1. Telefon Telefonul este un mijloc de comunicare care transmite și recepționează sunete la distanță. Cel mai adesea telefonul este folosit pentru a transmite vocea umană, dar poate fi folosit și la transmiterea altor tipuri de sunete. Cele mai multe telefoane operează prin transmiterea semnalelor electrice de-a lungul a diferite rețele telefonice complexe, fapt care permite aproape fiecărui utilizator al unui telefon să comunice cu aproape oricare alt utilizator al unui telefon conectat la rețea. n 1881 a fost instalată prima linie telefonică în Transilvania.[1] Doi ani mai târziu, în București, s-a instalat prima linie telefonică particulară între magazinul și Tipografia „Socec”. [1] Pe 27 iulie 1930 Guvernul a contractat, la International Telephone and Telegraph Corporation din New York, un împrumut de 8 milioane de dolari cu 8% dobândă, concesionând societății americane serviciul de telefoane.[1] Această concesiune a durat până în 1941, când a fost răscumpărată de statul român.[1] 2.Radio Radio a fost la origine o metodă de transmitere a sunetelor prin unde radio, care prin natura lor sunt unde electromagnetice. Azi se transmit prin radio o largă gamă de semnale diferite, inclusiv imagini mișcătoare și fluxuri enorme de date. De foarte multă vreme omul a fost nevoit să transmită informații la distanțe mari. În antichitate semnalele cu ajutorul focului constituiau singura cale de comunicare la mari distanțe; așa s-a aflat de exemplu despre căderea Troiei sau a Ierusalimului. Cea mai largă folosire a radioului o constituie radiodifuziunea, cu al său caz particular, și de mare amploare televiziunea. Totuși, domeniile principale ale radiocomunicațiilor, inclusiv cele spațiale, îl reprezintă în continuare radiotelegrafia și radiotelefonia. Un subdomeniu de largă prezență în radiodifuziune este constituit de tehnica redării cu înaltă fidelitate a sunetului. Începuturile radioului s-au cristalizat in urma fenomenelor fizice, în special electrice, cercetate de pionierii acestei ramuri fascinante, cum ar fi Ampère, Gilbert, Volta, Faraday, Maxwell, Kelvin, sau Cavendish. Este unanim admis că primul care a fost în masură să realizeze o emisie și o recepție de unde radio a fost fizicianul german Heinrich Hertz în 1887, care s-a bazat pe propriile studii de fizică teoretică, la care s-au adăugat cele ale predecesorilor săi în special Maxwell. 3.Avion Avionul este o aerodină prevăzută cu o suprafață portantă fixă ce asigură sustentația datorită vitezei de deplasare. Viteza de deplasare poate fi asigurată fie de acțiunea unor grupuri motopropulsoare, fie de acțiunea unei componente a greutății (în cazul zborului de coborâre sau al zborului fără motor).[1] Apărute la începutul secolului XX, primele avioane cereau mult curaj și îndemânare pentru a le pilota. În acea vreme, ele nu erau nici rapide, nici încăpătoare. Primul zbor controlat, propulsat, cu un aparat mai greu decât aerul l-au făcut Frații Wright pe 17 decembrie 1903, primul zbor efectiv autopropulsat a fost făcut de Traian Vuia la data de 18 martie 1906[2], iar primul zbor oficial autopropulsat a fost făcut de Alberto Santos-Dumont la data de 12 noiembrie 1906. 4.Mașina Automobilul sau mai familiar mașina, este un vehicul cu patru (rar, trei, șase) roți, acționat de un motor cu ardere internă, cu abur, cu electricitate sau aer comprimat. Are scaune pentru conducător și pentru cel puțin un pasager. În 1769, francezul Nicolas-Joseph Cugnot realizează un vehicul cu trei roți propulsat prin forța aburului. În 1801, englezul Richard Trevithick realizează un fel de locomotivă, numită Puffing Devil, dar care putea circula și pe drumurile rutiere. Contribuții de pionierat în domeniul motoarelor cu ardere internă au adus: Nicéphore Niépce, François Isaac de Rivaz, Gustave Trouvé și alții. Însă inventatorul automobilului în accepția modernă este considerat Karl Benz. În 1878, acesta proiectează un nou tip de motor cu ardere internă, mult îmbunătățit și care va fi patentat un an mai târziu 5.Cîntar Cântarul sau balanța este un instrument pentru determinarea masei unui corp constând dintr-o pârghie cu brațe egale și două talere, care echilibrează cu greutăți etalonate. Primul aparat de cântărit a fost o balanță utilizată de egipteni în mileniul al patrulea î.Hr. Aceasta avea o formă extrem de simplă, brațul orizontal fiind susținut la mijloc de un pivot și dispus pe laterale, la distanțe egale, cu două talere suspendate cu sfoară. Inițial, această balanță era utilizată pentru a cântări și compara nu numai diverse produse destinate trocului, cât și pentru a determina masa prafului de aur pe care îl primeau, uneori, vânzătorii în schimbul bunurilor. Deși se număra printre primele modele, balanța egiptenilor avea o acuratețe de aproximativ 99%. Egiptenii au fost cei care au introdus și conceptul utilizării greutăților pentru a afla masa unui produs în urma echilibrării balanței. Acest tip de măsurătoare a masei corpurilor a fost îmbunătățit în mod semnificativ de romani, de la care a rămas moștenire "cântarul roman", încă din perioada primului mileniu. Noua balanță avea, pe una dintre jumătățile brațului, o singură contragreutate etalonată, care putea fi deplasată de-a lungul pârghiei, până când aceasta stătea în echilibru. Romanii au fost aceia care au confecționat balanța astfel încât porțiunea punct de sprijin să fie sprjinită pe un pivot ascuțit la capătul de sprijin, pentru a oferi o balansare cât mai exactă în momentul cântăririi. Concluzia Fiecare invitie ne face viata mai usoara.Darriscul de daunare creste cufiecare inventie Surse de informare