Sunteți pe pagina 1din 1

Războiul polono-sovietic (februarie 1919 – martie 1921) — în limba poloneză denumit

și Wojna bolszewicka („Războiul bolșevic”) — a fost un conflict care a opus RSFS Rusă pe de-o


parte și A doua Republică Poloneză și Republica Populară Ucraineană pe de altă parte pentru
controlul teritoriilor care corespund în mare în zilele noastre Ucrainei și Belarusului. A fost
urmarea operațiunii bolșevice cunoscute ca “Obiectiv-Vistula” pentru ocuparea teritoriilor
abandonate de armatele germane din așa numita regiune Ober-Ost în urma retragerii de la
sfârșitul primei conflagrații mondiale.
Józef Piłsudski, șeful de stat al renăscutei Polonii, a considerat că sosise momentul pentru
extinderea granițelor țării cât mai departe spre est. Această acțiune ar fi trebuit să fie urmată de
crearea unei federații a statelor central și est-europene „Międzymorze”, în care Polonia să aibă
un rol conducător. Federația trebuia să asigure securitatea noilor state europene
împotriva imperialismului renăscut german și rus. În acest timp, Vladimir Ilici Lenin considera că
Polonia nu este decât o piedică în calea asigurării ajutorului bolșevic pentru partidele comuniste
europene dornice să declanșeze revoluții proletare.
Până în 1919, forțele poloneze cuceriseră controlul asupra celei mai mari părți a Ucrainei
apusene după victoriile repurtate în războiul polono-ucrainean. Efemerul stat vest-
ucrainean condus de Evghen Petrușivici nu a putut rezista într-o regiune revendicată atât de
polonezi cât și de ucraineni. În paralel, în regiunea fostului Imperiu Rus locuită de
ucraineni, Simon Petliura a încercat să apere statalitatea Republicii Populare Ucrainene. În acest
timp, bolșevicii câștigau bătălii importante în cadrul războiului civil și au început să își îndrepte
atenția către apus. În acest context, forțele lui Petliura au fost obligate să se retragă în fața
atacurilor Armatei Roșii, păstrând controlul doar a unui teritoriu restrâns în Podolia. Spre sfârșitul
anului 1919 s-a format un front clar după ce Petliura a decis să se alieze cu Piłsudski împotriva
dușmanului comun. Ciocnirile de frontieră au degenerat într-un adevărat război odată cu
declanșarea de către polonezi a unui atac de amploare în interiorul teritoriului ucrainean în aprilie
1920. Contraatacul bolșevic a respins armatele poloneze spre vest, până în fața
capitalei Varșovia. În acest timp, liderii naționaliștilor ucraineni în frunte cu Petliura au fugit
în Europa Occidentală. Capitalele occidentale au început să fie tot mai preocupate de o posibilă
victorie rusă, care ar fi făcut posibil marșul victorios al Armatei Roșii în Germania. Pentru
ajutorarea Poloniei a fost înființată Comisia interaliată în Polonia, o misiune diplomatică creată la
inițiativa premierului britanic David Lloyd George.
Victoria rușilor la Varșovia părea un lucru cert dar, pe 13-25 august 1920, polonezii au câștigat o
victorie neașteptată – „Miracolul de pe Vistula”. Acest succes a schimbat cursul războiului. În fața
înaintării impetuoase poloneze, sovietele au cerut o încetarea a focului în octombrie 1920.
Tratatul care avea să pună capăt în mod oficial războiului a fost semnat la Riga, pe 18 martie
1921. Pacea de la Riga a împărțit teritoriul disputat între Polonia și Rusia Sovietică.