„METROLOGIA MEDIEVALĂ

PE TERITORIILE ROMÂNIEI”

A elaborat: Crudu Andriana, studentă

Grupa 204
Doctor conf: Igor Sava
 Summar:
 Contextele istorice
 Sistemul de măsurare în perioada:
• Antică
• Medievală din spațiul românesc
• Dezvoltarea metalurgiei bronzului, aurului,
fierului
- Interes pentru bijuterii, podoabe, arme
• Creșterea producției
• Interacțiunea cu lumea greacă
- Amplificarea schimbului de produse,
în fază inițială schimbul de forma
trocului, apoi schimbul mai superior
cu ajutorul unor obiecte de metal,
considerate lingouri care erau
necesare de a fi cântărite pentru a li se
afla valoarea.
 Este clar că și în zonele spațiului carpato-danubiano-pontic ca și
în lumea greco-romană, n-au putut lipsi unitățile de măsură
exprimate prin dimensiunile corpului omenesc:
• degetul Șchioapa
• Podul palmii
• Palma
• Cotul

Încă din secolul al VI-lea î.e.n. au apărut unele obiecte-monedă, cunoscute sub numele de
vîrfuri de săgeți scitice", descoperite în unele complexe arheologice ce au o datare destul de
precisă.
Păstrate în număr mare în vase de pămînt, aceste virfuri de săgeți, descoperite uneori în
număr de câteva mii, rezultă niște bunuri bine utilizate.
 Din punctul de vedere al formei şi greutății lor, ele se împart în două grupuri:
virfuri de săgeți în formă
de frunzå de salcie, cu
două nervuri mediane,
cîntărind cel mai adesea
5,50--6,50 g;
Cu tubul de înmânuşare
vîrfuri de săgeți cu trei
umplut cu plumb, cîntăresc
între 6,50 și 9 g. E desigur muchii şi tub de
greu de afirmat că aceste înmănușare. Greutatea
obiecte-monedă se acestora din urmă diferă:
încadrau într-un sistem unele simple, cu tubul de
precis de greutăți, valoarea
înmănuşare gol, cintăresc în
lor fiind apreciată prin
cîntărire. medie 5,50 g
 Organizarea teritorială a fiecărui centru urban (polis)
impunea cu necesitate o măsurare a terenului, în care
trebuiau rezervate anumite zone în vederea
constructiilor obstești, religioase sau administrative , ca
şi loturile locuințelor grupate în anumite cartiere.
Organizarea terenului agricol înconjurător, obținut cu
voie sau fără voie de la populația băşunasă, geto-dacă,
cu loturile ce urmau a fi atribuite noilor locuitori sau cu
păşunile în folosinţă obştească, se făcea după anumite
reguli şi cu anumite măsurători.

Indiferent cît de mică a putut fi la început moşia

oraşelor pontice, ea a trebuit să fie supusă sistemului
propriu lumii greceşti, încît chiar dacă nu avem dovezi
epigrafice contemporane, putem fi siguri că atit la
Histria, cît şi Callatis sau Tomis s-a aplicat sistemul de
măsurători folosit la Milet sau la Megara.
 O atenţie deosebită au acordat grecii măsurării ogoarelor. Spre
deosebire de egipteni şi de evrei, pentru care unitatea de măsură a fost
cotul, la greci, ca şi mai târziu la romani, elementul de bază il constituie
piciorul.
Prăjina (akaina) - la început bătul pentru mînat vitele măsura 10
picioare. Măsurat pe cele patru laturi ale unui lot de pămînt, se obţinea
suprafata, exprimată tot prin aceleaşi unități.

• 100 picioare (podes) =9,502 m

• 10 0002 picioare 1 plethron =0,0950 ha
• 20 000 picioare 2 plethra =1,90 ha
Sistemele de greutate:
 Perioada romană

Asul din
plumb din Dipondius-
12 unchii 2 ași-655 g
 Măsurările din Țările Române

Poporul român a avut un sistem propriu de măsuri, destul de dezvoltat şi unitar în comparație
cu acelea ale statelor vecine.

O dovadă concludentă despre unitatea sistemului de măsuri şi greutăți folosit de poporul român
este aceea că majoritatea lor purtau aceleaşi denumiri în Transilvania, Tara Românească şi
Moldova. Datorită însă condiţiilor social-economice şi particularităților locale, mărimea unora
dintre aceste măsuri diferea de la o provincie la alta. Lipsa de precizie a unora dintre aceste
măsuri, ca şi lipsa de pricepere și interes a acelora care trebuiau să supravegheze păstrarea lor
după etaloanele fixate făceau însă ca chiar acele unități de măsurat care trebuiau să fie egale în
Ţara Românească şi Moldova să prezinte diferenţe între ele.
 Originea
Numele multora dintre aceste măsuri sînt de origine latină
(pas, palmă, deget, cot, funie, falce, iugăr, ciblă, cintar
etc.)
O altă serie de denumiri ale
măsurilor sînt de origine slavă
(stinjen, pogon, vadra, merță).
aceste denumiri au însă şi
mărimea măsurilor respective
fiind împrumutate de la populația
slavă în timpul convietuirii de
citeva secole cu locuitorii
băştinasi.
 Predominața Imperiul Otoman a avut urmări şi asupra sistemului său de măsuri. Din a doua
jumătate a secolului al XVI-lea, Imperiul otoman devenind cel mai de seamă cumpărător al
produselor Țării Româneşti şi Moldovei, ele au trebuit să adopte o serie de măsuri de greutate și
capacitate turcești, în primul rînd ocaua și chila, precum și mărimea cotului şi a cântarului
turcești. Dominația turcească şi comerţul cu Imperiul Otoman au jucat un rol însemnat în
menţinerea acestor măsuri vreme îndelungată.
 Primele intervenţii cunoscute ale domniei în reglementarea măsurilor datează din secolul al
XVII-lea, din vremea dom- niilor lui Vasile Lupu, în Moldova, si Serban Cantacuzino, in
Tara Româneasck; primul a fixat capacitatea merței, iar cel de al doilea lungimea stînjenului
care-i poartă numele, ca şi a palmei, submultiplul stinjenului.
 Reglementarea măsurilor de lungime de care s-a ocupat apoi şi Constantin Brâncoveanu - a
devenit necesară dato- rită înmulţirii cazurilor de alegere şi hotărnicire a pămîntului, stăpinit
pînă atunci mai ales in devälmăşie.
 Încercări asemănătoare s-au făcut şi în Moldova, unde, după cum arată G. Ghibănescu, ca să
pună capăt abuzu rilor cu hotărniciile, domnia a simțit nevoia să pună cot si stinjen domnesc
în vistieria țării, să-l sape pe turnul lui Sf . Nicolae cel domnesc şi să dea poronci pentru o
dreaptă mă- sură, atîta cît se putea cere de la vechile măsuri, sprijinite pe palmă, pe pas și pe
funii"3.
 In secolul al XVIII-lea stirile despre controlul statului asupra măsurilor se înmulţesc. Acest
control este amintit mai intii în Oltenia, ocupată de austrieci (1718-1739), unde toate
măsurile de greutate şi capacitate aflate în circulaţie (ocale, ferdele, obroace, cîntare)
trebuiau pecetluite de un inspector
 Încercări asemănătoare s-au făcut şi în Moldova, unde, după cum arată G.
Ghibănescu, ca să pună capăt abuzurilor cu hotărniciile, domnia a simțit
nevoia să pună cot si stinjen domnesc în vistieria țării, să-l sape pe turnul
lui Sf . Nicolae cel domnesc şi să dea poronci pentru o dreaptă măsură,
atîta cît se putea cere de la vechile măsuri, sprijinite pe palmă, pe pas și
pe funii".

 In secolul al XVIII-lea stirile despre controlul statului asupra măsurilor

se înmulţesc. Acest control este amintit mai intii în Oltenia, ocupată de
austrieci (1718-1739), unde toate măsurile de greutate şi capacitate aflate
în circulaţie (ocale, ferdele, obroace, cîntare) trebuiau pecetluite de un
inspector.
 Pasul
A fost cea mai veche măsură de lungime, fiind
moştenită de la romani (passus)'. Egal la origine cu
distanta dintre picioare în timpul mersului obişnuit,
sau, cum spune boierul cărturar Iordache Golescu
în dictionarul său rămas în manuscris ”cit loc
cuprinde omul cu picerele umblind" sau întinderea
de la un picior la altul cînd umblă", pasul a fost
măsura de lungime cea mai uşor de utilizat pentru
toți oamenii, neavînd nevoie, ca alte unități de
măsurat, de etaloane de lemn sau de metal.
Prima mențiune cunoscută în
documentele interne ale Țării
Româneşti este din 11 iulie 1519,
cînd se întăreşte mănăstirii Argeş
un loc cu mori lîngă Piteşti,
precizîndu-se că locul este de la
morile de jos la vale o sută de
pași..., iar dinspre morile de sus,
de la gardul curtii lui Visa, 20 de
pasi"
Stânjenull
A fost măsura de lungime cea mai des folosită în tările 1318 se vorbeşte de un loc
române în evul mediu, fiind utilizată multă vreme şi după la Oradea, care avea
introducerea sistemului metric. lungimea de 54 de stînjeni
In secolele XVI- XVII, stinjenul a jucat rolul pe care îl după măsura de pădure"
îndeplineşte astăzi metrul, fiind - ca și acesta unitatea
principală de măsurat lungimile şi avînd o serie de
submultipli (palma, palmacul sau degetul, linia) şi ca
multiplu prăjina . Tot cu stinjenul se măsurau și suprafetele, Sec XIV era stânjenit regal
mai tirziu fiind mentionati stínjenii pătrați, ca și volumul de măsurat moșiile.
(stinjenul cubic).
 Vechile unităţi de măsură pentru capacitate şi volum:

Balercă (din ucr. barylka) – 30 de vedre, 366l;

Vadră (din sl. vedro) – 10 ocale, 15,20l;
Oca, ocale, oci (trc. okka) – egală cu 1,520l, fiind
împărţită în 4 litre, 8 cincizeci, 16 ciocane şi 400 dramuri;
introdusă în Moldova în sec. al 17-lea, când Turcia încerca
să monopolizeze comerţul exterior al ţării;
Litră, litre (din gr. mod. litra) – 25 dramuri, 0,38l; în
Moldova medievală egală cu 1/4 de oca, se subdiviza în
100 dramuri;
Dram, dramuri (din gr. mod. drami) – 152,0 ml;
Cupă, cupe (din lat. cuppa) – vas de lemn cu capacitatea
de jumătate de oca, utilizat la stână pentru mulsul oilor şi
ca unitate de măsură a laptelui;
Chiup, chiupuri (din tc. kup) – vas mare de lut pentru
lichide, egal cu 30-40l;
 Vechi unităţi de măsură pentru greutate:

Maja (magh. mazca) – iniţial cu sens de car mare, apoi

comparat cu cântarul. A variat, după epoci şi regiuni, între 50
kg şi 100 ocale;
Povară, poveri (v.sl. poduvora) – egală cu o încărcătură, care
putea fi dusă de un cal(100-125 de ocale sau 2 chile ori 140
ocale); folosită la calcularea mărfurilor;
Dram, dramuri – 3,18-3,23 gr;
Litră, litre – egală cu un sfert de kg;
Oca – egală cu 1, 272 kg sau 1, 291 kg; se diviza în 4 litre a
câte 100 dramuri;
Oca mică – măsură falsă, mai mică decât cea legală;
Cântar, cântare (tc. kantar) – în Moldova medievală
echivalent cu 45 ocale, adică circa 57,5 kg;"
 Vechi unităţi de suprafeţe de teren agricol:

Falce, fălci (lat. falx,-cis) – 1,43 ha sau cu aproximativ 14000 m2.. Prima atestare în
Moldova ţine de anul 1470. Până în sec. 17 se utiliza doar pentru măsuratul viilor.
Ulterior, cu falcea se măsurau fâneţele, o falce fiind echivalentă cu o zi de coasă. Cu
falcea se măsura uneori şi pământul arabil. La sf. sec. 18 avea 80 de prăjini fălceşti sau
3 pogoane;
Fălcerie – dare luată pentru fiecare falce de vie, atestată în documentele Cancelariei de
Stat a Moldovei în 1641;
Desetină, desetine – unitate de suprafaţă în Rusia până la revoluţie egală cu 2400 st
pătrat (1, 0925);
Pogon (din bulg. pogon) – 0,5 ha; a fost menţionată documentar în anul 1549.
Aşezământul lui Grigore III Ghica (1 ian. 1766) fixează pogonul la 48 prăjini fălceşti
(0,6 ha). Mărimea a variat după epoci şi regiuni în jurul unei jumătăţi de hectar; după
altă variantă, un pogon avea 1296 stânjeni sau 5012,80 m2;"
Bibliografia:
1- „Cum măsurau strămășii” de Nicolae Stoicescu
2-
https://inm.md/rus/Top-1/incursiune-in-istoria-masurarilor-unitati-vechi-de-ma
sura-romanesti#:~:
text=Vechi%20unit%C4%83%C5%A3i%20de%20suprafe%C5%A3e,st%C3
%A2njeni%20sau%205012%2C80%20m2%3B
, Incursiune în istoria măsurărilor - unități vechi de măsură românești,
institutul national de metrologie, 17.11.2022