Sunteți pe pagina 1din 5

MINISTERUL EDUCATIEI,CULTURII SI CERCETARII AL REPUBLICII MOLDOVA

CENTRUL DE EXCELENȚĂ ÎN ENERGETICĂ ȘI ELECTRONICĂ

CATEDRA:COMUNICATII

Studiul individual Nr:.3


Desciplina :Filosofia
Tema :Filosofia Medievală

A elaborat elevul grupei :TT-0117 Tugulea Cristian

A verificat profesorul : Bucataru Igor

Chisinau 2020
Filosofia medievală
Filosofia medievală este filosofia epocii cunoscută astăzi ca medievală
sau Evul Mediu, perioada ce durează aproximativ de la căderea Imperiului
Roman de Apus în secolul 5 până la Renașterea din secolul 16. Filosofia
medievală, înțeleasă ca proiect de investigație filosofică independentă, a
apărut în Baghdad, la mijlocul secolului 8, și în Franța, la curtea lui Carol cel
Mare, în ultimul sfert al secolului 8.[1] Este în parte definită ca proces de
redescoperire a culturii antice dezvoltată în Grecia și Roma în perioada
clasică, și în parte de nevoia de a aplica problemele
teologice și doctrina sacră în conexiune cu învățătura profană.
Istoria filosofiei medievale este tradițional divizată în două perioade
principale: prima perioadă începe în Evul Mediu Timpuriu și se termină în
secolul 12, când lucrările lui Aristotel și Platon erau păstrate și cultivate, și
'epoca de aur', a secolelor 12, 13 și 14, în occidentul latin, care a fost martora
culmii recuperării filosofiei antice, alături de recepționarea comentatorilor
arabi și progresele semnificative în domeniul filosofiei
religiei, logicii și metafizicii.
Deși de multe ori când se face referire la filosofia medievală, se vorbește doar
de gândirea Occidentului acelui timp, Evul Mediu a dat și filosofia bizantină,
apărută și dezvoltată în răsărit, în Bizanț.
Epoca medievală a fost tratată cu dispreț de umaniștii Renașterii, care au
văzut în ea o perioadă 'de mijloc' barbară, între epoca clasică a culturii
grecești și romane și renașterea culturii clasice. Istoricii moderni consideră
că epoca medievală a fost una a unei dezvoltări filosofice puternic influențată
de teologia creștină. Unul dintre cei mai notabili gânditori ai epocii, Toma de
Aquino, niciodată nu s-a considerat pe el însuși filosof și a criticat filosofii. [2]
Problemele discutate în cursul acestei perioade sunt relația
dintre credință și rațiune, existența și simplitatea lui Dumnezeu,
scopul teologiei și metafizicii, problema cunoașterii, cea a universalelor și
cea a individuației.[3]

Caracterul Filosofiei Medievale


Filosofia medievală are caracter teologic. Cu excepții posibile
precum Avicenna și Averroes, gânditorii medievali nu s-au considerat ei
înșiși filosofi: pentru ei, filosofii erau scriitori
antici pagâni precum Platon și Aristotel.[4] Oricum, teologia lor a folosit
metode și tehnici logice ale filosofilor antici pentru a adresa întrebări
teologice grele și a afirma puncte doctrinare. Toma de Aquino, urmându-l
pe Petru Damiani, a susținut că filosofia este slujinca teologiei (ancilla
theologiae).[5]
Cele trei principii ce fundamentează toată lucrarea lor sunt folosirea
logicii, dialectica și analiza în scopul descoperirii adevărului, cunoscute
ca ratio, respect pentru perspicacitatea filosofilor antici, în particular pentru
Aristotel, respect pentru autoritatea lor (auctoritas) și obligația de a coordona
înțelegerea filosofiei cu învățătura și revelația (concordia) teologică.[6]
Una dintre cele mai puternic dezbătute teme în acea perioadă, a fost credința
versus rațiunea. Avicenna și Averroes s-au aplecat mai mult spre partea
rațiunii. Augustin a afirmat că niciodată n-ar permite investigațiilor sale
filosofice să treacă mai presus de autoritatea lui Dumnezeu. [7] Anselm a
încercat să lupte împotriva a ceea ce a văzut ca fiind în parte atac asupra
credinței, cu o abordare ce permite și credința, și rațiunea. [8] Soluția
augustiniană la problema credință/rațiune este: (1) crede, iar apoi (2) caută să
înțelegi.

Filosofia medievală creștină timpurie

Hotarele perioadei medievale timpurii sunt o problemă controversată.


[9]
 Există un acord general că aceasta începe cu Augustin (354 – 430), care
aparține strict perioadei clasice, și se termină cu redeșteptarea învățăturii, la
sfârșitul secolului 11, la începutul perioadei medievale mijlocii.
După căderea imperiului roman, în Europa occidentală a început așa-
numita epocă întunecată. Mănăstirile se numărau printre punctele de
învățământ academic. Se poate presupune că acest fapt se datorează
regulii Sf. Benedict din 525, care cerea călugărilor să citească zilnic Biblia și
a îndemnat ca la începutul Postului Paștelui, fiecare călugăr să primească câte
o carte. În perioadele mai târzii, monahii au fost folosiți pentru formarea
administratorilor și a clerului.[10]
Gândirea creștină timpurie, în special perioada patristică, tinde să fie intuitivă
și mistică și se bazează mai puțin pe rațiune și pe argumentul logic. Ea, de
asemenea, pune mai mult accent pe unele doctrine platonice cu nuanță
mistică, și mai puțin pe gândirea sistematică a lui Aristotel.[11] În această
perioadă, o mare parte din lucrarea lui Aristotel a rămas necunoscută în
Occident. Cărturarii s-au bazat pe traducerile lui Boethius a Categoriilor lui
Aristotel, a lucrării logice Despre interpretare, precum și
a Introducerii lui Porfirie, aceasta din urmă fiind un comentariu la Categoriile
lui Aristotel.[12]
Doi filosofi romani au avut o mare influență asupra dezvoltării filosofiei
medievale: Augustin și Boethius. Augustin este în primul rând un teolog și un
scriitor religios, dar o mare parte din lucrarea sa este filosofică. Temele sale
sunt adevărul, Dumnezeu, sufletul uman,
sensul istoriei, statul, păcatul și mântuirea. Unele dintre scrierile acestuia au
avut o influență asupra dezvoltării filosofiei moderne timpurii, precum cea a
lui Descartes.[13] Anicius Manlius Severinus Boethius (480– c.525) a fost un
filosof creștin născut la Roma, într-o familie influentă. El a devenit în 510
consul în regatul ostrogoților. Influența sa asupra perioadei medievale
timpurii a fost de asemenea marcantă (atât de mult încât a fost numită
uneori perioada boethiană).[14] El a intenționat să traducă toate scrierile lui
Aristotel și Platon din greacă în latină, și a tradus multe din lucrările logice a
lui Aristotel, printre care Despre interpretare și Categoriile. A scris
comentarii la aceste lucrări și la Introducere de Porfirie (care este un
cometariu la Categorii). Traducerea acesteia din urmă a introdus problema
universalelor în lumea medievală.[15]

Evul Mediu Mijlociu


Perioada dintre începutul secolului 11 și mijlocul secolului 14 este cunoscută
ca 'medievală mijlocie' sau perioada 'scolastică'. În general, există un acord că
aceasta a început cu Sfântul Anselm de Canterbury (1033–
1109), filosof italian, teolog și oficial bisericesc, care este cunoscut ca
autorul argumentului ontologic în favoarea existenței lui Dumnezeu.

Secolul 13 și începutul secolului 14 sunt în general văzute ca perioada de


apogeu a scolasticii. Începutul secolului 13 a fost martorul culmii recuperării
filosofiei grecești. În Italia și Sicilia și, în cele din urmă, în restul Europei, s-
au răspândit școli de traducere. Cărturari precum Adelard de Bath au călătorit
în Sicilia și lumea arabă, traducând lucrări de astronomie și matematică,
inclusiv prima traducere completă a Elementelor lui Euclid.[19] Puternicii regi
normanzi au adunat cărturari din Italia și alte teritorii în curțile lor ca semn al
prestigiului lor.[20] Traducerile lui William de Moerbeke și edițiile acestuia de
texte filosofice grecești de la mijlocul secolului 13, au ajutat la formarea unei
imagini mai clare a filosofiei grecești, și în particular a lui Aristotel, mai bine
decât versiunile arabe pe care occidentalii s-au bazat în prealabil, care au
denaturat sau ascuns relația dintre sistemele filosofice platonic și aristotelic.
[21]
 Lucrarea lui William de Moerbeke a stat la baza comentariilor de mare
importanță care au urmat.
Universitățile dezvoltate în marile orașe ale Europei în această perioadă și
ordinele clericale rivale din cadrul Bisericii au început să lupte pentru
controlul politic și intelectual asupra centrelor de educație. Două ordine
principale ce au fost fondate în această perioadă au
fost Franciscanii și Dominicanii. Ordinul franciscan a fost fondat de Francisc
de Assisi în 1209. La mijlocul secolului, liderul lor era Bonaventura, un
tradiționalist care a apărat teologia lui Augustin și filosofia lui Platon. A
preluat doar puțin din filosofia lui Aristotel împreună cu mai multe elemente
neoplatonice.[22] Urmându-l pe Anselm, Bonaventura credea că rațiunea poate
descoperi adevărul doar când filosofia este luminată de credința religioasă.
Alți scriitori franciscani importanți au fost Duns Scotus, Peter
Auriol și William Ockham.

Teologie
Filosofia medievală are caracter teologic. Printre subiectele discutate în
această perioadă sunt:

 Problema compatibilității atributelor divine: Cum atribute precum


puterea nelimitată, cunoașterea tuturor lucrurilor, bunătatea infinită,
existența în afara timpului, imaterialitatea și așa mai departe, sunt
tradițional puse pe seama Ființei Supreme. Din punct de vedere logic, se
potrivesc ele unele cu altele?
 Problema răului: Filosofii clasici au făcut speculații cu privire la natura
răului, dar subiectul despre cum de un Dumnezeu atotputernic,
atotcunoscător și iubitor, ar putea crea un sistem de lucruri în care există
răul, a apărut pentru prima dată în perioada medievală.
 Problema voinței libere: O problemă asemănătoare este a explica cum
'preștiința divină' - cunoașterea lui Dumnezeu despre ce se va întâmpla în
viitor - este compatibilă cu credința noastră în propria voință liberă.