Capitolul 3

ENERGIA EOLIANÃ

3.1. Potenţialul energetic eolian

Energia eoliană este o formă transformată a energiei solare, transmisă

atmosferei prin încălzirea aerului de la suprafaţa pământului. Potenţialul eolian
teoretic al atmosferei pământului, EA, ar putea fi stabilit pe baza unui bilanţ
energetic global. Acest bilanţ are încă destule necunoscute, datorită limitelor
modelelor matematice ale sistemului climatic mondial. Se admite, în principiu, că
o parte de cca. 2% din energia solară, care revine pământului, este cedată
atmosferei, dar distribuţia acestei cote în diferite zone ale globului nu coincide cu
potenţialul energetic solar disponibil local.
Captarea energiei eoliene folosind numai instalaţii montate pe sol, este
limitată la un strat de aer a cărui grosime, h, depinde de dimensiunile (diametru,
înălţime) posibile ale captatoarelor. Energia eoliană corespunzătoare acestui strat,
Eh , se poate determina ca fiind,

mh
Eh  E A , (3-1)
mA

în care mh este masa stratului de aer cu grosimea h, iar mH este masa stratului de
aer având grosimea H, a atmosferei terestre. Deoarece densitatea aerului este
dependentă de altitudine, (ρo la nivelul solului, ρh la înălţimea h şi ρH la înălţimea
H), rezultă,

0   h h
Eh  E A , (3-2)
0   H H

Considerând h = 200 m, ceea ce corespunde celor mai mari diametre de

rotoare eoliene proiectate, H = 11000 m, ρo = ρh, ρH = 0,24 ρo, se obţine, Eh ≈
2,932.10-2 EA. Astfel, dacă energia solară totală care revine teritoriului ţării noastre
este de cca. 16,7.1020 J/an, rezultă Eh = 9,79.1017 J/an = 272 TWh/an. Luând în
considerare şi un randament de cca. 40% al instalaţiei de conversie, ar rezulta un
potenţial amenajabil, pe teritoriul României, de Ea = 109 TWh/an.
Continuarea acestui calcul pentru determinarea potenţialului tehnic
amenajabil este condiţionată de modul de amplasare al instalaţiilor de conversie pe
60 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE

teritoriu. Trebuie ţinut seama de restricţiile privind amplasarea captatoarelor din

cauza condiţiilor naturale sau datorită utilizării terenului în alte scopuri, care nu pot
fi schimbate. Astfel de calcule efectuate pentru teritoriul ţării noastre converg
către un potenţial tehnic amenajabil de 10 - 30 TWh/an.
În vederea captării energiei eoliene este necesară cunoaşterea unor
parametri ai curenţilor de aer, care au influenţă directă asupra construcţiei şi
funcţionării instalaţiilor de conversie. Principalii parametri avuţi în vedere sunt
viteza vântului, direcţia vântului, durata anuală a vântului în funcţie de viteză.
Viteza vântului prezintă fluctuaţii destul de ample şi adeseori rapide, ceea
ce influenţează direct puterea dezvoltată de instalaţia de conversie. Din acest
motiv, în vederea prognozelor asupra producţiei de energie a captatoarelor eoliene,
este necesară o măsurare a vitezei vântului în amplasament la intervale mici sau
chiar o înregistrare continuă a acesteia.
Viteza vântului este variabilă în funcţie de altitudine, datorită frecării
straturilor de aer cu solul şi a influenţei diferitelor obstacole. Începând de la cca.
500-600 m altitudine, această influenţă nu se mai manifestă, dar pentru captatoarele
eoliene această înălţime este însă în afara zonei de acces.
Variaţia vitezei vântului cu altitudinea urmează legea,

vh  vo h a , (3-3)

în care v0 este viteza vântului la înălţimea observatorului (cca. 1 m), vh este viteza
la înălţimea h, iar a un coeficient adimensional a cărui mărime depinde de relief şi
de obstacolele de pe sol. Astfel, deasupra mării a = 0,03; pentru relief plat a =
0,08; în zona deluroasă a = 0,2; în zona montană a = 0,4 etc.
Direcţia vântului are importanţă mai ales pentru stabilirea modului de
aşezare a captatoarelor eoliene în ansambluri de dimensiuni mari. Cu ocazia
măsurării vitezei vântului se poate determina şi direcţia acestuia.
Frecvenţa mişcării aerului se poate exprima prin numărul de ore pe durata
unui an în care viteza vântului depăşeşte o anumită valoare. Luând în considerare
cea mai mică viteză 1a vântului care ar putea fi folosită de către instalaţiile de
conversie (vmin = 3 m/s), peste 50% din teritoriul ţării noastre prezintă condiţii de
utilizare a energiei eoliene. Această evaluare nu are consecinţe practice directe,
deoarece variantele de captatoare de mare putere, avute în vedere pentru racordare
la reţelele de transport a energiei electrice necesită viteze medii ale vântului de cca.
8 m/s pentru a funcţiona în condiţii economice acceptabile. Cele mai favorabile
zone pentru captarea energiei eoliene sunt litoralul Mării Negre, Dobrogea, zonele
montane, podişul Moldovei.
Energia eoliană 61

3.2. Parametrii energetici ai captatoarelor eoliene

Puterea vântului se poate determina plecând de la energia cinetică a unui

curent de aer cu viteză constantă,

1 2 1 2
E mv  qv t . (3-4)
2 2
În această relaţie, m reprezintă masa de aer care traversează captatorul eolian,
cu viteza v, într-un interval t, iar q = ρSv este debitul masic de aer prin suprafaţa
captatorului. Puterea curentului de aer se obţine divizând prin t energia vântului,
obţinând astfel,

1 1
P Sv3  qv 2 . (3-5)
2 2
Dacă S = 1 m2, ştiind că ρ = 1,226 kg/m2 , rezultă o relaţie de calcul rapid a
puterii specifice a vântului

 
3
 v 
P  0,613  , kW / m 2 . , (3-6)
 10 
Nici unul dintre tipurile de captatoare eoliene nu poate utiliza integral puterea
curentului de aer care îl străbate. Puterea maximă preluată se poate determina în
principiu, luând în considerare numai modificarea vitezei vântului la trecerea prin
rotorul eolian. Calculul se efectuează pornind de la ipoteza simplificatoare a
incompresibilităţii aerului la trecerea prin captator.
Se consideră un tub de curent având secţiunea egală cu suprafaţa descrisă de
un captator eolian cu ax orizontal (fig.3.1). În amonte de captator viteza vântului
este v1, în aval de acesta devine v2 , în dreptul captatorului viteza fiind v. Puterea
preluată de captator este diferenţa dintre puterea curentului de aer înainte de
captator şi după acesta

P
1
2
 
Sv v12  v22 , (3-7)

considerând acelaşi debit masic de aer, q = ρSv.

v1 v v2

Fig. 3.1 Captatorul cu ax orizontal

în curentul de aer
62 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE

Pe de altă parte, se poate calcula aceeaşi putere ca produsul dintre forţa

dezvoltată de vânt, egală cu variaţia impulsului curentului de aer la trecerea prin
captator şi viteza acestuia în dreptul captatorului.

p mv 
F   q v1  v2  , (3-8)
t t
Se obţine o altă expresie a puterii preluate de captator de la vânt

1
P Sv 2 v1  v2 . (3-9)
2
Egalând cele două expresii, rezultă pentru viteza vântului în dreptul
captatorului
1
v v1  v2  , (3-10)
2
ceea ce reprezintă o variaţie liniară a vitezei. Introducând această expresie a vitezei
în secţiunea captatorului, în expresia puterii (3-7), se obţine

1  v  v 2 
P Sv13 1  2 1  22  , (3-11)
2  v1  v1 

ceea ce arată că puterea preluată depinde de mărimea raportului x=v2/ v1.

Valoarea raportului x pentru care puterea preluată este maximă se obţine
prin rezolvarea ecuaţiei
dP
 0, (3-12)
dx
Rezultă, pentru condiţia de maxim, soluţia x = 1/3, pentru care puterea
preluată este,
1 16
Pmax  Sv13  0,592 Pv , (3-13)
2 27
Astfel, puterea maximă preluată se ridică la cca. 60% din puterea
curentului de aer. Această valoare este cunoscută sub numele de limita lui Betz.
Deşi calculul prezentat recurge la ipoteze simplificatoare, rezultatul este acoperitor
în sensul că nici una dintre variantele constructive realizate până în prezent nu se
apropie de această limită, cele mai bune performanţe ridicându-se la cca. 45%.
Raportul dintre puterea dezvoltată de captatorul eolian şi puterea vântului
care îl străbate poartă numele de coeficient de putere, Cp. Mărimea acestuia
Energia eoliană 63

depinde de tipul constructiv, dar şi de regimul de turaţie al rotorului, exprimat prin

parametrul
u
 , (3-14)
v
numit rapiditate, în care u este viteza liniară la periferia rotorului, iar v este viteza
vântului. Funcţia Cp(λ) prezintă o variaţie neliniară cu un maxim, căruia îi
corespunde puterea maximă preluată de captator. În fig.3.2 este dat un exemplu de
caracteristică de putere.
Puterea nominală a captatorului eolian este puterea mecanică dezvoltată la
axul rotorului, care nu poate depăşi puterea generatorului electric (sau a maşinii de
lucru antrenate). Deoarece puterea preluată de la vânt creşte neliniar (proporţional
cu v3 ), iar puterea maximă a maşinii antrenate este fixă, modul de variaţie a puterii
furnizate de o instalaţie eoliană, în funcţie de viteza vântului are forma din
fig.3.3.
Astfel, pentru viteze ale vântului cuprinse între vmin şi vn, puterea
dezvoltată creşte neliniar, pentru viteze ale vântului cuprinse între vn şi vmax,
puterea dezvoltată este limitată la valoarea nominală, folosind posibilităţile de
reglare ale captatorului eolian (unghiul de atac al palelor, suprafaţa expusă la vânt
etc.) sau ale transmisiei mecanice intermediare (frânare, variaţia raportului de
transmisie, etc.).

0.5

0.4
0.3
Cp

0.2

0.1

0
0 2 4 6 8 10 12 14 16
rapiditatea

Fig. 3.2 Coeficientul de putere al unui rotor eolian cu 3 pale

Pentru viteze mai mari decât vmax funcţionarea trebuie oprită, fiind depăşite
posibilitătile de limitare a puterii preluate. În această situaţie, trebuie luate măsuri
de protecţie a rotorului împotriva distrugerii (aşezarea palelor paralel cu direcţia
vântului „în drapel", împiedecarea accesului vântului, etc.). Viteza vmax nu este
identică cu viteza limită a vântului, pentru care captatorul este proiectat să reziste
fără deteriorare.
64 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE

Puterea specifică a captatorului eolian se defineşte ca raportul dintre

puterea nominală şi suprafaţa descrisă de rotor în mişcare. Acest parametru este util
pentru compararea diferitelor captatoare eoliene din punct de vedere al eficienţei
utilizării energiei vântului.

Pn

v
vmin vn vmax
Fig. 3.3 Puterea captatorului eolian

3.3. Amplasarea captatoarelor eoliene

Prima condiţie care trebuie îndeplinită pentru amplasarea captatoarelor

eoliene este disponibilitatea resursei eoliene atât ca durată anuală cât şi ca
parametri. Altă condiţie este accesibilitatea terenului necesar instalării numărului
proiectat de captatoare, luând în considerare distanţele care trebuie păstrate între
acestea. Unele terenuri pot fi ocupate fie de localităţi fie de obiective economice
sau sociale, care nu pot fi dezafectate. Influenţele de natură ecologică a
ansamblurilor care cuprind multe rotoare apropiate, prin modificarea aspectului
peisajului, zgomot şi mişcare permanentă, indepărtarea păsărilor etc., sunt alte
aspecte care pot contribui la limitarea accesului pentru parcurile eoliene.
Captatoarele eoliene proiectate în scopul producerii de energie electrică
pentru sistemele electroenergetice, au puteri nominale de la câteva zeci de kW
până la 2-3 MW, existând şi proiecte până la 20 MW pe unitate, limită care va fi
greu de atins sau de depăşit. Pentru a instala în parcurile eoliene puteri comparabile
cu acelea ale centralelor electrice convenţionale, este necesară participarea a zeci
şi sute de rotoare amplasate cât mai compact. Pentru ca toate captatoarele să
lucreze în condiţii identice, acestea trebuie separate prin distanţe suficiente pentru
ca viteza vântului, care se micşorează la trecerea prin captator, să se poată restabili.

kd kd
kd

kd

kd kd

Fig. 3.4 Gruparea captatoarelor eoliene

Energia eoliană 65

Modul de amplasare a captatoarelor în parcuri eoliene depinde de modul de

variaţie direcţiei vântului de-alungul anului. Dacă există o direcţie dominantă
anuală a vântului (de exemplu briza marină, alizeele etc.) aşezarea poate fi mai
compactă decât în cazul vânturilor cu direcţie sezonieră (fig.3.4).
În fig. 3.4, d este diametrul rotoarelor, considerate identice, iar k" este un
factor adimensional având valori în gama 6 - 12, cu atât mai mare cu cât diametrul
rotorului este mai mare.

Fig. 3.5 Influenţa obstacolelor asupra vitezei vântului

Un alt aspect în legătură cu amplasarea captatoarelor eoliene îl reprezintă
influenţa accidentelor de pe sol, a prezenţei vegetaţiei şi a clădirilor asupra vitezei
vântului. În fig.3.5 este ilustrată influenţa unor asemenea obstacole asupra variaţiei
vitezei vântului în funcţie de altitudine. Trebuie evitată amplasarea în zonele şi la
înălţimile la care viteza vântului prezintă reduceri sau chiar inversare de sens. Se
recomandă ca înălţimea de instalare să fie mai mare de cel puţin 3 ori decât
înălţimea obstacolului, iar distanta minimă faţa de obstacol să fie cca. 20 ori
înălţimea acestuia.

3.4. Tipuri constructive de captatoare eoliene

De-a lungul timpului au fost proiectate şi construite numeroase variante de

captatoare eoliene, iar dintre acestea s-au selectat doar câteva care s-au dovedit
fezabile tehnic şi economic pentru producerea electricităţii la scară mare.
O clasificare a captatoarelor eoliene se poate realiza după mai multe
criterii.
a) Poziţia axului rotorului în raport cu direcţia vântului. Se deosebesc:
 captatoare cu ax paralel cu direcţia vântului;
 captatoare cu ax perpendicular pe direcţia vântului.
b) Unghiul de incidenţă al vântului pe suprafaţa captatorului. Acest unghi
se formează între direcţia vântului şi normala la suprafaţa rotorului. Se deosebesc:
 captatoare cu incidenţă constantă, în cazul cărora unghiul de incidenţă se
păstrează acelaşi pe toată durata rotaţiei, fără însă a fi, în mod necesar,
66 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE

acelaşi pe toată suprafaţa palelor. În această situaţie, palele dezvoltă

acelaşi cuplu motor, indiferent de poziţia lor pe durata mişcării de rotaţie.
 captatoare cu incidenţă variabilă, pentru care unghiul de incidenţa variază
în timpul mişcării de rotaţie. Din acest motiv, forţa motoare dezvoltată de
o pală în timpul mişcării variază, putând chiar deveni, în unele poziţii,
forţa de frânare.
c) Forţa motoare
Datorită acţiunii vântului asupra palelor rotorului, apare o forţă, care îl
pune în mişcare. Această forţă poate fi forţa portantă sau forţa de împingere. Forţa
de împingere se datorează impulsului mecanic transmis palei de către masa de aer
care o loveşte. Forţa portantă apare datorită diferenţei de presiune a aerului în
scurgere pe cele două flancuri ale profilului palei. În principiu, captatoarele cu
împingere aerodinamică au axul perpendicular pe direcţia vântului, iar palele se
mişcă pe direcţia vântului. Rapiditatea acestora este, în general, subunitară.
Captatoarele cu forţă portantă au, în general, axul paralel cu direcţia vântului,
rotaţia având loc perpendicular pe direcţia vântului. Rapiditatea lor poate fi mult
supraunitară.

3.4.1. Captatoare cu ax perpendicular pe direcţia vântului

Din această categorie, au căpătat aplicaţii practice, deşi limitate,

captatoarele Savonius şi Darieus. Rotorul Savonius este format din doi semicilindri
cu axele paralele şi decalate astfel încât să permită intrarea curentului de aer între
aceştia. Forţa motoare apare atât datorită diferenţei de rezistenţă aerodinamică
datorată curburii semicilindrilor, cât şi datorită impulsului creat prin schimbarea
direcţiei curentului de aer în interiorul rotorului. Ca urmare, acest tip de rotor
necesită pentru demaraj, cele mai coborâte viteze ale vântului, de ordinul a 3 m/s.
Această soluţie prezintă şi o posibilitate simplă de reglare a puterii
preluate de la curentul de aer prin modificarea distanţei dintre axele celor doi semi-
cilindri şi deci a deschiderii rotorului. La depăşirea vitezei admisibile a vântului,
prin apropierea până la suprapunere a axelor semi-cilindrilor, puterea preluată
devine nulă şi turbina nu se mai roteşte (fig.3.6, a, b).

Fig. 3.6 Captator Savonius (secţiune orizontală)

Rotorul Darieus (fig. 3.7) poate fi proiectat pentru dimensiunile limită
atinse în prezent. Palelele acestui rotor au profil aerodinamic astfel că forţa
Energia eoliană 67

predominantă care acţionează este forţa portantă, motiv pentru care demarează la
viteze relativ ridicate ale vântului. Palele sunt flexibile, astfel că în mişcarea de
rotaţie iau forma pentru care eforturile în material sunt minime, predominând
efortul de întindere, mai bine suportat decât efortul de încovoiere. Conform
criteriilor de clasificare anerioare, captatorul Darieus are axul perpendicular pe
direcţia vântului şi incidenţă variabilă.

Fig. 3.7 Captator Darieus Fig. 3.8 Captator cu ax orizontal

3.4.2. Captatoare cu axul paralel cu direcţia vântului

În această categorie intră captatoarele cele mai performante din punct de

vedere al coeficientului de putere, a posibilităţilor de reglare a puterii preluate şi a
puterii instalate maxime, fiind cele mai răspândite. Rotoarele au în cele mai multe
cazuri 3 pale, având profilul aerodinamic al elicelor de avion şi sunt montate pe
lagăre având posibilitatea de rotire în jurul axului propriu pentru modificarea
unghiului de atac. Potrivit criteriilor de clasificare menţionate, acest captator are
axul mişcării de rotaţie paralel cu direcţia vântului, incidenţă constantă şi este
acţionat de forţa portantă. Aceste tipuri de rotoare eoliene ating în prezent cele mai
mari dimensiuni şi puteri unitare. Există astfel realizări până la puteri de 3 MW cu
diametre de 80-100 m, cât şi proiecte până la 15-20 MW cu diametre de circa
180 m.

3.5. Conversia energiei eoliene în alte forme de energie

Principalele domenii de utilizare a energiei mecanice obţinute la axul

turbinei eoliene sunt:
68 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE

 pomparea apei pentru irigaţii, alimentare cu apă, etc. Pe lângă utilizarea

directă a apei pompate, se poate avea în vedere şi o schemă de acumulare a acesteia
într-un bazin cu revenire într-un curs natural de apă printr-o turbină hidraulică cu
plată cu un generator electric, pentru a produce energie electrică în raport cu
necesarul pentru consum, compensând astfel fluctuaţia energiei eoliene;
 comprimarea aerului pentru diferite întrebuinţări tehnologice, inclusiv pentru
alimentarea unei turbine cu gaze, folosită în perioada de vârf de sarcină în sistemul
energetic;
 producerea de căldură prin frecare, căldură care poate fi acumulată în
materiale solide sau lichide şi folosită la nevoie. Practic, este de preferat frecarea
într-un lichid vâscos, cu un agitator, a cărui uzură va fi mult mai redusă decât în
cazul frecării între corpuri solide;
 producerea de energie electrică fie alimentarea directă a consumatorilor, fie
pentru pentru stocare.
Pentru marile captatoare eoliene, singurul mod de conversie a energiei
avut în vedere este producerea de energie electrică. Schema bloc a unei asemenea
instalaţii este dată în fig. 3.9. Veriga intermediară de transmisie mecanică este
introdusă pentru multiplicarea turaţiei rotorului, care este cu atât mai redusă cu cât
diametrul acestuia este mai mare, la nivelul necesar maşinii electrice.

Rotor Multiplicare Generator

Pv electric Pe
eolian turaţie
Cp(λ) ηm ηg

Fig. 3.9 Conversia în energie electrică

Lanţul cinematic poate conţine, de asemenea şi un mecanism de frânare

pentru limitarea puterii transmise generatorului electric.
Puterea electrică a captatorului se poate exprima de forma:

Pe  C p   m g Pv (3-15)

Deoarece atât viteza şi puterea vântului cât şi coeficientul de putere al

captatorului sunt variabile în timp datorită variaţiei vitezei vântului, energia
produsă într-un interval de timp t se determină prin integrare (3-16).
Există mai multe posibilităţi de a produce energie electrică cu captatoare
eoliene, posibilităţi care diferă prin tipul de generator electric folosit.

t
W   Pe t dt , (3-16)
0
Energia eoliană 69

3.5.1. Producerea de curent continuu

Sursa de curent continuu poate fi un generator de curent continuu (dinam)

sau un alternator asociat cu un redresor. A doua variantă este preferată, deoarece
instalaţia este mai simplă în privinţa reglării parametrilor electrici, mai uşoară
(greutatea alternatorului este de 2,5 ori mai mică decât a dinamului la aceeaşi
putere), poate furniza puterea nominală pe o plajă mai largă de turaţii. Maşinile de
curent continuu necesită şi întreţinere mai frecvenţă, în principal datorită
contactului alunecător perii-colector. Acest sistem este totuşi puţin utilizat deoarece
consumatorii de curent continuu sunt puţin numeroşi.

3.5.2. Producerea de curent alternativ cu generatoare sincrone

Din punct de vedere al generării câmpului magnetic inductor, două sunt

variantele folosite: magneţi permanenţi sau excitare clasică cu înfăşurarea rotorică
alimentată în curent continuu. Principala caracteristică a generatorului sincron este
frecvenţa curentului alternativ produs, rigid legată de turaţia rotorului. Astfel, se
poate genera energie electrică la frecvenţă constantă sau variabilă.
Varianta cu turaţie variabilă se poate alege atunci când energia produsă
este debitată pe o reţea neconectată la sistemul energetic. Întrucât folosirea
frecvenţei aleator variabile este foarte dificilă, singura utilizare potrivită ar putea fi
încălzirea electrică.
Varianta cu turaţie constantă implică necesitatea păstrării constante a
turaţiei generatorului, deci existenţa unor mijloace de reglare suficiente atât la
turbina eoliană cât şi la transmisia mecanică. Deşi energia produsă ar putea fi
livrată sistemului energetic, dificultatea menţinerii turaţiei fixe face ca acest
procedeu să fie, de asemenea,prea puţin utilizat.

3.5.3. Producerea curentului alternativ cu generatoare asincrone

(maşini de inducţie)

Maşinile asincrone, antrenate cu o turaţie superioară turaţiei de sincronism

devin generatoare de energie electrică. Se pot utiliza atât maşinile cu rotorul în
scurtcircuit (colivie) cât şi cu rotorul bobinat. Statorul maşinii se racordează la
reţeaua de curent alternativ, de unde absoarbe energia reactivă necesară creării
câmpului magnetic învârtitor şi unde debitează energia activă generată. Puterea
dezvoltată de generator depinde de turaţie, respectiv de alunecarea maşinii. Din
acest punct de vedere, maşina cu rotorul bobinat este mai elastică, deoarece prin
reglarea rezistenţei din circuitul rotoric se poate extinde gama de variaţia a
alunecării, deci turaţia maşinii.
Deoarece viteza vântului este, adeseori, foarte variabilă, conectarea directă
a generatoarelor la reţelele electrice publice devine dificilă, chiar dacă generatorul
70 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE

funcţionează cu turaţie variabilă. Pentru depăşirea acestor dificultăţi, se foloseşte

din ce în ce mai mult intercalarea între generator şi reţea, a unui ansamblu
electronic format dintr-un redresor şi un invertor sincronizat la frecvenţa reţelei. în
fig. 3.10, se prezintă o schemă electrică de principiu pentru captatoarele eoliene
care funcţionează la turaţie variabilă.

M R I T
GS/
GA
F

Bloc control

Fig. 3.10 Schema bloc a unei instalaţii eoliene

Încadrarea captatoarelor eoliene în graficul de variaţie a puterii furnizate în

funcţie de viteza vântului (fig. 3.3), necesită dotarea acestora cu mijloace de control
a puterii transmisă de la rotorul eolian la generatorul electric. Pentru captatoarele
de mare putere, echipate cu rotoare elice, viteza minimă a vântului (viteza de
demarare) este de 5-6 m/s, viteza nominală este de cca. 12-13 m/s, iar viteza
maximă a vântului este de 20-25 m/s. Pentru obţinerea maximului de putere posibil
pentru viteze ale vântului mai mici decât viteza nominală, ca şi limitarea puterii în
cazul depăşirii vitezei nominale, controlul puterii se realizează prin două procedee:

3.5.3.1. Modificarea pasului elicei

Palele elicei sunt fixate pe arborele principal printr-un lagăr care permite
mişcarea de rotaţie. Prin rotirea palelor în jurul axului propriu se modifică unghiul
de incidenţă al vântului având ca urmare modificarea forţei portante şi deci a
puterii preluate de la vânt. Cele trei pale se poziţionează identic în raport cu
direcţia vântului.

3.5.3.2. Utilizarea fenomenului de blocare (stall)

În acest mod de reglare se foloseşte fenomenul de turbulenţă a mişcării
aerului în jurul palei, prin care puterea preluată scade cu cât viteza vântului creşte.
Palele rotorului pot avea poziţie fixă sau pot fi mobile, ca în cazul precedent.
Poziţia fixă a palelor se determină prin calcule de aerodinamică a mişcării, pentru
obţinerea reglării dorite, dar şi pentru limitarea eforturilor mecanice datorate
vibraţiilor induse de turbulenţa aerului.