Sunteți pe pagina 1din 2

4 Motive să îți branduiești afacerea

“Brandul este ceea ce oamenii spun despre afacerea ta, atunci când nu ești prezent.”

Jeff Bezos

Când oamenii ne întreabă de ce contează brandul- răspunsul este unul complex. Poți să conduci o
afacere fără un brand? Sigur. Vei fi memorabil? Vor simți oamenii empatie față de tine? Mai
presus de toate, vei rezista în timp? Fără un brand puternic, șansele nu sunt în favoarea ta.

Brandingul este important nu doar din vanitate sau din considerente estetice. Contează pentru că
paradigma în business s-a schimbat (și continuă să se schimbe). Vechile canale de comunicare nu
mai sunt la fel de eficiente precum erau înainte, așteptările oamenilor s-au schimbat, și ca
răspuns – zidurile dintre afaceri și oameni se prăbușesc. Transparența, încrederea și comunicarea
sunt secretele longevității – elemente dificil de cultivat în lipsa unui brand.

Construirea unui brand necesită muncă, însă prezintă un beneficiu substanțial atât pe termen
scurt, cât și pe termen lung. Pornind de la abilitatea de a percepe prețuri ridicate până la
cultivarea loialității clienților, iată câteva modalități prin care dezvoltarea unui brand ajută
afacerea.

1.Diferențiere
Este de la sine înțeles, că aproape fiecare industrie de pe piață este saturată de competitori.
Marketingul este de asemenea dificil de realizat. Cu atât de multe canale de comunicare, a
devenit din ce în ce mai dificil să te faci văzut și auzit. Brandingul este secretul cu care zgomotul
de fond poate fi străbătut. Cu ajutorul unei identități unice, a unui conținut valoros și a unei
prezențe puternice poți ieși în evidență dintre competitori.

Brandurile mari precum BMW sau CocaCola și-au construit o imagine impresionantă, însă
brandingul nu este dedicat exclusiv corporațiilor. Afacerile de familie sau cele de dimensiuni
reduse își pot construi branduri atrăgătoare de asemenea. De fapt, o afacere care este locală poate
miza pe dimensiunile reduse incluzând această trăsătură în identitatea lor

2.Formare de relații
În ultimii ani, am observat o deplasare masivă a modului în care se face marketingul. S-a trecut
de la o comunicare unilaterală (bazată pe reclame deranjante sau care întrerup oamenii din
activități) la o comunicare bilaterală (conversație care se bazează pe interacțiune, valoare și
conexiune).

Pentru a găsi și a atrage oameni care să devină loiali, vei avea nevoie de o identitate de brand
autentică și puternică. Cu cât evidențiezi mai bine cine ești, cu atât vei primi mai multă susținere,
mai ales dacă valorile businessului sunt aliniate cu ale audienței.
Brandingul este cea mai bună modalitate de a arăta clienților cine sunteți și care sunt valorile
voastre. Cu cât brandul este mai transparent și identitatea mai puternică, cu atât oamenii vor fi
mai atrași- si cel mai important, vor căpăta mai multă încredere în afacerea ta. Iar încrederea este
cheia pentru a construi o relație fructuoasă cu clienții.

3.Prețurile
De ce ești dispus să plătești mai mult pentru produsele Nike sau Samsung? Nu pentru că sunt
cool. Ci pentru că au creeat o experiență de brand premium, pornind de la reclame, până la
ambalaj.

Probează o pereche de pantofi sport de la Nike și o sa te simți ca un sportiv. Aceste branduri au


proiectat o experiență de brand atât de puternică încât au devenit parte din ADN-ul lor.
Rezultatul? Oamenii îi percep ca fiind standardul în industriile lor, iar prețurile reflectă acest
lucru.

Clienții știu la ce să se aștepte când achiziționează un serviciu sau produs branduit. Când
asteptările sunt atinse la fiecare punct de contact cu clienții, aceștia vor fi dispuși să plătească
mai mult.

4.Recrutările
Conectarea cu oamenii care la un moment dat vor achiziționa și folosi produsele sau serviciile
tale reprezintă o parte crucială a oricărei afaceri sănătoase, însă mai există un element care
influențează masiv succesul: persoanele care lucrează pentru tine.

În momentul de față, sunt angajații tăi fericiți și mulțumiți? Stiu aceștia care este motivul pentru
care ai înființat firma și cum anume au contribuit ei la dezvoltare? Se simt împliniți când vin la
muncă? Un brand puternic unește personalul unei afaceri cu ajutorul unei viziuni comune.

Dacă cultura este una toxică sau mediul de lucru nesigur, brandul tău nu va rezista în timp. De
ce? În primul rând pentru că autenticitatea și transparența este vitală pentru orice comunitate. În
al doilea rând pentru că vei eșua să atragi și să păstrezi oamenii talentați.

Acestea fiind spuse, stim că poate fi dificil să construiești un brand de la temelii, mai ales când
timpul și resursele sunt limitate, însă eforturile merită din plin.

S-ar putea să vă placă și