Curs III

Roma, 1536, manierismul

1. Rafael, Școala de la Atena
- Toate dimensiunile Renașterii ajunse la punctul de intensitate
- Culmea evoluției dispozitivului perspectivei
- Regularitate geometrică, echilibru perfect, organizare (fără tumult)
2. Incendiul din Borgo = începutul schimbării
- Trebuie să redea un miracol înfăptuit prin binecuvântarea papei
- Perspectiva e însă atât de aglomerată în prim-plan, încât echilibrul arhitecturii nu mai atrage atenția, iar
pictura nu conduce privirea spre fundal (unde se găsește figura papei)
- Personajele sunt prinse în mișcare, ceea ce subliniază dezechilibrul/echilibrul incert
- Tumultul e aici vizibil
- Neîncredere în relația dintre formă și idee, între lumea fenomenală și cea ideatică – mitul Renașterii începe să
se fisureze (acel mit care susținea că totul poate fi văzut, explorat și înțeles, că orice simbol sau semn conduce
la un sens, are o dimensiune alegorică
- Se anunță aici secolul mult mai turbulent care urmează (în 1517 apar tezele lui Luther + teoria heliocentrică
aruncă în desuetudine teoriile precedente, dispozitivul de cunoaștere existent)
- Marea schimbare: de la stabilitate pe instabilitate
- Manierismul va miza, în locul stabilității și al revenirii la Antichitate (canonul antic, încercarea de a te ridica
la înălțimea anticilor), pe nou: nu a imita măreția anticilor, ci crearea de lumi noi + manierismul nu mai crede
în adevărul unic (cognoscibil în Renaștere), ci pe multiplicitate și subiectivitate + dacă Renașterea exista într-
un timp unic, omogen (Rafael printre antici), coerent, fără rupturi, manierismul e interesat de intensitatea
momentului (ceea ce poate fi observat deja în tabloul lui Rafael)
- Înlocuirea dispozitivului renascentist e anunțată de Rafael, dar viața scurtă nu îi permite să facă trecerea cu
totul. Dispozitivul manierist va fi desăvârșit de Michelangelo.
3. Michelangelo
Bolta capelei sixtine – 9 panouri centrale care spun istoria Genezei, 12 panouri laterale cu profeții, 4 pandantive cu
intervenții divine din VT, triunghiuri și lunete cu figuri importante din istoria creștinismului
- Trăsătura de penel e reliefată (M. e inițial sculptor)
- Pictura în ulei abia fusese descoperită
- Capela e o frescă – fondul de vopsea folosit e tipic renascentist (ca tehnică) = amestec de pigmenți negri, albi
și galbeni
- Cu tehnicile actuale se poate descoperi unde au existat corecturi – Michelangelo revine pentru a corecta
volumul (influențele din sculptură) și perspectiva
- Pietro Aretino susține că acesta e punctul în care anatomia devine muzică
- Și natura, și adevărurile despre natură survin doar prin creație estetică (=dispozitivul renascentist)
Altarul = scena judecății de apoi
- Dacă în cazul bolții, o mare parte din opțiunile sale sunt opțiunile epocii, altarul pictat de M. produce o
ruptură epistemică
- Pictura lui stârnește reacții apreciative inclusiv în epocă (inclusiv din parte lui Vasari și a pontifului)
- Vasari punctează diferența – de la maniera frumoasă a lui Rafael la o artă a manierei (modalitatea
reprezentării)
- Amestecul cromatic e aici mult mai bogat, inspirat de ceea ce se întâmpla în pictura venețiană
- Trăsătura de penel nu mai e lichidă, ci groasă, mult mai rapidă (fiindcă tehnica de underpainting îi cere lui M.
să lucreze mai rapid) – fundalul e realizat cu altă tehnică, bazată pe ocru (nu verdele-gri temperat folosit
înainte)
- Corecturile lui M. țin de dinamică, de gesturi și de relațiile dintre personaje, nu atât de volum sau perspectivă
(mentalitatea lui M. cu privire la ce e pictura/important în vizual s-a schimbat)
- Din păcate, lucrările succesive de restaurare au eliminat urmele corecturilor (în marea majoritate)
 - Pentru că – spre deosebire de pictura în ulei – orice greșeală lasă urme vizibile, M. a trebuit să planifice
fiecare line (de aici desenele pregătitoare)
- Fiecare personaj e individualizat, M. nu folosește tipuri
- Azurit, lapislazuli etc. – culori noi
- În 1564, când are loc un conciliu în Trento, începe cenzura corpurilor goale din fresca lui Michelangelo
Ruptura
 Pentru Renaștere, contează CE e reprezentat. Dispozitivul manierist e interesat de CUM.
 Rezultă o mai mare încredere în puterea artei de a imagina dincolo de limitele vizibilului, de a crea emoție
 Cu manierismul se naște teoria modernă a artei. Arta nu mai este mimesis, imitație (nici măcar a esenței, așa cum
era în Renaștere), ci o expresie a ideii artistului despre lume
 Istoria intră în scenă – un secol plin de schimbări – și devine mai importantă decât știința supremă a Renașterii
(matematica, cea care explica lumea finită, îi descoperea structura). Istoria pare să nege matematica prin lipsa ei
de armonie, prin haos.
 Perspectiva nu e abandonată, dar nu e folosită în obținerea armoniei, ci tocmai pentru a demonta echilibrul și
pentru a crea stări specifice în privitor
 Arta acționează așa cum natura acționează (egalitate de forțe) – arta produce efecte ce nu pot apărea decât prin
artă (primii care observă acest lucru sunt teoreticienii manieriști)
Zuccaro și Lomazzo, teoreticieni ai manierismului
- Diferențe față de Vasari
Textul lui Vasari se bazează pe o diacronie
E interesat de istoria desenului exterior
Pentru el, există un mod unic de a face pictură (dispozitivul de cunoaștere e la rândului lui bazat pe un adevăr
unic: pământul e în centrul universului, orbita e circulară, matematica nu e probabilitate, ci geometrie etc.)
Michelangelo întrupează pictura corectă

Manierismul revine la ideea unei arte sincronice – perspective și momente diferite ale artei
Există mai multe moduri de a face pictură
Arta începe cu Michelangelo – în Judecata de Apoi, lanțurile adecvării la natură sunt rupte
Arta devine creație umană, care generează forme, e artificiu superior naturii (poate genera forme pe care
natura nu le poate produce)
Lomazzo
Ideea templului picturii (1590)
Pictura nu mai e, deci, o sumă de biografii, ci un templu. L. propune o teorie a artei. Nu e interesat de opera de artă în
sine, ci de ideea elaborată de artiști.
Lucrează cu o diferență între realitate (accesibilă în mod nemijlocit) și adevăr (reprezentarea artistică realizată prin Idee) =
în realitate nu există adevăruri, ele sunt create doar în artă (e nevoie de artă pentru a înțelege realitatea)
Teoria celor 7 guvernatori. Există 7 moduri de a face pictură – maniere diferite, egal valabile.
Fără pictură, nu putem cunoaște ce e frumosul (el există doar imaginar, într-o Idee). Realitatea nu e în sine frumoasă sau
nu, asta se decide doar în pictură
Imaginația are dreptul să producă orice transformare – orice imagine e posibilă
Zuccaro
Ideea sculptorilor, sculptorilor și arhitecților (1607)
Ideea de desen interior vs. exterior
Desenul interior e, al origine, divin. Primele forme concrete sunt angelice, iar pe a treia treaptă sunt umane (desenul uman
e mai speculativ, mai practic)
Desenul e arta supremă fiindcă prin desen manifestăm urma lui Dumnezeu în noi (Z. își bazează argumentația pe
etimologie)

Imagini anterioare judecății lui M, încadrate în manierism

1. Pontormo, Coborârea în mormânt

- Nu apare crucea
- Nu apare niciun relief/peisaj
- Pictorul e obligat să lucreze în interiorul unei forme. Renunță la arhitectură – cum poate fi construită lumea?
Rămâne doar grupul de personaje, cu interacțiunea dintre ele
- Lumea nu mai e matematică (așa cum era pentru Piero della Francesca)
- Cristul de aici e o citare directă a Pietei
- Doar culori folosite de Michelangelo pe bolta capelei sixtine
- Prin figura Mariei Magdalena, întoarsă cu spatele, intrăm în tablou (se creează adâncime)
** Zuccaro va spune despre arta manieristă că e o artă a artei/a artiștilor – conștienți că fac artă
2. Fiorentino, Apărarea fiicelor
- Dinamică, agitație, mișcare ce redă un moment pregnant, captat aproape cinematografic
**Victor Ieronim Stoichiță vorbește despre o dublă subiectivitate în manierism (pictorul care vede + subiectul
subiectivizează ceea ce vede)
Arta pentru renascentiști e modul de a ajunge la Idee. Michelangelo o definește ca IDEE + FURORE (maniera, abilitatea
de a subiectiviza ceea ce vede, tabloul apare ca tablou, nu ca natură)
Unu a dispărut. Relația nu mai e între IDEE și multiplicitate, ci între multiplu și multiplu

Sculpturi de lângă Roma

Monstruoase
Atrage tocmai deformarea
Simțurile & intelectul sunt permanent înșelate
Pe Descartes, ceea ce îl va speria la manierism este anamorfoza (deformarea, devierea, transformarea a ceea ce este
recognoscibil în ceva imaginat)
El Greco
- Conștient de modificările epocii. Promotor al unei estetici anti-aristotelice (arta nu mai trebuie să fie aproape
de natură
- Se spune că El Greco ar fi ajuns la Roma și ar fi fost dezamăgit de cât de conservatoare e pictura lui
Michelangelo
- El va pune accentul pe bruiajul imaginativ, pe deformare, pe un expresionism înaintea timpului său
- Artistul manierist se formează, după Zuccaro, privind la alți artiști – arta se naște din arta – cum? Cunoscând
normele și inovând
Trăsăturile acestui dispozitiv de cunoaștere
Accent pe imaginar
Trecere de la obiect la subiect. Introduce conștient perspectiva subiectivă, încercarea de a o exacerba
Există mai multe feluri desăvârșite de a picta – dispozitiv plural, deschis
Artistul nu e supus nici naturii, nici scrierii, ci e liber
**Hocke – Lumea ca labirint – susține că manierismul se prelungește până în secolul XX