Unități de măsură

UNITĂȚI DE MĂSURĂ
1. Unităţi de măsură din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre
Începute din necesitatea de a determina distanţe, arii ale suprafeţelor terenurilor,
cantitiăţi/volume, greutăţi (de fapt mase) de produse, apă şi diferite materiale sau de a
determina durate, intervale de timp şi de a stabili scări de timp etc, măsurile de lungime şi de
masă (denumită, ca mijloc de măsurare, greutate), au fost bazate, în toată lumea, la
începuturile lor, pe unităţi de măsură care derivau de la diferite elemente ale corpului
omenesc. Cotul, palma, palmacul, degetul, piciorul omului, care au reprezentat chiar primele
mijloace de măsurare, au alcătuit baza sistemului de măsuri pentru lungime, arie,
volum/capacitate. Aşa au fost, în antichitate, cotul egiptean,cotul persan şi cotul babilonean
şi, în Grecia, piciorul antic şi piciorul olimpic, iar în Europa apuseană piciorul roman,
piciorul antic şi piciorul olimpic.
Greutăţile folosite în antichitate ca măsuri de masă în terminologia actuală au fost
stabilite pe baza greutăţii unui anumit număr de boabe de grâu, orez sau orz. O greutate asiro-
chaldeeană denumită siclul, reprezenta, de exemplu, greutatea egală cu cea a 180 de boabe de
grâu, iar greutatea romană siligna era egală cu greutatea a patru boabe de grâu. Livra era egală
cu greutatea a 6912 boabe de grâu. Unităţile de măsură folosite în Franţa erau moştenite de la
romani. Măsurile şi greutăţile, în sensul pe care l-am specificat, se bazau pe unităţile romane
de lungime şi, respectiv, de masă pes (în franceză, pied) şi, respectiv, livra (în franceză,
livre), iar unitatea de capacitate/volum era denumită amphore (corespondentul în limba
romană fiind amphora, a cărei valoare reprezenta un pes cubic).
Pentru măsurările agrare, unitatea de arie pes pătrat era prea mică, din care motiv
romanii au folosit unitatea jugerum, egală valoric cu dublul ariei unui pătrat cu aria de 120
pieds. Multiplii şi submultiplii unităţilor de măsură romane nu erau zecimali, deşi Romanii
foloseau sistemul de numeraţie zecimal.
Numeroase unităţi de măsură romane au fost preluate de civilizaţia Europei occidentale,
dar căderea Imperiului roman de occident a condus la o diversitate de obiceiuri care au
generat multă confuzie. Ca urmare, Carol cel Mare, rege al francilor (768-814) şi împărat al
Occidentului (800-814) a trebuit să promulge un decret privind unificarea unităţilor de măsură
în toate ţările reunite sub Coroana sa, dar tentativa a eşuat odată cu Imperiul său.
Strămoşii noştrii, geto-dacii, care au trăit în spaţiul carpato-dunărean în sec 1 e. n., au
folosit, ca şi alte popoare, unităţile şi măsurile de lungime cot, palmă, deget, picior, pas. Ca
greutăţi şi, respectiv, măsuri de masă au folosit aşa numitele ponduri din piatră, ceramică,
bronz şi plumb, iar pentru măsurarea volumului/capacităţii lichidelor erau folosite măsurile
denumite, ca şi la romani, amphore.
Măsurile şi greutăţile folosite de geto-daci au fost influenţate de cele folosite în statele
cu care ei au avut relaţii economice şi culturale. Mărturii arheologice confirmă existenţa pe
teritoriul ţării noastre a măsurilor şi greutăţilor din sistemele de măsurare grecesc şi roman, cu
prioritate a celor din sistemul roman, care a a fost introdus mai întâi în Banat şi Transilvania
după cucerirea după cucerirea Daciei de către Imperiul Roman la începutul secolului al doilea.
Unităţile şi, respectiv, măsurile de lungime pasus, palmus, digitus ale romanilor au devenit
pas, palmăşi, respectiv, deget la români, iar unitatea de arie pentru suprafeţele agrare a
devenit jugenul din Transilvania. Valorile acestor unităţi exprimate în unitatea metru erau,
însă, diferite: de exemplu, cotul la romani şi greci era de 0,444 m şi , respectiv, 0,462 m, în
timp ce la români era de 0,637 m în Moldova şi 0,664 m în Muntenia.
Măsurile, respectiv unităţile de măsură folosite pentru lungime, capacitate/volum şi, de
asemenea, pentru masă (respectiv greutate) au diferit valoric între ele, de la o provincie la altă
provincie românescă, deşi aveau aceeaşi denumire. De exemplu, stânjenul moldovenesc
echivala cu 1,900 m în Transilvania şi cu 1,962 m în ţara Românească.

-3-
 Unități de măsură

Deşi diferite valoric între ele, unităţile de măsură din Proviciile româneşti au contribuit
la dezvoltarea relaţilor economice şi comerciale dintre acestea. În acelaşi timp, unitatea
denumirilor acestor unităţi de măsură reflectă unitatea limbii şi culturii poporului român. Se
impunea, însă, cu absolută necesitate, unificarea unităţilor de măsură, în ţările române, în
prima jumătate a secolului al 19-lea, aşa cum aceasta se impusese în ţările din Europa de vest,
în primul rând în Franţa, prin revoluţia din 1789.
Dezvoltarea unei noi societăţi, odată cu naşterea unor oraşe importante şi independente
în Franţa, Germania şi Italia precum şi în alte ţări Europene, începând încă din secolul al 14-
lea, şi dezvoltarea unei economii bazate pe industria manufacturieră şi pe agricultură, care au
determinat relaţii comerciale terestre şi maritime, au constituit un stimulent puternic pentru
dezvoltarea ştiinţelor teoretice -matematică, astronomie, mecanică- şi a ştiinţelor aplicate. A
apărut, atunci, necesitatea imperioasă a folosirii unor unităţi de măsură unice, materializate
prin „măsuri“ şi „greutăţi“, pentru exprimarea cantitativă a valorilor unor mărimi fizice ce se
măsurau curent, atât în cadrul fiecărei ţări cât şi în relaţiile economice şi culturale dintre ele.
În ciuda încercărilor de unificare a „măsurilor“ şi „greutăţilor“ întreprinse de guvernul
francez nu s-a reuşit să se impună folosirea aceloaraşi unităţi de măsură în întreaga Franţă.
Deasemena, în întreaga Europă, inclusiv în România, precum şi în celelalte continente,
continuă să existe o largă diversitate de „măsuri“ şi „greutăţi“, ceea ce determina incertitudine
şi confuzie în măsurările efectuate cu acestea. Compararea unor măsuri denumite ale Parisului
cu măsuri pentru aceleaşi mărimi folosite în Anglia, efectuate de un grup de savanţi, în 1742,
a condus, de exemplu, la conclulzia că între unităţile de lungime pied, respectiv foot şi
unităţile de masă/greutăţile livre, respectiv pound existau diferenţe de 6% şi, respectiv, 8%.
Adunarea Naţională a Constituantei a adoptat, la 26 martie 1791, principiul constituirii
unui sistem de măsuri şi greutăţi (system des poids et mesures) bazat pe o unitate de lungime,
denumită metru (de la cuvântul grecesc metron care înseamnă măsură), egală cu a 10-a
milioana parte a sfertului meridianului pământesc. Definiţia aceasta a fost propusă de către o
comisie numită de Academia de ştiinţe din Paris, care avea în componenţă pe următorii
oameni de ştiinţă: Jean-Charles Borda, Joseph-Louis Lagrange, Pierre-Simon Laplace şi
Gaspard Monge. Unităţile de arie şi volum urmau să fie egale valoric cu multiplii şi
submultiplii zecimali ai metrului pătrat şi, respectiv, ai metrului cub.
Adunarea Naţională a Franţei a adoptat, de asemenea, la 6 martie 1891, şi hotărârea ca
unitatea de masă/greutate să fie masa/greutatea unui decimetru cub de apă la temperatura
densităţii maxime, respectiv la 4°C.
Pe baza rezultatelor măsurărilor arcului meridianului dintre Dunkuerque şi Barcelona,
efectuate de Delambre şi Mechain, a fost realizat un metru etalon cu repere din platină.
Pe baza rezultatelor măsurătorilor efectuate de Antoine Laurent Lavoisier şi
colaboratorii săi, asupra masei/greutăţii unui volum cunoscut de apă a fost realizat un
kilogram etalon din platină.
Cele două etaloane din platină, metrul etalon şi kilogramul etalon, au fost depuse, la 22
iunie 1799, la Arhivele Republicii Franceze, primind denumirea de Metrul de la Arhive şi,
respectiv, Kilogramul de la Arhive.
Pornind de la unităţile metru şi kilogram se puteau forma multiplii şi submultiplii
zecimali, prin adăugarea prefixelor mili (1/1000), centi (1/100), deci (1/10) şi, respectiv, kilo
(1000), hecto (100), deca (10) la denumirile metru şi gram (de exempu milimetru şi
kilogram).
Întrucât era bazat pe unitatea metru, sistemul de unităţi creat în Franţa a fost denumit
Sistemul Metric. Atunci, a început o nouă etapă în istoria unităţilor de măsură, etapă ce avea
să ducă la Sistemul Internaţional de Unităţi (SI).

-4-
 Unități de măsură

2. Sistemul internaţional de unităţi de măsură

Sistemul internaţional conţine şapte unităţi fundamentale: metrul, kilogramul, secunda,
amperul, kelvinul, molul şi candela. Aceste unităţi sunt neredundante din punct de vedere al
domeniilor mărimilor fizice măsurate. Din cele şapte unităţi fundamentale se pot deriva un
număr nelimitat de unităţi derivate, care pot acoperi tot domeniul fenomenelor fizice
cunoscute. Unităţile SI derivate sunt coerente, adică la derivarea lor nu trebuie folosit niciun
factor de scară. Unităţile SI pot fi folosite şi împreună cu unităţi ale altor sisteme, însă se
pierde principalul avantaj, coerenţa.
Sistemul internaţional este sistemul de unităţi de măsură legal în România. În cazuri
justificate este admisă folosirea în paralel şi a altor unităţi de măsură, adoptate prin lege.

Unităţi SI fundamentale
SI are şapte unităţi fundamentale independente, din care se obţin prin analiză dimensională
toate celelalte unităţi, adică unităţile SI derivate. Unităţile fundamentale sunt considerate
independente în măsura în care permit măsurarea mărimilor fizice independente.
Pentru definirea unităţilor fundamentale ale SI se folosesc fenomene fizice reproductibile.
Doar kilogramul este încă definit printr-un obiect material degradabil. În prezent se fac
cercetări pentru a înlocui şi această definiţie printr-una bazată pe un fenomen fizic. Rezultatul ar
putea fi că kilogramul şi-ar putea pierde statutul de unitate fundamentală în favoarea altei
unităţi. Asta deoarece unităţile fundamentale trebuie să poată permite măsurarea tuturor
mărimilor fizice fără definiţii redundante, însă alegerea propriu-zisă a acestor unităţi (actual
unităţile de lungime, masă, timp, curent electric, temperatură, intensitate luminoasă şi
cantitate de substanţă) este arbitrară.

Simbol
Mărime Simbol Denumire Definiţie, Observaţii
unitate
1 2 3 4 5
Metrul este lungimea drumului parcurs de lumină în vid în timp de
lungime l metru m
1/299 792 458 dintr-o secundă.
Kilogramul este masa prototipului internaţional al kilogramului confecţionat
masă m kilogram kg dintr-un aliaj de platină şi iridiu (90 % - 10 %) şi care se păstreaza la Biroul
Internaţional de Măsuri si Greutăţi (BIPM) de la Sèvres - Franţa.
Secunda este durata a 9 192 631 770 perioade ale radiaţiei care
timp t secundă s corespunde tranziţiei între două nivele de energie hiperfine ale stării
fundamentale a atomului de cesiu 133 la temperatura de 0 K.
temperatură Kelvinul, unitate de temperatură termodinamică, este fracţiunea 1/273,16
T kelvin K
termodinamică din temperatura termodinamică a punctului triplu al apei

Observaţie
Unele unităţi fundamentale sunt definite pe baza altor unităţi fundamentale (de exemplu
definiţia secundei utilizează unitatea Kelvin). Prin urmare, unităţile fundamentale nu sunt
independente stricto sensu, însă ele, aşa cum sunt, permit măsurarea mărimilor fizice. Unităţi
SI derivate din cele fundamentale
Unităţile derivate sunt date de expresii algebrice formate prin înmulţirea şi împărţirea
unităţilor fundamentale. Numărul acestor unităţi folosite în ştiinţă este nelimitat, aşa că în
tabelul următor se prezintă câteva exemple de astfel de unităţi.

-5-
 Unități de măsură

Exemple de unităţi SI derivate exprimate în funcţie de unităţi fundamentale

Mărime Simbol Denumire Simbol dimensional
1 2 3 4
arie A metru pătrat m2
volum V metru cub m3
viteză v metru pe secundă m s-1
acceleraţie a metru pe secundă la pătrat m s-2
masă volumică
ρ kilogram pe metru cub kg m-3
(densitate)
masă superficialㆠρA kilogram pe metru pătrat kg m-2
volum masic v metru cub pe kilogram m3 kg-1
densitate masică ρ kilogram pe metru cub kg m-3

Unităţi SI derivate cu denumiri speciale

Expresia în alte unităţi Expresia în unităţi SI
Mărime Denumire(a) Simbol
SI fundamentale
1 2 3 4 5
unghi plan radian(b) rad 1(b) m m-1
unghi solid steradian(b) sr(c) 1(b) m2 m-2
frecvenţă hertz(d) Hz s-1
Forţă newton N m kg s-2
presiune tensiune mecanică pascal Pa N m-2 kg m-1 s-2
energie, lucru mecanic, cantitate de
joule J Nm kg m2 s-2
căldură
putere, flux energetic watt W J s-1 kg m2 s-3
sarcină electrică, cantitate de electricitate coulomb C As
grad
temperatură Celsius °C K
Celsius(e)
†
Fără sursă în limba română, traducere propusă.
(a)
Prefixele pot fi folosite pentru oricare nume sau simbol, dar uneori unitatea rezultantă nu e
coerentă.
(b)
Radianul şi steradianul sunt numele speciale pentru numărul „unu”, care pot fi utilizate
pentru a specifica mărimea respectivă. În practică simbolurile rad şi sr se folosesc pe măsura
necesităţilor, iar simbolul „unu” nu este scris în cazul mărimilor adimensionale.
(c)
În fotometrie, se menţine simbolul steradianului, sr, în expresia unităţilor.
(d)
Unitatea hertz se foloseşte doar pentru fenomenele periodice, iar unitatea becquerel doar
pentru procesele aleatoare legate de activitatea unui radionuclid.
(e)
Gradul Celsius este numele special al kelvinului fplosit pentru exprimarea gradelor Celsius.
Celsius şi kelvin sunt egale ca mărime, astfel că valoarea numerică a unei diferenţe de
temperatură sau a unui interval de temperaturi este aceeaşi la exprimarea în grade Celsius sau
în kelvini.

3. Unităţi SI coerente
Unităţile derivate se definesc prin produsul puterilor unităţilor fundamentale. Dacă
acest produs nu conţine alt factor numeric decât 1, ele se numesc unităţi derivate coerente. De
exemplu, unitatea de viteză metru pe secundă este coerentă, în timp ce unităţile kilometru pe

-6-
 Unități de măsură

secundă, centimetru pe secundă sau milimetru pe secundă, deşi fac parte din SI, nu sunt
unităţi coerente.
Exemple de unităţi SI coerente
Mărime Denumire Simbol Expresia în unităţi SI fundamentale
1 2 3 4
viscozitate dinamică pascal-secundă Pa s m-1 kg s-1
momentul unei forţe newton-metru Nm m2 kg s-2
tensiune superficială newton pe metru N m-1 kg s-2
viteză unghiulară radian pe secundă rad s-1 m m-1 s-1 = s-1
acceleraţie unghiulară radian pe secundă la pătrat rad s-2 m2 kg s-2
capacitate termică, entropie joule pe kelvin J K-1 kg m2 s-2 K-1
capacitate termică masică, entropie masică joule pe kilogram-kelvin J kg-1 K-1 m2 s-2 K-1 = m² s-2 K-1
energie masică joule pe kilogram J kg-1 m2 s-2
energie volumică joule pe metru cub J m-3 m-1 kg s-2

4. Reguli de folosire a unităţilor

La scrierea simbolurilor unităţilor se recomandă:
• Numele unităţilor se scriu cu litere latine, drepte.
• Simbolurile se scriu cu minuscule, cu excepţia cazului când provin dintr-un nume
propriu, când prima literă e majusculă.
• Simbolurile nu sunt abrevieri, deci nu se pune punct după ele.
• Înmulţirea şi împărţirea se face conform regulilor clasice ale algebrei. Împărţirea este
simbolizată de bara oblică ( / ) sau de exponenţii negativi. Pe un rând se recomandă să fie o
singură bară oblică, la nevoie simbolurile se grupează cu paranteze.
• Nu se admit prescurtări gen „cc” pentru centimetru cub, „mps” pentru metri pe secundă
etc.
• Valoarea numerică precede întotdeauna simbolul, care la rândul său este precedat de un
spaţiu. Singura excepţie este pentru unităţile unghiurilor: °, ' şi ", care se scriu imediat după
valoarea numerică. Simbolul temperaturii °C este precedat de un spaţiu.
Lista prefixelor SI
Prefixele care formează multiplii şi submultiplii unităţilor de măsură din SI au fost adoptate:
• pentru 10-12 – 1012 în 1960;
• pentru 10-15 şi 10-18 în 1964;
• pentru 1015 şi 1018 în 1975;
• pentru 1021, 1024, 10-21 şi 10-24 în 1991.
Lista prefixelor este următoarea:
Unitate de măsură (Prefixe SI)
Nume yotta zetta exa peta tera giga mega kilo hecto deca
Simbol Y Z E P T G M k h da
Factor 1024 1021 1018 1015 1012 109 106 103 102 101
Nume deci centi mili micro nano pico femto atto zepto yokto
Simbol d c m µ n p f a z y
Factor 10−1 10−2 10−3 10−6 10−9 10−12 10−15 10−18 10−21 10−24
Reguli de folosire a prefixlor SI
La scrierea prefixelor se recomandă[:

-7-
 Unități de măsură

• Simbolurile prefixelor se tipăresc cu litere latine, drepte, fără spaţiu între simbolul
prefixului şi simbolul unităţii.
• Ansamblul format din simbolul unui prefix şi simbolul unei unităţi formează un nou
simbol, care poate fi ridicat la o putere şi poate fi combinat cu alte simboluri. Exemple:
2,3 cm3 = 2,3 (10-2 m)3 = 2,3×10-6 m3
1 cm-1 = 1 (cm)-1 = 1 (10-2 m)-1 = 102 m-1 = 100 m-1
1 V/cm = (1 V)/( 10-2 m) = 102 V/m = 100 V/m
5000 μs-1 = 5000 (10-6) s-1 = 5000 (106 s)-1 = 5×109 s-1
• Nu se admit prefixe compuse. Exemplu: 1 nm, nu 1 mμm.
• Un prefix nu poate fi folosit singur. Exemplu: 106 /m3, nu M/m3.
Kilogramul
Unitatea de masă este singura dintre unităţile SI fundamentale a cărei denumire conţine,
din motive istorice, un prefix. Denumirile multiplilor şi submultiplilor zecimali ai unităţii de
masă se formează adăugând prefixe la cuvântul gram.
Exemplu: 10-6 kg = 1 miligram (1 mg), nu 1 microkilogram (1 μkg).
Unităţi care nu fac parte din SI
Deşi utilizarea SI este recomandată în ştiinţă, tehnologie şi comerţ, este recunoscut
faptul că mai sunt încă utilizate o serie de unităţi adânc înrădăcinate în decursul timpului.
Dintre acestea fac parte:
• unităţi de timp: minutul, ora, ziua, anul;
• unităţi ale geometriei: gradul, minutul şi secunda;
• unităţi de masă: litrul, tona;
• unităţi tehnice: bar, mmHg, decibelul;
• unităţi de navigaţie: piciorul, mila marină, nodul;
• unităţi ale sistemului CGS;
• unităţi ale fizicii experimentale: unitatea astronomică, viteza luminii, electronvoltul etc.
Menţinerea acestor unităţi este justificată de obişnuinţă, comoditate şi aparatură (exemplu:
ceasuri).
Alte unităţi şi prefixe care nici ele nu fac parte din SI, dar au apărut recent:
• unităţi de cantitate de informaţie: biţi, baiţi sau octeţi. De asemenea, nici prefixele binare
(vezi capitolul cu acelaşi nume de la Prefixe SI) nu fac parte din SI.

5. Sistemul MKfS de unităţi

Sistemul MKfS de unităţi este un sistem de unităţi de măsură care a fost mult folosit în
tehnică înainte de a fi adoptat Sistemul internaţional de unităţi. Este cunoscut şi sub
denumirea de Sistemul tehnic de unităţi.
Importanţa actuală a sistemului MKfS este înţelegerea şi transformarea unităţilor de
măsură din documentaţia tehnică dinainte de adoptarea SI, documentaţie a cărei calitate şi
utilitate este şi astăzi recunoscută.[1]
Denumirea sistemului mecanic restrâns MKfS vine de la unităţile sale fundamentale:
metru, kilogram-forţă şi secundă, care sunt unităţile pentru mărimile fundamentale lungime,
forţă şi timp. Unitatea fundamentală de forţă este definită în modul următor: Kilogramul-forţă
este forţa a cărei valoare e egală cu greutatea prototipului internaţional de masă, măsurată
în vid, la acceleraţia normală a gravitaţiei de 9,80665 m/s2.[2]
Unităţi ale sistemului MKfS
Unităţile de măsură sunt prezentate în tabelele următoare, care cuprind şi relaţiile de
echivalenţă cu unităţi din SI şi CGS.

-8-
 Unități de măsură

Unităţi de măsură MKfS ale unor mărimi mecanice[2]

Mărime Simbol Definiţie Unitate Simbol UM Relații de transformare
Kilogram-forță:
Forță F - kgf 1 kgf = 9,80665 N = 9,80665×105 dyn
Unitate fundamentală
Kilogram-forță secundă la
pătrat pe metru
Masa (presupusă
punctuală) care, sub
Masă m m = F/a kgf s2/m 1 kgf s2/m = 9,80665 kg = 9,80665×103 g
acțiunea reprezentată de
forța de un kilogram-forță,
primește o accelerație de un
metru pe secundă la pătrat.
Kilogram-forță pe metru cub
Greutatea specifică a unui
Greutate corp omogen, având 1 kgf/m3 = 9,80665 N/m3 = 0,980665 dyn/
γ γ = G/V kgf/m3
specifică greutatea de un kilogram- cm3
forță și volumul de un metru
cub.
Kilogram-forță pe metru
pătrat
Presiunea exercitată normal 1 kgf/m2 = 9,80665 N/m2 = 9,80665×10 d
Presiune p p = F/A kgf/m2
de o forță de un kilogram- yn/cm2
forță, uniform repartizată pe
aria de un metru pătrat.
Kilogrammetru
Lucrul mecanic efectuat de
Lucru o forță de un kilogram-forță,
L
mecanic E=Fl al cărei punct material de kgm 1 kgm = 9,80665 J = 9,80665×107 dyn
W, E
Energie aplicație se deplasează cu
un metru în direcția și în
sensul forței.
Kilogrammetru pe secundă
Puterea care corespunde
Putere P P = W/t unui schimb de energie de kgm/s 1 kgm/s = 9,80665 W
un kilogrammetru pe
secundă.
Metru kilogram-forță
Momentul
Momentul unei forțe de un
unei forțe
M M=lF kilogram-forță, în raport cu m kgf 1 m kgf = 9,80665 m N
sau a unui
un punct situat la distanța
cuplu
de un metru de ea.
Kilogram-forță secundă
Percusiun Percusiunea unei forțe de
p p=Ft kgf s 1 kgf s = 9,80665 N s
e un kilogram-forță, exercitată
timp de o secundă.
În afară de unităţile prezentate se pot folosi şi multiplii şi submultiplii lor, iar când este
cazul şi multiplii unităţilor de timp. Dintre multipli, unii au denumiri speciale:
Unități de măsură MKfS cu denumiri speciale[2]
Mărime Simbol Unitate Simbol UM Relaţia cu unitatea principală
Forță F Tonă-forță tf 1 tf = 103 kgf
Presiune p Atmosferă tehnică at, kgf/m2 1 at = 104 kgf/m2 = 1 kgf/cm2
Putere P Cal-putere† CP 1 CP = 75 kgm/s
†
Se va evita utilizarea acestei unităţi.

-9-
 Capitolul 1

APA POTABILĂ

Prin apă potabilă se înțelege apa destinată consumului uman. Aceasta poate fi:
 orice tip de apă în stare naturală sau după tratare, folosită pentru băut, la
prepararea hranei ori pentru alte scopuri casnice, indiferent de originea ei și
indiferent dacă este furnizată prin rețea de distribuție, din rezervor sau este
distribuită în sticle ori în alte recipiente;
 toate tipurile de apă folosită ca sursă în industria alimentară pentru fabricarea,
procesarea, conservarea sau comercializarea produselor ori substanțelor destinate
consumului uman.
În România apa potabilă este definită și reglementată prin Legea nr. 458 din 8 iulie
2002 - privind calitatea apei potabile, completată și modificată prin Legea nr. 311 din 28
iunie 2004.
La nivelul Uniunii Europene, apa potabilă este reglementată prin Directiva 98/83/CE privind
calitatea apei destinate consumului uman.

1. Condiții de calitate
Condițiile de calitate a apei potabile, în România, sunt reglementate prin STAS 1342-91 Apă
potabilă.

1.1. Indicatori organoleptici

Tabel nr. 1
Valori admise
Indicatori Valori admise Metoda de analiză
excepțional
1 2 3 4
Miros [grade] 2 2 STAS 6324-61
Gust [grade] 2 2 STAS 6324-61

1.2. Indicatori fizici

Tabel nr. 2
Valori admise
Indicatori Valori admise Metoda de analiză
excepțional
1 2 3 4
Concentrația ionilor de hidrogen [pH] 6,5 ... 7.4 max. 8,5 SR ISO 10523:1997
Conductivitate electrică [μS/cm] 1000 3000 SR EN 27888
Culoare [grade] 15 30 SR EN ISO 7887:2002
Turbiditate [grade sau unități de turbiditate de
5 10 STAS 6323 - 88
formazină]

1.3. Indicatori chimici

a) Indicatori chimici generali
Tabel nr. 3
Valori admise
Indicatori Valori admise Metoda de analiză
excepțional
1 2 3 4
Aluminiu [mg/l] 0,05 0,2 STAS 6326 - 90
Amoniac [mg/l] 0 0,5 SR ISO 5664:2001

- 10 -
 Capitolul 1

Azotiți [mg/l] 0 0,3 STAS 3048/2 - 90

Calciu [mg/l] 100 180 STAS 3662 - 62
Clor rezidual [mg/l]
La consumator
- clor rezidual liber 0,10 ... 0,25 - SR EN ISO 7393 - 1:2002
- clor rezidual total 0,10 ... 0,28 - SR EN ISO 7393 - 2:2002
La intrarea în rețea SR EN ISO 7393 - 3:2002
- clor rezidual liber 0,50 -
- clor rezidual total 0,55 -
Cloruri [mg/l] 250 400 STAS 3049 - 88
Compuși fenolici distilabili [mg/l] 0,001 0,002 STAS 10266 - 87
Cupru [mg/l] 0,05 0,1 STAS 3224 - 69
Detergenți sintetici, anionici [mg/l] 0,2 0,5 STAS 7576 - 66
Duritate totală [grade germane] 20 30 STAS 3026 - 76
Fier [mg/l] 0,1 0,3 SR ISO 6332:1996
Fosfați [mg/l] 0,1 0,5 STAS 3265 - 86
Magneziu [mg/l] 50 80 STAS 6674 - 77
SR 8662-1:1997
Mangan [mg/] 0,05 0,3 SR 8662-2:1997
SR ISO 6333:1996
Oxigen dizolvat [mg/l] 6 6 STAS 6536 - 87
Reziduu fix [mg/l]
min. 100 30 STAS 3638 - 76
max. 800 1200
Substanțe organice oxidabile [mg/l]
Prin metoda cu permanganat de potasiu:
- CCO Mn [O 2 ] 2,5 3,0
STAS 3002 - 85
- permanganat de potasiu 10 12
Prin metoda cu dicromat
de potasiu CCO Cr [O 2 ] 3 5
Sulfați [mg/l] 200 400 STAS 3069 - 87
SR 7510
Sulfuri și hidrogen sulfurat [mg/l] 0 0,1
SR ISO 10530:1997
Zinc [mg/l] 5 7 STAS 6327 - 81

b) Indicatori chimici toxici

Tabel nr. 4
Indicatori Concentrația admisă Metoda de analiză
1 2 3
Amine aromatice (fenil - B - naftaline), [mg/l] 0 STAS 11139 - 78
Arsen [mg/l] 0,05 STAS 7885 - 67
SR ISO 7890 - 1:1998
SR ISO 7890-1:1998
Azotați [mg/l] 45
SR ISO 7890 - 2:1998
SR ISO 7890 - 3:1998
STAS ISO 5961
Cadmiu [mg/l] 0,005
STAS 11184 - 78
Cianuri libere [mg/l] 0,01 STAS 10847-77

- 11 -
 Capitolul 1

SR EN ISO 14403:2003
Crom [mg/l] 0,05 SR ISO 9174:1998
Fluor [mg/l] 1,2 SR ISO 10359 - 1:2001
Hidrocarburi policiclice aromatice [μg/l] 0,05 -
Mercur [mg/l] 0,001 STAS 10267 - 89
Nichel [mg/l] 0,1 -
Pesticide (insecticide organuclorurate,
organofosforice, carbamice, erbicide) [μg/l]
STAS 12650 - 88
- fiecare componentă 0,1
- suma tuturor componentelor din fiecare clasă 0,5
Plumb [mg/l] 0,05 STAS 6362 - 85
Seleniu [mg/l] 0,01 STAS 12663 - 88
Trihalometani [mg/l]
- total 0,1 STAS 12997-91
- din care cloroform 0,03
Uraniu natural [mg/l] 0,021 STAS 12130 - 82

1.4. Indicatori radioactivi

Valorile maxim admise sunt indicate în STAS 1342 – 91 Apă potabilă, astfel:
 activitatea globală alfa şi beta, maxim admisă, care se stabilește în funcție de
aportul însumat maxim al radionuclidului radiu 226 alfa radioactiv şi al
radionuclidului stronțiu 90 beta radioactiv;
 Măsurarea activității alfa, respectiv beta, se face în conformitate cu SR ISO
9696:1996, respectiv SR ISO 9697:1996.
 activitatea specifică admisă a fiecărui radionuclid.
Determinarea activității volumice a radionuclizilor se face în conformitate cu SR ISO
1073:2001.
1.5. Indicatori bacteriologici
Tabel nr. 5
Numărul
Numărul
Numărul total probabil Numărul
probabil
de bacterii de bacterii probabil
de bacterii
care coliforme de
Felul apei potabile celiforme
se dezvoltă la termotolerante streptococi
(coliformi
37 °C/cm3 (coliformi fecali
totali)
(UFC/cm3) fecali) /100 cm3
/100 cm3
/100 cm3
1 2 3 4 5
Apă furnizată de instalații centrale urbane și rurale cu apă
dezinfectată
- punct de intrare în rețea sub 20 0 0 0
- punct din rețeaua de distribuție sub 20 0 0 0
Apă furnizată de instalații centrale
urbane și rurale cu apă nedezinfectată
- punct de intrare în rețea sub 100 sub 3 0 0
- punct din rețeaua de distribuție sub 100 sub 3 0 0
Apă furnizată din surse locale
(fântâni, izvoare, etc.) sub 300 sub 10 sub 2 sub 2

- 12 -
 Capitolul 1

Abrevierea UFC reprezintă unități formatoare de colonii.

Metodele de analiză se fac în conformitate cu STAS 3001 - 91.

1.6. Indicatori biologici

Tabel nr. 6
Indicatori Concentrații admise
1 2
Volumul sestonului obținut prin filtrarea prin
fileu planctonic (cm3/m3)
- în instalații centrale 1
- în instalații centrale 10

Organisme animale, vegetale și particule vizibile cu ochiul liber

lipsă
Organisme animale microscopice (număr/l) 20
Organisme care prin înmulțirea în masă modifică proprietățile organoleptice sau
fizice ale apei în 100 l lipsă
Organisme indicatoare de poluare lipsă
Organisme dăunătoare sănătății: ouă de geohelminți, chisturi de giardia,
protozoare intestinale patogene lipsă
Metodele de analiză se fac în conformitate cu STAS 6329-90.

2. Monitorizarea calității apei potabile

În România monitorizarea calităţii apei potabile trebuie efectuată de către producător,
distribuitor şi de autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului București.
Parametrii de calitate care trebuie monitorizaţi sunt următorii:
 Aluminiu
 Amoniu
 Bacterii coliforme
 Culoare
 Concentrația ionilor de hidrogen [pH]
 Conductivitate electrică
 Clorul rezidual liber
 Clostridium perfringens
 Escherichia coli
 Fier
 Gust
 Miros
 Nitriți
 Oxidabilitate
 Pseudomonas aeruginosa
 Sulfuri și hidrogen sulfurat
 Turbiditate
 Număr de colonii dezvoltate (22°C și 37°C).

- 13 -
 Capitolul 1

3. Calitatea cerută pentru apele de suprafaţă destinate producţiei alimentare

Directiva 75/440/CEE stabilește cerinţele calitative pentru apa de suprafaţă destinată
preparării apei potabile în statele membre (integrată în directiva 79/869/CEE. şi modificată
prin directiva 91/692/CEE)
 Scopul directivei. Fixarea exigenţelor minime de calitate pentru apele superficiale
destinate producţiei alimentare înainte de distribuire şi indicarea tratărilor necesare pentru
obţinerea acestei calităţi.
 Tipologia apelor respective. Ape de suprafaţă destinate potabilizării şi furnizate
colectivităţilor prin reţelele de distribuţie. Acestea nu se referă la apele subterane, apele sărate
şi la cele destinate realimentării pânzei freatice. Fiecare stat aplică directiva apelor teritoriale
naţionale şi celor care traversează frontiera.
 Conţinut. Pornind de la limita a 46 de parametri fizici, chimici şi microbiologici,
statele membre trebuie să clasifice sursele de apă superficiale destinate producţiei alimentare
în trei categorii (Al, A2, A3) care corespund unor procedee de tratare corespunzătoare. Apele,
ale căror caracteristici nu respectă valorile limită ale categoriei A3, nu pot fi utilizate în
producţia apei potabile cel puţin fără a fi amestecate cu alte ape de calitate superioară sau
pretratate pentru a fi conform prescripţiilor. Regulile prelevării eşantioanelor/probelor şi de
măsurare sunt tratate în Directiva 79/869/CEE. Prezenta directivă lasă statelor membre
sarcina de a stabili aceste reguli în aşteptarea noilor dispoziţii.
Tabel nr. 7
Indică tratările aplicate fiecărei categorii.
Nr. Categoria Tratamentul aplicat
crt.
1 2 3
1. Categoria A1 Tratare fizică simplă şi dezinfectare
2. Categoria A2 Tratare fizică normală, chimică şi dezinfectare. De exemplu: preclorare,
coagulare, floculare, decantare, filtrare şi dezinfectare finală (clorare
finală)
3. Categoria A3 Tratare fizică prelungită, afânare şi dezinfectare. De exemplu: clorare la
punctual critic/de rupere, coagulare, floculare, decantare, filtrare,
afânare (carbon active) dezinfectare (ozon, clorare finală)

Directiva 75/440/CEE indică valorile imperativ obligatorii (I) şi valorile ghid (G), care
nu sunt obligatorii pentru cei 46 de parametri şi pentru fiecare categorie. Pentru anumiţi
parametri, nu există valori fixate, iar pentru alţii valorile obligatorii (I) sunt marcate cu (O)
ceea ce indică posibilitatea ca ele să nu fie respectate datorită circumstanţelor geografice şi
meteorologice excepţionale.
Statele membre fixează pentru toate eşantioanele/probele valori limită pentru parametri
pentru care anexa defineşte o valoare I sau o valoare G, valori care pot fi mai stricte, dar
niciodată mai puţin severe decât cele indicate în coloana I. În ce priveşte valorile G, statele
membre trebuie să caute să le respecte utilizându-le ca ghid. Ele pot să nu fixeze limite pentru
parametri pentru care nu au valori I sau G.
Eşantioanele/probele dintr-o anumită sursă de apă, prelevată înainte de a fi trimisă la
staţia de tratare după regulile enunţate, mai departe, în directiva 79/869/CEE, trebuie să
respecte următoarele condiţii :
 pentru parametri cărora le definim limite I, 95% din probe trebuie să prezinte valori
inferioare acestor limite ;
 pentru ceilalţi parametri, 90% dintre probe trebuie să fie conforme;
 pentru cele 5 sau 10% dintre probele eventual neconforme trebuie ca:

- 14 -
 Capitolul 1

a) diferenţa între valoarea măsurată şi valoarea limită să nu fie superioară unui procent
de 50% (excepţie fac, oxigenul dizolvat şi parametrii microbiologici) ;
b) să nu existe efecte periculoase pentru sănătatea umană;
c) să nu existe eşantioane/probe consecutive neconforme cu o frecventa statistică
acceptabilă (nespecificată);
Dacă probele sunt neconforme pentru că au existat inundaţii, catastrofe naturale sau
condiţii meteorologice excepţionale, de acestea nu se va ţine cont la stabilirea procentelor,
făcându-se excepţie.
Până la intrarea în vigoare a Directivei 79/869/CEE, statele membre stabileau metodele
şi frecvenţa măsurătorilor, ceea ce genera o mare diferenţă între state. Directiva 91/692/CEE
acoperă aceasta deficienţă adaugând un articol care impune statelor membre să trimită
Comisiei (la fiecare trei ani) un raport despre aplicare. Acest raport este bazat pe un
chestionar elaborat de către Comisie (decizia 92/446/CEE) şi adresat statelor membre, cu şase
luni înaintea începerii perioadei acoperite prin raport.



- 15 -
 Capitolul 2

CRITERII DE CLASIFICARE ŞI CONDIŢII DE REALIZARE A

INSTALAŢIILOR DE ALIMENTARE CU APĂ DIN ANSAMBLURI DE CLĂDIRI

Instalaţiile de alimentare cu apă din ansambluri de clădiri se compun din reţele exterioare,
inclusiv instalaţiile de ridicare a presiunii apei reci, racordate la conductele publice ale
sistemului de alimentare cu apă a localităţii sau la sursele proprii, prin conducte de branşament
şi instalaţiile din interiorul clădirilor.
 După parametrii apei din conducta publică în punctul de racord, instalaţiile de
distribuţie a apei din clădiri pot fi racordate la conducte publice:
– direct sau funcţionând sub presiunea apei din conducta publică;
– prin intermediul instalaţiei de ridicare a presiunii apei;
– prin intermediul instalaţiei de pompare cu rezervor de înălţime. Pentru
simplificarea desenelor.
 După scopul întrebuinţării apei, instalaţiile interioare pot fi pentru:
– consum menajer;
– distribuţia apei industriale;
– combaterea incendiilor (instalaţii cu hidranţi interiori, cu sprinklere, drencere
sau alte capete de debitare a apei).
 După numărul de reţele de distribuţie a apei ţinând seamă şi de natura
consumului, instalaţiile interioare pot fi cu:
– o reţea pentru satisfacerea tuturor nevoilor de consum al apei (menajer,
industrial, de incendiu);
– reţele comune pentru anumite consumuri (de exemplu: reţea comună pentru
consumul menajer şi pentru incendiu, reţea comună pentru consumul tehnologic şi
pentru incendiu etc);
– reţele separate (distincte) pentru fiecare fel de consum.
 După forma reţelei de distribuţie, instalaţiile interioare sunt:
– ramificate (sau arborescente);
– inelare;
– mixte.
 După poziţia de montare (de amplasare) în clădire a conductelor principale de
distribuţie, instalaţiile pot fi cu distribuţie:
– inferioară, cu conducte montate în subsol (dacă există), în canale tehnice
circulabile sau in canale vizitabile, practicate sub pardoseala parterului;
– superioară, cu conductele montate sub planşee, pe grinzi, stâlpi etc;
– mixtă, parţial inferioară şi parţial superioară.
 După regimul de presiune a apei, instalaţiile interioare pot fi cu:
– o zonă de presiune;
– două sau mai multe zone de presiune; o zonă de presiune este limitată la 6
bar, considerată rezistenţa maximă admisibilă a materialelor din care sunt executate
conductele sau armăturile instalaţiei interioare,
 După temperatura apei, instalaţiile interioare sunt pentru:
– apă rece;
– prepararea şi alimentarea cu apă caldă de consum.
 Pentru realizarea unei instalaţii interioare de alimentare cu apă se ţine seama de
următoarele elemente principale:
– caracteristicile consumatorilor de apă din clădire şi anume:
○ natura, cantitatea şi variaţia consumului de apă;
○ calitatea apei pentru consum;
○ regimul necesar de alimentare cu apă: continuu sau intermitent;

- 16 -
 Capitolul 2

– caracteristicile hidraulice (debitul, presiunea de serviciu), regimul de

furnizare a apei (continuu sau intermitent) şi calitatea apei furnizată de conducta
publică sau de sursele proprii;
– destinaţia şi caracteristicile constructive ale clădirii:
○ de locuit, cu sau fără subsol tehnic, sau numai cu canale tehnice vizitabile
sau nevizitabile etc.;
○ social-culturale: teatre, cinematografe, case de cultură, spitale, săli de
sport, stadioane, gări etc., la care se impun anumite condiţii de confort sau
cerinţe de estetică;
○ industriale: hale de producţie, ateliere, garaje etc., la care, de regulă,
pardoseala este ocupată de maşini şi utilaje, astfel că, cel mai des, se adoptă
soluţia distribuţiei superioare a reţelei.
În afara criteriilor arătate, la realizarea instalaţiilor de alimentare cu apă se au în vedere
calcule tehnico-economice, care urmăresc realizarea unui cost total anual minim de investiţie şi
de exploatare a instalaţiilor.
Astfel, pentru clădirile de locuit şi pentru majoritatea clădirilor social-culturale, se
adoptă instalaţii cu distribuţie inferioară ramificată, comună pentru consum menajer şi
incendiu, pe când la clădirile industriale, la care, pentru anumite procese tehnologice se
poate utiliza apă nepotabilă, eventual din surse proprii (de suprafaţă, de adâncime sau
recirculate), se adoptă instalaţii cu reţele separate pentru consum menajer, tehnologic şi
pentru incendiu.
Când consumatorii industriali necesită un regim continuu (fără nici un fel de întreruperi)
în alimentarea cu apă, se prevăd reţele inelare de distribuţie.
În cazul clădirilor înalte, se preconizează soluţia alimentării cu apă pe zone de presiune,
prevăzându-se etaje tehnice în care se montează conductele de distribuţie şi instalaţiile necesare
ridicării presiunii apei pentru zonele superioare.



- 17 -
 Capitolul 3

CALCULUL HIDRAULIC AL CONDUCTELOR DE DISTRIBUŢIE A APEI

Relaţii generale pentru calculul hidraulic al conductelor de distribuţie a apei
La calculul hidraulic al conductelor de distribuţie a apei reci şi calde pentru consum
menajer se consideră relaţiile generale ale mişcării permanente sub presiune a fluidelor
incompresibile.
Relaţiile de calcul folosite sunt:
a) relaţia de continuitate pentru un tronson de conductă cu debit constant

Q = A ⋅ v = constant (1)
în care:
Q = qc este debitul de calcul al tronsonului de conductă, determinat
conform STAS 1478-90 tabel 6;
v — viteza economică (optimă) determinată conform STAS 1478-90
tabel 13;
A — aria secţiunii transversale a tronsonului de conductă.
Pentru conducte de secţiune circulară de diametru d , din relaţia (1) se deduce

4qc
d= (2)
πv
b) relaţia energiilor, considerând secţiunile de intrare (1) şi de ieşire (2) în care mişcarea
apei este paralelă
 p  α1v12  p  α 2v22
 z +  + =  z +  + + hr 1− 2
ρg  2 2 g
(3)
 ρg 1 2 g 
în care:
z1 , z2 — sunt cotele geodezice ale secţiunilor (1), respectiv (2), faţă de un
plan de referinţă unic admis, respectiv energiilor specifice de
poziţie;
 p   p  — înălţimile piezometrice, respectiv energiile specifice de presiune;
  ;  
 ρg 1  ρg  2
α1v12 α 2v22
; — înălţimile cinetice, respectiv energiile specifice cinetice;
2g 2g
hr 1− 2 — pierderile totale de sarcină (liniare şi locale) pe tronsonul
respectiv, între secţiunile (1) şi (2);
v1 , v2 — vitezele medii în secţiunile (1) şi (2);
α1 , α 2 — coeficienţii Coriolis de neuniformitate a vitezelor;
ρ1 , ρ 2 — densităţile apei în secţiunile (1) şi (2);
g — acceleraţia gravitaţională.
Întrucât diferenţa termenilor cinetici din relaţia (3) este foarte mică, în practică se
adoptă relaţia simplificată

- 18 -
 Capitolul 3

 p   p 
 z +  =  z +  +h ,
ρg  2 r 1− 2
(4)
 ρg 1 
în care:
p
z+ = Hp (5)
ρg
este cota piezometrică a secţiunii;
c) relaţii pentru calculul pierderilor de sarcină
hr 1− 2 = (hri + hrl )1− 2 = MQ 2 (6)
λl ρv 2 λl
hri = il = ⋅ = M iQ 2 = 0,0826 5
Q2 (7)
d 2 d
k

k
ρv 2 ∑ξ i
hrl = ∑ ξi
(8)
= M l Q = 0,0826
2 i =1
4
Q2
i =1 2 d
  k

λl ∑ ξ1 
M = M i + M l = 0,0826 5 + i =1 4  , (9)
d d 
 
 
în care:
hri este pierderea de sarcină liniară
hrl — pierderea de sarcină locală;
λ ρv 2 — pierderea de sarcină liniară specifică (unitară) sau panta
i= ⋅
d 2 hidraulică a tronsonului de conductă;
M — modulul de rezistenţă al tronsonului de conductă;
λl
M i = 0,0826 — modulul de rezistenţă liniară;
d5
k

∑ξ i
— modulul de rezistenţe locale;
M l = 0,0826 i =1
4
d
l — lungimea tronsonului de conductă;
k

∑ξ
i =1
i — suma coeficienţilor de rezistenţe locale;

λ = λ (Re, ∆) — coeficientul de rezistenţă hidraulică;

vd
Re = — criteriul Reynolds;
ν
ν — coeficientul cinematic de vâscozitate;
k
∆= — rugozitatea relativă a conductei;
d
k — rugozitatea absolută a conductei.


- 19 -
 Capitolul 4

INSTALAȚII INTERIOARE DE ALIMENTARE CU APĂ RECE ȘI CALDĂ

PENTRU CONSUM MENAJER

Instalațiile interioare de alimentare cu apă rece și caldă pentru consum menajer (băut, gătit,
spălat etc.) au rolul de a asigura alimentarea cu debitul și presiunea de utilizare necesare a
tuturor punctelor de consum al apei (robinete sau baterii amestecătoare de apă rece cu apă
caldă de consum, montate la obiectele sanitare) din clădirile de locuit, social-culturale sau din
grupurile sanitare ale clădirilor industriale.
Pentru alimentarea cu apă de consum se folosesc numai surse a căror apă îndeplineşte
condiţiile de potabilitate prevăzute de legislaţia specifică.
Apa nepotabilă se poate folosi, cu acordul organelor sanitare de specialitate, pentru:
 stingerea incendiilor;
 stropitul spaţiilor verzi;
 spălarea pardoselilor, vehiculelor, diluarea apelor reziduale;
 spălarea closetelor şi pisoarelor la clădirile civile şi anexele clădirilor de producţie,
etc. Pentru aceste cazuri se prevăd indicatoare de avertizare că apa este nepotabilă.
Legarea directă a reţelelor de apă potabilă cu reţelele de apă nepotabilă este strict
interzisă.
La stabilirea soluţiei privind instalaţiile de alimentare cu apă se ţine seama, în principal,
de următoarele:
 destinaţia şi caracteristicile clădirii: de locuit, administrativă, social-culturală etc.;
 caracteristicile proceselor tehnologice (amplasarea utilajelor, punctelor obligatorii
de alimentare cu apă, etc.);
 condiţiile de igienă, confort, cerinţe de estetică etc.;
 caracteristicile terenului de fundare a construcţiei;
 clasa de importanţă a construcţiei din punct de vedere seismic, conform
reglementărilor tehnice în vigoare privind proiectarea seismică a clădirilor;
 caracteristicele funcţionale ale reţelei exterioare de alimentare cu apă în punctul
de racord al instalaţiei interioare sau la sursele proprii de alimentare cu apă şi anume:
debitul, presiunea de serviciu (sarcina hidrodinamică disponibilă), regimul de furnizare a
apei (continuu sau intermitent) şi calitatea apei.

1. Soluții constructive și scheme ale instalațiilor interioare de alimentare cu apă rece și

caldă pentru consum menajer
Instalațiile interioare de alimentare cu apă rece și, respectiv apă caldă pentru consum
menajer, cuprind: rețele de conducte, fitlnguri, armături montate pe rețelele de conducte, obiecte
sanitare și accesoriile acestora, armăturile obiectelor sanitare.
De regulă, pentru clădirile de locuit se adoptă retele cu distribuție inferioară, cu conductele
amplasate în subsoluri sau în canale tehnice circulabile.
În trecut, majoritatea instalațiilor sanitare se proiectau și executau fără contorizare, iar
consumul de apă se stabilea în sistem paușal, pe baza unor norme stabilite de furnizorul apei
sau pe baza prevederilor din STAS 1478. În cazul sistemului paușal, indiferent de consumul
de apă se considera un consum normat de persoană și în general cu mult mai mare decât consumul
real. Sistemul paușal conducea la o atitudine de indiferență față de pierderile de apă sau față
de risipa apei.
Contorizarea consumului de apă caldă și de apă rece se poate face în sistem colectiv pentru
întreaga clădire, bloc, scară de bloc sau individual la fiecare apartament, la fiecare obiect sanitar
sau grupuri de obiecte sanitare. În cazul sistemului cu contorizare colectiva, apare o diferența
față de sistemul paușal, asociația de proprietari sau locatari stabilește consumul pe fiecare persoană

- 26 -
 Capitolul 4

în funcție de înregistrările contorului montat pe branșamentul clădirii, blocului sau pe fiecare

scară. În acest caz, furnizorul apei nu poate încasa mai mult decât citirile contoarelor. Nici în
acest caz nu se diminuează sensibil consumul specific de apă, consumatorii manifestând aceeași
indiferență față de pierderile și de risipa de apă.
Numai contorizarea individuală poate conduce la diminuarea apreciabilă a consumului
de apă, prin reducerea pierderilor și a risipei de apă.
Prezentarea în planuri și scheme a instalațiilor sanitare se face prin folosirea semnelor
conventionale conform STAS 185/1...6.
La stabilirea semnelor convenționale s-a ținut seama de următoarele principii:
 să fie cât mai simple pentru a fi ușor de memorat;
 să sugereze pe cât posibil partea de instalație care se reprezintă prin semnul
convențional;
 să se admită același semn convențional pentru diferite instalații, ținând seama de
faptul că posibilitățile de reprezentare sunt limitate.
Existenta acelorași semne convenționale pentru instalații diferite nu poate conduce la confuzii
deoarece atât pe planuri cât și în scheme, semnele convenționale se utilizează cu legăturile
respective la instalațiile care le cuprind.

2. Reţele exterioare de alimentare cu apă rece

Reţelele exterioare de alimentare cu apă potabilă, din ansamblurile de clădiri şi incintele
clădirilor social culturale sau de producţie se realizează, de regulă, inelare. În cazul reţelelor
inelare, acestea pot avea ramuri de maximum 500 m pentru alimentarea cu apă a clădirilor
indicate mai înainte cu excepţia celor vitale sau de importanţă deosebită; se recomandă şi
prevederile din SR 4163.
Reţelele de apă pentru consum menajer si industrial pot fi comune cu cele pentru
incendiu.
În cazul unor construcţii civile sau de producţie învecinate (alăturate), pentru fiecare
dintre ele se prevăd şi se execută instalaţii separate de alimentare cu apă.
Reţelele exterioare de distribuţie a apei reci din ansamblurile de clădiri sau clădiri
industriale cu o singură zonă de presiune se pot racorda:
 direct, la conductele de distribuţie ale reţelei de alimentare cu apă a localităţii;
 indirect, la conductele de distribuţie ale reţelei de alimentare cu apă a localităţii,
prin intermediul staţiilor de pompare.
Funcţie de presiunea disponibilă în reţeaua de alimentare cu apă şi de presiunea
necesară, la punctele de consum se prevăd regulatoare de presiune, pe racordul la clădire, pe
racordul la apartament, pe racordurile la armăturile obiectelor sanitare de la fiecare
apartament al clădirii, după caz.
Zonarea presiunii pe verticală se face în funcţie de înălţimea clădirilor, respectând
condiţia presiunii maxime de 6 bar pentru fiecare zonă de presiune.
În cazul a două zone de presiune, prima zonă, cu presiune mai mică, se alimentează cu
apă până la înălţimea determinată de presiunea reţelei din care se alimentează. A doua zonă,
cu presiune mai mare, asigură alimentarea cu apă a celorlalte niveluri superioare, până la
limita de 6 bar, cu condiţia ca reţelele de distribuţie şi armăturile de la partea inferioară a
zonei a doua de presiune să fie dimensionate corespunzător presiunii respective.
În cazul instalaţiei comune de apă pentru consum menajer şi pentru hidranţi de incendiu,
alimentarea cu apă a hidranţilor interiori se face în funcţie de presiunea necesară, prin una din
zonele de presiune.
În cazul în care presiunea necesară pentru stingerea incendiilor este mai mare de 6 bar,
se prevăd reţele separate, atât în exteriorul, cât şi în interiorul clădirilor.

- 27 -
 Capitolul 4

3. Branşamente
Fiecare clădire sau grup de clădiri dintr-o incintă este alimentată cu apă, de regulă,
printr-un singur branşament.
Alimentarea cu apă printr-un singur branşament se aplică şi în cazul în care reţeaua localităţii
este ramificată şi are o singură conductă de alimentare cu apă a consumatorului.
În cazul în care reţeaua localităţii este inelară sau alcătuită din minimum două reţele
distincte, se prevăd două sau mai multe branşamente pentru reţelele de consum menajer sau
pentru cele comune (menajer şi incendiu) în următoarele situaţii:
 când nu se poate realiza debitul necesar printr-un singur branşament;
 in cazui clădirilor înalte şi foarte înalte;
 la clădiri cu risc foarte mare şi mare de incendiu, stabilite de investitori;
 la clădiri cu volumul mai mare de 5000 m , destinată copiilor cu vârstă preşcolară,
3

instituţii medicale, aziluri pentru bătrâni sau infirmi, muzee, expoziţii, biblioteci sau
arhive, magazine şi depozite anexe;
 cinematografe, cluburi şi case de cultură (fără scenă amenajată), săli de concerte şi
de întruniri, de gimnastică şi de sport, cu capacitate de 600 de locuri sau mai mult;
 teatre, cluburi şi case de cultură cu scenă amenajată.
În cazul prevederii mai multor branşamente se aplică următoarele măsuri:
 pe fiecare branşament se montează armături de închidere şi ventile de reţinere,
astfel încât să poată fi scoase separat din funcţiune în caz de avarii şi să împiedice
circulaţia apei în sens invers, prin contorul de apă;
 branşamentele se prevăd pe ramuri diferite ale reţelei de alimentare cu apă a
localităţii;
 în cazul reţelelor inelare de alimentare cu apă a localităţii, între două branşamente
se recomandă prevederea unei armături de închidere, pentru acţionare în caz de avarie.
Alimentarea printr-un branşament de la reţeaua exterioară şi altul de la o sursă proprie
se realizează în cazul în care reţeaua exterioară nu asigură continuitatea debitului şi presiunii
sau când este prevăzută în caietul de sarcini.
În acest caz se montează ventile de reţinere pe legătura reţelei exterioare la sursa proprie.
Pentru folosirea sursei proprii trebuie să se obţină avizul din partea organelor de drept.
Se recomandă ca branşamentul să fie perpendicular pe conducta de la care se
alimentează.
Căminele de branşament se amplasează, de regulă, în incinta consumatorului, la limita
ei. În cazuri excepţionale se admite amplasarea căminului pe trotuar, ţinând seama de
existenţa altor instalaţii subterane.
Pe branşamentele cu lungimi mai mari de 15 m, care sunt amplasate sub zone
carosabile, precum şi în cazul montării contoarelor în căminele de branşament din incintă sau
din interiorul clădirilor, se prevede un robinet de închidere în imediata apropiere a punctului
de racord la reţeaua exterioară, întrun cămin, cu posibilitatea acţionării robinetului de
închidere, din afara căminului.

4. Contorizarea consumului de apă

Întreaga cantitate de apă preluată din reţeaua exterioară se contorizează în vederea
stabilirii cantităţilor de apă consumată.
Montarea contoarelor se face conform indicaţiilor din documentaţia tehnică a
producătorului.
Contorizarea consumului de apă rece se poate face astfel:
 la clădiri individuale, printr-un contor;
 la clădiri cu mai mulţi beneficiari, contorizarea se face cu un contor general pe
clădire şi/sau cu contoare pentru fiecare consumator;

- 28 -
 Capitolul 4

Contorizarea consumului de apă caldă de consum se face astfel:

 la clădiri individuale, prin contorul de apă rece;
 la clădiri racordate la o centrală termică, respectiv la un punct termic, cu preparare
centralizată a apei calde, contorizarea consumului de apă caldă se face, cu un contor de
căldură pe racordul de intrare în distribuitorul de apă caldă, respectiv cu contor de apă
caldă pe fiecare ramură la ieşirea din distribuitor, pe fiecare clădire şi/sau pentru fiecare
consumator.
Contoarele de apă se pot amplasa:
 în căminul de branşament;
 în încăperea staţiei de pompare;
 în centrale termice sau puncte termice;
 în subsolul construcţiilor, cu condiţia asigurării unui acces permanent şi uşor
pentru citirea şi întreţinerea contoarelor;
 în cadrul fiecărui apartament, respectiv în cadrul proprietăţii fiecărui beneficiar,
sau in spatiile comune.

5. Reţele interioare de alimentare cu apă rece şi apă caldă de consum

Reţelele de distribuţie interioară se pot realiza în sistem inelar, ramificat sau mixt.
Alegerea sistemului se face pe baza criteriilor economice şi de funcţionalitate.
Reţelele inelare de conducte pentru consum menajer şi incendiu se prevăd cu robinete
de trecere astfel încât în caz de avarii, să nu se întrerupă funcţionarea a mai mult de 5 hidranţi
pe un nivel al clădirii. Robinetele de pe reţelele care alimentează hidranţii de incendiu se
sigilează în poziţie "normal deschis", dacă nu sunt prevăzute cu dispozitive de acţionare de la
distanţă.
Schema de distribuţie inferioară se aplică pentru toate clădirile prevăzute cu subsoluri
sau la care se pot prevedea canale de circulaţie vizitabile (clădiri de producţie).
Schema de distribuţie superioară se aplică, în general, în cazul clădirilor de producţie,
halelor de depozitare, centrelor comerciale şi al altor clădiri la care schema de distribuţie
inferioară nu este indicată tehnic sau economic.
Pentru o zonă de presiune, conductele de distribuţie se montează în subsol. Distribuţia
superioară se admite numai în cazul în care conductele pot fi montate în spaţii de circulaţie
sau încăperi de folosinţă comună (spălătorii, uscătorii, boxe etc.), cu asigurarea evacuării apei
provenite din eventualele defecţiuni.
Pentru clădirile cu două zone de presiune, se admite proiectarea unui nivel tehnic
amplasat la ultimul nivel sau la un nivel intermediar, atunci când soluţia rezultă convenabilă
din punct de vedere funcţional sau economic.
Se prevăd reţele de distribuţie separate pentru consum menajer şi pentru stingerea
incendiilor în următoarele situaţii:
 la alimentarea cu apă a clădirilor civile, depozite sau din incintele clădirilor de
producţie în cazul în care, pentru procesele tehnologice respective, se foloseşte apa
nepotabilă;
 la alimentarea cu apă a clădirilor civile, depozite şi de producţie la care se prevăd
instalaţii interioare speciale de stingere cu apă a incendiilor (ex. sprinklere închise sau
deschise, apa pulverizată);
 în cazul utilizării conductelor de mase plastice pentru apa potabilă şi/sau
industrială pentru procesele de producţie;
 în cazurile în care presiunea necesară în instalaţiile pentru stingerea incendiilor
este mai mare de 6 bar;
 în cazul reţelelor interioare cu hidranţi de incendiu pentru care este prevăzut
timpul teoretic de funcţionare de 60 minute şi mai mult.

- 29 -
 Capitolul 4

 la alimentarea cu apă a consumatorilor mari amplasaţi la nivelele inferioare

(bucătării mari, spălătorii mecanice), care se asigură de la o reţea de presiune scăzută;
 la alimentarea cu apă a unor spaţii cu destinaţie specială: săli de operaţii,
sterilizare, pansamente, cabinete de tratament, reanimare, pregătire bolnavi, pregătire
medici, camere de gardă, saloane pentru bolnavi, ce pot folosi grupul operator si cabinetele
de tratament chirurgical.
Alimentarea cu apă a hidranţilor de incendiu interiori, din construcţiile prevăzute cu
instalaţii de apă potabilă sau industrială, se recomandă să se facă prin reţele comune.
În cazul reţelelor comune se asigură circulaţia apei în coloanele hidranţilor prin legarea
capetelor coloanelor la obiecte sanitare cu folosinţă permanentă (pisoare, rezervoare WC etc.).
În reţelele instalaţiilor interioare de apă comune pentru incendiu şi consum menajer se
folosesc numai ţevi din oţel zincat. În cazul în care se folosesc reţele separate pentru incendiu
şi alte reţele din mase plastice pentru alimentarea cu apă pentru consum menajer, reţelele se
separă în exteriorul clădirilor, în căminul de ramificaţie, iar pe conductele din mase plastice,
se prevăd organe de închidere.
Reţelele interioare de apă caldă de consum şi de recirculare se amplasează, de regulă, pe
trasee comune cu cele de apă rece şi se pot executa din conducte din oţel zincat sau din mase
plastice omologate, sau agrementate să rezistente la temperatura de 60°C.
Diferenţa de presiune dintre apa rece si caldă, la nivelul aceluiaşi obiect sanitar nu
trebuie să fie mai mare de 0,3 bar.

5.1. Rețele interioare de alimentare cu apă rece și cu apă caldă de consum, în sistem cu
contorizare colectivă
Rețelele de conducte de distribuție a apei reci și respectiv, a apei calde de consum se
compun din (figura 1):

Figura 1. Schema izometrică a instalației interioare de alimentare cu apă rece și caldă, în sistem cu
contorizare colectivă: 1- rețea exterioară de alimentare cu apă rece; 2- idem, cu apă caldă; 3- conductă de racord pentru
apă rece; 4- idem, pentru apă caldă; 5- cămin de racord; 6- contor exterior colectiv pentru apă rece; 7- idem, pentru apă

- 30 -
 Capitolul 4

caldă; 8- conductă de distribuție pentru apă rece; 9- idem, pentru apă caldă; 10- coloană de apă rece; 11- idem, pentru apă
caldă; 12- baterie spălător; 13- robinet colțar pentru rezervor de closet; 14- baterie de baie; 15- baterie de lavoar.
 conducte principale de distribuție, în funcție de condițiile constructive ale clădirii,
acestea se pot monta în subsol, canale tehnice etc. (distribuție inferioară) sau la partea
superioara a clădirii, suspendate sub planșee, pe grinzi, stâlpi etc. (distribuție superioară)
în clădirile de locuit și în majoritatea clădirilor social-culturale, se adoptă, în general,
instalații interioare de alimentare cu apă cu distribuție inferioară, cu conductele principale
de distribuție montate în subsoluri sau în canale tehnice vizitabile. În clădirile industriale, în
care pardoseala este ocupată de mașini și utilaje, instalațiile interioare de alimentare cu apă
sunt cu distribuție superioară, soluție care asigură protecția rețelei de conducte la solicitările
mecanice provocate de vibrațiile mașinilor și utilajelor respective. Pentru contorizarea
cantităților de apă rece, respectiv de apă caldă de consum, pe conductele principale de
distribuție se prevăd distribuitoare, la care sunt montate contoare pe ramificațiile la fiecare
scară de bloc (pentru consumul de apă în scopuri menajere din apartamentele respective)
precum și pe ramificațiile care alimentează alți consumatori (cazul blocurilor de locuințe având
la parter birouri, restaurante, sedii de bănci, magazine etc.). În cazul clădirilor de locuit,
individuale sau colective, contorizarea consumurilor de apă rece și respectiv, de apă caldă,
se poate face pentru întreaga clădire.
Pe conductele de branșament, contoarele se montează între două robinete, din care primul
este un robinet de trecere, iar al doilea un robinet de închidere care permite totodată golirea
porțiunii de conductă pe care este montat apometrul;
 coloane alimentate cu apă din conducta principală de dlstribuție prin conductele
de ramificație ale acesteia;
 conducte de legătură (derivatii) de la coloane la punctele de utilizare a apei din
clădire, prin care apa ajunge, din coloane, la robinetele de apă rece sau bateriile
amestecătoare de apă rece și apă caldă de consum.
Între cele două instalații interioare, de distribuție a apei reci și respectiv, a apei calde de
consum, singurele puncte de legătură sunt bateriile amestecătoare (montate la lavoare, căzi de
baie, spălătoare de bucătărie etc.), astfel ca, pentru buna funcționare a acestora (pentru realizarea
amestecului de apă rece cu apă caldă de consum), este necesar ca în aceste puncte, presiunile
apei reci și apei calde de consum să fie, practic, egale.
Conductele instalației interioare de distribuție a apei reci pentru consum menajer se execută
fie cu țevi din oțel zincate, fie cu țevi din materiale plastice (polietilenă de înaltă densitate,
polipropilenă, policlorură de vinil (P.V.C. 60), rezistente la presiunea de regim de 6 bar și la
temperaturile uzuale ale apei reci (10...15 °C) și ale apei calde de consum (55 ... 60 °C).
Presiunea in instalatiile de alimentare cu apă se exprimă, de regulă, în scara
manometrică (suprapresiune).
Conductele rețelei de alimentare cu apă caldă de consum se execută cu țevi din oțel
zincate, polipropilenă sau PVC 100.
În cazul folosirii țevilor din PVC, pentru preluarea alungirilor, datorită dilatarilor pe rețea,
se prevăd compensatoare de dilatare. Pe coloane, se montează lire de dilatare sau compensatoare
în formă de U executate din țeavă PVC 60 de același diametru ca și coloana respectivă și montată
între două puncte fixe.
Compensarea dilatării conductelor metalice se realizează în mod natural, prin
schimbările de direcție ale conductelor, la ocolirea elementelor de construcții și cu
compensatoare de dilatare în cazul în care lungimea coloanelor este mai mare de 15÷20 m.
Conductele de distribuție a apei reci pentru consum menajer se amplasează, de regulă, în
încăperi în care temperatura nu scade sub 0 °C (limita de îngheț). Dacă condițiile constructive ale
clădirii nu permit acest lucru (cazul montării conductelor în subsoluri reci, în șlițurile zidurilor
exterioare etc.), atunci se iau măsuri de izolare termică a acestor conducte. Materialele

- 31 -
 Capitolul 4

termoizolatoare frecvent folosite sunt: vata din sticlă, vata (pâsla) minerală, polistiren, poliuretan,
așezate pe suprafața exterioară a conductelor în grosime de 30 ... 40 mm. Protecția termoizolației
se realizează cu diferite materiale ca: tablă, carton bitumat, folii sau benzi din mase plastice
etc. În același mod se izolează termic și conductele de distribuție a apei calde de consum. O
soluție de izolare termică a conductelor este folosirea izolațiilor prefabricate (cochilii) din spumă
poliuretanică prevăzută cu un strat exterior protector.
Pentru menținerea calității apei potabile este interzisă orice legătură ocazională sau
permanentă între conductele instalației interioare de distribuție a apei reci pentru consum
menajer și conductele de apă nepotabilă (de apă industrială, de canalizare etc.) chiar dacă se
prevăd robinete de închidere (de separare) sau clapete de reținere.

5.2. Rețele interioare de alimentare cu apă rece și apă caldă de consum, în sistem cu
contorizare individuală (pe apartament)
Alimentarea cu apă rece și respectiv, cu apă caldă, de consum, a apartamentelor fiecărui
nivel, care sunt suprapuse pe aceeași verticală, se face prin coloane principale (figura 2),
amplasate în zona casei scării. La fiecare nivel, se prevăd nișe special amenajate sau casete
prefabricate, în care se amplasează contoarele de apă rece, respectiv de apă caldă de consum.
Contoarele se montează pe racordurile de alimentare cu apă rece, respectiv apă caldă de consum,
ale fiecarui apartament.

Figura 2. Schema izometrică a instalației interioare de alimentare cu apă rece și caldă, cu contorizare
individuală (pe apartament): 1- rețea exterioară de alimentare cu apă rece; 2- idem, cu apă caldă; 3- conductă de
racord pentru apă rece; 4- idem, pentru apă caldă; 5- cămin de racord; 6- robinet de închidere din exterior a racordului de
apă rece; 6’- robinet de închidere din exterior a racordului de apă caldă; 7- conductă de distribuție pentru apă rece; 8- idem,
pentru apă caldă; 9- coloană de apă rece; 10- idem, pentru apă caldă; 11- contor de apartament pentru apă rece; 12- contor
de apartament pentru apă caldă; 13- conductă orizontală de legătură pe apartament la armăturile obiectelor sanitare pentru
apă rece; 14- conductă orizontală de legătură pe apartament la armăturile obiectelor sanitare pentru apă caldă; 15- baterie
spălător; 16- robinet colțar pentru rezervor de closet; 17- baterie de baie; 18- baterie de lavoar.

- 32 -
 Capitolul 4

Armăturile obiectelor sanitare (robinete, baterii amestecătoare) se pot racorda direct sau
prin intermediul unor distribuitoare de apă rece și respectiv, de apă caldă, cu robinete principale
de închidere și cu racorduri flexibile care, permit alimentarea fiecărui obiect sanitar în parte.
Pe fiecare racord se montează robinete de închidere, ușor manevrabile.
Elementele componente ale instalației de alimentare cu apă rece și apă caldă de consum
prezentate la rețelele interioare în sistem cu contorizarea colectivă, sunt aceleași și la sistemul
cu contorizare individuală pe apartament cu excepția coloanelor colective, a nișelor și a casetelor
amplasate în casa scării în care se montează contoarele.
Sistemul cu contorizare individuală pe apartament prezintă dezavantajul existenței unor
conducte orizonatale destul de lungi care se montează de obicei în plintă sau sub pardoseala
încăperilor, care în caz de defecțiune inundă încăperile de dedesubt și sunt greu de depistat.

5.3. Rețele interioare de alimentare cu apă rece și apă caldă de consum, în sistem cu
contorizare individuală la fiecare obiect sanitar sau grupuri de obiecte sanitare
Majoritatea clădirilor de locuit colective sau blocuri de locuit au fost e proiectate și
executate fără sistem de contorizare cu distribuție inferioară în momentul în care s-a pus
problema contorizării, fără modificări majore a instalațiilor interioare, singura soluție a fost
aceea de a se face contorizarea la fiecare obiect sanitar sau grupuri de obiecte sanitare. A apărut
necesitatea utilizării unui număr mai mare de contoare și de modificat legăturile la obiectele
sanitare, pentru a se asigura contorizarea întregului apartament. A mai apărut necesitatea
renunțării la legătura rezervoarelor de closet legate direct de coloane existente și prevedea
unor noi coloane aparente pentru rezervoarele de înălțime sau de realizare a unei legături flexibile
pentru rezervoarele montate pe vasul de closet.

Figura 3. Schema izometrică a instalației interioare de alimentare cu apă rece și caldă, cu contorizare
individuală la fiecare obiect sanitar sau grupuri de obiecte sanitare; 1- rețea exterioară de alimentare cu apă
rece; 2- i rețea exterioară de alimentare cu apă caldă; 3- conductă de racord pentru apă rece; 4- conductă de racord pentru

- 33 -
 Capitolul 4

apă caldă; 5- robinet de închidere din exterior a racordului de apă rece și a celui de apă caldă; 6- debitmetru pentru apă
rece; 6’-contor de debit și de căldură pentru apă caldă; 7- robinete de închidere cu descărcare; 8- cămin de racord; 9-
conductă de racord pentru apă rece; 10- conductă de racord pentru apă caldă; 11- conductă de distribuție, din interiorul
clădirii, pentru apă rece; 12- conductă de distribuție, din interiorul clădirii, pentru apă caldă; 13- conductă de legătură a
coloanei la conducta de distribuție apă rece; 14- conductă de legătură a coloanei la conducta de distribuție apă caldă; 15-
coloană de apă rece; 16- coloană de apă caldă; 17- robinete cu descărcare pentru închiderea coloanelor; 18- debitmetru
pentru apă caldă; 19- debitmetru pentru apă rece; 20- robinet de închidere pe racordurile de apă; L- baterie lavoar; B- baterie
baie; R- robiner pentru rezervor de closet; S- baterie pentru spălător de vase.
Și în acest caz apare necesitatea montării contoarelor pe branșamentul clădirii, blocului
sau pe branșamentele fiecărei scări și încheierea de contracte între asociațiile de proprietari
sau locatari și furnizorul de apă. Asociația de propietari sau locatari face citirea contoarelor și
defalcarea costurilor în funcție de citirea contoarelor, știut fiind faptul că suma citirii
contoarelor este mai mică cu 10÷15 % față de înregistrările contoarelor de pe branșamente.
În figura 3 este prezentată schema izometrică a instalației de alimentare cu apă rece și
apă caldă a unei scări de bloc de locuințe cu P+4 niveluri.
Elementele componente ale instalației de alimentare cu apă rece și apă caldă în sistemul
cu contorizare individuală la fiecare obiect sanitar sau grupuri de obiecte sanitare din figura 3
sunt aceleași ca la instalațiile de alimentare cu apă rece și caldă cu contorizarea pe apartament
cu deosebirea locului de montare a contoarelor. S-a considerat pentru simplificarea desenului
schemei ca toate rezervoarele de apă sunt montate pe vasele de closet astfel ca nu s-au
reprezentat coloanele la care erau montate rezervoarele de apă de înălțime.
În cazul instalațiilor de alimentare cu apă rece și caldă în sistem de contorizare la fiecare
obiect sanitar sau grupuri de obiecte sanitare se folosesc aceleași materiale ca în cazul celorlalte
instalații prezentate mai inainte.



- 34 -
 Capitolul 5

DIMENSIONAREA INSTALAŢIILOR DE ALIMENTARE CU APĂ RECE ŞI

APĂ CALDĂ PENTRU CONSUM MENAJER
1. Necesarurile specifice de apă rece şi caldă pentru consum menajer
Necesarurile specifice de apă rece şi caldă pentru consum menajer, exprimate în l/om-
zi, sunt normate în STAS 1478-90 şi redate în tabelul 5.1
Tabel 1
Necesar specific, [litri]
Nr. Total din care apă caldă de
Destinaţia clădirii
crt. apă 1)
60°C sau de 45°C
1 2 3 4
1. Clădiri de locuit (pentru o persoană pe zi)
a) în cazul preparării centrale a apei clade:
- apartament cu closet, lavoare, cadă de bale şi spălător 280 110 90
- apartament cu closet, lavoare, cadă de duş şi spălător 200 80 65
b) În cazul preparării locale a apei calde:
- în cazane funcţionând cu lemne, cărbuni sau combustibil lichid 140 55 45
- în cazane funcţionind cu gaze sau în încălzitoare electrice 170 60 50
2. Clădiri pentru birouri (pentru un funcţionar pe schimb) 20 5 4
3. Cluburi, case de cultură şi teatre
a) cu prepararea centrală a apei calde :
- actori (pentru o persoană pe zi) 35 15 12
- spectatori, vizitatori (pentru un loc pe zi) 12 - -
b) fără apă caldă
- actori (penlru o persoană pe zi) 25 - -
- spectatori, vizitatori (pentru un loc pc zi) 12 - -
4. Cinematografe (pentru un loc pe zi) 5 - -
5. Cantine, restaurante, bufete (pentru o singură masă servită o singură
dată, la prânz):
- bufete 13 6 9
- cantine şi restaurante 22 10 14
- cantine şi restaurante (pentru o persoană, trei mese pe zi) 44 20 28
6. Cămine (pentru un ocupant pe zi)
- cu obiecte sanitare în grupuri sanitare comune 80 40 33
- cu lavoare în camere 90 50 40
- cu grupuri sanitare în camere 170 60 50
7. Internate şcolare (pentru un ocupant pe zi)
- cu obiecte sanitare în grupuri sanitare comune 70 30 25
- cu lavoare în cameră 80 40 33
8. Hoteluri şi pensiuni (pentru un pasager pe zi)
- cu duşuri sau căzi de baie în grupuri sanitare comune (hoteluri 110 60 50
categoria II-a)
- cu duşuri în grupuri sanitare în camere (hoteluri categoria IB) 150 80 65
- cu căzi de baie în grupuri sanitare în cameră (hoteluri categoria IA) 150 80 65
9. Creşe, grădiniţe cu internat (pentru un copil pe zi) 100 50 40
10. Grădiniţe cu copii externi (pentru un copil pe schimb) 20 8 6
11. Spitale, sanatorii, case de odihnă (pentru un bolnav pe zi)
- cu căzi de baie şi duşuri în grupuri sanitare 235 115 95
- cu cadă de baie în fiecare cameră, pentru bolnavi 325 105 135
- cu cadă de baie în fiecare cameră, pentru tratamente balneologice 425 225 185
12. Dispensare, policlinici (pentru un bolnav pe zi) 15 3 2,5
13. Băi publice (pentru o persoană)
- cu duşuri 60 30 43
- cu căzi de baie 200 100 140
14. Şcoli (pentru un elev pe program) fără duşuri sau băi 20 5 4
15. Terenuri de sport, stadioane, (pentru o manifestare sportivă):
- pentru un spectator 6 - -

- 29 -
 Capitolul 5

- pentru un sportiv 50 20 28
16. Gări (pentru o persoană din traficul zilnic) 5 - -
17. Spălătorii (pentru un kilogram de rufe uscate):
- cu spălare manuală 35 20 28
- cu spălare semimecanizată 45 25 35
- cu spălare mecanizată 55 30 43
18. Secţii de spălare din garaje (pentru un vehicul pe schimb):
- autoturisme 300 - -
- autocamioane 500 - -
19. Întreprinderi industriale (pentru un muncitor pe schimb) cu procese
tehnologice din grupa:
I 50 20 28
II 60 25 35
III a) 60 25 35
b) 75 30 43
IV 75 30 43
V 85 40 57
VI a) 60 25 35
b) 75 30 43
1)
Apa caldă de 45°C este preparată cu ajutorul energiei solare, pentru perioda caldă a anului.
Datele din tabelul 4 se iau în considerare la calculul necesarului de căldură şi de
combustibil pentru prepararea apei calde de consum şi la stabilirea capacităţii rezervoarelor
de acumulare. Cu privire la datele din tabelul 4 se fac următoarele precizări:
 durata efectivă a perioadei de consum, în ore, se stabileşte pentru fiecare caz în
parte, în funcţie de regimul de funcţionare a instalaţiilor de apă din clădirea respectivă;
 durata maximă de utilizare a duşurilor şi lavoarelor în vestiarele întreprinderilor
industriale este de 45 min pentru fiecare schimb.

2. Debite specifice, presiuni normale de utilizare, echivalenţi de debit

Debitul specific de calcul al unei armături (punct de consum) care se mai numeşte şi
consum specific, este un debit convenţional exprimat în 1/s şi considerat normal pentru o
anumită întrebuinţare a apei.
Presiunea normală de utilizare este presiunea disponibilă la armătură (punct de
consum), care asigură ieşirea apei cu o viteză corespunzătoare debitului specific.
Echivalentul de debit al unei armături pentru un obiect sanitar se defineşte ca raportul
între debitul specific al armăturii respective şi un debit specific qsu = 0,20 l/s, ales
convenţional ca unitate de măsură
qs q
e= = s (1)
qsu 0,20
În tabelul 2 sunt date: debitele specifice de apă rece şi caldă, echivalenţii de debit
şi presiunile normale de utilizare pentru robinetele şi bateriile de dimentare cu apă
pentru consum menajer.

- 30 -
 Capitolul 5

Tabelul 2
Debitele specifice de apă rece şi caldă în scopuri menajere şi igienice, diametrele conductelor le
legătură, echivalenţii de debit si presiunile normale de utilizare la punctele de consum
Debit Presiune
Nr. Echivalenţi specific normală
crt. Denumirea punctului de consum de debit de utilizare
[l/s] H u [kPa]
1 2 3 4 5
a) Baterii pentru:
1. Spălător DN15 sau chiuvetă DN15 1,00 0,20 20
2. Spălător DN20 1,50 0,30 20
3. Cazan de baie DN15 1,00 0,20 30
4. Baie DN15 prepararea centrală a apei calde 1,00 0,20 30
5. Duş flexibil DN15 0,50 0,10 30
6. Baie DN20 (pentru tratemente) 1,50 0,30 30
7. Duş DN15 1,00 0,20 30
8. Du masaj hidraulic DN20 0,50 0,30 30
9. Albie de spălat rufe DN15 1,00 0,20 20
10. Baie de picioare DN15 0,50 0,10 20
11. Lavoar DN15 0,35 0,07 20
12. Spălător circular DN15 0,50 0,10 20
b) Robinete pentru:
13. Spălător DN15 1,00 0,20 20
14. Spălător DN20 1,50 0,30 20
15. Chiuvetă DN15 1,00 0,20 20
16. Albie de spălat rufe DN15 1,00 0,20 20
17. Cazan de fiert rufe DN15 1,00 0,20 20
18. Încălzitor de apă cu gaze DN15 1,00 0,20 35*
19. Marmită DN15 1,00 0,20 20
20. Rezervor de pisoar DN15 1,00 0,20 20
21. Pisoar individual DN10 0,17 0,035 20
22. Spălător circular DN15 0,35 0,07 20
23. Baie de picioare DN15 0,35 0,07 20
24. Lavoar DN15 0,35 0,07 20
25. Bideu DN15 0,35 0,07 20
26. Rezervor de closet DN10 0,50 0,10 20
27. Rezervor de closet DN15 0,75 0,15 20
28. Spălarea closetului sub presiune DN15 6,00 1,20 60
29. Fântână de băut DN10 0,17 0,035 20
30. Mașină de spălat vase DN15 0,50 0,10 40
31. Mașină de spălat rufe DN15 0,85 0,17 40
32. Robinet de stropit grădina DN15 1,25 0,25 60
33. Robinet de stropit grădina DN20 1,50 0,30 60
34. Robinet de stropit grădina cu dispozitiv de aerare 0,25 1,25 60
35. Robinet pentru mașini de evacuare hidraulică a deșeurilor 0,60 3,00 50*
36. Hidrant de stropit DN20 3,00 0,60 100**
37. Hidrant de stropit DN25 4,00 0,80 20
38. Robinet dublu sau simplu serviciu DN10 0,50 0,10 20
39. Robinet dublu sau simplu serviciu DN15 1,00 0,20 20
40. Robinet dublu sau simplu serviciu DN20 1,50 0,30 20
41. Robinet dublu sau simplu serviciu DN25 2,50 0,50 20
* conform datelor din prospectul ales
** la robinet, pentru stropit
OBSERVAŢII – Debitul specific al punctului de consum este un debit convenţional,

- 31 -
 Capitolul 5

considerat normal pentru utilizarea respectivă.

Presiunile normale de utilizare pot fi modificate în funcţie de caracteristicile măsurate
ale armăturilor respective cu condiţia asigurării debitelor specifice din table.
Echivalentul de debit al unui obiect sanitar este raportul dintre debitul specific al acelui
obiect şi debitul specific al unui robinet etalon de 0,2 l/s.
La robinetele simplu sau dublu serviciu montate la instalaţiile tehnologice se consideră
presiunea impusă de procesul tehnologic.
Se menţionează că presiunile normale de utilizare pot fi modificate în funcţie de
caracteristicile măsurate ale armăturilor respective, cu condiţia asigurării debitelor specifice
de calcul din tabelul 2.
Tabelul 3
Relaţii pentru debitele de calcul de apă rece şi caldă pentru consum menajer
Nr. Destinația clădirii Relația de Coeficient Domeniu
crt. calcul al debitului c de
aplicare
1 2 3 4 5
1. Clădiri de locuit, cămine de nefamilişti Vc = (
b ⋅ ac E + 0,004 E ) 1,0 E≥1,0
2. Cămine pentru copii, creşe Vc = abc E 1,2 E≥1,4
3. Teatre, cluburi, cinematografe, gări Vc = abc E 1,4 E≥1,6
policlinici
4. Clădiri pentru birouri, magazine, grupuri
sanitare de pe lângă hale şi ateliere,
hoteluri cu camere de baie aferente
Vc = abc E 1,6 E≥2,0
camerelor de cazare
5. Instituţii de învăţământ Vc = abc E 1,8 E≥3,0
6. Spitale, sanatorii, cantine, restaurante, Vc = abc E 2,0 E≥4,0
bufete
7. Hoteluri cu grupuri sanitare comune Vc = abc E 2,5 E≥6,0
8. Cămine de studenţi, internate, băi
publice, grupuri sanitare pentru sportive, Vc = abc E 3,0 E≥9,0
artişti, personal de serviciu, stadioane
9. Grupuri sanitare la vestiarele fabricilor, Vc = abc E 6,0 E≥36,0
atelierelor, untăţilor de producţie*
* Pentru această categorie de clădiri, coeficientul a are valoarea 0,15.
OBSERVAŢIE – Pentru toate categoriile de clădiri, valori ale lui E mai mici decât
cele indicate în domeniul de aplicare a relaţieide calcul, se aplică relaţia generală:
Vc = abE (2)
a - coeficient determinat în funcţie de regimul de furnizare a apei în reţeaua de distribuţie, ale
cărui valori sunt date în tabelul 4;
Tabelul 4
Valorile coeficientului a din formulele redate în tabelul 5.4 (STAS 1478-90)
Regimul de furnizare a apei, în h/zi 24 17 14 10
a 0,15 0,17 0,20 0,23

b - coeficient determinat în funcţie de felul apei (rece sau caldă), ale cărui valori sunt date în
tabelul 5.
Tabelul 5
Valorile coeficientului b şi sumei de echivalenţi E , redate în tabelul 5.5 (STAS 1478-90)

- 32 -
 Capitolul 5

Nr.
Tipul conductelor E b
crt.
1 2 3 4
1. Conducte de apă rece pentru alimentarea conductelor de distribuţie a apei reci la
punctele de consum şi de alimentare cu apă rece a instalaţiilor de preparare a
apei calde E=E 1 +E 2 1,0
2. Conducte de distribuţie a apei reci la punctele de consum în cazul în care
distribuţia a apei calde se face:
- la temperature de 60ºC E=0,7E 1 +E 2 1,0
- la temperature de 50ºC E=0,9E 1 +E 2
- la temperature de 45ºC E=E 1 +E 2
3. Conducte de alimentare cu apă rece a instalaţiilor de preparare a apei calde şi
conducte de distribuţie a apei calde la punctele de consum în cazul ăn care
prepararea şi distribuţia apei calde se face:
- la temperature de 60ºC E=E 1 0,7
- la temperature de 50ºC 0,9
- la temperature de 45ºC 1,0
OBSERVAŢIE – Regimul de livrare zilnică a apei reci şi calde se stabileşte de către
beneficiar prin temă, ţinând seama de implicaţiile tehnico-economice ale regimurilor cu
număr redus de ore pe zi.
a ─ coeficient determinat în funcţie de destinaţia clădirii, ale cărui valori
sunt date în tabelul 2. Componenţa termenului E şi valoarea coeficientului b
sunt cele din tabelul 5, în care:
E1 este suma echivalenţilor bateriilor amestecătoare de apă rece cu apă caldă;
n
E1 = ∑ ebj nbj (3)
j =1

E2 — suma echivalenţilor robinetelor de apă rece, stabilite cu relaţiile

n
E2 = ∑ erj nrj (4)
j =1

în care:
ebj este echivalentul unei baterii de tip j;
erj - echivalentul unui robinet de tip j;
nbj - numărul bateriilor de acelaşi fel j;
nrj - numărul robinetelor de acelaşi fel j.
Componenţa termenului E şi valorile coeficientului b se indică şi pe schema de
principiu din figura 1 a reţelei de alimentare cu apă rece şi caldă de consum a unui
ansamblu de clădiri.
3. Viteze economice (optime) şi presiuni disponibile ale apei folosite la dimensionarea
conductelor
La instalaţiile în care sarcina hidrodinamică necesară („presiunea necesară“) rezultă
ca urmare a dimensionării conductelor se au în vedere vitezele economice şi vitezele maxime
admise ale apei în conducte.
Problema de dimensionare a conductelor constă în determinarea diametrului d al
fiecărui tronson j al reţelei, în care scop se dispune de o singură ecuaţie (legea continuităţii
pentru curentul unidimensional de fluid incompresibil):
π ⋅dj
V = Aj ⋅ v j = ⋅ v j = const. [m3/s] (5)
4

- 33 -
 Capitolul 5

cu două necunoscute, diametrul d [m] şi viteza medie v [m/s] (întrucât, debitul V este egal cu
debitul de calcul Vcj ; astfel, apare o nedeterminare. Pentru înlăturarea ei se introduce condiţia
economică, exprimată printr-o anumită funcţie obiectiv a variabilelor de decizie şi aplicarea
unor criterii corespunzătoare de optimizare.

Figura 1. Determinarea sumei de echivalenţi E şi a coeficientului b pentru o reţea de alimentare

cu apă rece şi caldă pentru consum menajer aferentă unui ansamblu de clădiri.
Variabilele de decizie uzuale sunt de regulă, fie diametrele d j ( j = 1, 2 ... n ) ale
tronsoanelor de conducte componente ale reţelei, fie vitezele medii v j ( j = 1, 2 ... n ) de
circulaţie a apei prin tronsoanele respective.
Domeniul de existenţă a variabilelor supuse optimizării şi a valorilor funcţiei obiectiv se
limitează prin restricţiile:
 constructivă, conform căreia diametrele tronsoanelor succesive să fie monoton
crescătoare spre secţiunea de alimentare cu apă a reţelei;
 hidraulică, conform căreia sarcinile hidrodinamice disponibile ale apei în nodurile
traseului principal al reţelei să fie consumate integral pe ramificaţiile care pornesc din
nodurile respective;
 economică, conform căreia să fie limitate valorile unor parametri ai reţelei care conduc
la creşterea costurilor totale de investiţie şi exploatare.
Principalele criterii de optimizare a funcţiilor obiectiv aplicate în cazul reţelelor de
distribuţie a apei sunt:
 costul specific minim de investiţie şi de exploatare ale reţelei;
 energia specifică minimă înglobată în elementele componente ale reţelei şi, respectiv,
consumată în exploatare pentru pomparea apei în reţea. Calculele de optimizare se pot efectua
analitic, stabilind funcţia obiectiv şi cercetându-i condiţiile necesare şi suficiente de
minimum, după care, pentru rezolvarea numerică a relaţiilor obţinute se aplică metode de
programare pe calculator sau grafic.

- 34 -
 Capitolul 5

Fig. 2. Calculul grafic de optimizare

1 – curbă de variaţie a costului total de
investiţie a reţelei de conducte; 2 –
curbă de variaţie a costului exploatării;
3 – curba costului total anual de
investiţie şi exploatare.

De exemplu, pentru calculul grafic pe baza criteriului costului specific minim de

investiţie şi exploatare a instalaţiei, se trasează, într-o diagramă (figura 2), curba de variaţie a
costului total de investiţie al reţelei de conducte, al izolaţiilor conductelor şi al staţiei de
pompare, raportat la o durată de 8 sau 12 ani (curba 1), de variaţie a costului exploatării,
respectiv al energiei electrice, consumate pentru vehicularea apei prin reţea pe timp de un an
(curba 2). Se însumează ordonatele curbelor în dreptul aceloraşi abscise (pe abscisă
considerându-se mărimea supusă optimizării, adică viteza v) şi se obţine curba costului total
anual de investiţie şi de exploatare (curba 3), care are un punct de minimum pentru care viteza
este optimă (economică). De fapt se obţine un domeniu de valori optime ale vitezei, în jurul
punctului de minimum. Valorile optime ale vitezelor se limitează superior din condiţia
combaterii zgomotelor, vibraţiilor şi atenuări loviturilor de berbec, care apar în conducte la
viteze mari şi când mişcarea apei este nepermanentă.
Vitezele recomandate pentru dimensionarea conductelor de alimentare cu apă rece sau
caldă pentru consum menajer în funcţie de dimaetrul conductei tabelul 6 (Normativ I9-2015).
Viteze ecomomice pentru conducte de apă pentru consum menajer în funcţie de
diametrul nominal al conductei şi de înălţimea punctelor de consum:
Viteze maxime:
 pentru consum menajer la spitale şi săli de spectacole: 1,5 m/s;
 pentru clădiri de locuit şi social-culturale: 2,00 m/s;
 pentru alimentarea hidranţilor de incendiu: 3,00 m/s;
 pentru instalaţii de apă în scopuri tehnologice şi instalaţii de apă potabilă în
industrii: 3,00 m/s;
 pentru instalaţii de sprinklere şi drencere: 5,00 m/s.
Tabelul 6
Vitezele recomandate pentru dimensionarea conductelor de alimentare cu apă rece sau caldă pentru
consum menajer în funcţie de dimaetrul conductei (Normativ I9-2015)
Diametrul nominal al conductei Viteze recomandate pentru dimensionarea conductelor,
[mm] [m/s]

10 0,10÷0,75
15 0,45÷0,80
20 0,55÷0,90
25 0,60÷1,00

- 35 -
 Capitolul 5

32 0,60÷1,10
40 0,60÷1,20
50 0,70÷1,20
65 0,80÷1,30
80 0,85÷1,40
100 0,90÷1,40
125 0,95÷1,45
150 1,00÷1,50
200
250 1,10÷1,60
300

La instalaţiile la care presiunea disponibilă este dată sau impusă de condiţiile de

funcţionare a celorlalte instalaţii, diametrele se aleg astfel încât presiunea disponibilă să fie –
pe cât posibil – consumată integral pentru ridicarea apei, învingerea pierderilor de sarcină în
întreaga instalaţie şi asigurarea presiunii de utilizare la punctele de consum, fără a se depăşi
vitezele maxime indicate mai sus şi fără a folosi diametre mai mici decât diametrele
conductelor de legătură la armăturile obiectelor sanitare indicate în standard.
La debitul de calcul al conductelor care alimentează cu apă instalaţiile de stingere a
incendiilor şi instalaţiile pentru
consum menajer sau de producţie, nu se ia în calcul:
 - pentru reţelele interioare de distribuţie, 85% din debitul de apă necesar duşurilor
sau băilor şi debitul de apă pentru spălarea utilajului tehnologic şi pardoselilor;
 - pentru reţelele exterioare de distribuţie, debitul de apă necesar pentru pentru
stropit străzi şi spaţii verzi.

4. Debitul de calcul pentru instalaţiile de preparare a apei calde

Debitul de calcul pentru instalaţiile de preparare a apei calde pentru consum menajer, în
cazul preparării apei calde cu schimbătoare de căldură fără acumulare, este egal cu debitul de
calcul al conductelor de apă caldă. În cazul preparării apei calde în schimbătoare de căldură
cu acumulare, capacitatea de acumulare se stabileşte în funcţie de variaţia consumului de apă
caldă şi a diferenţei de temperatură dintre temperatura maximă admisă pentru apa caldă de
consum (60°C) şi temperatura minimă admisă pentru utilizarea apei calde (38°C).
Pentru băile publice şi spălătoriile de rufe se consideră un consum constant de apă caldă
în timpul funcţionării.
Pentru calculul consumului de apă caldă la vestiarele complexelor sportive, atelierelor,
clădirilor industriale, cantinelor, restaurantelor, bufetelor etc., se ţine seama că durata maximă
de utilizare a duşurilor şi lavoarelor este de 45 min pe schimb.
Pentru calculul consumului de apă caldă la cluburi, case de cultură, teatre, se ţine seamă
că durata maximă de utilizare a duşurilor este de 30 min la sfârşitul fiecărei repetiţii sau spectacol.
La căminele de cazare comună pe şantiere, durata de utilizare a duşurilor este de 2 ... 3 h.
Presiunea maximă admisă pentru o zonă de presiune este de 600 kPa (6 bar sau 60 m H2 O),
atât pentru apă rece cât şi pentru apă caldă, cu excepţia instalaţiilor de incendiu separate.



- 36 -
 Capitolul 6

INSTALAȚII CENTRALE PENTRU PREPARAREA APEI CALDE DE CONSUM

1. Elemente de bază pentru adoptarea soluțiilor constructive și schemelor de instalații

La adoptarea solutiilor constructive de instalapi cen1rale pentru prepararea apei calde de
consum se tine seama de urmatoarele elemente:
 necesarul specific de apa calda de consum și durata efectiva a perioadei de
consum [h], în funcție de destinațiile clădirilor;
 mărimea și variația în timp a debitului;
 temperaturile minimă necesară și, respectiv, maximă admisă ale apei calde de
consum;
 sursa de căldură pentru producerea agentului termic primar care poate fi: apa
caldă din sistemul de încălzire centrală; apa fierbinte din rețeaua de termoficare; apa
încălzită într-un circuit solar; apa geotermală; apa încălzită cu pompa de căldură; agenți
termici (apa caldă, abur sau condensat) proveniți din procese tehnologice industriale; apa
încălzită cu recuperatoare de căldură (tuburi termice, recuperatoare de căldură din gazele
de ardere etc.);
 variația în timp a debitului de căldură furnizat de sursa (agentul termic primar);
 tipurile aparatelor folosite pentru prepararea apei calde de consum, care, pe lângă
deosebirile constructive și dimensionale pot fi: cu acumulare (cu stocarea energiei termice
în apă caldă de consum), cum sunt boilerele (orizontale sau verticale) sau fără acumulare
cum sunt schimbătoarele de căldură recuperative, cu circulația agenților termici în contracurent
(în cazul utilizării apei calde sau apei fierbinți ca agenți termici primari).
Temperatura minimă necesară de utilizare a apei calde de consum este cuprinsaintre 38
și 45°C, iar temperatura maximă de 55 ... 60°C. Este evident că dacă aparatele din instalație
produc perrnanent apă caldă de consum cu debitele și presiunile necesare și cu temperatura
mai mare sau cel puțin egală cu temperatura minimă de utilizare, nu este necesară acumularea
apei calde. Dacă însă debitul de căldură furnizat de sursă (agentul termic primar) este mai mic
decât debitul maxim orar de căldură necesar pentru prepararea apei calde de consum sau dacă
există variații sau întreruperi în alimentarea cu căldură de către agentul termic primar, atunci
este necesară acumularea apei calde de consum.
 lnstalații pentru prepararea apei calde de consum cu boilere
m o n t a t e î n p a r a l e l . Schema de funcționare a instalației este prezentată în fig. 1.
Utilizarea boilerelor pentru prepararea apei calde de consum se preconizează când
consumul este neuniform în timp, fiind concentrat în anumite ore din timpul zilei.
Boilerul este un rezervor cilindric orizontal sau vertical în interiorul căruia este montată
o serpentină prin care circulă agentul termic primar, care cedează căldură apei calde de
consum.
Agenții termici încalzitori utilizați pot fi:
apa caldă din sistemul de încălzire, apa fierbinte, aburul (de presiune joasă). De regulă, în
centralele termice ale ansamblurilor de clădiri de locuit se utilizează ca agent termic primar
apa caldă pentru încăizire, iar în clădiri industriale se poate utiliza apa caldă, apa fierbinte sau
abur. În cazul ansamblurilor de clădiri de locuit, boilerele se montează în centrala termică și
sunt legate în paralel atât pe circuitul agentului termic primar cât și pe circuitul apei calde de
consum. Circulația agentului termic primar (apa caldă pentru încalzire) prin interiorul
serpentinelor boilerului, se poate face prin gravitație, datorită presiunii termice, în care caz
boilerele se montează la o anumită înălțime deasupra cazanelor, sau cu pompe (circulație
forțată) în acest caz boilerele pot fi verticale fiind montate pe postamente de susținere
amplasate pe pardoseală centralei termice.

- 37 -
 Capitolul 6

apa caldă din sistemul de încălzire, apa fierbinte, aburul (de presiune joasă). De regulă, în
centralele termice ale ansamblurilor de clădiri de locuit se utilizează ca agent termic primar.
apa caldă pentru încălzire, iar în clădiri industriale se poate utiliza apa caldă, apa fierbinte sau
abur.
În cazul ansamblurilor de clădiri de locuit, boilerele se montează în centrala termică și
sunt legate în paralel atât pe circuitul agentului termic primar cât și pe circuitul apei calde de
consum. Circulația agentului termic primar (apa caldă pentru încălzire) prin interiorul
serpentinelor boilerului, se poate face prin gravitatie, datorită presiunii termice, în care caz
boilerele se montează la o anumită înălțime deasupra cazanelor, sau cu pompe (circulație
forțată) în acest caz boilerele pot fi verticale fiind montate pe postamente de susținere
amplasate pe pardoseala centralei termice.
Analiza regimurilor de funcționare ale instalației se bazează pe bilanțul termic global al
boilerului:
Q=s Qc + Qa ; [J] (1)
în care:
Q — este cantitatea totală de căldură cedată de agentul termic primar într-un interval de
timp dat t [J];

Qs — este debitul de căldură cedat de agentul termic [W];
Qc — cantitatea de căldură preluată de apa caldă consumată din instalație la punctele de
utilizare, în același interval de timp t [J];

Qc — este debitul de căldură preluat de debitul de apă caldă de consum [W];
Q — cantitatea de căldură transmisă masei de apă stocată în boiler, în același interval de
c

timp t [J];
Din relatia 1 rezultă:
– dacă= Qc Q= c (t ) 0 , când nu există consum de apă caldă din instalație, rezultă:
Qs = Qa (2)
în care Qa = Qa și boilerul funcționează în regim de acumulare pe un interval de timp t a în
care întregul debit de căldură Q [W] cedat de agentul termic primar (de sursă) este preluat de
s

masa de apă din boiler, care se încălzește continuu, mărindu-și energia internă, având loc un
proces de stratificare termică, până când întreaga masă de apă din boiler atinge temperatura de
55 ... 60°C. Menținerea practic constantă a acestei temperaturi se obține cu ajutorul unui
sistem de reglare automată, compus dintr-un termostat care comandă direct sau printr-un releu
intermediar, un ventil cu 3 căi cu motor electric care reglează debituI de agent termic primar
(fig. 1) în cazul când aceasta este apa caldă de încălzire sau apa fierbinte. Dacă agentul primar

Fig. 1. Instalația petru prepararea apei calde de consum folosind schimbătoare de cîldură cu acumulare
(boilere) montate în paralel:

- 38 -
 Capitolul 6

1 – boiler; 2 – serpentina boilerului; 3 – conductă de alimentare cu apă rece; 4 – apometru; 5 – conductă de distribuție a apei
calde de consum; 6 – pompă pentru circulația apei calde; 7 – clapetă de reținere; 8 – conductă de circulație a apei calde;
9 – conductă tur apă caldă pentru încălzire; 10 – conductă retur apă caldă pentru încălzire; 11 – termostat; 12 – ventil cu 3
căi, acționat cu motor electric; 13 – termometru; 14 – ventil de siguranță; 15 – circuit electric.
este aburul, se utilizează un ventil cu 2 căi cu motor electric, reglându­se debitul de abur;
– la începerea perioadei de consum, când 0 < Q c < Q c max orar din boiler se furnizeaza
apă caldă, Qa = −Qa și relatia 1 de bilant termic global devine:
Q=
s Qc + Qa (3)
boilerul funqionandin regim de recuperare­ acumulare pe un interval de timp t ra ;
– la atingerea valorii debitului maxim orar de apă caldă consumată la punctele de
utilizare, debitul de căldură Q c ( t ) va deveni Q c max și Qa = 0 , astfel că bilanțul
termic global va fi:
Qs = Qc , [J] sau Q s = Q c , [W] (4)
și boilerul va funcționa pe un interval de timp t, în regim de recuperare;
– când debitul de apă caldă consumată începe să scadă: Vc ( t ) < Vc max orar , o parte din
debitul de căldură Q este transmis masei de apă din boiler pentru acumulare, astfel că
s

Qa = Qa , bilantul termic global devenind:

Q=s Qc + Qa (5)
și boilerul va funcționa în regim de acumulare-recuperare pe un interval de timp t ar . În
momentul întreruperii consumului de apă caldă, Qc ( t ) = 0 și boilerul intră din nou în regim
de acumulare, bilantul termic global fiind dat de relația 2.

Fig. 2. Instalație pentru prepararea apei calde de consum utilizând schimbătoare de căldură în
contracurent și rezervoare fără serpentină pentru acumularea apei calde:
SCC – schimbător de căldură în contracurent; RACC – rezervor de acumulare a apei calde de consum (fără sepentină);
AR – conductă de alimentare cu apă rece; A – apometru; AC – conductă de distribuție a apei calde de consum;
ACR – conductă pentru recirculația apei calde de consum; PCAC – pompă pentru circulația apei calde; ACR – conductă
pentru recirculați apei calde; ATT – conductă tur pentru apă caldă pentru încălzire; ATR – conductă retur pentru apă caldă

- 39 -
 Capitolul 6

pentru încălzire; TS – termostat; TA – tablou electric pentu automatizare; V3C – ventil cu 3 căi, acționat cu motor electric; T –
termometru; SS – ventil de siguranță; PRAC – pompă de recirculație a apei calde; ST – senzori de temperatură.
 lnstalafia pentru prepararea apei calde de consum cu aparate
în contracurent și rezetvoare (fără serpentine de încălzire) pentru
s t o c a r e a e n e r g i e i t e r m i c e î n a p a c a l d ă d e c o n s u m . Aparatul în contracurent și
rezervorul de acumulare sunt montatein paralel (fig. 2), circulația apei prin aceste aparate
fiind asigurată de o pompă. Debitele V de apă caldă distribuite în rețea și consumate la
punctele de utilizare (armăturile obiectelor sanitare) sunt variabile în timp, V = V ( t ) și anume
0 ≤ V ( t ) ≤ V
max orar în funcție de programul zilnic de furnizare a apei calde de consum, în care
Vmax orar = Vc este debtul maxim orar calculat cu relațiile 3 și 4. în consecință, prin rezervorul de
stocare va circula un debit variabil de apă V (fig. 2) în funcție de variația debitului V = V ( t )
2

și al carui sens de circulație prin rezervor (de la a la b sau de la b la a) depinde de valoarea

sarcinii hidrodinamice H a a apei reci în punctul a, de valoare cunoscută.
Considerand sensul pozitiv al debitului V2 când curentul de apă circulă prin rezervorul
de stocare de la b la a, rezultă:
V2 =−V2max = V1 când V ( t ) = 0 ,
repectiv H b > H a sau H b − H a = ∆H
V =2−V =2V − V ( t ) când V ( t ) < V ,
1 1

repectiv H b > H a sau H b − H a > 0

V2 = 0= V1 − V ( t ) sau V ( t ) = V1 ,
(6)
respectiv H b = H a sau H b − H a = 0
V=
2 V=
2 V ( t ) − V1 sau V ( t ) > V1 ,
repectiv H b < H a sau H b − H a < 0
V2max V ( t )max − V1max , când V ( t ) = Vc ,
=
respectiv H b < H a sau H b − H a =
∆H max
În fig. 2 sunt prezentate graficele energetice ale instalației față de un plan de referință
(PR) unic admis, planul de sarcina (PS) H a fiind menținut ace1ași în cele trei situații redate
prin condițiile 6. Se observă că în cazul H b = H a când 0 < V ( t ) < V1 instalația funcționează în
regim de acumulare (sau de stocare a energiei termice) și de consum V − V ( t ) = −V . În cazul
1 2

H b < H a cand V ( t ) > V1 instalația funcționează în regim de furnizare a energiei termice prin
schimbătorul de căldură și din stoc prin debitele de apă caldă preluate din rezervor; la limita
când=V ( t ) V=
max orar Vc din rezervor se preia debitul maxim V2max de apă de consum. În
cazul H = H prin rezervor nu circulă apă ( V = 0 ) și instalația funcționează în regim fără
b a 2

stocare și fără consum de energie termica din stoc.

Sistemul de ecuații care descrie funcționarea instalației este următorul:
H (V ) = H b − H a + M 1V12 (7)
M 2V2 V2
Hb − H a = (8)
V= V1 + V2 (7)
în care:

- 40 -
 Capitolul 6

H (V1 ) — este înălțimea de pompare a pompei de circulație montată între rezervorul de

acumulare și schimbătorul de căldură.

2. Prescripții tehnice pentru instalaţii centrale pentru prepararea apei calde de consum
La adoptarea sistemului de instalaţie centrală pentru prepararea apei calde de consum se
va ţine seama de:
 necesarul specific de apă caldă de consum, numărul de consumatori şi durata
efectivă a perioadei de consum;
 natura, regimul de furnizare şi parametrii agentului termic primar;
 tipurile aparatelor folosite pentru prepararea apei calde de consum, care pot fi: cu
acumulare (boilere orizontale sau verticale) sau fără acumulare (aparate în contracurent);
 prevederile specifice din reglementările specifice pentru proiectarea şi executarea
instalaţiilor de încălzire centrală.
Prepararea apei calde de consum în centrale şi puncte termice se poate realiza cu boilere
(soluţie recomandată când consumul maxim orar de apă este mai mic de 10 m3/h), cu aparate
în contracurent sau cu aparate în contracurent şi acumulatoare de apă caldă.
La schema de preparare a apei calde cu boilere se ţine seama de următoarele:
 în cazul boilerelor orizontale, racordarea conductei de alimentare cu apă rece se
face la partea inferioară a boilerului, opusă ieşirii agentului termic, iar cea a apei calde de
consum la partea superioară a boilerului, lângă intrarea agentului termic;
 ventilul de siguranţă se montează pe conducta de alimentare cu apă rece.
Prepararea apei calde de consum cu aparate în contracurent se recomandă:
 în cazul în care consumul maxim orar de apă caldă este mai mare de 10 m3/h;
 pentru schemele de racordare la sisteme centralizate de alimentare cu căldură.
Prepararea apei calde cu aparate în contracurent se poate realiza după diferite scheme de
racordare şi anume:
 în paralel cu schimbătoarele de căldură pentru încălzire;
 în serie - paralel cu schimbătoarele de căldură pentru încălzire;
 în serie cu schimbătorele de căldură pentru încălzire şi cu injecţie din primar.
Se recomandă utilizarea schemei de preparare a apei calde de consum în serie cu
schimbătoarele de căldură pentru încălzire şi cu injecţie din primar şi utilizarea
schimbătoarelor de căldură cu plăci.
La prepararea apei calde de consum cu aparate în contracurent şi rezervoare de
acumulare (fără serpentine de încălzire) se recomandă luarea următoarelor măsuri:
 legarea aparatului în contracurent cu rezervorul de acumulare se face numai în
paralel, cu montarea unei pompe de circulaţie între acumulator şi aparatul în contracurent;
pompa se montează pe conducta care face legătura între partea inferioară a rezervorului şi
racordul la schimbătorul de căldură corespunzător ieşirii agentului termic din schimbător;
 rezervorul de acumulare se montează numai în poziţie verticală, fiind prevăzut cu
vane pentru izolarea lui.
În cazul preparării apei calde de consum cu aparate în contracurent (fără acumulator de
apă caldă), când reţeaua de alimentare cu apă nu asigură presiunea necesară instalaţiei de apă
caldă, se admite intercalarea pe circuitul apei calde a unei pompe de ridicare a presiunii
(pentru acoperirea pierderilor de sarcină în aparatele în contracurent).
Racordarea conductei de recirculare la aparatele de preparare a apei calde se face pe
legătura de apă rece, după ventilul de reţinere. Pe conducta de recirculare se montează un
ventil de reţinere.
Dotarea cu instalaţii sanitare a centralelor şi punctelor termice se face în conformitate cu
prevederile reglementările tehnice pentru proiectarea, executarea şi exploatarea instalaţiilor de
încălzire centrală.

- 41 -
 Capitolul 6

Pentru ansamblurile de clădiri de locuit cu prepararea centrală a apei calde de consum,

instalaţiile de preparare a apei calde din centralele termice sau punctele termice trebuie
prevăzute cu posibilitatea opririi alimentării cu apă caldă de consum pe timpul incendiului.


- 42 -
 Capitolul 7

INSTALAȚII DE RIDICARE A PRESIUNII

1. INSTALAŢII DE RIDICARE A PRESIUNII CU RECIPIENTE DE HIDROFOR
Când sarcina hidrodinamică disponibilă ( H disp , în m H 2O — presiune de serviciu) a apei
din conducta publică în punctul de racord al instalaţiei interioare, este permanent sau pe
perioade lungi mai mică decât sarcina hidrodinamică necesară ( H nec , în m H 2O ) funcţionării
normale a tuturor punctelor consum al apei ( H disp < H nec ), iar debitele de apă consumate la
punctele de utilizare prezintă variaţii importante în timp, între valorile maxime (debitul orar
maxim) şi minime, pentru ridicarea presiunii apei se adoptă soluţia instalaţiei de pompare cu
recipiente de hidrofor (numită pe scurt, instalaţie de hidrofor).
Recipientul de hidrofor se montează pe conducta de refulare a pompei (fig. 1.) şi este un
rezervor hidropneumatic având la partea inferioară apă; iar la partea superioară o pernă de aer
comprimat, aflat sub presiune variabilă, între presiunea minimă de pornire a pompei p p ,
în N / m 2 , şi presiunea maximă de oprire a pompei, po , în N / m 2 , care sunt controlate de un
presostat ce comandă pornirea, respectiv oprirea pompei. Folosirea instalaţiilorde pompare
fără recipiente de hidrofor duce, pe de o parte, la consumuri mari de energie electrică,
deoarece pompele vor funcţiona la debite mici cu randamente mici şi, pe de altă parte, la
uzura prematură a automatelor de pornire a pompelor datorită pornirilor şi opririlor succesive
ale acestora, cu frecvenţă foarte mare.
Comparativ cu rezervorul de înălţime, recipientul de hidrofor prezintă avantaje deosebite
şi anume: poate fi montat în orice punct al clădirii, dar de regulă se montează în subsol sau,
pentru un ansamblu de clădiri, într-o clădire separată numită staţie de hidrofor; conservă
calitatea apei evitând impurificarea ei, prin faptul că recipientul este închis; nu necesită lucrări
speciale le construcţie pentru montaje (etaje tehnice) etc.

1.1. Calculul volumului necesar şi alegerea numărului de recipiente de hidrofor

Volumul necesar (capacitatea) recipientelor de hidrofor V se determină cu relaţia
Q (H p + 10) ⋅ (H o + 10)
V = 1,1 ⋅ p ⋅ [ m3 ]
4n (H o + H p ) ⋅ (H i + 10)
(1)

în care: Q p reprezintă debitul pompei active, în m3 / h , egal cu media aritmetică între debitul
Q pp corespuzător înălţimii de pompare H pp , în m H 2O , la pornirea pompei şi debitul Q po
corespunzător înălţimii de pompare la oprirea pompei H po , în m H 2O .

⋅ (Q pp + Q po ) [ m3 / h ]
1
Qp = (2)
2
În cazul instalaţiilor de distribuţie a apei reci pentru consum menajer debitul pompei
active (sau al cuplajului în cazul funcţionării pompelor paralel) se va lua egal cu debitul
de calcul qc ( Q p = qc ) determinat funcţie suma de echivalenţi E = E1 + E2 cu relaţiile de
calcul din tabelul 6 din STAS 1478-90.
p
H p = p — presiunea din recipientul de hidrofor în momentul pornirii pompei, în m
ρg
H 2O , determinată cu relaţia
H p ≥ H nec = max(H g + H u + hr ) [m H 2O ] (3)
H nec — sarcina hidrodmamică necesară în instalaţia interioară de alimentare cu
apă, în m H 2O ;

- 43 -
 Capitolul 7

Hg — înălţimea geodezică a punctului de consum cel mai cel mai dezavantajat

hidraulic din întreaga instalaţie, faţă de un plan de referinţă unic admis, în
m H 2O ;
Hu — presiunea de utilizare a apei la punctul de consum cel mai dezavantajat
hidraulic, în m H 2O ;
hr = hr int + hr ext — suma pierderilor totale de sarcină (liniare şi locale), pe traseul de
alimentare cu apă al punctului de consum cel mai dezavantajat hidraulic
până în punctul de ieşire a apei din recipientul de hidrofor, în m H 2O ;
hr int — suma pierderilor totale de sarcină pe porţiunea reţele: din interiorul clădirii
a traseului de alimentare cu apă a punctului cel mai dezavantajat , în m
H 2O ;
hr ext — suma pierderilor totale de sarcină pe porţiunea reţelei din exteriorul clădirii
a traseului de alimentare cu apă a punctului cel mai dezavantajat, până în
punctul de ieşire a apei din recipientul de hidrofor, în m H 2O .
Întrucât din distribuitorul instalaţiei de hidrofor se alimentează cu apă atât reţeaua de
distribuţie a apei reci cât şi instalaţia de preparare a apei calde de consum, este indicat să se
introducă în relaţia (3) valoarea cea mai mare dintre sarcinile hidrodinamice necesare
H nec ar , pentru instalaţia de distribuţie a apei reci, respectiv H nec acc , pentru instalaţia de
distribuţie a apei calde de consum. (Între cele două sarcini hidrodinamice necesare H nec ar
şi H nec acc se admite o diferenţă de cel mult ±5%);
po
Ho = — presiunea din recipientul de hidrofor în momentul opririi pompei, care se
ρg
determină în funcţie de, valoarea presiunii H p din recipientul de hidrofor în
momentul pornirii pompei, cunoscând că ∆H = H o − H p = 10 ÷ 12 m H 2O ,
cu precizarea că, dacă H p = 55 m H 2O se admite H o = 5 m H 2O pentru a
nu depăşi presiunea maximă admisă de 60 m H 2O la armăturile montate la
punctele de consum al apei. cu excepţia instalaţiilor de incendiu separate.
Diferenţa optimă între presiunile H o şi H p în funcţie de debitul mediu al pompelor Q p în
m3/h, numărul pompelor care funcţionează în paralel_N şi numărul maxim de porniri pe oră al
pompelor n, se determină cu ajutorul nomogranaei din figura 2;
Hi — presiunea iniţială din recipientul de hidrofor, în m H 2O , care se determină
în funcţie de presiunea H p din hidrofor în momentul pornirii pompei
H i = H p − ∆H i
Diferenţa optimă ∆H i = H p − H i se ia din tabelul 1, în funcţie de H p şi de capacitatea
(volumul) recipientului de hidrofor;
n — frecvenţa pornirilor (opririlor) pompei; se recomandă: n = 12÷15 porniri pe
oră;
ρ — densitatea apei, în kg / m3 ;
g — acceleraţia gravitaţională, în m / s 2 .
Pentru buna funcţionare a instalaţiilor cu recipiente hidropneumatice este necesar ca
periodic să se completeze perna de aer din interiorul lor, deoarece în timp, volumul de aer
scade ca urmare a dizolvării aerului în apă sau a acţiunii mecanice de antrenare a aerului de

- 44 -
 Capitolul 7

către apa în mişcare.

Presiunea iniţială este presiunea care se creează în recipiente la punerea în funcţiune a
instalaţiei sau periodic după micşorarea pernei de aer.
Presiunea iniţială este legată de volumul iniţial, care este volumul total al recipientului
ocupat de aer.
În timpul funcţionării instalaţiei, în partea inferioară a recipientului situată sub cele
două racorduri de intrare şi ieşire a apei, rămîne un spaţiu neutilizabil de apă care are şi
funcţia de strîngere a impurităţilor din apă.
Volumul total Vt cuprinde deci volumul ocupat de apă de sub racordurile de intrare-
ieşire Va şi restul volumului recipientului ocupat de aer :
Vt = Va + Vi
Pentru ca aerul că nu poată ieşi din recipient, apa va trebui să se găsească la partea
superioară a racordurilor de intrare-ieşire (fig. 3).
Spaţiul neutilizabil ocupat de apă V a se poate considera de 10% din volumul total al
recipientelor.
În cazul exploatării, dacă instalaţia a fost corect proiectată nivelul apei corespunzător
presiunii de pornire trebuie să se găsească foarte aproape de partea superioară a racordurilor
de intrare-ieşire a apei din recipient. Pe măsură ce aerul din recipient se dizolvă în apă sau
este antrenat de ea, presiunea iniţială va scădea şi în consecinţă nivelul apei corespunzător
celor două presiuni se va ridica.
De altfel în exploatare mai există impresia greşită că un recipient funcţionează cu atât
mai bine, cu cât este mai plin cu apă, adică cu cât nivelurile presiunii de pornire şi de oprire
sunt cât mai sus.
În cazul proiectării, problema care se pune este de a stabili mărimea presiunii iniţiale.
Ea trebuie astfel aleasă, încât să conducă la un volum util maxim. În aceste condiţii este
necesar ca presiunea iniţială să fie mai mică decât presiunea de pornire, dar foarte apropiată
de ea.
Pornind de la relaţia:
VP
Vi Pi = V p Pp rezultă V p = i i
Pp
Considerând volumul de siguranţă :
VP
Vs = Vi − V p , se poate scrie: Vs = Vi − i i .
Pp
Înălţimea de siguranţă (înălţimea minimă dintre nivelul inferior al pernei de aer şi
partea superioară a racordului de intrare-iesire a apei) este :
V
hs = s ,
S
în care S este suprafaţa secţiunii recipientului de hidrofor, sau:
V P Vi (Pp − Pi )
Vi i i
Pp Pp
hs = = ;
S S
P Sh
notîndu-se Pp − Pi = ∆p , va rezulta ∆p = p l .
Vi
Volumul util al recipientelor de hidrofor se calculează cu relaţia
Q
Vu = p [ m3 ] (4)
4n

- 45 -
 Capitolul 7

în care: Q p este debitul de dalcul al pompei active, în m3 / h ;

n — frecvenţa efectivă a pornirilor pompei pe oră.

Fig. 1. Elementele de calcul ale volumului recipientului hidropneumatic

Numărul de porniri-opriri ale pompelor este un factor important în dimensionarea
volumului recipientelor hidropneumatice, alegerea lui fără discernământ poate duce la
supradimensionări.
Până la revizuirea STAS 1478-90 numărul de porniri-opriri se lua conform indicaţiilor
din literatura de specialitate, fiind cuprins între 6 şi 10 porniri-opriri/h.
Pe baza recomandărilor din STAS 1478-90 numărul de porniri-opriri, N este cuprins
între 12 şi 15 porniri-opriri/h.
Este necesar să se cunoască factorii care influenţează numărul de porniri-opriri şi cum
variază în funcţie de aceştia.
Numai din simpla alegere a 12 porniri-opriri/li în loc de 15, volumul recipientelor
pneumatice se măreşte cu 20%, ceea ce reprezintă o supradimensionare cu totul nejustificată.
Din formula cunoscută a volumului util maxim al recipientelor hidropneumatice se
poate constata că numărul de porniri-opriri este invers proporţional cu debitul pompei :
15 Q p
Vu max = ;
n
Vu max = volumul util maxim al recipientului hidropneumatic;
Qp = debitul pompei;
n = numărul de porniri-opriri/h al pompei.
Pentru reducerea volumului util nu se poate acţiona asupra debitului pompei, ci numai
asupra numărului de porniri-opriri al pompei.
În scopul reducerii costurilor de investiţie este indicat ca volumul util să fie cât mai mic,
ceea ce corespunde la necesitatea creşterii numărului de porniri-opriri.
Se pune problema factorilor care limitează numărul maxim de porniri-opriri.
De asemenea este necesar să se stabilească curba de variaţie a numărului de porniri-
opriri în funcţie de variaţia consumului de apă.
Numărul de porniri-opriri este :

- 46 -
 Capitolul 7

60 Qc (Q p − Qc )
n=
Vu Q p
n = numărul de porniri-opriri al pompelor;
Qc = consumul de apă;
Qp = debitul pompei;
Vu = volumul util al recipientelor hidropneumatice.

Fig. 2. Nomograma pentru determinarea diferenţei optime H=H o -H p

Rezultă că n este nul pentru două cazuri : când Qc = 0 şi când Qc = Q p . Acest lucru
se constată şi practic, deoarece când nu există consum pompa este oprită, deci n este egal
cu zero, iar când consumul este egal cu debitul pompei, aceasta va funcţiona continuu,
deci n va fi de asemenea egal cu zero.
Cunoscând deci curba de variaţie a consumului şi curba caracteristică de debit —
presiune a pompei, se poate calcula numărul de porniri-opriri ale pompelor.
Înălţimea hu a volumului util de apă din recipientul de hidrofor se determină astfel
V 4V
hu = u = u2 [m] (5)
A πDi
πDi2
în care: A = este aria secţiunii transversale a hidroforului, în m 2 ;
4
Di — diametrul interior al. recipientului de hidrofor, în m.

Diferenţa optimă dintre presiunea din hidrofor în momentul pornirii pompei şi presiunea
iniţială în recipientul de hidrofor, ∆H i (tabel nr. 14, STAS 1478-90)
Presiunea în Capacitatea recipientului de hidrofor, în l
momentul 800;
160; 400;
pornirii 1.000; 2.000 2.500 3.150 4.000 5.000
250 630
pompei Hp 1.600
[m H 2 O] ∆Hi=H p -H i , în m H 2 O
20 0,9 0,7 0,6 0,5 0,5 0,4 0,35 0,35
40 1,8 1,5 1,2 1,0 1,0 0,8 0,7 0,65
60 2,7 2,2 1,9 1,6 1,6 1,2 1,0 1,0
90 4,1 3,4 2,9 2,4 2,4 1,8 1,6 1,4
120 5,5 4,5 3,8 3,2 3,2 2,5 2,1 1,9
Pentru staţiile de. hidrofor din ansambluri de clădiri se recomandă alegerea a cel puţin

- 47 -
 Capitolul 7

două recipiente de hidrofor de capacităţi egale (pentru a asigura continuitatea funcţionării

instalaţiei în timpul exploatării), având volumul efectiv total cel .puţin egal cu volumul
necesar rezultat din calcul cu relaţia 1).
1.2. Dimensionarea rezervorului tampon şi a instalaţiilor hidraulice din instalaţia de
pompare a apei cu recipiente de hidrofor
Rezervorul tampon din care aspiră pompa poate fi închis sau deschis.
Rezervorul tampon deschis. Volumul (capacitatea) rezervorului tampon deschis Vrd se
calculează cu formula
Vrd = 150 ⋅ (10 + Q p ) [litri] (6)
în care Q p este debitul pompelor în funcţiune, în l/s.
În cazul în care din rezervorul tampon se alimentează şi hidranţii interiori pentru
incendiu, capacitatea rezervorului tampon se va verifica pentru a se asigura debitul de apă
necesar hidranţilor interiori pe timp de 10 min, respectiv de 5 min dacă alimentarea cu apă a
rezervorului se face automat (robinetul de alimentare fiind comandat de un nivostat).
Trebuie verificat, de asemenea, dacă în rezervorul tampon pot fi montate robinetele cu
plutitor (cel puţin trei, pentru siguranţă în funcţionare). Uneori se prevede şi o capacitate
suplimentară (de rezervă); dacă este asigurată rezerva pentru incendiu şi posibilitatea montării
robinetelor cu plutitor, numai este necesară o capacitate suplimentară a rezervorului tampon.
Diametrul Di (fig. 3.) al conductei de alimentare cu apă a rezervorului tampon deschis
este egal cu diametrul conductei de branşament.
Diametrul d1 al robinetelor cu plutitor se determină din ecuaţia de continuitate
πd12
qc = N ⋅ ⋅ v1 [m3/s] (7)
4
în care:
qc este debitul de almientare cu apă a rezervorului, în m3/s;
N — numărul robinetelor cu plutitor; se recomandă ca N ≥ 2 pentru asigurarea
continuităţii funcţionării în timpul exploatării instalaţiei;
v1 — viteza medie a apei la trecerea prin robinetul cu plutitor, în m/s.
Relaţia (9’) se poate aplica şi astfel
πD12 πd 2
⋅ v = N ⋅ 1 ⋅ v1 (8)
4 4
unde v este viteza medie a apei în conducta de alimentare, determinată anterior (la
dimensionarea conductei de diametrul D1 ).
Dacă v1 = v atunci rezultă
D
d1 = 1 (9)
N
Viteza v1 se determină în funcţie de presiunea de utilizare hu , în m H 2 O, a robinetului
cu plutitor, cu relaţia
2 ghu
v1 = (10)
1+ ζr
în care ζ r este. coeficientul de pierdere de sarcină locală în robinetul cu plutitor.
Diametrul D2 (v. fig. 3) al distribuitorului robinetelor cu plutitor se alege constructiv,
mai mare cu una sau două dimensiuni decât diametrul D1 .
Lungimea L a distribuitorului rezultă constructiv, în funcţie de numărul, diametrul şi

- 48 -
 Capitolul 7

distanţele dintre robinetele cu plutitor (v. fig. 3).

Diametrul D3 al orificiului preaplinului de formă circulară este dat de relaţia
2hu d14
D3 = 5 (11)
µ 2 (1 + ζ r )
În care µ ≈ 0,63 este coeficientul de debit al orificiului de preaplin.

Fig. 3. Schema de calcul pentru rezervorul tampon deschis

Dimensionarea orificiului de preaplin de formă dreptunghiulară consta în stabilirea
lăţimii a şi înălţimii b ale acestuia, aplicând relaţia
9π 2 h d4
b= ⋅ 2 2u 1 …[m] (12)
64 µ a (1 + ζ r )
în care mărimile: hu ; d1 ; µ şi ζ r au semnificaţiile cunoscute.
Vasul preaplinului poate fi rezervor prismatic cu dimensiunile recomandate
0,6×0,6×0,6 m sau rezervor tronconic (pâlnie) cu diametrul superior :de 0,6 m, diametrul
inferior de 0,3 m şi înălţimea h = 0,6 m (v. fig. 3). La partea inferioară, vasul are un ştuţ
pentru racordare la conducta de evacuare.
Conductele.de evacuare de diametre D4 şi D5 conduc excesul de apă din rezervorul
(vasul) preaplinului la canalizare, se execută din tuburi din fontă de scurgere, ţevi din PVC-U
sau ţevi din oţel şi se dimensionează în ipotese că funcţionează la curgere cu secţiune plină.
Diametrul D4 al conductei verticale de scurgere a preaplinului se calculează, cu relaţia

- 49 -
 Capitolul 7

D4 = d1
(1 + ζ o )(1 + ζ 1 ) ⋅ 2hu
[m] (13)
1+ ζr 2h1 (1 + ζ o ) + D3

în care: d1 ; hu ; şi D3 au semnificaţiile cunoscute, iar:

h1 este presiunea statică a înălţimii coloanei de apă din rezervorul pâlnia
preaplinului, în mH 2 0;
ζ o ; ζ 1 şi ζ r — coeficienţii de pierderi de sarcină locale ale orificiului preaplinului,
respectiv orificiului vasului de preaplin (care face legătura cu conducta de
diametru D4 ) şi al robinetului cu plutitor.
Diametrul D5 al conductei orizontale de scurgere a preaplinului se determină cu relaţia

D5 = d1
(1 + ζ o )(1 + ζ 2 ) ⋅ 2hu
[m] (14)
1+ ζr 2(1 + ζ 0 )(h1 + h2 ) + D3
în care: h2 este înălţimea coloanei de apă din conducta de diametru D4 , în mH 2 O;
ζ2 — coeficientul de pierdere de sarcină locală în conducta orizontală de scurgere,
de diametru D5 , iar celelalte mărimi au semnificaţiile arătate mai sus.
Întrucât conductele de diametre D4 şi D5 s-au dimensionat în ipoteza că funcţionează la
curgere cu secţiune plină, urmează să se efectueze calculul de verificare, determinând viteza
reală cu care apa curge prin conducta de diametru D5 cu relaţia
H * − hr
v2 = 2 g [m/s] (15)
1 + Σζ
în care: H * este diferenţa de nivel între nivelul maxim admis al apei în vasul preaplinului şi
generatoarea superioară a conductei de canalizare care preia excesul de apă, în
mH 2 O;
hr — pierderea de sarcină liniară în conductele de diametre D4 şi D5 , în mH 2 O;
Σζ — suma coeficienţilor de pierderi de sarcină locale în conductele de diametre
D4 şi D5 .
Se determină apoi viteza v2 a apei în conducta de diametru D5 la trecerea debitului în
exces, evacuat din rezervorul tampon deschis prin preaplin, în cazul defectării unui robinet cu
plutitor, cu relaţia
q d 2 2 ghu
v2' = 1 2 = 12 [m/s]
πD5 D5 1 + ζ r (16)
4
Dacă v2 ≥ v2 conducta orizontală de diametru D5 a fost bine dimensionată; dacă v2 < v2' se
'

va mări diametrul D5 până ce se va realiza v2 ≥ v2' .

Rezervorul tampon închis. Volumul (capacitatea) necesar al rezervorului tampon închis se
determină cu relaţia
H  LA 
V = 10q pt a max + A r  va + c (17)
H a min  gA r 
 
în care: q p este debitul pompei în funcţiune, în m3/s; în instalaţii cu mai multe pompe, q p
corespunde pompei cu debitul cel mai mare;
t — timpul de intrare în regim a pompei (t = 2÷3 secunde);

- 50 -
 Capitolul 7

H a max — presiunea maximă în conducta de aspiraţie, în mH 2 O;

H a min — presiunea minimă în. conductă de aspiraţie, în mH 2 O;
Ar — aria secţiunii rezervorului, în m2;
va — viteza apei în conducta de aspiraţie, în m/s;
L — lungimea conductei de aspiraţie, în m;
A — aria conductei de aspiraţie, în m2;
g — acceleraţia gravitaţiei (g = 9,81 m/s2);
c — înălţimea minimă a racordului de aspiraţie, măsurată de la fundul
rezervorului, în m.
Rezervorul tampon închis, din punct de vedere constructiv, este la fel ca recipientul de
hidrofor.
Pentru efectuarea calculului hidraulic al conductelor instalaţiei de pompare cu recipiente
de hidrofor fiind necesară cunoaşterea configuraţiei reţelelor, se recomandă ca în prealabil
să se amplaseze principalele elemente ale instalaţiei pe planul de arhitectură al clădirii şi în
schemă (eventual în secţiuni). Deoarece în această etapă nu se cunosc exact dimensiunile
pompelor ce urmează a fi alese, acestea se vor figura pe plan prin postamentele lor care au
dimensnnile aproximative de 1000×500 mm, urmând ca după alegerea lor (aşa cum se arată
în continuare) să se definitiveze planul şi secţiunile cu dimensiunile lor exacte. Celelalte
elemente, şi anume: recipientele de hidrofor, rezervorul tampon etc. au dimensiunile exacte
rezultate din calcul.
Amplasarea instalaţiei de hidrofor trebuie astfel făcută încât să se realizeze: utilizarea
raţională a spaţiului tehnic disponibil; traseele conductelor fie cât mai scurte şi cu rezistenţe
locale cât mai puţine; să se asigure accesul uşor în timpul exploatării la toate elementele
componente ale instalaţiei; pompele se vor amplasa cu motorul electric către interiorul
încăperii.
La amplasarea instalaţiei de hidrofor se recomandă dimensiunile de montaj: între
postamentele pompelor: 500÷700 mm; între pompe şi rezervoare: 600÷800 mm; între pompe
sau rezervoare şi elementele de rezistenţă ale clădirii: 500÷800 mm.
Pentru ansambluri de clădiri, clădirea staţiei de hidrofor este, de regulă, comună şi
pentru punctul termic pentru prepararea apei calde de consum (precum şi pentru prepararea
apei calde, pentru încălzirea clădirilor).Schema de montaj a instalaţiei de hidrofor se
reprezintă la scară numai în pian vertical. Intrucât schema de montaj nu reprezintă o
secţiune prin clădire ordinea şi distanţele de amplasare a rezervoarelor, pompelor,
recipientelor: de hidrotor etc. este arbitrară, recomandându-se ca acestea să fie astfel dispuse
incât schema să prezinte claritate şi să cuprindă toate elementele instalaţiei şi, pe cât posibil,
toate cotele de montaj.
După amplasarea staţiei de hidrofor se efectuează calculul hidraulic de dimensionare al
conductelor, la debitul de calcul al pompei Q p folosind nomogramele pentru dimensionarea
conductelor din oţel pentru apă rece H g >15 m şi H g <15 m. În continuare, se efectuează
calculul pierderilor totale de săream (liniare şi locale} h rp , pe traseul conductei de pompare
cuprins între punctul de intrare al apei din rezervorul tampon în conducta de aspiraţie a
pompei şi punctul de intrare al apei în recipientul de hidrofor
hrp = i ⋅ l p + hrl (18)
în care: l p este lungimea conductei de pompare (de la rezervorul tampon până la recipientul
de hidrof or), în m;
i — pierderea de sarcină unitară în conducta de pompare, în mmH 2 O/m;
h rl — suma pierderilor locale de sarcină pe conducta de pompare, în mmH 2 O.
Diametrul distribuitorului pentru apă se alege constructiv, mai mare cu una sau două

- 51 -
 Capitolul 7

dimensiuni decât diametrul cel mai mare ar conductele racordate la el.

Lungimea distribuitorului se determina în funcţie de numărul şi diametrele conductelor
de intrare şi ieşire şi de dimensiunile constructive ale vanei prevăzându-se şi distanţe (egale,
de regulă, cu razele conductelor) manevrarea roţilor de acţionare a vanelor. Pe distribuitor se
sudează ştuţuri din ţeavă prevăzute cu flanşe pentru montarea vanelor şi conductelor de
racord.

1.3. Alegerea pompei pentru instalaţia de hidrofor

În instalaţiile de pompare a apei cu recipiente de hidrofor se utilizează pompe centrifuge
monoetajate.
Pentru alegerea pompei se cunoaşte debitul de calcul Q p , în m3 / h , şi se determină
înălţimile de pompare necesare H pp în momentul pornirii pompei, respectiv H po în
momentul opririi pompei, cu relaţiile
H pp = H p ± H gp + hr pp − H a = H sp + M pQ pp
2
[m H 2O ] (19)
H po = H o ± H go + hr po − H a = H so + M oQ 2
po [m H 2O ] (20)
în care: H p şi H o au semnificaţiile şi modul de determinare cunoscute;
H gp — diferenţa de nivel între nivelul apei din recipientul de hidrofor şi nivelul apei
din rezervorul tampon (în care caz H gp > 0 ) sau invers (în care caz
H gp < 0 ), în momentul pornirii pompei, în m H 2O ;
H go — diferenţa de nivel între nivelul apei în recipientul de hidrofor şi nivelul apei
din rezervorul tampon (în .care caz H go > 0 ) sau invers (în care caz
H go < 0 ), în momentul pornirii pompei, în m H 2O ;
hr pp — respectiv, hr po — suma pierderilor totale de sarcină (liniare şi locale) pe
traseul conductei de pompare, calculate la debitul Q pp de pornire al pompei,
respectiv la debitul Q po de oprire al pompei, în m H 2O ;
Ha — presiunea din rezervorul tampon închis (dacă este cazul) din care aspiră
pompa (în cazul rezervorului tampon deschis: H a = H atm = 0 în scara
manometrică), în m H 2O .
H sp = H p ± H gp − H a ; H so = H o ± H go − H a — presiunile statice la momentele pornirii,
respectiv opririi pompei, în m H 2O ;
M p ; M o — modulele de rezistenţă ale conductei de pompare, în h 2 / m5 .
Pompa instalaţiei de hidrofor se alege pe baza determinării punctelor de funcţionare în
momentele pornirii, respectiv opririi pompei după metodologia urmatoare:
h h = hr p h
 se consideră preliminar că: r pp şi r po , în care r p se determină cu relaţia
(18);
 se calculează înălţimile de pompare H pp şi H po cu relaţiile (19) şi (20);
 se alege preliminar o pompă având curba caracteristică de sarcină Q—H şi din
H pp H po
punctele de ordonate , respectiv se duc paralele la axa absciselor, care
intersectate cu curba caracteristică de sarcină a pompei dau punctele de funcţionare la
Q Q
pornirea, respectiv oprirea pompei, având abscisele corespunzătoare pp , respectiv po ;

- 52 -
 Capitolul 7

Q
 se verifică dacă debitul de calcul al pompei p este egal cu media aritmetică a
Q Q
debitelor pp şi po , relaţia (2);
 dacă relaţia (2) nu este îndeplinită, se alege alt tip de pompă şi se repetă
verificarea relaţiei (2) ;
 dacă relaţia (2) este îndeplinită, se recalculează pierderile totale de sarcină (liniare
h Q h Q
şi locale) pe conducta de pompare r pp la debitul pp şi r po la debitul po cunoscând
diametrul conductei de pompare determinat anterior;
H H
 se recalculează înălţimile de pompare pp şi po cu relaţiile (19) şi (20) şi se
determină punctele reale de funcţionare ale instalaţiei de hidrofor pentru momentul
pornirii, respectiv opririi pompei, verificându-se ca acestea să se afle pe curba
caracteristică de sarcină a pompei aleasă preliminar şi să fie îndeplinită relaţia (2).

2. POMPE
În instalaţiile hidraulice apare frecvent necesitatea ca apa să fie transportată de la un
nivel energetic inferior la unul superior, de exemplu, de la energia disponibilă dintr-o
conductă exterioară clădirii sau dintr-un rezervor la energia necesară pentru utilizarea apei la
un anumit punct de consum.
Curgerea apei de la un nivel energetic dat, la unul superior, se poate realiza numai dacă
se transmite apei o anumită energie necesară pentru ridicarea ei la înălţimea respectivă şi
pentru învingerea rezistenţelor hidraulice întâmpinate la transportul prin conducte. Această
energie este transmisă apei de către pompă care transformă energia mecanică dată de motorul
de antrenare în energie hidraulică.
Pompele sunt maşini hidraulice, din categoria generatoarelor hidraulice, care transformă
energia mecanică E m , primită la arbore în energie hidraulică E h , în scopul vehiculării apei
care primeşte energie utilă, conform relaţiei:
Eh= η ⋅ Em [J] (21)

2.1. Curbele caracteristice la turaţie constantă, ale unei pompe centrifuge

Prin curbe caracteristice ale unei pompe centrifuge se înţeleg curbele de variaţie a
înălţimii de pompare cu debitul pompei (caracteristica de sarcină a pompei) şi a puterii şi
randamentului cu debitul pompei, la turaţie constantă.
Curbele caracteristice ale unei pompe centrifuge pot fi determinate teoretic sau trasate
experimental la standul de probă, de către unitatea constructoare de pompe.
 C u r b a c a r a c t e r i s t i c ă d e s a r c i n ă a p o m p e i (energetică) a pompei H = H (V )
se reprezintă grafic (fig. 4) în sistemul de coordonate având debitul V [m3/h] pe abscisă şi
înălţimea de pompare H [kPa], pe ordonată, printr-o parabolă cu concavitatea spre
semiordonatele negative. La debit nul, V = 0, se produce refulare de mers în gol şi ordonata
la origine este înălțimea de pompare H 0 (fig. 4). Apoi, curba atinge un maximum în punctul
M, după care scade parabolic.
Pompa are o funcţionare stabilă.la dbit V > VM şi instabilă la debite V < VM . În zona
instabilă se manifestă fenomenul de pompaj, caracterizat prin pendularea debitului, cu bătăi
puternice în pompă şi reţea, lovituri de berbec, variaţii ale cuplului solicitat de pompă de la
motorul de antrenare etc. Pentru evitarea pompajului se iau o serie de măsuri ca: folosirea
unor pompe cu

- 53 -
 Capitolul 7

Fig. 4. Curbele caracteristice ale pompei, la turație

constantă

caracteristici continuu descendente; montarea unei clapete de reţinere la ieşirea apei din
pompă etc. La unele tipuri de pompe centrifuge, punctul M este situat chiar pe axa
ordonatelor, ceeace duce la extinderea domeniului de folosire a pompei.
 C u r b a c a r a c t e r i s t i c ă d e p u t e r e . Fiecare tip de pompă are trasată o curbă
caracteristică de putere P = P (V ) , care redă (fig. 4) puterea P [kW] absorbită de pompă la
arborele său. Se observă că la o pompă centrifugă, puterea. absorbită P creşte pe măsură ce
debitul V pompat creşte.
Puterea utilă P u transmisă apei de către pompă se determină cu relaţia:

Pu = ρVH [W] (22)
în care:
ρ - este densitatea apei [kg/m3];
V - debitul pompei [m3/s];
H - înălţimea de pompare [Pa].
Puterea P absorbită de pompă, la arborele său, este mai mare decât puterea utilă P u ,
întrucât include pierderile din interiorul pompei şi se determină cu relaţia:
Pu ρVH 
=
P = [W] (23)
η η
în care:
η - este randamentul pompei.
Puterea absorbită de grupul motor şi transmisie, care formează agregatul de antrenare a
pompei Pag , se calculează cu relaţia:
Pu
Pag = [W] (24)
ηmotor ⋅ηtr
în care:
ηmotor — este randamentul motorului;
ηtr — randamentul transmisiei mîşcării de la arborele motorului electric de acţionare la
arborele pompei (la cuplaj elastic ηtr = 1,0; la transmise prin curele trapezoidale
ηtr = 0,90).
Puterea instalată a motoarelor electrice de acţionare se determină cu relaţia:
P1= k ⋅ Pag [W] (25)
în care:

- 54 -
 Capitolul 7

k — este un coeficient de suprasarcină care tine seama de puterea suplimentară necesară

învingerii cuplului de pornire a pompei şi de variaţia puterii la variaţia parametrilor
de funcţionare ai pompei (k= 1,05... 1,50).

2.2. Curba caracteristică de randament

Randamentul unei pompe centrifuge η este definit ca raportul dintre puterea utilă P u si
puterea absorbită P:
Pu
η= (26)
P
Curba caracteristică de randament (fig. 4) redă variaţia randamentului η al pompei
centrifuge în funcţie de debitul V pompat la turaţie constantă. Se constată că la o turaţie n
dată, curba randamentului pompei are un maximum, ηmax realizat la un anumit debit V η . max

2.3. Caracteristicile nominale ale unei pompe centrifuge

Valorile debitului V [m3/s], ale înălţimii de pompare H [kPa] şi ale puterii P [kW],
corespunzătoare randamentului maxim ηmax la turația n pentru care a fost proiectată şi
executată pompa, numită turaţie nominală, se numesc c a r a c t e r i s t i c i l e n o m i n a l e a l e
p o m p e i centrifuge şi sunt înscrise pe o plăcuţă indicatoare fixată pe corpul pompei.
Caracteristicile nominale ale pompelor centrifuge sunt redate în cataloagele de pompe ale
firmelor constructoare.

2.4. Calculul inălţimii de pompare a apei

În figura 5 este redată o instalaţie de pompare care aspiră apa dintr-un rezervor inferior
R1 închis, în care deasupra apei se află aer comprimat la presiunea P; şi o refulează într-un
rezervor superior R2 , de asemenea închis, în care deasupra apei se află aer comprimat la
presiunea P e .
Transportul apei se realizează printr-o conductă de pompare, care are două tronsoane
distincte: conducta de aspiraţie, de la rezervorul R 1 la pompă şi conducta de refulare, de la
pompă la rezervorul R 2 .
Instalaţia de pompare a apei este un sistem hidraulîc cuprins între secţiunile de intrare
(i) şi de ieşire (e) în care energiile specifice corespunzătoare ale apei sunt:
p α v2
H i =zi + i + i i (27)
ρ g 2g
p α v2
H e =ze + e + e e (28)
ρ g 2g
Pentru transportul debitului V de la o cotă energetică mai joasă H i , din secțiunea de
intrare (i). la o cotă energetică mai ridicată H e , în secţiunea de ieşire (e), trebuie ca apa să
primească o energie specifică H p , numită înălţime de pompare a instalaţiei, care se determină
din legea (bilanţul) energiilor:
H i + H p = H e + ha + hr (29)
unde:
h a şi h r — sunt pierderile totale de sarcină (liniare şi locale) pe conductele de aspiraţie, h a ,
respectiv de refulare, h r .
Din relaţiile 27, 28 şi 29 se deduce:
p − pi α e ve2 − α i vi2
H p = H e + H i + ha + hr = ze − zi + e + + ha + hr (30)
ρg 2g

- 55 -
 Capitolul 7

Fig. 5. Schema de calcul pentru determinarea înălțimi de pompare a apei

şi se notează (fig. 5):
H=
g z e − zi înălţimea geodezică de pompare a apei;
pe − pi
H= Hg + înălţimea statică;
ρg
s

MV=
2
ha + hr pierderile totale de sarcină pe conductele de aspiratie şi de refulare a apei;
α e ve2 − α i vi2
M *V 2
= + MV 2 (31)
2g
unde:
M *
— este modulul total de rezistenţă hidraulică ce include în pierderile de sarcină şi
termenii cinetici din secţiunile de intrare (i) şi de ieşire (e) ale conductei de
pompare a apei.
Cu notaţiile de mai sus, înălţimea de pompare se eprimă prin relaţia:
H=p H s + M *V 2 (32)
care, reprezentată grafic în sistemul de coordonate cu debite V , pe abscisă şi înălţimi de
pompare a apei, H, pe ordonată (fig. 4), este o parabolă cu concavitatea spre semiordonatele
pozitive şi având ordonata la origine H (pentru V =0). Această parabolă se numeşte curba
caracteristică a conductei de pompare (caracteristica instalaţiei sau caracteristica exterioară) si
se notează:
H=
c H=
p H s + M *V 2

- 56 -
 Capitolul 7

Dacă rezervoarele R1 şi R2 sunt deschise, adică în legătură cu atmosfera (rezervoare cu nivel

liber). p i = p e = p at = 0 (în scara manometrică), p at fiind presiunea atmosferică şi rezultă:
H s = H g și H= e H g + M *V 2 (23)

2.5. Funcționarea pompelor cuplate

Pentru a extinde performanța totală a pompei într-un sistem, pompele sunt adesea
conectate în serie sau paralel. În această secțiune ne vom concentra pe aceste două moduri de
conectare a pompelor.

2.5.1. Cuplarea pompelor în paralel

Pompele conectate în paralel sunt adesea folosite atunci când debitul necesar este mai
mare decât ceea ce poate furniza o singură pompă, sistemul are cerințe variabile de debit și
atunci când aceste cerințe sunt îndeplinite prin cuplarea sau oprirea pompelor montate în
paralel.
În mod normal, pompele conectate în paralel sunt de tip și dimensiuni similare (de
preferat identice). Cu toate acestea, pompele pot avea dimensiuni diferite ori una sau mai
multe pompe pot fi controlate cu convertizoare de frecvență având astfel curbe de performanță
diferite.
Pentru a evita circulația prin by-pass în pompele care nu funcționează, câte o supapă de
reținere este conectată în serie cu fiecare pompă. Curba de performanță rezultată pentru un
sistem compus din mai multe pompe în paralel este determinată prin adăugarea fluxului pe
care pompele îl livrează la o anumită presiune.
Figura 4 prezintă un sistem cu două pompe identice conectate în paralel. Curba de
performanță rezultantă a sistemului este determinată prin adăugarea valorilor Q 1 și Q 2 pentru
fiecare valoare a capului care este aceeași pentru ambele pompe, H 1 = H 2 .

Fig. 6. Două pompe conectate în paralel cu curbe de performanță similare

Deoarece pompele sunt identice curba caracteristică de sarcină rezultată are același
înălțime de pompare maximă H max , dar debitul maxim Q max este de două ori mai mare. Pentru
fiecare valoare a înălțimii de pompare, debitul este de două ori mai mare decât pentru o
singură pompă în funcțiune:
Q = Q1 + Q2 = 2 Q1 = 2 Q2 (24)
Pompele conectate în paralel sunt adesea folosite atunci când debitul necesar este mai

- 57 -
 Capitolul 7

mare decât ceea ce poate furniza o singură pompă, sistemul are cerințe variabile de debit și
când aceste cerințe sunt îndeplinite prin comutarea și oprirea pompelor conectate paralele.
Figura 7 prezintă două pompe de dimensiuni diferite conectate în paralel. Atunci când
se adaugă Q 1 și Q 2 pentru o înălțime de pompare dată H 1 = H 2 , curba caracteristică de sarcină
rezultată este definită. Zona hașurată din figura 7 arată că P1 este singura pompă care se
livrează apă în acea zonă specifică, deoarece are o înălțime de pompare maximă mai mare
decât P2.

Fig. 7: Două pompe montate în paralel cu curbe caracteridtice de sarcină diferite

2.5.1.1. Pompe cu turație controlată conectate în paralel
Combinația dintre pompele conectate în paralel și pompele cu turație controlată este o
modalitate foarte utilă de a obține o performanță eficientă a pompei atunci când cererea de
debit variază.
Metoda aplicată este obișnuită la sistemele de alimentare cu apă / de ridicare a presiunii.
Un sistem de pompare alcătuit din două pompe cu turație variabilă cu aceeași curbă
caracteristică de sarcină acoperă un domeniu larg de performanță, a se vedea figura 8.

Fig. 8: Două pompe cu turație variabilă montate în paralel (aceeași dimensiune). Curba portocalie arată
performanța la viteză redusă
O singură pompă este capabilă să acopere performanțele pompei necesare până la Q 1 .
Deasupra Q 1 ambele pompe trebuie să funcționeze pentru a satisface performanțele necesare.
Dacă ambele pompe funcționează la aceeași viteză, curbele caracteristice rezultate ale
pompelor arată ca și curbele portocalii din figura 6.
Rețineți că punctul de funcționare indicat la Q 1 se obține cu o pompă care funcționează
la viteză maximă. Cu toate acestea, punctul de funcționare poate fi de asemenea realizat

- 58 -
 Capitolul 7

atunci când două pompe funcționează la viteză redusă. Această situație este prezentată în
figura 9 (curbe de portocale). Cifra compară, de asemenea, cele două situații în ceea ce
privește eficiența. Punctul de funcționare pentru o singură pompă care funcționează la viteză
maximă are ca rezultat o eficiență scăzută a pompei, în special datorită faptului că punctul de
lucru este situat departe de curba pompei. Eficiența totală este mult mai mare atunci când
două pompe funcționează la viteză redusă, deși eficiența maximă a pompelor scade ușor la
viteză redusă.

Fig. 9. O pompă la viteză maximă în comparație cu două pompe la viteză redusă. În acest caz, cele
două pompe au cea mai mare eficiență totală
Chiar dacă o singură pompă este capabilă să mențină debitul și capul necesar, uneori
este necesar ca, datorită eficienței și, prin urmare, consumului de energie, să se utilizeze
ambele pompe în același timp. Indiferent dacă se execută una sau două pompe, depinde de
caracteristicile reale ale sistemului și de tipul pompei în cauză.

2.5.2. Pompele conectate în serie

În mod normal, pompele conectate în serie sunt utilizate în sisteme în care este necesară
o presiune înaltă. Acest lucru este valabil și pentru pompele cu mai multe etape care se
bazează pe principiul seriei, care reprezintă o etapă egală cu o pompă. Figura 10 prezintă
curba de performanță a două pompe identice conectate în serie. Curba de performanță
rezultată se face prin marcarea capului dublu pentru fiecare valoare a fluxului din sistemul de
coordonate.

Fig. 10: Două pompe de dimensiuni egale conectate în serie

- 59 -
 Capitolul 7

Aceasta are ca rezultat o curbă cu capul dublu maxim (2⋅H max ) și același debit maxim
(Q max ) ca fiecare dintre pompele individuale.
Figura 11 prezintă două pompe de dimensiuni diferite conectate în serie. Curba de
performanță rezultată se găsește adăugând H 1 și H 2 la un debit comun dat Q 1 = Q 2 .
Suprafața hașurată din figura 11 arată că P2 este singura pompă care se livrează în acea
zonă specifică deoarece are un debit maxim mai mare decât P1.

Fig. 11. Două pompe de dimensiuni diferite montate în serie

După cum s-a prezentat în subcapitolul anterior, pompele inegale pot fi o combinație de
pompe de dimensiuni diferite sau de una sau mai multe pompe cu turație variabilă. Combinația
dintre o pompă cu viteză fixă și o pompă cu turație variabilă, montate în serie, este adesea
utilizată în sistemele în care este necesară o presiune ridicată și constantă. Pompa cu turație
fixă alimentează pompa cu turație variabilă iar un senzor de presiune PT asigură presiunea
constantă, vezi figura 10 Pompă de turație fixă cu dimensiune egală cu pompa cu turație
variabilă montate în serie. Un senzor de presiune PT, împreună cu un regulator de turație,
asigură presiunea constantă la ieșirea din P2.

2.6. Reglarea performanțelor pompei

Atunci când selectați o pompă pentru o aplicație dată, este important să alegeți locul în
care punctul de lucru este în zona de înaltă eficiență a pompei. În caz contrar, consumul de
energie al pompei este inutil de mare.
Cu toate acestea, uneori nu este posibilă selectarea unei pompe care să se potrivească
punctului de funcționare optim deoarece cerințele schimbării sistemului sau curba sistemului
se modifică în timp.
Prin urmare, poate fi necesar să ajustați performanța pompei astfel încât să
îndeplinească cerințele modificate.
Cele mai comune metode de schimbare a performanțelor pompei sunt:
 Controlul accelerației
 Controlul bypass
 Modificarea diametrului rotorului
 Control de viteza
Alegerea unei metode de reglare a performanței pompei se bazează pe evaluarea
investiției inițiale împreună cu costurile de funcționare ale pompei. Toate metodele pot fi
efectuate în mod continuu în timpul funcționării, în afară de metoda diametrului rotorului de
modificare. Adesea, pentru sistem sunt selectate pompe supradimensionate și, prin urmare,
este necesar să se limiteze performanța - în primul rând, debitul și, în unele aplicații, capul
maxim.

- 60 -
 Capitolul 7

În paginile următoare puteți citi despre cele patru metode de ajustare.

2.6.1. Robinet de reglaj

Un robinet de reglaj este montat în serie cu pompa, ceea ce face posibilă modificarea
poziției punctului de funcționare. Reducerea debitului are drept rezultat o reducere a debitului,
a se vedea figura 12. Robinetul de reglaj adaugă o rezistență hidraulică în sistem și ridică
curba sistemului într-o poziție mai înaltă. Fără robinetul de reglaj, debitul este Q 2 . Cu
robinetul de reglaj montat în serie cu pompa, debitul este redus la valoarea Q 1 .

Fig. 12. Pompă de turație fixă cu dimensiune egală cu pompa cu turație variabilă montate în serie. Un
senzor de presiune PT, împreună cu un regulator de turație, asigură presiunea constantă la ieșirea din P2.
Valvele de clapetă pot fi utilizate pentru a limita debitul maxim. Prin adăugarea supapei,
debitul maxim posibil în sistem este limitat. În exemplu, debitul nu va fi niciodată mai mare
decât Q 3 , chiar dacă curba sistemului este complet plată - fără nici o rezistență în sistem.
Atunci când performanța pompei este reglată prin metoda de reglaj, pompa va furniza un cap
mai mare decât este necesar pentru sistemul respectiv.
Hp = Hs + Hv (25)
Dacă pompa și supapa de accelerație sunt înlocuite cu o pompă mai mică, pompa va fi
capabilă să atingă debitul dorit Q 1 , dar la un cap de pompă mai mic și, prin urmare, un
consum redus de energie, a se vedea figura 13.

Fig. 13: Robinetul de regla mărește rezistența

sistemului și, prin urmare, reduce debitul.

- 61 -
 Capitolul 7

Consumul de energie este redus la aproximativ 94% atunci când fluxul scade. Scaderea
rezultă într-o creștere a capului, vezi figura 14. Consumul maxim de energie este pentru unele
pompe la un debit mai mic decât debitul maxim. În acest caz, consumul de energie crește din
cauza accelerației.

Fig. 14. Consumul de putere relativ la sistemul cu robinet de reglaj

Consumul de energie este redus la aproximativ 94% atunci când debitul scade. Scăderea
rezultă din creșterea înălțimii de pompare, vezi figura 14. Consumul maxim de energie este
pentru unele pompe la un debit mai mic decât debitul maxim. În acest caz, consumul de
energie crește din cauza accelerației.

2.6.2. Controlul bypass-ului

În loc să conectați o supapă în serie cu pompa, o valvă de by-pass pe pompă poate fi utilizată
pentru reglarea performanțelor pompei, vezi figura 15.
În comparație cu supapa de accelerație, instalarea unei supape de by-pass va avea ca
rezultat un anumit debit minim Q BP în pompă, independent de caracteristicile sistemului.
Debitul Q P este suma debitului în sistemul Q S și debitul în vana de by-pass Q BP .

Fig. 15: Robinetul by-pass recirculă o parte a

debitului din pompă și reduce astfel debitul în
sistem

Valva de by-pass va introduce o limită maximă a capului furnizată sistemului H max , vezi

- 62 -
 Capitolul 7

figura 15. Chiar și atunci când debitul necesar în sistem este zero, pompa nu va rula niciodată
împotriva unei valve închise. Ca și în cazul supapei de reglare, debitul necesar Q S poate fi
atins de o pompă mai mică și de o supapă de by-pass; rezultatul fiind un flux mai mic și, prin
urmare, un consum redus de energie.

Figura 16: Consumul relativ de energie la sistemul cu robinet by-pass

Pentru a reduce debitul în sistem, supapa trebuie să reducă capul pompei la 55 m. Acest
lucru se poate face numai prin creșterea debitului în pompă. După cum rezultă din figura 16,
debitul este în consecință crescut la 81 m3/h, ceea ce conduce la un consum de energie crescut
de până la 10% peste consumul inițial. Gradul de creștere depinde de tipul pompei și de
punctul de serviciu. Prin urmare, în unele cazuri, creșterea P2 este egală cu zero și în câteva
cazuri rare P2 poate scădea chiar puțin.

2.6.3. Modificarea diametrului rotorului

O altă modalitate de ajustare a performanțelor unei pompe centrifuge este modificarea
diametrului rotorului în pompă, ceea ce înseamnă reducerea diametrului și, prin urmare,
reducerea performanțelor pompei.
Evident, reducerea diametrului rotorului nu se poate face în timp ce pompa
funcționează. În comparație cu metodele de reglaj și de by-pass, care pot fi efectuate în timpul
funcționării, modificarea diametrului rotorului trebuie făcută înainte de instalarea pompei sau
în legătură cu service-ul. Următoarele formule arată relația dintre diametrul rotorului și
performanța pompei:
2 2 4
Qn  Dn  H n  Dn  Pn  Dn  ηn
=  ;… =  ; =  ; =1 (26)
Qx  Dx  H x  Dx  Px  Dx  ηx
Rețineți că formulele reprezintă o expresie a unei pompe ideale. În practică, eficiența
pompei scade când diametrul rotorului este redus. Pentru modificări minore ale diametrului
rotorului Dx > 0,8 Dn, eficiența este redusă doar cu câteva puncte procentuale. Gradul de reducere

- 63 -
 Capitolul 7

Fig. 17: Modificarea performanțelor pompei când diametrul rotorului este redus
a eficienței depinde de tipul pompei și de punctul de funcționare (verificați curbele specifice
ale pompelor pentru detalii).
După cum rezultă din formule, raportul debitelor și raportul înălțimilor de pompare sunt
proporționale cu pătratul raportului diametrelor. Punctele de funcționare care rezultă din
formule sunt plasate pe o linie dreaptă care începe în originea axelor (0, 0). Raportul
consumului de energie este egal curaportul la puterea a patra a diametrelor (vezi figura 17).

Fig. 18. Consumul de putere relativ la sistemul cu diametrul rotorului modificat

Când diametrul rotorului este redus, debitul și înălțimea de pompare scad. Prin reducerea
debitului cu 20%, consumul de energie se reduce cu aproximativ 67% din consumul inițial, a
se vedea figura 18.

2.6.4. Controlul vitezei

Controlul vitezei prin intermediul unui convertizor de frecvență este, fără îndoială, cea
mai eficientă metodă de ajustare a performanțelor pompei expuse cerințelor de debit variabil.
Când viteza pompei este controlată, debitul și capul sunt reduse, vezi figura 19. În
consecință, consumul de energie a scăzut la aproximativ 65% din consumul inițial.

- 64 -
 Capitolul 7

Figura 19. Consumul relativ de energie la sistemul cu variator de turație

Când vine vorba de obținerea celei mai bune eficiențe posibile, metoda de reglare a
diametrului rotorului sau metoda de reglare a vitezei pompei sunt cele mai potrivite pentru
reducerea debitului în instalație. Când pompa trebuie să funcționeze într-un punct de lucru fix,
modificat, metoda de reglare a diametrului rotorului este cea mai bună soluție. Cu toate
acestea, atunci când avem de-a face cu o instalație, în cazul în care cererea de debit variază,
pompa cu turație variabilă este cea mai bună soluție.
Următoarele ecuații se aplică cu apropierea apropiată de modul în care schimbarea
vitezei pompelor centrifuge influențează performanța pompei:
2 3
Qn nn H n  nn  P n  η
= ; =   ; n =  n  ; n =1 (27)
Qx nx H x  nx  Px  nx  ηx
Relații asemănătoare se aplică cu condiția ca caracteristica sistemului să rămână
neschimbată pentru n n și n x și formează o parabolă prin originea axelor (0,0). Ecuația de
putere mai implică faptul că randamentul pompei este neschimbat la cele două viteze.
Formulele (xx) arată că debitul pompei (Q) este proporțional cu viteza pompei (n).
Înălțimea de pompare (H) este proporțională cu a doua putere a vitezei (n), în timp ce puterea
(P) este proporțională cu a treia putere a vitezei. În practică, o reducere a vitezei va duce la o
ușoară scădere a eficienței. Eficiența la viteză redusă (nx) poate fi estimată prin următoarea
formulă, valabilă pentru reducerea vitezei până la 50% din viteza maximă:
0,1
n 
η x =1 − (1 − ηn ) ⋅  n  (28)
 nx 
În cele din urmă, dacă trebuie să știți cu precizie ce putere puteți economisi prin reducerea
vitezei pompei, trebuie să țineți cont de eficiența convertizorului de frecvență și a motorului.


- 65 -
 Capitolul 8

LNSTALALII INTERIOARE DE CANALIZARE A APELOR UZATE MENAJERE

1. Prevederi generale
lnstalațiile interioare de canalizare a apelor uzate menajere cuprind ansamblul de obiecte
sanitare, dispozitive sau sisteme constructive de colectare a apelor uzate și reteaua de
conducte care le transporta și evacuează în retelele exterioare de canalizare, prin intermediul
caminelor de racord, amplasate în exteriorul clădirilor.

1.1. Soluții constructive pentru rețelele interioare de canalizare a apelor uzate menajere
Rețelele de conducte pentru evacuarea apelor uzate menajere cuprind:
 conductele de legătură de la obiectele sanitare (sau alte puncte de utilizare a apei
în scopuri igienico - sanitare) la coloane;
 coloanele (conductele verticale) de evacuare a apelor uzate menajere;
 conductele orizontale (colectoare), la care sunt racordate coloanele;
 conductele de ventilare naturala a rețelei interioare de canalizare a apelor uzate
menajere.

1.2. Rețele de conducte pentru evacuarea apelor uzate menajere

 C o n d u c t e l e d e l e g a t u r a d e l a o b i e c t e l e s a n i t a r e l a c o l o a n e . Apele
uzate menajere sunt evacuate din obiectele sanitare, prin sifoanele acestora, în conductele
orizontale de legătură la coloane în acestea apa curge gravitațional, fie cu nivel liber, fie la
secțiunea plină a conductei, în funcție de gradul de utilizare a obiectului sanitar.
Pentru aceasta, conducta de legătură trebuie să aibă un anumit diametru, corespunzător
debitului de apă evacuat și să fie montată cu o anumită înclinare față de orizontală, numită
pantă de curgere. Dacă panta de curgere este prea mare, descărcarea apei din obiectul sanitar
prin conducta de legătură în cooană se face brusc și apare o zonă de depresiune (presiune mai
mică decât presiunea atmosferică) în conducta de legătură, care va produce aspirația gărzii
hidraulice a sifoanelor în coloană, gazele nocive putând pătrunde apoi din coloană, prin
obiectele sanitare, în încăperi. Același fenomen se poate produce și când, la aceeași conductă
de legătură la coloană, sunt racordate mai mult de patru obiecte sanitare, datorită creșterii
debitului de apă, deci și a vitezei de evacuare prin conductă. Dacă panta de curgere este prea
mică, viteza de curgere a apei uzate se reduce și suspensiile existente în apă nu pot fi
antrenate, astfel că se depun prin sedimentare, putând duce la înfundarea conductei.
 C o l o a n e l e d e c a n a l i z a r e a a p e l o r u z a t e m e n a j e r e în coloane (fig. 1)
apa curge prin cădere liberă; la debite mici are loc o curgere peliculară instabilă, fie sub forma
unei elice cilindrice (fig. 1.a) fie sub forma unei pelicule cu valuri (fig.1.b), având suprafața
liberă în contact cu aerul care circulă prin coloană de jos în sus (în contracurent cu apa).

Fig. 1. Curgerea apei uzate menajere în

conducte verticale (coloane)

- 66 -
 Capitolul 8

Pe măsură ce debitul de apa crește, curgerea în coloană este perturbată, au loc ruperi ale
peliculei și se pot forma diafragme (fig. 1.c) sau dopuri de lichid (fig. 1.d) care separă, în
coloană, zone de depresiune (notate cu -) și de suprapresiune (presiune mai mare decât
presiunea atmosferică, notate cu +); în punctele de depresiune ale coloanei se produce
aspirația gărzii hidraulice din sifoanele obiectelor sanitare, iar în punctele de suprapresiune
are loc refularea apei uzate din coloană prin conductele de legătura și obiectele sanitare în
încăperi. Pentru a evita aceste situații, coloanele trebuie puse în legătură permanentă cu atmos
fera prin conducte de ventilare naturală (aerisire), pentru ca, în interiorul coloanelor, pe
întreaga lor înălțime, presiunea amestecului de gaze nocive cu aerul să fie egală cu presiunea
atmosferică, asigurându-se în acest fel evacuarea rapida și sigură a gazelor nocive în
atmosferă.
Stabilirea numărului de coloane și a poziției acestora se face în funcție de sistemul
constructiv adoptat, astfel încât conductele de legătură la obiectele sanitare să fie cât mai
scurte.
Apele evacuate la canalizare respectă prevederile reglementării tehnice privind condiţii
de descărcare a apelor uzate de canalizare a centrelor populate.
În interiorul clădirilor, instalaţia de canalizare se proiectează cu reţele separate, în
funcţie de natura apelor colectate, şi anume:
 ape uzate;
 ape meteorice;
 ape care conţin substanţe agresive (acizi, baze etc.);
 ape uzate provenite de la bucătăriile unităţilor de alimentaţie, garaje etc.;
 ape contaminate provenite de la spitale de boli contagioase, laboratoare de analize
medicale, laboratoare cu substanţe radioactive;
 ape ce conţin substanţe combustibile.
Colectarea la reţelele exterioare a apelor de canalizare din interiorul clădirilor se face
numai după preepurarea lor, când este cazul, prin neutralizare, dezinfecţie, separarea
grăsimilor sau a nisipurilor etc.
Apele uzate provenite de la unităţi medicale, precum şi de la alte instituţii, care prin
specificul lor contaminează apele uzate cu agenţi patogeni, se evacuează la canalizarea
exterioară cu luarea măsurilor de dezinfecţie impuse prin avizele organelor sanitare de
specialitate.
În cazurile în care canalizarea exterioară intră sub presiune în timpul ploilor mari,
legarea la canalizare a obiectelor sanitare, precum şi a altor puncte de consum situate sub
nivelul străzii, se face printr-o reţea separată, luându-se pentru această reţea, măsuri de
înlăturare a pericolului de refulare, precum:
 racordarea indirectă, prin intermediul unei staţii de pompare pentru ape uzate;
 prevederea de armături contra refulării de tip cu închidere etanşă;
 folosirea de sisteme de drenare în sol a apelor meteorice (cazul curţilor de lumină
cu suprafaţă de 8 m2).
Armăturile contra refulării se prevăd numai în cazul clădirilor cu personal de exploatare
permanent.
Instalaţia interioară de canalizare se leagă la reţeaua exterioară, prin intermediul unui
cămin de vizitare. În terenurile normale, căminele de vizitare se amplasează faţă de clădire, la
distanţa minimă de 1,5 m şi la distanţa maximă de 10 m.
În terenurile sensibile la umezire, căminele de vizitare se amplasează ţinând seama de
prevederile reglementării tehnice pentru proiectarea si executarea constructiilor fundate pe
terenuri sensibile la umezire.
Sistemul de canalizare exterioară, din cadrul ansamblurilor de clădiri poate fi unitar sau
saparativ şi se stabileşte, de regulă, corespunzător sistemului de canalizare publică.

- 67 -
 Capitolul 8

În ansamblurile de locuinţe şi în incinte de producţie, traseele colectoarelor se

coordonează cu restul conductelor, amplasându-se la distanţe cerute de normele în vigoare.
Căminele de vizitare, pe reţeaua exterioară de canalizare, se prevăd potrivit legii.
Legarea conductelor de canalizare în căminele adânci, în care se realizează o diferenţă
de nivel mai mare de 150 cm între cota de intrare a conductelor şi radier, se face astfel încât să
fie evitată degradarea radierului şi, în acelaşi timp, să nu fie stânjenit accesul personalului de
exploatare în cămin.

2. Racordul de canalizare
Legarea instalaţiei de canalizare dintr-o incintă la reţeaua de canalizare din ansamblul
de clădiri, se recomandă să se facă printr-un singur racord.
Căminul de racord se prevede la limita incintei. În cazuri exceptionale se admite
amplasarea căminului de racord pe trotuar, ţinând seama de existenţa altor instalaţii subterane.

3. Colectoare orizontale
La alegerea traseului colectoarelor orizontale, se au în vedere următoarele:
 în clădirile cu subsol, în care traseele sunt accesibile, se reduce la minimum
numărul de ieşiri ale conductelor de canalizare din clădiri;
 se reduce la minimum numărul schimbărilor de direcţie;
 racordările legăturilor coloanelor la colectoare se face cu un unghi de max. 45°.
La clădirile fără subsol amplasate în terenuri normale se admite montarea îngropată în
pământ sub pardoseală a conductelor de canalizare cu trasee cât mai scurte, fără schimbări de
direcţie, cu posibilităţi de intervenţie pentru desfundare.
Nu se admite montarea conductelor în pardoseală, sub utilaje.
Schimbările de directie se fac cu unghiuri până la 90°.
Nu se utilizează ramificaţii duble pe orizontală.
Se prevăd tuburi (piese) de curăţire la schimbări de direcţie, la punctele de ramificaţie
greu accesibile pentru curăţire din alte locuri, precum şi pe trasee rectilinii lungi, la distanţele
indicate în tabelul 1.
Tabelul 1
Distanţele maxime de montare a dispozitivelor de curăţire, pieselor de curăţire, la conducte
orizontale de canalizare a apelor uzate menajere, industriale şi meteorice

Diametrul Distanţa dintre piese [m]

conductei la ape industriale convenţional la ape uzate la ape foarte impurifîcate şi cu
[mm] curate si meteorice menajere suspensii mari şi grele
50÷70 10 5 4
100 15 8 6
125÷200 15 14 12

La ieşirea în exterior a conductelor de canalizare din clădiri se asigură adâncimea

minimă de protecţie contra îngheţului, măsurată la nivelul finit (după amenajare) al terenului
până la generatoarea superioară a conductelor. Dacă pozarea în aceste condiţii nu este posibilă
se iau măsuri contra îngheţului.

4. Coloanele de scurgere ale apelor menajere

Stabilirea numărului de coloane şi a poziţiei acestora se face în funcţie de sistemul
constructiv adoptat, urmărindu-se ca legăturile obiectelor servite să fie cât mai scurte. Se
recomanda configurarea instalaţiei de canalizare din SR EN 12056.

- 68 -
 Capitolul 8

În cazul coloanelor având înălţimea peste 45 m se prevăd devieri ale coloanelor

(deplasarea axului); devierile se realizează la intervale de maximum 8 niveluri una de alta,
prin utilizarea curbelor de etaj sau a coturilor de 45° şi mai mici. În acest caz se montează
suplimentar piese de curăţire înainte şi după deviere.
Pe coloanele de scurgere cu legături de la obiectele sanitare se prevăd tuburi (piese) de
curăţire la baza coloanei, deasupra ultimei ramificaţii şi la fiecare 2 nivele. Înălţimea de
montaj a piesei de curăţire este de 0,4-0,8 m faţă de pardoseală.
În subsol, montarea pieselor de curăţire se face în spaţiile comune şi în spaţiile aparţinând
beneficiarilor pe care îi servesc.
În blocurile de locuinţe se prevăd coloane de canalizare separate pentru bucătării şi
pentru grupurile sanitare; nu se admite racordarea la aceeasi coloană de canalizare a
obiectelor sanitare din grupurile sanitare şi a celor din bucătării. De asemenea, nu se
cuplează la aceeaşi coloană de canalizare grupuri sanitare din apartamente învecinate, aflate
pe acelaşi nivel. Coloanele de scurgere de la bucătării au diametrul de 70 mm, în cazul
clădirilor cu mai putin de 3 nivele şi minimum 100 mm la clădiri cu mai mult de 3 nivele.

5. Conducte de ventilare
Ventilarea primară (directă) se prevede prin prelungirea peste nivelul terasei sau
acoperişului a tuturor coloanelor de scurgere.
Ventilarea secundară se prevede în mod obligatoriu pentru:
 conductele orizontale la care sunt racordate mai mult de trei closete;
 conductele orizontale care servesc minimum patru puncte de scurgere şi au un
grad de umplere mai mare de 0,5 la o lungime mai mare de 10 m, măsurată de la coloana
verticală până la ultima legătură a unui punct de scurgere.
Ventilarea secundară se poate prevedea:
 cu coloană de ventilare separată până deasupra terasei sau acoperişului;
 prin racordarea la o altă coloană de ventilare vecină;
 prin racordarea la o coloană de scurgere prelungită cu ventilare directă.
Racordarea ventilaţiilor secundare la coloanele de scurgere se face sub un unghi ascuţit
cu vârful în sensul scurgerii pentru a împiedica scurgerea prin coloana de ventilaţie.
Ventilarea auxiliară suplimentară se prevede la clădirile la care coloanele de scurgere
depăşesc 45 m înălţime. Ventilarea auxiliară dublează coloana de scurgere pe toată înălţimea
clădirii şi se leagă la aceasta cel puţin o dată la 3 - 4 nivele.
Toate coloanele de ventilare, de orice fel, se prelungesc deasupra terasei sau
acoperişului cu 0,50 m cu conducte din fontă de scurgere şi cu căciuli de ventilare.
Conductele de ventilare care ies deasupra teraselor în vecinătatea ferestrelor sau a altor
deschideri legate de încăperi cu utilizare curentă se prelungesc deasupra acestor deschideri
conform tabelului 2.
Tabelul 2
Distanţele pe orizontală a coloanelor faţă de deschideri şi înălţimea minimă a gurii de aerisire deasupra
deschiderilor
Distanța orizontală a coloanei față de deschidere Înălțimea minimă a guri de aerisire deasupra deschiderii
[m] [m]
până la 1 1,50
De la 1÷2 1,30
2÷3 1,00
3÷4 0,70
Peste 4 0,50
Este admisă legarea mai multor coloane de ventilare într-una singură.

- 69 -
 Capitolul 8

6. Dimensionarea instalaţiilor de canalizare

6.1. Debite specifice pentru ape uzate menajere

Debitele specifice de scurgere pentru ape uzate menajere de la diferite obiecte sanitare
sau puncte de consum Q s , echivalentul lor de debit E s , diametrele nominale ale conductelor
de legatură DN şi pantele de montaj sunt date în tabel 2.

6.2. Debite de calcul pentru apele uzate menajere de la clădirile de locuit

Debitul de calcul Q c pentru conductele de canalizare a apelor uzate menajere care asigură
evacuarea la mai mult de un obiect sanitar sau punct de consum, se calculează cu relaţia
generală:
Q=c Qs + qs max (1)
în care:
Q s este debitul de calcul pentru apa de scurgere în reţeaua de canalizaere, corespunzător
valorii sumei debitelor specifice ale obiectelor sanitare sau ale punctelor de consum a apei,
[l/s], conform datelor din tabel 2;
q s max - debitul specific cu valoarea cea mai mare, care se scurge în reţeaua de canalizare,
[l/s].
Tabel 2
Debitele specifice de curgere pentru ape uzate menajere de la diferite obiecte sanitare sau puncte de
consum Q s , echivalentul lor de debit E s , diametrele şi pantele de montare a conductelor de legătură de
la obiectele sanitare la coloane (STAS 1795)
Debitul Echiva- lentul Diametrul Panta de montare
specific de de debit nominal al a conductei de
Nr.
Denumirea obictelor sanitare curgere pentru conductei de legătură
crt.
Qs curgere legătură DN
[l/s] Es [mm] normală minimă
1 Chiuvetă 0,33 1,00 50 0,035 0,025
2 Lavoar 0,17 0,50 30 0,035 0,025
3 Pisoar cu spălare permanentă 0,05 0,15 30 0,035 0,025
4 Pisoar cu spălare intermitentă 1,15 3,50 50 0,025 0,020
5 Bideu 0,17 0,50 30 0,035 0,025
6 Baie pentru picioare 0,33 1,00 30 0,035 0,025
7 Albie de rufe 0,66 2,00 50 0,035 0,025
8 Closet cu rezervor montat la 1,15 3,50 100 0,020 0,012
înălţime
9 Closet cu rezervor montat pe vas 2,00 6,00 100 0,020 0,012
şi la semiînălţime
10 Cadă de baie 0,66 2,00 40 0,035 0,025
11 Cadă de baie pentru copii 0,33 1,00 40 0,035 0,025
12 Spălător simplu de vase 0,33 1,00 50 0,035 0,025
13 Spălător dublu de vase 0,50 1,50 50 0,035 0,025
14 Fântână pentru băut apă 0,08 0,25 30 0,035 0,025
15 Spălător circular (pentru 1 loc) 0,17 0,50 50 0,035 0,025
16 Scuipătoare cu spălare 0,17 0,50 40 0,030 0,020
17 Sifon de pardoseală la:
- cazan de fiert rufe 0,66 2,00 75 0,035 0,025
- duş sau cadă de duş 0,33 1,00 50 0,035 0,025
- marmită 0,66 2,00 100 0,035 0,025

- 70 -
 Capitolul 8

- maşină de spălat farfurii 0,66 2,00 100 0,035 0,025

- maşină de curăţat zarzavat 0,66 2,00 100 0,035 0,025
- maşină de spălat rufe pentru 3,00 9,00 100 0,035 0,025
spălătorii industriale
18 Maşină de spălat rufe 0,50 1,50 75 0,035 0,025
19 Maşină de spălat vase 0,66 2,00 100 0,035 0,025

Debitul de calcul Q s pentru apa de scurgere în reţeaua de canalizare de la clădirile de

locuit, corespunzător valorii sumei debitelor specifice de scurgere ale obiectelor sanitare şi ale
punctelor de consum se calculează cu relaţia:
Qc = ac Es + 0,001 ⋅ Es ; [l/s] (2)
în care:
a – coeficient adimensional în funcție de regimul de furnizare a apei în rețeaua de distribuție,
ale cărui valori sunt date în tabelul 3;
Tabel 3
Regimul de furnizare a apei, în h/zi 24 17 14 10
a 0,33 0,35 0,38 0,44
c – coeficient adimensional în funcție de destinația clădirii, ale cărui valori sunt conform
tabelului 4.
Tabel 4
Domeniul de
Nr. Coeficientul
Destinația clădirii Relația de calcul aplicare a
crt. c
relației de calcul
1 Clădiri de locuit, cămine de nefamiliști Q s = a ⋅ c ⋅ Es + 0,001 ⋅ Es 0,40 Es ≥ 0,15
2 Cămine pentru copii, creșe Q s = a ⋅ c ⋅ Es 0,55 Es ≥ 0,50
3 Teatre, cluburi, cinematografe, gări, Q s = a ⋅ c ⋅ Es 0,65 Es ≥ 0,50
policlinici
4 Clădiri pentru birouri, magazine, grupuri Q s = a ⋅ c ⋅ Es 0,70 Es ≥ 0,60
sanitare pe lângă hale și ateliere,
hoteluri cu camere de baie aferente
camerelor de locuit
5 Școli, instituții de învățământ Q s = a ⋅ c ⋅ Es 0,85 Es ≥ 1,00
6 Spitale, sanatorii, cantine, restaurante, Q s = a ⋅ c ⋅ Es 0,95 Es ≥ 1,00
bufete
7 Hoteluri cu grupuri sanitare comune Q s = a ⋅ c ⋅ Es 1,15 Es ≥ 1,50
8 Cămine, băi publice, grupuri sanitare Q s = a ⋅ c ⋅ Es 1,40 Es ≥ 2,25
pentru sportivi, artiști, personal de
serviciu, stadioane și cazărmi
9 Grupuri sanitare la vestiarele fabricilor, Q s = a ⋅ c ⋅ Es 3,00 Es ≥ 2,50
atelierelor, unităților de producție
OBSERVAȚIE – Pentru toate categoriile de clădiri, valorile lui E s mai mici decât cele
indicate în domeniul de aplicare a relației de calcul, se aplică relația:
Qs= a ⋅ Es ; [l/s] (3)

Debitele de calcul pentru conducte de canalizare a apei uzate industriale

12.9. Debite de calcul pentru conductele de canalizare a apei uzate industriale, Q s , se
calculează cu relaţia:
Qs= ∑ k ⋅ qs ⋅ n ; [l/s] (4)
în care:

- 71 -
 Capitolul 8

k este coeficient de simultaneitate în funcţionarea utilajelor de acelaşi fel, stabilit în funcţie de

procesul tehnologic;
q s – debitul specific de scurgere al unui utilaj, [ls];
n – numărul de utilaje de acelaşi fel.

Dimensionarea colectoarelor orizontale de canalizare a apelor uzate

Diametrele conductelor orizontale (colectoare) de canalizare a apelor uzate se
dimensionează din condiţii constructive şi hidraulice.
Condiţiile constructive permit alegerea preliminară a diametrelor conductelor colectoare
şi anume, aceste diametre trebuie să fie cel puţin egale cu cel mai mare dintre diametrele
conductelor de legătură de la obiectele sanitare la şi respectiv, cu diametrul coloanei racordate
la conducta orizontală de canalizare care se dimensionează.
Condiţia hidraulică constă în verificarea vitezei reale, v r , [m/s], de curgere a apei cu
nivel liber prin conducta orizontală de diametru ales, care trebuie să fie mai mare sau cel puţin
egală cu viteza minimă, v min , de autocurăţire a conductei şi mai mică sau cel mult egală cu
viteza maximă admisă, v max :
vmin ≤ vr ≤ vmax (5)
Viteza minimă admisă a apei în conducte orizontale de canalizare este de 0,7 m/s pentru
conducte închise şi 0,5 m/s pentru canale deschise şi rigole.
Viteza maximă admisă a apei în conducte orizontale de canalizare este de 4 m/s pentru
conducte metalice, din PVC, ceramice şi din beton armat şi de 3 m/s pentru conducte din
beton simplu şi azbociment.
Calculul hidraulic de verificare a vitezei reale, v r , se efectuează cunoscând debitul de
calcul, q c , gradul de umplere, u, şi panta de montaj, i, a conductei. Gradul de umplere, u, este
raportul dintre înălţimea nivelului apei din conductă şi diametrul interior al conductei. Gradul
de umplere maxim admis, în funcţie de diametrul conductei orizontale de canalizare şi de
natura apei uzate, este indicat în tabelul 11.
Tabelul 11
Gradul de umplere maxim admis în funcţie de diametrul conductei de canalizare şi de natura apei uzate
Diametrul nominal al conductei, DN, [mm]
Natura apei uzate ≤ 100 125 150, 200 > 200
Gradul de umplere u
Apa uzată menajeră şi industrială, cu suspensii mai mari de 5 mm 0,65 0,65 0,65 0,70
Apa meteorică şi apă uzată industrială convenţional curată 1,00 1,00 1,00 1,00
Apa uzată industrială, cu suspensii mai mici de 5 mm 0,70 0,70 0,80 0,80

Pantele de montaj, i, ale conductelor sunt necesare pentru asigurarea regimului de

curgere cu nivel liber. Pentru realizarea vitezelor minime de autocurăţire este necesară
montarea conductelor de canalizare cu o pantă minimă, iar din motive de siguranţa în
funcţionare, se recomandă prevederea, ori de câte ori este posibil, a unor pante mai mari decăt
pantele minime, numite pante normale, la care se realizează viteze de curgere mai mari decăt
vitezele minime de autocurătire şi mai mici decăt vitezele maxime admise.
Pantele normale şi minime de montaj, în funcţie de natura apei şi diametrul conductei,
sunt indicate în tabelul 12.
Debitele de curgere la secţiune plină prin conductele colectoare de canalizare, depind de
diametrul conductei, panta conductei şi de materialul din care sunt realizate conductele.
Pentru diferite grade de umplere, debitul de curgere a apei prin conducte Q, faţă de
debitul apei la secţiunea plină Q sp , se determină în funcţie de valoarea x dată de relaţia:

- 72 -
 Capitolul 8

Qc
x= (6)
Qsp

Tabelul 12
Pantele normale şi minime ale conductelor colectoare de canalizare în funcţie de diametrul conductei şi
de natura apei uzate
Apa uzată industrială
Apa uzată Cu suspensii Cu suspensii Conventional Apa meteorică
DN
peste 5 mm până la 5 mm curată
[mm]
pante pante pante pante pante
normale minime normale minime normale minime normale minime normale minime
50 0,0350 0,0250 0,0600 0,0500 0,035 0,0300 0,0250 0,0200 - -
70 0,0250 0,0150 0,0500 0,0400 0,025 0,0200 0,0200 0,0150 0,0250 0,0200
100 0,0200 0,0120 0,0400 0,0300 0,015 0,0120 0,0100 0,0080 0,0200 0,0150
125 0,0150 0,0100 0,0300 0,0200 0,0120 0,0100 0,0080 0,0060 0,0100 0,0080
150 0,0100 0,0080 0,0200 0,0150 0,0080 0,0070 00.060 0,0055 0,0070 0,0060
200 0,0080 0,0070 0,0100 0,0080 0,0070 0,0060 0,0055 0,0050 0,0060 0,0050
250 0,0070 0,0065 0,0090 0,0070 0,0065 0,0055 0,0050 0,0045 0,0055 0,0046

Pentru diferite grade de umplere, viteza medie de curgere a apei prin conducte v, faţă de
viteza apei la secţiunea plină v sp , se determină în funcţie de valoarea z dată de relaţia:
vr
z= (7)
vsp
Se recomandă utilizarea valorilor x şi z în funcţie de gradul de umplere al conductelor
colectoare de canalizare din STAS 1795.

Dimensionarea coloanelor de canalizare a apelor uzate

Diametrele coloanelor se determină din condiţii constructive şi hidraulice.
Condiţia constructivă permite alegerea preliminară a diametrului coloanei care trebuie să fie
cel puţin egal cu cel mai mare dintre diametrele conductelor de legătură la obiectele sanitare,
puncte de consum sau grupuri de obiecte sanitare. Condiţia hidraulică este ca debitul de calcul
al coloanei să fie mai mic, cel mult egal cu debitul maxim (capacitatea maximă de evacuare a
coloanei) indicat în tabelul 13. Dacă această condiţie nu este îndeplinită, diametrul preliminar
al coloanei se alege cu o dimensiune mai mare astfel încât condiţia hidraulică să fie
îndeplinită.
Tabelul 13
Debitul maxim de curgere prin coloanele de canalizare în funcţie de diametrul conductei
Diametrul nominal, Dn [mm] 50 70 100 125 150 200
Debitul maxim, [l/s] 1,12 2,50 4,55 6,5 9,75 14,5

Dimensionarea conductelor de ventilare naturală a reţelei de canalizare

Coloana de ventilare principală trebuie să aibă diametrul mai mic cu o dimensiune decât
diametrul coloanei, dar min.50 mm.
Conducta de ventilare secundară a conductelor orizontale de scurgere trebuie să aibă
diametrul mai mic cu o dimensiune decât diametrul conductei pe care o ventilează, dar min.
50 mm.
Coloana auxiliară de ventilare trebuie să aibă diametrul de min. 50 mm.
Diametrul conductei de ventilare care reuneşte mai multe coloane de ventilare principale,
D r , se calculeză cu relaţia:

- 73 -
 Capitolul 8

=
Dr 2
Dmax + 0,5∑ Di2 ; [mm] (8)
în care:
D max – cel mai mare dintre diametrele coloanelor respective de ventilare, [mm];
D i – diametrul unei coloane de ventilare, [mm].
La realizarea unei legături orizontale a coloanelor de ventilare, diametrul acestei
conducte trebuie să fie egal cu cel mai mare dintre diametrele coloanelor de ventilare
respective.


- 74 -