1.

Noțiuni
Securitatea naţională - prezintă una din priorităţile fundamentale ale statului. Asigurarea securităţii
naţionale presupune garantarea integrităţii teritoriale, suveranităţii şi independenţii statului.
Diplomatul Henry Kissinger menţionase că “politica externă începe cu securitatea”, adică principala
prerogativă de politică externă a statului este securitatea naţională. Securitatea naţională conţine
două elemente esenţiale: protejarea statului-naţiune, a integrităţii teritoriale; şi, apărarea
suveranităţii naţionale a statului. Securitatea denotă capacitatea statului de apărare atît a teritoriului
cît şi a populaţiei de pe acest teritoriu. Conform lui Hans Morgenthau, securitatea naţională este
conceptual fundamental al statelor, este “minimul irecuzabil pe care diplomaţia trebuie să-l apere cu
o putere adecvată fără compromis”.
Concepţia securităţii naţionale a unui stat - reprezintă un sistem de opinii acceptate de societate
asupra valorilor statului, intereselor lui, a ameninţărilor la adresa valorilor şi intereselor, precum şi
metodele de protecţie a valorilor şi intereselor în faţa pericolelor reale şi potenţiale. Concepţia
Securităţii Naţionale a oricărui stat trebuie să conţină răspuns la întrebări ce vizează poziţia politică
şi geostrategică a statului în lume, interesele naţionale, aliaţii şi partenerii, vulnerabilităţile, riscurile
şi ameninţările la adresa statului şi alte probleme de securitate.
Concepţia reformei militare - reprezintă un complex de idei, obiective, direcţii, principii, sarcini şi
mecanisme de perfecţionare a sistemului forţelor armate şi optimizare a modului de asigurare a
securităţii militare a statului.
Sistemul de asigurare a securităţii militare a statului - reprezintă un ansamblu de forţe, mijloace şi
acţiuni care asigură prevenirea, descurajarea, contracararea şi lichidarea riscurilor, ameninţărilor şi
agresiunilor cu caracter militar la adresa suveranităţii, independenţei, unităţii, integrităţii teritoriale
a ţării şi a democraţiei constituţionale. Elemente ale acestui sistem sînt organele conducerii civile şi
militare, forţele şi mijloacele militare, potenţialele de mobilizare, politico-moral, militar-ştiinţific,
militar-economic, social şi informaţional ale statului.
Reforma militară - prevede un complex de măsuri politice, economice, juridice, propriu-zis militare,
tehnico-militare, sociale şi de altă natură, direcţionate spre reorganizarea calitativă a sistemului
organelor conducerii civile şi militare, a Forţelor Armate, a sistemelor de mobilizare şi de asigurare
a infrastructurii militare în concordanţă cu condiţiile actuale şi perspectivele geopolitice, social-
politice şi economice ale statului.
Doctrina militară – stipulează principiile de bază şi modul în care este concepută asigurarea
securităţii militare a statului, precum şi rolul Forţelor Armate în prevenirea situaţiilor de risc,
ameninţărilor, crizelor, războaielor şi conflictelor internaţionale prin mijloacele de drept
internaţional. Prevederile Doctrinei militare servesc drept călăuză în coordonarea eforturilor
autorităţilor publice în domeniul asigurării securităţii militare.
Securitate militară - parte a securităţii naţionale, ce asigură apărarea militară a statului împotriva
pericolelor militare externe şi interne prin promovarea politicii de apărare, crearea Forţelor Armate
capabile să respingă o eventuală agresiune armată. Securitatea militară are sarcina de a susţine statul
împotriva agresiunii externe; să localizeze conflictele armate şi să reprimeze violenţa militară
ilegală la frontiera de stat şi în interiorul ţării; să apărare frontierele aeriene; să sprijine organele
securităţii de stat, afacerilor interne, protecţiei civile în timpul îndeplinirii misiunilor de asigurare a
securităţii naţionale.
2. Esența, noțiunea și conținutul teoriei generale a securității naționale
Din punct de vedere semantic, prin
 Securitate se înţelege „faptul de a fi la adăpost de orice pericol” sau „sentimentul de
încredere şi de linişte pe care îl dă cuiva absenţa oricărui pericol. O definire a termenului de
securitate ar putea face referire la ansamblul proceselor, acţiunilor şi măsurilor de natură politică,
economică, socială, diplomatică, militară, administrativă,legislativă şi altele, prin care se garantează
existenţa naţional-statală, precum şi drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor.
Securitatea naţională creată ca atribut al politicii trebuie înţeleasă şi elaborată în aşa fel încât
să definească priorităţile naţionale.
Conceptele de securitate au fost, în mod tradiţional, asociate cu apărarea,organismul militar,
armamentele, raportul de forţe, strategiile şi tacticile.Având în vedere o serie de definiţii clasice,
termenul de securitate poate indica situaţia unei ţări protejate împotriva distrugerilor sau
agresiunilor existente.
Într-o astfel de viziune, se poate înţelege că apărarea militară este doar o parte a ceea ce se
poate numi securitate. Teoretic, conceptul de securitate operează la toate cele trei nivele de analiză-
individual, statal şi sistemic – şi identifică atât un nivel de comportamentcât şi o posibilă condiţie
universală.
„Securitatea este lipsa relativă a războiului” (Ian Bellany, 1981);
„O naţiune are securitatea asigurată când nu trebuie să-şi sacrifice interesele sale legitime
pentru a evita războiul şi este în stare, dacă este provocată, să le apere prin război (Walker
Lippmann,1962)”;
Autorii români au dat următoarea definiție termenului de securitate: „Starea individuală ori
colectivă a persoanei, comunităţii, naţiunii şi a diferitelor organizări sociale locale,internaţionale ori
supranaţionale, în absenţa riscurilor, ameninţărilor, pericolelor, sfidărilor şi agresiunilor nonmilitare
la adresa valorilor şi intereselor naţionale, comune ori colective, şi garantarea că acestea nu vor fi în
nici o situaţie periclitate”.
Fenomen de mare importanţă, securitatea are o dimensiune multiplă:
 a) juridică (legile speciale, prevederile de legi şi codurile penal şi civil,standardele,
normativele, codurile deontologice şi angajamentele de securitate);
b) ştiinţifică (bazele teoretice, cercetările ştiinţifice în sprijin,tehnologiile şi metodologiile
de apreciere a nivelului de securitate);
c) economică (raportul dintre costurile securităţii şi consecinţele produceriiunui eveniment
nedorit);
d) organizatorică (autorităţile, instituţiile,organismele şi agenţiile ce lucrează în domeniu,
precum şi structurile;funcţiile, relaţiile şi personalul aferent);
e) informaţională (fluxul informaţional şi sistemele, elementele şi echipamentele ce trebuie
protejate sau care realizează protecţia);
f) fizică (toate aspectele de existenţă şi manifestare a elementelor de securitate, inclusiv cele
tehnologice şi de funcţionalitate).
Corespunzător dimensiunii multiple, securitatea implică o structură complexă,având trei
componente principale: securitatea fizică, securitatea informaţională şi securitatea de personal.
Securitatea fizică - reprezintă mecanismele şi instalaţiile capabile să realizeze detecţia,
întârzierea şi stoparea sau chiar anihilarea unei infracţiuni.
Securitatea informaţională - reprezintă ansamblul măsurilor de calificare(categorisire şi
clasificare) a informaţiilor, de determinare a riscurilor şi stabilire a măsurilor minime de protecţie a
procesării, stocării şi transmiterii acestora.
Securitatea de personal - reprezintă atât protecţia împotriva acţiunilor personalului propriu
care au drept consecinţe aspecte de insecuritate, cât şi protecţia acestuia la efectele negative ale
criminalităţii.
În ultimele decenii, termenul de securitate îl găsim, în lucrările de specialitate, tot mai des
asociat în cadrul unor sintagme, ceea ce ne oferă şi posibilitatea unei minime explicitări.Astfel,
securitatea naţională reprezintă ansamblul măsurilor politico-diplomatice, economice, militare,
ecologice şi de altă natură care asigură statului independenţa şi suveranitatea naţională, integritatea
teritorială,ordinea internă constituţională şi propriul sistem de valori. Aşa se şi explică utilizarea
frecventă a unor noţiuni precum:
1. Securitatea economică - (sistemul financiar-bancar, resursele energetice, sectorul
industrial, agricultura,alimentaţia, comerţul etc.);
2. Securitatea politică - (stabilitatea sistemului constituţional şi al statului de drept, dar şi
protecţia fizică a personalităţilor publice);
3. Securitatea socială - (echilibrul şi relaţiile dintre grupuri, precum şi sistemul de protecţie
socială);
4. Securitatea ecologică - (prevenirea catastrofelor de orice tip);
 5. Securitatea informatică - (protejarea sistemelor informatice şi areţelelor de
telecomunicaţii);
6. Securitatea informaţională - („starea de protecţiea necesităţilor de natură informaţională
ale individului, societăţii şi statului,care să permită asigurarea satisfacerii acestora şi evoluţia lor
progresivă,independent de prezenţa ameninţărilor de natură informaţională, interne şiexterne”);
7. Securitatea alimentară - (sistem de protecţie şi control, ce vizează sănătatea
consumatorilor, asupra materiilor prime, practicilor agricole şi activităţilor de prelucrare
alimentară);
8. Securitatea culturală - (prevenirea poluării mediului cultural cu elemente de subcultură
sau intruziuneculturală);
9. Securitatea militară - (tot ceea ce ţine de domeniul forţelor armate).În literatura de
specialitate, deopotrivă în discursurile şi analizele politice, se mai foloseşte, la fel de frecvent, alte
trei noţiuni-concepte: securitate zonală, securitate regională, securitate globală.
Securitatea zonală (subregională) - desemnează situaţia rezultată dinrelaţiile mutuale
stabilite de statele dintr-o zonă geografică relativ restrânsă,având o caracteristică anumită care
asigură statelor respective integritatea teritorială, independenţa, suveranitatea şi protecţia faţă de
orice ameninţare.
Securitatea regională (continentală) - reprezintă starea de siguranţă astatelor unui continent
în privinţa respectării independenţei, suveranităţii şiintegrităţii teritoriale.
Securitatea globală - se defineşte ca acea stare a sistemului internaţional în care fiecare stat
are garanţia că se află la adăpost de orice agresiune sau alte ingerinţe de natură să-i afecteze valorile
fundamentale. În manualele universitare se foloseşte şi sintagma de securitate internaţională, ceea
ce ar indica o situaţie neconflictuală între state, mai ales între marile puteri:„Prin simpla lor
definiţie, marile puteri au interese ce se extind asupra întregului sistem internaţional, astfel încât
este destul de probabil ca aceste state săintre în conflict la un moment dat. Un eventual război între
ele ar avea consecinţe dintre cele mai grave în ansamblul relaţiilor internaţionale,generând o stare
de insecuritate şi pentru ceilalţi actori. Practic, nici un membru al sistemului nu poate să nu ia în
considerare faptul că, mai devreme sau mai târziu, o asemenea confruntare îl va afecta într-un mod
sau altul”.O altă noţiune care trebuie definită este aceea de politică de securitate.

3. Abordări post moderne a riscului de securitate

Important pentru demersul analitic este aducerea în discuţie a teoriei societăţii riscului,
elaborată la începutul anilor ‘80, pentru ca în anii ‘90 săfie aplicată sudiilor de securitate. Aceasta
este cea mai recentă şi, în acelaşi timp, printre cele mai provocatoare teorii privind securitatea. Are
în vedere societatea contemporană (postindustrială, postmodernă) care, prin gradul foarte ridicat de
complexitate a sistemelor de producţie şi distribuţie, a modului de locuire, a sistemelor de transport,
de comunicaţii etc., devine ea însăşi generatoare de riscuri de securitate. Părintele acestei teorii este
sociologul german Ulrich Beck. Progresul tehnologic al societăţii postindustriale crează riscuri
desecuritate. Prin urmare, societatea postindustrială este o societate a riscului.În societatea
posindustrială statul şi naţiuunea sunt expuse unor riscuri sociale şi tehnice fără precedent. Riscurile
sunt politice (războaie civile,conflicte etnice şi religioase), economice (crize economice, şomaj,
sărăcie)riscuri de mediu (accidente industriale, poloare), societale (agresarea identităţii, afectarea
ordinii publice, corupţie, trafic de bunuri şi persoane,terorism).

MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAȚIONALĂ DIN MOLDOVA

FACULTATEA DREPT
 RAPORT

Esența, noâiunea și conâinutul teoriei generale a securității naționale.

Verificat: Alexandr Cauia

Elaborat: Grădinaru Camelia

Chișinău 2018