Schimbul epistolar

dintre Vasile cel Mare

şi Grigorie de Nazianz

Considerată de Părintele Ioan G. Coman drept „cea mai ele-

gantă operă a sa sub raportul stilului şi al fineţii spiritului”1, cores-
pondenţa Sfântului Vasile cel Mare (CPG 2900) are un conţinut
variat şi foarte interesant. Pe lângă scrisorile menite să clarifice
probleme de natură dogmatică, misionară sau administrativă,
au fost transmise şi un număr de epistole cu caracter ocazional,
adresate cunoscuţilor şi prietenilor săi. Între destinatarii acestor
scrisori se numără și bunul său prieten, Sfântul Grigorie de Na-
zianz, care adeseori răspunde pe măsură provocării, în colecţia
sa epistolară (CPG 3032) fiind păstrate multe din replicile lui la
misivele basiliene.
Fiind traduse aceste documente prin truda Pr. Prof. Teodor
Bodogae şi Diac. Lect. Alexandru Mihăilă, avem acces la câteva
crâmpeie din universul lăuntric al acestor doi mari sfinți, dar mai
ales avem șansa de a fi martori ai dialogului și ai preocupărilor
lor. Fiecare Părinte capadocian are conturată o personalitate
extrem de puternică cu trăsături distincte: Sfântul Vasile expu-
ne pedant şi pe larg teme mai abstracte, idealizând subiectele,
în vreme ce Sfântul Grigorie răspunde scurt, în serii de câteva
scrisori dominate de un dezarmant realism.
Pornind de la elementele de corespondenţă transmisă putem
reconstitui ordinea cronologică în care s-a desfăşurat schimbul
epistolar, după se poate observa în acest tabel:

1
Ioan G.Coman, Patrologie, p. 113.

288
Schimbul epistolar dintre Vasile cel Mare şi Grigorie de Nazianz

Numărul epistolei Anul Numărul epistolei

în corespondenţa lui redactării în corespondenţa lui
Vasile cel Mare Grigorie Teologul
1 (răspuns pt. 2
2
Vasile)
7 360
2+4+5+6 (răspuns
14
pt. 14 Vasile)
364 8
19 365 19
40
47 (incertă, aparţinând
probabil lui Grigorie 370 45
de Arianz)
46
71 371
47
372
48+49+50
58
372-373 59
60
171 374
373-379 245

Textele sunt presărate de ironii fine, glume şi trimiteri la

experienţe comune, pe care nu le putem surprinde în totalitate,
iar detaliile privind desfăşurarea vieţii bisericeşti în deceniile 7
şi 8 ale secolului al IV-lea ne ajută să cunoaştem mult mai bine
epoca în care au trăit. Aceste amănunte sunt indicii esenţiale şi

289
 Vademecum patristic

pentru reconstituirea evenimetelor petrecute în timpul domniei

împăraţilor Iulian Apostatul, Iovian şi Valens, şi multe din clari-
ficările celor doi traducători facilitează înţelegerea subtilităţilor
textului, motiv pentru care am preluat şi toate notele explicative
ale Pr. Prof. Teodor Bodogae şi Diac. Lect. Alexandru Mihăilă.

Text şi note:
Sfântul Vasile cel Mare, Epistolele 2, 7, 14, 71, traducere
şi note de Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae în PSB 12, p.
117-123, 129-130, 146-148, 242-243.
Sfântul Grigorie de Nazianz, Epistolele 1, 2, 4, 5, 6,
8, 40, 45, 48, 50, traducere şi note de Diac. Lect. Dr.
Alexandru Mihăilă, în ST, nr. 1/2009, p. 217-231.

290
 Epistolele Sfinţilor Vasile cel Mare
şi Grigorie Teologul

Vasile al Cezareei – Epistola 2: Către prietenul

Grigorie (de Nazianz)2
I

Ţi-am recunoscut scrisoarea aşa cum recunoşti

îndată pe copiii prietenilor, a căror înfăţişare sea-
mănă leit cu aceea a părinţilor lor. Într-adevăr, ţine
de felul tău tipic de judecată afirmaţia făcută înainte
de a şti ceva despre modul în care vieţuim şi suntem
organizaţi aici, anume că frumuseţea acestui peisaj3
n-ar putea fi un imbold serios, în stare să-ţi provoace
o astfel de stare sufletească, încât să doreşti să vii
aici cu noi. Se vede că în socotelile tale toate cele
pământeşti sunt nimic în comparaţie cu fericirea
făgăduită de Evanghelie.
Mi-e ruşine oarecum şi mie să descriu cu amă-
nuntul ceea ce fac ziua şi noaptea în aceste locuri re-
trase. E drept că am părăsit viaţa de oraş, socotind-o

2
Poate tocmai fiindcă se deosebeau profund în tempera-
ment şi atitudini, cei doi mari părinţi s-au iubit şi s-au întregit,
iar până la urmă au format un cuplu ideal, nu numai pe băncile
universităţii din Atena, ci şi mai târziu, în viată. Din timpul
retragerii 360-361.
3
Annisi, actuala Sunisa, la marginea Neo-Cezareii, la
8-10 stadii de satul Ibora, pe malul râului Iris.

291
 Vademecum patristic

prilej pentru tot felul de răutăţi. Dar pe mine însumi

n-am reuşit încă să mă depăşesc. Dimpotrivă, am
ajuns asemenea celor ce călătoresc pe mare, care, din
pricina neobişnuinţei în ale navigaţiei, devin neli-
niştiţi, simţind că-i apucă răul de mare, sunt prost
dispuşi din pricina legănării corăbiei, văzându-se
zguduiţi când dintr-o parte când din alta, iar atunci
când urcă într-o barcă ori într-o luntre îi apucă răul
şi ameţeala, pentru că greaţa şi crizele de ficat i-au
însoţit peste tot.
Cam printr-o astfel de stare sufletească trec şi
eu, întrucât pretutindeni port încă încuibate în mine
patimi, care continuu mă tulbură, aşa că din toată
această schimnicie şi retragere în singurătate încă
n-am dobândit aproape nimic deosebit4.
În orice caz, din câte ar trebui să facem şi prin
care ne-am putea învrednici să păşim pe urmele
Celui Care ne-a arătat calea mântuirii, atunci când
ne-a zis „Oricine vrea să vină după Mine, acela să
se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze
Mie”5, cele mai importante sunt următoarele.

II

Mai întâi suntem datori să ne păstrăm liniştea

cugetului, care e ca un ochi. După cum ochiul, care
se roteşte încontinuu, când într-o parte, când într-
alta, odată în sus, altădată în jos, nu e în stare să

4
Sincer şi modest, Sfântul Vasile vrea să câştige pe Gri-
gorie şi printr-o susţinută ironie
5
Mt 16, 24.

292
Schimbul epistolar dintre Vasile cel Mare şi Grigorie de Nazianz

vadă limpede ce se află în faţa lui, ci trebuie mai

întâi să-şi fixeze privirea spre obiectul pe care vrem
să-l cercetăm, tot aşa nici mintea omului nu-i în
stare să vadă limpede adevărul atunci când ea este
asaltată de nesfârşite griji lumeşti. Pe cel care încă
nu-i unit prin legătura căsătoriei6 îl tulbură adeseori
furia patimilor, pofte greu de potolit şi tot felul de
dorinţe trupeşti primejdioase, pe câtă vreme pe cel
care trăieşte în legătură familială îl iau în primire
alte soiuri de griji; dacă n-are copii, le va duce dorul,
dacă are, îl neliniştesc grijile pentru creşterea lor,
pentru supravegherea soţiei, pentru gospodărirea
familiei, pentru controlul asupra slugilor, pierderile
la contracte, certurile cu vecinii, neplăcerile de la
tribunale, frica de faliment în comerţ, munca până
la extenuare în agricultură.
Fiecare zi posomorăşte sufletul cu câte o supă-
rare nouă, pe când nopţile, care preiau îngrijorările
zilelor, amăgesc şi mai mult cugetele cu nălucirile
lor. Faţă de toate acestea există numai o singură scă-
pare: să te desparţi cu totul de grijile lumeşti. Dar
despărţirea de lume nu înseamnă pur şi simplu ple-
care trupească din mijlocul ei, ci rupere sufletească
de poftele trupeşti în aşa măsură, încât să nu simţi
dorul de a trăi în oraş, de a avea casă, avere, prieteni,
proprietate personală, mijloace proprii de trai, pofta
de a face comerţ, de a apărea la întruniri publice, de
a nu te mai dori după învăţături omeneşti, în schimb
să fii gata să primeşti în inimă îndrumări izvorâte
6
Desigur, Sfântul Vasile nu condamnă căsătoria. Aici
se are în vedere ruperea de „duhul lumii”, care într-un fel e
normativă pentru toţi creştinii, nu numai pentru monahi.

293
 Vademecum patristic

din învăţătura dumnezeiască. Şi o astfel de pregătire

a inimii însemnează tocmai dezvăţul de obişnuinţele
rele, care puseseră până atunci stăpânire pe ea. Nici
pe tăbliţa de ceară nu poţi scrie dacă n-ai şters de pe
ea ceea ce a fost scris acolo înainte, dar nici în suflet
nu se pot întipări învăţăturile dumnezeieşti dacă nu
s-au scos din el mai întâi prejudecăţile obişnuinţei.
De aceea, în vederea acestui scop, retragerea noastră
aici, în singurătate, ne este de cel mai mare folos,
pentru că potoleşte patimile, dând prilej minţii să
le stârpească cu totul din suflet. Căci, după cum
fiarele îmblânzite sunt uşor de stăpânit dacă le ară-
tăm iubire, tot aşa şi dorinţele puternice, cum sunt
poftele, mâniile, temerile şi mâhnirile, aceste rele
care înveninează sufletul, pot fi potolite prin viaţă
trăită în linişte, în loc să le aţâţăm, să le aprindem
mai tare prin tulburare neîncetată, şi astfel le biruim
mai uşor prin puterea minţii. Cu o condiţie: să fie
locul măcar aşa cum este al nostru de aici, rupt de
orice contact cu lumea, încât asceza continuă să nu
fie întreruptă prin nimic exterior7.
Deprinderea evlaviei hrăneşte sufletul cu gân-
diri cereşti. Şi ce lucru poate fi mai fericit decât să
imiţi, aici pe pământ, cetele îngerilor, care mânecă
la rugăciune încă din revărsatul zorilor şi preamă-
resc pe Făcătorul lumii în laude şi în cântece, iar
după ce soarele a ajuns să strălucească pornesc
la muncă însoţind astfel pe om pretutindeni în
7
În fond, sfântul Vasile nu predica fuga de lume, de soci-
etate, ci în primul rând ancorarea în activism. Cf. R. Truecker,
Politische u. sozialgeschichtliche Studien zu der Basiliusbriefen
(Diss. Frankfurt, 1960), Bonn, 1961. Dem. Savramis, Theologie
und Gesellschaft, Munchen, 1971.

294
Schimbul epistolar dintre Vasile cel Mare şi Grigorie de Nazianz

rugăciuni, punând în muncă imnuri de laudă, aşa

cum ai da gust mâncărurilor atunci când pui în
ele sare şi mirodenii? Căci mângâierea imnurilor
ne revarsă în suflet într-adevăr o stare de adâncă
seninătate şi voioşie.
Aşadar liniştea este începutul curăţirii8. Când
ai linişte sufletească atunci nici limba nu mai dis-
cută despre lucruri omeneşti, nici ochii nu se mai
răsucesc să surprindă culorile frumoase ori sime-
tria organismelor trupeşti, după cum nici auzul nu
tulbură puterea sufletului prin ascultarea cântece-
lor compuse anume ca să placă, sau prin vorbe ale
oamenilor uşuratici sau înfumuraţi, lucruri care se
ştie că au putere deosebită de a slăbănogi trezvia
sufletească. Căci mintea care nu se împrăştie şi n-o ia
razna prin simţuri spre lucruri omeneşti se întoarce
acasă şi se ridică prin puterile sale ca să cugete la
cele dumnezeieşti. Şi cu cât e mai pătrunsă şi mai
luminată de acea frumuseţe, cu atâta îşi uită parcă şi
de cele trecătoare şi nu mai dă prea mult pe hrană,
nici nu se îngrijorează de îmbrăcăminte, ci, liberă
de griji pământeşti, îşi îndreaptă întreaga râvnă spre
dobândirea bunătăţilor celor veşnice, nevoindu-se
numai după înţelepciune şi bărbăţie, după dreptate
şi cumpătare9, precum şi după celelalte virtuţi care
8
Ὑσυχία – revenirea în sine vor fi doi piloni de bază în
spiritualitatea răsăriteană vreme de peste 1000 de ani, culmi-
nând cu isihasmul.
9
E vorba de virtuţile cardinale, cf. P. S. Timotei Lugojanul,
Spiritualitatea si în tutui Vasile, în volumul «Sfîntul Vasile cel
Marei», Bucureşti, 1980, p. 105 ş.u.

295
 Vademecum patristic

izvorăsc din acestea şi care dau apoi putinţa creşti-

nului să-şi îndeplinească toate datoriile vieţii.

III

Dar calea de căpetenie pentru descoperirea

adevărului mântuitor este cercetarea Sfintelor Scrip-
turi, pentru că în ele ni s-au transmis atât poruncile
privitoare la faptele noastre, cât şi vieţile fericiţilor
bărbaţi, care stau în faţa noastră, vrednice de a fi
imitate ca nişte icoane vii ale vieţuirii în Dumnezeu.
Şi astfel, în orice parte simte fiecare creştin că-i lip-
seşte ceva, aici îşi află, ca într-o farmacie de obşte,
leacul potrivit pentru boala lui, bineînţeles dacă va
fi hotărât să-şi urmeze modelul.
De pildă, dacă îndrăgeşte cineva fecioria, citeşte
adeseori istoria lui Iosif10, învăţând din faptele lui
cum să se păstreze curat, şi anume nu: numai să se
înfrâneze de la plăcerile trupeşti, ci şi cum să stă-
ruiască mai mult în virtute. Bărbăţia o poate învăţa
de la Iov, care nu numai când viaţa i s-a schimbat
cu totul, încât într-o clipită din bogat a ajuns sărac
şi din tată a mulţi copii să nu mai aibă nici unul, a
rămas neclintit, păstrându-şi tot timpul neîncovoia-
tă credinţa sufletului său, ci n-a cârtit de mânie nici
atunci când prietenii veniţi să-l mângîie l-au luat în
râs şi i-au sporit prin aceasta şi mai mult durerea.
Şi iarăşi, dacă chibzuieşte cineva cum ar fi cu pu-
tinţă ca în acelaşi timp să fie şi blând şi mărinimos,

Istoria lui Iosif, aşa cum ne-o descriu imnele şi sinaxarul

10

Săptămânii Patimilor e foarte apropiata de cugetarea Sf. Vasile.

296
Schimbul epistolar dintre Vasile cel Mare şi Grigorie de Nazianz

încât şi de mânie să se folosească prin blândeţe ca

de o unealtă împotriva răutăţii oamenilor, atunci
va afla pe David curajos în faptele lui războinice,
dar blând şi stăpânit în răspunsurile faţă de duş-
mani. Tot aşa a fost şi Moise, care cu grea mânie
şi-a ridicat întreaga lui statură împotriva tuturor
celor care au păcătuit faţă de Dumnezeu, dar când
a fost vorba de învinuirile care i s-au adus, el a răb-
dat toate cu seninătate sufletească. Şi peste tot, aşa
cum pictorii, care zugrăvesc icoanele după model,
îşi îndreaptă încontinuu privirile spre original, ca
să-i poată prinde aidoma trăsăturile, tot aşa şi cel
ce vrea să se desăvârşească în toate felurile trebuie
să privească la vieţile acestor sfinţi ca la nişte icoane
vii şi lucrătoare şi să-şi însuşească bunătăţile lor,
urmându-le întocmai.

IV

Dar şi rugăciunile, care însoţesc citirile bibli-

ce, fac sufletul mai întinerit şi mai îmbunătăţit, pe
măsură ce acesta se simte mai plin de dorul după
Dumnezeu. Căci rugăciunea cu adevărat bună este
aceea care face să se înfiripeze în suflet o concepţie
clară despre Dumnezeu, iar sălăşluirea lui Dum-
nezeu în noi constă tocmai în a avea pe Dumnezeu
temeinicit în gând. Numai atunci devenim temple
ale Duhului, când gândirea statornică la El nu se
mai lasă întreruptă de grijile pământeşti şi când cu-
getul nu se lasă tulburat de patimi trecătoare. Cel
ce iubeşte pe Dumnezeu lasă totul de-o parte şi se

297
 Vademecum patristic

retrage în el, alungând orice patimă care-l aţâţă spre

necumpătare şi săvârşind fapte care duc la virtute.

Şi mai întâi de toate trebuie să ne străduim să

nu folosim cuvintele în chip neînţelept, să nu pu-
nem, întrebări în chip arţăgos, nici să răspundem
necuviincios, să nu întrerupem pe om când acesta
povesteşte ceva folositor, nici să nu intervenim forţat
peste alţii; cu un cuvânt, să păstrăm măsură atât la
vorbe, cât şi la ascultare. Să nu ne fie ruşine să ne mai
cultivăm, dar nici să nu ţinem învăţătura numai pen-
tru noi, fiind invidioşi când şi alţii ar vrea să înveţe,
asemănându-ne cu femeile desfrânate, care prezintă
pe copiii altora ca şi cum ar fi ai lor, ci să recunoaş-
tem deschis cine este părintele cuvintelor respective.
Să alegem şi o intonaţie naturală în vorbire, care
să nu pună în situaţie neplăcută pe cel mai slab de
ureche, dar nici să nu-l supere prin grăire prea tare,
să ne examinăm mai întâi în noi înşine ce avem de
spus şi abia după aceea să ne exprimăm. Să nu fim
morocănoşi în discuţii, ci atrăgători în vorbire, dar
să nu căutăm să folosim un anume grai uşuratic, ci
să păstrăm farmecul poveţelor binevoitoare. Chiar
şi când suntem siliţi să mustrăm, de fiecare dată să
ne ferim de a fi grosolani, pentru că numai dacă
ai dat dovadă mai întâi tu însuţi că eşti modest şi
smerit, numai atunci te vei putea apropia uşor de
cel care are nevoie de îndreptare. Căci adeseori ne
este de folos acest fel de pedepsire întrebuinţat de

298
Schimbul epistolar dintre Vasile cel Mare şi Grigorie de Nazianz

proorocul care atunci când a greşit n-a pronunţat

el însuşi sentinţa la condamnare11, ci a făcut apel
la o altă persoană, pe care a făcut-o ca judecător al
propriului său păcat, pronunţând dinainte pedeapsa
care ar fi căzut pe el, ca să nu-1 mai poată acuza
acum cineva care l-ar fi confundat.

VI

Unui suflet smerit şi retras îi stă bine o privire

serioasă şi îndreptată numai spre pământ, o ţinută
mai puţin pretenţioasă, o frizură nu prea îngrijită, o
îmbrăcăminte mai ponosită, încât ceea ce se vede la
cei ce ţin doliu să apară la noi ca ceva nesilit. Rasa
să fie strânsă uşor cu o centură pe corp, brâul să nu
stea deasupra coapselor, pentru a nu asemăna pe
călugăr femeilor, dar nici să nu fie prea liber încât
haina să apară încreţită, căci aceasta ar fi semn de
moleşire. Nici umbletul să nu fie prea tărăgănat,
ca şi cum ar da dovadă de slăbănogire a sufletului,
dar nici să nu fie prea grăbit sau prea pompos, ceea
ce ar trăda o răscolitoare agitaţie lăuntrică. Rostul
îmbrăcămintei este unul singur, acela de a acoperi
trupul după necesitate, atât iarna cât şi vara, dar la
haine nu trebuie căutate nici culori înflorite, nici
ţesături fine şi moi, pentru că dacă ar umbla cineva
neapărat după haine şi culori deschise ar da pe faţă
dorul după înfrumuseţare, ca femeile care, de dragul
modei, îşi boiesc obrajii şi părul cu sulemeneală
străină. Dar şi grosimea ţesăturii trebuie să fie de
11
2 Rg 12, 1-14.

299
 Vademecum patristic

aşa fel încât să nu trebuiască să mai fie luată peste ea

încă o a doua îmbrăcăminte pentru a ţine mai cald
celui ce o poartă. În acelaşi timp şi încălţămintea
trebuie să fie din material ieftin, dar lucrată în aşa
fel încît să corespundă întru totul necesităţii.
Desigur, dacă în privinţa îmbrăcămintei se
cade să ne mărginim la strictul necesar, tot ast-
fel şi când e vorba de hrană, e de ajuns pentru
întreţinere pâinea, iar pentru sete, apa, pe lângă
care se va adăuga consumarea diferitelor legume
pentru menţinerea vigorii trupeşti, în măsura în
care sunt necesare. La masă nu trebuie să se vadă
că mâncăm cu lăcomie, ci să păstrăm tot timpul
stăpânire de sine, seninătate şi cumpătare în toate,
nelăsând nici atunci cugetul să rătăcească departe
de Dumnezeu, ci şi din prilejul gustării alimentelor
şi din felul în care e alcătuit organismul, pe care îl
hrănim, să facem prilej de preamărire a lui Dum-
nezeu, întrucât până şi din multele soiuri de bucate
lăsate pentru întreţinerea trupului omenesc se poa-
te vedea că ele au fost lăsate de Ziditorul tuturor
lucrurilor. Înainte de a ne aşeza la masă, se cade să
înălţăm sufletul către Dumnezeu rugându-L să ne
învrednicească de darurile Lui atât în prezent, cât şi
pentru cele ce ne rezervă pentru viitor. După prânz
trebuie să ridicăm iarăşi cugetele spre Dumnezeu
spre a-I mulţumi pentru toate darurile primite şi
spre a-I implora bunătatea pentru cele pe care ni
le-a făgăduit. Trebuie să se rânduiască pentru masă
o anumită oră, aceeaşi în fiecare zi, din 24 ore ale
zilei; numai această oră să fie închinată grijii de

300
Schimbul epistolar dintre Vasile cel Mare şi Grigorie de Nazianz

trup, pe când pe celelalte ascetul să le dăruiască

nevoinţelor duhovniceşti.
Somnurile să fie şi ele uşoare şi scurte, în con-
sonanţă cu hrana mai uşoară care s-a consumat, ba
vor exista şi întreruperi, din când în când, pentru a
se ocupa sufletul cu marile probleme ale mântuirii.
Pentru că lăsarea în grija unui somn greu, atunci
când toate mădularele sunt istovite de oboseală şi
când uşor pot cădea pradă nălucirilor celor mai
nebunatice, duce pe cei adormiţi în felul acesta la
moarte zilnică. Ceea ce este răsăritul soarelui pentru
ceilalţi oameni, aceea este miezul nopţii pentru cei
se nevoiesc în evlavie, căci atunci acea linişte noc-
turnă odihneşte sufletul în chip deosebit, pentru
că atunci nici ochii, nici urechile nu transmit în
inimă audiţii primejdioase, ci cugetul întreg comu-
nică numai cu Dumnezeu, iar îmbunătăţindu-se
pe sine prin aducerea aminte de păcatele săvârşite
şi fixându-şi reguli pentru ocolirea răului, cere de
la Dumnezeu ajutor pentru ducerea la îndeplinire
a hotărârilor luate12.

12
S.Y. Rudberg a studiat (Etudes sur la tradition ma-
nuscrite de saint Basile, Upsala, 1953), această epistolă pe
baza a 123 de variante manuscrise, socotind-o ca una din cele
mai complete scrieri ale sale în privinţa concepţiei lui ascetice
şi morale. Parţial, această epistolă e cuprinsă şi în „Vechile
rânduieli ale vieţii monahale” (după ediţia rusă a episcopu-
lui Teofan, apărută la Moscova în 1892), editura mănăstirii
Dobruşa, 1929, p. 243-248.

301
 Vademecum patristic

Grigorie de Nazianz – Epistola 1: Către Va-

sile13

1. Am eşuat, recunosc, în promisiunea să

fiu împreună cu tine şi să filosofăm14 împreună,
[deşi] am consimţit încă din Atena, din timpul
prieteniei şi comuniunii de acolo15 – căci nu pot
spune ceva mai potrivit. 2. Dar am eşuat nu de
bună voie, ci pentru că o lege a biruit [o altă]
13
Sf. Vasile îl invită pe Sf. Grigorie în 361 să i se alăture în
comunitatea monastică înfiinţată sub influenţa ascetului Eus-
taţiu de Sebasta de către sora sa, Macrina, la Annisa (Annesoi),
în Pont, la confluenţa dintre râurile Iris şi Lycos, aproape de
actuala localitate Sounisa (John A. McGuckin, St Gregory of
Nazianzus. An Intellectual Biography, St Vladimir’s Seminary
Press, Crestwood, New York, 2001, pp. 88-91). Sf. Vasile îşi
„acuza” prietenul că nu şi-a ţinut făgăduiala făcută încă din
timpul studiilor din Atena de a se nevoi împreună într-o co-
munitate ascetică. Totuşi se observă din partea Sf. Grigorie
o nesiguranţă în luarea unei decizii (cf. Rosemary Radford
Ruether, Gregory of Nazianzus. Rhetor and Philosopher, Ox-
ford University Press, Oxford, 1969, p. 31). Sf. Grigorie invocă
grija faţă de părinţi, propunând şi un soi de compromis: îl
poate vizita pe Sf. Vasile, dacă şi acesta va veni la el. Doreşte
cu alte cuvinte să-şi împartă timpul jumătate cu părinţii, iar
jumătate cu Sf. Vasile.
14
Prin „filosofare” se înţelege viaţa ascetică, adevărata
filosofie în comparaţie cu sistemele eleniste.
15
Cei doi capadocieni, Sf. Vasile şi Sf. Grigorie, studiaseră
împreună la Atena timp de 8 ani, o perioadă foarte lungă de
studenţie, între anii 350-358. Se pare că Sf. Grigorie a avut
chiar o tentativă nereuşită să rămână profesor (cf. Jean Ber-
nardi, Grigorie din Nazianz. Teologul şi epoca sa (330-390),
trad. Cristian Pop, Deisis, Sibiu, 2002, p. 92).

302
Schimbul epistolar dintre Vasile cel Mare şi Grigorie de Nazianz

lege: cea care porunceşte să-i slujim pe părinţi

[biruind-o] pe cea a frăţiei şi a legăturii. 3. Nu voi
eşua complet, dacă primeşti [tu] însuţi aceasta.
Voieşte, aşadar, să fim şi noi cu tine, dar [fii] şi tu
însuţi cu noi, ca să fie toate comune şi prietenia
deopotrivă de cinstită. Căci astfel vom ajunge ca
si aceştia (părinţii) să nu se supere, dar şi [eu] să
te dobândesc pe tine.

Vasile al Cezareei – Epistola 7: Către prietenul

său Grigorie (de Nazianz)16

N-am uitat niciodată, mai ales când scriam

unui om luminat ca tine17, că până şi cea mai pre-
cisă definiţie e mult mai neputincioasă decât gân-
16
Scrisă intre anii 360 şi 363.
17
La ezitarea repetată a Sfântului Grigorie Teologul de a
se hotărî într-un fel sau altul, arareori a formulat Sfântul Va-
sile argumente mai hotărâtoare ca în această scurtă epistolă.
Era epoca în care îşi arăta influenţa sa primejdioasă erezia
lui Eunomie, care voia să refacă întreg sistemul argumentă-
rilor ariene în denaturarea învăţăturii despre deofiinţimea
persoanelor Sfintei Treimi. Dacă şi aşa — zice Sf. Vasile —
omul nu poate cunoaşte adâncul tainelor, din pricina sără-
ciei cuvintelor, atunci măcar puţinul cât îl putem face, să-l
facem. Aşa s-a născut prima lucrare a Sf. Vasile, tratatul
Contra lui Eunomie, pe care-l va completa apoi fratele său,
Sf. Grigorie de Nyssa. Ştia el, Sf. Vasile, de ce era nevoie să
mobilizeze gândirea şi condeiul neîntrecut al prietenului
său: „îţi pun la inimă, aşa cum te-am rugat şi altădată, să
te dedici cu totul apărării adevărului creştin”. Şi ştim cât de
salvatoare vor fi cele cinci cuvântări teologice ale Sfântului
Grigorie de Nazianz.

303
 Vademecum patristic

direa celui ce vorbeşte şi decât curiozitatea celui ce

cugetă. Aceasta pentru că, în mod firesc, cuvântul
nu poate fi în stare să redea toată adâncimea ide-
ilor. Şi atunci, dacă puterea noastră de gândire e
slabă, iar şi mai neajutorată decât ea e puterea de
exprimare a limbii, oare la ce altceva va trebui să
ne aşteptăm de pe urma spuselor noastre, decât la
scuza că suntem prea săraci în cuvinte ? Desigur,
însă, că acest lucru n-ar putea constitui o pricină
pentru care să ne putem opri vreodată de a mai
cerceta şi întreba, căci ar fi o adevărată trădare
dacă nu ne-am sili să punem la îndemâna tuturor
celor ce iubesc pe Dumnezeu răspunsurile teo-
logice cele mai potrivite. Dar fie că aceste îndru-
mări sunt destul de clare, fie că mai au nevoie de
lămuriri, ele mai pot fi totuşi îmbunătăţite, atunci
când împrejurările o cer. Deocamdată îţi pun la
inimă, aşa cum te-am mai rugat şi altădată: să te
dedici cu totul apărării adevărului creştin şi, cu
avântul pe care Dumnezeu ţi l-a sădit în cuget, să
ajuţi la consolidarea poziţiei corecte a învăţătu-
rii, căci nu trebuie să ne mărginim doar la aceste
obiective, fără a mai nădăjdui spre nimic altceva,
căci fiind şi aşa cu mult mai slabi decât s-ar crede,
mai multă primejdie aducem învăţăturii creştine
prin slăbiciunea cuvântului nostru, decât adăugând
mult prea puţina noastră vigoare pentru apărarea
adevărului.

304
Schimbul epistolar dintre Vasile cel Mare şi Grigorie de Nazianz

Vasile al Cezareei – Epistola 14: Către priete-

nul Grigorie (de Nazianz)18

Fratele meu Grigorie îmi scrisese de multă vre-

me că vrea să mă viziteze adăugând că şi tu ai fi luat
aceeaşi hotărâre, dar ştiindu-te greu de convins, ca
unul care deseori m-am înşelat şi fiind, pe drept şi
peste măsură de ocupat, n-am mai putut să te aş-
tept, căci a trebuit să mă duc în Pont, unde, într-o
bună zi, dacă Dumnezeu va vrea-o, voi pune capăt
drumeţiilor mele. Căci după ce cu mare greutate a
trebuit să renunţ la deşartele speranţe pe care mi le
pusesem în tine, sau, ca să precizez şi mai mult, după
ce am renunţat la visuri (căci am admis pe cel care
a spus că speranţele sunt visuri ale oamenilor treji),
am plecat în Pont, ca să-mi fac o aşezare potrivită
pentru toată viaţa19. Acolo mi-a arătat Dumnezeu un
loc care se potriveşte cu felul meu de viaţă, ajungând

18
Scrisă în anul 360.
19
Dezamăgit că şi episcopul Dianios al Cezareii Capa-
dochiei semnase o formulă ariană, Sfântul Vasile (care între
timp fusese hirotonit diacon) se retrage la Annisa, în Pont.
Aici făgăduiseră cei doi Grigorie (de Nyssa şi de Nazianz)
că vor veni şi ei. Fostul coleg de la Atena îi declarase în scris
(Epist. 53 Migne, P.G. 37, 102) că va îmbrăţişa aceeaşi viaţă de
retragere mânăstirească. Dar el tot amâna acest pas. Uneori
propunea (ep. 98) ca loc de retragere o prăpastie de lângă
Nazianz. Sf. Vasile descria cu entuziasm regiunea Annisei.
Fragmentar, descrierea e cuprinsă şi în Vechile rândueli ale
vieţii monahale, Mănăstirea Dobrușa, 1929, p. 242.

305
 Vademecum patristic

astfel să văd în realitate în faţa ochilor mei ceea ce

de multe ori mă obişnuisem să plănuiesc în gând
în clipele de răgaz şi de odihnă.

II

Există acolo un munte înalt, acoperit de o pădure

deasă şi udat în partea nordică de ape răcoroase şi
limpezi. La poalele lui se întinde o câmpie lină, adă-
pată continuu de apele care se preling din munte. O
pădure, care a crescut parcă de la sine jur împrejurul
acestei câmpii, bogătă în arbori variaţi şi de toate spe-
ciile, înconjură câmpia ca un zid. Nici insula nimfei
Calipso, pe care Homer o lăuda20, parcă mai mult
decât pe celelalte, pentru frumuseţea ei, nu se poate
compara cu acest loc. Dar puţin lipseşte acestui loc
ca să fie cu adevărat ca o insulă, pentru că din toate
părţile este mărginit. Căci de-o parte şi de alta se cască
două prăpăstii adânci, iar în faţă un torent mare de
apă ţâşneşte dintr-o stâncă, formând apoi el însuşi
un zid continuu şi greu de trecut. Muntele se întinde
de-a lungul celei de-a patra laturi, împreunându-se
cu alte două prăpăstii prin nişte stânci masive în for-
mă de semilună, neîngăduind astfel trecerea nici din
spate. Există, aşadar, o singură intrare, acolo unde
ne-am făcut sălaşul. Propriu-zis, locuinţa noastră e
în spate, într-un alt defileu de care se sprijină coama
principală a unui masiv muntos, de unde poţi avea
în faţă toată întinderea câmpiei şi de unde poţi vedea

20
Homer, Odiseea, I, 51.

306
Schimbul epistolar dintre Vasile cel Mare şi Grigorie de Nazianz

chiar şi valurile râuleţului care o înconjoară. Cred

că nici priveliştea fermecătoare pe care ţi-ar oferi-o
fluviul Strymon21, când îl priveşti pe la Amfipolis, nu
te încântă mai mult decât aceasta, căci prin cursul lui
leneş, Strymonul se hăituieşte, ajungând chiar să nu
mai semene cu un fluviu, pe când acest râu al nos-
tru, având curgerea cea mai rapidă din câte cunosc,
se rostogoleşte ca un sălbatic din pricina stâncilor
care-l gâtuiesc, încât, la un moment dat, se aruncă
furtunos într-o adâncă bulboană, fapt care nu numai
că produce o privelişte excepţional de plăcută atât
pentru mine cât şi pentru orice privitor, dar în acelaşi
timp şi satură din destul pe toţi din jur prin mulţimea
nesfârşită de peşti care se adună în vâltorile lui.
Să-ţi mai pomenesc şi de văzduhul înmiresmat
al ţinutului şi de aerul răcoros de pe valea râului?
Sunt destui care rămân fermecaţi de mulţimea flori-
lor ori de ciripitul încântător al păsărelelor. Eu însă
n-am vreme să mă gândesc la aşa ceva. Admiraţia
cea mai mare, pe care aş putea-o aduce locurilor
acestora, este aceea că fiind în stare să ofere tot fe-
lul de bunuri folositoare vieţii, locurile acestea ne
dau roadele cele mai plăcute din câte pot exista, şi
anume: liniştea, aceasta nu numai pentru că aici eşti
departe de zgomotul oraşelor, ci mai ales pentru că
ele nu lasă pe nici un călător să treacă pe aici, în
afară de cei care vin şi ne ajută la vânat. Căci să nu
uit! în afară de alte bunătăţi, ţinutul acesta este şi

21
Strymon (— Struma) izvorăşte din masivul Vitoşa de
lângă Sofia şi se varsă în golful Orfani din Marea Egee.

307
 Vademecum patristic

foarte bogat în animale sălbatice, nu atât în lupi sau

urşi – Doamne fereşte! – cât mai ales în cirezi întregi
de cerbi şi căprioare, sau iepuri, care-şi află aici din
destul hrana, şi tot felul de alte asemenea animale22.
Înţelegi, dar, în ce primejdie ar fi căzut prostul
de mine, dacă aş fi acceptat să schimb acest loc cu
Tiberina, care-i una din văgăunile şi prăpăstiile23
cele mai adânci ale lumii.
Să nu iei în nume de rău că abia apuc să ajung
în acele minunate ţinuturi ale Pontului! După ce a
aflat insulele Echinadelor Ionice nici Alcmeon nu
şi-a mai continuat drumeţiile24.

Grigorie de Nazianz – Epistola 2: Către acelaşi25

1. Nu-mi place să fiu acuzat din cauza Tiberi-

nei , a noroiului şi a iernilor de aici, o, tu care eşti
26

22
Ştim şi din Viaţa sfintei Macrina (trad. T. Bodogae,
Sibiu, 1947, p. 18–21) că hrana câştigată aici se făcea (ca şi
pe vremea bunicilor lor) prin vânătoare.
23
Acolo, lângă Arianz, pe proprietatea lui, invitase St.
Grigorie de Nazianz pe Vasile, spre a trăi în retragere.
24
Alcmeon din Argos a fost urmărit de furii pentru că
a omorât pe tatăl său la îndemnul mamei sale, după cum ne
spune tragedia Cei şapte contra Tebei.
25
Scrisoarea datează tot din 361. Probabil replica Sf.
Vasile, care nu s-a păstrat, era foarte ironică, pentru că Sf.
Grigorie îi întoarce ironiile despre noroaiele şi iernile Capa-
dociei, obiectând traiul urban al Sf. Vasile, viaţa de „lux” prin
cumpărarea de la piaţă şi negustori.
26
Tiberina este o localitate aproape de Nazianz, în Capa-
docia, unde şi Sf. Vasile a stat un timp, după care s-a mutat în

308
Schimbul epistolar dintre Vasile cel Mare şi Grigorie de Nazianz

atât de neafundat în noroi păşind pe vârfuri şi căl-

când pe scânduri, sau tu care eşti înaripat şi înălţat
[în zbor] purtat pe săgeata lui Abaris27, încât, deşi
eşti capadocian, să fugi de cele ale Capadociei. 2. Sau
am făcut oare vreo nedreptate că voi sunteţi palizi,
respiraţi greu şi vă măsuraţi soarele, pe când noi
suntem strălucitori, ne săturăm şi nu suntem limi-
taţi? Căci pe acestea nu le aveţi. 3. Dar trăiţi în lux,
sunteţi bogaţi şi cumpăraţi la piaţă. Pe aceasta nu o
laud. De aceea fie încetezi să ne reproşezi noroaiele
– căci nici tu nu ţi-ai făurit cetatea, nici noi iernile
– fie şi noi îţi vom reproşa în schimbul noroaielor
negustorii şi [alte] asemenea lucruri netrebnice pe
care le poartă cetăţile.

Neocezareea în Pont. Aici era o prăpastie, unde Sf. Grigorie

ar fi dorit să ducă viaţă ascetică, învitându-1 şi pe Sf. Vasile.
în Ep. 14 acesta îi va răspunde însă că „Tiberina este una din
văgăunile şi prăpăstiile cele mai adânci ale lumii”, în schimb
despre Annisa vorbeşte ca de „acele minunate ţinuturi ale
Pontului”, cf. Sf. Vasile cel Mare, Scrieri, Partea III, p. 148.
Disputa este doar în materie de gust.
27
Şaman şi preot al lui Apollo, de origine hiperborean
(din nordul Mării Negre, în Eurasia centrală şi nordică). După
Herodot, Istorii 4, 36, Abaris a călătorit pe o săgeată în în-
treaga lume, postind în acest timp. Herodotus, voi. 2: Books
III and IV, trad. A.D. Godley, William Heinemann, London;
G.P. Putnam’s Sons, New York, 1921 (The Loeb Classical Li-
brary) pp. 234-235. David Asheri, Alan Lloyd, Aldo Corcella,
A Commentary on Herodotus Books I-IV, Oxford University
Press, Oxford, 2007, pp. 607- 608.

309
 Vademecum patristic

Grigorie de Nazianz – Epistola 4: Către Vasile28

1. Tu le ironizezi şi le destrami pe cele ale noastre,

fie glumind, fie vorbind serios. Nu-i nimic. Râzi doar,
umple-te de învăţătură şi bucură-te de prietenia noas-
tră. Toate cele de la tine ne sunt folositoare, de orice
fel ar fi vreodată şi oricum ar fi. 2. Căci mi se pare că
le ironizezi pe cele de aici nu ca să ironizezi [ceva],
ci ca să mă atragi spre tine, dacă te înţeleg cumva,
ca cei care îndiguiesc râurile ca se le abată într-altă
parte. Aşa îmi sunt mereu [vorbele] tale. 2. Iar eu mă
minunez de Pontul tău, de întunecimea pontică şi de
locul vrednic [mai degrabă] de refugiu, de crestele de
deasupra capului şi de fiarele, care vă încearcă cre-
dinţa29, de prăpastia care se găseşte dedesubt, apoi de
gaura de şoarece30 [denumită] cu numele solemne de

28
Prin această epistolă, care datează tot din 361, îi răspunde
Ep. 14 a Sf. Vasile, în care acesta îşi acuză prietenul că este atât
de „greu de convins”, încât „trebuind să renunţ la deşartele spe-
ranţe pe care mi le pusesem în tine [Sf. Grigorie]”, se retrăsese la
Annisa, în Pont. întemeiază o mănăstire la poalele unui munte,
într-o zonă abruptă, încât nu avea acces decât prin faţă. Dar pri-
veliştea era splendidă, Sf. Vasile vorbind de râuleţul care curgea
apring ca depăşind frumuseţea Strymon-ului din Amfipoli. De
asemenea, aminteşte „mulţimea florilor”, „ciripitul încântător
al păsărelelor”, „liniştea departe de zgomotul oraşelor”, fiind
vizitat doar de cei care se încumetă să caute vânat - cf. Sf. Vasile
cel Mare, Scrieri, Partea III, p. 147-148.
29
În Ep. 14, Sf. Vasile spunea totuşi că nu ar fi vorba de
lupi şi urşi, ci de „cirezi întregi de cerbi şi căprioare sau iepuri”
– cf. Sf. Vasile cel Mare, Scrieri. Partea III, p. 148.
30
Gr. myoxia este un cuvânt inventat de Sf. Grigorie –
cf. trad. P. Gallay, voi. 1, p. 3, n. 4. Jean Bernardi vorbeşte de

310
Schimbul epistolar dintre Vasile cel Mare şi Grigorie de Nazianz

„loc de meditaţie”31, „mănăstire”32 şi „şcoală”33, de

tufişurile de plante sălbatice şi de coroana munţilor
stâncoşi, cu care nu vă încoronaţi, ci vă închideţi,
4. de aerul măsurat şi de soarele râvnit, pe care îl
întrezăriţi ca printr-un horn, o, cimerieni pontici
fără de soare şi condamnaţi nu numai la şase luni
de noapte, după cum spun unii, ci care nu aveţi nici
măcar o parte a vieţii neumbrită, ci o noapte lungă
întreaga viaţă34 şi cu adevărat «umbra morţii»35, ca
să grăiesc ca Scriptura. 5. Laud şi «calea îngustă şi
smerită», care nu ştiu dacă duce la împărăţie sau la
iad – dar care [sper] să ducă de dragul tău la împă-
răţie! – şi [pământul] din mijloc, pe care - ce vrei?
–, mă înşel dacă îl numesc Eden şi izvorul împărţit
în patru capete din care lumea se adapă36 sau pustiul
uscat şi fără apă, pe care cine îl va [putea] îmbrânzi,
lovind piatra cu toiagul lui Moise37?! 6, Căci [partea]

„gaură [vizuină] de marmotă” – cf. Jean Bernardi, Grigorie

din Nazianz, p. 98.
31
Gr. phrontisterion.
32
Gr. monasterion.
33
Gr. schole.
34
Aluzie la Homer, Odiseea, 11, 15-19, după care cime-
rienii se aflau la extremitatea locuită, lângă Okeanos care
înconjura întregul pământ; fiind învăluiţi în ceaţă şi nori, nu
cunoşteau lumina soarelui – cf. Homer, The Odyssey, trad.
A.T. Murray, Harvard University Press/William Heinemann
LTD, Cambridge, Massachusetts/ London, voi. 1, 1945 (The
Loeb Classical Library), pp. 386-387.
35
Ps 22, 4.
36
Fc 2, 10.
37
Iș 17, 6.

311
 Vademecum patristic

care a scăpat de pietre este cu râpe, cea care [a scăpat]

de râpe are spini; cea dincolo de spini este stâncă;
iar calea de peste aceasta este abruptă pe ambele
părţi şi încordează mintea călătorilor şi o exersează
pentru [păstrarea] siguranţei. 7. Iar râul care năvă-
leşte jos este pentru tine Strymon din Amfipoli38
şi liniştit. Dar nu are peşte, cât mai degrabă pietre;
nici nu se varsă într-un lac, ci năvăleşte în adânc,
o, tu lăudărosule şi născocitorule de nume noi! 8.
Căci este mare şi înspăimântător şi vuieşte mai mult
decât psalmodia celor de deasupra. Cataractele şi
Catadoupa39 sunt nimic pe lângă el. Unul ca acesta
al vostru mugeşte ziua şi noaptea. 9. Este stâncos şi
de netrecut; tulbure şi imposibil de băut; singurul
său lucru blând este că nu mătură locaşul vostru
când şuvoaiele şi iernile îl înfurie. 10. Aceste sunt
cele pe care noi [le credem] despre aceste Insule ale
Fericiţilor - iar acum ale fericiţilor de voi. 11. Dar tu
mi te minunezi de şerpuirile sub formă de semilună,
care mai degrabă strangulează trecerile de la poalele
muntelui vostru decât să le blocheze, de lanţul mun-
tos care se ridică deasupra creştetului, care vă face
viaţa ca cea a lui Tantal40, de brizele care pătrund şi

38
Oraș important din Macedonia, pe malul râului Stry-
mon, situat pe Via Egnatia.
39
Prima cataractă a Nilului.
40
Tantal, rege în Lydia, în regiunea muntelui Sipylus. Deşi
era un favorit al zeilor, din cauza unei greşeli impardonabile
faţă de zei, prezentate însă diferit, a fost osândit veşnic. Chi-
nurile sale sunt descrise în Odiseea, 11, 582-592 (trad. A.T.
Murray, pp. 426-429): flămând şi însetat, se afla într-un râu din

312
Schimbul epistolar dintre Vasile cel Mare şi Grigorie de Nazianz

adierile pământului, care vă însufleţesc când sunteţi

amorţiţi, 12. de păsările cântătoare, care ciripesc, (
însă de foame, şi zboară, dar a pustiu. Nimeni nu
vine decât, spui [tu], la vânătoare. Adaugă [te rog]:
şi ca să vă numere morţi. 13. Aceste [vorbe] sunt
prea lungi pentru epistolă, dar prea puţine pentru
o comedie. Dacă vei găsi gluma cu măsură, bine vei
face; iar dacă nu, vom adăuga şi mai mult.

Grigorie de Nazianz – Epistola 5: Către acelaşi41

1. Pentru că găseşti gluma cu măsură, vom adă-

uga şi următoarele. Prefaţa este din Homer: „Ci vino,
schimbă tema şi cântă frumuseţea interioară”42, adă-
postul43 fără acoperiş şi fără uşă, vatra fără foc şi fără
fum, pereţii uscaţi de foc, ca să nu fim nimeriţi de

care nu putea să bea, iar deasupra sa se aflau fructe din care

nu putea să mănânce. Cf. Jenny March, Cassells’s Dictionary
of Classical Mythology, Cassell, London, 2001, pp. 718-720.
41
Scrisoarea, datând tot din 361, continuă şirul ironiilor
din cea precedentă. John McGuckin consideră că ascetismul
preferat de Sf. Grigorie era unul teoretic şi aristocrat, nu atât de
spartan ca cel de influenţă rurală, egipteană şi siriană, centrat
pe munca fizică, aplicat de Sf. Vasile (cf. J.A. McGuckin, St
Gregory of Nazianzus, pp. 94-99).
42
Homer, Odiseea, 8, 492 (trad. A.T. Murray, pp. 292-
295). Sf. Grigorie adaptează versul homeric, înlocuind „fru-
museţea calului [troian]” cu cea „interioară”.
43
Aici nu este vorba de mănăstirea propriu-zisă, ci de un
adăpost pentru meditaţie din preajma mănăstirii, pe care cei
doi l-au improvizat probabil într-o peşteră cu pereţii umezi din
apropiere (cf. J.A. McGuckin, St Gregory of Nazianzus, p. 98).

313
 Vademecum patristic

picăturile de noroi, condamnaţi ca Tantal însetaţi

în apă, 2. ospăţul acela jalnic şi fără mâncare, la care
suntem chemaţi din Capadocia, nu ca [de fapt] la
sărăcia lotofagilor44, ci ca la masa lui Alcinoos45, noi
tineri naufragiaţi şi mizerabili46. 3. Căci îmi aduc
aminte de acele pâini şi de acele supe – căci aşa se
numesc – dar mi-am adus aminte şi de dinţii care
alunecau pe bucăţile [de pâine], apoi se încleştau
şi trăgeau ca dintr-un mâl. 4. Tu însuţi ai făcut din
acestea mai mult decât o tragedie, lăudându-te cu
propriile suferinţe. Dacă nu ne scăpa cu adevărat
din acestea marea hrănitoare de săraci – vorbesc de
mama ta47 –, care s-a arătat ca un liman la vremea
[potrivită] celor cuprinşi de furtună, de mult eram
morţi, mai degrabă jalnici decât de lăudat pentru
credinţa pontică. 5. Cum să las deoparte grădinile
nedemne [să fie numite] grădină48 şi fără legume şi

44
Lotofagii, „mâncătorii de lotus”, o populaţie africană
descrisă în Odiseea, 9, 84: „cei care consumă o mâncare florală”
(trad. A.T. Murray, pp. 308-309).
45
Rege al feacilor din insula Scheria (cf. Homer, Odiseea,
6, 8-12, trad. A.T. Murray, pp. 206-207) l-a primit deosebit de
cald pe Ulise, cu un ospăţ la care a sacrificat 12 oi, 8 porci şi 2
boi. Homer, Odiseea, 8, 59-61 (trad. A.T. Murray, pp. 262-263).
46
Folosind denumirea de „naufragiat”, Sf. Grigorie se
compară cu Ulise.
47
Sf. Emilia, mama Sf. Vasile cel Mare. Sf. Macrina a adus-
o şi pe aceasta în comunitatea monastică din Annisa (cf. J.A.
McGuckin, St Gregory of Nazianzus, pp. 90, 94).
48
Este inventat aici un cuvânt nou – ákepos (kepos „gră-
dină” plus a privativ).

314
Schimbul epistolar dintre Vasile cel Mare şi Grigorie de Nazianz

bălegarul ca al lui Augias49 curăţat din casă, cu care

le-am umplut pe acelea, când scoteam un car imens,
eu fiind culegătorul de vie, iar tu cel mâncăcios50,
cu aceşti grumaji şi aceste mâini care mai poartă
încă urmele trudelor – o, pământule şi soare şi aer
şi virtute!–- căci voi face o mică tragedie – nu ca
să legăm Hellespontul51, ci ca să nivelăm râpa. 6.
Dacă nu te vei supăra deloc de cele spuse, nici noi
în niciun caz. Dar dacă te vei supăra, cu atât mai
mult noi de cele întâmplate. Le vom lăsa deoparte
pe cele mai multe, din respect faţă de alţii de care
ne bucuram mult.

49
Rege al Elisului în Peloponez. Deţinea o imensă her-
ghelie şi staule pe măsură, a căror curăţare a devenit cea de-a
cincea muncă a lui Heracle. Cf. J. March, Cassells’s Dictionary
of Classical Mythology, pp. 159-160.
50
Doreşte să sugereze o pereche amuzantă.
51
Aluzie la episodul construirii unui pod mobil peste
Hellespont (strâmtoarea Dardanele) de către oştirea invada-
toare a lui Xerxes. După o primă tentativă nereuşită, podul
de frânghii şi papirus fiind măturat de o furtună, Xerxes a
poruncit ca marea să fie pedepsită cu 300 de lovituri de bici,
să i se arunce o pereche de cătuşe şi să fie ameninţată verbal
– Herodot, Istorii, 7, 34-35 (cf. Herodotus, vol. 3: Books V-
VII, trad. A.D. Godley, William Heinemann, London, G.P.
Putnam’s Sons, New York, 1922 (The Loeb Classical Library),
pp. 347-349). A doua încercare, podul fiind de data aceasta
sprijinit pe vase, a reuşit. Prin această aluzie, Sf. Grigorie in-
vocă deosebitele greutăţi.

315
 Vademecum patristic

Grigorie de Nazianz – Epistola 6: Către acelaşi52

1. Pe primele despre traiul pontic le-am trimis

în glumă, nu în serios, dar cele pe care le scriu acum
sunt foarte serioase. 2. „Cine m-ar pune în luna zile-
lor acelora de dinainte”53, în care petreceam cu tine
fiind în suferinţă, de vreme ce durerea de bună voie
este mai de cinste decât plăcerea fără de voie? 3. Cine
[îmi] va da [înapoi] psalmodiile, privegherile, retra-
gerile prin rugăciune către Dumnezeu şi viaţa care
părea nematerială şi netrupească? Cine comuniunea
şi unitatea54 fraţilor admiraţi şi înălţaţi de tine? 4.
Cine întrecerea şi străduinţa pentru virtute, pe care
ni le întăream prin regulile scrise şi prin canoane?
Cine sârguinţa pentru cuvintele dumnezeieşti55 şi
lumina din ele găsită cu călăuzirea Duhului? 5. Sau,
ca să vorbesc de cele mai mici şi mai uşoare, cine
[îmi va da înapoi] pravila zilnică şi munca de sine?
Cine strângerea de lemne şi tăiatul de pietre? Cine
grădinăritul şi irigarea cu şanţuri? Cine platanul
acela de aur mai cinstit decât cel al lui Xerxes56, sub
52
Epistola continuă şirul celor precedente, datând din
anul 361, însă schimbă tonul ironic cu unul elegiac. Sf. Gri-
gorie îşi propusese de altfel să scrie şi o mică tragedie pe
această temă. în scrisoare, tonul devine foarte patetic, arătând
că lucrurile pe care le ironiza în scrisorile precedente îi erau
în realitate foarte apropiate.
53
Iov 29, 2.
54
Gr. symphychia „unitatea de suflet”.
55
Sfânta Scriptură.
56
După Herodot, Istorii, 7, 31 (trad. A.D. Godley, pp.
344-345), Xerxes a întâlnit un platan foarte frumos în Lydia,

316
Schimbul epistolar dintre Vasile cel Mare şi Grigorie de Nazianz

care nu un rege moleşit a şezut, ci un monah ponosit,

6. pe care eu l-am sădit, şi Apollo l-a udat – [adică]
tu, cinstite –, dar Dumnezeu l-a făcut să crească spre
cinstea noastră57, ca să rămână o amintire la voi a
sârguinţei noastre, aşa cum în chivot se spune şi se
crede că [era] toiagul lui Aaron care a înmugurit58.
7. Este foarte uşor să te rogi pentru acestea, dar să
le dobândeşti nu este uşor. Ci fii alături de mine,
respiră împreună, lucrează împreună virtutea şi păs-
trează folosul pe care l-am cules cândva împreună
prin rugăciuni, ca să nu ne destrămăm puţin câte
puţin ca o umbră, când trece ziua. 8. Cât despre mine
te respir pe tine mai degrabă decât aerul şi doar de
aceea trăiesc ca să stau cu tine fie când eşti de faţă,
fie prin închipuiri când lipseşti.

Grigorie de Nazianz – Epistola 8: Către Vasile59

1. Aprob prefaţa epistolei tale. Dar ce nu este de

aprobat din [cuvintele] tale?! Şi tu ai fost cucerit să
scrii ca noi, după ce am fost siliţi spre demnitatea

aproape de capitala Sardis, pe care l-a ornat cu aur şi a pus să fie

păzit de unul dintre Nemuritori. Cf. Pierre Briant, From Cyrus
to Alexander. A History of the Persian Empire, trad. Peter T. Dani-
els, Eisenbrauns, Winona Lake, Indiana, 2006, pp. 234-235.
57
1 Co 3, 6.
58
Nm 17, 8-10.
59
Este răspunsul la o scrisoare trimisă de Sf. Vasile, în
care îşi anunţa prietenul că a fost hirotonit. Datează din 362,
când proaspătul episcop Eusebiu de Cezareea Capadociei îşi
constituie un cerc de preoţi colaboratori.

317
 Vademecum patristic

preoţească60. 2. Într-adevăr aceasta nu ne-a preocu-

pat. Căci suntem unul pentru celălalt, dacă alţii [ar
putea să fie], martori credincioşi ai iubirii pentru
filosofia smerită care rămâne jos. 3. Dar poate că
era mai bine ca aceasta să nu se întâmple. Sau nu
ştiu ce să spun, necunoscând iconomia Duhului. 4.
Dar dacă s-a întâmplat, trebuie să o porţi, cel puţin
după cum mi se pare, mai ales din cauza timpului
care a adus asupra noastră multe limbi eretice, ca
să nu ne ruşineze nici viaţa noastră, nici speranţele
celor care au crezut.

Grigorie de Nazianz – Epistola 40: Către Vasile61

1. Să nu te miri dacă mi se pare că zic ceva pa-

radoxal, nespus mai înainte de vreunii. Mi se pare
că ai slava unui bărbat hotărât şi neclintit şi ferm
în cuget, dar mai [degrabă] simplu decât ferm în
a hotărî şi a face multe. 2. Căci cel ce este lipsit de
răutate suspectează mai cu anevoie răutatea, după
cum este şi ceea ce se petrece acum. Ne-ai chemat
în metropolă, sinodul pentru episcop fiind adunat,

60
Sf. Grigorie fusese deja hirotonit la Crăciunul din 361
în Nazianz, el fugind însă imediat în Pont, la Sf. Vasile. La
întoarcere îşi va face apologia fugii (cf. versiunea remodelată
în Cuvânt de apărare pentru fuga în Pont după ce a fost hirotonit şi
pentru întoarcerea lui de acolo, în: Sf. Ioan Gură de Aur / Grigorie
din Nazianz / Sf. Efrem Sirul, Despre preoţie, trad. D. Fecioru,
EIBMBOR, Bucureşti, 1987, pp. 157-222).
61
Este scrisă în iunie 370, la moartea episcopului Eusebiu
de Cezareea Capadociei.

318
Schimbul epistolar dintre Vasile cel Mare şi Grigorie de Nazianz

iar născocirea era plauzibilă şi convingătoare. Părea

că eşti bolnav şi că îţi dai ultima suflare şi doreai să
ne vezi şi să [ne] spui ultimele cuvinte62. Nu ştiu ce
se va întâmpla şi ce vom face cu [această] problemă
când vom fi de faţă. 3. Eu însă am pornit, fiind foarte
supărat pentru [această] problemă. Căci ce îmi este
mai presus decât viaţa ta sau mai tulburător decât
plecarea [ta]?! Am vărsat izvoare de lacrimi şi te-am
jelit şi m-am simţit acum pentru prima dată într-o
stare nefilosofică. Căci ce n-am îndeplinit dintre
cele ale înmormântării?!63 4. După ce am aflat că
episcopii se întâlnesc în cetate, am dat înapoi din
avânt, m-am minunat mai întâi că nu ai văzut ceea

62
Pretextând boala, Sf. Vasile îl cheamă pe Sf. Grigorie
pentru a-l susţine de fapt în sinodul pentru alegerea noului
episcop. Abia când află că este vorba de un sinod şi de ale-
gerea noului episcop, Sf. Grigorie îşi dă seama că prietenul
său exagerase. Se întoarce în Nazianz, ulterior doar tatăl său,
Sf. Grigorie cel Bătrân, episcopul de Nazianz, participând la
sinod şi susţinându-1 pe Sf. Vasile. Din Nazianz, Sf. Grigorie
însă îşi ajută discret prietenul: îl convoacă la sinod pe Eusebiu
de Samosata, susţinător al niceenilor şi redactează în numele
tatălui său o scrisoare de recomandare făcută sinodului în
favoarea Sf. Vasile (Ep. 41), care să fie discutată până la sosirea
episcopului de Nazianz – cf. J.A. McGuckin, St Gregory of
Nazianzus, pp. 171-175. Oricum, Sf. Vasile îşi dorea tronul
episcopal într-un interes nobil: alegerea lui asigura ortodoxia
niceană în Capadocia - cf. Paul Gallay, La vie de Saint Grego-
ire de Nazianze, Emanuel Vitte, Lyon/Paris, 1943, pp. 92-95.
63
Se observă ironia fină. Hiperbolizându-şi manifestările
la primirea veştii îmbolnăvirii prietenului său, doreşte de fapt
să-l mustre pentru că a recurs la această stratagemă pentru
a-1 convoca în Cezareea şi a-1 ajuta să ajungă episcop.

319
 Vademecum patristic

ce este potrivit şi nu te-ai păzit de multele limbi

(glasuri), care îi insultă degrabă pe cei curaţi. în al
doilea rând, că nu ai considerat că acestea ni se cuvin
ţie şi mie, cărora şi cuvântul şi viaţa şi toate ne erau
comune, fiind astfel de la început în armonie unul
cu altul de la Dumnezeu. în al treilea rând – să fie
şi acesta spus – că ai socotit că asemenea propuneri
sunt pentru cei mai evlavioşi şi nu pentru cei mai
puternici sau cei mai prietenoşi cu mulţimile. 5.
Eu din cauza aceasta am dat înapoi64 şi mă retrag.
Dar ţie însuţi dacă ţi se pare [potrivit], gândeşte-
te să fugi de tulburările din mijlocul [acestora] şi
de suspiciunile cele răutăcioase. Iar evlavia ta (pe
tine) o voi vedea atunci când lucrurile se vor aşeza
şi va fi timp; şi îţi voi reproşa [şi altele] mai multe
şi mai grave.

Grigorie de Nazianz – Epistola 45: Către Vasile65

1. Când am aflat că ai fost pus pe tronul cel înalt

şi Duhul a reuşit să arate candela pe sfeşnic66, care

64
Lit. „am lovit pupa [de valuri]”, adică a vâsli înapoi,
pentru a opri corabia.
65
Epistola este scrisă după sept. 370, când Sf. Vasile este
ales episcop de Cezareea. Ea conţine felicitările adresate, răs-
punzând şi unei invitaţii adresate de Sf. Vasile de a veni în
Cezareea. Sf. Grigorie nu se deplasează în metropolă, dorind
să se ţină depare de politica bisericească, fapt pe care îl moti-
vează cu grija de a nu produce tulburări prin suspiciunea de
partizanat cu Sf. Vasile.
66
Mt 5, 15.

320
Schimbul epistolar dintre Vasile cel Mare şi Grigorie de Nazianz

nici înainte nu lumina slab, recunosc [că] m-am

bucurat. De ce nu aş fi făcut-o, văzând că obştea
Bisericii era într-o stare rea şi avea nevoie de o ase-
menea călăuzire? 2. Dar nu am alergat către [tine]
imediat, nici nu voi alerga, chiar dacă tu însuţi mi-ai
cere aceasta. Mai întâi ca să-ţi păzesc demnitatea şi
ca să nu pari că-[ţi] aduni partizani cu bădărănie
şi înfierbântare, cum spun calomniatorii. 3. În al
doilea rând, pentru a-mi face [o poziţie] stabilă şi
ireproşabilă. Poate că vei spune: „când vii” şi „până
când stai retras”? Până când va porunci Dumnezeu
şi vor trece umbrele atacatorilor şi ale invidioşilor. 4.
Căci ştiu sigur că leproşii nu vor rezista să-i închidă
lui David Ierusalimul67.

Vasile al Cezareei – Epistola 71: Către Priete-

nul Grigorie (de Nazianz)68

Am primit scrisorile cuvioşiei tale prin inter-

mediul preacucernicului frate Elinios, care mi-a
istorisit cu de-amănuntul şi sincer tot ce mi-ai dat
să înţeleg şi cred că nu-i greu să ghiceşti starea sufle-
tească ce m-a cuprins auzind de toate acestea69. Dar,
67
2 Rg 5, 6.
68
Scrisă în anul 371.
69
Când scria această epistolă Sf. Vasile era pus la grea
încercare. Provincia Capadochia era scindată în două şi spriji-
nirea episcopilor arieni se făcea pe faţă. El însuşi era ameninţat
cu exilul şi cu confiscarea avutului.

321
 Vademecum patristic

întrucât dragostea ce-ţi port o socot a fi ceva mult

mai mare decât orice supărare, am primit tot ce mi
s-a adus la cunoştinţă în modul în care se cuvenea să
mă rog Bunului Dumnezeu, ca nici în restul zilelor
şi ceasurilor vieţii mele să nu-mi scadă preţuirea pe
care ţi-o păstram şi până acum, întrucât nu ştiu să-ţi
fi greşit cu nimic, nici puţin, nici mai mult.
Iar dacă unul sau altul se va fi mândrit cu aceea
că abia de curând a început să ţină rânduielile vieţii
creştine, venirea lui alăturea de mine i-ar aduce o
mărire oarecare, închipuindu-şi lucruri pe care nu
le-a putut auzi şi tălmăcind fapte pe care nu le-a
înţeles, lucru care nu-i de mirare. Dimpotrivă e de
mirare şi straniu lucru că-i dau ascultare până şi cei
mai de încredere dintre voi, fraţilor, şi, după cât se
pare, nu numai că ascultă astfel de lucruri, ci încep70
să le şi urmeze. Dacă un astfel de om a ajuns să fie
luat drept dascăl, iar eu simt jertfa bătăii de joc, în-
semnează că vremile tulburi prin care trecem ne-au
învăţat să le întâmpinăm toate cu răbdare. Căci din
pricina păcatelor noastre ne-am obişnuit de multă
vreme cu ticăloşii mai rele şi decât aceasta. Dar dacă
eu n-am adus până acum nici o mărturie în legătură
cu concepţia mea despre Dumnezeu71, atunci n-o

70
Nu ni se dă numele. Se pare că cel vizat e Eustaţiu de
Sebasta.
71
Pare a fi o aluzie la învăţătura despre divinitatea Duhu-
lui Sfînt, pe care o tăgăduiau macedonienii. Sfântul Vasile se
exprimase despre ea în chip «iconomicos», cerând să se ad-
opte formula uzitată la Botez. E drept că în lucrarea sa Despre
Duhul Sfânt, Sf. Vasile nu foloseşte expresia „de o fiinţă”, dar

322
Schimbul epistolar dintre Vasile cel Mare şi Grigorie de Nazianz

să răspund nimic nici de astă dată. Pentru că pe

cei pe care nu i-a putut convinge atitudinea mea
de atâta amar de vreme, cum ar putea-o face oare
o scurtă scrisoare de-a mea? Căci purtarea mea de
atâta vreme e destulă mărturie, pe când cele spu-
se de calomniatorii mei nu trebuie privite decât ca
flecăreli. Oricum, însă, dacă am îngăduit gurilor
neînfrânate şi inimilor nesimţite să spună ce vor şi
am plecat cu plăcere urechile să le ascultăm, atunci
nu numai noi am fi cei care ne-am potrivi lor, ci şi
alţii s-ar lua după noi72.

II

Pricina acestor lucruri stă în ceea ce de multă

vreme te-am prevenit. Acum sunt dezamăgit şi tac
pentru ca să nu fac tulburare şi mai mare. Pentru
că dacă noi am fi trăit împreună în spiritul vechii
înţelegeri şi în conformitate cu răspunderea pe care
ne-am asumat-o faţă de sfânta Biserică, atunci n-am
fi dat nici un prilej pentru astfel de bârfeli.
Iar tu dacă crezi, lasă-i pe oamenii aceştia în
treaba lor şi fă-mi plăcerea şi vino să lucrăm împre-
ună în lupta care ne aşteaptă spre a face de ruşine
pe duşmanul care s-a întrarmat împotriva noastră.
Chiar şi numai arătându-te, le vei stăvili acestora
avântul şi vei împrăştia pe cei care s-au legat să răs-
toarne liniştea împărăţiei, căci din darul pe care ţi l-a
dat Dumnezeu, le vei arăta că tu eşti conducătorul

în două locuri din tratatul Contra lui Eunomiu (III, 4; III, 5)

el foloseşte atributul „divin”.
72
Acuzele ar putea să se refere şi la Sf. Grigorie.

323
 Vademecum patristic

luptătorilor noştri73, închizând orice gură nelegiuită

care grăieşte fărădelege împotriva lui Dumnezeu.
Dacă acest lucru se va întâmpla, atunci faptele vor
arăta cine te va urma pe drumul cel bun şi cine ezită
şi trădează, în chip viclean, învăţătura cea adevăra-
tă. Iar dacă interesele Bisericii sunt trădate, atunci
puţin mă interesează să mai conving prin vorbe pe
oamenii care mă preţuiesc atât cât ar putea preţui cei
ce n-au învăţat niciodată să se măsoare cu ei înşişi.
De altfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, în scurtă
vreme, calomniile vor fi date pe faţă prin mărturia
faptelor, din clipa în care simt că vom avea să suferim
încercări şi mai grele74 pentru cuvântul adevărului.
Iar dacă acest lucru nu va avea loc, atunci tot vom
ajunge să fim alungaţi din Biserică şi din patrie. Dacă
nimic din toate acestea nu se va întâmpla, atunci
judecata lui Hristos nu este departe. De aceea dacă
doreşti să ne întâlnim în interesul Bisericilor, sunt
gata să-ţi ies întru întâmpinare până acolo unde
doreşti, iar dacă ceri să combat calomniile, apoi la
aşa ceva n-am vreme să răspund.

73
Îl vor fi durut pe Sf. Vasile cuvintele de refuz rostite
de Sf. Grigorie cu ocazia hirotonirii „silnice” pentru Sasima
„n-am să iau armura” (Epist. 48, Migne, P.G. 37, 100), totuşi
insistenţa Sf. Vasile îşi va da roadele, mai târziu.
74
Presimţire avută de Sf. Vasile în legătură cu amenin-
ţările lui Modestos. Totuşi trebuie observat că nici împăratul
n-a îndrăznit să meargă prea departe în legătură cu soarta
Sfântului Vasile.

324
Schimbul epistolar dintre Vasile cel Mare şi Grigorie de Nazianz

Grigorie de Nazianz – Epistola 48: Către acelaşi75

1. Nu încetezi să ne ponegreşti că [suntem]

needucaţi, stângaci, neprietenoşi şi nevrednici nici
măcar să trăim, pentru că am îndrăznit să le în-
ţelegem pe cele suferite?! Şi tu însuţi ai spune că
nu am nedreptăţit cu nimic altceva, nici nu ştim
despre noi înşine să-ţi fi făcut vreun rău fie într-o
chestiune mare, fie într-una mică, [şi] nici nu am
consimţi la [aceasta]. Am cunoscut doar că sun-
tem înşelaţi, mult prea târziu, dar am cunoscut. 2.
Dăm vina pe tronul [mitropolitan] care te-a făcut
deodată mai înalt decât noi76. Şi ne temem să nu

75
Scrisă aproape de Pastile anului 372. Ca să contracareze
împărţirea teritorială care îl dezavantaja prin apariţia rivalu-
lui Antim de Tyana. Sf. Vasile creează noi episcopii, unde îşi
instalează apropiaţi: Amfilohie, vărul Sf. Grigorie, în Iconiu,
Sf. Grigorie în Sasisma (azi Tirhan/Hasankoy), Sf. Grigorie,
fratele Sf. Vasile, în Nyssa.
76
Sf. Grigorie a fost hirotonit episcop prin insistenţele
Sf. Vasile şi ale tatălui său, Sf. Grigorie cel Bătrân. De altfel,
chiar în cuvântarea rostită la instalare a spus: „Nu, n-am fost
convins, am fost silit” (Cuv. 9), iar în De vita sua, punea ace-
easta direct pe seama ambiţiei episcopale a prietenului său:
„Nu ştiu dacă trebuie să-mi fac reproşuri mai degrabă mie
însumi [...] sau ţie, cel mai bun între bărbaţi, din pricina înăl-
ţimii pe care ţi-a dat-o scaunul? [...] Cum m-ai putut aban-
dona atât de mult încât să piară din viaţă o lege a prieteniei
care-i cinsteşte astfel pe prieteni? Ieri eram lei; astăzi eu sunt
o maimuţă, iar pentru tine e puţin lucru să fii şi un leu [...]
Deşi în celelalte era cu totul în afara minciunii, acela [Vasile]
era pentru mine un mincinos, pentru că [...] el mă silea să
urc pe scaunul unei episcopii, şi însuşi tatăl meu mi-a jucat a

325
 Vademecum patristic

fim învinuiţi de [faptele] tale şi [să fie nevoie] să ne

apărăm în faţa celor care le ştiu clar atât pe cele de
dinainte ale noastre, cât şi pe cele de acum. Dintre
cele pe care le sufăr acesta este cel mai hilar şi mai
jalnic [lucru], ca [cineva] să fie nedreptăţit [dar să
fie] şi învinuit, cum ni se întâmplă nouă acum. 3.
[Unii ne] învinuiesc [de ceva], alţii de altceva, cum
vrea fiecare, după felul fiecăruia sau după măsura
mâniei împotriva noastră, iar cei mai omenoşi [ne
învinuiesc] de dispreţ şi nesocotinţă şi că noi am
fost aruncaţi după ce am fost folosiţi, ca cele mai
de necinstit dintre vase [care] nu mai sunt vred-
nice de nimic sau ca aceste suporturi pe care [se
pun] bolţile, care după fixare sunt îndepărtate şi
pe care se scuipă. 4. Dar să-i lăsăm pe aceştia să
se bucure şi să spună orice ar spune; nimeni nu
va struni libertatea limbii. Şi tu, ca răsplată pentru
mine, aruncă speranţele fericite şi goale, pe care
le-ai născocit împotriva celor care [ne] ponegresc,
cum că sub pretextul cinstei ne tratezi jignitor ca
pe nişte uşuratici şi dedaţi la asemenea lucruri. 5.
Dar eu voi arăta ceea ce este al meu aşa cum este;
să nu te superi deloc pe mine. [Îţi] voi spune cele
pe care le-am spus deschis şi în timpul necazului,
fără să fi fost înfierbântat de mânie nici covârşit de
ceea ce s-a petrecut încât să-mi fi pierdut minţile şi
să nu ştiu ce spun. 6. Nici arme nu-mi voi procura,
nici strategii nu voi învăţa, pe care nici înainte nu

doua oară această festă” - trad. Ioan I. Ică jr., în: J. Bernardi,
Grigorie din Nazianz, p. 304.

326
Schimbul epistolar dintre Vasile cel Mare şi Grigorie de Nazianz

le-am învăţat, când momentul părea mai potrivit,

când toţi se înarmau şi se îndârjeau – ştii neputin-
ţele celor slabi – nici nu-i voi ţine piept lui Antim77
celui pus pe război, deşi este un războinic necopt,
eu fiind însă simplu şi nerăzboinic şi susceptibil
[mai degrabă] de răniri. Dar luptă-te tu însuţi cu
acela, dacă aceasta îţi place, căci trebuinţele adesea
îi fac războinici chiar şi pe cei slabi – sau caută pe
unii care să lupte când [acela] îţi ia catârii, păzind
trecătoarea, ca acel Amalec care îi ţinea calea lui
Israel78. Iar nouă dă-ne în locul tuturor isihia. 8.
De ce trebuie să mă războiesc pentru puii de ani-
male şi pentru păsări, şi încă unele străine, ca pen-
tru suflete şi canoane? De ce să lipsesc mitropolia

77
Ignorând noua împărţire administrativă, Sf. Vasile
participă împreună cu Sf. Grigorie la sărbătoarea Sf. Martir
Oreste, la poalele Mt. Taurus, în urma căreia sunt strânse
daruri episcopale pe care Sf. Vasile le încarcă pe catâri spre
a le duce la Cezareea. Datorită proximităţii martyrion-ului
faţă de Tyana. Antim revendică darurile episcopale pentru
sine, folosind pentru aceasta un grup înarmat cu ciomege.
Pentru că instalarea în Sasima urma să aibă loc, Sf. Grigorie
renunţă, profund dezgustat de rivalităţile episcopale – J.A.
McGuckin, St Gregory of Nazianzus, p. 197. Jean Bernardi
socoteşte că grupul înarmat i-a blocat de fapt chiar Sf. Gri-
gorie intarea în Sasima - cf. J. Bernardi, Grigorie din Nazianz,
p. 108. Cert este că Sf. Grigorie nu va ajunge niciodată în
Sasima ca episcop, după cum spune şi în De vita sua: „nu
m-am lipit deloc de biserica dată mie, nici măcar pentru a
aduce o singură jertfă sau a mă ruga împreună cu poporul
ori a-mi pune mâinile peste vreun cleric” (trad. I.I. Ică jr.,
pp. 306-307).
78
Iş 17, 8 ş.u.

327
 Vademecum patristic

de strălucitoarea Sasima79 sau să dezvălui şi să arăt

gândul secret, care trebuie să fie tăinuit?80 9. Iar tu
fii bărbat şi puternic şi trage-le pe toate spre slava
ta, după cum râurile [adună] şuvoaiele, fără să pui
mai presus nici prietenia, nici obişnuinţa cu binele
şi cu pietatea şi fără să dai atenţie la ce vei părea că
eşti făcând acestea, ci rămânând doar al Duhului.
10. Cât despre noi, vom câştiga din prietenia ta doar
faptul de a nu ne încrede în prieteni şi de a nu avea
nimic mai de cinste decât pe Dumnezeu.

79
În De vita sua, Sf. Grigorie descrie comic Sasima: „Exis-
tă o staţie la jumătatea şoselei ce traversează Capadocia, acolo
unde aceasta se rupe în alte trei drumuri, fără apă, fără iarbă,
nici măcar liberă, un cătun cumplit de respingător şi strâmt.
Peste tot pulbere, zgomote şi case, târguri, suspine, perceptori,
instrumente de tortură şi lanţuri, iar poporul ei format doar
din oameni străini şi rătăcitori. Aceasta e Biserica sasimenilor
mei!” (trad. I.I. Ică jr., p. 305).
80
În De vita sua, vorbeşte direct de calculul politic şi de
dorinţa de putere a Sf. Vasile: „Aici [la Sasima] [Vasile] şi-a
făcut un nou scaun [episcopal] în cazul când altul i l-ar răpi
pe al său cu forţa. [...] Scaunul nu se putea ocupa fără vărsare
de sânge, pentru că el era in mijlocul câmpului de luptă din-
tre doi episcopi rivali şi se dezlănţuise o încleştare cumplită,
a cărei cauză era împărţirea patriei [provinciei natale] care
organizase în ea două cetăți metropole, mame de copii mici.
Sufletele erau pretextul, cauza reală era iubirea de stăpânirea:
căci ezit să spun că au fost bogăţiile şi impozitele care zdrunci-
nă în chip nenorocit lumea întreagă” (trad. I.I. Ică jr., p. 305).

328
Schimbul epistolar dintre Vasile cel Mare şi Grigorie de Nazianz

Grigorie de Nazianz – Epistola 50: Către acelaşi81

1. Cât de înfierbântat şi de nărăvaş ţopăi [tu]

în scrisori! Şi nu este nimic uimitor că tu imediat
ce ai gustat din slavă, vrei să ne arăţi ce slavă ai
găsit, ca astfel să te faci şi mai mărit, ca aceia dintre
pictori care zugrăvesc anotimpurile. 2. Dar ca să
fie relatate de către mine toate, cele despre episcopi
şi despre scrisoarea de care tu eşti nemulţumit, de
unde am plecat şi încotro am mers şi unde ne-am
oprit, [această sarcină] pare să fie mai mare decât
pentru o scrisoare şi o chestiune nu de apologie
[a mea], cât mai degrabă de istorie. 3. Pentru a o
prezenta pe scurt, preanobilul Antim a venit cu câţi-
va episcopi, fie pentru a-1 vizita pe tatăl meu, căci
aceasta a părut, fie făcând în grabă cele ce a făcut82.
4. [M]-a pus la multă încercare în multe [privinţe]:

81
Scrisă după Pastile din 372.
82
Sf. Grigorie vorbeşte aici de un sinod ţinut în Nazi-
anz, la care Antim şi-a argumentat poziţia împotriva Sf. Va-
sile, care nici nu a fost invitat. John McGuckin arată că la
acest sinod Sf. Grigorie cel Bătrân a consimţit că Sasima să
nu mai fie revendicată, urmând ca Sf. Grigorie (cel tânăr)
să slujească în Nazianz. Deşi tonul epistolei este pacificator,
abia la final devenind mai caustic, pr. McGuckin vede aici
o ruptură iremediabilă între cei doi, Sf. Vasile nemaiavând
de atunci înainte încredere în Sf. Grigorie ca aliat al politicii
sale bisericeşti – J.A. McGuckin, St Gregory of Nazianzus, pp.
202-203. Totuşi, cred că pr. McGuckin insistă prea mult pe
divergenţe, de exemplu argumentând că ulterior Sf. Grigorie
nu îl va mai considera pe Sf. Vasile ca mitropolit, ci chiar pe
Antim de Tyana (p. 215). La nivel duhovnicesc însă prietenia
dintre cei doi nu a avut de suferit.

329
 Vademecum patristic

parohiile, Sasima, Limnai83, hirotonia noastră, vor-

bind plăcut, întrebând, ameninţând, apărându-se
blamând, lăudând, trasând cercuri în jurul lui, ca
şi cum ar trebui ca noi să ne uităm doar spre el şi
spre noua Mitropolie, care este mai mare. 5. „De ce
circumscrii înăuntru cetatea noastră, de vreme ce
noi considerăm cu adevărat [această] Biserică drept
mamă a Bisericilor de mult timp?” În final, a plecat
fără izbândă, trăgându-şi mult răsuflarea, acuzându-
ne de vasilism, ca [un soi de] filipism84. 6. Îţi părem
cumva că am greşit cu aceasta? Nu cred. Uită-te dar
şi la scrisoare, în ce măsură are ceva jignitor din
partea noastră. Ne-au impus o adunare sinodală,
dar când eu m-am opus şi am numit-o insolenţă,
au considerat o a doua [posibilitate], ca voi să fiţi
invitaţi prin mine pentru a lua o hotărâre referitor
la acestea. 7. Am sprijinit aceasta ca să nu fie prima,
lăsând [astfel] totul în seama voastră, dacă voiţi să
îi chemaţi unde şi când anume, ceea ce era [poziţia]
cuiva care [vă] onorează, nu care [vă] insultă. Dacă
nu am nedreptăţit deloc prin aceasta, spune [te rog]
restul. Dacă trebuie să o ştiţi de la mine, vă voi citi
scrisoarea aceasta a lui Antim, pe care atunci când
a ocupat Limnai, deşi noi i-am interzis şi l-am ame-
ninţat, ne-a trimis-o, jignind şi reproşând şi cântând
83
Urmează ediţiei lui P. Gallay, care consideră corect gr.
limnai „lacuri” ca fiind numele unei localităţi. În urma ten-
tativei nereuşite a Sf. Vasile de a-l instala episcop de Sasima
pe Sf. Grigorie, Antim de Tyana îşi întăreşte poziţia în zonă
numind imediat un episcop în Limnai.
84
Aluzie la Filipicele lui Demostene.

330
Schimbul epistolar dintre Vasile cel Mare şi Grigorie de Nazianz

ca un imn de victorie împotriva noastră ca învinşi.

8. Şi ce sens are să-l ofensăm pe el pentru voi, dar să
vă fim şi vouă neplăcuţi ca să-l mulţumim pe acela?
Acestea trebuia însă să le cunoşti mai înainte, o,
minunatule, şi nu să mă insulţi, dacă nu pentru alt
motiv, măcar pentru că suntem preoţi. 9. Dacă eşti
făţarnic şi ambiţios şi ne vorbeşti cu superioritate,
ca un mitropolit unor micropoliţi85 sau chiar uno-
ra fără sediu86, [atunci] avem şi noi mândria să ne
opunem. Căci aceasta este foarte uşor oricui şi este
deopotrivă cel mai rezonabil.

85
Am păstrat jocul de cuvinte care denotă relaţia de su-
perioritate între mitropolit, episcopul din metropola diocezei,
şi sufraganii săi, din cetăţile subordonate.
86
Aluzie la faptul că Sf. Grigorie îşi părăsise sediul din
Sasima.

331