kg

12) Un corp introdus într-un lichid cu densitatea ρ1 are greutatea aparentă

G1 iar într-un lichid cu densitatea ρ2 , greutatea aparentă este G2. Să se
determine densitatea corpului.
R: ρ=(G2ρ1-G1ρ2)/(G2-G1)

11
 DINAMICA FLUIDELOR
Dinamica fluidelor studiază mişcarea acestora în raport cu un sistem de
referinţă. În general, în timpul mişcării, un fluid nu se deplasează ca un
tot unitar, straturile de fluid alunecă unele faţă de altele, adică lichidul
curge.
Vom studia curgerea unui fluid ideal, adică un fluid incompresibil şi fără
vâscozitate. În timpul curgerii straturile de fluid alunecă unele faţă de
altele, deci au viteze diferite. De aceea este necesar să se cunoască
vectorul viteză în fiecare punct al fluidului.

Curgerea staţionară este acea curgere în care vectorul viteză în orice

punct al fluidului este constant în timp, depinzând doar de poziţia
punctului respectiv.

Linia de curent este curba imaginară tangentă în fiecare punct la vectorul

viteză al fluidului în acel punct. În curgerea staţionară, două linii de
curent nu se intersectează niciodată.

Debitul reprezintă cantitatea de substanţă care străbate o secţiune în

unitatea de timp.
Debitul masic printr-o secţiune a unui tub de curent este definit prin:
∆m
Qm =
∆t
unde ∆m este masa de fluid care străbate o anumită arie în timpul ∆t.
Debitul volumic este dat de relaţia:
∆V
Qv =
∆t
unde ∆V este volumul de fluid care străbate o anumită arie în timpul ∆t.
Ecuaţia de continuitate
Să considerăm un fluid în curgere staţionară printr-un tub de curent.

S1 S2

12
Debitul de volum prin ariile S1 şi S2 au valorile:
S v ∆t
Q1 = 1 1 = S1 .v 1
∆t
S v ∆t
Q 2 = 2 2 = S 2 .v 2
∆t
Fluidul fiind incompresibil, ariile S1 şi S2 sunt străbătute de aceeaşi
cantitate de fluid în unitatea de timp, deci:
S1.v1=S2.v2
care reprezintă ecuaţia de continuitate.

Legea lui Bernoulli

-Lucrul mecanic al forţelor de presiune

Considerând că un fluid curge dintr-o zonă în care presiunea este p1 în
altă zonă în care presiunea este p2<p1. Un element
de suprafaţă S este deplasat pe distanţa x de către p1 p2
rezultanta forţelor (F1-F2) care provin din cele două x
presiuni. Lucrul mecanic necesar pentru aceasta este
L=(F1-F2).x=(p1S-p2S).x=(p1-p2).S.x
deci L=(p1-p2).V
Pentru deducerea ecuaţiei lui Bernoulli să considerăm că o mică porţiune
de fluid, cu densitatea ρ, trece dintr-un loc A
A în alt loc B fără a-şi modifica volumul. v1
În timpul curgerii, această porţiune de B
fluid, îşi modifică şi altitudinea, de la h1 la h1
v2
h2<h1. În cursul deplasării porţiunii de fluid h2
forţele de presiune produc lucrul mecanic
Lp=(p1-p2).V ,
iar forţa de greutate un lucru
LG=m.g(h1-h2).
Conform teoremei de variaţie a energiei cinetice se poate scrie:
m.v 22 m.v 12
− = m.g( h1 − h 2 ) + ( p1 − p 2 ).V
2 2
Exprimând masa m=ρ.V şi grupând termenii după indici se obţine:

13
 ρ.V.v 12 ρ.V.v 22
+ ρ.V.g.h1 + p1 .V = + ρ.V.g.h 2 + p 2 .V
2 2
După împărţirea ecuaţiei cu V se obţine:
ρ.v 12 ρ.v 22
+ ρ.g.h1 + p1 = + ρ.g.h 2 + p 2
2 2
Din această relaţie se vade că fiecare termen are funcţia unei presiuni:
ρ.v 2
presiune dinamică
2
ρ.g.h presiune de poziţie

p presiune statică

iar suma acestora se conservă:

ρ.v 2
+ ρ.g.h + p = const.
2
Presiune totală în lungul unei linii de curent într-un fluid incompresibil şi
lipsit de vâscozitate, aflat în curgere staţionară, este constantă.

În cazul particular când tubul de curent este orizontal se poate scrie:

ρ.v 2
+ p = const.
2

14
Aplicaţii ale legii lui Bernoulli

1. Pulverizatorul

2. Trompa de apă

3. Sonda de presiune S1 v1 V2
p=ρ.g.∆h

4. Tubul Venturi S1 v1 V2
∆p
Q=K
ρ

5. Tubul Pitot v

∆h

15
6. Zborul avionului
Fp

7. Formula Torricelli
v1
1 1
ρ.g.h + ρ.v 12 = ρ.v 22 h
2 2
S1.v1=S2.v2
v2
Dacă S2<<S1 atunci:
v 2 ≈ 2.g.h
care se numeşte formula lui Torricelli

16
 Vâscozitatea
În timpul curgerii unui fluid, între straturile de fluid aflate în mişcare
relativă se exercită forţe de frecare internă sau vâscozitate.
Datorită acestor forţe, stratul de fluid care are viteza de curgere mai mică
va frâna stratul de fluid cu viteza de curgere mai mare, o parte din energia
mecanică a particulelor de fluid trecând în energie internă a moleculelor
fluidului.
Curgerea fluidelor este stânjenită şi de pereţii faţă
de care alunecă straturile de fluid, frecările
vâscoase determină viteze de curgere mai mici în
vecinătatea pereţilor.
Forţa de vâscozitate depinde de viteza relativă v dintre straturile vecine,
de distanţa dintre ele " , de aria comună S a acestora şi de natura
lichidului prin coeficientul de vâscozitate η :
v
F=η S
"

N.s
η = = 10 P (poise)
SI
m2
Legea lui Stokes: forţa de frecare ce acţionează asupra unui corp în
mişcare relativă faţă de un fluid este proporţională cu coeficientul de
vâscozitate al fluidului, cu dimensiunea liniară caracteristică a corpului
şi cu viteza relativă:
F=η.".v
Pentru o sferă de rază R forţa lui Stokes are relaţia:
F=6.π.η.R.v

17