SERBAREA ŞCOLARĂ

MIJLOC DE DEZVOLTARE A CREATIVITĂŢII

Serbarea şcolară reprezintă o modalitate eficientă de dezvoltare a capacităţilor de

vorbire şi înclinaţiilor artistice ale elevilor. Prin conţinutul vehiculat al serbării, elevii culeg o
bogăţie de idei, impresii, trăiesc ,,autentic”, spontan şi sincer situaţiile redate.
Stimularea şi educarea atenţiei şi exersarea memoriei constituie obiective importante
care se realizează prin intermediul serbării. Intervenţia la momentul oportun, cu rolul pe care
îl are de îndeplinit fiecare elev şi susţinută de raportul afectiv motivaţional contribuie la
mărirea stabilităţii atenţiei, iar cu timpul sporeşte capacitatea rezistenţei la efort. Lectura
artistică, dansul, devin puternice stimulări ale sensibilităţii artistice. Valoarea estetică este
sporită şi de cadrul organizatoric – sala de festivităţi, un colţ de natură (parcul sau grădina
şcolii) amenajate în chip sărbătoresc.
Ca orice activitate şcolară şi activitatea extracurriculară are la bază respectarea
anumitor principii, reguli şi norme fără de care eficienţa nu este garantată. În organizarea unei
serbări şcolare trebuie respectate mai multe cerinţe pedagogice care orientează profesorul în
munca de educare a elevilor, în formarea şi dezvoltarea personalităţii lor sub toate aspectele
(cognitiv, afectiv, voliţional, aptitudinal, atitudinal). Enumerăm câteva dintre aceste cerinţe:
Toţi elevii selectaţi pentru a face parte din grupul ce va participa la serbare trebuie să
fie mobilizaţi activ, responsabilizaţi şi implicaţi în pregătirea şi susţinerea spectacolului.
Fiecare elev trebuie să primească un rol sau o sarcină potrivită capacităţilor individuale,
intereselor şi talentelor. În felul acesta toţi elevii se vor simţi egali unii cu alţii, valorizaţi şi
vor putea îndeplini sarcinile primite fără a fi ţinta unor ironii din partea elevilor mai talentaţi
şi mai îndrăzneţi. Şansa de a reuşi este oferită astfel tuturor elevilor indiferent de nivelul lor
de dezvoltare aptitudinală. Asta nu înseamnă că nu se vor oferi condiţii de afirmare creativă a
elevilor cu o dotare superioară.
Organizatorul serbării trebuie să aibă o viziune clară asupra conţinutului, ideea
tematică în jurul căreia se grupează toate punctele din program putând fi o temă legată sau
tangentă cu un anumit eveniment. Indiferent de tema spectacolului este absolut necesară
transmiterea unui mesaj precis, clar exprimat pentru a fi perceput şi apreciat de către
spectatori. Pe lângă tema serbării se impune ca aceasta să aibă o notă de originalitate (să nu
semene cu cele care au fost prezentate anterior), fie prin noutatea numerelor prezentate, fie
prin gruparea deosebită pe scenă, fie prin noutatea costumelor, fie prin aranjamentul în sala de
spectacol, fie prin locul ales pentru desfăşurarea serbării.
Programul artistic nu trebuie să fie încărcat cu prea multe numere, care de multe ori nu
au legătură între ele, să nu dureze prea mult pentru a nu plictisi şi obosi, eliminând astfel
posibilitatea apariţiei unor reacţii neadecvate din partea spectatorilor (mişcarea pe scaune sau
în sala de spectacol, comentarii verbale, discuţii între spectatori, mimică şi gesturi deranjante
şi chiar părăsirea sălii). Dacă programul artistic va prezenta datini şi obiceiuri locale, aspecte
legate de preocupările şi interesele locuitorilor, conţinuturi accesibile, spectatorii vor avea
satisfacţia că spectacolul le-a fost adresat. Nu trebuie pierdut din vedere numărul invitaţilor la
serbare pentru a aranja spaţiul de desfăşurare şi a crea o atmosferă plăcută în sală.
După fixarea temei şi selecţionarea numerelor este necesară întocmirea programului.
Numerele trebuie să fie variate în succesiune lor pentru a evita monotonia prezentării la rând a
aceluiaş tip de moment artistic, proporţia dintre numere trebuie să fie echilibrată, ţinând cont
de ideea că „ce-i prea mult strică”. Pentru a elimina timpii morţi în care elevii părăsesc scena,
îşi schimbă costumele şi locurile pe scenă sau sunt introduşi alţi elevi pe scenă, este necesar
ca între două numere să intervină un elev cu o poezie, un cântec, un monolog, o suită de
proverbe sau ghicitori la care este antrenat publicul să răspundă, un dialog simplu, un solist
instrumental sau un anunţ special, etc.
Pentru ca un program artistic să aibă succes este necesar un anumit număr de repetiţii
în funcţie de complexitatea temei şi a programului, de posibilităţile elevilor şi de timpul pe
care aceştia îl au la dispoziţie.
Pentru buna desfăşurare a serbărilor cadrul didactic organizator de serbări şcolare
trebuie să-şi fixeze un calendar al acţiunilor cultural artistice, să-şi selecteze colaboratorii şi
partenerii şi să demareze munca de căutare a sponsorilor. În funcţie de tematică profesorul va
putea să-şi selecteze din timp conţinuturile şi elevii potriviţi pentru fiecare număr dar şi
rezervele pentru a înlocui protagoniştii care absentează din diferite motive (boală, plecarea din
localitate, refuzul de a mai participa, lipsa acordului din partea părinţilor).
Repectând aceste cerinţe orice serbare îşi va atinge obiectivele şi scopul propus.
Tactul pedagogic al profesorului manifestat în contact cu elevul şi cu universul său
lăuntric, apropierea sinceră faţă de acesta, arta de a pătrunde în conştiinţa fiecărui elev şi de a
prevedea reacţia posibilă, elimină barierele comunicării şi blocajele afective ce pot interveni
în această relaţie.
Profesorul are menirea, mai ales în serbările şcolare, de a relaţiona cu fiecare elev în
parte, respectându-i unicitatea, dar şi de a uni şi mobiliza toţi elevii pentru a deveni un întreg
ce poate şi trebuie să fie „dirijat” spre atingerea performanţei.
Pentru a depăşi teama de nereuşită, de eşec, de confruntare cu greutăţi, am căutat să
antrenez elevii la pregătirea serbărilor (scenarii, costume, decoruri, recuzită), la luarea
deciziilor pe termen lung şi imediat, să-i informez în permanenţă despre progresele realizate
la fiecare repetiţie şi despre avantajele muncii lor.
Calităţile descoperite la fiecare elev şi dezvoltate în serbările şcolare trebuie
fructificate mai departe şi în familie, familia fiind considerată de către şcoală un partener de
nădejde în actul educaţiei. Participarea la activităţile şcolare în care copiii lor sunt
protagonişti, ajută părinţii să descopere că au în faţă un alt copil, înzestrat cu talent, apreciat
de către comunitate.
Împărtăşind succesul sau uneori chiar insuccesul copiilor, părinţii vor deveni mai
apropiaţi de aceştia, mai înţelegători, mai dornici de a accepta chiar şi anumite
comportamente indezirabile, convinşi fiind că orice investiţie în dezvoltarea personală a
copiilor nu este zadarnică.

Bibliografie:
1. Dicţionar de pedagogie, E.D.P., Bucureşti, 1979;
2. Aurelia Berluşcă, Ghid metodologic al serbărilor şcolare, E.D.P.R.A, 2010;
3. Popescu, G., Psihologia creativităţii, Ediţia a III-a, Editura Fundaţiei România de
Mâine, Bucureşti, 2007.