HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a treia)

11 martie 2020(*)

„Trimitere preliminară – Protecția consumatorilor – Directiva

93/13/CEE – Clauze abuzive în contractele încheiate cu
consumatorii – Contract de împrumut încheiat în monedă străină –
Articolul 4 alineatul (1) – Luarea în considerare a tuturor celorlalte
clauze ale contractului în vederea aprecierii caracterului abuziv al
clauzei atacate – Articolul 6 alineatul (1) – Examinare din oficiu de
către instanța națională a caracterului abuziv al clauzelor cuprinse în
contract – Întindere”

În cauza C-511/17,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul

articolului 267 TFUE de Fővárosi Törvényszék (Curtea din
Budapesta-Capitală, Ungaria), prin decizia din 18 iulie 2017, primită de
Curte la 21 august 2017, în procedura

Györgyné Lintner

împotriva

UniCredit Bank Hungary Zrt.,

CURTEA (Camera a treia),

compusă din doamna A. Prechal (raportoare), președintă de cameră,

domnul K. Lenaerts, președintele Curții, îndeplinind funcția de
judecător al Camerei al treia, doamna L. S. Rossi și domnii
J. Malenovský și F. Biltgen, judecători,

avocat general: domnul E. Tanchev,

grefier: doamna R. Șereș, administratoare,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 19

septembrie 2019,

luând în considerare observațiile prezentate:

 –        pentru UniCredit Bank Hungary Zrt., de Z. Lajer, de Á. Szőke și
de J. Pettkó-Szandtner, ügyvédek;

–        pentru guvernul maghiar, de M. Z. Fehér, în calitate de agent;

–        pentru Comisia Europeană, de L. Havas și de N. Ruiz García, în

calitate de agenți,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 19

decembrie 2019,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 6

alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993
privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (JO
1993, L 95, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 273).

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între doamna

Györgyné Lintner, pe de o parte, și UniCredit Bank Hungary Zrt.
(denumită în continuare „UniCredit Bank”), pe de altă parte, în legătură
cu caracterul abuziv al anumitor clauze cuprinse într-un contrat de
împrumut ipotecar încheiat în monedă străină.

 Cadrul juridic

 Dreptul Uniunii

3        Potrivit considerentului douăzeci și unu al Directivei 93/13:

„întrucât statele membre ar trebui să se asigure că nu se includ clauze

abuzive în contractele încheiate cu consumatorii de către un vânzător
sau furnizor [a se citi «de către un profesionist»] și că, în cazul în care,
cu toate acestea, se includ astfel de clauze, acestea nu creează
obligații pentru consumator, iar contractul continuă să creeze obligații
pentru părți prin acele clauze [a se citi «potrivit dispozițiilor sale»], în
cazul în care poate continua să existe fără dispozițiile abuzive.”
4        Articolul 4 alineatul (1) din această directivă prevede:

„Fără să aducă atingere articolului 7, caracterul abuziv al unei clauze

contractuale se apreciază luând în considerare natura bunurilor sau a
serviciilor pentru care s-a încheiat contractul și raportându-se, în
momentul încheierii contractului, la toate circumstanțele care însoțesc
încheierea contractului și la toate clauzele contractului sau ale unui alt
contract de care acesta depinde.”

5        Articolul 6 alineatul (1) din directiva menționată prevede:

„Statele membre stabilesc că clauzele abuzive utilizate într-un contract

încheiat cu un consumator de către un vânzător sau un furnizor [a se
citi «de către un profesionist»], în conformitate cu legislația internă, nu
creează obligații pentru consumator, iar contractul continuă să
angajeze părțile prin aceste clauze, în cazul în care poate continua să
existe fără clauzele abuzive.”

6        Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13 prevede:

„Statele membre se asigură că, în interesul consumatorilor și al

concurenților, există mijloace adecvate și eficace pentru a preveni
utilizarea în continuare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu
consumatorii de către vânzători sau furnizori [a se citi «de către
profesioniști»].”

7        Articolul 8 din această directivă prevede:

„Statele membre pot adopta sau menține cele mai stricte dispoziții
compatibile cu tratatul în domeniul reglementat de prezenta directivă,
pentru a asigura consumatorului un nivel maxim de protecție.”

 Dreptul maghiar

8        În temeiul articolului 3 alineatul 2 din Polgári perrendtartásról szóló

1952. évi III. törvény (Legea nr. III din 1952 privind Codul de procedură
civilă), în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumită în continuare
„Codul de procedură civilă”):

„Instanța, sub rezerva unei dispoziții legale contrare, este ținută de

cererile și de argumentele juridice prezentate de părți. Instanța ia în
 considerare conținutul, iar nu denumirea formală a cererilor și a
argumentelor formulate de părți. […]”

9        Articolul 23 alineatul 1 din Codul de procedură civilă prevede:

„Sunt de competența instanței de comitat:

[…]

k)      acțiunile care urmăresc constatarea nevalidității clauzelor

contractuale abuzive;

[…]”

10      Articolul 73/A alineatul 1 din această lege prevede:

„Reprezentarea de către un avocat este obligatorie:

[…]

b)      în cauzele care sunt de competența unei instanțe de comitat, în

calitate de instanță de prim grad de jurisdicție, în toate etapele
procedurii, precum și în cadrul apelului […]”

11      Potrivit articolului 215 din Codul de procedură civilă:

„Decizia nu poate să depășească cererile formulate în cadrul acțiunii și

în apărare. Această regulă se aplică și în ceea ce privește pretențiile
accesorii cererilor principale (dobânzi, costuri etc.).”

 Litigiul principal și întrebările preliminare

12      La 13 decembrie 2007, doamna Lintner a încheiat cu UniCredit Bank

un contract de împrumut ipotecar în monedă străină. Acest contract
conține anumite clauze care conferă UniCredit Bank dreptul de a
modifica în mod unilateral contractul menționat.

13      La 18 iulie 2012, Fővárosi Törvényszék (Curtea din

Budapesta-Capitală, Ungaria) a fost sesizată cu o acțiune introdusă de
doamna Lintner, având ca obiect constatarea nevalidității, cu efect
retroactiv, a clauzelor menționate, această acțiune întemeindu-se în
 special pe Directiva 93/13. Prin hotărârea pronunțată la 29 august
2013, instanța respectivă a respins acțiunea menționată.

14      Prin ordonanța din 1 aprilie 2014, Fővárosi Ítélőtábla (Curtea

Regională de Apel din Budapesta-Capitală, Ungaria) a anulat această
hotărâre, în cadrul apelului formulat de doamna Lintner și a trimis
cauza spre rejudecare la Fővárosi Törvényszék (Curtea din
Budapesta-Capitală). Fővárosi Ítélőtábla (Curtea Regională de Apel
din Budapesta-Capitală) a amintit în această ordonanță că, în
jurisprudența sa referitoare la Directiva 93/13, Curtea a evocat în mod
sistematic principiul potrivit căruia instanța trebuie, în cauzele
referitoare la contracte încheiate cu consumatorii, să examineze din
oficiu caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în aceste contracte. Ea a
precizat în această privință că, pe baza interpretării sale date directivei
menționate și jurisprudenței aferente, precum și dreptului național
aplicabil, o aplicare eficientă a acestei directive nu este posibilă decât
în cazul în care instanța națională examinează din oficiu întregul
contract în litigiu. Ea a obligat astfel Fővárosi Törvényszék (Curtea din
Budapesta-Capitală) să solicite reclamantei să declare dacă dorea să
invoce caracterul abuziv al clauzelor vizate de ordonanța respectivă
sau al altor clauze ale contractului care nu făceau obiectul acțiunii sale
inițiale și dacă se considera obligată prin respectivul contract odată
înlăturate clauzele în discuție.

15      Prin ordonanța din 7 decembrie 2015, Fővárosi Törvényszék (Curtea

din Budapesta-Capitală), după ce a preluat examinarea cauzei, a pus
capăt procedurii, pentru motivul că doamna Lintner nu a dat curs
solicitării care îi fusese adresată, de a formula o cerere „de aplicare a
consecințelor juridice ale nevalidității”, în conformitate cu o legislație
ad-hoc privind contracte de împrumut încheiate în monedă străină
precum cele în discuție în litigiul principal, adoptată în cursul anului
2014, ulterior încheierii contractelor de împrumut la care se referă.
Această legislație cuprinde în special Kúriának a pénzügyi
intézmények fogyasztói kölcsönszerződéseire vonatkozó jogegységi
határozatával kapcsolatos egyes kérdések rendezéséről szóló 2014.
évi XXXVIII. törvény (Legea nr. XXXVIII din 2014 de reglementare a
aspectelor specifice privind decizia pronunțată de Kúria [Curtea
Supremă, Ungaria] în interesul unei interpretări uniforme a dispozițiilor
de drept civil în materia contractelor de împrumut încheiate de
instituțiile financiare cu consumatorii), și Kúriának a pénzügyi
 intézmények fogyasztói kölcsönszerződéseire vonatkozó jogegységi
határozatával kapcsolatos egyes kérdések rendezéséről szóló 2014.
évi XXXVIII. törvényben rögzített elszámolás szabályairól és egyes
egyéb rendelkezésekről szóló 2014. évi XL. törvény (Legea nr. XL din
2014 privind normele referitoare la lichidarea conturilor, la care face
referire Legea nr. XXXVIII din 2014 de reglementare a aspectelor
specifice privind decizia pronunțată de Kúria [Curtea Supremă] în
interesul unei interpretări uniforme a dispozițiilor de drept civil în
materia contractelor de împrumut încheiate de instituțiile de credit cu
consumatorii, precum și a altor dispoziții, denumite în continuare
„Legile DH1 și DH2”), care conțin dispoziții ce reglementează
constatarea caracterului abuziv, precum și consecințele care trebuie
desprinse din acesta cu privire la anumite clauze cuprinse în
respectivele contracte, și anume cele referitoare, pe de o parte, la
posibilitatea de a modifica în mod unilateral contractul și, pe de altă
parte, la diferența dintre cursul de schimb la vânzare și cursul de
schimb la cumpărare al monedei în cauză.

16      La 29 martie 2016, Fővárosi Ítélőtábla (Curtea Regională de Apel din

Budapesta-Capitală), sesizată din nou cu un apel formulat de doamna
Lintner, a confirmat ordonanța menționată în ceea ce privește clauzele
contractului prevăzute de Legile DH1 și DH2, dar a anulat-o în rest și a
obligat Fővárosi Törvényszék (Curtea din Budapesta-Capitală) să
pronunțe o nouă hotărâre.

17      În această privință, Fővárosi Ítélőtábla (Curtea Regională de Apel din

Budapesta-Capitală) a considerat că, deși clauzele vizate de Legile
DH1 și DH2 nu mai puteau face efectiv obiectul unei hotărâri
judecătorești, Fővárosi Törvényszék (Curtea din Budapesta-Capitală)
trebuia totuși, având în vedere concluziile doamnei Lintner, să
examineze clauzele aceluiași contract referitoare la certificatul notarial,
la motivele de reziliere și la anumite cheltuieli în sarcina
consumatorului.

18      Fővárosi Törvényszék (Curtea din Budapesta-Capitală), chemată să

se pronunțe cu privire la clauzele menționate, arată că este obligată,
astfel, să examineze din oficiu clauze contractuale pe care doamna
Lintner nu le-a criticat în primă instanță, fără ca aceasta din urmă să fi
menționat în motivarea acțiunii sale nici elemente de fapt care ar fi
permis să se deducă faptul că solicita de asemenea constatarea
 caracterului abuziv al prevederilor indicate de Fővárosi Ítélőtábla
(Curtea Regională de Apel din Budapesta-Capitală).

19      În consecință, instanța de trimitere solicită să se stabilească în ce

măsură, pe de o parte, trebuie să procedeze la examinarea
caracterului abuziv al fiecărei clauze dintr-un contract în care anumite
clauze fac obiectul acțiunii introduse de consumator și, pe de altă
parte, în ce măsură este ținută, în cadrul acestei examinări, de
concluziile reclamantului. Instanța de trimitere se referă, în această
privință, la jurisprudența Curții, în special la Hotărârea din 4 iunie 2009,
Pannon GSM (C-243/08, EU:C:2009:350), din care ar rezulta că
aprecierea din oficiu a caracterului abuziv al clauzelor este motivată de
împrejurarea că consumatorul nu își cunoaște drepturile sau că este
descurajat să le invoce, din cauza cheltuielilor pe care le-ar implica o
acțiune în justiție. Instanța de trimitere precizează că, în dreptul
maghiar, procedurile având ca obiect constatarea caracterului abuziv
al unor clauze contractuale nu pot fi introduse decât prin intermediul
unui avocat.

20      În aceste condiții, Fővárosi Törvényszék (Curtea din

Budapesta-Capitală) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să
adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      Articolul 6 alineatul (1) din Directiva [93/13] trebuie interpretat,

ținând seama și de reglementarea națională care impune o
reprezentare în justiție, în sensul că trebuie să se examineze
individual fiecare dintre clauzele contractuale din perspectiva
posibilității de a fi considerată abuzivă, indiferent dacă o
examinare a tuturor prevederilor contractului este într-adevăr
necesară pentru a se pronunța asupra pretenției formulate în
acțiune?

2)      În caz contrar, spre deosebire de ceea ce se propune la prima

întrebare, articolul 6 alineatul (1) din Directiva [93/13] trebuie
interpretat în sensul că, pentru a concluziona în sensul
caracterului abuziv al clauzei aflate la baza pretenției, trebuie să
se examineze toate celelalte prevederi ale contractului?

3)      Dacă răspunsul la a doua întrebare este afirmativ, aceasta poate

însemna că, pentru a putea stabili caracterul abuziv al clauzei în
discuție, este necesară examinarea întregului contract, mai exact
 caracterul abuziv al fiecăruia dintre elementele contractului nu
trebuie examinat în mod autonom, independent de clauza atacată
în cadrul acțiunii?”

 Cu privire la întrebările preliminare

 Cu privire la prima întrebare

21      Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în

esență să se stabilească dacă articolul 6 alineatul (1) din Directiva
93/13 trebuie interpretat în sensul că o instanță națională sesizată cu o
acțiune formulată de un consumator și având ca obiect constatarea
caracterului abuziv al anumitor clauze cuprinse într-un contract pe care
acesta din urmă l-a încheiat cu un profesionist este obligată să
examineze din oficiu și individual toate celelalte clauze contractuale
care nu au fost atacate de acest consumator, pentru a verifica dacă
ele pot fi considerate abuzive.

22      Din decizia de trimitere reiese că acțiunea inițială formulată de

doamna Lintner avea ca obiect numai constatarea caracterului abuziv
al clauzelor contractuale care conferă UniCredit Bank posibilitatea de a
modifica în mod unilateral contractul de împrumut în discuție în litigiul
principal. Cu toate acestea, în stadiul actual al procedurii, instanța de
trimitere este chemată să se pronunțe cu privire la aspectul dacă este
ținută, în temeiul Directivei 93/13, să extindă din oficiu, astfel cum o
obligă decizia Fővárosi Ítélőtábla (Curtea Regională de Apel din
Budapesta-Capitală), pronunțată în apel, litigiul pendinte în fața sa la
aprecierea caracterului eventual abuziv al clauzelor acestui contract
referitoare la certificatul notarial, la motivele de reziliere a acestuia și la
anumite cheltuieli impuse doamnei Lintner, deși aceste din urmă
clauze nu au fost contestate de reclamanta din litigiul principal în
acțiunea sa inițială.

23      În această privință, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții,

sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13 are la bază
ideea că un consumator se găsește într-o poziție de inferioritate în
raport cu un profesionist în ceea ce privește atât puterea de negociere,
cât și nivelul de informare, situație care îl determină să adere la
condițiile redactate în prealabil de către profesionist, fără a putea
influența conținutul acestora (se vedea în special Hotărârea din 4 iunie
 2009, Pannon GSM, C-243/08, EU:C:2009:350, punctul 22, și
Hotărârea din 17 mai 2018, Karel de Grote – Hogeschool Katholieke
Hogeschool Antwerpen, C-147/16, EU:C:2018:320, punctul 26).

24      Curtea a statuat de asemenea că, având în vedere o astfel de

situație de inferioritate, articolul 6 alineatul (1) din directiva menționată
prevede că o clauză abuzivă nu creează obligații pentru consumatori.
Astfel cum rezultă din jurisprudență, este vorba despre o dispoziție
imperativă care urmărește să substituie echilibrul formal pe care îl
instituie contractul între drepturile și obligațiile cocontractanților
printr-un echilibru real, de natură să restabilească egalitatea dintre
aceștia din urmă (Hotărârea din 17 mai 2018, Karel de Grote –
Hogeschool Katholieke Hogeschool Antwerpen, C-147/16,
EU:C:2018:320, punctul 27 și jurisprudența citată).

25      Pentru a asigura protecția urmărită de directiva menționată, Curtea a

subliniat că situația de inegalitate care există între consumator și
profesionist nu poate fi compensată decât printr-o intervenție pozitivă,
exterioară părților la contract (Hotărârea din 9 noiembrie 2010, VB
Pénzügyi Lízing, C-137/08, EU:C:2010:659, punctul 48, și Hotărârea
din 17 mai 2018, Karel de Grote – Hogeschool Katholieke Hogeschool
Antwerpen, C-147/16, EU:C:2018:320, punctul 28, precum și
jurisprudența citată).

26      Astfel, în primul rând și potrivit unei jurisprudențe constante, instanța

națională este obligată să aprecieze din oficiu, din moment ce dispune
de elementele de drept și de fapt necesare în acest scop, caracterul
abuziv al unei clauze contractuale care intră în domeniul de aplicare al
Directivei 93/13 și, procedând astfel, să suplinească dezechilibrul care
există între consumator și profesionist (Hotărârea din 17 mai 2018,
Karel de Grote – Hogeschool Katholieke Hogeschool Antwerpen,
C-147/16, EU:C:2018:320, punctul 29, și Hotărârea din 20 septembrie
2018, OTP Bank și OTP Faktoring, C-51/17, EU:C:2018:750 punctul
87, precum și jurisprudența citată).

27      Prin urmare, examinarea din oficiu obligatorie pe care instanța

națională sesizată trebuie să o efectueze în temeiul Directivei 93/13
este limitată, într-o primă etapă, la clauzele contractuale al căror
caracter abuziv poate fi stabilit pe baza elementelor de drept și de fapt
cuprinse în dosarul aflat la dispoziția instanței naționale menționate.
 Astfel, dacă aceasta din urmă nu dispune de totalitatea respectivelor
elemente, nu va fi în măsură să procedeze la această examinare (a se
vedea în acest sens Hotărârea din 13 septembrie 2018, Profi Credit
Polska, C-176/17, EU:C:2018:711, punctele 46 și 47).

28      O astfel de examinare trebuie, într-o a doua etapă, să respecte

limitele obiectului litigiului, înțeles ca fiind rezultatul pe care o parte îl
urmărește prin pretențiile sale, interpretate în lumina concluziilor și a
motivelor prezentate în acest scop.

29      Mai întâi, deși protecția consumatorului urmărită prin Directiva 93/13

necesită o intervenție pozitivă din partea instanței naționale sesizate,
este totuși necesar, pentru ca această protecție să poată fi acordată,
să fi fost inițiată o procedură jurisdicțională de una dintre părțile
contractuale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 octombrie
2015, ERSTE Bank Hungary, C-32/14, EU:C:2015:637, punctul 63).

30      În continuare, efectivitatea protecției pe care se consideră că

instanța națională în cauză o acordă consumatorului în temeiul
directivei menționate printr-o intervenție din oficiu nu poate merge
până acolo încât să ignore sau să depășească limitele obiectului
litigiului, astfel cum a fost acesta definit de părți prin pretențiile lor,
interpretate în lumina motivelor pe care le-au invocat, astfel că instanța
națională menționată nu este obligată să extindă acest litigiu dincolo
de concluziile și de motivele prezentate în fața acestei instanțe,
analizând, în scopul verificării caracterului lor eventual abuziv, în mod
individual, toate celelalte clauze ale unui contract dintre care doar
unele dintre acestea fac obiectul acțiunii introduse în fața sa.

31      Această apreciere se justifică în special prin împrejurarea că

principiul disponibilității, potrivit căruia părțile definesc obiectul litigiului,
precum și principiul ne ultra petita, potrivit căruia instanța nu trebuie să
se pronunțe dincolo de pretențiile părților, la care a făcut de asemenea
referire guvernul maghiar în ședință, ar risca să fie încălcate dacă
instanțele naționale ar fi obligate, în temeiul Directivei 93/13, să nu țină
cont de limitele obiectului litigiului stabilite prin concluziile și prin
motivele părților sau să le depășească, astfel cum a arătat în esență și
domnul avocat general la punctele 43 și 51 din concluziile sale.
32      Prin urmare, în limitele obiectului litigiului cu care este sesizată,
instanța națională este chemată să examineze din oficiu o clauză
contractuală în temeiul protecției care trebuie acordată consumatorului
în baza Directivei 93/13, pentru a evita ca pretențiile acestuia din urmă
să fie respinse printr-o hotărâre care a dobândit, dacă este cazul,
autoritate de lucru judecat, deși acestea ar fi putut să fie admise dacă
respectivul consumator nu ar fi omis, din neștiință, să invoce caracterul
abuziv al acestei clauze.

33      Trebuie precizat de asemenea că, pentru ca consumatorul să poată

beneficia pe deplin de protecția pe care i-o acordă Directiva 93/13 și
pentru a nu se aduce atingere efectului util al acestei protecții, instanța
națională nu trebuie să interpreteze în mod formal pretențiile cu care
este sesizată, ci trebuie, dimpotrivă, să înțeleagă conținutul lor în
lumina motivelor invocate în susținerea acestora.

34      Din considerațiile prezentate la punctele 27-33 din prezenta hotărâre

rezultă că numai clauzele contractuale care, deși nu sunt vizate de
acțiunea consumatorului, sunt legate de obiectul litigiului, astfel cum
este acesta definit de părți în raport cu concluziile și cu motivele lor,
intră sub incidența obligației de examinare din oficiu care revine
instanței naționale sesizate și trebuie să fie examinate, în scopul
verificării caracterului lor eventual abuziv, din moment ce această
instanță dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest
sens.

35      În al doilea rând, în ceea ce privește punerea în aplicare a obligației

menționate de examinare din oficiu, deși aceasta din urmă se limitează
la clauzele prevăzute la punctul precedent, nu se poate totuși deduce
din aceasta că instanța națională sesizată ar trebui, în scopul
respectivei examinări, să țină cont în orice împrejurare exclusiv de
elementele de drept și de fapt invocate de părți, pentru a limita
examinarea menționată la clauzele al căror caracter abuziv poate fi
apreciat în mod definitiv numai pe baza acestor elemente.

36      Astfel, Curtea a statuat de mai multe ori că instanța națională trebuie

să dispună din oficiu măsuri de cercetare judecătorească pentru a
stabili dacă o clauză ce figurează în contractul care face obiectul unui
litigiu cu care este sesizată și care a fost încheiat între un profesionist
și un consumator intră în domeniul de aplicare al Directivei 93/13 (a se
 vedea în acest sens Hotărârea din 9 noiembrie 2010, VB Pénzügyi
Lízing, C-137/08, EU:C:2010:659, punctul 56, și Hotărârea din 7
noiembrie 2019, Profi Credit Polska, C-419/18 și C-483/18,
EU:C:2019:930, punctul 66).

37      În același sens, și astfel cum a arătat de asemenea în esență

domnul avocat general la punctele 61-64 din concluziile sale, deși
elementele de drept și de fapt cuprinse în dosarul prezentat instanței
naționale dau naștere unor îndoieli serioase cu privire la caracterul
abuziv al anumitor clauze care nu au fost luate în considerare de
consumator, dar care prezintă o legătură cu obiectul litigiului, fără însă
a fi posibil să se efectueze aprecieri definitive cu privire la acest
aspect, revine instanței naționale sarcina de a dispune, dacă este
necesar, din oficiu, măsuri de cercetare judecătorească pentru a
completa acest dosar, solicitând părților, cu respectarea principiului
contradictorialității, să îi furnizeze clarificările și documentele necesare
în acest scop.

38      Rezultă că instanța națională este ținută să adopte din oficiu măsuri

de cercetare judecătorească precum cele vizate la punctul anterior din
prezenta hotărâre, în măsura în care elementele de drept și de fapt
cuprinse deja în dosarul menționat ridică îndoieli serioase cu privire la
caracterul abuziv al anumitor clauze care, deși nu au fost atacate de
consumator, sunt legate de obiectul litigiului și, în consecință, punerea
în aplicare a examinării din oficiu care revine acestei instanțe impune
să fie luate astfel de măsuri de cercetare judecătorească.

39      În speță, din considerațiile cuprinse la punctul 22 din prezenta

hotărâre pare să rezulte că instanța de trimitere pleacă de la premisa
potrivit căreia clauzele care nu au fost atacate de doamna Lintner nu
sunt legate de obiectul litigiului principal, în măsura în care tratamentul
care trebuie acordat pretențiilor acesteia din urmă, care vizează în
mod specific clauzele ce permit UniCredit Bank să modifice în mod
unilateral contractul, nu depinde nicidecum de o decizie referitoare la
aceste clauze. Or, în acest caz, obligația de examinare din oficiu ce
rezultă din Directiva 93/13 nu se extinde la clauzele menționate, sub
rezerva verificărilor pe care instanța de trimitere va trebui, dacă este
cazul, să le efectueze în ceea ce privește obiectul precis al litigiului
respectiv, având în vedere concluziile și motivele invocate de doamna
Lintner. Această constatare nu aduce însă atingere posibilității de care
 doamna Lintner ar putea, dacă este cazul, să se prevaleze în temeiul
dreptului național aplicabil, de a introduce o nouă acțiune privind
clauzele contractului care nu au făcut obiectul acțiunii sale inițiale sau
de a extinde obiectul litigiului cu care este sesizată instanța de
trimitere, la solicitarea instanței menționate sau din proprie inițiativă.

40      Pe de altă parte, faptul că doamna Lintner este reprezentată de un

avocat nu are incidență asupra analizei care precedă, problema de
natură generală a întinderii examinării din oficiu care revine instanței
naționale sesizate trebuind să fie soluționată făcând abstracție de
împrejurările concrete ale fiecărei proceduri (a se vedea prin analogie
Hotărârea din 4 octombrie 2007, Rampion și Godard, C-429/05,
EU:C:2007:575, punctele 62 și 65).

41      În sfârșit, trebuie amintit, primo, că, în temeiul articolului 8 din

Directiva 93/13, „[s]tatele membre pot adopta sau menține cele mai
stricte dispoziții compatibile cu tratatul în domeniul reglementat de
prezenta directivă, pentru a asigura consumatorului un nivel maxim de
protecție”. În consecință, statele membre sunt libere să prevadă, în
dreptul lor intern, o examinare din oficiu mai extinsă decât cea pe care
instanțele lor trebuie să o efectueze în temeiul acestei directive, în
conformitate cu considerațiile prezentate la punctele 28-38 din
prezenta hotărâre.

42      Secundo, în ipoteza în care, după ce a stabilit, pe baza elementelor

de fapt și de drept de care dispune sau care au fost comunicate în
temeiul măsurilor de cercetare judecătorească pe care le-a luat din
oficiu, că o clauză intră în domeniul de aplicare al directivei
menționate, instanța națională constată, în urma unei aprecieri pe care
a efectuat-o din oficiu, că această clauză prezintă un caracter abuziv,
ea este, în principiu, obligată să informeze părțile în litigiu cu privire la
acest aspect și să le invite să îl dezbată în mod contradictoriu, potrivit
modalităților prevăzute de normele naționale de procedură în această
privință (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 februarie 2013,
Banif Plus Bank, C-472/11, EU:C:2013:88, punctele 31 și 32, precum
și Hotărârea din 7 noiembrie 2019, Profi Credit Polska, C-419/18 și
C-483/18, EU:C:2019:930, punctul 70).

43      Tertio, instanța națională nu are, în temeiul Directivei 93/13, obligația

să înlăture aplicarea unor astfel de clauze contractuale în cazul în care
 consumatorul, după ce a fost informat de instanța menționată, înțelege
să nu invoce caracterul abuziv și neobligatoriu al acestora (Hotărârea
din 4 iunie 2009, Pannon GSM, C-243/08, EU:C:2009:350, punctul
33).

44      Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se

răspundă la prima întrebare că articolul 6 alineatul (1) din Directiva
93/13 trebuie interpretat în sensul că o instanță națională sesizată cu o
acțiune introdusă de un consumator, prin care se solicită constatarea
caracterului abuziv al anumitor clauze cuprinse într-un contract pe care
acesta din urmă l-a încheiat cu un profesionist, nu are obligația de a
examina din oficiu și în mod individual toate celelalte clauze
contractuale, care nu au fost atacate de acest consumator, pentru a
verifica dacă ele pot fi considerate abuzive, ci trebuie să le examineze
numai pe acelea care sunt legate de obiectul litigiului, astfel cum
acesta din urmă a fost delimitat de către părți, din moment ce dispune
de elementele de drept și de fapt necesare în acest scop, completate,
dacă este cazul, cu măsuri de cercetare judecătorească.

 Cu privire la a doua și la a treia întrebare

45      Prin intermediul celei de a doua și al celei de a treia întrebări, care

trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să
se stabilească dacă articolul 4 alineatul (1) și articolul 6 alineatul (1)
din Directiva 93/13 trebuie interpretate în sensul că, deși, pentru a
aprecia caracterul abuziv al clauzei contractuale pe care se întemeiază
pretențiile unui consumator, trebuie să se ia în considerare toate
celelalte clauze ale contractului pe care acesta l-a încheiat cu un
profesionist, o astfel de luare în considerare implică, în sine, o obligație
a instanței naționale sesizate de a examina din oficiu caracterul
eventual abuziv al tuturor acestor clauze.

46      În această privință, Curtea a amintit că, în conformitate cu articolul 4

alineatul (1) din Directiva 93/13, pentru a efectua o apreciere cu privire
la caracterul eventual abuziv al clauzei contractuale pe care se
întemeiază cererea cu care este sesizată, instanța națională trebuie să
țină seama de toate celelalte clauze ale contractului respectiv
(Hotărârea din 21 februarie 2013, Banif Plus Bank, C-472/11,
EU:C:2013:88, punctul 41).
47      Această obligație de a ține seama de toate celelalte clauze ale
contractului încheiat între un profesionist și un consumator se explică
prin faptul că examinarea clauzei atacate trebuie să țină seama de
toate elementele care pot fi pertinente pentru a înțelege această
clauză în contextul său, în măsura în care, în funcție de conținutul
acestui contract, poate fi necesar, în vederea aprecierii caracterului
abuziv al clauzei menționate, să se evalueze efectul cumulativ al
tuturor clauzelor contractului respectiv (a se vedea în acest sens
Hotărârea din 21 aprilie 2016, Radlinger și Radlingerová, C-377/14,
EU:C:2016:283, punctul 95).

48      Cu toate acestea, astfel cum rezultă din considerațiile prezentate în

cadrul analizei primei întrebări și după cum a arătat de asemenea
domnul avocat general la punctul 75 din concluziile sale, nu rezultă
totuși că instanța națională este obligată să examineze din oficiu
celelalte clauze contractuale în mod autonom din perspectiva
caracterului lor eventual abuziv, ca parte a aprecierii pe care o face în
temeiul articolului 6 alineatul (1) din Directiva 93/13.

49      Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se

răspundă la a doua și la a treia întrebare că articolul 4 alineatul (1) și
articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretate în sensul
că, deși este adevărat că, pentru a aprecia caracterul abuziv al clauzei
contractuale pe care se întemeiază pretențiile unui consumator,
trebuie să se ia în considerare toate celelalte clauze ale contractului
încheiat între un profesionist și respectivul consumator, această luare
în considerare nu implică, în sine, o obligație a instanței naționale
sesizate de a examina din oficiu caracterul eventual abuziv al tuturor
acestor clauze.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

50      Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are

caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de
competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de
judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții,
altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei
rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară:

1)      Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului

din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele
încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o
instanță națională sesizată cu o acțiune introdusă de un
consumator, prin care se solicită constatarea caracterului
abuziv al anumitor clauze cuprinse într-un contract pe care
acest consumator l-a încheiat cu un profesionist, nu are
obligația de a examina din oficiu și în mod individual toate
celelalte clauze contractuale, care nu au fost atacate de
consumatorul menționat, pentru a verifica dacă ele pot fi
considerate abuzive, ci trebuie să le examineze numai pe
acelea care sunt legate de obiectul litigiului, astfel cum
acesta din urmă a fost delimitat de părți, din moment ce
dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest
scop, completate, dacă este cazul, cu măsuri de cercetare
judecătorească.

2)      Articolul 4 alineatul (1) și articolul 6 alineatul (1) din

Directiva 93/13 trebuie interpretate în sensul că, deși este
adevărat că, pentru a aprecia caracterul abuziv al clauzei
contractuale pe care se întemeiază pretențiile unui
consumator, trebuie să se ia în considerare toate celelalte
clauze ale contractului încheiat între un profesionist și
respectivul consumator, această luare în considerare nu
implică, în sine, o obligație a instanței naționale sesizate de a
examina din oficiu caracterul eventual abuziv al tuturor
acestor clauze.