C9

FOLOSIREA ADITIVILOR ÎN INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Conform Comitetului Mixt de Experţi FAO/OMS, "aditivul semnifică orice substanţă, chiar
de natură microbiologică, care nu este considerată în mod normal ca aliment şi care nu este folosită
în mod normal ca ingredient tipic al alimentului, chiar dacă are sau nu valoare nutritivă, a cărei
adăugare în produsul alimentar este legată de un scop tehnologic (şi organoleptic) în fabricarea,
ambalarea sau păstrarea produselor alimentare, cu efect cert sau de la care se aşteaptă efecte
convenabile (directe sau indirecte) asupra propietăţilor acestuia. Termenul nu include contaminanţii
sau substanţele adăugate în alimente pentru menţinerea sau îmbunătăţirea valorii nutritive".
Conform Directivei Cadru 89/107/CEE prin aditiv alimentar se înţelege "orice substanţă
care în mod normal nu este consumată ca aliment sau care nu este utilizată în mod obişnuit ca
ingredient caracteristic alimentar, care posedă sau nu valoare nutritivă şi a cărei adăugare
intenţionată în produsele alimentare în scop tehnologic, în stadiul de fabricare, prelucrare,
preparare, tratament, ambalare (condiţionare), transport, depozitare, are ca efect sau poate avea un
efect rezonabil, direct sau indirect, indiferent dacă devine ea însăşi sau derivaţii săi un component
al acestor produse alimentare".
Cele două definiţii nu prezintă diferenţe semnificative.
Din aceste definiţii se desprind două idei de bază:
a. caracterul de intenţionalitate, respectiv faptul că aditivul se adaugă în mod voit în
produsul alimentar, într-o anumită cantitate;
b. scopul utilizării:
- conservarea valorii nutritive a produsului alimentar;
- ameliorarea duratei de conservare şi stabilitate a produselor alimentare şi, prin urmare,
diminuarea/eliminarea pierderilor de alimente;
- îmbunătăţirea caracteristicilor senzoriale, respectiv a atractivităţii produselor alimentare,
fără însă a induce în eroare consumatorul;
- favorizarea fabricării, ambalării, depozitării şi transportului produselor alimentare.
Din categoria aditivilor propriu-zişi se exclud:
■ auxiliarii tehnologici
- agenţi de spălare: soluţii de hidroxid de sodiu, carbonat de sodiu, fosfaţi, silicaţi alcalini,
acid azotic, acid fosforic;
- agenţi de deplumare şi epilare: ceară de Carnauba, parafină;

1
 - răşini schimbătoare de ioni: substanţe care ajută la separarea unor componenţi din soluţii
şi la demineralizare;
- substanţe nutritive pentru drojdii: diferiţi fosfaţi, sulfaţi etc.;
- floculanţi: substanţe care favorizează îndepărtarea unor substanţe din apă şi diferite
produse alimentare lichide;
- agenţi de congelare prin contact şi agenţi de refrigerare (saramura de CaCl 2, freoni, azot
lichid, NH3, propilenglicol etc.);
- agenţi de demulare: substanţe care se folosesc pentru realizarea formelor pentru anumite
produse zaharoase (de exemplu formele de amidon);
- antitartranţi: substanţe care împiedică formarea tartraţilor sau care elimină creşterile de
tartraţi;
- solvenţi de extracţie: solvenţi cum ar fi benzina de extracţie şi hexanul, folosiţi pentru
extracţia uleiului din seminţele oleaginoase sau a uleiurilor eterice din plantele condimentare şi
condimente;
- enzime: cu excepţia celor utilizate ca aditivi;
- dezinfectanţi: clor lichid, hipoclorit de sodiu, fosfat de sodiu clorinat, dioxid de clor,
cloramină, acid peracetic, peroxid de hidrogen, compuşi cuternari de amoniu, biguanidine, iodofori.
■ substanţele utilizate pentru protecţia plantelor şi produselor vegetale în conformitate
cu reglementarea naţională în domeniul fitosanitar;
■ aromele utilizate în produsele alimentare, inclusiv plantele condimentare şi
condimentele;
■ substanţele adăugate în produsele alimentare ca elemente nutritive: minerale,
vitamine, aminoacizi, proteine.

Principii generale de folosire a aditivilor

La folosirea aditivilor în industria alimentară trebuie să se aibă în vedere: inocuitatea
aditivilor, justificarea folosirii şi practicile de bună producţie.
a. Inocuitatea aditivilor
- se pot folosi numai aditivii care nu prezintă risc pentru sănătatea consumatorilor la
nivelurile de utilizare propuse. Se are în vedere inocuitatea aditivului şi absenţa pericolului ca
urmare a unor eventuale acumulări de doze sau efecte în timp, condiţii care se demonstrează pe cel
puţin două specii de animale;
- cantitatea de aditiv folosită în produsul alimentar trebuie să fie cât mai mică posibil, dar
suficientă pentru a obţine efectul scontat pentru care este indicat aditivul;

2
 - doza zilnică admisibilă (ADI) estimată de JECFA, luând în consideraţie toate alimentele
ingerate în care au fost încorporaţi aditivii alimentari.
b. Justificarea folosirii aditivilor are în vedere următoarele scopuri:
- conservarea valorii nutritive a produsului alimentar;
- ameliorarea capacităţii de conservare şi stabilitatea produselor alimentare şi, prin urmare,
diminuarea/eliminarea pierderilor de alimente;
- îmbunătăţirea caracteristicilor senzoriale, respectiv a atractivităţii produselor alimentare
fără a se induce în eroare consumatorul;
- favorizarea fabricării, ambalării, depozitării şi transportului produselor alimentare.
Folosirea aditivilor nu este justificată când:
- se intenţionează ascunderea unor tehnici defectuoase de transformare/manipulare,
respectiv mascarea defectelor produselor alimentare;
- se induce în eroare consumatorul privind calitatea reală a produsului alimentar;
- rezultă o diminuare sensibilă a valorii nutritive a produsului alimentar;
- doza de folosire propusă pune în pericol sănătatea consumatorului;
- efectul scontat poate fi obţinut prin metode de fabricaţie normale şi eficiente din punct de
vedere economic şi tehnic.
c. Practica de bună producţie
- cantitatea de aditiv folosită să fie cât mai mică posibil pentru atingerea efectului scontat;
- cantitatea de aditiv care devine component al produsului alimentar să nu aibă un efect fizic
şi tehnic asupra produsului alimentar;
- aditivul să fie de bună calitate şi prepararea/manipularea acestuia să fie la fel ca şi în cazul
unui ingredient alimentar;
- introducerea unui aditiv să nu aibă drept consecinţă înlocuirea unuia dintre componenţii
normali ai produsului alimentar;
- puritatea aditivului alimentar, prin testarea calităţilor sale fizico-chimice, să fie
reglementată prin lege;
- introducerea de aditivi alimentari să fie precedată de stabilirea de metode simple, rapide,
de identificare calitativă şi dozare cantitativă;
- adaosul de aditivi în produsele alimentare să fie semnalat în mod obligatoriu pe
ambalaj/etichetă, în concordanţă cu legile în vigoare;

3
 Categoriile de aditivi
Conform Directivei 94/36/EC privind coloranţii, Directivei 94/35/EC modificată de
Directiva 96/83/EC privind îndulcitorii şi Directivei 95/2/EC modificată de Directiva 96/85/EC
privind alţi aditivi în afară de îndulcitori şi coloranţi, clasificarea generală a aditivilor este
următoarea:
▬ Coloranţi – substanţe care sunt folosite pentru a colora un produs alimentar sau pentru a
restaura culoarea unui produs alimentar; aceştia includ şi constituenţii naturali ai alimentelor şi
sursele naturale care în mod normal nu sunt utilizate ca ingrediente ale alimentelor. Preparatele
obţinute din materii prime alimentare sau alte surse alimentare, pe cale fizică şi/sau extracţie
chimică şi care conţin pigmenţi, sunt, de asemenea, consideraţi coloranţi.
Nu sunt consideraţi aditivi-coloranţi produsele alimentare uscate sau concentrate şi
aromatizanţii folosiţi la fabricarea alimentelor datorită proprietăţilor lor gustative, nutritive, având
şi un efect colorant secundar, cum ar fi ardeiul roşu sub formă de boia de ardei (paprika), acidul
turmeric şi şofranul precum şi substanţele (coloranţii) utilizate pentru colorarea suprafeţei
necomestibile a produselor alimentare cum ar fi membranele pentru preparatele din carne şi
peliculele de acoperire a brânzeturilor.
▬ Îndulcitori (edulcoranţi) – substanţe care se folosesc pentru a conferi gustul de dulce
produselor alimentare în care se încorporează. Nu intră în categoria îndulcitorilor (aditivi) celelalte
substanţe dulci precum monozaharidele, dizaharidele sau produsele alimentare dulci (diferite
siropuri, mierea de albine etc.).
▬ Conservanţi – substanţe care prelungesc durata de conservare a produselor alimentare
prin protejarea lor faţă de acţiunea microorganismelor.
▬ Antioxidanţi – substanţe care prelungesc durata de păstrare a produselor alimentarea
prin protejarea lor faţă de deteriorarea prin oxidare, cum ar fi râncezirea grăsimilor şi modificările
de culoare.
▬ Substanţe suport (inclusiv solvenţi purtători) – substanţe utilizate pentru a dizolva,
dilua, dispersa sau modifica fizic un aditiv alimentar fără a modifica funcţiile tehnologice ale
acestuia şi care, prin ele însele, nu exercită efecte tehnologice. Se folosesc pentru a facilita
manipularea, aplicarea şi utilizarea aditivilor.
▬ Acidifianţi (acidulanţi) – substanţe care măresc aciditatea unui produs alimentar şi/sau
conferă gust acru produsului alimentar.
▬ Regulatori de pH (corectori de aciditate) – substanţe care modifică sau controlează
aciditatea/alcalinitatea unui produs alimentar.
▬ Agenţi antiaglomeranţi – substanţe care reduc tendinţa de aglomerare (aderare) a
particulelor individuale ale unui mprodus alimentar.

4
 ▬ Agenţi antispumă (antispumanţi) – substanţe ce previn sau reduc spumarea.
▬ Agenţi de încărcare (bulking) – substanţe care măresc volumul unui produs alimentar,
fără să aibă efect semnificativ asupra valorii energetice (de exemplu polidextroza).
▬ Emulgatori (emulsifianţi) – substanţe care fac posibilă formarea şi menţinerea
emulsiilor de tip A/U şi U/A (apă în ulei respectiv ulei în apă).
▬ Săruri de emulsionare (săruri de topire) – substanţe ce transformă proteinele din
brânză într-o formă dispersată, ceea ce asigură o distribuţie uniformă a grăsimii şi a altor
componente.
▬ Agenţi de întărire – substanţe ce menţin sau fac tari, crocante, ţesuturile fructelor şi
legumelor, respectiv interacţionează cu agenţii de gelificare pentru a produce un gel tare (puternic);
▬ Potenţiatori de aromă – substanţe care intensifică gustul şi/sau mirosul existent într-un
produs alimentar.
▬ Agenţi de spumare – substanţe care asigură formarea unei dispersii omogene de gaz în
lichid sau gaz în solid.
▬ Agenţi de gelifiere (gelifianţi) – substanţe care conferă textură unui produs alimentar
prin formare de gel;
▬ Agenţi de glazurare – substanţe care sunt aplicate la suprafaţa unui produs alimentar
căruia îi conferă un aspect plăcut sau îi conferă o peliculă protectoare.
▬ Umectanţi (agenţi de umezire) – substanţe care previn deshidratarea produselor
alimentare ca efect al unei umidităţi relative scăzute a aerului, respectiv promovează
dizolvarea/dispersarea unei pulberi în mediu apos.
▬ Amidonuri modificate – substanţe obţinute prin unul sau mai multe tratamente fizice,
chimice, enzimatice ale amidonului nativ, respectiv a fost fluidificat prin tratament acid sau alcalin,
respectiv tratament de albire.
▬ Agenţi de afânare – substanţe sau combinaţii de substanţe care eliberează un gaz şi, prin
urmare, fac să crească volumul unui aluat sau al unei compoziţii care se bate într-un utilaj special.
▬ Sechestranţi – substanţe ce formează complexe chimice cu ionii metalici.
▬ Stabilizatori – substanţe ce fac posibilă menţinerea unei stări fizico-chimice a unui
produs alimentar; stabilizatorii includ şi acele substanţe care sunt capabile să menţină omogenă o
dispersie formată din două sau mai multe lichide nemiscibile într-un produs alimentar, respectiv
acele substanţe care stabilizează, reţin sau intensifică culoarea existentă într-un produs alimentar.
▬ Agenţi de îngroşare – substanţe care măresc vâscozitatea unui produs alimentar.
▬ Agenţi de tratare a făinii (amelioratori de făină) – substanţe, altele decât emulgatori,
care, adăugate în făină sau în aluat, conduc la îmbunătăţirea însuşirilor de panificaţie sau a
însuşirilor reologice.

5
 ▬ Gaze de ambalare – gaze (altele decât aerul) ce se introduc într-un recipient înainte, în
timpul sau după introducerea produsului alimentar în recipient.
▬ Gaze propulsoare – gaze (altele decât aerul) care sunt folosite pentru evacuarea unui
aliment dintr-un recipient.
▬ Enzime-biocatalizatori – de folosire în industria alimentară.
Conform Directivei 95/2/EC nu se consideră aditivi:
- substanţele folosite pentru tratamentul apei potabile;
- produsele care conţin pectină şi derivaţi de pulpă uscată de mere sau coaja fructelor citrice
ori un amestec al celor două obţinut prin acţiunea acizilor diluaţi, urmată de neutralizare cu săruri
de sodiu sau potasiu (pectină lichidă);
- baza pentru guma de mestecat;
- dextrina albă sau galbenă, amidonul toastat sau dextrinizat, amidonul modificat prin
tratament acid sau alcalin, amidonul albit, amidonul modificat fizic şi amidonul tratat cu enzime
amilolitice;
- clorura de amoniu;
- plasma sanguină, gelatina alimentară, hidrolizatele proteice şi sărurile acestora, albumina
din lapte, glutenul, aminoacizii şi sărurile lor, cazeina şi cazeinaţii, inulina.

Pentru a fi autorizat un aditiv alimentar este necesară alcătuirea unui dosar ce cuprinde
date referitoare la:
1. Date tehnice: denumirea substanţei conform IUPAC (International Union on Pure and
Applied Chemistry), sinonime, denumire comercială, denumire comună, număr de identificare.
2. Specificaţii: compoziţia formula empirică şi structurală, masa moleculară, gradul de
puritate (%), natura impurităţilor conţinute, procentajul lor, forma fizică (pulberi, lichide),
solubilitatea (în apă, solvenţi organici, lipide), caracteristici microbiologice (prezenţa agenţilor
patogeni, toxine bacteriene, micotoxine).
3. Procesul de fabricaţie: secvenţa de reacţii, purificarea şi prepararea produsului comercial.
4. Metode de analiză: pentru evaluarea purităţii substanţei, măsurarea caracteristicilor
fizico-chimice şi microbiologice; metode analitice de determinare a aditivului şi produselor sale de
degradare în produsele alimentare în care se adaugă.
5. Justificarea aditivului: utilizarea prevăzută şi scopul, doza de încorporare în produse
specifice şi reziduurile rămase în produsele alimentare; studiul eficacităţii substanţei în vederea
cercetării efectului dozei propuse; documentatia necesităţii aditivului şi beneficiul pentru
consumator.

6
 6. Expunerea: expunerea omului la consumul de alimente ce conţin aditivi şi influenţa
diferiţilor factori (mod de viaţă, frecvenţă de consum a alimentelor cu aditivi), gradul de consum al
alimentelor ce conţin aditivi în funcţie de vârstă, sex, afecţiuni.
7. Reacţii date de aditivi în produsele alimentare: produse de degradare sau reacţii ce pot
avea loc în cursul preparării şi conservării alimentelor precum şi efectele acestora asupra
substanţelor nutritive din alimente.
8. Date privind toxicitatea: teste de genotoxicitate (test de mutaţie genetică asupra
bacteriilor, test de mutaţie genetică asupra culturii de celule de la mamifere), teste de toxicitate
generală (toxicitate acută, toxicitate subacută la 28 zile, toxicitate subcronică la 90 zile, toxicitate
pe termen lung şi cancerogenitate, efecte asupra reproducerii, teratogenitate); alte teste (absorbţie,
distribuţie, metabolizare, excreţie, iritare cutanată, toxicitate pe cale respiratorie, imunotoxicitate,
iritare oculară, sensibilizare etc.).

SPECIFICAŢII PRIVIND ADITIVII ALIMENTARI

- Doza zilnică ingerată acceptabilă (ADI) estimată de JECFA (Joint FAO/WHO Expert
Committee on Food Additives din cadrul Comitetului Codex) sau SCF (Scientific Committee on
Food din cadrul UE), reprezintă cantitatea de aditiv alimentar (mg) raportată la kilocorp, care poate
fi ingerată zilnic, pe toată durata vieţii, fără a avea un risc apreciabil pentru sănătate (se are în
vedere individul standard de 60 kg);
- Doza zilnică ingerată acceptabilă temporar (ADI temporar) reprezintă acea doză
pentru care, după JECFA sau SCF, există date suficiente ca substanţa să fie considerată sigură
pentru o perioadă scurtă de timp, dar aceste date sunt insuficiente pentru a considera substanţa ca
fiind sigură pentru toată viaţa;
- Doza zilnică ingerată acceptabilă nespecificată (ADI-nespecificat) se referă la un aditiv
care are o toxicitate foarte scăzută pe baza datelor disponibile (chimice, biochimice, toxicologice
etc.) şi care prin ingerare nu prezintă un risc pentru sănătate. Un aditiv care îndeplineşte aceste
criterii trebuie să fie folosit conform bunei practici de producţie pentru a fi eficace tehnologic, dar
la un nivel cât mai scăzut posibil.
- Nivelul care nu produce un efect advers observabil (NOEL=NOAEL) reprezintă
concentraţia cea mai mare a unei substanţe (aditiv) găsită prin studii sau observaţii, care nu
cauzează modificări detectabile morfologice, creşterii, dezvoltării etc.
- Factorul de siguranţă (FS) este format din două componente:
- un factor de 10 pentru diferenţe interspecii (animale de experienţă şi om, la care
eliminarea substanţelor toxice este mai lentă, activarea reacţiilor de detoxificare diferită şi
sensibilitatea la toxine mai mare);

7
 - un factor de 10 pentru diferenţele interindivizi (intraspecie).
- Doza maximă teoretică ingerată zilnic (TMDI) reprezintă doza care este calculată prin
înmulţirea mediei zilnice de aliment care este ingerat de fiecare grupă cu nivelul maxim de aditiv
folosit într-un produs alimentar, în conformitate cu standardele Codex.

EVALUAREA ADI
Testele de laborator efectuate pe animale ajută la determinarea nivelului maxim de aditiv
care nu are efecte toxice demonstrabile (NOAEL). Pentru a fi extrapolat la om, NOAEL se divide
cu factorul de siguranţă (FS) care este egal cu 100:
ADI = NOAEL/100 [mg/kilocorp]
EVALUAREA TMDI
Pentru evaluarea TMDI este necesară:
- cunoaşterea listei de alimente în care este permisă folosirea aditivilor;
- nivelul maxim de aditiv admis pentru încorporare în produsul alimentar;
- consumul mediu de alimente în care aditivii sunt permişi.
Exemplu de evaluare a TMDI în cazul consumului unor alimente care conţin ca aditivi
acidul benzoic şi sărurile sale
Produs alimentar Nivel maxim de Consum mediu de Doza zilnică de aditiv
aditiv din produs, produs ingerată de persoană,
mg/kg mg/persoană
Crochete din carne 1500 Neglijabil -
Semiconserve de peşte şi 1500 3,6 g 5,4 mg
nevertebrate
Caviar şi alte produse 8000 17 mg Neglijabil
din icre
Moluşte 8000 1,4 g 11,2 mg
Somon afumat 1000 50 mg Neglijabil
Crochete de peşte, 1500 Neglijabil -
moluşte
Legume 600 2,2 g 1,3 mg
Crochete de cartofi 250 Neglijabil -
Băuturi negazoase 100 600 ml 60 mg
Cidru 300 0,9 ml Neglijabil
Muştar 250 0,9 g 0,2 mg
Sosuri emulsionate pe 1000 20 g 20 mg
bază de gălbenuş de ou
98,1 mg

8
 Luând în considerare ADI= 5 mg/kilocorp şi un consumator de 50 kg, respectiv 60 kg, vom
avea următorul nivel de ingerare/zi:
Persoana de 50 kg (femeie): 5 mg/kilocorp  50 kg = 250 mg/persoană
Persoana de 60 kg (bărbat): 5 mg/kilocorp  60 kg = 300 mg/persoană
Un TMDI de 98,1 mg/persoană este mai mică decât 250 mg/persoană respectiv mai mică de
300 mg/persoană, deci TMDI nu depăşeşte ADI pentru o persoană de 50 respectiv 60 kg.

DOZA DE ÎNCORPORARE
Pe baza ADI, Codex Committee on Food Additives and Contaminants (CCFAC) stabileşte
nivelul de aditiv ce poate fi încorporat într-un produs alimentar.
CCFAC a realizat un standard general pentru aditivii alimentari (GSFA=General Standard
for Food Additives) ce acoperă utilizarea aditivilor în toate produsele alimentare.
Aditivii admişi a fi utilizaţi în produse alimentare sunt cei menţionaţi în Codex Standard
192/1995 revizuit prin Codex Standard 7/2006.
În standardul CCFAC pot fi incluşi numai aditivii care au ADI specificat sau cei care, pe
baza altor criterii sunt consideraţi ca siguri de către JECFA sau SCF şi care au INS = International
Number System dat de Codex (INS este echivalentul numărului CEE).

OPINII PRIVIND FOLOSIREA ADITIVILOR

În privinţa folosirii aditivilor sunt conturate două curente contradictorii:
1. consideră că toţi aditivii prezintă un risc potenţial pentru consumatori şi, de aceea, aceştia
nu trebuie utilizaţi.
Argumente:
- nu au fost efectuate teste de toxicitate cronică pentru toţi aditivii şi deci nu a fost stabilit
poteţialul carcinogenic şi teratogenic al acestor aditivi;
- nu se cunosc cu precizie transformările pe care le suferă fiecare aditiv la procesarea
alimentelor, în special la tratamente termice dure;
- alimentele (mai ales cele vegetale) pot conţine deja substanţe cu caracter toxic (metale
grele, pesticide, alţi contaminanţi) care măresc potenţialul toxic.
2. consideră că marja de siguranţă este suficient de mare, aşa că nu există pericolul ca ADI
să ajungă la nivelul NOAEL.
Folosirea aditivilor este justificată economic şi social din următoarele considerente:
- economic – se protejează alimentele de deteriorare microbiolgică, ceea ce înseamnă mai
multe alimente pentru oameni;

9
 - produsele alimentare care sunt atractive sunt pe placul consumatorilor care, de regulă, nu
au o educaţie nutriţională suficientă.
- realizarea unor produse alimentare (bere, vin, brânzeturi, alcool, siropuri de porumb,
siropuri de glucoză, hidrolizate proteice, aromatizanţi, gume de fermentare) nu este posibilă fără
utilizarea aditivilor biochimici sau aculturilor starter de bacterii;
- stabilitatea în timp a vinurilor albe şi roşii nu poate fi realizată la nivel industrial fără
utilizarea aditivilor SO2 şi produselor sale derivate;
- este imposibilă obţinerea de îngheţate, maioneze, margarine etc. fără folosirea aditivilor
specifici etc.

PRINCIPII PRIVIND FOLOSIREA ADITIVILOR ÎN INDUSTRIA ALIMENTARĂ

- adaosul se constituie ca flasificare dacă modifică produsul sau se induce în eroare
consumatorul;
- orice aditiv care nu este autorizat (nu este inclus pe lista de aditivi aprobată la nivelul UE)
este interzis a fi folosit;
- doza de aditiv autorizat folosită se ia în considerare ca atare, indiferent dacă aditivul este
total sau parţial eliminat datorită fabricaţiei; uneori legislaţia face referire şi la cantitatea de aditiv
regăsită în alimentul gata preparat; în cazul unor aditivi doza nu este limitată, aditivul putând fi
folosit în funcţie de nevoile şi dorinţele fabricantului şi ale consumatorilor (Quantum satis,
respectiv GMP-practici de bună fabricaţie).

TOXICITATEA UNOR ADITIVI

Unii aditivi sunt consideraţi ca potenţial alergeni pentru oameni, iar alţii pot fi chiar toxici,
fapt demonstrat pe animale de experienţă, însă la niveluri mari de folosire.
Aditivi care provoacă reacţii alergice posibile: galben de quinolină (E 103), galben
strălucitor 2G (E 107), cochineal-acidul carminic (E 120), carmoisină (E 122), Ponceau 4R (E
124), roşu 2G (E 128), albastru patent V (E 131), carmine (E 132), albastru briliant (E 133), verde
S (E 142), negru briliant BN (E 151), negru 7984 (E 152), brun FK (E 154), brun HT (E 155),
anatto, bixină, norbixină (E 160), acidul benzoic (E 210) şi derivaţii (E 211-E 219), SO 2 şi derivaţii
(E 220-E 228), nitriţi (E 250), octil şi dodecil galat (E 310-E 312), carrageenan (E 407), guma
tragacanth (E 413), guma Acacia (E 414), guma Karaya (E 416), guma Carnauba (E 903).
Aditivii care produc modificări la animalele de experienţă sunt:
- Tartrazină (E 102) – în afară de producere de reacţie alergică, la doza limită de 2000
mg/kilocorp produce modificări ale ADN în stomac, colon şi vezică urinară. Simptomele

10
intoxicaţiei cu tartrazină sunt: urticarie, astm, spoturi de culoare bleu sau purpurie la nivelul pielii
şi mucoaselor, şoc anafilactic.
- Amarantul (E 123) şi Allura roşu AC (E 129) – la doza limită de 2000 mg/kilocorp produc
deteriorări ale ADN la nivelul stomacului, colonului şi vezicii urinare.
- Safrolul ce se găseşte în uleiul de safrol în proporţie de 80% se consideră că este implicat
în apariţia tumorilor de ficat la animalele de experienţă.
- Acidul benzoic este mai toxic decât sărurile sale de sodiu. La animalele de experienţă
acesta provoacă după ingestie, pierdere în greutate, diaree, iritaţia membranelor interne şi chiar
sângerări, mărirea ficatului şi a rinichilor, hipersensibilitate, paralizie şi moarte. La administrarea a
80 mg/kilocorp, acidul benzoic provoacă moartea a 60% din animalele de experienţă. DL50 este de
2700 mg/kilocorp.
- Acidul sorbic şi sorbatul de potasiu au o toxicitate redusă, DL50 la şobolani fiind de 10,5
g/kilocorp pentru acidul sorbic şi 4,2 g/kilocorp pentru sorbatul de potasiu. La studii de toxicitate
pe termen lung (120 zile) cu o dietă ce conţine 10% sorbaţi s-a constatat o mărire a ficatului.
- Butil hidroxi anisolul (BHA) - administrat patru săptămâni la nivel de 1,4-4,7 g/kilocorp
cauzează alergii cronice, malformaţii şi modificări ale sistemului metabolic. În prezenţa acidului
ascorbic, efectele toxice ale BHA sunt diminuate până la anulare.
- Zaharina – administrată la şobolani împreună cu ciclamatul de sodiu, în proporţie de 2,6
g/kilocorp produce tumori ale vezicii.
- Ciclamatul, în testele efectuate pe animale la nivel de 500-2500 mg/kilocorp produce
carcinoame papilare.
- Carrageenanii sunt degradaţi în intestinul subţire la produşi cu masă moleculară redusă
care au acţiune toxică faţă de organism, putând fi implicaţi în leziuni intestinale la om.
- Nitriţii s-au dovedit extrem de toxici la niveluri care depăşesc dozele maxime admisibile,
toxicitatea lor constând în formarea de NO-hemoglobină şi NO-mioglobină, astfel că ţesuturile nu
mai sunt irigate cu sânge oxigenat. În plus, nitriţii pot forma cu aminele secundare şi terţiare
nitrozamine cu potenţial toxic şi cancerigen ridicat.

11