Sunteți pe pagina 1din 4

Conform legislației civile obiectul dreptului de reprezentare al proprietarilor

devălmaşi îl constituie atributele de folosinţă, posesiune şi dispoziţie la fel ca și în


cazul proprietății private. Folosinţa, care face parte din conţinutul juridic al
dreptului de proprietate comună în devălmăşie, conferă titularilor unui astfel
de drept posibilitatea de a utiliza bunul în interes propriu, dobândind în
proprietate fructele bunului.
Atributul de folosinţă poate fi exercitat de orice proprietar devălmaş dacă
exercitarea nu limitează dreptul celorlalţi coproprietari devălmaşi, aceasta fiind
stipulată expres la art. 568 din Codul civil, poartă un caracter dispozitiv,
conferind coproprietarilor devălmaşi posibilitatea de a stabili şi un alt mod de
folosire a bunului comun.
Cum ar fi spre exemplu, prin încheierea unui act juridic, coproprietarii
devălmaşi pot stabili că folosinţa bunului comun să fie exercitat în exclusivitate
de un singur coproprietar devălmaş.
Deasemenea ca atribut al dreptului de proprietate, folosinţa are o
importanţă deosebită, asigurând procesul de utilizare a însuşirilor bunului
pentru satisfacerea necesităților de ordin patrimonial ale proprietarilor
devălmaşi. Anume din aceste considerente, legiuitorul a stipulat, la art. 568, că
folosinţa bunului comun trebuie să se facă potrivit destinaţiei acestuia.
Dacă, în urma exercitării atributului de folosinţă, bunului comun i s-au
produs atingeri negative ori i s-a schimbat destinaţia, fiecare titular al dreptului
de proprietate comună în devălmăşie poate să ceară reparaţia daunelor cauzate.
Legislația civilă a reglementat expres posibilitatea încheierii unor acte de
conservare şi administrare a bunului proprietate comună în devălmăşie. Astfel,
la art. 569 CC al RM, se prevede că oricare dintre proprietarii devălmaşi este
prezumat a avea consimţământul celorlalţi pentru efectuarea oricăror acte de
conservare şi administrare a bunului proprietate comună în devălmăşie dacă legea
sau contractul nu prevede altfel.
Pentru o asigurare eficientă și o folosire mai rațională a bunurilor comune
şi pentru a înlătura pericolul pieirii bunului comun, titularii dreptului de
proprietate comună în devălmăşie sunt îndreptăţiţi să efectueze acte de
conservare cu scopul de a salva bunul comun de un pericol iminent, în schimbul
unor cheltuieli de importanţă redusă, adică de a menţine bunul în starea actuală.
Astfel de aceste acte beneficiază toţi titularii dreptului de proprietate
comună în devălmăşie, de aceea, la art. 569, este instituită regula conform
căreia oricare dintre proprietarii devălmaşi poate efectua acte de conservare.
Acordul celorlalţi proprietari devălmaşi la săvârşirea actelor de conservare
este prezumat. Excepţii de la regulă sunt stabilite în lege ori în contractul dintre
proprietarii devălmaşi. Actele de administrare sunt operaţiuni juridice de
exploatare normală a bunurilor, menite să le facă productive, fără a le diminua
sau compromite valoarea printr-o folosire neraţională.
La această categorie de acte administrative pot fi atribuite acte ca:
perceperea fructelor şi a veniturilor aduse de bun; efectuarea de reparaţii;
valorificarea unor bunuri perisabile; gospodărirea şi întrebuinţarea bunurilor
pentru satisfacerea nevoilor de trai.
Deasemenea referitor la exercitarea actelor de dispoziţie asupra bunurilor
proprietate comună în devălmăşie, art. 570 face o distincţie după criteriul referinţei
lor la bunuri mobile sau la bunuri imobile.
In conformitate cu art. 570 alin. (1), oricine dintre coproprietarii devălmaşi
poate săvârşi acte de dispoziţie în privinţa bunurilor proprietate comună mobile
dacă acordul dintre ei nu prevede altfel.
O precizare ce se impune constă în faptul că aceste acte de dispoziţie trebuie
să fie făcute cu titlu oneros. Deşi în art. 570 alin. (1) nu se face o atare precizare,
natura juridică a acestor acte impune concluzia caracterului oneros, fiindcă
mandatul prezumat trebuie exercitat în toate cazurile numai în interesele
comunităţii de bunuri ce aparţin coproprietarilor devălmaşi.
Totodată trebuie de menționat că o astfel de prevedere legală o întâlnim la art.
21 alin. (3) din Codul familiei, conform căreia actul juridic prin care se reduce ori
se suprimă comunitatea de bunuri a sotilor este declarată nulă de către instanţa de
judecată.
In ceea ce priveşte actele de dispoziţie cu titlu gratuit, ele pot fi făcute de
unul dintre coproprietarii devălmaşi doar cu consimţământul celorlalţi, indiferent
de faptul dacă se referă la bunuri mobile sau la bunuri imobile. Coproprietarii
devălmaşi pot stabili de comun acord şi un alt mod de săvârşire a actelor de
dispoziţie asupra bunurilor proprietate comună în devălmăşie. De exemplu, ei pot
decide ca toate actele de dispoziţie să fie încheiate doar cu acordul, verbal sau
scris, al tuturor.
Articolul 570 alin. (2) din Codul civil prevede cerinţe speciale pentru actele de
dispoziţie asupra bunurilor imobile proprietate comună în devălmăşie. Pentru ca
aceste acte să fie valabile, se cere acordul scris al tuturor coproprietarilor devălmaşi.
Consimţământul expres la care se referă articolul nominalizat se poale realiza fie
cu participarea personală a tuturor coproprietarilor devălmaşi la încheierea actului
juridic de dispoziţie, fie în baza unui mandat special prin care coproprietarul
devălmaş împuterniceşte un terţ (ori un alt coproprietar) să încheie actul de
dispoziţie, fie prin eliberarea unei recipise care să conforme acordul la săvârşirea
actelor de dispoziţie asupra bunurilor imobile proprietate comună în devălmăşie.
Trebuie de menționat că lipsa consimţământului unuia dintre coproprietarii
devălmaşi la încheierea unui act juridic de dispoziţie cu privire la bunurile
imobile comune nu poate fi suplinită nici chiar prin hotărâre judecătorească.
Art. 570 alin. (3) stabileşte consecinţele încheierii actelor de dispoziţie
asupra bunurilor proprietate comună în devălmăşie contrare prevederilor art.
570 alin. (1) şi (2).
Problema valabilităţii actelor de dispoziţie asupra bunurilor proprietate
comună în devălmăşie este pusă în dependenţă de faptul dacă cealaltă parte a
actului şda sau trebuia să şde că coproprietarul devălmaş nu are dreptul să
înstrăineze bunul proprietate comună în devălmăşie.
Regula cuprinsă în art, 570 alin. (3) este că, dacă cealaltă parte a actului ştia
sau trebuia să ştie că coproprietarul devălmaş nu are dreptul să înstrăineze bunul
proprietate comună în devălmăşie, atunci actul de dispoziţie încheiat de unul dintre
coproprietarii devălmaşi este lovit de nulitate relativă.
Coproprietarul care invocă nulitatea actului de dispoziţie asupra bunurilor
proprietate comună în devălmăşie trebuie să dovedească că cealaltă parte a actului
de dispoziţie încheiat de către unul dintre coproprietari ştia sau trebuia să ştie
despre acordul care limitează dreptul de dispoziţie, despre faptul ca ceilalţi
coproprietari devălmaşi sînt împotriva încheierii actului juridic ori că nu a fost
cerut acordul la înstrăinarea imobilelor.
Până la proba contrară, se va considera că cel care a încheiat actul de
dispoziţie asupra bunurilor proprietate comună în devălmăşie cu unul dintre
coproprietarii devălmaşi este de bună-credinţă, adică nu ştia şi nici nu putea să ştie
că coproprietarul devălmaş nu era în drept să încheie actul de dispoziţie.
Prin urmare, sancţiunea, prevăzută la art. 570 alin. (3), care trebuie aplicată
actelor de dispoziţie încheiate contrar art. 570 alin.(1) şi (2) este nulitatea relativă,
ce poate fi confirmată de ceilalţi coproprietari: de cei care au limitat dreptul de
dispoziţie încheind în acest sens un acord; care au fost împotriva încheierii actului
de dispoziţie, precum şi de cei cărora nu li s-a cerut acordul la înstrăinarea
imobilelor.