andeză trecuse prin creșteri demografice rapide, industrializare și în cadrul ei

apăruse o amplă mișcare muncitorească. Sistemul politic al țării era într-o fază
instabilă de democratizare și modernizare, în timp ce situația socio-economică și
statutul cultural-național ale populației se ameliorau treptat. Primul Război
Mondial a dezbinat Imperiul Rus și Marele său Ducat, și a dus la lupte pentru
putere între mișcarea muncitorească, cu înclinații de stânga, și nesocialiștii, mai
conservatori, în absența unei forțe armate sau polițienești neutre. Declarația de
independență a Finlandei din 6 decembrie 1917 nu a reușit să unifice națiunea.

Roșiii au dus o ofensivă generală nereușită în februarie 1918, aprovizionați cu

arme din Rusia Sovietică. O contraofensivă a Albilor a început în martie, întărită
în aprilie de un contingent al Armatei Imperiale Germane. Acțiunile militare
decisive ale războiului au fost bătăliile de la Tampere și Viipuri, ambele
câștigate de Albi, și bătăliile de la Helsinki și Lahti, câștigate de armatele
germane, ceea ce a dus la victoria de ansamblu a Albilor aliați cu Germania. Atât
Roșiii cât și Albii au practicat teroarea politică. Un număr mare de Roșii au murit
de malnutriție și de boli în lagărele de prizonieri. În total, circa 39.000 de
oameni au murit în război, între care 36,000 de finlandezi—dintr-o populație totală
de 3.000.000.

După conflict, finlandezi au trecut de sub dominația rusească în sfera de influență

a Imperiului German. Senatul conservator a încercat să înființeze o monarhie
finlandeză, dar planul a fost abandonat după înfrângerea Germaniei în Primul Război
Mondial. Finlanda a devenit republică independentă și stat democratic. Războiul a
divizat națiunea timp de mulți ani și rămâne cel mai încărcat emoțional eveniment
din istoria Finlandei. Societatea a fost reunificată prin compromisuri sociale
bazate pe cultivarea pe termen lung a unei politici și religii moderate, pe
rezultatele Primului Război Mondial și pe revenirea economică postbelică.Războiul
Civil Finlandez (27 ianuarie–15 mai 1918) a avut ca obiectiv preluarea controlului
asupra Finlandei în timpul tranziției sale de la statutul de Mare Ducat în cadrul
Imperiului Rus la cel de stat independent. Conflictul a făcut parte din agitația
națională, politică și socială produsă de Primul Război Mondial (Frontul de Est) în
Europa. Părțile implicate în conflict au fost „Roșiii”, conduși de Partidul Social-
Democrat și „Albii”, conduși de Senatul nesocialist, dominat de conservatori.
Gruparea paramilitară Gărzile Roșii, formată din muncitori din industrie și
agricultură, controla orașele și centrele industriale din Finlanda de sud. Gruparea
paramilitară Garda Albă, formată din țărani și facțiuni ale claselor de mijloc și
superioară, controlau zonele rurale din centrul și nordul Finlandei.

Marele Ducat al Finlandei, teritoriu autonom al Imperiului Rus, se dezvolta treptat

într-un stat finlandez. Până în 1917, societatea finlandeză trecuse prin creșteri
demografice rapide, industrializare și în cadrul ei apăruse o a