sites.google.

com/view/aisthesis
Estetică I
1. Istoria picturii în Europa de vest, o succesiune de
dispozitive de cunoaștere = sistem de ipoteze/reașezare rizomatică (după Deleuze), nu paradigme (succesiunea nu e dată
de intervenția unor autori distincți) – cunoașterea funcționează prin ipoteze aflate în schimbare
răspunsul la cum funcționează cunoașterea într-o anumită vârstă?
configurarea și legiferarea unei ipoteze asupra lumii

2. aisthesis – inițial cunoașterea prin simțuri

Kant – arta ca proces de cunoaștere, nu ca obiect al cunoașterii
Critica rațiunii pure. Kant vorbește despre mecanismele de funcționare ale cunoașterii umane.
Heidegger, 1921, die Welt weltet (nașterea lumii prin diverse tipuri de percepție)

3. punct de intensitate = momentul din istorie în care un dispozitivă de cunoaștere ajunge la maxima forță
un dinamism particular atinge încarnarea sa cea mai pură (Deleuze)

4. punct de ruptură = dispozitivul este deviat (se schimbă configurarea spațiului, de ex)

5. formă care gândește & gândire care formează – forma este un mecanism, nu un înveliș
pasiunea de a da formă la ceea ce rămâne de inventat (Deleuze)
pictura e filozofie pentru că speculează asupra mișcării și formei (Leonardo)
6. dimensiunea iconologică (impusă de Panofsky) se află la baza istoriei artei de la începutul secolului XX
iconologia = a vedea simboluri, contexte și a construi un mecanism de traducere a unui sens deja existent
pentru P, arta e o oglindă a societății (societatea se înțelege pe sine) – înțelesurile sunt deja în societate, arta doar
reflectă

>> o istorie a artei bazată pe logică

vs.

simptomatologia – simptomul arată punctele de criză și tensiunile

>> o istorie a artei bazată pe tensiuni și rupturi

7. partaj al sensibilului (Rancière) = modul în care este distribuit vizibilul, dicibilul și ceea ce poate fi gândit
ex. infinitul nu exista pentru Renaștere, decupajul lor de cunoaștere nu conținea acest concept/ medievalii
înțelegeau perspectiva, dar nu aveau nevoie de ea

8. Foucault. Ordinea lucrurilor e dată de grila unei priviri.

9. Barthes. Ceea ce interesează e cum funcționează un sistem de semne (ex. teorii științifice, ideologii care nu se
recunosc ca sisteme de semne, ci ca adevăruri)

10. Figura = un mod de a ordine vizibilului, decupaj

 Vs. figurativ = pictura figurativă e construită după principiul similitudinii cu realitatea (maniera figurativă este
doar o particularizare a figurii)

Teze introductive
1. Ex percepția spațiului
2. Problemele filozofice/ale gândirii
3. Vizibil = ceea ce credem că recunoaștem pornind de la experiența perceptivă
Vizual = ceea ce ne formează această percepție și ne surprinde percepția - în contact cu lumea/cu reprezentările
existente

Vizualul = dispozitivele tind să se cristalizeze monofonic

Imaginea = se naște din întâlnirea cu o alteritate

1418. Florența
Brunelleschi se întoarce în Florența în timpul unui concurs pentru arhitectura cupolei domului (probleme –
înălțimea domului, domul trebuie să fie octogonal, greutatea domului e prea mare pentru pereții subțiri)
Florența în rivalitate cu alte orașe italiene
În 1402, Brunelleschi participase la un alt concurs pentru ușile de bronz ale baptisteriului din Florența – pierde
concursul în fața unui rival – renunță la sculptură și refuză colaborarea – pleacă la Roma alături de Donatello –
studiul clădirilor antice – exemplul Panteonului roman (dom fără stâlpi de susținere, dar cu pereți groși)

*Donatello - unul dintre primii sculptori care folosesc forme umane figurative (realiste) + ia în considerare
punctul din care va fi văzută sculptura
- dacă Ghiberti e mai tactil, Donatello e vizual și folosește jocul de lumină/umbră + Leonardo va inventa sfumato
sub influența lui Donatello

Brunelleschi va câștiga concursul, dar i se impune să colaboreze cu Ghiberti (domul va fi terminat după moartea
lui Brunelleschi). Istoricii de artă consideră că Renașterea începe cu inovațiile arhitectonice ale lui Brunelleschi –
soluția lui tehnică – a construi două domuri legate între ele, pentru a le asigura stabilitatea, ferestre dispuse
pentru a contracara vântul, lanțuri de piatră, mecanisme noi de ridicare a materialelor, B inventează vehicule de
transport pe apă pentru materiale

*Masaccio – pictorul cel mai important al momentului, care învață perspectiva

În anii de construcție a domului, pictează fresce dintr-o altă biserică florentină (Santa Maria del Carmine)
Când centrul artistic al Italiei de mută din Florența, pictorii vor veni în această capelă pentru a vedea frescele lui
M

Trei dimensiuni îmbinate în nașterea picturii renascentiste (v. Masaccio) – prima cristalizare a dispozitivului de
cunoaștere renascentist
- Figurile umane devin modul de a înțelege omul în epocă. Este acum importantă natura/corpul uman
- Spațiul ordonat al lui Donatello mai ales în basoreliefuri – cu logică internă (spațiul ca țesătură de relații) –
spațiul fusese până atunci definit strict de coerența simbolică (nu exista coerență spațială în iconografia
medievală)
- Cosmosul lui Brunelleschi – relația dintre organizare și armonie
Trăsături ale Renașterii
Dürer: arta adevărată se găsește doar în natură, iar cel ce poate s-o extragă din natură o stăpânește – nu o relație mimetică
– accentul cade pe artistul care cunoaște și stăpânește legile interne ale naturii – pictura imită nu suprafața, ci legile interne
ale spațiului, structura de adâncime – pictura renascentistă nu e iluzionistă, ci esențialistă
Michelangelo: în folosul frumosului și al esenței, natura poate fi contrariată – vizibilul poate fi deformat de vizual –
artistul nu mai e un muncitor, ci un colaborator al lui Dumnezeu – omul însuși nu e doar cel care trebuie să admire, omul e
un element activ (cunoașterea nu e simplu acces la un adevăr care există, ci formare de adevăr)
Teoreticieni
1. Ficino – întemeietorul academiei florentine, traducător din Platon și Plotin
(dialogurile platoniciene sunt recuperate de Europa de la arabi de abia în secolul XV)
Tratatul din 1482 – articularea teologiei după filozofia lui Platon
- Contestă majoritatea principiilor artei medievale, îndeamnă la cunoașterea istorică
2. LB Alberti – arhitect, preot
1436 – idei radicale pentru epocă – în ton cu epoca, venerează arta antică, dar consideră că arta contemporană e la
nivelul Antichității
- Teoretizează perspectiva în termeni de matematică și optică (pe care le cunoaște de la Brunelleschi și din
textele arabilor)
- Frumusețea definită ca armonie a tuturor părților
- Arte diferite ating armonia prin măiestrii diferite (principiul specificității)
1452 – tratatul de arhitectură teoretizează noua arhitectură, diferențiată de cea gotică
- Domul lui Brunelleschi ar fi punctul de ruptură față de gotic
- Aici susține că B i-a depășit pe antici
3. Vasari – părintele istoriei artei, lucrarea lui din 1550 are numeroase ediții
- Etalonul valoric – Michelangelo
- Nu scrie doar o succesiune de biografii, ci face o analiză a evoluției artiștilor + analiza succesiunii stilurilor
(idei refolosite apoi în istoria artei de ex decadența, renașterea)
- Fiecare artist e gândit în relație cu epoca lui
- Afirmă că folosește judecăți relative, nu absolute